Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

MEMORANDUM Nr

MEMORANDUM   Nr. 1 din 19 ianuarie 2011

(al treilea addendum la Memorandumul de întelegere) între Uniunea Europeana si Romania*

ACT EMIS DE: ACT INTERNATIONAL

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 99 din 7 februarie 2011

1. La data de 6 mai 2009, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Decizia 2009/459/CE pentru a pune la dispoziţia României asistenţă financiară pe termen mediu de până la 5 miliarde euro. La data de 16 februarie 2010, Consiliul a modificat această decizie pentru a ţine cont de impactul pe care l-a avut asupra obiectivelor programului recesiunea mai puternică decât cea anticipată. Asistenţa este oferită ca un împrumut pe termen mediu în cadrul Facilităţii balanţei de plăţi a statelor membre [având la bază art. 1431 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (Tratatul) şi Regulamentul nr. 332/20022]. Asistenţa Uniunii Europene (UE) pentru România vine în completarea sprijinului acordat de FMI prin intermediul unui acord stand-by (ASB), în valoare de 11,4 miliarde DST (aproximativ 12,95 miliarde euro), aprobat la data de 4 mai 2009. Sprijinul suplimentar multilateral în valoare de 2 miliarde euro va fi furnizat de către Banca Mondială (1 miliard euro), precum şi de BEI şi BERD (1 miliard euro).

2. Memorandumul de înţelegere (Memorandumul), care stabileşte criteriile de politică economică legate de fiecare tranşă, precum şi condiţiile de raportare şi monitorizare a împrumutului, a fost semnat la data de 23 iunie 2009. Implementarea măsurilor fiscale, a celor din sectorul financiar şi a măsurilor de reformă structurală prevăzute în Memorandum ar trebui să permită economiei să reziste la presiunile de lichiditate pe termen scurt, asigurând în acelaşi timp şi îmbunătăţirea competitivităţii şi sprijinirea ajustării coerente a dezechilibrelor pe termen mediu, aducând astfel economia înapoi la o bază solidă şi durabilă. Prima tranşă de 1,5 miliarde euro a fost virată la data de 27 iulie 2009 în urma semnării Acordului de împrumut din 23 iunie 2009. Alte 4 tranşe au fost programate pentru perioada acoperită de restul programului.

3. In luna august 2009, serviciile Comisiei Europene au participat la o misiune de evaluare a FMI, care a dus la tragerea celei de-a doua tranşe în cadrul programului FMI. Deoarece la acel moment nu era planificată nicio tranşă UE, misiunea nu a reprezentat o evaluare formală în cadrul programului de asistenţă din partea UE. S-a convenit cu autorităţile revizuirea unora dintre obiectivele programului. In mod special, ţinta de deficit guvernamental pe 2009 a fost stabilită la 7,8% din PIB în termeni ESA95 (7,3% din PIB în termeni cash), datorită recesiunii mai puternice decât cea prognozată. Au fost identificate măsuri suplimentare pentru limitarea deficitului în 2010 la 6,4% din PIB în termeni ESA95 (5,9% din PIB în termeni cash), inclusiv măsuri menite să menţină sub control cheltuielile cu salariile ca procent din PIB şi să limiteze cheltuielile cu pensiile şi cele cu bunuri şi servicii, precum şi creşteri ale accizelor.

4. Serviciile Comisiei Europene au efectuat, în lunile octombrie/noiembrie 2009 şi ianuarie 2010, misiuni de evaluare a progreselor realizate în ceea ce priveşte condiţiile specifice ataşate celei de-a doua tranşe de 1 miliard euro în cadrul programului de asistenţă financiară a UE. Aceste misiuni au fost misiuni comune cu FMI şi Banca Mondială. Conform constatărilor acestor misiuni şi după consultarea cu Comitetul Economic şi Financiar, criteriile de politică economică de virare a celei de-a doua tranşe din împrumutul UE au fost îndeplinite, In mod special, Parlamentul a adoptat un buget pe anul 2010 în conformitate cu ţintele programului şi au fost realizate progrese satisfăcătoare în alte domenii ale reformelor structurale. Totuşi, ţinând seama de prognoza macroeconomică modificată şi de întârzierile ivite în implementarea unora dintre măsurile de reformă prevăzute în Memorandum, s-a impus ajustarea condiţiilor asociate virării tranşelor viitoare din cadrul asistenţei financiare. Modificările convenite în legătură cu criteriile specifice de politică economică au fost prevăzute în anexa la Memorandumul suplimentar de înţelegere (primul Memorandum suplimentar), care a fost semnat de autorităţile române la data de 18 februarie 2010 şi de comisarul Ol li Rehn la data de 22 februarie 2010. Totodată, s-a convenit reducerea treptată în continuare a deficitului fiscal până sub nivelul de referinţă de 3% din PIB prevăzut în Tratat în anul 2012. La data de 16 februarie 2010, acest acord a fost avizat de Consiliul Ecofin prin Recomandările sale revizuite către România, conform art. 126(7) din Tratat.

5. Serviciile Comisiei Europene au mai efectuat o misiune de evaluare împreună cu experţii FMI şi ai Băncii Mondiale în perioada 26 aprilie-10 mai 2010, pentru a analiza progresele înregistrate în ceea ce priveşte condiţiile specifice ataşate tranşei a treia în valoare de 1,15 miliarde euro în cadrul programului de asistenţă financiară. S-a constatat că, în condiţiile unor politici nemodificate, ţinta de deficit fiscal pentru 2010,' de 6,4% din PIB (ESA95),' va fi ratată cu o marjă semnificativă, ca urmare a unei deteriorări a condiţiilor economice, dificultăţilor în colectarea veniturilor şi derapajelor pe partea de cheltuieli. Ţinta de deficit guvernamental pentru 2010 a fost modificată la 7,3% din PIB în termeni ESA95 (6,8% din PIB în termeni cash). Pentru a realiza această nouă ţintă, Guvernul României şi-a asumat angajamentul de a lua măsuri de consolidare suplimentare în valoare de 4,6% din PIB (anualizat), de adoptarea acestora fiind condiţionată eliberarea celei de-a treia tranşe din împrumutul UE. Acestea au fost verificate în iulie 2010. In alte domenii de reformă a părut a se fi înregistrat progrese, care au inclus adoptarea de către Parlament a legii responsabilităţii fiscale, adoptarea de către Guvern a unei propuneri de reformă a sistemului de pensii, precum şi semnarea contractului privind analiza funcţională a administraţiei publice. Conform acestor constatări şi după consultarea cu Comitetul Economic şi Financiar, criteriile de politică economică pentru virarea celei de-a treia tranşe din împrumutul UE au părut a fi fost îndeplinite în linii mari şi a treia tranşă a fost virată în septembrie 2010.

6. Serviciile Comisiei Europene au mai efectuat o altă misiune de evaluare împreună cu experţii FMI şi ai Băncii Mondiale începând din 20 octombrie până pe 1 noiembrie 2010, pentru a analiza progresele înregistrate în ceea ce priveşte condiţiile specifice ataşate tranşei a patra în valoare de 1,2 miliarde euro în cadrul programului de asistenţă financiară UE. Pe baza informaţiilor existente la data misiunii, misiunea a considerat că implementarea bugetului pe 2010 ce vizează un deficit al bugetului general consolidat de 7,3% din PIB în termeni ESA95 (6,8% din PIB în termeni cash) corespundea planificării. La data misiunii, se menţinea totuşi o incertitudine considerabilă cu privire la un număr de reforme esenţiale ce prezintă o importanţă majoră pentru traiectoria de consolidare fiscală convenită pentru 2011 şi 2012. Concret, deşi Parlamentul a adoptat legea revizuită a pensiilor pe data de 15 septembrie, legea a fost ulterior retransmisă Parlamentului de către Preşedinte, acesta solicitând reanalizarea unui singur articol, astfel încât acesta să prevadă majorarea vârstei de pensionare a femeilor la 63 de ani, şi nu la 65 de ani, cum propusese Guvernul. Totodată, au intervenit întârzieri şi în adoptarea Legii salarizării unitare care ar trebui să raţionalizeze sistemul de salarizare în sectorul public şi să fundamenteze un fond de salarii mai mic în anii ce vor urma, după reducerea de urgenţă cu 25% a salariilor aplicată în al doilea semestru al anului 2010. La data misiunii, această lege, care este esenţială pentru traiectoria de consolidare fiscală deoarece ar asigura o reducere structurală a fondului de salarii în sectorul public în anii următori, nu a fost încă aprobată. De asemenea, la data misiunii părea că sectorul sănătate va acumula până la sfârşitul anului 2010 arierate substanţiale, ceea ce va impune o acţiune majoră pentru a se respecta traiectoria de consolidare fiscală (deficit al bugetului general consolidat de 4,4% din PIB pentru 2011 şi sub 3% din PIB în termeni ESA pentru 2012). Pentru a asigura corespondenţa dintre cheltuieli şi resursele bugetare disponibile, evitând deci acumularea de noi arierate pe viitor, reformele structurale în domeniul sănătăţii (inclusiv introducerea copiaţii) au devenit esenţiale. Guvernul s-a angajat să întreprindă un set amplu de reforme în domeniul sănătăţii. Având în vedere aspectele identificate mai sus şi incertitudinile rămase, Guvernul român a fost de acord că înainte de disponibilizarea celei de-a patra tranşe din împrumutul UE trebuie luate măsuri suplimentare (anexa nr. 1).

7. Modificările convenite a fi aduse criteriilor specifice de politică economică aferente disponibilizării celei de-a cincea tranşe şi ultimei tranşe din programul de asistenţă financiară sunt prezentate în anexa la acest al treilea Memorandum suplimentar de înţelegere (al treilea Memorandum suplimentar), ce constituie al treilea addendum la Memorandumul de înţelegere. Aceste modificări au fost efectuate pentru a se ajusta condiţiile puse în memorandumurile anterioare şi la care se impun acţiuni suplimentare, precum şi evoluţia situaţiei ce implică noi priorităţi de politici.

8. Articolele prevăzute în Memorandum şi în primul şi al doilea Memorandum suplimentar (inclusiv anexele acestora) rămân valabile şi în vigoare dacă nu sunt amendate în mod explicit prin acest al treilea Memorandum suplimentar.

9. Disponibilizarea tranşelor restante din program este condiţionată de implementarea de către autorităţile române a măsurilor prevăzute de acest al treilea Memorandum suplimentar. Aceste măsuri sunt total conforme cu Tratatul UE.

10. In baza îndeplinirii condiţiilor din Memorandum şi din al doilea Memorandum suplimentar şi în urma consultării Comitetului Economic şi Financiar, Comisia Europeană va decide cu privire la eliberarea tranşei a patra, în valoare de 1,2 miliarde euro, sub rezerva implementării măsurilor descrise în anexa nr. 1 (secţiunea „Acţiuni ce vor fi întreprinse înaintea virării celei de-a patra tranşe a împrumutului UE") şi a semnării celui de-al treilea Memorandum suplimentar de către părţi şi a intrării în vigoare a acestuia.

11. Autorităţile române se angajează să se consulte cu experţii Comisiei Europene înainte de a adopta măsuri noi ce ar putea avea implicaţii asupra obiectivelor programului. In mod special, acestea se vor consulta în timp util şi vor furniza toate informaţiile necesare referitoare la orice măsuri şi reforme ce ar putea avea un impact asupra evoluţiilor fiscale.

12. Anexa face parte integrantă din acest al treilea Memorandum suplimentar.

13. Toate notificările legate de al treilea Memorandum suplimentar vor fi transmise în mod valabil dacă sunt trimise, în scris, la adresa:

Pentru Uniunea Europeană

Comisia Europeană

Direcţia Generală pentru Afaceri Economice şi Financiare

B-1049 Bruxelles

Nr. fax.:+32 2 299 35 23

Pentru primul-ministru

Cabinetul primului-ministru

Piaţa Victoriei nr. 1

Sectorul 1, 011791, Bucureşti

Nr. fax.:+40 21 319 15 88

Pentru Ministerul Finanţelor Publice din România

Ministerul Finanţelor Publice din România

Str. Apolodor nr. 17

Sectorul 5, 050741 Bucureşti

Nr. fax.:+40 21 312 16 30

Pentru Banca Naţională a României

Banca Naţională a României

Str. Lipscani nr. 25

Bucureşti 030031

Nr. fax.:+40 21 312 62 60

* Traducere.

1 Fostul art. 119 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.

2 Aşa cum este modificat de Regulamentul nr. 431/2009.

14. Pentru România, acest al treilea Memorandum suplimentar va intra în vigoare după parcurgerea procedurilor interne prevăzute de legislaţia română. Acest al treilea Memorandum suplimentar poate fi modificat cu acordul comun al părţilor, sub forma unui addendum. Orice astfel de addendum va constitui parte integrantă a Memorandumului şi va intra în vigoare în conformitate cu aceleaşi proceduri ca şi cele aplicabile Memorandumului.

Adoptat la Bruxelles la data de 19 ianuarie 2011 şi la Bucureşti la data de 12 ianuarie 2011 în 5 exemplare originale în limba engleză.

ROMÂNIA

Reprezentată de

Emil Boc,

prim-ministru

Gheorghe Ialomiţianu,

ministrul finanţelor publice

Mugur Constantin Isărescu,

guvernatorul Băncii Naţionale a României

UNIUNEA EUROPEANĂ

Reprezentată de Comisia Europeană

Olli Rehn,

membru al Comisiei Europene

ANEXA Nr. 1

CRITERII SPECIFICE DE POLITICĂ ECONOMICĂ

(Modificări şi completări la anexa nr. I la Memorandumul de înţelegere şi la anexa nr. 1 la al doilea Memorandum suplimentar de înţelegere)

Au intervenit întârzieri în implementarea unui număr de reforme ce sunt esenţiale pentru succesul programului. Ţinând seama de acestea, criteriile specifice de politică economică precizate în anexa nr. I la Memorandumul de înţelegere şi în anexa la primul Memorandum suplimentar de înţelegere şi în anexa nr. 1 la al doilea Memorandum suplimentar de înţelegere vor fi completate cu următoarele acţiuni:

Acţiuni ce vor fi întreprinse înainte de virarea celei de-a patra tranşe din împrumutul UE

•Adoptarea de către Parlament a unui buget pe 2011 care să vizeze un deficit al bugetului general consolidat de 4,4% din PIB în termeni cash (sub 5% din PIB în termeni ESA) bazat pe premisele macroeconomice agreate şi susţinut de măsuri adecvate convenite în cadrul programului - care să asigure o bază solidă pentru atingerea ţintei de deficit din 2012 (sub 3% din PIB în termeni ESA). In legătură cu acesta, adoptarea Strategiei bugetare pe termen mediu 2011-2013. Strategia bugetară pe termen mediu va trebui să prezinte principalele elemente de venituri şi cheltuieli (în mod deosebit cheltuielile cu salariile), precum şi măsurile de consolidare, în concordanţă cu o traiectorie durabilă de consolidare fiscală care să permită atingerea unui deficit de 4,4% din PIB în 2011 în termeni cash (sub 5% în termeni ESA) şi a unui deficit de sub 3% din PIB în 2012 în termeni ESA, în conformitate cu angajamentul asumat de autorităţi în contextul PDE (procedurii de deficit excesiv). Autorităţile se vor consulta cu experţii Comisiei Europene cu privire la concordanţa măsurilor şi cifrelor înainte de a înainta Parlamentului bugetul pe anul 2011. In cadrul anvelopei bugetare vom aloca investiţiilor resurse suplimentare în primul semestru al anului, astfel încât să creştem absorbţia fondurilor UE. In cazul în care absorbţia creşte suficient, vom încerca să găsim soluţii pentru a crea un spaţiu fiscal mai mare pentru investiţii începând cu jumătatea anului 2011. Uniunea Europeană va pune la dispoziţie asistenţă de specialitate pentru utilizarea resurselor disponibile de la UE, Banca Europeană de Investiţii şi Banca Mondială, inclusiv prin soluţii financiare inovatoare.

• Promulgarea Legii salarizării unitare (legea-cadru şi legea de implementare pentru 2011) vizând: i) introducerea unui sistem unitar de salarizare a angajaţilor ce lucrează în entităţile bugetare şi a celor ce sunt plătiţi din bugetul general consolidat al statului; şi ii) limitarea cheltuielilor cu salariile în sectorul public în 2011 la 39 de miliarde RON (excluzând plata contribuţiilor sociale pentru militari în valoare de 1,6 miliarde RON conform noii legi a pensiilor) şi asigurarea unui control continuu al cheltuielilor cu salariile în sectorul public în anii următori, după cum se va preciza în strategia bugetară pe termen mediu. Legea salarizării unitare va asigura guvernului cadrul necesar şi susţinerea legală pentru menţinerea cheltuielilor totale cu salariile pe traiectoria stabilită în strategia bugetară pe termen mediu. Autorităţile se vor consulta cu experţii Comisiei Europene cu privire la acest aspect.

• Promulgarea legii revizuite a pensiilor convenite cu experţii Comisiei Europene, ai FMI şi ai Băncii Mondiale.

• Conlucrarea cu Parlamentul pentru a asigura că Ordonanţa de urgenţă nr. 50 din 2010 îmbunătăţeşte transparenţa şi protejează drepturile consumatorilor asigurând în acelaşi timp stabilitatea sistemului financiar şi garantând respectarea Directivei UE 48/2008/CE. Totodată, asigurarea faptului că Banca Naţională a României este singura instituţie autorizată să reglementeze activităţile de creditare ale băncilor.

A cincea tranşă

A. Consolidare fiscală

Execuţia bugetului pe 2011 se derulează conform planificării în direcţia atingerii ţintei de deficit de 4,4% din PIB în termeni cash (sub 5% din PIB în termeni ESA) şi asigurând o bază adecvată pentru atingerea ţintei de deficit din 2012 pentru bugetul general consolidat de sub 3% din PIB (în termeni ESA).

Implementarea prevederilor bugetare prin care se asigură că cheltuielile cu salariile în sectorul public nu depăşesc 39 miliarde lei în 2011 (excluzând plata contribuţiilor sociale pentru militari în valoare de 1,6 miliarde lei, conform noii legi a pensiilor).

• Evitarea acumulării de arierate în sectorul de sănătate prin luarea de măsuri efective în vederea soluţionării cauzelor care le generează.

Problema arieratelor autorităţilor locale va fi analizată în continuare, în vederea îmbunătăţirii la nivelul administraţiilor locale a managementului financiar, inclusiv cel al proiectelor cofinanţate de la UE, cu asistenţă din partea experţilor UE şi ai Băncii Mondiale.

• Aprobarea legislaţiei prin care se introduce un sistem de copiată a serviciilor medicale, condiţionat de mijloacele financiare, elaborat în colaborare cu Banca Mondială.

B. Guvernanta fiscală şi reformele fiscale structurale

Aprobarea şi publicarea de către Ministerul Finanţelor Publice a unei strategii de management al datoriei pe termen mediu pentru perioada 2011-2013, care să vizeze asigurarea unui management adecvat al lichidităţilor (în jur de 4 luni de necesar de finanţare) şi extinderea profilului maturităţii.

C. Reglementarea şi supravegherea sectorului financiar

Amendarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin: (i) eliminarea liniilor de creditare stand-by de la bănci; (ii) introducerea unei clauze de incompatibilitate conform căreia niciunul dintre membrii consiliului sau dintre angajaţii instituţiilor de credit nu sunt reprezentaţi în consiliul de administraţie al FGD. Legislaţia amendată ar trebui să intre în vigoare până la sfârşitul lunii decembrie 2010.

• Având în vedere dificultăţile asociate executării garanţiilor colaterale şi deteriorării permanente a calităţii activelor, autorităţile vor continua să menţină actualul cadru prudenţial de reglementare privind constituirea de provizioane.

Menţinerea disciplinei de creditare şi evitarea hazardului moral în rândul debitorilor contribuie semnificativ la sporirea stabilităţii financiare şi la crearea condiţiilor favorabile de revigorare a activităţii de creditare. Aşadar, autorităţile se vor abţine de la promovarea de iniţiative legislative (cum ar fi legea privind insolvenţa personală) ce subminează disciplina creditării.

• Efectuarea amendamentelor legislative necesare menite să clarifice regimul de despăgubire a creditorilor băncilor plasate sub administrare specială pentru a asigura implementarea cu eficacitate a legislaţiei recent amendate privind lichidarea instituţiilor de credit cu probleme financiare. Această legislaţie ar trebui să intre în vigoare până la sfârşitul lunii decembrie 2010.

Promulgarea Legii privind independenţa autorităţilor de reglementare din sectorul financiar nebancar până la finele lunii decembrie 2010.

D. Reforme structurale

• Fiecare dintre cele 10 întreprinderi de stat cu cele mai mari pierderi să transmită până la mijlocul lunii ianuarie 2011 planuri concrete şi cu termene stabilite de reducere a arieratelor. Planurile ar trebui să implice în mod evident reduceri ale cheltuielilor de exploatare, inclusiv ale cheltuielilor de personal, majorarea tarifelor şi, dacă este cazul, reforme structurale ale modelului economic.

Semnarea până la mijlocul lunii decembrie 2010 a unui acord multianual de performanţă între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi agenţiile de implementare. Acordul trebuie să ţină cont şi să fie armonizat cu cadrul bugetar pe termen mediu al Guvernului. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii se va consulta cu serviciile Comisiei în legătură cu documentaţia ce va trebui utilizată.

Finalizarea celei de-a doua faze a analizei funcţionale a administraţiei publice din România până la finele lunii aprilie 2011. Evaluarea până la finele lunii aprilie 2011 a progresului înregistrat cu implementarea de către Guvern a planului de acţiune bazat pe rezultatele primei faze a analizei funcţionale.

• Pregătirea măsurilor de îmbunătăţire a absorbţiei fondurilor UE.

SmartCity5

COMENTARII la Memorandum 1/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Memorandum 1 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Memorandum 1/2011
OUG 5 2011
privind ratificarea Memorandumului suplimentar de întelegere (al treilea addendum la Memorandumul de întelegere) dintre Uniunea Europeana si Romania, semnat la Bucuresti la 12 ianuarie 2011 si la Bruxelles la 19 ianuarie 2011, la Memorandumul de întelegere dintre Comunitatea Europeana si Romania, semnat la Bucuresti si la Bruxelles la 23 iunie 2009, si pentru modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 82/2009 pentru ratificarea Memorandumului de întelegere dintre Comunitatea Europeana si Romania, semnat la Bucureati ai la Bruxelles la 23 iunie 2009, si a Acordului de împrumut, în suma de pana la 5.000.000.000 euro, dintre Romania, în calitate de Imprumutat, Banca Nationala a Romaniei, în calitate de agent al Imprumutatului, si Comunitatea Europeana, în calitate de Imprumutator, semnat la Luxemburg la 23 iunie 2009 si la Bucuresti la 18 iunie 2009
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu