NORMA Nr. 1557
din 13 mai 2008
privind acordarea din
bugetul asigurarilor pentru somaj de credite in conditii avantajoase, respectiv
fonduri nerambursabile, intreprinderilor mici si mijlocii, unitatilor
cooperatiste, asociatiilor familiale si persoanelor fizice care desfasoara in
mod independent activitati economice
ACT EMIS DE:
MINISTERUL MUNCII,FAMILIEI SI EGALITATII DE SANSE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 569 din 29 iulie 2008
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Prezentele norme metodologice sunt emise în temeiul art. 92 alin. (2) din Legea nr. 76/2002
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de
muncă, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul reglementării condiţiilor de acordare şi de rambursare a
creditelor în condiţii avantajoase, de acordare a fondurilor nerambursabile, a
modului de constituire a garanţiilor, a organizării şi desfăşurării
licitaţiilor pentru desemnarea băncilor şi agenţiilor autorizate să acorde
credite în condiţii avantajoase, respectiv fonduri nerambursabile, din bugetul
asigurărilor pentru şomaj.
Art. 2. - Principiile fundamentale de acordare a
creditelor în condiţii avantajoase, respectiv a fondurilor nerambursabile sunt:
a) fondurile de creditare, respectiv fondurile nerambursabile au ca sursă bugetul asigurărilor pentru şomaj şi se acordă
în lei;
b) creditele în condiţii avantajoase, respectiv
fondurile nerambursabile se acordă, pe principiul tratamentului egal şi
nediscriminatoriu, tuturor beneficiarilor de drept;
c) creditele în condiţii
avantajoase, respectiv fondurile nerambursabile sunt destinate să creeze locuri
de muncă, în special pentru şomeri, şi să favorizeze iniţierea unor activităţi
independente, înfiinţarea şi dezvoltarea activităţilor asociaţiilor familiale,
înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi unităţilor
cooperatiste;
d) fondurile de creditare, respectiv fondurile
nerambursabile sunt destinate să iniţieze şi să promoveze activităţi economice
rentabile, menite să dezvolte şi să îmbunătăţească statutul beneficiarilor de
drept;
e) acordarea creditelor în condiţii avantajoase,
respectiv a fondurilor nerambursabile se realizează pe principiul transparenţei
operaţiunilor de creditare, prin punerea la dispoziţie instituţiilor implicate şi
celor interesaţi a tuturor informaţiilor referitoare la acordarea de credite în
condiţii avantajoase, respectiv de fonduri nerambursabile, din bugetul
asigurărilor pentru şomaj;
f) în gestionarea fondurilor de creditare, respectiv a
fondurilor nerambursabile şi în acordarea creditelor
în condiţii avantajoase, respectiv a fondurilor nerambursabile, băncile şi
agenţiile autorizate care administrează sumele din bugetul asigurărilor pentru
şomaj vor respecta prevederile Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările
ulterioare.
CAPITOLUL II
A. Constituirea şi
repartizarea fondurilor pentru acordarea de credite în condiţii avantajoase, respectiv fonduri
nerambursabile, întreprinderilor mici şi mijlocii, unităţilor cooperatiste, asociaţiilor familiale
şi persoanelor fizice care desfăşoară în mod independent activităţi economice
Art. 3. - Fondul pentru acordarea de credite în
condiţii avantajoase, denumit în continuare fond de
creditare, precum şi fondurile nerambursabile
constituite în baza prevederilor art. 86 alin. (1),
respectiv ale art. 861 alin. (1) din Legea
nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se constituie anual în
cadrul bugetului asigurărilor pentru şomaj, aprobat prin legea bugetului
asigurărilor sociale de stat.
Art. 4. - Agenţia Naţională
pentru Ocuparea Forţei de Muncă trebuie să asigure:
a) administrarea eficientă a sumelor alocate pentru
acordarea de credite în condiţii avantajoase, respectiv pentru acordarea de
fonduri nerambursabile;
b) monitorizarea întregii activităţi depuse de către
instituţiile implicate, băncile, agenţiile de credit şi agenţiile de ocupare a
forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru îndeplinirea
cerinţelor legii şi asigurarea realizării în bune condiţii a programului de
ocupare a forţei de muncă, în special a şomerilor.
Art. 5. - Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de
Muncă va stabili anual fondurile care urmează să fie administrate prin bănci
şi, respectiv, prin agenţii de credit autorizate.
Art. 6. - (1) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei
de Muncă va efectua repartizarea pe judeţe a fondului de creditare în baza
Programului anual de ocupare, luând în considerare indicatorii pieţei muncii
din fiecare judeţ.
(2) In cursul anului, în urma analizei realizării
programelor de acordare a creditelor şi în funcţie de evoluţiile de pe piaţa
muncii, se pot face redistribuiri între judeţe, în raport de solicitări, cu
aprobarea preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă
căruia îi sunt delegate, potrivit legii, atribuţiile prevăzute de dispoziţiile
legale în vigoare pentru ordonatorul principal de credite al bugetului
asigurărilor pentru şomaj.
Art. 7. - (1) In vederea acordării creditelor în
condiţii avantajoase, respectiv a fondurilor nerambursabile, Agenţia Naţională
pentru Ocuparea Forţei de Muncă poate transfera, după semnarea contractelor cu
băncile sau cu agenţiile autorizate care au fost desemnate să administreze
fondul de creditare, respectiv fondurile nerambursabile o sumă de până la 20%
din fondul anual.
(2) Fondurile se vor repartiza pe trimestre,
descrescător spre finele anului.
(3) Pe măsura acordării creditelor în condiţii
avantajoase, respectiv a fondurilor nerambursabile, sumele vor fi reîntregite,
la solicitarea scrisă a băncii sau a agenţiei de credit, în limita plafoanelor
trimestriale stabilite de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă,
până la cheltuirea integrală a sumelor prevăzute în buget.
(4) Fondul de creditare şi fondurile nerambursabile
vor fi puse la dispoziţie băncii sau agenţiilor autorizate, până la data de 31
decembrie a fiecărui an.
(5) Banca sau agenţia de credit care administrează
fonduri pentru acordarea de credite în condiţii avantajoase poartă răspunderea
pentru rambursarea sumelor la bugetul asigurărilor pentru şomaj.
B. Beneficiarii de credite
în condiţii avantajoase, respectiv de fonduri nerambursabile, acordate din
bugetul asigurărilor pentru şomaj
Art. 8. - (1) Beneficiarii creditelor acordate în
condiţii avantajoase sunt:
a) societăţile comerciale care îndeplinesc criteriile
prevăzute de lege, în ceea ce priveşte numărul de persoane angajate şi cifra de
afaceri, pentru a fi considerate întreprinderi mici sau mijlocii, inclusiv
microîntreprinderi, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006
privind aplicarea art. 87 şi 88 din Tratatul CE ajutoarelor de minimis;
b) unităţile cooperatiste reprezentate de societăţi
cooperative meşteşugăreşti şi societăţi cooperative de consum care sunt
organizate şi funcţionează conform prevederilor Legii nr. 1/2005 privind
organizarea şi funcţionarea cooperaţiei;
c) asociaţiile familiale care se constituie şi
funcţionează conform Legii nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice
şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent,
cu modificările şi completările ulterioare;
d) persoanele fizice care desfăşoară în mod
independent activităţi economice conform prevederilor Legii nr. 300/2004, cu
modificările şi completările ulterioare;
e) persoanele în vârstă de până la 30 de ani, care au
statut de student pentru prima dată şi care urmează studiile la cursuri de zi
la o instituţie de învăţământ superior de stat sau particular, autorizată ori
acreditată în condiţiile legii.
(2) Şomerii care se obligă să înfiinţeze întreprinderi
mici şi mijlocii, unităţi cooperatiste, asociaţii familiale sau să devină persoane fizice care desfăşoară în mod
independent activităţi economice au prioritate la obţinerea creditului.
Art. 9. - Beneficiarii de fonduri nerambursabile sunt
prevăzuţi la art. 861 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 10. - (1) Condiţiile ce trebuie îndeplinite de
întreprinderile mici şi mijlocii şi de unităţile cooperatiste pentru a avea
acces la credite în condiţii avantajoase, respectiv la fonduri nerambursabile sunt:
a) numărul total de salariaţi şi/sau de membri
cooperatori să fie, la momentul acordării creditului, de cel mult 249 de
persoane;
b) întreprinderile mici şi mijlocii şi unităţile
cooperatiste să se oblige prin contractul de credite să angajeze cu contract
individual de muncă personal provenind din rândul şomerilor înregistraţi la
agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă pe cel puţin 60%, respectiv 100%, în
cazul fondurilor nerambursabile, din locurile de muncă nou-create;
c) locurile de muncă pe care se
încadrează personal în baza obligaţiei asumate prin contractul de credit să nu
fie locuri vacante ca urmare a încetării raporturilor de muncă ale salariaţilor
în ultimele 12 luni premergătoare solicitării creditului;
d) să menţină raporturile de muncă cu persoanele
încadrate pe noile locuri de muncă o perioadă de cel puţin 3 ani pentru
creditele acordate din bugetul asigurărilor pentru şomaj şi, respectiv, 4 ani
pentru fondurile nerambursabile de la încadrare, In cazul încetării raporturilor
de muncă ale unora dintre aceste persoane, să angajeze în termen de 30 de zile
pe locurile de muncă devenite vacante personal din aceeaşi categorie;
e) să menţină locurile de muncă nou-create pentru o
perioadă de minimum 5 ani;
f) să realizeze activitatea de bază în producţie,
servicii sau turism:
- dacă operatorii economici realizează venituri şi din
activitatea de comerţ, acestea nu trebuie să depăşească 49% din totalul
veniturilor;
- dovada se face prin raportarea anuală „Rezultate
financiare", cifra de afaceri fiind evidenţiată financiar-contabil pe
analitice şi activităţi;
- raportarea va purta viza administraţiei financiare;
- în determinarea ponderii activităţii de comerţ nu se
iau în calcul veniturile obţinute din comercializarea produselor proprii prin
magazinele producătorului;
g) pe perioada derulării contractului de creditare,
respectiv a contractului de acordare a fondului nerambursabil, angajatorul nu
poate reduce numărul de posturi existent în unitate, potrivit organigramei, la
data acordării creditului în condiţii avantajoase, respectiv a fondului
nerambursabil, iar dacă unul dintre aceste posturi devine vacant, are obligaţia
de a angaja pe respectivul loc de muncă o altă persoană în termen de 30 de zile
calendaristice;
h) în situaţia în care
contractul individual de muncă se suspendă din cauza concediilor fără plată,
perioada de suspendare nu este luată în considerare la calculul termenului de 3
ani prevăzut de lege pentru ocuparea locurilor de muncă nou-create.
(2) Prin perioada de
derulare a contractului în care angajatorul nu poate reduce numărul de posturi
existent în unitate la data acordării creditului sau a fondului nerambursabil, prevăzută la art. 88 alin. (3) din Legea nr. 76/2002, cu modificările
şi completările ulterioare, se înţelege o perioadă de 5 ani de la data acordării creditului, respectiv a fondului
nerambursabil.
(3) Asociaţiile familiale pot primi credite în
condiţii avantajoase, respectiv fonduri nerambursabile, proporţional cu numărul
membrilor acestora, iar persoanele fizice care desfăşoară în mod independent
activităţi economice pot primi credite în condiţii avantajoase, respectiv
fonduri nerambursabile pentru finanţarea propriului loc de muncă, cu
respectarea prevederilor art. 88 alin. (3) din Legea nr. 76/2002, cu
modificările şi completările ulterioare.
(4) Asociaţiile familiale şi persoanele fizice care
desfăşoară în mod independent activităţi economice pot avea acces la credite în
condiţii avantajoase, respectiv la fonduri nerambursabile pentru iniţierea sau
dezvoltarea propriei activităţi numai dacă desfăşoară activităţi în producţie,
servicii sau turism, dispoziţiile alin. (1) lit. f) aplicându-se în mod
corespunzător.
(5) Asociaţiile familiale şi persoanele fizice care desfăşoară
în mod independent activităţi economice pot primi credite în condiţii
avantajoase dacă cel puţin unul dintre membrii asociaţiei familiale, respectiv
persoana fizică, este asigurat în sistemul asigurărilor pentru şomaj şi a
realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 12 luni în ultimele 24 de luni
premergătoare datei solicitării creditului.
(6) Asociaţiile familiale şi persoanele fizice care
desfăşoară în mod independent activităţi economice pot primi fonduri
nerambursabile dacă cel puţin unul dintre membrii asociaţiei familiale,
respectiv persoana fizică, a realizat un stagiu total de cotizare în sistemul
asigurărilor pentru şomaj de minimum 24 de luni.
(7) Operatorii economici ale căror venituri din
activitatea de comerţ depăşesc ponderea de 49% în totalul veniturilor pot
beneficia de credite în condiţii avantajoase, respectiv de fonduri
nerambursabile, acordate în condiţiile prevăzute de lege, dacă dezvoltă
activităţi de producţie sau servicii, iar prin realizarea proiectului structura
veniturilor se modifică astfel încât veniturile din comerţ să reprezinte cel
mult 49% din veniturile totale.
Art. 11. - (1) Creditele în condiţii avantajoase şi
fondurile nerambursabile se acordă cu respectarea prevederilor reglementărilor
comunitare, respectiv a Regulamentului (CE) nr. 1.998/2006 privind ajutorul de stat de minimis, ajutorul de stat pentru ocuparea forţei de muncă şi ajutorul de
stat pentru întreprinderi mici şi mijlocii.
(2) In cazul creditelor în condiţii avantajoase,
ajutorul de stat constă în diferenţa dintre dobânda de referinţă stabilită de
Banca Naţională a României şi dobânda aferentă creditului acordat, iar în cazul
fondurilor nerambursabile ajutorul de stat este reprezentat de întreaga sumă
pusă la dispoziţia beneficiarului.
(3) Costurile eligibile sunt investiţiile în bunuri
corporale (echipamente, clădiri şi terenuri) şi în bunuri necorporale, conform
prevederilor legale.
C. Procedura de desemnare a
băncii sau a agenţiei autorizate să acorde credite în condiţii avantajoase,
respectiv fonduri nerambursabile, din bugetul asigurărilor pentru şomaj
Art. 12. - (1) Banca sau agenţia autorizată să
administreze fondul de creditare, respectiv fondul nerambursabil este desemnată
prin licitaţie organizată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
(2) Licitaţia se organizează în conformitate cu
legislaţia în vigoare privind achiziţiile publice.
Art. 13. - In scopul desemnării băncii sau a agenţiei
autorizate să administreze fondul de creditare, respectiv fondul nerambursabil,
se constituie o comisie de evaluare numită prin ordin al preşedintelui Agenţiei
Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Art. 14. - (1) La licitaţia pentru desemnarea băncii
sau a agenţiei autorizate să administreze fondul de creditare, respectiv fondul
nerambursabil pot participa, după caz:
a) băncile, persoane juridice
române, constituite în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006
privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări
şi completări prin Legea nr. 227/2007, şi a autorizaţiei eliberate de Banca
Naţională a României;
b) agenţiile autorizate să acorde credite şi fonduri
nerambursabile, în condiţiile legii.
(2) Pentru a putea fi desemnate să administreze fondul
de creditare, respectiv fondul nerambursabil, băncile trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
a) să facă dovada achitării obligaţiilor fiscale, a
contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat, la bugetul asigurărilor
pentru şomaj şi la bugetul asigurărilor de sănătate;
b) să aibă experienţă în acordarea de credite,
respectiv fonduri nerambursabile întreprinderilor mici şi mijlocii;
c) să dispună de dotarea necesară pentru realizarea
contractului de servicii de acordare de credite, respectiv de fonduri
nerambursabile (calculatoare, echipamente, aparatură, software, mijloace fixe
şi alte dotări);
d) să dispună de personal de specialitate necesar
îndeplinirii contractului de credit în condiţii avantajoase, respectiv de
fonduri nerambursabile;
e) să dispună de o reţea teritorială care să acopere în
totalitate judeţele ţării şi de personal având pregătirea şi competenţele
necesare pentru acordarea creditelor, respectiv a fondurilor nerambursabile;
f) să nu se afle în regim de supraveghere sau de
administrare specială în evidenţele Băncii Naţionale a României în ultimele 6
luni de activitate;
g) să se încadreze în limitele prevăzute de Normele
Băncii Naţionale a României nr. 12/2003 privind supravegherea solvabilităţii şi
expunerilor mari ale instituţiilor de credit, cu modificările şi completările ulterioare;
h) să se încadreze în limitele prevăzute de Normele
Băncii Naţionale a României nr. 1/2001 privind lichiditatea băncilor, cu
modificările şi completările ulterioare;
i) să constituie provizioane la nivelul celui prevăzut
de Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 5/2002 privind clasificarea
creditelor şi plasamentelor, precum şi constituirea, regularizarea şi
utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, cu modificările şi
completările ulterioare, şi de Normele metodologice ale Băncii Naţionale a
României nr. 12/2002 pentru aplicarea Regulamentului Băncii Naţionale a
României nr. 5/2002 privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, precum şi
constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de
credit, cu modificările şi completările ulterioare;
j) să deţină capacitatea financiară de a rambursa din
surse proprii creditele şi dobânzile aferente, în cazul nerecuperării integrale
sau parţiale a fondului de credit acordat;
k) să facă dovada că ponderea deţinută de creditele
restante din totalul creditelor guvernamentale şi neguvernamentale este sub 5%.
(3) Agenţiile de credit vor fi autorizate de Agenţia
Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru administrarea fondului de
creditare, respectiv a fondului nerambursabil destinat acordării de
microcredite în baza unor scheme de creditare, în condiţiile prevăzute de
Ordonanţa Guvernului nr. 40/2000 privind acreditarea agenţiilor de credit în
vederea administrării fondurilor pentru acordarea de microcredite, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 376/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 15. - (1) In conţinutul ofertelor prezentate de
bănci sau de agenţiile de credit trebuie să fie prevăzute:
a) dobânda oferită la sumele neutilizate din contul de
disponibilităţi sau de depozit constituit;
b) comisioanele percepute de la clienţi pentru
creditele în condiţii avantajoase, respectiv pentru fondurile nerambursabile,
acordate;
c) nivelul de dotare;
d) nivelul de pregătire a personalului;
e) experienţa în domeniul acordării de credite,
respectiv de fonduri nerambursabile întreprinderilor mici şi mijlocii,
unităţilor cooperatiste, asociaţiilor familiale şi persoanelor fizice care
desfăşoară în mod independent activităţi economice;
f) reţeaua teritorială;
g) alte elemente cuprinse în caietul de sarcini.
(2) Documentele depuse de bănci pentru a face dovada
îndeplinirii condiţiilor prezentate la art. 14 alin. (2) şi de agenţiile de
credit autorizate, împreună cu ofertele, vor fi analizate de comisia de evaluare,
care va desemna banca, respectiv agenţia de credit autorizată.
(3) Rezultatele analizei şi decizia comisiei de
licitaţie se vor consemna în procesul-verbal semnat de toţi membrii comisiei.
Decizia comisiei de licitaţie va fi comunicată tuturor băncilor sau agenţiilor
de credit participante la licitaţie.
Art. 16. - (1) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei
de Muncă va încheia cu banca sau cu agenţia de credit autorizată, câştigătoare
a licitaţiei, un contract privind derularea activităţii de creditare, respectiv
de acordare a fondurilor nerambursabile, în condiţiile stabilite în caietul de
sarcini întocmit în vederea organizării licitaţiei.
(2) Banca sau agenţia de credit autorizată,
câştigătoare a licitaţiei, împreună cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei
de Muncă, va elabora şi va aproba instrucţiuni comune în scopul reglementării
procedurilor care vor fi urmate de unităţile lor teritoriale în derularea
procesului de acordare a creditelor, respectiv de acordare a fondurilor
nerambursabile, de monitorizare a utilizării acestora şi de respectare a
graficelor de încadrare în muncă a persoanelor din rândul şomerilor.
Art. 17. - (1) Dacă în procesul derulării creditelor
sau a fondurilor nerambursabile banca ori agenţia de credit câştigătoare a licitaţiei
dovedeşte că nu are capacitatea de a administra fondul de creditare, respectiv
fondul nerambursabil, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va
proceda la desemnarea unei alte bănci sau agenţii de credit, prin organizarea
unei noi licitaţii.
(2) Banca sau agenţia de credit câştigătoare a
licitaţiei organizate ca urmare a intervenirii situaţiei prezentate la alin.
(1) va prelua portofoliul de credite acordate de bancă sau de agenţia de credit
aflată în imposibilitate de a continua activitatea de acordare a creditelor şi
a fondurilor nerambursabile.
D. Condiţiile de acordare,
utilizare şi de rambursare a creditelor, precum şi condiţiile de acordare şi
utilizare a fondurilor nerambursabile şi de stabilire a garanţiilor
Art. 18. -Intreprinderile mici şi mijlocii, unităţile
cooperatiste, asociaţiile familiale, persoanele fizice care desfăşoară în mod
independent activităţi economice, şomerii şi studenţii pot beneficia de
credite, respectiv de fonduri nerambursabile din bugetul asigurărilor pentru
şomaj, pentru:
a) finanţarea stocurilor de materii prime, materiale şi
obiecte de inventar sau a altor nevoi privind activitatea curentă, conform
specificaţiilor din studiul de fezabilitate;
b) cheltuieli de capital, respectiv: utilaje şi
echipamente, instalaţii de lucru, construcţii speciale, construcţii, amenajări
şi dotări, mijloace de transport, calculatoare şi
altele asemenea;
c) finanţarea investiţiilor complexe care necesită
finanţarea concomitentă a stocurilor de materii prime şi a cheltuielilor de
capital, potrivit prevederilor din studiul de fezabilitate.
Art. 19. - (1) Pentru beneficiarii de credite sau de fonduri nerambursabile contribuţia beneficiarului trebuie să fie
de cel puţin 25% din valoarea proiectului de fezabilitate depus.
(2) Aportul propriu poate fi constituit din lichidităţi
înregistrate în contul curent al solicitantului şi/sau bunuri (terenuri,
clădiri, echipamente, software şi capital circulant) legate de investiţie, care
fac parte din planul de finanţare a proiectului (devizul general) cuprins în
studiul de fezabilitate, indiferent de momentul şi de modul legal al dobândirii
acestora, şi sunt considerate investiţie iniţială.
(3) Contribuţia beneficiarului de 25% din valoarea
proiectului de fezabilitate depus nu poate face obiectul unui alt ajutor de
stat.
(4) Imprumutatul va face dovada efectuării plăţilor
privind aportul propriu în condiţiile şi la termenele prevăzute prin
reglementările interne ale băncii sau agenţiei de credit autorizate privind
activitatea de creditare.
Art. 20. - (1) Perioada maximă în care creditul acordat
trebuie să fie rambursat este:
a) de 3 ani, în cazul creditelor acordate pentru finanţarea cheltuielilor de capital;
b) de un an, în cazul creditelor acordate pentru
finanţarea stocurilor de materii prime şi materiale.
(2) In cadrul termenului de rambursare, la creditul
pentru cheltuielile de capital se poate include, la
cererea solicitantului de credit, şi o perioadă de graţie de până la 6 luni.
Art. 21. - (1) Creditele şi fondurile nerambursabile se
acordă în raport cu numărul locurilor de muncă pe care solicitantul se obligă
să le creeze, în cuantumul stabilit de lege şi cu respectarea art. 11 alin. (2)
şi (3).
(2) Beneficiarii de credite în condiţii avantajoase
pentru asigurarea producţiei trebuie să angajeze pe locurile de muncă
nou-create numai persoane care nu au avut niciodată un loc de muncă, care şi-au
pierdut sau care sunt pe cale de a-şi pierde locul de muncă.
Art. 22. - (1) Dobânda la creditul acordat în temeiul
art. 86 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, va
fi de 50% din dobânda de referinţă stabilită de Banca Naţională a României,
revizuibilă în conformitate cu nivelul dobânzii de referinţă comunicat de Banca
Naţională a României.
(2) In judeţele în care rata medie anuală a şomajului
s-a situat peste rata medie anuală a şomajului pe ţară, comunicată de Agenţia
Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, creditele se acordă, în anul
calendaristic următor, cu o dobândă de 25% din dobânda de referinţă a Băncii
Naţionale a României.
(3) Beneficiază de credite cu dobânda prevăzută la
alin. (2) şi persoanele în vârstă de până la 30 de ani, care au statut de
student pentru prima dată şi care urmează studiile la cursuri de zi la o
instituţie de învăţământ superior de stat ori particular, autorizată sau
acreditată în condiţiile legii.
Art. 23. - (1) Creditele şi fondurile nerambursabile
acordate vor fi garantate cu garanţii reale şi personale, astfel încât acestea
să acopere valoarea creditului acordat şi a dobânzii aferente, respectiv a
fondului nerambursabil acordat.
(2) Garantarea se face, în principal, cu obiectele
achiziţionate din creditul, respectiv fondul nerambursabil acordat, precum şi
cu alte bunuri şi valori care aparţin solicitantului şi/sau giranţilor
acestuia, care trebuie să acopere valoarea creditului acordat şi a dobânzii
aferente, respectiv a fondului nerambursabil acordat.
(3) Bunurile care se constituie ca garanţie vor fi
asigurate, pe întreagă perioadă de derulare a creditului, respectiv a fondului
nerambursabil, la una dintre societăţile de asigurare agreate de banca
autorizată, respectiv de agenţia de credit.
Art. 24. - (1) Pentru obţinerea
unui credit, respectiv a unui fond nerambursabil, acordat din bugetul
asigurărilor pentru şomaj, întreprinderile mici şi mijlocii şi unităţile
cooperatiste vor depune la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană
sau a municipiului Bucureşti, pe al cărei teritoriu îşi au sediul social sau,
după caz, reşedinţa, o cerere însoţită de :
a) contractul de societate sau, după caz, actul
constitutiv;
b) hotărârea judecătorească de autorizare a
înfiinţării societăţii;
c) statutul societăţii şi, după
caz, actele adiţionale şi/sau acte din care să rezulte că nu s-au operat cereri
privind înscrierea de menţiuni la registrul comerţului;
d) certificatul de înmatriculare la oficiul registrului
comerţului sau codul unic de înregistrare;
e) ultimul bilanţ contabil
vizat de organul fiscal teritorial;
f) ultimele 3 balanţe de verificare;
g) dovada achitării obligaţiilor fiscale (certificat de
atestare fiscală) şi a contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat,
la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi la bugetul asigurărilor pentru
sănătate;
h) avizul de funcţionare eliberat de Direcţia Sanitară
Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, după caz ;
i) declaraţie privind litigiile cu terţii, cu
precizarea motivelor care au condus la situaţiile respective;
j) studiul de fezabilitate al proiectului pentru care
se solicită creditul;
k) graficul creării şi ocupării noilor locuri de muncă;
l) acte care să ateste
proprietatea asupra bunurilor aduse în garanţie, precum şi valoarea acestora;
m) proiecţia fluxului de
lichidităţi pe perioada de creditare;
n) graficul de rambursare a creditului şi aportul
beneficiarului la realizarea investiţiei;
o) declaraţie pe propria răspundere că valoarea
ajutoarelor de stat de minimis nu depăşeşte 200.000 euro în ultimii 3 ani,
p) declaraţie pe propria răspundere privind numărul de
salariaţi şi disponibilizările din ultimele 12 luni premergătoare solicitării
creditului, conform art. 86 alin. (7) lit. e) din Legea nr. 76/2002, cu
modificările şi completările ulterioare;
r) alte documente solicitate de bancă sau de agenţia de
credit.
(2) In cazul solicitării de credite sau de fonduri
nerambursabile pentru construcţii în vederea realizării ori dezvoltării de noi
capacităţi de producţie, pe lângă documentele prezentate la alin. (1) se
solicită şi următoarele:
a) acte care să ateste situaţia juridică a terenului pe
care urmează să se realizeze investiţia;
b) autorizaţia de construire;
c) autorizaţia de mediu;
d) acordurile şi avizele legale pentru realizarea
investiţiei.
(3) La solicitarea de credite sau de fonduri
nerambursabile pentru începerea activităţii nu se vor depune documentele
prevăzute la alin. (1) lit. e)-g) şi p).
(4) Persoanele fizice care desfăşoară în mod
independent activităţi economice şi asociaţiile familiale vor depune, după caz,
pentru obţinerea creditelor sau a fondurilor nerambursabile următoarele:
a) autorizaţia de funcţionare;
b) codul unic de înregistrare sau codul numeric
personal;
c) declaraţie specială privind veniturile din
activităţi independente pentru anul în curs;
d) dispoziţia de impunere şi declaraţia de impunere
pentru anul expirat;
e) studiul de fezabilitate;
f) acte care să ateste proprietatea asupra garanţiilor
şi valoarea acestora;
g) aportul beneficiarului la realizarea investiţiei;
h) certificatul privind stagiul de cotizare;
i) declaraţie pe propria răspundere că valoarea
ajutoarelor de stat de minimis nu depăşeşte 200.000 euro în ultimii 3 ani;
j) graficul creării şi ocupării noilor locuri de muncă
(pentru asociaţii familiale) şi Convenţia privind crearea de noi locuri de
muncă, ocuparea şi menţinerea acestora ocupate, conform prevederilor Legii nr.
76/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
k) declaraţie pe propria răspundere privind litigiile
cu terţii, cu precizarea motivelor care au condus la situaţiile respective;
l) dovada achitării
obligaţiilor fiscale (certificat de atestare fiscală);
m) alte documente, avize sau autorizaţii specifice
domeniului de activitate ori scopului pentru care se solicită creditul sau fondul nerambursabil;
n) alte documente solicitate de bancă sau de agenţia de
credit.
(5) Asociaţiile familiale şi persoanele fizice care
desfăşoară în mod independent activităţi economice, care solicită credite sau
fonduri nerambursabile pentru începerea activităţii, nu vor prezenta
documentele prevăzute la alin. (4) lit. c), d), i), k) şi l).
(6) Pe lângă documentele menţionate la alin. (1) sau
(4), persoanele prevăzute la art. 8 lit. e) vor prezenta şi următoarele
documente:
a) certificatul de naştere (în
copie);
b) actul de identitate (în copie);
c) adeverinţa eliberată de unitatea de învăţământ
superior de stat sau particular, autorizată ori acreditată în condiţiile legii,
la care urmează studiile la cursuri de zi;
d) declaraţie pe propria răspundere că nu au mai urmat
cursurile altei unităţi de învăţământ superior.
(7) Atunci când, la data finală a bilanţului contabil,
o întreprindere depăşeşte sau cade sub impunerile legate de angajaţi ori
plafoanele financiare, prevăzute de Legea nr. 346/2004, cu modificările şi
completările ulterioare, aceasta va avea repercusiuni asupra pierderii sau obţinerii
de către această întreprindere a statutului de întreprindere mică şi mijlocie,
doar dacă fenomenul este repetat pe durata a 2 ani financiari consecutivi.
Art. 25. - Cererile şi documentele prevăzute la art. 24
se verifică în cadrul compartimentelor de specialitate ale agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene,
respectiv a municipiului Bucureşti, şi, dacă se constată că documentaţia este
completă şi că sunt întrunite condiţiile legale, vor fi transmise spre avizare
comitetelor de credit.
Art. 26. - (1) Pentru avizarea acordării de credite se
constituie la nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti comitete de credit
formate din 5 membri, după cum urmează:
a) preşedintele şi un membru desemnat conform
reglementărilor interne ale băncii sau agenţiei de credit autorizate să acorde
creditele;
b) 3 membri din partea agenţiei pentru ocuparea forţei
de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti: directorul executiv,
directorul executiv adjunct economic, şeful compartimentului de creditare sau o
persoană din cadrul acestui compartiment care va asigura secretariatul
comitetului de credit.
(2) Comitetele de credit se întrunesc, după caz, ori de
câte ori este necesar, dar cel puţin o dată pe lună, analizează documentaţia
depusă de solicitanţii de credite, verifică îndeplinirea de către aceştia a
condiţiilor de eligibilitate, evaluează eficienţa economică şi socială a
proiectelor prezentate şi avizează acordarea creditelor.
(3) In vederea adoptării deciziei de avizare,
comitetul de credit poate cere solicitanţilor orice informaţii pe care le
consideră necesare, iar aceştia din urmă au obligaţia de a le furniza.
Art. 27. - (1) In urma analizei şi avizării favorabile
de către comitetul de credit documentaţia este transmisă băncii sau agenţiei autorizate,
pentru analiză, în vederea aprobării şi acordării creditului, cel mai târziu a
doua zi lucrătoare de la data avizării.
(2) Dacă cererea de credit este respinsă de comitetul
de credit, documentaţia se restituie solicitantului, însoţită de motivaţia
respingerii, semnată de preşedintele comitetului de credit.
Art. 28. - (1) Aprobarea şi acordarea fiecărui credit
se vor face pe baza unui referat care va fi întocmit de inspectorul de credite
al băncii sau al agenţiei de credit autorizate, desemnat de conducerea băncii.
Referatul trebuie să conţină, după caz, fără a fi limitative, următoarele
elemente:
a) datele de identificare a solicitantului: denumirea,
adresa sediului social, extrasul din actele constitutive privind obiectul de
activitate;
b) evaluarea capacităţii solicitantului de a rambursa
la scadenţă ratele de credit şi de a plăti dobânda aferentă, pe baza analizei
datelor înscrise în situaţia privind fluxul de lichidităţi;
c) informaţii despre bonitatea solicitantului. In acest
scop vor fi calculaţi, pe baza datelor înscrise în ultimul bilanţ contabil şi
în ultima balanţă de verificare, următorii indicatori:
- lichiditatea curentă;
- solvabilitatea patrimonială;
- gradul de acoperire a dobânzii;
- rata profitului;
- viteza de rotaţie a activelor circulante.
(2) Modul de calcul al indicatorilor prezentaţi la
alin. (1) lit. c), precum şi nivelurile recomandabile ale indicatorilor
respectivi sunt în conformitate cu normele interne ale băncii autorizate sau
agenţiei de credit autorizate şi ţinându-se seama de prevederile legii.
Art. 29. - Dacă cererea de credit nu este aprobată de
bancă sau de agenţia de credit, documentaţia va fi restituită agenţiilor pentru
ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cu
motivaţia corespunzătoare, pentru a fi înapoiată solicitantului.
Art. 30. - Luarea în considerare a deciziilor
comitetului de credit în vederea aprobării cererii de acordare a creditului
reprezintă o opţiune ce revine exclusiv în sarcina şi în responsabilitatea
băncii sau agenţiei de credit autorizate.
Art. 31. - (1) Creditele din bugetul asigurărilor
pentru şomaj vor fi acordate în lei, pe bază de contract de credit încheiat, în
condiţiile legii, între bancă, respectiv agenţia de credit, şi beneficiar, prin
care se vor stabili, cel puţin: condiţiile de scadenţă, dobânda, valoarea
garanţiilor, clauzele referitoare la nerambursarea la scadenţă a creditului.
(2) In contractul de credit vor
fi menţionate şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească solicitantul de
credit, conform prevederilor Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările
ulterioare, inclusiv obligaţia de a angaja şomeri pe cel puţin 60% din locurile
de muncă nou-create.
(3) Beneficiarul de credit, precum şi beneficiarul de
fonduri nerambursabile vor încheia un contract privind crearea de noi locuri de
muncă, ocuparea şi menţinerea acestora cu agenţiile pentru ocuparea forţei de
muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti, în care sunt trecute atât
obligaţiile beneficiarului, cât şi obligaţiile agenţiilor şi sancţiunile
aplicabile în cazul nerespectării obligaţiilor.
(4) Modelul contractului prevăzut la alin. (3) este
aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei
de Muncă.
Art. 32. - Agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă
judeţene şi a municipiului Bucureşti vor urmări modul de utilizare a
ajutoarelor de stat de minimis acordate, vor dispune măsuri şi vor transmite Consiliului
Concurenţei şi Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în formatul
şi la periodicitatea solicitate de acestea, toate datele şi informaţiile
necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat de
minimis la nivel naţional, inclusiv pentru
întocmirea rapoartelor şi informărilor necesare îndeplinirii obligaţiilor
României în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
Art. 33. - Respectarea graficelor de creare de noi
locuri de muncă şi de încadrare a şomerilor este urmărită de organele de
control măsuri active ale agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene,
respectiv a municipiului Bucureşti, care vor constata şi sancţiona
contravenţiile, în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002, cu
modificările şi completările ulterioare.
Art. 34. - Nerespectarea
obligaţiilor asumate de beneficiarul de credite, respectiv de fonduri nerambursabile,
potrivit dispoziţiilor Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările
ulterioare, şi prezentelor norme metodologice poate atrage rezilierea contractului de credite, respectiv de acordare a fondului nerambursabil.
Art. 35. - Beneficiarii de credite acordate în condiţii
avantajoase din bugetul asigurărilor pentru şomaj pot solicita un nou credit
numai după achitarea integrală a creditelor acordate anterior, inclusiv a dobânzilor aferente.
Art. 36. -Acordarea din bugetul asigurărilor pentru
şomaj de credite în condiţii avantajoase şi de fonduri nerambursabile se face
cu respectarea prevederilor legale în vigoare, precum şi a reglementărilor
comunitare privind concurenţa.
CAPITOLUL III
Dispoziţii finale
Art. 37. - Prezentele norme metodologice se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 38. - La data intrării în vigoare a prezentelor
norme metodologice, se abrogă Normele metodologice nr. 2.560/6/2004 privind
acordarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj de credite în condiţii avantajoase,
respectiv fonduri nerambursabile, întreprinderilor mici şi mijlocii, unităţilor
cooperatiste, asociaţiilor familiale şi persoanelor fizice care desfăşoară în
mod independent activităţi economice emise de Ministerul Muncii, Solidarităţii
Sociale şi Familiei şi Banca Naţională a României, publicate în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 5 august
2004.
Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse,
Paul Păcurarii
p. Guvernatorul Băncii Naţionale a României,
Florin Georgescu