ORDONANTA
URGENTA Nr. 70 din 4 iunie 2008
pentru modificarea unor acte
normative privind transportul naval
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 425 din 6 iunie 2008
Având în vedere:
- faptul că navele angajate în servicii guvernamentale,
din dotarea structurilor similare din unele state membre ale Uniunii Europene,
sunt exceptate de la dispoziţiile legislaţiei civile în domeniul transportului
naval, prin stabilirea unui regim juridic distinct de cel al navelor
comerciale;
- termenul-limită stabilit prin Legea nr. 290/2007
privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2006 pentru
modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/1997 privind
transportul naval, pentru aplicarea unui regim similar navelor comerciale,
precum şi riscul neexecutării misiunilor specifice de către navele din dotarea
Poliţiei de Frontieră Române, Poliţiei Române şi Autorităţii Naţionale a
Vămilor;
- obligaţiile stabilite, potrivit legii, Ministerului Internelor
şi Reformei Administrative cu privire la asigurarea ordinii publice şi
respectării regimului frontierei de stat a României în apele maritime, fluviale
şi pe căile navigabile interioare,
ţinând seama de faptul că aceste elemente constituie
situaţii extraordinare, vizând interesul public şi contribuind implicit la
îndeplinirea măsurilor adoptate pe linia securizării frontierei de stat,
cerinţă fundamentală pentru integrarea României în Spaţiul Schengen,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I. -Articolul 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind
transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, aprobată cu modificări
şi completări prin Legea nr. 412/2002, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 210 din 10 martie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi
va avea următorul cuprins:
„Art. 3. - Prevederile prezentei ordonanţe nu se aplică
navelor militare, navelor din dotarea Poliţiei de Frontieră Române, Poliţiei
Române şi Autorităţii Naţionale a Vămilor, porturilor militare, precum şi în zonele în care se desfăşoară în
exclusivitate activităţi militare, de ordine publică şi securitate
naţională."
Art. II. - Articolul IV din Legea nr. 290/2007 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 74/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului
nr. 42/1997 privind transportul naval, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 780 din
16 noiembrie 2007, se abrogă.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul internelor şi reformei administrative,
Cristian David
p. Ministrul transporturilor,
Septimiu Buzaşu,
secretar de stat
p. Ministrul economiei şi finanţelor,
Cătălin Doica,
secretar de stat