Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.195 din 12.12.2002

privind circulaţia pe drumurile publice actualizata la data 14.07.2011
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 503 din 14 iulie 2011



SmartCity1

Forma republicată a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2006, se aplică de la data intrării în vigoare a acesteia din urmă, respectiv de la 20 septembrie 2006. Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1

(1)Circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor şi a celorlalte categorii de participanţi la trafic, drepturile, obligaţiile şi răspunderile care revin persoanelor fizice şi juridice, precum şi atribuţiile unor autorităţi ale administraţiei publice, instituţii şi organizaţii sunt supuse dispoziţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.

(2)Dispoziţiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă au ca scop asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului.(3)Autoritatea competentă în domeniul circulaţiei pe drumurile publice privind iniţierea şi avizarea unor reglementări, precum şi aplicarea şi exercitarea controlului privind respectarea normelor din acest domeniu este Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Inspectoratul General al Poliţiei Române.(4)Reglementările privind circulaţia pe drumurile publice se emit, după caz, de către autorităţile publice centrale sau locale cu atribuţii în acest domeniu, numai cu avizul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi cu respectarea acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.(5)Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică tuturor participanţilor la trafic, precum şi autorităţilor care au atribuţii în domeniul circulaţiei şi siguranţei pe drumurile publice şi în domeniul protecţiei mediului. Articolul 2Îndrumarea, supravegherea şi controlul respectării normelor de circulaţie pe drumurile publice se fac de către poliţia rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, care are obligaţia să ia măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale acestora. Articolul 3Circulaţia pe drumurile publice din zona de frontieră şi din alte zone pentru care, potrivit legii, s-au stabilit restricţii se face cu respectarea reglementărilor instituite pentru acele zone. Articolul 4Controlul circulaţiei vehiculelor aparţinând instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională se efectuează de către poliţia rutieră, precum şi de personalul desemnat de către aceste instituţii. Articolul 5(1)Administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competenţelor ce îi revin, cu avizul poliţiei rutiere, este obligat să instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, să aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor în vigoare, şi să le menţină în stare corespunzătoare.(2)Administratorul drumului public sau, după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor este obligat să semnalizeze corespunzător, cât mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabilă, care stânjeneşte sau pune în pericol siguranţa circulaţiei, şi să ia toate măsurile de înlăturare a acestuia.(3)Autorităţile publice locale sunt obligate să amenajeze staţiile mijloacelor de transport public de persoane, prevăzute cu alveole sau refugii, cu avizul poliţiei rutiere.(4)Se interzic amplasarea construcţiilor de orice fel şi practicarea actelor de comerţ pe trotuar sau pe acostament, în parcările amenajate sau pe partea carosabilă, în condiţiile în care acestea ar afecta siguranţa circulaţiei pietonilor şi vehiculelor.modificat prin PCT 1. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (5)În perimetrul staţiilor mijloacelor de transport public de persoane pot fi amenajate doar spaţii:a)de aşteptare pentru călători;b)pentru comercializarea legitimaţiilor de călătorie.(6)În cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum şi a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravenţional, civil sau penal, în condiţiile legii.(7)Orice măsură de restricţie a circulaţiei pe drumurile publice se dispune de către administratorul drumului numai cu avizul poliţiei rutiere.(8)Prin excepţie de la alin. (7), în cazuri temeinic justificate, poliţia rutieră poate dispune, fără acordul administratorului drumului public, măsuri temporare de restricţie a circulaţiei pe drumurile publice.(9)În scopul asigurării desfăşurării în condiţii de siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, poliţia rutieră poate solicita administratorului drumului public executarea sau, după caz, desfiinţarea de amenajări rutiere. Articolul 6În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, expresiile şi termenii de mai jos au următorul înţeles:1. acordare a priorităţii - obligaţia oricărui participant la trafic de a nu îşi continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalţi participanţi la trafic care au prioritate de trecere să îşi modifice brusc direcţia sau viteza de deplasare ori să oprească;2. acostament - fâşia laterală cuprinsă între limita părţii carosabile şi marginea platformei drumului;3. amenajări rutiere - totalitatea construcţiilor, dispozitivelor şi oricăror mijloace tehnice, altele decât cele destinate semnalizării, amplasate pe drumul public în scopul asigurării securităţii rutiere;4. ansamblu de vehicule - vehiculul cu motor cuplat cu unul sau două vehicule, care circulă pe drum ca o unitate;5. autostradă - drumul naţional de mare capacitate şi viteză, semnalizat special, rezervat exclusiv circulaţiei autovehiculelor, cu sau fără remorci, care nu serveşte proprietăţii riverane, prevăzut cu două căi unidirecţionale, separate printr-o zonă mediană sau, în mod excepţional, prin alte modalităţi, cu excepţia unor locuri speciale sau cu caracter temporar, având cel puţin două benzi de circulaţie pe sens şi bandă de urgenţă, intersecţii denivelate şi accese limitate, intrarea şi ieşirea fiind permise numai prin locuri special amenajate;6. autovehicul - vehiculul echipat cu motor în scopul deplasării pe drum. Troleibuzele şi tractoarele rutiere sunt considerate autovehicule. Mopedele, vehiculele care se deplasează pe şine, denumite tramvaie, tractoarele folosite în exploatările agricole şi forestiere, precum şi vehiculele pentru efectuarea de servicii sau lucrări, care se deplasează numai ocazional pe drumul public, nu sunt considerate autovehicule;61. anvelope de iarnă - anvelope omologate conform Directivei 92/23/CE a Consiliului din 31 martie 1992 privind pneurile autovehiculelor şi ale remorcilor acestora, precum şi montarea lor, Regulamentului Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE-ONU) nr. 30 sau Regulamentului Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite CEE-ONU nr. 54, după caz.introdus 1 noiembrie 2011 prin ART I Ordonanţă 5 din 2011-01-26 emis de Guvernul României 7. bandă de circulaţie - subdiviziunea longitudinală a părţii carosabile, materializată prin marcaje rutiere sau alte mijloace, dacă are o lăţime corespunzătoare pentru circulaţia într-un sens a unui şir de vehicule, altele decât vehiculele care se deplasează pe două roţi;8. bandă de urgenţă - subdiviziunea longitudinală suplimentară, situată la extremitatea din partea dreaptă a autostrăzii, în sensul de circulaţie, destinată exclusiv staţionării autovehiculelor în cazuri justificate, precum şi circulaţiei autovehiculelor cu regim prioritar care se deplasează la intervenţii sau în misiuni cu caracter de urgenţă;9. bandă reversibilă - banda de circulaţie, marcată şi semnalizată, situată lângă axa drumului, destinată circulaţiei autovehiculelor într-un sens sau în altul, în funcţie de intensitatea traficului;10. bicicletă - vehiculul prevăzut cu două roţi, propulsat exclusiv prin forţa musculară, cu ajutorul pedalelor sau manivelelor;11. coloană oficială - unul sau mai multe vehicule care circulă pe drumul public şi sunt însoţite de unul sau mai multe autovehicule ale poliţiei rutiere, care au în funcţiune semnale speciale de avertizare sonore şi luminoase de culoare roşie;12. conducător - persoana care conduce pe drum un grup de persoane, un vehicul sau animale de tracţiune, animale izolate sau în turmă, de povară ori de călărie;13. conducător de autovehicul sau tramvai, atestat profesional - persoana fizică posesoare a unui permis de conducere şi a unui certificat de atestare profesională, care conduce un autovehicul de o anumită categorie, cu sau fără remorcă, pentru transportul de mărfuri, persoane sau alte servicii;abrogat PCT 2. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României 131 . constatare amiabilă de accident - procedură prin care doi conducători de vehicule încheie o înţelegere în formă scrisă prin care convin cu privire la circumstanţele producerii unui accident de circulaţie în care aceştia sunt implicaţi şi din care au rezultat numai pagube materiale, ce se înregistrează la societatea de asigurări care a emis poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, a cărui titular este conducătorul de vehicul vinovat de producerea accidentului sau, după caz, proprietarul ori deţinătorul acestuia;abrogat PCT 1. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României introdus prin PCT 1. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României 14. drum public - orice cale de comunicaţie terestră, cu excepţia căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulaţiei publice; drumurile care sunt închise circulaţiei publice sunt semnalizate la intrare cu inscripţii vizibile;15. unităţi de asistenţă medicală autorizate - unităţile sanitare cu personal calificat şi cu dotare corespunzătoare pentru examinarea medicală ambulatorie a candidaţilor la obţinerea permisului de conducere şi a conducătorilor de autovehicule sau de tramvai, autorizate de autoritatea de sănătate publică judeţeană sau de cea a municipiului Bucureşti, după caz;modificat prin PCT 2. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României modificat prin PCT 2. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României 16. intersecţie - orice încrucişare, joncţiune sau bifurcare de drumuri la nivel, inclusiv spaţiile formate de acestea;161 . înmatriculare/înregistrare - operaţiunea administrativă prin care se atestă că un vehicul poate circula pe drumurile publice. Dovada atestării înmatriculării/înregistrării este certificatul de înmatriculare/înregistrare şi numărul de înmatriculare/înregistrare atribuit;introdus prin PCT 21 . PCT 3. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României 162 . înmatriculare/înregistrare permanenta - operaţiunea de înmatriculare/înregistrare prin care se atribuie certificat de înmatriculare/înregistrare şi număr de înmatriculare/ înregistrare pentru o perioadă nedeterminata;introdus prin PCT 21 . PCT 3. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României 163 . înmatriculare temporara - operaţiunea de înmatriculare prin care se acordă certificat de înmatriculare şi număr de înmatriculare pentru o perioadă determinată;introdus prin PCT 21 . PCT 3. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României 17. localitate - cătunul, satul, comuna, oraşul şi municipiul ale căror intrări şi ieşiri sunt semnalizate în conformitate cu prevederile legale;18. masă totală maximă autorizată - masa maximă a unui vehicul încărcat, declarată admisibilă în urma omologării de către autoritatea competentă;19. mijloc tehnic certificat - dispozitivul care dovedeşte consumul de produse ori substanţe stupefiante sau al medicamentelor cu efecte similare acestora ori prezenţa în aerul expirat a alcoolului sau prin care se probează încălcări ale unor reguli de circulaţie;modificat prin PCT 3. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României 20. mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic - dispozitivul care stabileşte concentraţia de alcool în aerul expirat ori destinat măsurării vitezei;modificat prin PCT 3. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României 21. moped - vehiculul cu două, trei sau patru roţi, a cărui viteză maximă prin construcţie nu depăşeşte 45 km/h şi care este echipat cu un motor cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică ce nu depăşeşte 50 cm³ sau cu un alt motor cu ardere internă ori, după caz, electric, a cărui putere nominală este de cel mult 4 kW;22. motocicletă - autovehiculul cu două roţi, cu sau fără ataş, echipat cu un motor care are o capacitate cilindrică mai mare de 50 cm³ şi/sau a cărui viteză maximă, prin construcţie, depăşeşte 45 km/h;23. parte carosabilă - porţiunea din platforma drumului destinată circulaţiei vehiculelor; un drum poate cuprinde mai multe părţi carosabile complet separate una de cealaltă printr-o zonă despărţitoare sau prin diferenţă de nivel;24. participant la trafic - persoana fizică ce utilizează, la un moment dat, drumul public;25. pistă pentru biciclete - subdiviziunea părţii carosabile, a trotuarului ori a acostamentului sau pistă separată de drum, special amenajată, semnalizată şi marcată corespunzător, destinată numai circulaţiei bicicletelor şi mopedelor;26. prioritate de trecere - dreptul unui participant la trafic de a trece înaintea celorlalţi participanţi la trafic cu care se intersectează, în conformitate cu prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice;27. remorcă - vehiculul fără motor destinat a fi tractat de un autovehicul sau de un tractor;28. remorcă uşoară - remorca a cărei masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 750 kg;29. semiremorcă - remorca a cărei masă totală maximă autorizată este preluată în parte de către un autovehicul sau de către un tractor;30. tractor - vehiculul cu motor, pe roţi sau pe şenile, conceput special pentru a trage sau a împinge anumite utilaje sau remorci folosite în exploatările agricole ori forestiere sau pentru alte lucrări, care se deplasează numai ocazional pe drumul public;31. tractor rutier - tractorul pe roţi, cu cel puţin două axe, utilizat pentru executarea de lucrări, precum şi pentru tractarea unor remorci folosite pentru transportul de persoane sau bunuri şi care se deplasează, de regulă, pe drumul public;32. trecere la nivel - încrucişarea la nivel dintre un drum public şi o cale ferată sau linie de tramvai, care dispune de o platformă independentă;33. trotuar - spaţiul longitudinal situat în partea laterală a drumului, separat în mod vizibil de partea carosabilă prin diferenţă sau fără diferenţă de nivel, destinat circulaţiei pietonilor;34. deţinător mandatat - persoana fizică sau juridică care foloseşte un vehicul în baza unui contract de leasing sau contract de închiriere;modificat prin PCT 22 . PCT 3. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României 351 . vehicul nou - vehicul care nu a mai fost niciodată înmatriculat;introdus prin PCT 23 . PCT 3. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României 35. vehicul - sistemul mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane şi/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări;36. vehicul cu mase sau dimensiuni de gabarit depăşite - vehiculul care, datorită dimensiunilor sale ori mărfurilor transportate, depăşeşte masele totale maxime admise sau dimensiunile de gabarit admise, prevăzute în reglementările legale;37. vehicul în circulaţie internaţională sau în trafic internaţional - vehiculul care, prin deplasarea sa, depăşeşte cel puţin o frontieră de stat;38. zona drumului public cuprinde suprafaţa de teren ocupată de elementele constructive ale drumului, zona de protecţie şi zona de siguranţă. Limitele zonelor drumurilor se stabilesc în conformitate cu prevederile legale;39. zonă pietonală - perimetrul care cuprinde una sau mai multe străzi rezervate circulaţiei pietonilor, unde accesul vehiculelor este supus unor reguli speciale de circulaţie, având intrările şi ieşirile semnalizate în conformitate cu prevederile legale;40. zonă rezidenţială - perimetrul dintr-o localitate unde se aplică reguli speciale de circulaţie, având intrările şi ieşirile semnalizate în conformitate cu prevederile legale. Capitolul II VehiculeleSecţiunea 1 Condiţiile privind circulaţia vehiculelor şi controlul acestora Articolul 7Orice vehicul care circulă pe drumurile publice trebuie să corespundă normelor tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi utilizarea conform destinaţiei. Articolul 8Pentru a fi conduse pe drumurile publice, fiecare autovehicul şi tramvai trebuie să fie dotat cu trusă medicală de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante şi un stingător de incendiu, omologate.modificat prin PCT 4. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României Articolul 9(1)Pentru a fi înmatriculate, înregistrate sau admise în circulaţie, autovehiculele, mopedele, remorcile şi tramvaiele trebuie să fie omologate în condiţiile legii.(2)Categoriile de vehicule care pot fi admise în circulaţie fără a fi omologate se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, cu avizul Ministerului Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul General al Poliţiei Române, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(3)Documentul care atestă omologarea este cartea de identitate a vehiculului, eliberată în condiţiile legii.(4)Pentru a fi menţinute în circulaţie, vehiculele înmatriculate se supun inspecţiei tehnice periodice.(5)Inspecţia tehnică periodică se efectuează în staţii autorizate, conform legislaţiei în vigoare.(6)Pentru autovehiculele aparţinând instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, inspecţia tehnică periodică se poate efectua şi în staţii proprii, autorizate potrivit legii. Articolul 10(1)Este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor al căror termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat, precum şi a celor neasigurate pentru răspundere civilă pentru caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie.(2)Constatarea defecţiunilor tehnice ale vehiculelor se face de către poliţia rutieră, iar verificarea stării tehnice a vehiculelor aflate în trafic pe drumurile publice se face de către poliţia rutieră, împreună cu instituţiile abilitate de lege.Secţiunea a 2-a Înmatricularea, înregistrarea şi radierea vehiculelor Articolul 11(1)Proprietarii de vehicule sau deţinătorii mandataţi ai acestora sunt obligaţi să le înmatriculeze sau să le înregistreze, după caz, înainte de a le pune în circulaţie, conform prevederilor legale.(2)Înmatricularea vehiculelor este continua, de la admiterea în circulaţie până la scoaterea definitivă din circulaţie a unui vehicul din categoria celor supuse acestei condiţii, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, şi presupune următoarele operaţiuni:a)înscrierea în evidentele autorităţilor competenţe, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar;b)transcrierea în evidentele autorităţilor competenţe, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul.(3)Operaţiunile prevăzute la alin. (2) se realizează pe baza datelor de identificare ale vehiculului şi ale proprietarului şi condiţionează eliberarea de către autorităţile competenţe, potrivit legii, a unui certificat de înmatriculare, precum şi a plăcutelor cu numărul de înmatriculare atribuit şi transcrierile necesare în certificatul de înmatriculare şi în cartea de identitate a vehiculului.(4)În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidenţele autorităţilor competenţe simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operaţiuni şi emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.modificat prin PCT 5. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (5)Solicitanţii unei operaţiuni de înmatriculare a unui vehicul în evidentele autorităţilor competenţe, potrivit legii, trebuie să facă dovada certificării autenticităţii vehiculului de către Registrul Auto Român, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Certificarea autenticităţii vehiculului conţine şi atestarea faptului că acesta nu figurează în baza de date ca fiind furat.(6)Dovada certificării vehiculului nu se impune în cazul vehiculelor noi pentru solicitanţii operaţiilor de înmatriculare.(7)Cu ocazia realizării oricărei operaţiuni privind înmatricularea unui vehicul, verificarea efectuării inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorii de răspundere civilă, respectiv a valabilităţii acestora, se poate face şi pe cale informatica, în condiţiile stabilite prin protocol încheiat între autoritatea competentă din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor cu atribuţii de organizare şi coordonare a activităţii de evidenţă şi eliberare a certificatelor de înmatriculare şi a plăcutelor cu numere de înmatriculare şi Registrul Auto Român, respectiv Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.(8)Autorităţile competenţe să realizeze operaţiunile de înmatriculare a vehiculelor pot incasa de la solicitanţi toate taxele şi tarifele stabilite potrivit legii, aferente acestor operaţiuni.(9)Societăţile abilitate să comercializeze vehicule noi şi societăţile de leasing din România pot solicita, pe cale informatica, înmatricularea sau autorizarea provizorie pentru circulaţie a vehiculelor, prin intermediul unei aplicaţii informatice puse la dispoziţie, în condiţiile stabilite prin protocol, de către autoritatea competentă din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor cu atribuţii de organizare şi coordonare a activităţii de evidenţă şi eliberare a certificatelor de înmatriculare şi a plăcutelor cu numere de înmatriculare.(10)Proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să solicite autorităţii competente înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a oricărei modificări a datelor de identificare a vehiculului respectiv sau, după caz, ale proprietarului, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea.modificat prin PCT 5. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României modificat prin PCT 4. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României modificat prin PCT 3. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României Articolul 12(1)Pentru a circula pe drumurile publice, vehiculele, cu excepţia celor trase sau împinse cu mâna şi a bicicletelor, trebuie să fie înmatriculate ori înregistrate, după caz, şi să poarte plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, cu forme, dimensiuni şi conţinut prevăzute de standardele în vigoare.(2)Vehiculele care nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării pot circula pe drumurile publice numai în condiţiile prevăzute prin regulament. Articolul 13(1)Autovehiculele şi remorcile se înmatriculează permanent sau temporar la autoritatea competentă în a cărei rază teritorială proprietarii îşi au domiciliul, reşedinţa ori sediul, în condiţiile stabilite prin reglementările în vigoare.(2)Autovehiculele şi remorcile din dotarea Ministerului Apărării, a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, precum şi cele ale Serviciului Român de Informaţii se înregistrează la aceste instituţii şi pot, după caz, să fie înmatriculate în condiţiile prevăzute la alin. (1).modificat prin PCT 6. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (3)Până la înmatriculare, vehiculele prevăzute la alin. (1) pot circula cu numere provizorii, pe baza unei autorizaţii speciale eliberate de autoritatea competentă.(4)La cerere, persoanelor juridice care fabrică, asamblează, carosează ori testează autovehicule sau remorci li se poate elibera pentru acestea autorizaţii şi numere pentru probă.modificat prin PCT 4. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României (5)Evidenţa vehiculelor înmatriculate se ţine la autoritatea competentă pe raza căreia proprietarul îşi are domiciliul, reşedinţa sau sediul. Articolul 14(1)Tramvaiele, troleibuzele, mopedele, maşinile şi utilajele autopropulsate utilizate în lucrări de construcţii, agricole, forestiere, tractoarele care nu se supun înmatriculării, precum şi vehiculele cu tracţiune animală se înregistrează de către consiliile locale, care ţin şi evidenţa acestora.(2)Categoriile de vehicule care nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării, precum şi cele care nu se supun inspecţiei tehnice periodice se stabilesc prin ordin comun al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 15(1)Odată cu realizarea operaţiunilor de înmatriculare a vehiculului, autoritatea competentă eliberează proprietarului sau deţinătorului mandatat un certificat de înmatriculare, conform categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, precum şi plăcuţe cu numărul de înmatriculare.modificat prin PCT 5. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României modificat prin PCT 5. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României (11 )La cererea scrisă a proprietarului unui vehicul, în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare se poate înscrie şi o altă persoană decât proprietarul, specificându-se calitatea în care aceasta poate utiliza vehiculul, în virtutea unui drept legal. În cazul în care proprietarul vehiculului este o societate de leasing, este obligatorie menţionarea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi a datelor de identificare ale deţinătorului mandatat.modificat prin PCT 6. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României introdus prin PCT 6. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României (2)Autovehiculele se încadrează în una dintre următoarele categorii: A, B, BE, C, CE, D, DE, Tr sau Tb ori în una dintre subcategoriile: A1, B1, C1, C1E, D1 sau D1E, iar tramvaiele, în categoria Tv, în condiţiile stabilite în regulament.(3)Pentru vehiculele prevăzute la art. 13 alin. (2) şi art. 14 alin. (1), autoritatea care le înregistrează eliberează proprietarilor acestora certificate şi plăcuţe cu numere de înregistrare, conform categoriei sau subcategoriei din care fac parte vehiculele respective.(4)Forma, dimensiunile şi conţinutul certificatului de înmatriculare şi ale certificatului de înregistrare se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(5)Este interzisă punerea în circulaţie a unui vehicul, înmatriculat sau înregistrat, care nu are montate plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare atribuite de autoritatea competentă ori dacă acestea nu sunt conforme cu standardele în vigoare, precum şi în cazul în care certificatul de înmatriculare sau de înregistrare este reţinut, iar dovada înlocuitoare a acestuia este eliberată fără drept de circulaţie sau termenul de valabilitate a expirat. Articolul 16Înmatricularea, înregistrarea sau atribuirea numărului provizoriu ori pentru probe a unui vehicul se anulează de către autoritatea care a efectuat-o, dacă se constată că au fost încălcate normele legale referitoare la aceste operaţiuni. Articolul 17(1)Radierea din evidenţă a vehiculelor se face de către autoritatea care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea doar în cazul scoaterii definitive din circulaţie a acestora, la cererea proprietarului, în următoarele cazuri:a)proprietarul doreşte retragerea definitivă din circulaţie a vehiculului şi face dovada depozitării acestuia într-un spaţiu adecvat, deţinut în condiţiile legii;b)proprietarul face dovada dezmembrării, casării sau predării vehiculului la unităţi specializate în vederea dezmembrării;c)la scoaterea definitivă din România a vehiculului respectiv;d)în cazul furtului vehiculului.(2)Radierea din evidenţă a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altei persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului, în condiţiile legii.(3)Este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor radiate din evidenţă.(4)Vehiculele declarate, potrivit legii, prin dispoziţie a autorităţii administraţiei publice locale, fără stăpân sau abandonate se radiază din oficiu în termen de 30 de zile de la primirea dispoziţiei respective.modificat prin PCT 7. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României Articolul 18În cazul pierderii, furtului, schimbării numelui ori deteriorării certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, proprietarul vehiculului respectiv este obligat să solicite autorităţii competente eliberarea unui nou certificat de înmatriculare sau de înregistrare, în condiţiile stabilite de autoritatea competentă, în termen de 30 de zile de la data declarării pierderii sau furtului, de la data schimbării numelui ori de la data constatării deteriorării, după caz.modificat prin PCT 7. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României Articolul 19Procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Capitolul III Conducătorii de vehiculeSecţiunea 1 Dispoziţii generale Articolul 20(1)Pentru a conduce un autovehicul pe drumurile publice, conducătorul acestuia trebuie să posede permis de conducere corespunzător şi să aibă vârsta minimă de 18 ani împliniţi, cu excepţia celor care conduc autovehiculele din subcategoriile A1 şi B1, care trebuie să aibă vârsta minimă de 16 ani împliniţi.(2)Pentru a conduce pe drumurile publice tractoare, maşini şi utilaje autopropulsate agricole, forestiere sau pentru lucrări, conducătorii acestora trebuie să posede permis de conducere valabil pentru categoriile sau subcategoriile prevăzute în regulament.(3)Conducătorii de tramvaie sau vehicule care efectuează transport public de persoane, precum şi cei care conduc autovehicule cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone sau cu gabarite depăşite ori care transportă produse sau substanţe periculoase trebuie să aibă vârsta minimă de 21 de ani împliniţi.(4)Condiţiile de obţinere a permisului de conducere se stabilesc prin regulament. Articolul 21(1)Conducătorii de autovehicule sau de tramvaie trebuie să aibă cunoştinţele şi îndemânarea necesare conducerii şi să fie apţi din punct de vedere medical şi psihologic.(2)Conducătorii de autovehicule sau de tramvaie vor fi verificaţi periodic din punct de vedere medical şi al capacitaţilor psihologice, în condiţiile stabilite de reglementările în vigoare.modificat prin PCT 7. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României modificat prin PCT 8. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României Articolul 22(1)Examinarea medicală se realizează în scopul certificării stării de sănătate şi a calităţilor fizice necesare unui conducător de autovehicul sau tramvai.(2)Afecţiunile medicale incompatibile cu calitatea de conducător de autovehicule sau tramvaie se stabilesc de către Ministerul Sănătăţii Publice şi se aprobă prin ordin al ministrului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(3)Examinarea medicală se realizează în vederea:a)aprobării prezentării la examen pentru obţinerea permisului de conducere;b)obţinerii certificatului de atestare profesională pentru conducătorii de autovehicule şi de tramvaie stabiliţi prin prezenta ordonanţă de urgenţă;modificat prin PCT 8. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României c)verificării periodice, conform reglementărilor în vigoare.(4)Examinarea medicală se realizează în unităţi de asistenţă medicală autorizate, existente la nivelul fiecărui judeţ, care au obligaţia luării în evidenta a solicitantului sau a conducătorului de autovehicul ori de tramvai de către medicul de familie.modificat prin PCT 8. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României (5)Lista unităţilor de asistenţă medicală autorizate se stabileşte şi se actualizează prin ordin al ministrului sănătăţii publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.modificat prin PCT 8. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României (6)Medicul de familie, atunci când constata ca o persoană din evidenta sa, care poseda permis de conducere, prezintă afecţiuni medicale prevăzute în ordinul ministrului sănătăţii publice emis conform alin. (2), va solicita unităţii de asistenţă medicală autorizate examenul de specialitate necesar. În cazul în care unitatea de asistenţă medicală autorizata a stabilit ca persoana este inapta medical pentru a conduce un autovehicul sau tramvai, va comunica aceasta imediat poliţiei rutiere pe a carei raza teritorială îşi desfăşoară activitatea.modificat prin PCT 8. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României (7)Verificarea medicală se efectuează în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(8)Permisul de conducere al persoanei care este declarată inaptă medical sau psihologic pentru a conduce autovehicule ori tramvaie se retrage de către poliţia rutieră şi poate fi redobândit numai după încetarea motivului pentru care s-a luat această măsură.(9)Avizul de apt sau inapt medical poate fi contestat doar pe baza unei expertize efectuate de instituţiile medico-legale, la solicitarea şi pe cheltuiala părţilor interesate.modificat prin PCT 9. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României Secţiunea a 2-a Permisul de conducere Articolul 23(1)Dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai pe drumurile publice îl are numai persoana care posedă permis de conducere valabil, corespunzător categoriei ori subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, sau dovada înlocuitoare a acestuia cu drept de circulaţie.(2)Au dreptul de a conduce autovehicule sau tramvaie pe drumurile publice, în condiţiile stabilite prin regulament, şi persoanele care urmează un curs de pregătire practică, în vederea obţinerii permisului de conducere, numai în prezenţa şi sub supravegherea directă a unui instructor auto atestat în acest sens, precum şi a examinatorului din cadrul autorităţii competente în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere pentru oricare dintre categoriile ori subcategoriile prevăzute de lege.(3)Pe parcursul activităţii de pregătire practică sau de examinare în vederea obţinerii permisului de conducere, instructorul auto atestat ori, după caz, examinatorul împreună cu persoana pe care o supraveghează sau o examinează răspund pentru încălcarea de către aceasta a regulilor de circulaţie sau, după caz, pentru pagubele produse terţilor ca urmare a producerii unui accident de circulaţie.(31 )Pregătirea teoretica şi practica a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere este precedata de o evaluare obligatorie a capacitaţilor psihologice solicitate în activitatea de conducere a autovehiculelor sau tramvaielor. Evaluarea psihologica este obligatorie în vederea obţinerii certificatului de atestare profesională pentru conducătorii de autovehicule şi de tramvaie stabiliţi prin prezenta ordonanţă de urgenţă.modificat prin PCT 9. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României (32 )Conducătorii de autovehicule sau de tramvaie, deţinători ai certificatului de atestare profesională, vor fi evaluaţi periodic din punct de vedere al capacitaţilor psihologice solicitate în activitatea de conducere a autovehiculelor sau tramvaielor, în condiţiile stabilite de reglementările în vigoare.modificat prin PCT 9. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României (33 )Evaluarea psihologică se efectuează în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, în condiţiile legii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(34 )Evaluarea psihologica se realizează în laboratoare de specialitate autorizate din cadrul instituţiilor abilitate.modificat prin PCT 9. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României (35 )Lista laboratoarelor de specialitate autorizate se stabileşte şi se actualizează prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.modificat prin PCT 9. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României introdus prin PCT 10. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României (4)Persoanele care solicită prezentarea la examen pentru obţinerea permisului de conducere sau a unor noi categorii ori subcategorii ale acestuia trebuie să îndeplinească, potrivit legii, condiţiile de vârstă, să fie apte din punct de vedere medical şi să facă dovada pregătirii teoretice şi practice prin cursuri organizate de unităţi autorizate, potrivit legii.modificat prin PCT 11. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României (5)Pregătirea teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere se efectuează de către profesori de legislaţie rutieră şi instructori auto atestaţi de autoritatea competentă, conform normelor metodologice aprobate prin ordin comun al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(6)Pot fi atestaţi ca profesori de legislaţie sau instructori auto pentru pregătirea practică, fără şcolarizare şi susţinerea examenului de atestare, poliţiştii rutieri cu grad de ofiţer cărora le-au încetat raporturile de serviciu şi care şi-au desfăşurat activitatea neîntrerupt în ultimii 10 ani în structurile poliţiei rutiere.(7)Poliţiştii rutieri care nu au grad de ofiţer pot fi atestaţi ca instructori auto pentru pregătirea practică, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (6).(8)Programa de învăţământ pe baza căreia se organizează cursuri de pregătire, precum şi metodologia de organizare şi desfăşurare a cursurilor în vederea obţinerii permisului de conducere se stabilesc prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării, al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(9)Categoriile sau subcategoriile de vehicule pentru care este necesară obţinerea permisului de conducere, precum şi condiţiile concrete de obţinere a acestuia se stabilesc prin regulament.(10)Procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere se stabileşte prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 231 (1)Persoanele cu domiciliul sau reşedinţa în România, precum şi cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene care se află la studii în România pentru o perioadă de cel puţin 6 luni sau care au rezidenţa normală în România pot solicita obţinerea permisului de conducere la autorităţile competenţe să le examineze.(2)Pentru scopurile prezentei ordonanţe de urgenţă, prin rezidenţă normală se înţelege locul unde o persoană locuieşte în mod obişnuit, adică cel puţin 185 de zile într-un an calendaristic, datorită unor legături personale şi profesionale sau, în cazul persoanelor fără legături profesionale, datorită unor legături strânse între acestea şi locul în care locuiesc.introdus prin PCT 8. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României Articolul 24(1)Examinarea pentru obţinerea permisului de conducere şi eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanţii îşi au domiciliul, reşedinţa ori rezidenţa normală sau, în cazul celor aflaţi la studii în România potrivit art. 231 alin. (1), de către autoritatea competentă pe raza căreia se află instituţia de învăţământ.modificat prin PCT 9. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (2)Forma şi conţinutul permisului de conducere se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.modificat prin PCT 12. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României (3)În localităţile în care autoritatea competentă autorizează desfăşurarea cursurilor de pregătire şi susţinerea examenului pentru obţinerea permisului de conducere, acestea se pot organiza, la cerere, şi în limba minorităţii naţionale respective.(4)În cazul cetăţenilor străini care îşi stabilesc domiciliul sau reşedinţa în România, precum şi al cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene care au rezidenţa normală sau care se află la studii în România, examinarea la proba teoretică pentru obţinerea permisului de conducere se poate efectua, la cerere, într-o limbă de circulaţie internaţională.modificat prin PCT 9. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (5)Permisul de conducere este valabil 10 ani de la data eliberării. La schimbarea de către titular a numelui, în cazul pierderii, furtului ori al deteriorării, precum şi la expirarea perioadei de valabilitate, permisul de conducere se preschimbă fără susţinerea unui nou examen, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.modificat prin PCT 9. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (6)Nu are dreptul să se prezinte la examen pentru obţinerea permisului de conducere persoana care a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice sau pentru o infracţiune de omor, lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, vătămare corporală gravă, produsă ca urmare a încălcării unei reguli de circulaţie, cu excepţia cazurilor când a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la art. 116 alin. (1).modificat prin PCT 9. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României Articolul 25(1)Pentru conducătorii de autovehicule sau tramvaie care au o vechime mai mică de un an de la obţinerea permisului de conducere se stabilesc prin regulament reguli suplimentare de circulaţie.(2)Autovehiculele conduse de persoanele prevăzute la alin. (1) vor purta un semn distinctiv, în condiţiile stabilite prin regulament. Articolul 26Proprietarii sau deţinătorii mandataţi de autovehicule care efectuează transport public de persoane sau de mărfuri periculoase sunt obligaţi să asigure testarea anuală a conducătorilor de autovehicule atestaţi profesional, în scopul însuşirii corecte şi al respectării de către aceştia a dispoziţiilor legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice. Articolul 27(1)Persoanele care îşi stabilesc domiciliul ori reşedinţa în România pot solicita obţinerea permisului de conducere la autorităţile competenţe pe a căror rază îşi au domiciliul sau reşedinţa, în condiţiile prevăzute la art. 24 alin. (1) şi (6).(2)Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate pot solicita în România obţinerea permisului de conducere la autorităţile competenţe pe a căror rază îşi au locuinţa deţinută în proprietate sau închiriată. În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, locuinţa din România a cetăţeanului român cu domiciliul în străinătate se consideră reşedinţă.(3)Persoanele prevăzute la alin. (1) şi (2) trebuie să facă dovada că nu sunt titulare ale unui permis de conducere eliberat de o autoritate străină.abrogat PCT 13. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României (4)Se interzice deţinerea simultană a două permise de conducere naţionale.abrogat PCT 10. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României Articolul 28Evidenţa permiselor de conducere reţinute şi a sancţiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule sau tramvaie se ţine de către poliţia rutieră, în condiţii stabilite prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative.modificat prin PCT 11. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României modificat prin PCT 14. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României Capitolul IV Semnalizarea rutieră Articolul 29(1)Circulaţia pe drumurile publice se desfăşoară în conformitate cu regulile de circulaţie şi cu respectarea semnificaţiei semnalizării rutiere realizate prin mijloacele de semnalizare, semnalele şi indicaţiile poliţistului rutier care dirijează circulaţia, semnalele speciale de avertizare luminoase sau sonore, de semnalizare temporară şi semnalele conducătorilor de vehicule.(2) Participanţii la trafic sunt obligaţi să respecte şi semnalele poliţiştilor de frontieră, ale îndrumătorilor de circulaţie ai Ministerului Apărării Naţionale, ale organelor fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală aflaţi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ale agenţilor căilor ferate, ale persoanelor desemnate pentru dirijarea circulaţiei pe sectoarele de drum pe care se execută lucrări de reabilitare a acestora, ale membrilor patrulelor şcolare de circulaţie care acţionează în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ, precum şi ale nevăzătorilor, potrivit prevederilor din regulament.modificat prin ART XVIII Ordonanţă de urgenţă 54 din 2010-06-23 emis de Guvernul României Articolul 30(1)Mijloacele de semnalizare rutieră sunt:a)sistemele de semnalizare luminoasă sau sonoră;b)indicatoarele;c)marcajele;d)alte dispozitive speciale.(2)Mijloacele de semnalizare rutieră se constituie într-un sistem unitar, se realizează şi se instalează astfel încât să fie observate cu uşurinţă şi de la o distanţă adecvată, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, de cei cărora li se adresează şi trebuie să fie în deplină concordanţă între ele, precum şi într-o stare tehnică de funcţionare corespunzătoare.(3)Semnalele luminoase pentru dirijarea circulaţiei în intersecţii au următoarele semnificaţii:a)semnalul de culoare verde permite trecerea;b)semnalul de culoare roşie interzice trecerea;c)semnalul de culoare galbenă împreună cu cel de culoare roşie interzic trecerea.(4)Mijloacele de semnalizare rutieră, precum şi alte dispozitive speciale de acest fel se asigură, se instalează şi se întreţin prin grija administratorului drumului public respectiv ori al căii ferate, după caz. Instalarea mijloacelor de semnalizare rutieră şi a dispozitivelor speciale se execută numai cu avizul prealabil al poliţiei rutiere.(5)Mijloacele de semnalizare şi presemnalizare a intersecţiilor dintre două drumuri de categorii diferite se asigură, se instalează şi se întreţin de către administratorul fiecărui drum, cu respectarea modului de reglementare a circulaţiei stabilit în nodul rutier respectiv.(6)Mijloacele de semnalizare rutieră pot fi însoţite şi de dispozitive speciale de avertizare.(7)Se interzic:a)amplasarea, în zona drumului public, de construcţii, panouri sau dispozitive ce pot fi confundate cu indicatoarele sau cu instalaţiile ce servesc la semnalizarea rutieră ori realizarea de amenajări sau alte obstacole care sunt de natură să limiteze vizibilitatea ori eficacitatea acestora, să stânjenească participanţii la trafic sau să le distragă atenţia, punând în pericol siguranţa circulaţiei;b)lipirea de afişe, inscripţii sau înscrisuri pe indicatoarele ori dispozitivele ce servesc la semnalizarea rutieră, inclusiv pe suporturile acestora. Articolul 31Participanţii la trafic trebuie să respecte regulile de circulaţie, semnalele, indicaţiile şi dispoziţiile poliţistului rutier, precum şi semnificaţia diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutieră, în următoarea ordine de prioritate:a)semnalele, indicaţiile şi dispoziţiile poliţistului rutier;b)semnalele speciale de avertizare, luminoase sau sonore ale autovehiculelor, prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) şi b);c)semnalizarea temporară care modifică regimul normal de desfăşurare a circulaţiei;d)semnalele luminoase sau sonore;e)indicatoarele;f)marcajele;g)regulile de circulaţie. Articolul 32(1)Semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule şi au următoarele semnificaţii:a)lumina roşie obligă participanţii la trafic să oprească în direcţia de mers cât mai aproape de marginea drumului;b)lumina albastră obligă participanţii la trafic să acorde prioritate de trecere;c)lumina galbenă obligă participanţii la trafic să circule cu atenţie.(2)Sunt autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase:a)pentru lumina roşie - autovehiculele aparţinând poliţiei şi pompierilor;b)pentru lumina albastră - autovehiculele aparţinând poliţiei, jandarmeriei, poliţiei de frontieră, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanţă sau medicină legală, protecţiei civile, Ministerului Apărării Naţionale care însoţesc coloane militare, unităţilor speciale ale Serviciului Român de Informaţii şi ale Serviciului de Protecţie şi Pază, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, precum şi autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă;modificat prin ART XVIII Ordonanţă de urgenţă 54 din 2010-06-23 emis de Guvernul României c)pentru lumina galbenă - autovehiculele cu mase şi/sau dimensiuni de gabarit depăşite ori care însoţesc asemenea vehicule, cele care transportă anumite mărfuri sau substanţe periculoase, cele destinate întreţinerii, reparării ori verificării unor lucrări efectuate în partea carosabilă sau executării unor lucrări de drumuri, curăţeniei străzilor, deszăpezirii sau tractării, transportului şi depanării autovehiculelor rămase în pană sau avariate, precum şi tractoarele care tractează utilajele agricole şi tehnologice cu dimensiuni de gabarit depăşite.modificat prin PCT 12. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (3)Autovehiculele prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b) trebuie să fie echipate şi cu mijloace speciale sonore de avertizare.(4)Pe autovehiculele aparţinând poliţiei şi pe cele prevăzute la alin. (2) lit. c) pot fi instalate şi dispozitive luminoase cu mesaje variabile, destinate participanţilor la trafic.(41 ) Pe autovehiculele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, inscripţionate vizibil cu denumirea şi sigla instituţiei din care fac parte, pot fi instalate dispozitive luminoase cu mesaje variabile, de care se poate face uz pentru oprirea în trafic a autovehiculelor în scopul exercitării atribuţiilor de control specifice, potrivit legii.introdus prin ART XVIII Ordonanţă de urgenţă 54 din 2010-06-23 emis de Guvernul României (5)Mijloacele speciale de avertizare, luminoase sau sonore, se certifică sau se omologhează de autoritatea competentă, potrivit legii. Condiţiile de utilizare a acestora se stabilesc prin regulament. Articolul 33(1)Semnalizarea şi amenajările rutiere necesare pe drumurile publice se asigură de către administratorul drumului respectiv şi se efectuează numai cu avizul poliţiei rutiere.(2)Semnalizarea lucrărilor care se execută pe drumurile publice este obligatorie şi se efectuează de către executantul lucrărilor, cu avizul poliţiei rutiere, astfel încât aceasta să asigure deplasarea în siguranţă a tuturor participanţilor la trafic, conform reglementărilor în vigoare.(3)Semnalizarea şi amenajările rutiere se definesc şi se realizează în condiţiile stabilite prin regulament, în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare. Articolul 34Condiţiile de circulaţie pe viaducte şi în tunele, precum şi semnalizarea acestora se stabilesc prin regulament, în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare. Capitolul V Reguli de circulaţieSecţiunea 1 Obligaţiile participanţilor la trafic Articolul 35(1)Participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private.(2)Participanţii la trafic sunt obligaţi ca, la cererea poliţistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum şi alte documente prevăzute de lege.(3)În exercitarea atribuţiilor care îi revin, poliţistul rutier are dreptul să verifice vehiculul, precum şi identitatea conducătorului sau a pasagerilor aflaţi în interiorul acestuia atunci când există indicii despre săvârşirea unei fapte de natură contravenţională sau penală.(4)În exercitarea atribuţiilor de dirijare a circulaţiei rutiere, poliţiştii rutieri sunt obligaţi să poarte uniformă cu înscrisuri şi însemne distinctive.(41 ) Funcţionarii din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care în scopul exercitării atribuţiilor de control specifice efectuează semnale de oprire pentru conducătorii autovehiculelor, sunt obligaţi să poarte uniformă cu înscrisuri şi însemne distinctive şi mijloace de protecţie fluorescent-reflectorizante pe fond de culoare roşie, stabilite prin hotărâre a Guvernului.introdus prin ART XVIII Ordonanţă de urgenţă 54 din 2010-06-23 emis de Guvernul României (5)Poliţiştii de frontieră, îndrumătorii de circulaţie ai Ministerului Apărării, agenţii căilor ferate, personalul autorizat din zona lucrărilor pe drumurile publice, precum şi membrii patrulelor şcolare de circulaţie sunt obligaţi ca, pe timpul exercitării atribuţiilor, să poarte echipament de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizant.(6)Conducătorii autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone sunt obligaţi să poarte echipament de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizant atunci când execută intervenţii la vehiculul care se află pe partea carosabilă a drumului public.(7)Nevăzătorii sunt obligaţi să poarte în deplasarea pe drumurile publice baston de culoare albă. Articolul 36(1)Conducătorii de autovehicule şi persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcţie cu centuri sau dispozitive de siguranţă omologate trebuie să le poarte în timpul circulaţiei pe drumurile publice, cu excepţia cazurilor prevăzute în regulament.(2)Pe timpul deplasării pe drumurile publice, conducătorii motocicletelor, mopedelor şi persoanele transportate pe acestea au obligaţia să poarte cască de protecţie omologată.(3)Conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceştia se află în timpul mersului, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip «mâini libere». Articolul 37(1)Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să oprească imediat, pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea drumului sau bordura trotuarului, în sensul de deplasare, la apropierea şi la trecerea autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară care au în funcţiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare roşie şi sonore.(2)Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să reducă viteza, să circule cât mai aproape de marginea drumului în sensul de deplasare şi să acorde prioritate la trecerea autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară care au în funcţiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare albastră şi sonore.(3)În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), pietonilor le sunt interzise traversarea şi circulaţia pe carosabil până la trecerea vehiculelor respective. Articolul 38Conducătorii vehiculelor, cu excepţia celor trase sau împinse cu mâna, instructorii auto atestaţi să efectueze instruirea practică a persoanelor pentru obţinerea permisului de conducere, precum şi examinatorul autorităţii competente, în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, sunt obligaţi să se supună testării aerului expirat şi/sau recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de produse sau substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, la solicitarea poliţistului rutier. Articolul 39Proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice poliţiei rutiere, la cererea acesteia şi în termenul solicitat, identitatea persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice.modificat prin PCT 141 . PCT 11. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României Articolul 40Regulile de circulaţie pe drumurile publice aplicabile autovehiculelor destinate transporturilor de mărfuri, celor cu mase sau cu dimensiuni de gabarit depăşite ori care transporta mărfuri sau produse periculoase se stabilesc prin regulament, în conformitate cu reglementările în vigoare.modificat prin PCT 16. PCT 12. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României Secţiunea a 2-a Reguli pentru circulaţia vehiculelor Paragraful 1. Poziţii în timpul mersului şi circulaţia pe benzi Articolul 41(1)Vehiculele şi animalele, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulaţie, cât mai aproape de marginea părţii carosabile, cu respectarea semnificaţiei semnalizării rutiere şi a regulilor de circulaţie.(2)Numerotarea benzilor de circulaţie pe fiecare sens se efectuează în ordine crescătoare de la marginea din partea dreaptă a drumului către axa acestuia. În cazul autostrăzilor, banda de urgenţă nu intră în numerotarea benzilor de circulaţie.(3)Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulaţiei bicicletelor, acestea, precum şi mopedele vor fi conduse numai pe pista respectivă. Articolul 42Când circulaţia se desfăşoară pe două sau mai multe benzi pe sens, acestea se folosesc de către conducătorii de vehicule în funcţie de intensitatea traficului şi viteza de deplasare, având obligaţia să revină pe prima bandă ori de câte ori acest lucru este posibil, dacă aceasta nu este destinată vehiculelor lente sau transportului public de persoane. Articolul 43(1)Dacă un drum este prevăzut cu o bandă destinată vehiculelor lente sau transportului public de persoane, semnalizată ca atare, acestea vor circula numai pe banda respectivă.(2)Conducătorul de vehicul care circulă pe banda situată lângă marginea părţii carosabile trebuie să acorde prioritate de trecere vehiculelor care efectuează transport public de persoane numai atunci când conducătorii acestora semnalizează intenţia de a reintra în trafic din staţiile prevăzute cu alveole şi s-au asigurat că prin manevra lor nu pun în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic. Paragraful 2. Mijloacele de avertizare folosite de conducătorii de vehicule Articolul 44(1)În circulaţia pe drumurile publice conducătorii de vehicule pot folosi, în condiţiile prevăzute de regulament, mijloacele de avertizare sonoră şi luminoasă aflate în dotare şi omologate.(2)În circulaţia pe autostrăzi, pe drumurile expres şi pe cele naţionale europene (E) conducătorii de autovehicule sunt obligaţi să folosească şi în timpul zilei luminile de întâlnire.(3)Conducătorii motocicletelor şi mopedelor sunt obligaţi să folosească luminile de întâlnire pe toată durata deplasării acestora pe drumurile publice.(4)În circulaţia pe drumurile publice se interzice deţinerea la vedere, montarea şi folosirea mijloacelor speciale de avertizare sonoră şi luminoasă pe şi în alte autovehicule decât cele prevăzute la art. 32 alin. (2), precum şi deţinerea, montarea sau folosirea pe autovehicule a sistemelor care perturbă buna funcţionare a dispozitivelor de supraveghere a traficului.(5)Conducătorii de autovehicule pot fi avertizaţi de poliţia rutieră în legătură cu prezenţa în trafic a dispozitivelor de măsurare a vitezei, prin mass-media sau panouri de avertizare. Conducătorii de autovehicule pot folosi mijloace proprii de detectare a dispozitivelor de măsurare a vitezei. Paragraful 3. Depăşirea Articolul 45(1)Depăşirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe acelaşi sens de circulaţie, prin schimbarea direcţiei de mers şi ieşirea de pe banda de circulaţie sau din şirul de vehicule în care s-a aflat iniţial.(2)Conducătorul vehiculului care se angajează în depăşire trebuie să se asigure că vehiculul care circulă în faţa sau în spatele lui nu a iniţiat o asemenea manevră.(3)Atunci când prin manevra de depăşire se trece peste axa care separă sensurile de circulaţie, conducătorii de vehicule trebuie să se asigure că din sens opus nu se apropie un vehicul şi că dispun de spaţiu suficient pentru a reintra pe banda iniţială, unde au obligaţia să revină după efectuarea manevrei de depăşire.(4)Nu constituie depăşire, în sensul alin. (1), situaţia în care un vehicul circulă mai repede pe una dintre benzi decât vehiculele care circulă pe altă bandă în acelaşi sens de circulaţie.(5)Depăşirea se efectuează numai pe partea stângă a vehiculului depăşit. Tramvaiul sau vehiculul al cărui conducător a semnalizat intenţia şi s-a încadrat corespunzător părăsirii sensului de mers spre stânga se depăşeşte prin partea dreaptă.(6)Tramvaiul aflat în mers poate fi depăşit şi pe partea stângă atunci când drumul este cu sens unic sau când între şina din dreapta şi marginea trotuarului nu există spaţiu suficient. Articolul 46Obligaţiile conducătorilor vehiculelor care efectuează depăşirea şi ale conducătorilor vehiculelor care sunt depăşite, precum şi cazurile în care depăşirea este interzisă se stabilesc prin regulament. Paragraful 4. Trecerea pe lângă vehiculele care circulă din sens opus Articolul 47Conducătorii vehiculelor care circulă din sensuri opuse trebuie să păstreze între vehicule o distanţă laterală suficientă şi să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a benzii de circulaţie respective. Paragraful 5. Viteza şi distanţa dintre vehicule Articolul 48Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă. Articolul 49(1)Limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h.(2)Pe anumite sectoare de drum din interiorul localităţilor, administratorul drumului poate stabili, pentru autovehiculele din categoriile A şi B, şi limite de viteză superioare, dar nu mai mult de 80 km/h. Limitele de viteză mai mari de 50 km/h se stabilesc numai cu avizul poliţiei rutiere.(3)Pe anumite sectoare de drum, ţinând seama de împrejurări şi de intensitatea circulaţiei, administratorul drumului, cu avizul poliţiei rutiere, poate stabili şi limite de viteză inferioare, dar nu mai puţin de 10 km/h pentru tramvaie şi de 30 km/h pentru toate autovehiculele.(4)Limitele maxime de viteză în afara localităţilor sunt:a)pe autostrăzi - 130 km/h;b)pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) - 100 km/h;c)pe celelalte categorii de drumuri - 90 km/h. Articolul 50(1)Vitezele maxime admise în afara localităţilor pentru categoriile şi subcategoriile de autovehicule prevăzute la art. 15 alin. (2) sunt următoarele:a)130 km/h pe autostrăzi, 100 km/h pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) şi 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A şi B;b)110 km/h pe autostrăzi, 90 km/h pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) şi 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile C, D şi subcategoria D1;c)90 km/h pe autostrăzi, 80 km/h pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) şi 70 km/h pentru celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din subcategoriile A1, B1 şi C1;d)45 km/h, pentru tractoare şi mopede.modificat prin PCT 13. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (2)Viteza maximă admisă în afara localităţilor pentru autovehiculele care tractează remorci sau semiremorci este cu 10 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru categoria din care face parte autovehiculul trăgător.(3)Viteza maximă admisă pentru autovehicule cu mase şi/sau gabarite depăşite ori care transportă produse periculoase este de 40 km/h în localităţi, iar în afara localităţilor de 70 km/h.(4)Viteza maximă admisă în afara localităţilor pentru autovehiculele ai căror conducători au mai puţin de un an practică de conducere sau pentru persoanele care efectuează pregătirea practică în vederea obţinerii permisului de conducere este cu 20 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru categoria din care fac parte autovehiculele conduse. Articolul 51Conducătorul unui vehicul care circulă în spatele altuia are obligaţia de a păstra o distanţă suficientă faţă de acesta, pentru evitarea coliziunii. Articolul 52(1)Este interzisă desfăşurarea de concursuri, antrenamente ori întreceri pe drumurile publice, cu excepţia celor autorizate de administratorul drumului respectiv şi avizate de poliţia rutieră.modificat prin PCT 14. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (2)Organizatorii concursurilor, antrenamentelor ori întrecerilor autorizate sunt obligaţi să ia toate măsurile necesare pentru desfăşurarea în siguranţă a acestora, precum şi pentru protecţia celorlalţi participanţi la trafic.modificat prin PCT 14. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (3)În caz de producere a unui eveniment rutier, ca urmare a neîndeplinirii atribuţiilor prevăzute la alin. (2), organizatorii acestora răspund administrativ, contravenţional, civil sau penal, după caz. Articolul 53Autorităţile publice locale, cu autorizaţia administratorului drumului public şi cu avizul poliţiei rutiere sau la solicitarea acesteia, sunt obligate să ia măsuri pentru realizarea de amenajări rutiere destinate circulaţiei pietonilor, bicicliştilor, vehiculelor cu tracţiune animală şi calmării traficului, semnalizate corespunzător, în apropierea unităţilor de învăţământ, pieţelor, târgurilor, spitalelor, precum şi în zonele cu risc sporit de accidente. Paragraful 6. Reguli referitoare la manevre Articolul 54(1)Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcţiei de mers, de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulaţie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp şi să se asigure că o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.(2)Semnalizarea schimbării direcţiei de mers trebuie să fie menţinută pe întreaga durată a manevrei. Paragraful 7. Intersecţii şi obligaţia de a ceda trecerea Articolul 55Intersecţiile sunt:a)cu circulaţie nedirijată;b)cu circulaţie dirijată. În această categorie sunt incluse şi intersecţiile în care circulaţia se desfăşoară în sens giratoriu. Articolul 56La apropierea de o intersecţie conducătorul de vehicul trebuie să circule cu o viteză care să îi permită oprirea, pentru a acorda prioritate de trecere participanţilor la trafic care au acest drept. Articolul 57(1)La intersecţiile cu circulaţie nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să cedeze trecerea vehiculelor care vin din partea dreaptă, în condiţiile stabilite prin regulament.modificat prin PCT 15. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (2)La intersecţiile cu circulaţie dirijată, conducătorul de vehicul este obligat să respecte semnificaţia indicatoarelor, culoarea semaforului sau indicaţiile ori semnalele poliţistului rutier.modificat prin PCT 15. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (3)Pătrunderea unui vehicul într-o intersecţie este interzisă dacă prin aceasta se produce blocarea intersecţiei.(4)În intersecţiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circulă în interiorul acestora au prioritate faţă de cele care urmează să pătrundă în intersecţie. Articolul 58În cazul vehiculelor care pătrund într-o intersecţie dintre un drum închis circulaţiei publice şi un drum public, au prioritate acele vehicule care circulă pe drumul public. Articolul 59(1)În intersecţiile cu circulaţie nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere vehiculelor care circulă pe şine. Acestea pierd prioritatea de trecere când efectuează virajul spre stânga sau când semnalizarea rutieră din acea zonă stabileşte o altă regulă de circulaţie.(2)În intersecţii, conducătorii vehiculelor care virează spre stânga sunt obligaţi să acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersectează şi care circulă din partea dreaptă.(3)În intersecţiile cu circulaţie dirijată prin indicatoare de prioritate, regula priorităţii de dreapta se respectă numai în cazul în care două vehicule urmează să se întâlnească, fiecare intrând în intersecţie de pe un drum semnalizat cu un indicator având aceeaşi semnificaţie de prioritate sau de pierdere a priorităţii.(4)Când un semafor cu trei culori are o lumină verde intermitentă suplimentară, montată la acelaşi nivel cu lumina verde normală a semaforului, sub forma unei săgeţi verzi pe fond negru, cu vârful spre dreapta, aprinderea acesteia semnifică permisiunea pentru vehicule de a-şi continua drumul în direcţia indicată de săgeată, indiferent de culoarea semaforului electric, cu condiţia acordării priorităţii de trecere vehiculelor şi pietonilor care au drept de circulaţie. Paragraful 8. Trecerea la nivel cu calea ferată Articolul 60(1)Participanţii la trafic trebuie să dea dovadă de prudenţă sporită la apropierea şi traversarea liniilor de cale ferată curentă sau industrială, după caz.(2)La trecerea la nivel cu o cale ferată curentă, prevăzută cu bariere sau semibariere, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să oprească în dreptul indicatorului ce obligă la oprire, dacă acestea sunt în curs de coborâre ori în poziţie orizontală şi/sau semnalele sonore şi luminoase care anunţă apropierea trenului sunt în funcţiune.(3)La trecerea la nivel cu o cale ferată industrială, semnalizată corespunzător, conducătorii de vehicule sunt obligaţi să se conformeze semnificaţiei semnalelor agentului de cale ferată. Paragraful 9. Autovehicule cu regim de circulaţie prioritară Articolul 61(1)Au regim de circulaţie prioritară numai autovehiculele prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) şi b), atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă. Pentru a avea prioritate de trecere, aceste autovehicule trebuie să aibă în funcţiune semnalele luminoase şi sonore.modificat prin PCT 16. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (2)Conducătorii autovehiculelor aparţinând instituţiilor prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) şi b) pot încălca regimul legal de viteză sau alte reguli de circulaţie, cu excepţia celor care reglementează trecerea la nivel cu calea ferată, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă.modificat prin PCT 16. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (3)Când pe drumul public circulaţia este dirijată de un poliţist rutier, conducătorii autovehiculelor prevăzute la alin. (1) trebuie să respecte semnalele, indicaţiile şi dispoziţiile acestuia. Articolul 62(1)La intrarea în intersecţiile unde lumina roşie a semaforului este în funcţiune ori indicatoarele obligă la acordarea priorităţii de trecere, conducătorii autovehiculelor prevăzute la art. 61 alin. (1) trebuie să reducă viteza şi să circule cu atenţie sporită pentru evitarea producerii unor accidente de circulaţie, în caz contrar urmând să răspundă potrivit legii.(2)Când două autovehicule cu regim de circulaţie prioritară, care se deplasează în misiune având semnalele luminoase şi sonore în funcţiune, se apropie de o intersecţie, venind din direcţii diferite, vehiculul care circulă din partea dreaptă are prioritate. Paragraful 10. Oprirea, staţionarea şi parcarea Articolul 63(1)Se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste această durată, imobilizarea se consideră staţionare.(2)Nu se consideră oprire:a)imobilizarea vehiculului atât timp cât este necesară pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, dacă prin această manevră nu a fost perturbată circulaţia pe drumul public respectiv;b)imobilizarea autovehiculului având o masă totală maximă autorizată de până la 3,5 tone, atât timp cât este necesar pentru operaţiunea de distribuire a mărfurilor alimentare la unităţile comerciale.(3)Pentru autovehiculele care transportă mărfuri, altele decât cele prevăzute la alin. (2) lit. b), administratorul drumului public împreună cu autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul poliţiei rutiere, vor stabili programe sau intervale orare pe timpul nopţii, în care oprirea sau staţionarea este permisă pentru distribuirea mărfurilor.(4)Se consideră parcare staţionarea vehiculelor în spaţii special amenajate sau stabilite şi semnalizate corespunzător.(5)Vehiculul oprit sau staţionat pe partea carosabilă trebuie aşezat lângă şi în paralel cu marginea acesteia, pe un singur rând, dacă printr-un alt mijloc de semnalizare nu se dispune altfel. Motocicletele fără ataş, mopedele şi bicicletele pot fi oprite sau staţionate şi câte două, una lângă alta. Articolul 64(1)Poliţia rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz.(2)Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculului staţionat neregulamentar se suportă de către deţinătorul acestuia.(3)Ridicarea vehiculelor dispusă de poliţia rutieră în condiţiile prevăzute la alin. (1) se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament.modificat prin PCT 17. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României Articolul 65Cazurile şi condiţiile în care oprirea, staţionarea sau parcarea pe drumul public este permisă se stabilesc prin regulament, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă. Paragraful 11. Circulaţia vehiculelor destinate transportului de mărfuri sau transportului public de persoane Articolul 66(1)Atestatul profesional este obligatoriu pentru conducătorul autovehiculului care efectuează transport de mărfuri periculoase, transport public de persoane, transport în cont propriu de persoane cu microbuze şi autobuze, transporturi agabaritice, precum şi pentru autovehiculele de transport marfă cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, care circulă în trafic intern şi internaţional.(2)Prevederile alin. (1) nu se aplică conducătorilor de autovehicule aparţinând Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Ministerului Apărării, Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Protecţie şi Pază.modificat prin PCT 18. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României modificat prin PCT 17. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României (3)Condiţiile de obţinere a certificatului de atestare profesională se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.(4)Certificatul de atestare profesională care conferă titularului dreptul de a efectua activitatea pentru care a fost eliberat este valabil numai însoţit de permisul de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus. Articolul 67Se interzice transportul pe drumurile publice al mărfurilor şi produselor periculoase în vehicule care nu au dotările şi echipamentele necesare sau care nu îndeplinesc condiţiile tehnice şi de agreere prevăzute în Acordul european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (A.D.R.), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care România a aderat prin Legea nr. 31/1994, ori pentru care conducătorul vehiculului nu deţine certificat A.D.R. corespunzător. Articolul 68(1)Autovehiculul care transportă mărfuri sau produse periculoase poate circula pe drumurile publice numai în condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare.(2)Vehiculele care, prin construcţie sau datorită încărcăturii transportate, depăşesc masa şi/sau gabaritul prevăzute de normele legale pot circula pe drumul public numai pe traseele stabilite de administratorul drumului public sau, după caz, de autorităţile administraţiei publice locale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Articolul 69Autovehiculele cu mase şi/sau gabarite depăşite, cele care transportă mărfuri sau produse periculoase, precum şi cele de însoţire trebuie să aibă montate semnalele speciale de avertizare cu lumină galbenă, prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. c), iar conducătorii acestora trebuie să le menţină în funcţiune pe toată perioada deplasării pe drumul public.Secţiunea a 3-a Reguli pentru alţi participanţi la trafic Articolul 70(1)Pentru a conduce un moped pe drumurile publice, conducătorul acestuia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 16 ani.(2)Pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani.(3)Bicicletele şi mopedele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulaţia acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare. Articolul 71(1)Sunt interzise accesul şi deplasarea vehiculelor cu tracţiune animală, a maşinilor şi utilajelor autopropulsate utilizate în lucrări de construcţii, agricole şi forestiere, a animalelor de povară, de tracţiune sau de călărie, precum şi a animalelor izolate sau în turmă pe drumurile naţionale, în municipii şi pe drumurile la începutul cărora există indicatoare de interzicere a accesului.modificat prin PCT 19. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (2)Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să amenajeze, cu acordul administratorului drumului public şi avizul poliţiei rutiere, drumuri laterale, căi de acces către aceste drumuri, precum şi locuri de traversare a drumurilor publice destinate circulaţiei animalelor şi vehiculelor prevăzute la alin. (1), semnalizate corespunzător.modificat prin PCT 19. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (3)Pentru a circula pe drumurile publice pe care accesul le este permis, animalele, vehiculele trase sau împinse cu mâna, animalele de povară, de tracţiune şi de călărie vor avea câte un conducător, iar vehiculele cu tracţiune animală vor fi echipate şi cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente, în conformitate cu prevederile regulamentului. Articolul 72(1)Pietonii sunt obligaţi să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia lor de mers. Când şi acostamentul lipseşte, pietonii sunt obligaţi să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părţii carosabile, în direcţia lor de mers.(2)Pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.(3)Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localităţi, pe la colţul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.(4)Pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector.(5)Sunt asimilate pietonilor persoanele care conduc un scaun rulant de construcţie specială, cele care conduc vehicule destinate exclusiv tragerii sau împingerii cu mâna, precum şi cele care se deplasează pe patine sau dispozitive cu role.(6)Se exceptează de la respectarea regulilor stabilite pentru pietoni poliţistul rutier şi persoanele care se află pe platforma drumului public şi sunt autorizate, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să îndrume sau să dirijeze circulaţia rutieră, în condiţiile stabilite prin regulament.(7)Este interzisă ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate, iar când aceasta este permisă, conform indicatoarelor sau marcajelor, lăţimea minimă a trotuarului lăsat la dispoziţia pietonilor trebuie să fie de cel puţin un metru. Articolul 73Regulile privind circulaţia pe drumurile publice a mopedelor, bicicletelor, vehiculelor cu tracţiune animală, a conducătorilor de coloane militare, cortegii, grupuri organizate, precum şi de animale se stabilesc prin regulament.Secţiunea a 4-a Circulaţia pe autostrăzi Articolul 74(1)Pe autostrăzi este interzisă circulaţia pietonilor, a autovehiculelor cu gabarite sau mase depăşite, fără autorizaţie specială de transport eliberată de administratorul drumului public, conform reglementărilor în vigoare, a vehiculelor cu tracţiune animală, a animalelor, a vehiculelor trase sau împinse cu mâna, a bicicletelor şi mopedelor, a tractoarelor şi maşinilor autopropulsate pentru lucrări agricole, precum şi a vehiculelor care, prin construcţie sau din alte cauze, nu pot depăşi viteza de 50 km/h.(2)De asemenea, pe autostrăzi sunt interzise învăţarea conducerii unui vehicul, încercările prototipurilor de şasiuri şi de autovehicule, manifestaţiile, defilările, caravanele publicitare, antrenamentele şi competiţiile sportive de orice fel, precum şi cortegiile.(3)Se interzice circulaţia, oprirea sau staţionarea autovehiculelor pe banda de urgenţă, cu excepţia cazurilor justificate, precum şi a autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritar.(4)Circulaţia autovehiculelor destinate transportului public de persoane sau de mărfuri se efectuează, de regulă, numai pe banda marginală din partea dreaptă a autostrăzii, în sensul de mers.Secţiunea a 5-a Obligaţii în caz de accident Articolul 75Accidentul de circulaţie este evenimentul care întruneşte cumulativ următoarele condiţii:a)s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc;b)a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale;c)în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare;d)s-a produs ca urmare a încălcării unei reguli de circulaţie.abrogat PCT 20. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României Articolul 76(1)Vehiculele înmatriculate sau înregistrate, cu excepţia celor cu tracţiune animală, care circulă pe drumurile publice, trebuie să aibă asigurare obligatorie pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie, conform legii.modificat prin PCT 21. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (2)Poliţia rutieră dispune măsura reţinerii certificatului de înmatriculare sau înregistrare şi retragerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculelor neasigurate, aflate în trafic, eliberând dovadă fără drept de circulaţie.(3)Dacă deţinătorul vehiculului nu face dovada asigurării acestuia, după 30 de zile de la data aplicării măsurii prevăzute la alin. (2), poliţia rutieră dispune radierea din evidenţă a vehiculului. Articolul 77(1)Conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane este obligat să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei.(2)Orice persoană care este implicată sau are cunoştinţă de producerea unui accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, precum şi în situaţia în care în eveniment este implicat un vehicul care transportă mărfuri periculoase este obligată să anunţe de îndată poliţia şi să apeleze numărul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112, existent în reţelele de telefonie din România.(3)Este interzis oricărei persoane să schimbe poziţia vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, să modifice starea locului sau să şteargă urmele accidentului fără încuviinţarea poliţiei care cercetează accidentul. Articolul 78(1)Conducătorului de autovehicul sau tramvai, instructorului auto atestat care se află în procesul de instruire practică a unei persoane pentru obţinerea permisului de conducere, precum şi examinatorului autorităţii competente în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere sau pentru oricare dintre categoriile ori subcategoriile acestuia, implicaţi într-un accident de circulaţie, le este interzis consumul de alcool sau de substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora după producerea evenimentului şi până la testarea concentraţiei alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice.(2)În situaţia în care nu sunt respectate dispoziţiile alin. (1), se consideră că rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului, a instructorului auto sau a examinatorului respectiv în momentul producerii accidentului. Articolul 79(1)Conducătorii de vehicule implicaţi într-un accident de circulaţie în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor şi/sau alte pagube materiale sunt obligaţi:a)să scoată imediat vehiculele în afara părţii carosabile ori, dacă starea vehiculelor nu permite acest lucru, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-le prezenţa;b)să se prezinte la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.(2)Se exceptează de la obligaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b):a)conducătorii vehiculelor care încheie o constatare amiabilă de accident, în condiţiile legii;b)conducătorul de vehicul care deţine o asigurare facultativă de avarii auto, iar accidentul de circulaţie a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul.modificat prin PCT 22. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României modificat prin PCT 18. PCT 13. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României Articolul 80(1)Proprietarul, deţinătorul mandatat sau conducătorul auto al cărui autovehicul, remorcă, tramvai sau moped a fost avariat în alte împrejurări decât într-un accident de circulaţie este obligat să se prezinte în 24 de ore de la constatare la unitatea de poliţie pe raza căreia s-a produs evenimentul, pentru întocmirea documentelor de constatare.(2)Persoanele prevăzute la alin. (1) sunt exceptate de la obligaţia prezentării la unitatea de poliţie dacă există o asigurare facultativă în baza căreia pot fi despăgubite pentru avarierea vehiculelor respective.modificat prin PCT 23. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României Articolul 801 În situaţiile prevăzute la art. 79 şi 80, repararea vehiculelor se face pe baza documentului de constatare eliberat de unitatea de poliţie sau, după caz, de societăţile din domeniul asigurărilor.modificat prin PCT 24. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României modificat prin PCT 15. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României introdus prin PCT 21. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României Articolul 802 Persoanele fizice sau juridice autorizate să execute lucrări de reparaţii la vehicule avariate au obligaţia să ţină evidenţa proprie a reparaţiilor executate, potrivit legii, şi să comunice de îndată, la cererea poliţiei rutiere, datele înregistrate solicitate de aceasta. introdus prin PCT 25. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României Articolul 81(1)În vederea întocmirii dosarelor pentru despăgubire, la solicitarea societăţilor din domeniul asigurărilor, autoritatea care are în evidenta vehiculele înmatriculate sau înregistrate comunică acestora datele referitoare la proprietarii sau deţinătorii mandataţi ai vehiculelor. modificat prin PCT 16. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României modificat prin PCT 22. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României (2)La solicitarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor sau a societăţilor din domeniul asigurărilor, poliţia rutieră comunică acestora copii ale documentelor de constatare a evenimentelor.modificat prin PCT 26. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (3)La solicitarea poliţiei rutiere, societăţile din domeniul asigurărilor comunică în termenul stabilit de aceasta copii ale documentelor referitoare la constatările amiabile de accidente înregistrate în evidenţa acestora sau alte date expres cerute, în condiţiile legii.modificat prin PCT 26. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României modificat prin PCT 17. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României introdus prin PCT 23. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României Secţiunea a 6-a Circulaţia autovehiculelor în traficul internaţional Articolul 82(1)Autovehiculele şi remorcile înmatriculate în România pot trece frontiera de stat pe drumurile publice, dacă îndeplinesc condiţiile cerute pentru a fi admise în circulaţia internaţională, iar conducătorii lor posedă permis de conducere valabil în condiţiile stabilite prin tratatele la care România este parte sau care este eliberat de autorităţile competenţe ale statelor membre ale Uniunii Europene ori Spaţiului Economic European sau a cărui valabilitate este recunoscută în aceste state pe bază de reciprocitate.modificat prin PCT 24. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României (2)Autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state pot trece frontiera de stat şi pot circula pe drumurile publice din România, dacă îndeplinesc condiţiile tehnice prevăzute în Convenţia asupra circulaţiei rutiere, încheiată la Viena la 8 noiembrie 1968 şi ratificată de România prin Decretul nr. 318/1980, dar numai pe perioada cât sunt asigurate pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de autovehicule.modificat prin PCT 24. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României (3)Pentru a conduce un autovehicul pe teritoriul României, persoanele care sunt titulare ale unui permis de conducere eliberat într-un stat care nu este membru al Convenţiei asupra circulaţiei rutiere, prevăzută la alin. (2), trebuie să posede şi permis de conducere internaţional.abrogat PCT 27. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României modificat prin PCT 24. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României (4)Autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state, deţinute de persoane care au sediul sau domiciliul în România, pot fi conduse pe drumurile publice pe o perioadă de maximum 90 de zile de la introducerea acestora în ţară, dacă sunt asigurate pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de circulaţie.(5)Persoanele care şi-au stabilit domiciliul ori reşedinţa sau, după caz, au rezidenţa normală în România pot să îşi înmatriculeze autovehiculele sau remorcile la autoritatea competentă pe raza căreia au domiciliul, reşedinţa sau, după caz, rezidenţa normală.modificat prin PCT 28. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (6)Autovehiculele înmatriculate în statele care nu sunt semnatare ale Convenţiei asupra circulaţiei rutiere, prevăzută la alin. (2), sunt obligate să poarte în partea din spate semnul distinctiv al statului care a efectuat înmatricularea.modificat prin PCT 24. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României Articolul 83(1)Au dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice din România, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 20 şi art. 23 alin. (1), titularii permiselor de conducere naţionale valabile, eliberate de autorităţile:a)statelor membre ale Convenţiei asupra circulaţiei rutiere, prevăzută la art. 82 alin. (2);b)statelor membre ale Uniunii Europene;c)statelor cu care România a încheiat un tratat privind recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere auto.(2)Pentru a conduce un autovehicul pe teritoriul României, persoanele care sunt titulare ale unui permis de conducere naţional eliberat de autorităţile unui stat care nu este membru al Convenţiei asupra circulaţiei rutiere şi nici membru al Uniunii Europene ori cu care România nu a încheiat un tratat privind recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere auto trebuie să posede şi permis de conducere internaţional.(3)Permisele de conducere naţionale eliberate de autorităţile prevăzute la alin. (1), precum şi cele a căror valabilitate este recunoscută de România în mod unilateral, deţinute de persoane care au domiciliul, reşedinţa sau rezidenţa normală în România, pot fi preschimbate cu documente similare româneşti, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.modificat prin PCT 29. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României Capitolul VI Infracţiuni şi pedepse Articolul 84Nerespectarea dispoziţiilor privind circulaţia pe drumurile publice, care întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, atrage răspunderea penală şi se sancţionează potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă. Articolul 85(1)Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai, neînmatriculat sau neînregistrat, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani.(2)Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai cu număr fals de înmatriculare sau de înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.(3)Tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau de înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.(4)Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani. Articolul 86(1)Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.(2)Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv sau al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.(3)Cu pedeapsa prevăzută la alin. (2) se sancţionează şi persoana care încredinţează cu ştiinţă un autovehicul sau tramvai, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2) sau unei persoane care suferă de o boală psihică ori se află sub influenţa alcoolului sau a unor produse ori substanţe stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora. Articolul 87(1)Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.(2)Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi persoana care conduce un autovehicul sau un tramvai şi care se află sub influenţa unor substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora.(3)Substanţele sau produsele stupefiante, precum şi medicamentele cu efecte similare acestora se stabilesc de către Ministerul Sănătăţii Publice, iar lista acestora se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(4)Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unei persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani.(5)Refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei de produse sau substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Articolul 88(1)Recoltarea probelor biologice se face în unităţile de asistenţă medicală autorizate sau în instituţii medico-legale şi se efectuează numai în prezenta unui reprezentant al poliţiei rutiere.modificat prin PCT 18. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României modificat prin PCT 26. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României (2)Stabilirea concentraţiei de alcool sau a prezenţei în organism de substanţe ori produse stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora se face în instituţiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătăţii Publice.(3)Stabilirea prezenţei alcoolului în aerul expirat sau testarea preliminară a prezenţei în organism a substanţelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora se face de către poliţia rutieră, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate.(4)Stabilirea concentraţiei de alcool în aerul expirat se face de către poliţia rutieră, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic.(5)Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testată de poliţistul rutier cu un mijloc tehnic certificat şi depistată ca având o concentraţie de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, poate solicita acestuia să i se recolteze probe biologice de către unităţile sau instituţiile medicale prevăzute la alin. (1), în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge.modificat prin PCT 26. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României (6)Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testată cu un mijloc tehnic certificat ca având o concentraţie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, este obligată să se supună recoltării probelor biologice sau testării cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic.(7)Conducătorilor de autovehicule sau tramvaie, testaţi în trafic cu un mijloc tehnic certificat, care indică prezenţa, în produsele biologice, a unor substanţe sau produse stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, li se recoltează obligatoriu probe biologice. Articolul 89(1)Părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, sau de examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracţiuni, fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.(2)Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului.(3)Nu constituie infracţiune fapta conducătorului de vehicul care, în lipsa altor mijloace de transport, el însuşi transportă persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistenţă medicală necesară şi la care a declarat datele personale de identitate şi numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului.(4)Nu constituie infracţiunea de părăsire a locului accidentului fapta conducătorului autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară, dacă acesta anunţă de îndată poliţia şi după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie pe a cărei rază de competenţă s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare.(5)Nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului, dacă victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie. Articolul 90(1)Fapta conducătorului de vehicul sau a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, ori a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a consuma alcool, produse ori substanţe stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora, după producerea unui accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, până la recoltarea probelor biologice ori până la testarea cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic sau până la stabilirea cu un mijloc tehnic certificat a prezenţei acestora în aerul expirat, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.(2)Nu constituie infracţiune consumul de medicamente cu efecte similare produselor sau substanţelor stupefiante, după producerea accidentului de circulaţie şi până la sosirea poliţiei la faţa locului, dacă acestea sunt administrate de personal medical autorizat, în cazul în care acestea sunt impuse de starea de sănătate sau de vătămarea corporală a conducătorului auto. Articolul 91Neîndeplinirea de către unitatea de asistenţă medicală autorizată care a efectuat examenul de specialitate a obligaţiei de a comunica poliţiei rutiere faptul că o persoană a fost declarată inaptă pentru a conduce un autovehicul sau tramvai, dacă s-a produs un accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, ca urmare a afecţiunilor medicale ale conducătorului de vehicul, se pedepseşte cu amendă.modificat prin PCT 30. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României modificat prin PCT 38. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României Articolul 92(1)Fapta săvârşită cu intenţie de a sustrage, distruge, degrada ori de a aduce în stare de neîntrebuinţare indicatoarele, semafoarele, amenajările rutiere sau crearea de obstacole pe partea carosabilă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.(2)Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează instalarea de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea poziţiilor acestora, fără autorizaţie eliberată de autorităţile competenţe, de natură să inducă în eroare participanţii la trafic.(3)Organizarea sau participarea, în calitate de conducător de vehicul sau de animale, la întreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.(4)Cu pedeapsa prevăzută la alin. (3) se sancţionează blocarea cu intenţie a drumului public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic.(5)Lăsarea fără supraveghere pe partea carosabilă a drumurilor publice a unui vehicul care transportă produse sau substanţe periculoase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani. Articolul 93(1)Îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea atribuţiilor de verificare tehnică ori inspecţie tehnică periodică a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor ori a celor referitoare la efectuarea unor reparaţii sau intervenţii tehnice de către persoanele care au asemenea atribuţii, dacă din cauza stării tehnice a vehiculului s-a produs un accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane, se pedepseşte conform legii penale.(2)Repararea autovehiculelor, remorcilor, tramvaielor sau mopedelor având urme de avarii, fără documentele de constatare eliberate de poliţia rutieră sau, după caz, de societăţile din domeniul asigurărilor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.modificat prin PCT 31. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (3)Nu constituie infracţiunea prevăzută la alin. (2) repararea autovehiculelor având urme de accident, în baza atestării validităţii constatării amiabile de accident.abrogat PCT 19. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României introdus prin PCT 27. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României Articolul 94(1)Efectuarea unor lucrări de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public şi amplasarea unor construcţii, panouri sau reclame publicitare în zona drumului, fără autorizaţie de construcţie eliberată în condiţiile legii, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.(2)Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi persoana care nu respectă condiţiile stabilite în autorizaţia de construcţie, eliberată în condiţiile legii, pentru amenajarea accesului rutier la drumul public, în cazul construcţiilor amplasate în zona acestuia.(3)Persoana autorizată de administratorul căii ferate care nu ia măsurile corespunzătoare pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferată se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.(4)Cu pedeapsa prevăzută la alin. (3) se sancţionează şi persoana autorizată de către administratorul unui drum public sau de către executantul unei lucrări pe partea carosabilă, care nu ia măsurile corespunzătoare pentru semnalizarea obstacolelor sau a lucrărilor pe drumurile publice, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat victime omeneşti sau pagube materiale. Capitolul VII Răspunderea contravenţională Articolul 95(1)Încălcarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni, constituie contravenţie şi se sancţionează cu avertisment ori cu amendă ca sancţiune principală şi, după caz, cu una dintre sancţiunile contravenţionale complementare prevăzute la art. 96 alin. (2).(2)Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.(3)Avertismentul se aplică în cazul în care prin încălcarea normei rutiere nu se pune în pericol siguranţa circulaţiei.abrogat PCT 32. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (4)Sancţiunile contravenţionale prevăzute la alin. (1) se stabilesc şi se aplică contravenienţilor, persoane fizice ori juridice. Articolul 96(1)Sancţiunile contravenţionale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege şi se aplică prin acelaşi proces-verbal prin care se aplică şi sancţiunea principală a amenzii sau avertismentului.(2)Sancţiunile contravenţionale complementare sunt următoarele:a)aplicarea punctelor de penalizare;b)suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat;c)confiscarea bunurilor destinate săvârşirii contravenţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă ori folosite în acest scop;d)imobilizarea vehiculului;e)radierea din oficiu a înmatriculării sau înregistrării vehiculului, în cazurile prevăzute la art. 17 alin. (4);modificat prin PCT 28. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României f)ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar.abrogat PCT 33. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (3)Pentru încălcarea unor norme la regimul circulaţiei, pe lângă sancţiunea principală sau, după caz, una dintre sancţiunile contravenţionale complementare prevăzute la alin. (2) lit. c), d) şi f), în cazurile prevăzute la art. 108 alin. (1) se aplică şi un număr de 2, 3, 4 sau 6 puncte de penalizare.(4)În cazul cumulului de 15 puncte de penalizare suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune de către şeful poliţiei rutiere din judeţul sau municipiul Bucureşti care îl are în evidenţă pe titularul permisului de conducere.modificat prin PCT 34. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (5)Confiscarea se dispune de către poliţia rutieră prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, odată cu aplicarea sancţiunii amenzii.(6)Sunt supuse confiscării:a)mijloacele speciale de avertizare luminoase şi sonore deţinute, montate şi folosite pe alte autovehicule decât cele prevăzute la art. 32 alin. (2) şi (3);b)dispozitivele care perturbă funcţionarea mijloacelor tehnice de supraveghere a traficului;c)plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare care nu corespund standardelor în vigoare şi care sunt montate pe vehicule;d)vehiculele cu tracţiune animală, când circulă pe drumurile publice pe care le este interzis accesul ori pe alte trasee decât cele stabilite de autorităţile publice locale.litera d)suspendată prin PCT I. Decizie 661 din 2007-07-04 emis de Curtea Constituţională a României (7)Imobilizarea unui vehicul constă în scoaterea acestuia în afara părţii carosabile, pe acostament sau cât mai aproape de marginea drumului, şi punerea lui în imposibilitate de mişcare prin folosirea unor dispozitive tehnice sau a altor mijloace de blocare.(8)Imobilizarea unui vehicul se dispune de către poliţistul rutier, ca urmare a săvârşirii de către conducătorul acestuia a uneia dintre faptele prevăzute la art. 117 alin. (1). Articolul 97(1)În cazurile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, poliţistul rutier dispune şi una dintre următoarele măsuri tehnico-administrative:modificat prin PCT 35. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României a)reţinerea permisului de conducere şi/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestora; b)retragerea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau înregistrare ori a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare; c)anularea permisului de conducere.d)ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar.modificat prin PCT 36. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (2)Reţinerea permisului de conducere ori a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare se face de către poliţistul rutier, de regulă odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie.modificat prin PCT 35. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (3)Perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai se consideră suspendare, conform dispoziţiilor art. 96 alin. (2) lit. b).modificat prin PCT 35. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (4)Retragerea permisului de conducere se dispune de către poliţia rutiera dacă titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce vehicule pe drumurile publice de către o unitate de asistenţă medicală autorizata.modificat prin PCT 20. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României modificat prin PCT 29. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României (5)Anularea permisului de conducere se dispune de către poliţia rutieră pe a cărei rază de competenţă s-a produs una dintre faptele prevăzute la art. 114.(6)Procedura aplicării măsurilor tehnico-administrative se stabileşte prin regulament.modificat prin PCT 35. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României Articolul 98(1)Amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate.(2)Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.(3)Contravenţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă li se stabilesc clase de sancţiuni cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă.(4)Clasele de sancţiuni sunt următoarele:a)clasa I - 2 sau 3 puncte-amendă;b)clasa a II-a - 4 sau 5 puncte-amendă;c)clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amendă;d)clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amendă;e)clasa a V-a - de la 21 la 100 puncte-amendă.(5)Contravenţiile prevăzute la clasa a V-a de sancţiuni se aplică persoanelor juridice. Articolul 99(1)Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa I de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de către persoane fizice:1. conducerea unui autovehicul în mod nejustificat cu o viteză cu cel puţin 10 km/h sub limita minimă obligatorie stabilită pe tronsonul de drum respectiv;2. nerespectarea obligaţiei de semnalizare a manevrei de schimbare a direcţiei de mers;3. nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulaţia pe drumurile publice;4. neîndeplinirea obligaţiei proprietarului sau a utilizatorului de autovehicul de a solicita documentul de constatare a avariilor produse acestuia în alte împrejurări decât în urma unui accident de circulaţie;5. nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii coloanelor militare, ai grupurilor organizate autorizate şi cortegiilor;6. nerespectarea semnificaţiei semnalului luminos intermediar de forma uneia sau a unor săgeţi de culoare galbenă ori albă cu vârful orientat în jos spre dreapta, care anunţă schimbarea semnalului de culoare verde în cazul benzilor cu circulaţie reversibilă;7. conducerea unui vehicul avariat peste termenul de 30 de zile de la data eliberării documentului de constatare a avariei;8. nerespectarea obligaţiei pasagerilor aflaţi într-un autovehicul de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranţă omologate;modificat prin PCT 37. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României 9. nerespectarea obligaţiei de către persoana transportată pe motocicletă sau pe moped de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, casca de protecţie omologată;modificat prin PCT 37. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României 10. nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a lăsa liber traseul tramvaiului la apropierea acestuia, când drumul are o singură bandă;11. nerespectarea regulilor de circulaţie de către conducătorii de animale;12. nerespectarea obligaţiei de a aplica semnul distinctiv pe autovehicule conduse de persoane care au mai puţin de un an vechime de la dobândirea permisului de conducere;13. lăsarea liberă în timpul conducerii a volanului, ghidonului sau a manetei de comandă a vehiculului;14. nerespectarea de către pasageri sau călători a obligaţiilor ce le revin atunci când se află în vehicule;15. nerespectarea semnificaţiei culorii galbene a semaforului;16. conducerea unui vehicul ale cărui plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare sunt deteriorate, murdare ori acoperite cu gheaţă sau zăpadă de natură a împiedica identificarea numărului de înmatriculare sau de înregistrare;17. conducerea unui vehicul pe ale cărui plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare sunt aplicate folii sau alte dispozitive care nu permit citirea numărului de înmatriculare ori plăcuţele nu corespund standardelor în vigoare;18. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defecţiuni tehnice, altele decât cele prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. b), ori care are lipsă unul sau mai multe elemente de caroserie sau aceasta este deteriorată vizibil.(2)Amenda contravenţională prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a). Articolul 100(1)Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:1. nerespectarea semnalelor poliţiştilor de frontieră în punctele de trecere a frontierei de stat a României, ale îndrumătorilor de circulaţie ai Ministerului Apărării Naţionale, ale organelor fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ale agenţilor de cale ferată, ale persoanelor desemnate pentru dirijarea circulaţiei, pe sectoarele de drum pe care se execută lucrări de reabilitare a acestora, precum şi cele ale patrulelor şcolare de circulaţie şi ale nevăzătorilor;modificat prin ART XVIII Ordonanţă de urgenţă 54 din 2010-06-23 emis de Guvernul României 2. nerespectarea regulilor de utilizare a mijloacelor de avertizare sonoră de către conducătorii de vehicule, cu excepţia celor care conduc autovehicule prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) şi b);3. nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de obligare;4. neîndeplinirea obligaţiei de a solicita autorităţii competente, în termenul prevăzut de lege, eliberarea unui nou permis de conducere sau certificat de înmatriculare ori de înregistrare, în cazul în care acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate sau nu mai corespund din punctul de vedere al formei şi conţinutului celor în vigoare;modificat prin PCT 38. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României 5. lipsa dotărilor specifice la autovehiculele destinate învăţării conducerii auto, prevăzute în reglementările în vigoare;6. conducerea unui autovehicul care are montate anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori sunt uzate peste limita admisă;7. conducerea unui autovehicul care, în mers sau staţionare, poluează fonic sau emană noxe peste limita legal admisă;8. nerespectarea traseelor stabilite de poliţia rutieră pentru pregătirea practică sau susţinerea examenului pentru obţinerea permisului de conducere;9. nerespectarea obligaţiei de a circula pe un singur şir, indiferent de direcţia de deplasare, într-o intersecţie în care circulă şi tramvaie şi de a lăsa liber traseul tramvaiului atunci când spaţiul dintre şina din dreapta şi trotuar nu permite circulaţia pe două şiruri;10. efectuarea de către conducătorul unui vehicul a unor activităţi de natură a-i distrage atenţia de la conducere ori folosirea instalaţiilor de sonorizare la un nivel de zgomot care afectează deplasarea în siguranţă a lui şi a celorlalţi participanţi la trafic;11. nerespectarea obligaţiei ce revine conducătorului de motocicletă sau moped de a avea în funcţiune, în timpul zilei, luminile de întâlnire în circulaţia pe drumurile publice;12. neutilizarea echipamentului de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizant de către persoana care execută lucrări în zona drumului public sau de către agentul de cale ferată care asigură trecerea la nivel;13. conducerea unui autovehicul care nu este dotat cu trusă medicală, triunghiuri reflectorizante şi stingător pentru incendii, omologate.(2)Amenda contravenţională prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b).(3)Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:a)depăşirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea roşie a semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferată;b)neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate şi semnalizate, aflaţi pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului;c)neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor care au acest drept;d)nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului;e)nerespectarea regulilor privind depăşirea;f)nerespectarea semnalelor, indicaţiilor şi dispoziţiilor poliţistului rutier aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu;g)neprezentarea la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 79 alin. (2).modificat prin PCT 39. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României modificat prin PCT 291 . PCT 21. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României Articolul 101(1)Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:1. conducerea unui autovehicul cu permis de conducere a cărui valabilitate a expirat;2. conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu a preschimbat permisul de conducere naţional românesc la schimbarea domiciliului sau reşedinţei, în termenul prevăzut de lege;abrogat PCT 40. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României 3. conducerea unui autovehicul de către o persoană cu domiciliul în România care nu a preschimbat permisul de conducere obţinut în alt stat, în termenul prevăzut de lege;4. neîndeplinirea obligaţiilor de preschimbare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a autovehiculului ori remorcii în cazurile prevăzute de lege;5. nepăstrarea distanţei laterale suficiente faţă de vehiculul care circulă din sens opus;6. nerespectarea de către conducătorul de vehicul a semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de interzicere sau restricţie ori a celor temporare, cu excepţia celor care interzic accesul sau depăşirea care se încadrează în altă clasă de sancţiuni;7. nerespectarea obligaţiei de a permite părăsirea intersecţiei conducătorului vehiculului rămas în interiorul acesteia;8. nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor şi mopedelor;9. nereducerea vitezei în cazurile prevăzute de regulament;10. montarea la autovehicul, remorcă sau tramvai a luminilor de altă culoare sau intensitate, a altor lumini ori dispozitive de avertizare sonoră sau accesorii ori modificări neomologate;11. circulaţia cu un autovehicul, remorcă sau tramvai cu defecţiuni la sistemul de iluminare sau de avertizare sonoră ori când acestea lipsesc;12. nerespectarea regulilor în cazul imobilizării involuntare în pasaje subterane şi tuneluri;13. nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor şi al obiectelor în sau pe vehicule;14. pornirea de pe loc a autovehiculului sau tramvaiului cu uşile deschise, circulaţia cu uşile deschise ori deschiderea acestora în timpul mersului; deschiderea uşilor autovehiculului atunci când acesta este oprit sau staţionat, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranţa deplasării celorlalţi participanţi la trafic;15. oprirea autovehiculelor destinate transportului public de persoane în alte locuri decât în staţiile semnalizate ca atare;16. nerespectarea regulilor privind circulaţia pe benzi;17. conducerea pe drumurile publice a vehiculelor cu două roţi, fără a se asigura contactul cu partea carosabilă pe ambele roţi.18. nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2).introdus prin PCT 41. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (2)Amenda contravenţională prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 4 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. c).(3)Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:a)nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;b)nerespectarea interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public;c)nerespectarea regulilor de circulaţie la trecerea unei coloane oficiale sau intercalarea într-o astfel de coloană;d)circulaţia pe sens opus, cu excepţia cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depăşire. Articolul 102(1)Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:1. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat;2. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a avea montată una dintre plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare ori dacă plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare nu sunt fixate în locurile special destinate;abrogat PCT 42. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României 3. conducerea unui vehicul cu tracţiune animală neînregistrat;4. neefectuarea radierii vehiculelor din evidenţă, în cazurile şi termenele prevăzute de lege;5. conducerea unui autovehicul destinat transportului public de persoane sau de mărfuri fără a deţine atestatul profesional;6. neefectuarea verificării medicale periodice;7. neîndeplinirea de către medicul de familie a obligaţiilor prevăzute la art. 22 alin. (6) în cazul implicării, cu vinovăţie, a conducătorului de vehicul aflat în evidenţa sa într-un accident de circulaţie în urma căruia au rezultat numai pagube materiale;abrogat PCT 292 . PCT 21. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României modificat prin PCT 38. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României 8. deţinerea simultană a două permise de conducere naţionale, dintre care unul eliberat de o autoritate competentă străină;9. lipirea de afişe, inscripţii sau înscrisuri pe indicatoarele sau dispozitivele ce servesc la semnalizarea rutieră, inclusiv pe suporturile acestora;10. deţinerea, montarea sau folosirea în circulaţia pe drumurile publice a mijloacelor speciale de avertizare sonoră sau luminoasă pe vehiculele care nu au acest drept;11. deţinerea, montarea sau folosirea în circulaţia pe drumurile publice a dispozitivelor care perturbă funcţionarea normală a dispozitivelor de măsurare a vitezei;12. folosirea nejustificată a mijloacelor speciale de avertizare luminoase sau sonore de către conducătorii autovehiculelor care au regim de circulaţie prioritară;13. nerespectarea semnalelor regulamentare ale agenţilor de cale ferată la trecerea la nivel;abrogat PCT 42. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României 14. necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul spre a fi condus;15. neîndeplinirea obligaţiilor ce îi revin conducătorului de vehicule care efectuează transport public de persoane sau de mărfuri;16. nerespectarea obligaţiilor ce revin conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală;17. nerespectarea dispoziţiilor art. 74 privind circulaţia pe autostrăzi;18. neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 79 alin. (2) în cazul implicării conducătorului de autovehicul într-un accident de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale;abrogat PCT 292 . PCT 21. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României 19. efectuarea transportului de mărfuri sau persoane cu autovehicule şi remorci care circulă în baza autorizaţiei pentru probe;20. conducerea unui autovehicul care circulă în baza autorizaţiei pentru probe în afara judeţului sau a municipiului Bucureşti în raza căruia îşi are sediul titularul autorizaţiei;21. nerespectarea semnificaţiei luminii roşii a dispozitivelor instalate pentru semnalizarea benzilor cu circulaţie reversibilă;22. săvârşirea de către conducătorii de vehicule sau pasagerii acestora de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participanţilor la trafic;23. aruncarea, lăsarea ori abandonarea pe drumul public de obiecte, materiale, substanţe sau vehicule, după caz;24. nerespectarea regulilor privind remorcarea vehiculelor;25. neprezentarea, în mod nejustificat, în termenul stabilit la unitatea de poliţie rutieră la care au fost invitate pentru soluţionarea oricărei probleme legate de calitatea de participant la trafic sau de proprietar ori utilizator de vehicul;26. pătrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul care are pe roţi sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabilă ori din care cad sau se scurg produse, substanţe sau materiale ce pun în pericol siguranţa circulaţiei;27. transportul copiilor în vârstă de până la 12 ani sau al animalelor pe locurile din faţă ale vehiculelor;28. conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate;modificat prin ART UNIC Lege 161 din 2011-07-11 emis de Parlamentul României modificat începând cu 1 noiembrie 2011 prin ART I Ordonanţă 5 din 2011-01-26 emis de Guvernul României 29. neaplicarea, în partea din spate a unui autovehicul înmatriculat într-un stat care nu este semnatar al Convenţiei asupra circulaţiei rutiere, a semnului distinctiv al statului care a efectuat înmatricularea;30. staţionarea neregulamentară pe drumurile publice în condiţii de vizibilitate redusă;abrogat PCT 42. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României 31. lovirea, deteriorarea sau ocolirea porţilor de gabarit instalate înaintea trecerii la nivel cu calea ferată;32. lovirea şi/sau deteriorarea pasajelor superioare de pe drumurile publice, prin nerespectarea gabaritului de liberă trecere semnalizat corespunzător;33. montarea pe autovehicul a unui sistem antifurt sonor a cărui durată a semnalului depăşeşte mai mult de un minut consecutiv, iar intensitatea semnalului depăşeşte pragul fonic prevăzut de lege;34. neaplicarea, în partea din spate a vehiculului care efectuează transport public de persoane sau de mărfuri, a indicatorului cu limitele de viteză admise pentru categoria din care face parte vehiculul condus;35. aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale, cu excepţia celor omologate şi/sau certificate de către autoritatea competentă şi care sunt marcate corespunzător;36. aplicarea de afişe, reclame publicitare, înscrisuri sau accesorii pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale care restrâng sau estompează vizibilitatea sub limita legal admisă ori împiedică sau diminuează eficacitatea dispozitivelor de iluminare şi semnalizare luminoasă ori citirea numărului de înmatriculare;37. încălcarea obligaţiilor referitoare la circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care transportă produse sau mărfuri periculoase ori a vehiculelor cu masa şi/sau gabaritul depăşit.38. nerespectarea obligaţiei de comunicare prevăzute la art. 801 şi la art. 81 alin. (3) sau comunicarea de date inexacte ori incomplete.modificat prin PCT 22. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României introdus prin PCT 30. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României (2)Amenda contravenţională prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 6 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. d).(3)Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:a)conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune;b)conducerea vehiculului cu defecţiuni grave la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcţie, constatate de poliţia rutieră împreună cu specialiştii Registrului Auto Român;c)neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune;d)nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 35 alin. (3); abrogat PCT 42. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României e)depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic. Articolul 103(1)Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule se dispune:a)pentru o perioadă de 30 de zile, dacă titularul permisului de conducere a săvârşit contravenţii care cumulează 15 puncte de penalizare;b)pentru o perioadă de 60 de zile, dacă titularul permisului de conducere cumulează din nou cel puţin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce.c)pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de autovehicul sau tramvai a fost urmărită ca infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane şi instanţa de judecată sau procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, dacă pentru regula de circulaţie încălcată prezenta ordonanţă de urgenţă prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce.introdus prin PCT 43. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (11 )În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c), suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie se dispune de către şeful poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta.introdus prin PCT 44. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (2)În cazul în care conducătorul de autovehicul sau tramvai săvârşeşte, într-un interval de 6 luni de la data restituirii permisului de conducere, din nou o nouă faptă prevăzută la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3), perioada de suspendare se majorează cu încă 30 de zile.(3)În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2) hotărârea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se comunică titularului de către serviciul poliţiei rutiere, care are în evidenţă contravenientul, în termen de 10 zile de la data constatării ultimei contravenţii.(4)Punctele de penalizare se anulează la împlinirea termenului de 6 luni de la data constatării contravenţiei.(5)Suspendarea exercitării dreptului de a conduce anulează toate punctele de penalizare acumulate până în acel moment.(6)În cazurile prevăzute la alin. (1), contravenientul este obligat să se prezinte la unitatea de poliţie pe raza căreia domiciliază, are reşedinţa sau, după caz, rezidenţa normală, în termen de 5 zile de la primirea înştiinţării scrise, pentru a preda permisul de conducere.modificat prin PCT 45. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (7)Neprezentarea contravenientului în termenul prevăzut la alin. (6), în mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, prevăzută la alin. (1) lit. a) şi b).(8) În situaţia în care autoritatea emitentă a permisului de conducere a sesizat instanţa de judecată potrivit art. 114 alin. (1) lit. e), autoritatea emitentă a permisului de conducere va dispune prin ordin suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, suspendare ce operează până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti. În acest caz, titularul este obligat să se prezinte la unitatea de poliţie pe raza căreia domiciliază, are reşedinţa sau, după caz, rezidenţa normală, în termen de 5 zile de la comunicarea ordinului, pentru a preda permisul de conducereintrodus prin ART UNIC Ordonanţă de urgenţă 9 din 2009-02-18 emis de Guvernul României Articolul 104La cererea titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se reduc de către şeful poliţiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti pe raza căreia a fost săvârşită fapta ori de către şeful poliţiei rutiere din Inspectoratul General al Poliţiei Române, dar nu mai puţin de 30 de zile, în condiţiile prevăzute în regulament.modificat prin PCT 46. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României Articolul 105Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de către persoane juridice:1. nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a drumului public sau a trecerilor la nivel cu calea ferată, conform standardelor în vigoare; neînlăturarea obstacolelor care împiedică vizibilitatea conducătorilor de vehicule la trecerile la nivel cu calea ferată;2. neîndeplinirea obligaţiilor de instalare a mijloacelor de semnalizare rutieră, precum şi a dispozitivelor speciale de acest fel;3. nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare, conform standardelor în vigoare, a obstacolelor sau lucrărilor aflate în zona drumului public;4. neasigurarea stării de viabilitate a părţii carosabile potrivit standardelor în vigoare, precum şi neluarea măsurilor de înlăturare a obstacolelor aflate pe partea carosabilă;5. amplasarea în zona drumului public de dispozitive care pot fi confundate cu indicatoarele ori instalaţiile care servesc la semnalizarea rutieră ori realizarea de construcţii sau instalaţii ori crearea de alte obstacole de natură să le limiteze vizibilitatea sau eficacitatea;6. instituirea de restricţii de circulaţie pe drumurile publice fără autorizaţia administratorului drumului şi avizul poliţiei rutiere;7. nerespectarea termenelor şi condiţiilor stabilite de administratorul drumului public şi de poliţia rutieră privind amplasarea şi executarea de lucrări în zona drumului public;8. nerespectarea obligaţiilor de către executant sau, după caz, beneficiar ca, după terminarea lucrărilor în partea carosabilă, acostament sau trotuar, să readucă drumul public cel puţin la starea iniţială;9. neîndeplinirea obligaţiilor ce le revin, potrivit normelor legale, în legătură cu vehiculele şi conducătorii acestora;10. necomunicarea, în termen, la cererea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice;11. lipsa dotărilor specifice obligatorii pentru admiterea şi menţinerea în circulaţie a vehiculelor;12. neasigurarea însoţirii deplasării vehiculelor care efectuează transport de mărfuri sau produse periculoase, precum şi a celor cu mase sau gabarite depăşite;13. nerespectarea obligaţiei de a echipa personalul de execuţie a lucrărilor în zona drumului public cu echipamente de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizant;14. amplasarea staţiilor mijloacelor de transport public de persoane fără avizul poliţiei rutiere;15. nerespectarea obligaţiilor de a efectua orele de educaţie rutieră în unităţile de învăţământ;16. practicarea actelor de comerţ pe trotuar, pe acostament sau pe partea carosabilă, iar în afara localităţilor, în zona de siguranţă a drumului public;17. refuzul nejustificat de a înmatricula sau de a înregistra un vehicul ori de a elibera plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare ori de a menţiona în certificatul de înmatriculare datele de identificare a utilizatorului;18. neîndeplinirea, de către proprietarul sau deţinătorul mandatat al vehiculului, a obligaţiei de a solicita autorităţii competente înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a datelor de identificare a utilizatorului;19. neîndeplinirea obligaţiilor ce revin organizatorilor întrecerilor autorizate de a lua toate măsurile necesare pentru desfăşurarea în siguranţă a acestora, precum şi pentru protecţia celorlalţi participanţi la trafic;20. neîndeplinirea obligaţiei, de către autorităţile publice locale, de a efectua amenajări rutiere destinate circulaţiei pietonilor, bicicliştilor, vehiculelor cu tracţiune animală şi calmării traficului, precum şi nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a acestora;21. încredinţarea unui vehicul destinat transportului public de persoane sau de mărfuri pentru a fi condus pe drumurile publice de către un conducător de autovehicul sau tramvai care nu are atestat profesional;22. dispunerea efectuării transportului de mărfuri şi produse periculoase sau a vehiculelor cu masa şi/sau gabaritul depăşit fără autorizaţie specială emisă în condiţiile legii ori pe alte trasee decât cele stabilite de autoritatea competentă;23. neîndeplinirea obligaţiei de înştiinţare a poliţiei rutiere de pe a cărei rază de competenţă pleacă transportul de mărfuri sau produse periculoase cu privire la traseul stabilit şi localitatea de destinaţie;24. neîndeplinirea obligaţiei de către autorităţile administraţiei publice locale de a amenaja drumuri laterale în condiţiile art. 71 alin. (2);25. nerespectarea obligaţiei administratorului drumului public sau autorităţii publice locale de a executa sau, după caz, de a desfiinţa amenajările rutiere, în termenul stabilit împreună cu poliţia rutieră;26. punerea în aplicare a planurilor de urbanism generale, zonale sau de detaliu, fără ca acestea să fie avizate în prealabil de către administratorul drumului public şi poliţia rutieră;27. încălcarea dispoziţiilor legale privind efectuarea de modificări şi completări în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori în cartea de identitate a vehiculului, precum şi verificarea tehnică periodică a acestuia fără solicitarea prezentării de către proprietar a dovezii existenţei asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule;28. neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe timp de iarnă, potrivit reglementărilor în vigoare.29. nerespectarea obligaţiei de comunicare prevăzute la art. 801 şi la art. 81 alin. (3) sau comunicarea de date inexacte ori incomplete.modificat prin PCT 23. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României introdus prin PCT 31. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României Articolul 106(1)Până la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, conducătorul de autovehicul şi tramvai trebuie să se prezinte la serviciul poliţiei rutiere care îl are în evidenţă, pentru verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie, după cum urmează:a)când permisul de conducere i-a fost reţinut pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice sau pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;b)când fapta a fost urmărită ca infracţiune prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă, iar instanţa de judecată sau procurorul a dispus înlocuirea răspunderii penale cu una dintre sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91 din Codul penal;c)când a solicitat reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, conform art. 104.(2)Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie se prelungeşte cu 30 de zile, dacă titularul permisului de conducere nu promovează testul de cunoaştere a regulilor de circulaţie, în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), sau nu se prezintă la serviciul poliţiei rutiere pentru susţinerea verificării cunoaşterii regulilor de circulaţie.modificat prin PCT 47. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României Articolul 107Sancţiunile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3), art. 103 alin. (2) şi la art. 106 se aplică şi instructorului auto atestat, aflat în procesul de instruire practică a persoanelor pentru obţinerea permisului de conducere, ori examinatorului aflat în timpul desfăşurării probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere. Articolul 108(1)Săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenţii atrage, pe lângă sancţiunea amenzii, şi aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:a)2 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte: 1. folosirea incorectă a luminilor de drum la întâlnirea cu un autovehicul care circulă din sens opus; 2. folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive de tip "mâini libere"; 3. nerespectarea obligaţiei de a purta, în timpul circulaţiei pe drumurile publice, centura de siguranţă ori căştile de protecţie omologate, după caz; 4. depăşirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic; 5. circulaţia pe un sector de drum pe care accesul este interzis; 6. nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulaţie sau a direcţiei de mers; 7. nerespectarea obligaţiei de a folosi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe autostrăzi, drumuri expres şi pe drumuri naţionale europene (E); 8. oprirea neregulamentară;modificat prin PCT 48. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României 9. folosirea incorectă a luminilor de drum faţă de autovehiculul care circulă în faţa sa, în aceeaşi direcţie de mers.modificat prin PCT 48. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României b)3 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte:1. oprirea nejustificată sau circulaţia pe banda de urgenţă a autostrăzilor ori oprirea pe partea carosabilă a drumurilor expres sau a drumurilor naţionale europene (E); 2. depăşirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic; 3. nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulaţie sau a direcţiei de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale; 4. nepăstrarea unei distanţe corespunzătoare faţă de vehiculul care îl precede, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale; 5. nerespectarea semnificaţiei indicatorului "ocolire", instalat pe refugiul staţiilor de tramvai; 6. pătrunderea într-o intersecţie atunci când circulaţia în interiorul acesteia este blocată; 7. staţionarea neregulamentară;introdus prin PCT 49. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României 8. folosirea luminilor de ceaţă în alte condiţii decât pe timp de ceaţă;introdus prin PCT 49. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României c)4 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte:1. nerespectarea obligaţiilor care îi revin în cazul vehiculelor rămase în pană sau avariate; 2. refuzul înmânării actului de identitate, permisului de conducere, certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, a celorlalte documente prevăzute de lege, la cererea poliţistului rutier, precum şi refuzul de a permite verificarea vehiculului;modificat prin PCT 50. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României 3. depăşirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic; 4. circulaţia în timpul nopţii sau ziua, pe timp de ceaţă, ninsoare abundentă sau ploaie torenţială, cu un autovehicul fără lumini sau fără semnalizare corespunzătoare; 5. conducerea unui autovehicul sau tractarea unei remorci atunci când dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare este eliberată fără drept de circulaţie sau durata acesteia a expirat; d)6 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte:1. refuzul de a permite imobilizarea vehiculului sau verificarea tehnică a acestuia; 2. nerespectarea semnificaţiei semnalelor regulamentare ale agenţilor de cale ferată care dirijează circulaţia la trecerile la nivel cu calea ferată; 3. depăşirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic; 4. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a avea montată una dintre plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare ori dacă plăcuţele cu numărul de înmatriculare ori de înregistrare nu sunt fixate în locurile special destinate;modificat prin PCT 51. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României 5. circulaţia sau staţionarea pe spaţiul interzis care separă sensurile de circulaţie pe autostradă; 6. staţionarea ori parcarea autovehiculelor pe autostradă în alte locuri decât cele special amenajate şi semnalizate; 7. executarea pe autostradă a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, circulaţia sau traversarea de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile; 8. nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor Trecere la nivel cu o cale ferată simplă, fără bariere; Trecere la nivel cu o cale ferată dublă, fără bariere sau Oprire, instalate la trecerea la nivel cu o cale ferată; 9. schimbarea direcţiei de mers prin viraj spre stânga, dacă prin aceasta se încalcă marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de circulaţie; 10. pătrunderea într-o intersecţie dirijată prin semafoare, dacă prin aceasta se produce blocarea circulaţiei în interiorul intersecţiei. (2)Procedura de înregistrare a punctelor de penalizare se stabileşte prin regulament. Articolul 109(1)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către poliţiştii de frontieră.(2)Constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.(3)În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după stabilirea identităţii conducătorului de vehicul, menţionându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.(4)Forma şi conţinutul procesului-verbal de constatare a contravenţiei se stabilesc prin regulament.(5)Contravenientul, cu excepţia persoanei juridice, poate achita, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenţiei, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege.(6)Pentru amenzile contravenţionale în cuantum de până la 20 puncte-amendă, contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege.(7)În cazul prevăzut la alin. (6), agentul constatator eliberează contravenientului chitanţa reprezentând contravaloarea amenzii, în care se menţionează data, numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită, actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, numele, prenumele şi semnătura agentului constatator, nemaifiind necesară încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei dacă nu se dispune şi o sancţiune contravenţională complementară.(8)Amenzile privind circulaţia pe drumurile publice se achită în condiţiile legii şi se fac venit integral la bugetele locale.modificat prin PCT 52. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (9)Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la contravenţii se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, dacă prin prezenta ordonanţă de urgenţă nu se dispune altfel. Articolul 110În cazul în care împotriva titularului permisului de conducere s-a luat măsura de siguranţă prevăzută la art. 112 lit. c) din Codul penal, suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune pe întreaga perioadă cât durează interzicerea dreptului de a exercita profesia sau ocupaţia de conducător de autovehicul. Articolul 111(1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine în următoarele cazuri:a)la cumularea a cel puţin 15 puncte de penalizare; b)când titularul acestuia a săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute la art. 85, art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), (2), (4) şi (5), art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1) şi la art. 92 alin. (3) şi (5); c)la săvârşirea uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi în situaţia prevăzută la art. 115 alin. (1); d)când titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce autovehicule sau tramvaie; e)când prezintă modificări, ştersături sau adăugări ori este deteriorat; f)când se află în mod nejustificat asupra altei persoane; g)când perioada de valabilitate a expirat. (2) La reţinerea permisului de conducere, în cazurile prevăzute la alin. (1), titularului acestuia i se eliberează o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie.(3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi d), precum şi în cele menţionate la art. 85 alin. (2) şi (4), art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), (2), (4) şi (5), art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1), art. 92 alin. (3) şi (5) şi la art. 102 alin. (3) lit. a) şi c), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulaţie.(4) Permisul de conducere al conducătorului de autovehicul sau de tramvai, implicat într-un accident de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, se reţine de către poliţia rutieră dacă acesta a încălcat o regulă de circulaţie, eliberându-se dovada înlocuitoare fără drept de circulaţie, în situaţia în care regula de circulaţie încălcată este una dintre cele prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. a) şi c), sau dovada înlocuitoare cu drept de circulaţie pentru o perioadă de 15 zile, în celelalte cazuri.(5) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. e) şi g), art. 85 alin. (1) şi (3), art. 100 alin. (3), la art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3) lit. b) şi e), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează cu drept de circulaţie pentru o perioadă de 15 zile.(6) La cererea titularului permisului de conducere reţinut în condiţiile alin. (1) lit. b) sau ale alin. (4), procurorul care efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea cercetării penale ori, în faza de judecată, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei poate dispune prelungirea dreptului de circulaţie, cu câte cel mult 30 de zile, până la dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de sub urmărire penală ori încetării urmăririi penale sau, după caz, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se comunică şi şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta.(7) Alineatele (3)-(5) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care se reţine dovada înlocuitoare a permisului reţinut pentru o faptă săvârşită anterior, aflată în termenul de valabilitate. Termenul de valabilitate al noii dovezi nu îl poate depăşi pe cel al primei dovezi. modificat prin ART UNIC Ordonanţă de urgenţă 146 din 2008-11-04 emis de Guvernul României Articolul 112(1)Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia se reţine de către poliţia rutieră în următoarele cazuri:a)vehiculul nu are efectuată inspecţia tehnică periodică valabilă;b)nu sunt respectate normele tehnice constructive referitoare la transportul produselor periculoase;c)vehiculul circulă noaptea fără faruri sau lămpi de semnalizare, dispozitivele de iluminare şi semnalizare luminoase, mijloacele fluorescent-reflectorizante, prevăzute în normele tehnice în vigoare;d)vehiculul circulă cu defecţiuni majore la sistemele de iluminare-semnalizare sau cu alte dispozitive decât cele omologate;e)sistemul de frânare de serviciu este defect;f)sistemul de frânare de ajutor sau de staţionare este defect;g)mecanismul de direcţie prezintă uzuri peste limitele admise;h)anvelopele au alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevăzute în cartea de identitate a vehiculului, prezintă tăieturi sau rupturi ale cordului ori sunt uzate peste limita legal admisă;h^1) autovehiculul nu este dotat, la circulaţia pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, cu anvelope de iarnă, iar autovehiculul de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi autovehiculul de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, nu sunt echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune ori nu au montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate; modificat prin ART UNIC Lege 161 din 2011-07-11 emis de Parlamentul României i)zgomotul în mers sau staţionare depăşeşte limita legal admisă pentru tipul respectiv de vehicul;j)motorul emite noxe poluante peste limitele legal admise;k)elementele dispozitivului de cuplare pentru remorcare prezintă uzuri pronunţate ori nu sunt compatibile, fiind de natură să provoace desprinderea remorcii sau dezechilibrarea ansamblului;l)autovehiculul sau tramvaiul are aplicate pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale afişe sau reclame publicitare, folii neomologate şi/sau nemarcate corespunzător ori accesorii care restrâng sau estompează vizibilitatea în timpul mersului, atât din interior, cât şi din exterior;m)autovehiculul are aplicat pe partea frontală şi/sau posterioară a acestuia afişe, înscrisuri sau reclame care diminuează eficacitatea dispozitivelor de iluminare şi semnalizare luminoasă ori citirea numărului de înmatriculare;n)autovehiculul prezintă scurgeri semnificative de carburant sau lubrifiant;o)plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare nu sunt conforme cu standardul ori au aplicate dispozitive de iluminare, altele decât cele omologate;p)datele din certificatul de înmatriculare sau de înregistrare nu concordă cu caracteristicile tehnice ale vehiculului;r)vehiculul nu a fost radiat din circulaţie în cazurile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă;s)vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie, conform legii;t)deţinătorul vehiculului nu a preschimbat certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, în conformitate cu prevederile legale;u)vehiculul nu are montată una dintre plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare;v)vehiculul are lipsă elemente ale caroseriei ori aceasta este într-o stare avansată de degradare;x)lipsa dotărilor obligatorii pe autovehicule destinate învăţării conducerii autovehiculelor în procesul instruirii persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, prevăzute de reglementările în vigoare.(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), e), g), h1), k), o), p), r) şi s), la reţinerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, poliţistul rutier eliberează conducătorului de vehicul o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie, iar în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), d), f), h), i), j), l), m), n), t), u), v) şi x), o dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie pentru 15 zile.modificat 1 noiembrie 2011 prin ART I Ordonanţă 5 din 2011-01-26 emis de Guvernul României (3)În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b), o), p), r) şi s), odată cu reţinerea certificatului de înmatriculare poliţistul rutier retrage şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare.(4)Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, cu excepţia celor care nu corespund standardelor, se restituie proprietarului sau utilizatorului vehiculului de către poliţia rutieră, la prezentarea de către acesta a dovezii încetării motivului pentru care documentul a fost reţinut, în condiţiile prevăzute în regulament. Articolul 113(1)Permisul de conducere se restituie titularului:a)la expirarea perioadei de suspendare;b)când, în condiţiile art. 96 alin. (4), s-a hotărât că exercitarea dreptului de a conduce nu se suspendă;abrogat PCT 54. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României c)la încetarea măsurii de siguranţă prevăzute la art. 112 lit. c) din Codul penal;d)în baza rezoluţiei sau, după caz, a ordonanţei procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărirea penală sau încetarea urmăririi penale;abrogat PCT 54. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României e)în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului ori procesul-verbal de constatare a contravenţiei a fost anulat;f)la încetarea cauzelor pentru care a fost retras permisul de conducere în condiţiile art. 97 alin. (4), certificată printr-un act medico-legal.(11 )Titularul permisului de conducere eliberat de o autoritate străină, împotriva căruia s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce, poate solicita şefului poliţiei rutiere pe raza căreia a fost constatată fapta, restituirea documentului, înainte de expirarea perioadei de suspendare, cu cel mult o zi lucrătoare înainte de data părăsirii teritoriului României.introdus prin PCT 55. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (12 )În situaţia restituirii permisului de conducere potrivit alin. (11 ), Inspectoratul General al Poliţiei Române comunică sancţiunea aplicată autorităţii străine care a eliberat documentul.introdus prin PCT 55. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (2)Permisul de conducere se restituie de către poliţia rutieră în condiţiile stabilite în regulament. Articolul 114(1)Anularea permisului de conducere se dispune în următoarele cazuri:a)titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie;b)titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru infracţiunile prevăzute la art. 85, art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), (2), (4) şi (5), art. 89 alin. (1) şi (2), art. 90 alin. (1) şi la art. 92 alin. (3);c)permisul de conducere a fost obţinut în perioada în care titularul se afla în urmărire penală pentru săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 24 alin. (6);abrogat PCT 32. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României d)titularului permisului de conducere i s-a aplicat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării profesiei sau ocupaţiei de conducător de vehicule, prevăzută la art. 64 lit. c) din Codul penal;e)permisul de conducere a fost obţinut cu încălcarea normelor legale, situaţie constatată de instanţa competentă.f)permisul de conducere a fost obţinut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat în cadrul unui proces penal pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, atunci când acesta a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.introdus prin PCT 56. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (2)Permisul de conducere se anulează şi în cazul în care titularul acestuia a decedat.(3)Procedura anulării permisului de conducere se stabileşte prin regulament. Articolul 115(1)Suspendarea exercitării dreptului de a conduce sau anularea permisului de conducere se dispune de către poliţia rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi în cazul în care împotriva titularului acestuia s-a hotărât o astfel de măsură de către o autoritate străină competentă pentru o faptă săvârşită pe teritoriul altui stat, în condiţiile stabilite prin Convenţia europeană cu privire la efectele internaţionale ale interzicerii exercitării dreptului de a conduce un vehicul cu motor, adoptată la Bruxelles la 3 iunie 1976, ratificată de România prin Legea nr. 126/1997.(2)Hotărârea asupra suspendării exercitării dreptului de a conduce un vehicul sau anulării permisului de conducere se comunică titularului de către poliţia rutieră care a dispus măsura. Articolul 116(1)Persoana al cărei permis de conducere a fost anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru una dintre faptele prevăzute la art. 114 alin. (1) şi la art. 115 alin. (1) se poate prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute anterior, după caz, dacă a intervenit una dintre situaţiile următoare: modificat prin PCT 33. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României a)au trecut 6 luni de la data executării pedepsei amenzii sau a pedepsei în regim de privare de libertate ori la locul de muncă; b)a trecut un an de la data graţierii pedepsei sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei ori suspendarea executării pedepsei sub supraveghere; c)a intervenit amnistia; d)interzicerea dreptului de a exercita profesia sau ocupaţia de conducător de autovehicule, prevăzută la art. 64 lit. c) din Codul penal, a expirat sau a fost revocată.(2)Persoana căreia i-a fost anulat permisul de conducere, înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ca urmare a săvârşirii, într-un interval de 6 luni de la restituirea permisului de conducere, a unei fapte care atrăgea suspendarea exercitării dreptului de a conduce, se poate prezenta la examen în vederea obţinerii unui nou permis de conducere, fără a fi necesară trecerea vreunui termen de la data aplicării măsurii administrative.(3)Pentru prezentarea la examen în vederea obţinerii unui nou permis de conducere, persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) trebuie să facă dovada că:a)este aptă din punct de vedere medical;modificat prin PCT 33. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României b)nu a fost condamnată prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru una dintre infracţiunile prevăzute la art. 24 alin. (6), cu excepţia cazurilor în care a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1). Articolul 117(1)Imobilizarea unui vehicul se dispune de către poliţistul rutier în cazul săvârşirii de către conducătorul acestuia a uneia dintre următoarele fapte:a)conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat ori cu număr de înmatriculare sau de înregistrare fals ori fără a avea montate plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare;b)conducerea unui vehicul a cărui stare tehnică pune în pericol grav siguranţa circulaţiei, deteriorează drumul public sau afectează mediul;c)conducerea unui vehicul cu încălcarea regulilor referitoare la transportul mărfurilor periculoase ori cu gabarite şi/sau mase depăşite;d)conducerea unui vehicul despre care există date sau indicii că face obiectul unei fapte de natură penală;e)refuză să se legitimeze;f)se află sub influenţa băuturilor alcoolice, a produselor sau substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, iar conducerea vehiculului nu poate fi asigurată de o altă persoană;g)nu respectă timpii de conducere şi de odihnă prevăzuţi de lege.(2)Imobilizarea unui vehicul se dispune şi în cazul în care conducătorul acestuia ori unul dintre pasageri săvârşeşte o faptă de natură penală sau este urmărit pentru săvârşirea unei infracţiuni.(3)Pentru oprirea forţată sau imobilizarea în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), poliţia rutieră poate utiliza dispozitive speciale omologate.(4)Procedura de imobilizare a vehiculelor în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2) se stabileşte prin regulament. Capitolul VIII Căi de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei Articolul 118(1)Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.(2) Plângerea suspendă executarea amenzilor şi a sancţiunilor contravenţionale complementare de la data înregistrării acesteia până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti.modificat prin ART X Lege 202 din 2010-10-25 emis de Parlamentul României (3)Dovada înregistrării plângerii depuse la judecătorie în termenul prevăzut la alin. (1) se prezintă de contravenient la unitatea de poliţie din care face parte agentul constatator, care va efectua menţiunile în evidenţe şi îi va restitui permisul de conducere.(31) Hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluţionează plângerea este definitivă şi irevocabilă.introdus prin ART X Lege 202 din 2010-10-25 emis de Parlamentul României (4) În termen de 15 zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, contravenientul este obligat să se prezinte la serviciul poliţiei rutiere care îl are în evidenţă pentru a preda permisul de conducere.modificat prin ART X Lege 202 din 2010-10-25 emis de Parlamentul României (5)Neprezentarea contravenientului în termenul prevăzut la alin. (4), în mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.modificat prin PCT 57. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României Articolul 119În cazul în care fapta unui conducător de autovehicul sau tramvai a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei va cita unitatea de poliţie din care face parte agentul constatator, părţile implicate în eveniment şi societatea de asigurare. Articolul 120(1) Procesul-verbal neatacat în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia, precum şi, după caz, hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea constituie titluri executorii, fără vreo altă formalitate.modificat prin ART X Lege 202 din 2010-10-25 emis de Parlamentul României modificat prin PCT 58. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (2)Procesele-verbale ale cetăţenilor străini sau ale cetăţenilor români cu domiciliul sau, după caz, rezidenţa normală în străinătate, devenite titlu executoriu, se comunică de către poliţia rutieră pe raza căreia s-a produs fapta, Inspectoratului General al Poliţiei Române.modificat prin PCT 58. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (3)Poliţia rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române comunică în scris Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, în cel mult 6 luni de la primirea titlului executoriu, numele şi prenumele contravenientului, numărul paşaportului şi al procesului-verbal de constatare a contravenţiei, precum şi suma datorată, pentru a fi luate în evidenţă şi a fi condiţionată intrarea pe teritoriul României a contravenientului. Articolul 121(1)În cazul în care instanţa învestită cu soluţionarea cauzei a respins plângerea contravenientului împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, sancţiunea contravenţională, inclusiv cea complementară, îşi produce efectele după data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi expirarea valabilităţii dovezii înlocuitoare a permisului de conducere.abrogat PCT 59. ART I Ordonanţă de urgenţă 69 din 2007-06-28 emis de Guvernul României (2)Executarea sancţiunii contravenţionale complementare se prescrie în acelaşi termen în care se prescrie sancţiunea contravenţională principală. Capitolul IX Atribuţii ale unor ministere şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice Articolul 122Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului are următoarele atribuţii:a)ia măsuri pentru menţinerea permanentă în stare tehnică bună a drumurilor pe care le administrează;b)ia măsuri pentru instalarea, aplicarea şi întreţinerea mijloacelor de semnalizare rutieră, precum şi a echipamentelor destinate siguranţei circulaţiei pe drumurile din administrarea sa, cu respectarea standardelor în vigoare;c)autorizează efectuarea lucrărilor în zonele de siguranţă şi protecţie a drumurilor din administrarea sa, verifică modul de executare şi respectarea termenelor stabilite;d)stabileşte condiţiile tehnice şi metodologia de omologare şi certificare a echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor de exploatare pentru vehicule;e)autorizează înfiinţarea şi funcţionarea staţiilor de inspecţie tehnică periodică, supraveghează şi controlează activitatea acestora şi atestă personalul care efectuează inspecţia tehnică periodică;f)stabileşte norme metodologice şi organizează pregătirea, examinarea şi atestarea profesională a instructorilor şi profesorilor de legislaţie în domeniul pregătirii candidaţilor pentru obţinerea permisului de conducere, în condiţiile legii;g)stabileşte condiţiile tehnice şi metodologice de omologare pentru circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor, de inspecţie tehnică periodică, de certificare a autenticităţii, de identificare, precum şi de verificare tehnică în trafic a vehiculelor;h)autorizează înfiinţarea şi funcţionarea şcolilor pentru pregătirea conducătorilor de autovehicule şi tramvaie;i)stabileşte norme obligatorii privind organizarea şi desfăşurarea transporturilor rutiere şi controlează respectarea acestora;j)elaborează reglementări specifice în domeniul transporturilor rutiere;k)omologhează vehicule pentru circulaţie;l)certifică şi/sau omologhează echipamentele, piesele de schimb şi materialele de exploatare pentru vehiculele fabricate în ţară sau importate;m)autorizează agenţii economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglări, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor, precum şi de dezmembrare a acestora;n)asigură efectuarea certificării autenticităţii sau a identificării vehiculelor rutiere, în vederea înmatriculării acestora;o)asigură eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere;p)stabileşte normele metodologice şi organizează pregătirea şi examinarea conducătorilor auto, în vederea obţinerii certificatelor de atestare profesională.q)elaborează, în condiţiile legii, norme privind evaluarea capacităţilor psihologice solicitate în activitatea de conducere a autovehiculelor sau tramvaielor.introdus prin PCT 34. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României Articolul 123Ministerul Apărării are următoarele atribuţii:a)îndrumă, supraveghează şi controlează circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor aparţinând acestui minister şi controlează respectarea de către conducătorii de vehicule din subordine a regulilor de circulaţie;b)cooperează cu poliţia rutieră pentru realizarea acţiunilor de însoţire a coloanelor oficiale militare, precum şi a vehiculelor din parcul propriu;c)înregistrează vehiculele din parcul propriu şi ţine evidenţa acestora;d)pregăteşte personalul din subordine pentru conducerea vehiculelor ministerului şi autorizează personalul didactic din şcolile de pregătire a conducătorilor auto din sistemul propriu, în vederea obţinerii permisului de conducere;e)organizează şi execută inspecţia tehnică periodică a vehiculelor din unităţile aflate în subordinea sa;f)elaborează, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, norme privind condiţiile în care pot circula pe drumul public vehiculele speciale de luptă din parcul propriu;g)elaborează, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, norme privind controlul circulaţiei autovehiculelor aparţinând Ministerului Apărării şi însoţirea coloanelor militare. Articolul 124Ministerul Educaţiei şi Cercetării are următoarele atribuţii:a)asigură, prin programa şcolară, educaţia rutieră a preşcolarilor şi elevilor din învăţământul preuniversitar;b)asigură, în unităţile de învăţământ specializate, pregătirea cursanţilor în vederea obţinerii permisului de conducere;c)îndrumă, coordonează şi controlează, prin inspectoratele şcolare, activitatea de educaţie rutieră în unităţile de învăţământ, inclusiv de pregătire şi de perfecţionare a cadrelor didactice desemnate să execute astfel de activităţi;d)asigură materialul didactic pentru laboratoarele de educaţie rutieră şi parcurile-şcoală proprii de circulaţie. Articolul 125Ministerul Sănătăţii Publice are următoarele atribuţii:a)elaborează norme referitoare la examinarea medicală a candidaţilor la examenul pentru obţinerea permisului de conducere şi a conducătorilor de vehicule;b)stabileşte măsurile ce trebuie luate de unităţile sanitare, în scopul prevenirii accidentelor de circulaţie generate de cauze medicale;c)elaborează norme privind examinarea medicală a conducătorilor de autovehicule şi tramvaie, precum şi norme privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice şi a stării de influenţă a produselor şi substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule şi tramvaie;modificat prin PCT 35. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României d)stabileşte semnul distinctiv ce se aplică pe ambalajul medicamentelor contraindicate conducerii vehiculelor;e)stabileşte şi certifică conţinutul truselor medicale de prim ajutor. Articolul 126Comisia pentru Supraveghere a Asigurărilor împreună cu poliţia rutieră întocmesc programe de prevenţie rutieră şi îndrumă, coordonează şi controlează modul de aplicare a acestora. Fondurile necesare desfăşurării acestor programe se asigură de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor împreună cu societăţile de asigurare autorizate. Articolul 127(1)În scopul coordonării unei strategii unitare, multidisciplinare în domeniul siguranţei circulaţiei rutiere, în subordinea Guvernului funcţionează Consiliul Interministerial pentru Siguranţa Rutieră*). Notă
*) În prezent, potrivit art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 437/1995 privind înfiinţarea Consiliului Interministerial pentru Siguranţa Rutieră, acesta este organ consultativ al Guvernului, care asigură concepţia de ansamblu şi coordonarea pe plan naţional a activităţilor privind îmbunătăţirea fluenţei circulaţiei şi siguranţei rutiere.
(2)Atribuţiile Consiliului Interministerial pentru Siguranţa Rutieră se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Articolul 128(1)Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii:a)iau măsuri pentru menţinerea permanentă în stare tehnică bună a drumurilor pe care le administrează, precum şi pentru iluminarea corespunzătoare a acestora, conform legii;b)iau măsuri pentru instalarea, aplicarea şi întreţinerea mijloacelor de semnalizare rutieră şi a echipamentelor destinate siguranţei circulaţiei, conform standardelor în vigoare, ţinând evidenţa acestora;c)întocmesc şi actualizează planurile de organizare a circulaţiei pentru localităţile urbane şi iau măsuri pentru realizarea lucrărilor ce se impun în vederea asigurării fluenţei şi siguranţei traficului, precum şi a reducerii nivelurilor de emisii poluante, cu avizul poliţiei rutiere;d)stabilesc reglementări referitoare la regimul de acces şi circulaţie, staţionare şi parcare pentru diferite categorii de vehicule, cu avizul poliţiei rutiere;e)iau măsuri pentru amenajarea de trotuare şi drumuri laterale pentru circulaţia pietonilor, vehiculelor cu tracţiune animală, a tractoarelor, de piste pentru biciclete, precum şi de benzi destinate exclusiv transportului public de persoane pe drumurile pe care le administrează, cu avizul poliţiei rutiere;f)înregistrează şi ţin evidenţa vehiculelor nesupuse înmatriculării;g)iau măsuri pentru ridicarea şi depozitarea, în spaţii special amenajate, a autovehiculelor, remorcilor, caroseriilor sau subansamblurilor acestora, devenite improprii din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, abandonate sau părăsite pe domeniul public;h)iau măsuri pentru asigurarea spaţiului şi depozitării vehiculelor cu tracţiune animală, depistate circulând pe drumurile publice pe care le este interzis accesul;i)sprijină activităţile organizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi de Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru educaţia rutieră a elevilor.(2)Proiectele de sistematizare a localităţilor, de reglementare a circulaţiei, precum şi a drumurilor publice din interiorul şi din afara acestora, elaborate de autorităţile publice locale, vor fi avizate de şeful poliţiei rutiere a judeţului, municipiului Bucureşti sau, după caz, al poliţiei rutiere din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Articolul 129(1)Ministerul Administraţiei şi Internelor şi autorităţile administraţiei publice locale iau măsuri pentru popularizarea regulilor de circulaţie în rândul tuturor persoanelor care folosesc drumurile publice şi în acest scop vor prevedea în planurile anuale fondurile necesare.(2)În unităţile de învăţământ preşcolar, primar şi gimnazial obligatoriu se desfăşoară cel puţin o oră de educaţie rutieră pe săptămână, pe parcursul anului şcolar.(3)Mass-media poate sprijini acţiunile Ministerului Administraţiei şi Internelor şi ale autorităţilor administraţiei publice locale în legătură cu popularizarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice.(4)Poliţia rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române se va implica în realizarea programelor de siguranţă rutieră, stabilite de Comisia Economică pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Articolul 130Orele de educaţie rutieră din instituţiile de învăţământ preşcolar, primar şi gimnazial se desfăşoară potrivit programei aprobate prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Capitolul X Dispoziţii finale Articolul 131În desfăşurarea activităţilor de prevenire a accidentelor rutiere, poliţia rutieră poate solicita sprijinul unor asociaţii profesionale şi al unor conducători de autovehicule, care consimt să participe voluntar la acestea, conform legii. Articolul 132Anual se stabilesc fonduri din bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, destinate campaniilor şi activităţilor de educaţie rutieră. Articolul 133(1)Modelele indicatoarelor, marcajelor şi semnalelor luminoase, precum şi semnalele poliţiştilor rutieri sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.(2)Anexa prevăzută la alin. (1) poate fi modificată şi completată prin hotărâre a Guvernului, pe baza modificărilor şi completărilor aduse convenţiilor şi acordurilor internaţionale în domeniu, la care România este parte. Articolul 134(1)Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică începând cu data de 1 februarie 2003. Pe aceeaşi dată se abrogă Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările ulterioare, republicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 49 din 28 iunie 1984, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei ordonanţe de urgenţă.(2)În termen de 30 de zile de la data publicării Ministerul Administraţiei şi Internelor va elabora regulamentul de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Articolul 135În termen de 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă*), la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, Guvernul va emite hotărârea de modificare şi completare a Hotărârii Guvernului nr. 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, denumit regulament în cuprinsul prezentei ordonanţe de urgenţă, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. Notă
*) Legea nr. 49/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 20 martie 2006.
Articolul 136În termen de 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ministerele cu atribuţii în domeniul circulaţiei pe drumurile publice vor elabora, vor aproba şi vor publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, normele de aplicare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, după cum urmează:a)Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru prevederile art. 15 alin. (4), art. 23 alin. (10), art. 24 alin. (2) şi ale art. 83 alin. (4);b)Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, pentru prevederile art. 23 alin. (33 ) şi (35 ) şi ale art. 66 alin. (3);modificat prin PCT 25. ART I Lege 6 din 2007-01-09 emis de Parlamentul României modificat prin PCT 36. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României c)Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru prevederile art. 9 alin. (2) şi ale art. 14 alin. (2);d)Ministerul Sănătăţii Publice, pentru prevederile art. 22 alin. (2), (5) şi (7), art. 87 alin. (3), art. 88 alin. (2) şi ale art. 125 lit. a);modificat prin PCT 36. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României e)Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, pentru prevederile art. 22 alin. (4) şi ale art. 22 alin. (6);abrogat PCT 37. ART I Ordonanţă de urgenţă 63 din 2006-09-06 emis de Guvernul României f)Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru prevederile art. 23 alin. (5) şi (8);g)Ministerul Apărării şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru prevederile art. 123 lit. f) şi g);h)Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru prevederile art. 130. Articolul 137Anexa face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
NOTĂ:Reproducem mai jos textul art. II din Legea nr. 49/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care nu a fost inclus în forma republicată a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: Articolul IIPrezenta lege intră în vigoare în termen de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.Anexa


SmartCity5

COMENTARII la OUG 195/2002

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 195 din 2002
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu OUG 195/2002
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu