LEGE Nr. 206
din 11 noiembrie 2010
pentru modificarea Legii nr.
248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor români în strainatate
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 767 din 17 noiembrie 2010
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Art. I. - Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a
cetăţenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 682 din 29 iulie
2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 38,
litera a) se abrogă.
2. La articolul 39,
alineatul (1) se abrogă.
3. La articolul 39, alineatul (3) va avea următorul
cuprins: „(3) In cazul prevăzut la alin. (2),
instanţa se pronunţă, prin
hotărâre, în termen de 5 zile de la primirea
solicitării autorităţilor competente şi comunică hotărârea părţilor, Direcţiei
Generale de Paşapoarte, Inspectoratului
General al Poliţiei de Frontieră, precum şi serviciului public comunitar pentru
eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, competent să elibereze paşaportul
simplu persoanei împotriva căreia a fost dispusă măsura."
4. La articolul 42,
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„Art. 42. - (1) In situaţia prevăzută la art. 40 lit.
d), măsura se dispune, la
solicitarea instituţiei cu competenţe în domeniul apărării, ordinii publice sau
siguranţei naţionale, prevăzută la art. 39 alin. (2), de către tribunalul în a
cărui rază teritorială se află domiciliul persoanei împotriva căreia a fost
instituită măsura suspendării exercitării dreptului la liberă circulaţie în
străinătate, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către
Tribunalul Bucureşti, pentru o perioadă care nu poate depăşi 3 ani. Prevederile
art. 39 alin. (3)-(7) se aplică în mod corespunzător."
5. La articolul 42, alineatul (2) se abrogă.
Art. II. - (1) La data
intrării în vigoare a prezentei legi încetează de drept:
a) toate măsurile de restrângere a exercitării
dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români, dispuse
până la acea dată de instanţele competente în conformitate
cu prevederile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005,
cu modificările şi completările ulterioare, şi care se află în curs de
executare;
b) toate măsurile de suspendare
a exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor
români, aflate în curs de executare, dispuse de instanţele competente până la
acea dată în temeiul art. 40 lit. d) şi, după caz, al art. 42 alin. (2) din
Legea nr. 248/2005, cu modificările şi completările ulterioare, pentru
nerespectarea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie
în străinătate, dispusă în conformitate cu prevederile art. 38 lit. a) şi art. 39
alin. (1) din aceeaşi lege;
c) toate procedurile judiciare
aflate în curs de desfăşurare şi pentru care nu există o hotărâre
judecătorească definitivă şi irevocabilă, pentru instituirea unei măsuri de
limitare a dreptului la liberă circulaţie în străinătate începute în temeiul:
- art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr.
248/2005, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 40 lit. d) şi, după caz, art. 42 alin. (2) din
Legea nr. 248/2005, cu modificările şi completările ulterioare, pentru
nerespectarea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie
în străinătate, dispusă în conformitate cu prevederile art. 38 lit. a) şi art.
39 alin. (1) din aceeaşi lege.
(2) Persoanele împotriva cărora au fost dispuse
măsurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) şi care intră sub efectul
prezentei legi au dreptul de a li se anula din paşapoarte menţiunile
referitoare la perioada şi statul/statele pentru care s-a aplicat măsura
restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate, dispusă
în conformitate cu prevederile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea
nr. 248/2005, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de a li se
restitui, la cerere, paşapoartele care le-au fost retrase în conformitate cu prevederile
art. 43 din aceeaşi lege, de către autorităţile care
le-au retras.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din
Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR.
IOAN OLTEAN
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ