LEGE Nr. 9 din
9 ianuarie 2007
pentru modificarea Legii nr.
333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia
persoanelor
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 30 din 17 ianuarie 2007
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Articol unic. - Legea nr.
333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor,
valorilor şi protecţia persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 525 din 22 iulie
2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 16 va avea
următorul cuprins:
„Art. 16. - Persoanele fizice sau juridice care deţin,
cu orice titlu, terenuri agricole îşi pot organiza, în asociere sau individual,
pază de câmp, prin una dintre formele de pază prevăzute de lege."
2. Articolul 17 va avea
următorul cuprins:
„Art. 17. - Paza căilor ferate,
a pădurilor, a terenurilor forestiere, a fondurilor de vânătoare şi de pescuit,
a conductelor pentru transportul hidrocarburilor şi al produselor petroliere, a
sistemelor de irigaţii, a reţelelor telefonice şi de transport al energiei
electrice se asigură de către operatorii economici de profil, în formele
prevăzute de lege."
3. La articolul 18,
alineatele (2)-(5) vor avea următorul cuprins:
„(2) Primarul este obligat să ia măsuri pentru a
asigura paza bunurilor publice şi ale cetăţenilor şi răspunde pentru întocmirea
planului de pază a comunei.
(3) Intocmirea planului de pază, instruirea şi
controlul personalului de pază din localităţile rurale se efectuează de către
organele locale de poliţie sau de structurile implicate în activitatea de pază.
(4) Modalităţile de efectuare a pazei în mediul rural
se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, după consultarea prealabilă a
locuitorilor, în formele prevăzute de lege.
(5) Plata serviciilor de pază în mediul rural, precum
şi procurarea de echipamente de protecţie, însemne şi mijloace de apărare sau
utilitare, necesare bunei executări a serviciului de pază, se asigură din
bugetul local. Pentru plata serviciilor de pază, consiliile locale pot institui
taxe speciale, conform legii."
4. La articolul 18,
alineatele (6)-(10) se abrogă.
5. Articolul 19 se abrogă.
6. La articolul 55, litera a) va avea următorul
cuprins:
,,a) avizează planurile de pază ale unităţilor la care
paza nu este asigurată cu efective de jandarmi şi stabileşte, după caz,
necesitatea dotării personalului implicat cu armament şi muniţie aferentă, în
condiţiile existenţei documentelor care atestă dreptul de proprietate sau, după
caz, dreptul de folosinţă asupra obiectivului;".
7. Articolul 59 va avea
următorul cuprins:
„Art. 59. - Implicarea conducătorilor unităţilor cu
pază proprie, ai societăţilor specializate de pază şi protecţie, a personalului
propriu în: desfăşurarea de acţiuni de forţă, executări silite, recuperări de
debite, conflicte de muncă ori de opunere la desfăşurarea acţiunilor de
restabilire a ordinii de drept de către autorităţile publice competente, precum
şi nerespectarea dispoziţiilor art. 21 se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7
ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă."
8. La articolul 61,
literele a)-c) vor avea următorul cuprins:
,,a) cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei,
contravenţiile prevăzute la lit. g) -m);
b) cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei,
contravenţiile prevăzute la lit. a)-d) şi f);
c) cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, contravenţia
prevăzută la lit. e)."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din
Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ