LEGE
Nr. 594 din 15 decembrie 2004
pentru modificarea si completarea Legii nr. 111/1995 privind constituirea,
organizarea si functionarea Depozitului legal de tiparituri si alte documente
grafice si audiovizuale
ACT EMIS DE: PARLAMENT
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 1225 din 20 decembrie 2004
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. 1
Legea nr. 111/1995 privind constituirea, organizarea si functionarea
Depozitului legal de tiparituri si alte documente grafice si audiovizuale,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 280 din 30 noiembrie
1995, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Titlul legii va avea urmatorul cuprins:
"LEGE
privind constituirea, organizarea si functionarea Depozitului legal de
documente, indiferent de suport"
2. Articolul 1 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1
(1) Se constituie si se organizeaza Depozitul legal de documente,
indiferent de forma acestora si de modalitatile de stocare, denumit in
continuare Depozitul legal.
(2) Depozitul legal functioneaza ca fond intangibil."
3. Articolul 2 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2
Depozitul legal cuprinde urmatoarele categorii de materiale, produse in
serie, indiferent daca sunt destinate unei difuzari comerciale sau gratuite:
a) carti, brosuri, fascicole separate;
b) ziare, reviste, almanahuri, calendare, agende si alte publicatii
periodice sau seriale;
c) extrase din periodice;
d) partituri muzicale;
e) reproduceri artistice in serie ale albumelor, stampelor, tablourilor,
portretelor, gravurilor, ilustratelor, cartilor postale ilustrate,
fotografiilor;
f) atlase, harti plane si globulare, planuri tiparite;
g) materiale de comunicare propagandistica, avand caracter politic,
administrativ, cultural-artistic, stiintific, educativ, religios, sportiv,
comercial: programe, anunturi, afise, proclamatii, planse, diverse materiale
intuitive;
h) teze de doctorat si rezumate ale acestora, precum si cursuri
universitare;
i) documente in format electronic: discuri, casete, videocasete, CD-uri,
DVD-uri, diafilme, diapozitive, microfilme, microfise si altele asemenea;
j) publicatii avand caracter oficial, ale autoritatilor publice centrale si
locale, precum si culegeri de acte normative;
k) standarde, descrieri de inventii si inovatii, norme tehnice si de
functionare, materiale de publicitate si de reclama;
l) programe informatice si baze de date;
m) orice alte documente tiparite sau multiplicate prin proceduri grafice
sau fizico-chimice, cum sunt: litografierea, fotografierea, fono- si
videografierea etc., cu exceptia celor prevazute la art. 4."
4. Dupa articolul 2 se introduce articolul 2^1, cu urmatorul cuprins:
"Art. 2^1
Depozitul legal se organizeaza la nivel central, in cadrul Bibliotecii
Nationale a Romaniei, Bibliotecii Academiei Romane, Bibliotecii Centrale
Universitare din Cluj-Napoca, Bibliotecii Centrale Universitare din Timisoara
si Bibliotecii Centrale Universitare din Iasi, si la nivel local, in cadrul
bibliotecilor judetene, respectiv in cadrul Bibliotecii Metropolitane
Bucuresti."
5. Articolul 3 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 3
Sunt supuse obligatiei de trimitere, cu titlu de depozit legal, documentele
prevazute la art. 2 produse in Romania, precum si cele realizate in strainatate
de catre persoane fizice sau juridice romane, ori executate pentru acestea,
indiferent daca sunt destinate difuzarii in Romania sau in strainatate."
6. Articolul 4 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 4
Nu sunt supuse obligatiei de trimitere, cu titlu de depozit legal,
documentele cu valoare informationala redusa - agende, carti de vizita,
ferpare, plicuri de corespondenta, formulare cu caracter administrativ-contabil,
registre, borderouri, state de plata, boniere, antete, lucrari de mercantilaj -
produse in serie si destinate difuzarii comerciale sau gratuite, indiferent de
suportul material si de procedeul tehnic utilizat pentru producerea, editarea
sau difuzarea lor, programele informatice si bazele de date destinate difuzarii
comerciale sau gratuite, documentele de valoare - documentele bancare, timbre
fiscale si judiciare, bilete de transport si de spectacole, documentele de
stare civila sau de identitate, titluri de proprietate, filmele artistice si
documentare de lung si scurt metraj, materialele de publicitate si de reclama,
materialele ce contin informatii secrete de stat sau secrete de serviciu."
7. Articolul 5 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 5
(1) Pentru documentele prevazute la art. 2, produse in Romania, obligatia
de trimitere, cu titlu de depozit legal, apartine editurilor, iar pentru
documentele realizate in regia autorului, persoana fizica sau juridica,
obligatia apartine, dupa caz, tipografiilor, atelierelor, caselor/studiourilor
de inregistrare, Bancii Nationale a Romaniei, Monetariei Statului, Companiei
Nationale <<Posta Romana>> - S.A., precum si altor asemenea
producatori.
(2) In cazul materialelor realizate in strainatate de catre sau pentru
persoane fizice sau juridice romane, obligatia de trimitere, cu titlu de
depozit legal, revine acestor persoane."
8. Articolul 6 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 6
(1) Se trimit la Biblioteca Nationala a Romaniei, in 7 exemplare,
urmatoarele materiale:
a) cartile;
b) brosurile;
c) extrasele din publicatii seriale.
(2) Din cele 7 exemplare mentionate la alin. (1), Biblioteca Nationala a
Romaniei retine 3 exemplare, dintre care un exemplar pentru Depozitul legal
propriu, un exemplar pentru semnalare statistica si elaborarea Bibliografiei
nationale curente si un exemplar destinat schimbului international de
publicatii si distribuie cate un exemplar Bibliotecii Academiei Romane,
Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj-Napoca, Bibliotecii Centrale
Universitare din Timisoara si Bibliotecii Centrale Universitare din Iasi.
(3) Se trimit la Biblioteca Nationala a Romaniei, in 6 exemplare,
urmatoarele documente:
a) publicatii seriale;
b) cursurile universitare tiparite sau multigrafiate;
c) manuale scolare;
d) albumele si atlasele;
e) partiturile muzicale;
f) reproducerile in serie ale stampelor, tablourilor, gravurilor, afiselor,
ilustratelor, cartilor postale ilustrate, fotografiilor;
g) rezumatele tezelor de doctorat;
h) microfilme, microfise;
i) documentele cartografice: harti, planuri tiparite;
j) documentele audiovizuale: discuri, casete, compact-discuri audio,
videocasete, DVD-uri, diafilme, diapozitive;
k) documentele in format electronic;
l) programele informatice si bazele de date.
(4) Din cele 6 exemplare mentionate la alin. (3), Biblioteca Nationala a
Romaniei retine doua exemplare pentru Depozitul legal propriu si pentru
elaborarea Bibliografiei nationale curente si distribuie cate un exemplar
Bibliotecii Academiei Romane, Bibliotecii Centrale Universitare din
Cluj-Napoca, Bibliotecii Centrale Universitare din Timisoara si Bibliotecii
Centrale Universitare din Iasi.
(5) Tezele de doctorat se trimit in cate un exemplar la Biblioteca
Nationala a Romaniei si la Biblioteca Academiei Romane.
(6) Documentele numismatice si filatelice, cum sunt: bancnotele, monedele,
medaliile si marcile postale, se trimit in cate un exemplar la Biblioteca
Academiei Romane.
(7) Se trimit la Biblioteca Nationala a Romaniei, in 2 exemplare,
urmatoarele materiale:
a) editiile rare sau bibliofile;
b) hartile-planuri si globulare;
c) programele, anunturile, afisele, proclamatiile;
d) standardele si descrierile de inventii si de inovatii.
(8) Din cele doua exemplare mentionate la alin. (7), Biblioteca Nationala a
Romaniei retine un exemplar pentru Depozitul legal propriu si distribuie
celalalt exemplar Bibliotecii Academiei Romane."
9. Articolul 7 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 7
In cazul materialelor prevazute la art. 6 alin. (1) si (3), persoanele
fizice si juridice mentionate la art. 5 alin. (1) trimit un exemplar
suplimentar la biblioteca judeteana din judetul in care isi au sediul, respectiv
la Biblioteca Metropolitana Bucuresti, in vederea includerii acestor materiale
in Depozitul legal local."
10. Articolul 8 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 8
(1) Trimiterea documentelor cu titlu de depozit legal catre bibliotecile
prevazute la art. 6 si 7 are caracter obligatoriu, documentele respective fiind
transmise cu titlu gratuit.
(2) Cheltuielile de expeditie a documentelor cu titlu de Depozit legal
trimise de catre producatori se suporta de catre acestia, iar cheltuielile de
expeditie intre biblioteci se suporta din bugetul Ministerului Culturii si
Cultelor.
(3) Trimiterea prevazuta la alin. (1) se efectueaza din prima transa de
tiraj, in termen de maximum 30 de zile de la data aparitiei.
(4) Nu se trimit documente tiparite produse in tiraje suplimentare. Pentru
acestea se trimit la sfarsitul fiecarui an, la Biblioteca Nationala a Romaniei,
declaratii globale ale cifrelor de tiraj."
11. Articolul 9 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 9
(1) Persoanele fizice si juridice care trimit materiale pentru Depozitul
legal sunt obligate sa inscrie in actele insotitoare urmatoarele date, necesare
identificarii fiecarui exemplar trimis: autorul, titlul, tirajul, pretul si
numarul de comanda.
(2) Pe exemplarele de carte trimise pentru Depozitul legal trebuie sa
figureze descrierea C.I.P. a Bibliotecii Nationale a Romaniei, precum si
urmatoarele date: numele/denumirea si domiciliul/sediul producatorului si, in
cazul tiparirii in strainatate, tara in care a fost tiparita cartea, luna si
anul tiparirii, numarul international standardizat - I.S.B.N."
12. Articolul 10 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 10
Biblioteca Nationala a Romaniei este autorizata sa exercite functia de
agentie nationala pentru Depozit legal si are, in aceasta calitate, urmatoarele
atributii:
a) asigura controlul bibliografic national - C.B.N. - asupra materialelor
prevazute la art. 2 din prezenta lege;
b) intocmeste statistica oficiala a editiilor nationale;
c) atribuie numarul de Depozit legal;
d) atribuie numerele internationale de standardizare a cartilor - I.S.B.N.
- si a publicatiilor in serie - I.S.S.N. - si intocmeste catalogarea inaintea
publicarii - C.I.P.;
e) creeaza si gestioneaza baza de date a editurilor cu sediul in Romania;
f) urmareste si controleaza modul in care persoanele fizice si juridice,
obligate sa efectueze trimiteri cu titlu de Depozit legal, se conformeaza
acestei obligatii;
g) urmareste si controleaza modul in care bibliotecile beneficiare prelucreaza,
depoziteaza si conserva cartile si celelalte materiale primite cu titlu de
Depozit legal;
h) retine, prelucreaza, depoziteaza si conserva, ca fond intangibil, cate
un exemplar din documentele primite cu titlu de Depozit legal si distribuie
celelalte exemplare beneficiarilor prevazuti la art. 6 si 7."
13. Articolul 12 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 12
(1) Biblioteca Nationala a Romaniei, respectiv Biblioteca Metropolitana
Bucuresti si bibliotecile judetene, controleaza, prin personalul lor de
specialitate, imputernicit in acest scop, activitatea tuturor persoanelor
fizice si juridice prevazute la art. 5, cu privire la indeplinirea obligatiilor
de depunere a documentelor care fac obiectul Depozitului legal, respectiv al
Depozitelor legale locale, constata contraventiile prevazute la art. 14 alin.
(1) si aplica amenzi contraventionale.
(2) Sumele provenite din amenzi, care revin Bibliotecii Nationale a
Romaniei, Bibliotecii Metropolitane Bucuresti, respectiv bibliotecilor
judetene, ca venituri extrabugetare, conform prevederilor art. 8 alin. (3) din
Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor,
aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile
ulterioare, vor fi folosite de acestea pentru achizitionarea documentelor
prevazute la art. 2.
(3) Ministerul Culturii si Cultelor elibereaza legitimatii speciale pentru
personalul de control prevazut la alin. (1)."
14. Articolul 13 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 13
Controlul activitatii producatorilor din subordinea Ministerului Apararii
Nationale si Ministerului Administratiei si Internelor, constatarea
contraventiilor savarsite de acestia si aplicarea amenzilor contraventionale se
realizeaza de catre personalul desemnat de cele doua ministere."
15. Articolul 14 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 14
(1) Nerespectarea obligatiei de trimitere a documentelor cu titlu de
Depozit legal in termenul prevazut la art. 8 alin. (3) constituie contraventie
si se sanctioneaza cu amenda in valoare de 5 ori pretul de vanzare al
documentului netrimis.
(2) Constatarea contraventiilor si aplicarea amenzilor se fac de catre
personalul prevazut la art. 12 alin. (1).
(3) Contraventiilor le sunt aplicabile dispozitiile Ordonantei Guvernului
nr. 2/2001, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu
modificarile ulterioare."
16. Articolul 15 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 15
(1) In termen de 30 de zile de la aplicarea amenzii contraventionale, contravenientii
sunt obligati sa trimita pentru Depozitul legal documentele care fac obiectul
contraventiei.
(2) In cazul savarsirii in mod repetat a contraventiilor prevazute la art.
14 alin. (1), Biblioteca Nationala a Romaniei si bibliotecile judetene, respectiv
Biblioteca Metropolitana Bucuresti, sesizeaza organele competente in vederea
anularii autorizatiei de functionare a producatorilor in cauza."
Art. 2
Legea nr. 111/1995 privind constituirea, organizarea si functionarea
Depozitului legal de tiparituri si alte documente grafice si audiovizuale, cu
modificarile aduse prin prezenta lege, va fi republicata in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, dandu-se textelor o noua numerotare.
Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea
prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei,
republicata.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
VALER DORNEANU
PRESEDINTELE SENATUI
NICOLAE VACAROIU