ORDONANTA URGENTA Nr
ORDONANTA
URGENTA Nr. 80 din 8 septembrie 2010
pentru completarea art. 11
din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor
masuri financiare în domeniul bugetar
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 636 din 10 septembrie 2010
Având în vedere necesitatea asigurării cu prioritate a
finanţării din împrumuturile contractate de unităţile/subdiviziunile
administrativ-teritoriale a continuării şi finalizării investiţiilor publice de
interes local, aflate în curs de implementare,
luând în considerare faptul că arieratele bugetare
înregistrate la nivelul unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale se
reflectă în deficitul bugetului general consolidat, precum şi faptul că
neachitarea de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale a
obligaţiilor de plată faţă de operatorii economici, decurgând din contractele
încheiate pentru executarea investiţiilor publice de interes local şi a căror finanţare
se poate asigura din împrumuturi, conduce la înrăutăţirea activităţii
financiare a acestor operatori,
având în vedere că neadoptarea
în regim de urgenţă a prezentului act normativ conduce la blocarea
implementării investiţiilor de interes pentru comunităţile locale,
în considerarea faptului că aceste elemente vizează
interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a
căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta ordonanţă de urgenţă.
Articol unic. - La
articolul 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind
reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 8 aprilie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.
275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (3) se
introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
„(4) In situaţia în care în cursul exerciţiului
financiar comisia prevăzută la alin. (3) a emis autorizări pentru efectuarea de
trageri din finanţările rambursabile contractate sau care urmează a fi
contractate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, a căror
valoare însumată reprezintă cel puţin 80% din limita anuală pentru trageri
stabilită în condiţiile alin. (1), aceasta autorizează efectuarea de trageri cu
parcurgerea succesivă a următoarelor etape:
a) maximum 10 milioane lei pentru fiecare cerere de tragere din împrumuturile contractate de
unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale;
b) în cazul cererilor de tragere din împrumuturile
contractate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale a căror
valoare depăşeşte suma de 10 milioane lei, pentru valoarea care depăşeşte
această sumă se aplică principiul pro rata la suma rămasă disponibilă după autorizarea efectuării de trageri,
prevăzută la lit. a);
c) în cazul în care după
autorizarea efectuării de trageri, prevăzută la lit. b), rezultă diferenţe,
până la acoperirea integrală a cererilor de trageri ale
unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, diferenţele se
autorizează pentru a fi efectuate în anul următor, cu încadrarea în limita
anuală;
d) în cazul finanţărilor
rambursabile care urmează a fi contractate, tragerile se autorizează pentru a
fi efectuate începând cu anul următor, cu încadrarea în limitele anuale, în
condiţiile legii. Dacă suma rămasă disponibilă din limita anuală aferentă unui
exerciţiu financiar este depăşită de valoarea însumată a cererilor de trageri
pentru anul respectiv, se aplică principiul pro
rata, iar diferenţele se autorizează pentru a fi
efectuate în anul următor."
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
|
06.09.2013 11:28:28
Anonim
a scris :
|
|
Legea 283/2011
Art. 5,,, In anul 2012, pentru personalul militar, politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, indemnizatiile, compensatiile, sporurile, primele, ajutoarele, platile compensatorii, despagubirile, compensatiile lunare pentru chirie si alte drepturi acordate potrivit actelor normative in vigoare se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizate pentru luna decembrie 2011.
Art. 9,,,În anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz îndemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la tracerea în rezervă,,.
O.U.G. nr. 84/2012
Art. 3
În anul 2013, pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, sporurile, primele, ajutoarele, plăţile compensatorii, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizate pentru luna decembrie 2011.
Art. 9
Prevederile art. 15, 18, 19 şi 20 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013.
Funcţionarii publici cu statut special(poliţiştii), conform art. 20 din Legea 284/2010 la trecerea în ,,rezervă,,(pensionare la termen)beneficiază de ajutoare, funcţie de anii de vechime în ,,sistem,,.
DISCRIMINAREA ESTE TRATAREA DIFERITĂ A UNEI PERSOANE, GRUP DE PERSOANE, CARE SUNT ÎN SITUAŢII IDENTICE.
ÎN ACEST CAZ, NU ESTE VORBA DESPRE O DISCRIMINARE(?), CONSTÂND ÎN ACEEA CĂ SE APLICĂ UN TRATAMENT DIFERIT FAŢĂ DE POLIŢIŞTII CARE S-AU PENSIONAT DUPĂ DATA DE IUNIE 2010 (PÂNĂ ÎN PREZENT), CARE NU AU PRIMIT AJUTOARE ŞI POLIŢIŞTII CARE S-AU PENSIONAT ANTERIOR ACESTEI DATE RESPECTIV ANTERIOR LUNII IUNIE 2010, CARE AU PRIMIT AJUTOARE?
SE ÎNCALCĂ :
- CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE
- PREVEDERILE ART. 1 AL PROTOCOLULUI NR. 12 AL CONVENŢIEI EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI, CARE PREVEDE, ,,EXERCITAREA ORICĂRUI DREPT PREVĂZUT DE LEGE, TREBUIE ASIGURATĂ FĂRĂ DISCRIMINARE...,,
- ART. 16 DIN CONSTITUŢIA ROMÂNIEI, CARE PREVEDE, ,,CETĂŢENII SUNT EGALI ÎN FAŢA LEGII ŞI A AUTORITĂŢILOR PUBLICE, FĂRĂ PRIVILEGII SAU DISCRIMINĂRI...,,.
DISCRIMINARE:
Legea nr. 324/2006 defineste discriminarea ca fiind: "orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vietii publice."
Conform O.U.G. nr. 29/2013, nu se vor aplica ,ajutoare,,, e.t.c., nici ]n anul 2014, TRAIASCA GUVERNUL ,,BOC,,, PARDON AM VRUT SA SPUN, GUVERNUL ,,PONTA,,.
|
|
|
|
|
ANONIM a comentat
Decretul 226 2006
Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!!
Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu OUG 80/2010
|