LEGE Nr. 353
din 3 decembrie 2007
pentru aprobarea Ordonantei
Guvernului nr. 21/2007 privind institutiile si companiile de spectacole sau
concerte, precum si desfasurarea activitatii de impresariat artistic
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 860 din 17 decembrie 2007
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Art. I. - Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 21 din 31 ianuarie 2007
privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi
desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, adoptată în temeiul art. 1
pct. V.1 din Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite
ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 82 din 2 februarie 2007, cu următoarele
modificări şi completări:
1. La articolul 3,
literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„a) producţiile artistice sunt spectacole sau concerte înfăţişate direct publicului de către
artişti interpreţi şi/sau executanţi şi pot fi: spectacole dramatice,
coregrafice, de operă, operetă, folclorice, de revistă, cabaret, de circ, de
păpuşi şi/sau marionete, de teatru instrumental, respectiv concerte de muzică
academică, simfonică, vocal-simfonică, camerală, corală, folclorică,
electronică;
b) instituţiile de
spectacole sau concerte sunt persoane juridice de
drept public care realizează şi prezintă producţii artistice;".
2. La articolul 8,
alineatele (1) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„Art. 8. - (1) Instituţiile de spectacole sau concerte
existente la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei
ordonanţe, precum şi cele nou-înfiinţate vor fi înscrise în Registrul artelor
spectacolului, denumit în continuare Registru, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi
locale în subordinea cărora funcţionează.
........................................................................................................................................................................ .........................................................
(5) Hotărârile consiliilor locale sau judeţene
prevăzute la alin. (2) - (4) se adoptă cu votul a două treimi din numărul total
de consilieri."
3. La articolul 9,
alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Companiile de spectacole sau concerte existente la data intrării în vigoare a legii de aprobare a
prezentei ordonanţe, precum şi cele nou-înfiinţate vor fi înscrise în
Registru."
4. Articolul 10 se modifică
şi va avea următorul cuprins:
„Art. 10. - (1) Activitatea instituţiilor de spectacole
sau concerte poate fi concesionată, în baza prevederilor legale în vigoare, pe
o perioadă de maximum 10 ani.
(2) Caietul de sarcini al concesiunii, în completarea cerinţelor
prevăzute de lege, va cuprinde cel puţin următoarele:
a) condiţiile privind experienţa concesionarului în
domeniul artelor spectacolului;
b) obligaţia de a păstra obiectul specific de
activitate al instituţiei, cu specificarea numărului minim anual de producţii
artistice şi reprezentaţii;
c) clauzele privind angajaţii, precum şi condiţiile de
accesibilitate a publicului la spectacole sau concerte."
5. După articolul 11
se introduc două noi articole, articolele 111 şi 112, cu următorul cuprins:
„Art. 111. - (1) Pentru a răspunde cerinţelor
nou-identificate ale comunităţii, autorităţile administraţiei publice centrale
şi locale pot concesiona
companiilor de spectacole sau concerte servicii artistice, în condiţiile legii.
(2) Iniţiativa concesionării poate aparţine:
a) autorităţii publice centrale sau locale;
b) oricărei persoane fizice sau
juridice interesate.
(3) In situaţia prevăzută la alin. (2) lit. b),
autoritatea are obligaţia de a analiza cerinţele identificate, raportat la
programele instituţiilor şi companiilor de spectacole sau concerte din
comunitatea respectivă.
(4) Compania de spectacole sau
concerte, în calitate de concesionar, primeşte din partea autorităţii publice,
în calitate de concedent, dreptul de a exploata serviciul artistic identificat,
pe o perioadă determinată, însoţit de plata unei sume de bani prestabilite.
(5) Procedurile de concesionare
a serviciilor artistice sunt reglementate prin norme metodologice aprobate prin
hotărâre a Guvernului.
Art. 112. - Pentru
stimularea înfiinţării de noi companii de spectacole sau concerte, persoanele
fizice şi persoanele juridice de drept privat sunt scutite de plata impozitului
pe clădirile în care se desfăşoară activităţi de spectacole sau concerte,
precum şi de plata impozitului pe terenurile aferente respectivelor imobile, pe
durata desfăşurării acestor activităţi."
6. Articolul 12 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 12. - (1) Funcţionarea instituţiilor de
spectacole sau concerte se asigură de către personalul artistic, tehnic şi de
către personalul administrativ care, de regulă, îşi desfăşoară activitatea în
baza contractelor individuale de muncă.
(2) Personalul artistic, tehnic şi administrativ de
specialitate din instituţiile de spectacole sau concerte, angajat, în condiţiile
legii, cu contract individual de muncă, se încadrează în funcţiile prevăzute în
anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă.
(3) Pentru realizarea producţiilor artistice,
instituţiile de spectacole sau concerte pot utiliza personal artistic remunerat
în baza unor contracte încheiate conform prevederilor legale privind dreptul de
autor şi drepturile conexe, precum şi personal tehnic şi administrativ
remunerat pe baza unor convenţii civile de prestări de servicii, potrivit
dispoziţiilor Codului civil.
(4) Pe durata stagiunii, personalul artistic de
specialitate angajat în instituţii de spectacole sau concerte poate încheia
contracte conform prevederilor legale privind dreptul de autor şi drepturile
conexe sau, după caz, poate cumula funcţii în cadrul altor instituţii sau
companii de spectacole sau concerte, numai cu acordul consiliului administrativ.
(5) Cumulul de funcţii se poate face şi în cadrul
aceleiaşi instituţii sau companii de spectacole sau concerte, cu respectarea
prevederilor legale în vigoare."
7. Articolul 13 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 13. - (1) Pentru
personalul instituţiilor de spectacole sau concerte, contractele individuale de
muncă se pot încheia, de regulă, pe durată nedeterminată sau, datorită
specificului activităţii, în conformitate cu prevederile art. 80 alin. (1),
respectiv art. 81 lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările
şi completările ulterioare, pe durată determinată, inclusiv pe stagiune ori pe
producţie artistică.
(2) Incadrarea personalului din instituţiile de
spectacole sau concerte potrivit alin. (1) se face pe bază de concurs ori de
examen, organizat în condiţiile legii.
(3) In cazul contractelor individuale de muncă
încheiate pe durată determinată, angajarea se poate face şi în mod direct, prin
acordul părţilor.
(4) Datorită specificului activităţii, încheierea
contractelor individuale de muncă pe durată determinată se poate face şi prin
derogare de la prevederile art. 80 alin. (3) şi (4), respectiv ale art. 82
alin. (1) şi art. 84 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, cu modificările şi
completările ulterioare.
(5) Contractele individuale de
muncă încheiate pe durată nedeterminată înainte de intrarea în vigoare a
prezentei ordonanţe pot fi modificate, prin acordul părţilor, în contracte pe
durată determinată."
8. La articolul 15,
alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3) Pentru personalul artistic şi tehnic din
instituţiile de spectacole sau concerte, zilele de sâmbătă, duminică şi, după
caz, zilele de sărbătoare legală sunt considerate zile lucrătoare, repausul
legal putând fi acordat în alte zile ale săptămânii."
9. După articolul 15
se introduce un nou articol, articolul 151, cu următorul cuprins:
„Art. 151. - (1)
Salariile de bază şi indemnizaţiile de conducere pentru personalul artistic,
tehnic şi administrativ de specialitate, prin derogare de la prevederile Legii
nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul
bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate
publică, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc între
limitele din grila prevăzută în anexă.
(2) Evaluarea personalului artistic, tehnic şi
administrativ de specialitate în vederea stabilirii salariilor de bază se face
conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Culturii şi Cultelor.
(3) La salariile de bază
stabilite conform prevederilor alin. (1) se pot adăuga premii, stimulente,
precum şi sporuri prevăzute de lege sau în contractul colectiv de muncă pe ramură,
în limitele bugetului aprobat."
10. Articolul 16 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 16. - (1) Pentru
asigurarea mobilităţii artiştilor, instituţiile de spectacole sau concerte pot
să prevadă în bugetele lor fonduri destinate construirii/amenajării unor
locuinţe de serviciu.
(2) Personalul angajat în baza unor contracte
individuale de muncă pe durată determinată, care nu
are domiciliul în localitatea în care instituţia îşi desfăşoară activitatea şi
nu beneficiază de locuinţă de serviciu, poate primi din bugetul instituţiei o
indemnizaţie lunară forfetară neimpozabilă, în cuantum de până la 50% din
salariul mediu net pe economie, pentru a-şi asigura cazarea."
11. Articolul 18 se
modificaşi va avea următorul cuprins:
„Art. 18. - (1) Conducerea instituţiilor de spectacole
sau concerte este asigurată de către un director general sau, după caz, de un
director, persoană fizică, ori de către o persoană juridică de drept privat.
(2) Conducerea instituţiilor de spectacole sau concerte
este încredinţată în baza unui concurs de proiecte de management, organizat în
conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(3) Câştigătorul concursului prevăzut la alin. (2)
încheie un contract de management cu ordonatorul principal de credite al
autorităţii publice în subordinea căreia funcţionează instituţia respectivă.
(4) In cazul în care managementul este asigurat de o persoană juridică, aceasta va desemna o persoană fizică
pentru a o reprezenta, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor alin.
(3)."
12. La articolul 19,
după alineatul (1) se introduce un nou alineat,
alineatul (11), cu următorul
cuprins:
„(11) Preşedintele
consiliului administrativ stabileşte datele de şedinţă şi asigură pregătirea
proiectelor de hotărâri, organizarea şi derularea şedinţelor."
13. Articolul 21 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 21. - (1) Finanţarea cheltuielilor necesare
funcţionării instituţiilor de spectacole sau concerte se realizează astfel:
a) cheltuielile necesare realizării programului minimal
anual prevăzut în contractul de management se acoperă integral din subvenţii
acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele
locale, dupa caz;
b) cheltuielile necesare realizării proiectelor, altele
decât cele din programul minimal, se acoperă din venituri proprii, din
subvenţii acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, dupa caz,
precum şi din alte surse;
c) cheltuielile de personal se asigură din subvenţii
acordate de la bugetul de stat, respectiv de la bugetele locale, după caz,
precum şi din venituri proprii; pentru stimularea personalului pot fi utilizate
fonduri din venituri proprii, în condiţiile legii;
d) cheltuielile necesare pentru întreţinerea,
reabilitarea şi dezvoltarea bazei materiale se acoperă din subvenţii acordate
de la bugetul de stat, respectiv de la bugetele locale, după caz, din venituri
proprii şi din alte surse;
e) cota de venituri proprii,
rezultate din exploatarea unor bunuri aflate în administrare, se poate reţine
în procentul maxim prevăzut de lege; sumele astfel determinate se gestionează
în regim extrabugetar pentru necesităţile instituţiei, cu aprobarea consiliului
administrativ.
(2) Instituţiile de spectacole sau concerte pot
beneficia de bunuri materiale şi fonduri băneşti primite sub formă de servicii,
donaţii şi sponsorizări, cu respectarea dispoziţiilor legale; liberalitaţile de
orice fel pot fi acceptate numai dacă nu sunt grevate de condiţii ori sarcini
care ar afecta autonomia culturală a instituţiei."
14. Articolul 22 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 22. - Obligaţiile de plată ale instituţiilor de
spectacole sau concerte, rezultate din contractele încheiate conform
prevederilor art. 12 alin. (3), se consideră cheltuieli aferente producţiilor
artistice şi se prevăd în bugetul de venituri şi cheltuieli al
instituţiei."
15. Articolul 24 se
abrogă.
16. La articolul 25, alineatul (3) se modifică şi va
avea următorul cuprins:
„(3) Instituţiile de spectacole sau concerte prevăzute
la alin. (2) au obligaţia să prevadă distinct această activitate în propriile
regulamente de organizare şi funcţionare şi să se înscrie în Registru."
17. La articolul 26,
alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3) Din Comisia pentru atestare şi avizare în domeniul
impresariatului artistic fac parte reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi
Cultelor, ai Ministerului Justiţiei, ai Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative, ai Ministerului Afacerilor Externe, desemnaţi de conducătorii
acestor autorităţi, precum şi specialişti din domeniul artelor spectacolului,
numiţi prin ordin al ministrului culturii şi cultelor."
18. La articolul 26,
după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul
cuprins:
„(4) Pentru activitatea depusă în cadrul Comisiei pentru
atestare şi avizare în domeniul impresariatului artistic, membrii acesteia
primesc o indemnizaţie plătită din bugetul Centrului de Pregătire Profesională
în Cultură."
19. Articolul 27 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 27. - (1) Se înfiinţează Registrul artelor
spectacolului.
(2) Registrul constituie instrumentul unitar de
evidenţă în care sunt înscrise instituţiile şi companiile de spectacole sau
concerte, precum şi persoanele fizice titulare ale atestatului de impresar
artistic şi persoanele juridice de drept privat care au obţinut avizul de
impresariat artistic.
(3) Registrul este administrat de Ministerul Culturii
şi Cultelor, prin Centrul de Pregătire Profesională în Cultură.
(4) Modul de organizare şi funcţionare a Registrului
este aprobat prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, în termen de 60 de
zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe.
(5) Pentru instituţiile de spectacole sau concerte deja
existente, autorităţile administraţiei publice în subordinea cărora
funcţionează vor face demersurile necesare pentru înscrierea în Registru, în
termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a ordinului ministrului
culturii şi cultelor prevăzut la alin. (4); pentru instituţiile de spectacole
sau concerte nou-înfiinţate, autorităţile administraţiei publice în subordinea
cărora funcţionează vor face demersurile necesare pentru înscrierea în
Registru, în termen de 60 de zile de la data înfiinţării.
(6) Companiile de spectacole sau concerte deja existente
vor face demersurile necesare pentru înscrierea în
Registru, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a ordinului
ministrului culturii şi cultelor prevăzut la alin. (4); companiile de
spectacole sau concerte nou-înfiinţate vor face demersurile necesare pentru
înscrierea în Registru, în termen de 60 de zile de la data înfiinţării.
(7) Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept
privat care desfăşoară în prezent activităţi de impresariat artistic, atestate,
respectiv avizate ca atare, se reînscriu în Registru, în termen de 60 de zile
de la data intrării în vigoare a ordinului ministrului culturii şi cultelor
prevăzut la alin. (4), în baza unei evaluări efectuate de Comisia pentru
atestare şi avizare în domeniul impresariatului artistic.
(8) Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept
public sau de drept privat care vor fi atestate, respectiv avizate, potrivit
prevederilor prezentei ordonanţe, se înscriu în Registru în termen de 30 de
zile de la data atestării sau avizării."
20. Articolele 29, 30
şi 31 se abrogă.
21. Articolul 32 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 32. - Tarifele pentru acordarea atestatelor şi
avizelor în domeniul impresariatului artistic, precum şi cele pentru înscrierea
în Registru se aprobă prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, care se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se fac venit la bugetul Centrului de Pregătire Profesională în
Cultură."
22. După articolul 32
se introduc două noi articole, articolele 321 şi 322, cu următorul cuprins:
„Art. 321. - Procedurile prevăzute la art. 111 alin. (5) sunt elaborate de Ministerul Culturii şi Cultelor şi se
aprobă prin hotărâre a
Guvernului, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de
aprobare a prezentei ordonanţe.
Art. 322. - Normele metodologice prevăzute la art. 151 alin. (2) se elaborează de Ministerul Culturii şi Cultelor şi se
aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 90 de zile de la data intrării
în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe."
23. La articolul 33, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„Art. 33. - (1) Constituie contravenţii următoarele
fapte:
a) neîndeplinirea demersurilor pentru înscrierea în
Registru în termenele prevăzute la art. 27 alin. (5) şi (6) şi se sancţionează
cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;
b) desfăşurarea activităţilor de impresariat artistic
de către persoane fizice sau persoane juridice de drept privat, fără obţinerea
atestatului sau, după caz, a avizului din domeniul impresariatului artistic, si
se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;
c) neînscrierea în Registru în termenele prevăzute la
art. 27 alin. (7), respectiv (8), si se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei
la 5.000 lei;
d) desfăşurarea activităţilor de impresariat artistic
de către persoane fizice sau persoane juridice de drept privat, fără înscrierea
în Registru, si se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei.
(2) Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor
prevăzute la alin. (1) se fac de către persoanele împuternicite prin ordin al
ministrului culturii şi cultelor."
24. După articolul 36
se introduce anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
Art. II. - (1)
Dispoziţiile art. 151 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007, cu modificările şi
completările aduse prin prezenta lege, intră în vigoare şi se aplică începând
cu data de 1 septembrie 2008, în mod eşalonat, în conformitate cu prevederile
cuprinse în normele metodologice elaborate de Ministerul Culturii şi Cultelor
potrivit dispoziţiilor art. 322 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007, cu modificările şi
completările aduse prin prezenta lege.
(2) La data intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 151 din Ordonanţa Guvernului nr.
21/2007, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege:
a) prevederile anexei nr. IV/2c
la Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor
acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de
bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului
salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind
sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a
indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 1 februarie 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr.
231/2007, se modifică în mod corespunzător;
b) Legea nr. 102/2004 privind majorarea unor drepturi
salariale ale personalului de specialitate artistică
din cadrul Filarmonicii „George Enescu" din Bucureşti, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 14 aprilie 2004, se abrogă.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României,
cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia
României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
ANEXĂ (Anexă la Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007)
A. Funcţii artistice de specialitate
a) Funcţii de execuţie
Nr. crt.
|
Funcţia
|
Nivelul
de studii
|
Categoria
|
Coeficient de multiplicare*)
|
minim
|
maxim
|
1.
|
Artişti interpreţi şi asimilaţi:
acompaniator;
actor teatru/mânuitor păpuşi-marionete;
artist liric;
balerin;
dansator; dirijor; dirijor cor;
concertmaistru; artist instrumentist;
maestru artist circ;
solist vocal/balet/concertist/instrumentist
Artişti creatori şi asimilaţi:
artist plastic;
asistent regie/scenografie;
consultant artistic/muzical;
coregraf; corepetitor;
grafician;
maestru balet/dans/cor/corepetitor; maestru de studii
balet/muzicale/canto;
regizor artistic teatru/operă/operetă/păpuşi- marionete;
secretar literar/muzical/artistic; scenograf; sculptor păpuşi;
sufleor operă/operetă/teatru
|
S
|
I
|
6,51
|
9,76
|
II
|
3,26
|
6,51
|
Debutant
|
2,44
|
2.
|
Artişti interpreţi şi asimilaţi:
acompaniator;
actor teatru/mânuitor păpuşi-marionete;
artist circ;
balerin;
corist;
dansator; dirijor cor;
instrumentist;
solist vocal/balet/concertist/instrumentist
Artişti creatori şi asimilaţi:
artist plastic;
asistent regie/scenografie
coregraf; corepetitor;
grafician;
maestru balet/dans/cor/corepetitor; maestru de studii
balet/canto;
referent literar/muzical/artistic;
sculptor păpuşi;
sufleor teatru/operă/operetă
|
M
|
I
|
4,88
|
6,51
|
II
|
2,27
|
4,88
|
Debutant
|
1,46
|
*) Valoarea de referinţă = 450 lei.
b) Indemnizaţii de conducere specifice, stabilite în
procente din salariul de bază:
Funcţii de specialitate pentru care
se acordă indemnizaţie
|
Pâna la
|
Regizor artistic, dirijor, coregraf, concertmaistru
|
15%
|
Dirijor cor, şef partidă, maestru de studii
|
10%
|
c) Indemnizaţii pentru activitate solistică/rol
principal, stabilite în procente din salariul de bază:
Funcţii de specialitate pentru care
se acordă indemnizaţie
|
Pâna la
|
Artist liric/Actor
|
15%
|
Solist vocal/balet/concertist/instrumentist
|
15%
|
Corist
|
10%
|
B. Funcţii tehnice de
specialitate
a) Funcţii de execuţie
Nr. crt.
|
Funcţia
|
Nivelul de studii
|
Categoria
|
Coeficient de multiplicare
|
minim
|
maxim
|
1.
|
Servicii de scenă:
editor imagine/sunet;
operator lumini/sunet/imagine;
recuziter orchestră;
regizor tehnic;
regizor culise;
secretar platou
|
S
|
I
|
4,88
|
6,51
|
II
|
2,27
|
4,88
|
Debutant
|
1,62
|
2.
|
Personal calificat - servicii de scenă şi producţie:
brodeor; butafor;
cizmar-confecţioner încălţăminte;
confectioner-montator produse din lemn;
costumier; croitor-confecţioner îmbrăcăminte;
electrician iluminare scenă;
imprimeur textile;
machior;
mânuitor-montator decor;
maistru acordor/pian/clavecin;
maistru lutier;
maistru sunet/lumini;
montor imagine/sunet;
lăcătuş montator;
peruchier;
pictor executant;
recuziter; regizor culise;
electroacustician;
specialist orgă/instrumente de suflat;
tapiţer
|
M
|
I
|
4,07
|
5,69
|
II
|
1,62
|
4,07
|
Debutant
|
1,46
|
3.
|
Personal necalificat:
servicii de scenă şi producţie;
servicii de primire a publicului (supraveghetor sală, controlor
bilete,
garderobier, plasator)
|
M,G
|
I Debutant
|
1,46
|
2,27
|
1,20
|
b) Indemnizaţii de conducere specifice, stabilite în
procente din salariul de bază:
Funcţii de specialitate pentru care
se acordă indemnizaţie
|
Pâna la
|
Şef formaţie muncitori
|
15%
|
Regizor tehnic, regizor culise, secretar platou
|
15%
|
C. Funcţii
administrative de specialitate
a) Funcţii de execuţie
Nr. crt.
|
Funcţia
|
Nivelul de studii
|
Categoria
|
Coeficient de multiplicare
|
minim
|
maxim
|
1.
|
impresar artistic teatru/muzical; producător delegat; inginer
producţie; specialist în relaţii publice; specialist marketing cultural
|
S
|
I
|
4,88
|
6,51
|
II
|
2,27
|
4,88
|
Debutant
|
1,46
|
b) Funcţii de conducere
Nr. crt.
|
Funcţia
|
Nivelul de studii
|
Coeficient de multiplicare
|
minim
|
maxim
|
1.
|
Director general/director
|
S
|
6,51
|
9,76
|
2.
|
Director general adjunct/director adjunct
(artistic/economic/tehnic/marketing)
|
S
|
6,51
|
8,14
|
c) Indemnizaţii de conducere, stabilite în procente din
salariul de bază:
Funcţii de specialitate pentru care
se acordă indemnizaţie
|
Pâna la
|
Director general
|
55%
|
Director general adjunct, director
|
50%
|
Director adjunct, contabil-şef
|
40%
|
Şef serviciu
|
30%
|
Şef atelier, şef birou
|
25%
|
NOTĂ:
Incadrarea în funcţiile de specialitate artistică şi
tehnică înscrise în grila Aşi, respectiv, în grila B, pentru persoanele care au
rezultate valoroase în activitate, se poate face, cu aprobarea nominală a
ministrului culturii şi cultelor, fără a avea nivelul de studii necesar
postului.