Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.1269 din 30.11.2005

pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea, controlul calităţii şi/sau comercializarea materialului de înmultire şi plantare legumicol, altul decât seminţele
ACT EMIS DE: Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 14 din 06 ianuarie 2006



SmartCity1


Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,în baza prevederilor art. 12 din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante,având în vedere necesitatea armonizării legislaţiei româneşti cu Directiva Consiliului nr. 92/33/EEC privind comercializarea materialului de înmultire şi plantare al plantelor legumicole, altele decât seminţele, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene nr. L 157, 10/06/1992,văzând referatul de aprobare a proiectului de ordin pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea, controlul calităţii şi/sau comercializarea materialului de înmultire şi plantare legumicol, altul decât seminţele nr. 87452 din 18.11.2005,în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,emite următorul ordin: Articolul 1 (1)Se aprobă Regulile şi normele tehnice privind producerea, controlul calităţii şi/sau comercializarea materialului de înmultire şi plantare legumicol, altul decât seminţele din prezentul ordin.(2)Prezentul ordin transpune Directiva Consiliului 92/33/CEE din 28 aprilie 1992 privind comercializarea materialului de înmultire şi plantare legumicol, altul decât seminţele, ultima dată amendată prin din Directiva Consiliului 2003/61/EC din 18 iunie 2003, şi implementează Directiva Comisiei 93/61/CEE din 2 iulie 1993 care cuprinde lista privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească materialul de înmultire şi plantare legumicol, altul decât seminţele, Directiva Comisiei 93/62/CEE din 5 iulie 1993 care stabileşte implementarea măsurilor privind supravegherea şi monitorizarea furnizorilor.(3)Prezentul ordin se aplică producerii, controlului calităţii şi comercializării materialului de înmultire şi plantare legumicol, altul decât seminţele, pe teritoriul Comunităţii Europene (denumită în continuare Comunitate).(4)a)Articolele 2-20 şi art. 24 se aplică genurilor şi speciilor, precum şi hibrizilor acestora, prevăzute în Anexa nr. 2.b)Portaltoii, precum şi alte părţi de planta aparţinând altor genuri şi specii sau hibrizilor lor vor face de asemenea subiectul articolelor de mai sus în cazul în care materialul unuia dintre genurile, speciile sau hibrizii acestora, precizate în Anexa nr. 2, au fost sau trebuie altoite pe aceşti portaltoi sau părţi de planta.(5)Amendamentele la lista genurilor şi speciilor din Anexa nr. 2 vor fi adoptate în concordanţă cu procedurile Comunităţii. Articolul 2a)Prezentul ordin nu se aplică materialului de înmultire şi de plantare, destinat exportului către terţe tari, decât dacă este suficient de bine izolat, fără a aduce atingere prevederilor Directivei 2000/29/CE.b)Implementarea măsurilor prevăzute la lit. a) din acest articol, cu referire specială la identificare şi izolare, vor fi adoptate în concordanţă cu procedurile Comunităţii. Articolul 3În cadrul prezentului ordin termenii utilizaţi se definesc astfel:A)Materialul de înmultire: părţi ale plantei şi tot materialul plantei incluzând portaltoiul destinat pentru înmultire şi pentru producţia de legume;B)Materialul de plantare: plante întregi şi părţi de plante, inclusiv componenţii plantelor altoite, destinate plantării pentru producţia de legume;C)Furnizor sau agent economic: orice persoană fizică sau juridică care desfăşoară cel puţin una din următoarele activităţi profesionale privind materialul de înmultire şi plantare: reproducere, producere, prelucrare, menţinere şi/sau tratare şi comercializare la intern, import sau export;D)Comercializare: cantităţile disponibile sau din stoc, prezentate sau oferite pentru vânzare, vânzarea şi/sau livrarea către o altă persoană, sub orice formă a materialului de înmultire sau plantare;E)a)Autoritatea oficială responsabilă: Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale prin autoritățile responsabile:i) autoritatea centrală desemnată din cadrul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi responsabilă de problemele privind calitatea este Inspecţia Naţională pentru calitatea Seminţelor (INCS) stabilită prin Legea nr. 266/2002 (numită NIQS);ii) autoritățile stabilite la nivel teritorial, în subordinea autorității naţionale centrale sunt: inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor denumite în continuare ITCSMS şi Laboratorul Central pentru calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor denumit în continuare LCCSMS;iii) autoritățile oficiale fitosanitare care aplică legislaţia fitosanitară.b)Autorităţile prevăzute la lit. a) pct. i) şi ii), în concordanţă cu Legea nr. 266/2002, îşi poate delega sarcinile care îi revin din acest ordin oricărei persoane juridice, care, în baza statutului sau oficial are îndatoriri de interes public specifice, cu condiţia ca, această persoană juridică, precum şi membrii săi să nu obţină nici un interes personal în urma măsurilor pe care le ia. Între autoritățile menţionate la lit. a) pct. i) şi ii) trebuie să fie asigurate relaţii strânse de cooperare.c)În plus, în concordanţă cu procedura Comunităţii, poate fi autorizată orice altă persoană juridică de către autoritățile menţionate la lit. a) punctele i) şi ii) care să acţioneze sub autoritatea şi sub supravegherea autorității şi care să nu aibă nici un interes personal în urma măsurilor pe care le ia.d)Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale va notifica Comisiei despre autoritățile lor oficiale. Comisia va transmite această informaţie celorlalte state membre.F)Măsuri oficiale: măsuri luate de autoritatea oficială responsabilă;G)Inspecţie oficială: inspecţia efectuată de autoritatea oficială responsabilă;H)Document oficial: document întocmit de autoritatea oficială responsabilă sau sub responsabilitatea sa;I)Lot: un număr de unităţi dintr-un singur produs, identificabil prin omogenitatea compoziţiei şi a originii sale;J)Laborator: entitate publică sau privată ce desfăşoară o activitate de analiză şi diagnosticare propriu-zisă, iar rezultatele testelor efectuate permit furnizorului să-şi monitorizeze calitatea producţiei. Articolul 4În concordanţă cu procedurile Comunităţii, va fi stabilită o schemă în Anexa nr. 1 pentru fiecare gen şi specie la care se face referire în Anexa nr. 2 şi pentru portaltoii din alte genuri şi specii dacă materialul din unele genuri sau specii este sau a fost altoit pe aceştia, ţinând cont de prevederile Directivei 2000/29/CE referitoare la genurile şi/sau speciile respective, care să prevadă:i) condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească materialul de înmultire legumicol, în special cele referitoare la calitatea şi puritatea culturii, şi unde e cazul, caracteristicile varietale. Aceste cerinţe vor fi adăugate în Anexa nr. 1.ii) condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească materialul de înmultire legumicol, în special cele referitoare la sistemul de înmultire şi la puritatea culturii, şi unde e cazul, caracteristicile varietale. Aceste condiţii vor fi stabilite în Anexa nr. 1. Articolul 5(1)Furnizorii vor lua toate măsurile pentru respectarea prevederilor normelor stabilite prin prezentul ordin în toate etapele de producere, prelucrare şi de comercializare a materialului de înmultire şi plantare legumicol.(2)În vederea aplicării prevederilor de la alin. (1), furnizorii efectuează prin personalul propriu sau a altui furnizor autorizat sau prin personalul oficial al autorității, verificări având la baza următoarele principii:a)identificarea punctelor critice din procesul de producţie, pe baza metodelor utilizate;b)elaborarea şi implementarea unor metode de monitorizare şi verificare a punctelor critice ale procesului de producţie prevăzute la lit. a) din acest alineat;c)ridicarea probelor pentru efectuarea analizelor într-un laborator autorizat conform normelor stabilite prin prezentul ordin;d)înregistrarea datelor şi documentelor referitoare la prevederile lit. a), b), c), din acest alineat, în formă scrisă sau alte forme durabile, precum şi ţinerea evidenţei producţiei şi comercializării într-un Registru de intrări şi ieşiri, care să fie pus la dispoziţia autorității oficiale responsabile. Aceste documente şi înregistrări vor fi păstrate cel puţin un an sau în cazul plantelor perene, pe toată durata culturii.(3)Furnizorii a căror activitate se limitează doar la comercializarea materialului de înmultire şi plantare legumicol, produs şi ambalat de alţi furnizori, trebuie să ţină doar evidenta operaţiunilor de cumpărare şi de vindere a acestui material în Registrul de intrări şi ieşiri.(4)Alineatele (2) şi (3) nu se vor aplica furnizorilor a căror activitate se rezumă la furnizarea de cantităţi mici de material de înmultire şi plantare către consumatorii finali neprofesionişti.(5)dacă în urma verificărilor sau a altor informaţii de care dispun, furnizorii prevăzuţi la alin. (1) descoperă prezenta unuia sau a mai multor organisme dăunătoare care fac obiectul Hotărârii Guvernului nr. 1.030/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale în România cu modificările ulterioare, sau a organismelor dăunătoare prevăzute în Anexa nr. 3 din prezentul ordin în măsura în care afectează calitatea materialului, furnizorii sunt obligaţi să informeze autoritatea fitosanitară şi ITCSMS sau LCCSMS şi să adopte măsurile pe care aceste autorităţi le dispun sau orice măsură necesară reducerii riscului răspândirii organismelor dăunătoare menţionate. Furnizorii ţin, într-un registru, evidenta apariţiei organismelor dăunătoare în unităţile lor şi a tuturor măsurilor luate pentru combaterea acestora.(6)Regulile detaliate privind aplicarea alin. (3) vor fi stabilite în concordanţă cu procedurile Comunităţii. Articolul 6(1)Autoritatea oficială responsabilă autorizează furnizorii după ce a verificat dacă metodele de producţie şi unităţile lor îndeplinesc prevederile prezentului ordin, în privinţa activităților pe care le desfăşoară. Autorizarea trebuie să fie reînnoită în cazul în care furnizorul decide să desfăşoare şi alte activităţi în afară de cele pentru care a primit acreditarea.(2)Autoritatea oficială responsabilă autorizează laboratoarele după ce a verificat dacă aceste laboratoare, metodele şi clădirile îndeplinesc cerinţele prevăzute de acest ordin, în concordanţă cu procedurile Comunităţii referitoare la activităţile de testare pe care le desfăşoară. Autorizarea trebuie să fie reînnoită în cazul în care laboratorul decide să desfăşoare şi alte activităţi în afară de cele pentru care a primit acreditarea.(3)Autoritatea oficială va lua măsurile necesare dacă nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2). În acest scop, va ţine seama de concluziile fiecărei verificări efectuate în concordanţă cu prevederile art. 7.(4)a)Supravegherea şi monitorizarea furnizorilor, a unităţilor şi laboratoarelor se va face în mod regulat de către sau sub responsabilitatea autorității oficiale, care va avea acces tot timpul la toate sectoarele unităţii pentru a asigura respectarea prevederilor prezentului ordin.b)Implementarea măsurilor referitoare la supraveghere şi monitorizare se va face în concordanţă cu prevederile alin. (5) şi (8) care transpun Directiva Comisiei nr. 93/62/CEE din 5 iulie 1993, care stabileşte măsurile de implementare referitoare la supravegherea şi monitorizarea furnizorilor şi a unităţilor lor, altele decât cele a căror activitate este de plasare pe piaţa de material de înmultire şi plantare legumicol, altul decât seminţele, în conformitate cu art. 6, alin. (4) din Directiva 92/33/CEE, în cazul în care verificările la care se face referire în art. 5, alin. (2) din această directiva vor fi făcute de furnizorii înşişi sau de un furnizor acreditat.c)În cazul în care supravegherea şi monitorizarea relevă faptul că nu sunt îndeplinite prevederile acestui ordin, autoritatea oficială responsabilă, va lua cele mai potrivite măsuri.(5)Autoritatea oficială responsabilă va avea grija periodic, cel puţin o dată pe an, la timpul potrivit, să facă supravegherea şi monitorizarea furnizorilor şi unităţilor lor, pentru a se asigura ca sunt îndeplinite prevederile acestui ordin şi în special prevederile incluse literele a)-d) din art. 5, alin. (2) în funcţie de specificul activităţii sau activităților furnizorului.(6)Identificarea punctelor critice ale procesului de producţie la care se face referire în art. 5, alin. (2), lit. a) din prezentul ordin şi păstrarea înregistrărilor prevăzute la art. 5, alin. (2), lit. d) implică faptul că autoritatea oficială responsabilă va supraveghea şi monitoriza furnizorul să se asigure ca furnizorul:a)continuă să ia în consideraţie următoarele puncte critice din procesul de producţie, după caz:

calitatea materialului de înmultire şi plantare legumicol utilizat la începutul procesului de producţie;

semănatul, repicatul, scoaterea din ghivece şi plantarea materialului de înmultire şi plantare;

îndeplinirea prevederilor art. 3, 4 şi 5 ale Directivei Consiliului nr. 2000/29/CE;

planul şi metodă de cultură;

lucrări de întreţinere;

operaţiuni de înmultire;

operaţiuni de recoltare;

igienă;

tratamente;

ambalare;

depozitare;

transport;

administrare, prin care se înţelege:i) locul unde se află parcelele pentru însămânţat sau plantat;ii) originea materialului, toate fazele de multiplicare, de control, de ridicare a probelor ca şi rezultatele lor;iii) către cine a livrat fiecare din loturile aprobate, menţionând numele, adresele şi datele respective şi toate celelalte activităţii efectuate de către furnizor;b)efectuarea înregistrărilor pentru ca autoritatea oficială responsabilă să dispună de informaţii complete referitoare la:i) plante şi alte obiecte:

cumpărate pentru păstrare sau plantate;

aflate în producţie, sau;

livrate la beneficiari; şiii) orice tratament chimic care a fost aplicat plantelor şi pentru care au fost păstrate documentele respective cel puţin un an;c)are personal disponibil sau să desemneze o altă persoană specializată în producerea materialului de plantare legumicol şi cu cunoştinţe fitosanitare, care să ţină legătura cu autoritățile oficiale responsabile;d)execută inspecţiile vizuale necesare şi la timp, în condiţiile admise de autoritatea oficială desemnată;e)să asigure în orice moment accesul liber al persoanelor oficiale, în special pentru inspecţie şi/sau luarea probelor, cât şi accesul la însemnările şi documentele prevăzute la lit. b) din acest articol;f)alte colaborări cu autoritățile oficiale responsabile.(7)Pana la stabilirea şi implementarea metodelor de monitorizare şi verificare a punctelor critice la care se face referire la art. 5, alin. (2), lit. b) al acestui ordin, autoritatea oficială responsabilă va supraveghea şi monitoriza furnizorul pentru a se asigura ca se respectă în continuare metodele, acordându-se o atenţie deosebită în special pentru:a)disponibilitatea şi folosirea metodelor existente de verificare a fiecărui punct critic menţionat la art. 3;b)siguranţa (exactitatea) acestor metode;c)pretabilitatea pentru o evaluare corectă a conţinutului producţiei şi aranjamentelor pentru comercializare, inclusiv aspectele administrative; şid)competentă personalului furnizorului pentru modul cum se fac verificările.(8)Pana la luarea probelor pentru a fi analizate într-un laborator autorizat, la care se face referire la art. 5, alin. (2), lit. c) din acest ordin, autoritatea oficială responsabilă va supraveghea şi monitoriza furnizorul pentru a se asigura ca:a)probele au fost prelevate pe parcursul diferitelor stadii de producţie la intervalele stabilite de către responsabilul autorității oficiale când au fost verificate metodele de producere pe parcursul procesului de acreditare;b)probele au fost prelevate corect din punct de vedere tehnic, folosind o procedură sigură statistic potrivit analizelor care se efectuează;c)persoanele care prelevează eşantioanele sunt calificate în acest scop prin acreditare; şid)analiza probelor se face în laboratoare autorizate conform art. 6, alin. (2) din acest ordin. Articolul 7(1)Experţii Comisiei pot, în colaborare cu autoritatea oficială responsabilă prevăzută la art. 3, lit. E), pct. i), să facă verificări randomizate, atât timp cât este necesar pentru a se asigura ca sunt aplicate prevederile Directivei 92/33/CEE şi în mod special pentru a verifica dacă furnizorii respectă prevederile Directivei 92/33/CEE. Autoritatea oficială a statului membru pe al cărui teritoriu se face verificarea va acorda asistenta necesară experţilor pentru a-şi realiza sarcinile. Comisia va informa statele membre despre rezultatele investigaţiilor.(2)Reguli detaliate pentru aplicarea alin. (1) vor fi adoptate în concordanţă cu procedurile Comunităţii. Articolul 8(1)Materialul de înmultire şi de plantare legumicol poate fi comercializat numai de către furnizorii înregistraţi în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 253/2002 pentru aprobarea Metodologiei privind înregistrarea agenţilor economici, persoane fizice şi juridice, pentru producerea, prelucrarea şi/sau comercializarea seminţelor şi materialului săditor, precum şi dacă ei îndeplinesc cerinţele prezentului ordin.(2)a)Fără a aduce atingere prevederilor Directivei 2000/29/CE, alin. (1) nu se va aplica materialului de înmultire şi plantare legumicol destinat pentru:i) încercări (teste) sau scopuri ştiinţifice; sauii) activităţi de selecţie; sauiii) măsuri în scopul conservării diversităţii genetice.b)Reguli detaliate de aplicare a punctelor (i), (ii) şi (iii) din alin. 2, lit. a) al acestui articol se vor adopta în concordanţă cu procedura Comunităţii. Articolul 9(1)Fără a aduce atingere prevederilor art. 2, materialul de înmultire şi plantare legumicol care aparţine genurilor şi speciilor enumerate în Anexa nr. 2 şi care sunt reglementate de Directiva 2002/55/CE din 13 iunie 2002, nu se comercializează în interiorul Comunităţii decât dacă aparţin unui soi admis conform prevederilor directivei menţionate.(2)a)Fără a aduce atingere art. 2 şi alin. (3) şi (4) din prezentul articol, materialul de înmultire şi plantare legumicol care aparţine genurilor şi speciilor enumerate în Anexa nr. 2 şi care nu sunt reglementate de Directiva 2002/55/CE nu vor fi comercializate în interiorul Comunităţii decât dacă aparţin unui soi acceptat oficial în cel puţin unul dintre statele membre.b)Prevederile art. 4, 5 şi 9, alin. (3) ale Directivei 2002/55/CE se vor aplica condiţiilor de acceptare a soiurilor.c)Art. 3, alin. (2) şi alin. (4), art. (6-9), alin. (1), alin. (2) şi alin. (4) şi art. (10)-(15) ale Directivei 2002/55/CE se vor aplica mutatis mutandis la procedurile şi formalităţile de acceptare şi menţinere a producţiei.d)În fiecare caz prevăzut la lit. (a)-(c), pot fi luate în considerare rezultatele testelor neoficiale precum şi informaţiile practice culese pe parcursul perioadei de creştere.(3)Autorităţile oficiale responsabile vor lua toate măsurile necesare pentru a se asigura aprobarea oficială a soiurilor aparţinând genurilor sau speciilor menţionate la alin. (2), până la 31 decembrie 2006, cu condiţia ca soiurile respective să fi fost acceptate în concordanţă cu prevederile alin. (1).(4)Soiurile admise oficial în concordanţă cu prevederile alin. (2) şi (3) vor fi introduse în catalogul comun al soiurilor de legume menţionat la art. 17 al Directivei 2002/55/CE. Articolele 16, alin. (2), art. 17, art. 18 şi art. 19 vor fi aplicate mutatis mutandis. Acest catalog desemnează soiurile admise conform prevederilor alin. (3) cu o menţiune specială. Articolul 10(1)În timpul creşterii şi în timpul separării sau recoltării din materialul parental, materialul de înmultire şi plantare legumicol va fi ţinut în loturi separate, bine identificate.(2)Dacă materialul de înmultire şi plantare legumicol de origini diferite este pus în amestec, în timpul ambalării, păstrării, transportului sau la livrare, furnizorul trebuie să ţină evidenţa şi să înregistreze într-un registru de intrări şi ieşiri toate datele intrărilor, producţiei, circulaţiei şi livrărilor, incluzând următoarele date: compoziţia lotului şi originea fiecărui component individual care compune lotul, menţionând totodată acest lucru şi pe documentele de livrare.(3)Îndeplinirea prevederilor alin. (1) şi (2) se va constata prin efectuarea de inspecţii oficiale. Articolul 11(1)Fără a aduce atingere art. 10, alin. (2), materialul de înmultire şi de plantare legumicol trebuie să fie comercializat numai în loturi suficient de omogene şi dacă s-a demonstrat ca îndeplinesc prevederile prezentului ordin şi sunt însoţite de un document emis de către furnizor în conformitate cu condiţiile prevăzute în Anexa nr. 1. Dacă în acest document este prevăzută o constatare oficială, această va trebui să se distingă clar de celelalte elemente ale documentului.(2)Prevederile referitoare la operaţiunile de etichetare şi/sau sigilare precum şi ambalare a materialului de înmultire şi plantare legumicol, sunt menţionate în Anexa nr. 1.(3)În cazul în care materialul de înmultire şi plantare legumicol este livrat de către un vânzător cu amănuntul unui consumator final neprofesionist, cerinţele referitoare la etichetare pot fi restrânse la informaţiile adecvate produsului respectiv. Articolul 12(1)În România se pot excepta:a)de la aplicarea art. 11, pe micii producători a căror producţie şi vânzare de material de înmultire şi plantare legumicol este în totalitate destinat utilizării finale de către persoane de pe piaţa locală care nu sunt implicate profesional în producţia de legume (circulaţie locală).b)de la controalele şi inspecţiile oficiale prevăzute în art. 18, circulaţia locală a materialului de înmultire şi plantare legumicol produs de micii producători exceptaţi de la aplicarea art. 11.(2)Măsurile de implementare referitoare la alte cerinţe privind scutirile menţionate la lit. a) şi b), alin. 1 din prezentul articol, în special cele referitoare la termenii "mic producător" şi "piaţa locală", precum şi la procedurile aferente, trebuie să fie adoptate prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale în concordanţă cu procedurile Comunităţii prevăzute la art. 21. Articolul 13În cazul în care apar dificultăţi temporare în furnizarea materialului de înmultire şi plantare legumicol care îndeplineşte prevederile Directivei 92/33/CEE, pot fi adoptate măsuri, în concordanţă cu procedurile Comunităţii, referitoare la comercializarea de material de înmultire şi plantare legumicol care întruneşte cerinţe mai puţin stricte, dar fără a aduce atingere regulilor fitosanitare prevăzute în Directiva 2000/29/CE. Articolul 14(1)Comercializarea materialului de înmultire şi plantare legumicol care îndeplineşte cerinţele şi condiţiile prevăzute în Directiva 92/33/CEE nu este supusă restricţiilor cu privire la furnizor, aspectele fitosanitare, mediul de cultură şi modalităţile de inspecţie, altele decât cele prevăzute în Directiva 92/33/CEE.(2)Comercializarea materialului de înmultire şi plantare legumicol ale căror soiuri sunt înregistrate în catalogul Comun al soiurilor de legume, nu este supusă nici unei restricţii referitoare la soi, în afara celor prevăzute în Directiva 92/33/CEE. Articolul 15În ceea ce priveşte produsele menţionate în Anexa nr. 2, statele membre se vor abţine să impună condiţii mai stricte sau restricţii de comercializare, altele decât cele prevăzute în Anexa nr. 1. Articolul 16(1)În concordanţă cu procedurile Comunităţii, se va decide dacă materialul de înmultire şi plantare legumicol produs în terţe ţări care prezintă aceleaşi garanţii privind obligaţiile furnizorului, identitatea, caracteristicile, aspectele fitosanitare, mediul de cultură, ambalarea, metodele de inspecţie, comercializarea şi sigilarea, este echivalent din toate aceste puncte de vedere cu materialul de înmultire şi plantare legumicol produs în Comunitate şi îndeplineşte cerinţele şi condiţiile prevăzute în Directiva 92/33/CEE.(2)a)Pana la luarea deciziei menţionate la alin. (1), statele membre, pot până la 31 decembrie 2007, fără a aduce atingere prevederilor Directivei 2000/29/EC, să aplice în cazul importului de material de înmultire şi plantare legumicol din terţe tari, condiţii cel puţin echivalente cu cele prezentate în Anexa nr. 1. Dacă în aceasta nu sunt prevăzute astfel de condiţii, condiţiile de import trebuie să fie cel puţin echivalente cu cele care se aplică producţiei din statul membru în cauză.b)În concordanţă cu procedurile Comunităţii, datele menţionate la alin. 2, lit. a, din prezentul articol pentru diferite terţe tari pot fi amânate până la adoptarea deciziei prevăzute în alin. (1).(3)Materialul de înmultire şi plantare legumicol importat de un stat membru în concordanţă cu decizia luată de statul membru în cauză, conform alin. 2, lit. a, nu este supus restricţiilor de comercializare în alte state membre, conform prevederilor de la alin. (1). Articolul 17Autoritatea oficială responsabilă va efectua inspecţii oficiale prin verificarea de eşantioane prelevate din materialul de înmultire şi plantare pe parcursul producţiei şi comercializării, în scopul verificării îndeplinirii cerinţelor şi condiţiilor prevăzute în acest ordin. Articolul 18Procedurile de implementare referitoare la controalele prevăzute în art. 5, precum şi cele pentru inspecţia oficială prevăzute în art. 10 şi 17, inclusiv metodele de eşantionare, vor fi adoptate, dacă este necesar, în conformitate cu procedurile Comunităţii. Articolul 19(1)Dacă în urmă supravegherii şi monitorizării prevăzute la art. 6, alin. (4), a inspecţiei oficiale prevăzute la art. 17 sau a testelor prevăzute la art. 20, se constată că materialul de înmultire şi plantare legumicol nu îndeplineşte prevederile acestui ordin, ITCSMS sau LCCSMS vor lua toate măsurile necesare pentru a se asigura ca aceste prevederi sunt îndeplinite, sau dacă nu este posibil, vor interzice comercializarea materialului de înmultire şi plantare legumicol pe teritoriul Comunităţii.(2)Dacă se constată că materialul de înmultire şi plantare legumicol comercializat de un furnizor nu îndeplineşte condiţiile acestui ordin, ITCSMS sau LCCSMS se vor asigura ca au fost luate toate măsurile necesare împotriva furnizorului respectiv. Dacă furnizorului i se interzice să comercializeze materialul de înmultire şi plantare legumicol, ITCSMS sau LCCSMS va informa imediat INCS, iar INCS va informa Comisia şi autoritățile naţionale competenţe din statele membre cu privire la aceasta.(3)Toate măsurile luate în conformitate cu prevederile alin. (2) vor fi retrase în momentul în care se stabileşte cu certitudine ca materialul de înmultire şi plantare legumicol destinat comercializării de către furnizor, va respecta, în viitor, prevederile şi condiţiile acestui ordin. Articolul 20(1)Încercări sau, dacă e cazul, teste pe eşantioane vor fi efectuate în statele membre, pentru a verifica dacă materialul de înmultire şi plantare legumicol îndeplineşte prevederile şi condiţiile Directivei 92/33/CEE, inclusiv cele referitoare la condiţiile fitosanitare. Comisia poate organiza inspectarea acestor încercări sau teste de către reprezentanţi ai statelor membre şi ai Comisiei.(2)Testele şi încercările comparative pot fi efectuate în Comunitate pentru postcontrolul eşantioanelor din materialul de înmultire şi plantare legumicol plasat pe piaţa conform prevederilor Directivei 92/33/CEE, obligatoriu sau facultativ, inclusiv cele referitoare la sănătatea plantelor. Testele şi încercările comparative pot include următoarele:

materialul de înmultire şi plantare legumicol produs în terţe ţări,

materialul de înmultire şi plantare legumicol corespunzător culturilor organice (ecologice),

materialul de înmultire şi plantare legumicol comercializat în conformitate cu măsurile de conservare a diversităţii genetice.(3)Testele şi încercările comparative vor fi folosite pentru armonizarea metodelor tehnice de examinare a materialului de înmultire şi plantare legumicol şi pentru verificarea realizării condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească acesta.(4)Comisia, acţionând în concordanţă cu procedurile Comunităţii la care se referă art. 21, va organiza efectuarea testelor şi încercărilor comparative. Comisia va informa Comitetul la care se referă art. 21, în legătură cu procedurile tehnice pentru efectuarea testelor şi încercărilor şi rezultatelor acestora. Atunci când apar probleme de sănătate a plantelor, Comisia va informa Comitetul permanent fitosanitar.(5)Comunitatea poate să contribuie financiar în scopul realizării acestor teste şi încercări menţionate în alin. (2) şi (3).Contribuţia financiară nu va depăşi sumele stabilite anual de autoritatea bugetară.(6)Testele şi încercările care pot beneficia de contribuţii financiare din partea Comunităţii, precum şi regulile detaliate pentru acordarea acestor contribuţii financiare, vor fi stabilite în concordanţă cu prevederile art. 21.(7)Testele şi încercările menţionate în alin. (2) şi (3) pot fi realizate numai de către autoritățile statului sau de către persoane juridice care îşi desfăşoară activitatea sub responsabilitatea statului. Articolul 21(1)Comisia va fi asistată de un comitet, numit "Comitetul Permanent pentru Seminţe şi Material de Înmultire pentru Agricultură, Horticultură şi Păduri".(2)Acolo unde se face referire la acest articol, se vor aplica art. 4 şi 7 din Decizia 1999/468/CE. Perioada prevăzută în art. 4, alin. (3) al Directivei 1999/468/CE va fi stabilită în termen de o lună.(3)Comitetul îşi va adopta propriile reguli de procedura. Articolul 22Reprezentanţii României în Comitetul Permanent pentru Seminţe şi Material de Înmultire pentru Agricultură, Horticultură şi Păduri care asistă Comisia Europeană vor fi desemnaţi de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Articolul 23Modificările care vor fi făcute la Anexa nr. 1 precum şi modificările condiţiilor şi regulilor detaliate adoptate în vederea implementării Directivei 92/33/CEE vor fi adoptate în concordanţă cu procedurile Comunităţii, prevăzute la art. 21. Articolul 24(1)Statele membre se vor asigura ca, materialul de înmultire şi plantare legumicol produs pe teritoriul lor şi destinat comercializării îndeplineşte cerinţele Directivei 92/33/CEE.(2)Dacă, în timpul inspecţiei oficiale, materialul de înmultire şi plantare legumicol nu poate fi comercializat din motive fitosanitare, autoritatea oficială fitosanitară va lua măsurile corespunzătoare pentru a elimina orice element de risc din punct de vedere fitosanitar. Articolul 25(1)a)Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 381/2002 din 26 august 2002 se abrogă la data intrării în vigoare a prezentului ordin.b)Prin derogare de la prevederile lit. a) din prezentul articol materialul de înmultire şi plantare legumicol din recoltă 2005/2006 produs în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 381/2002 poate fi admis şi comercializat, până la 30 iunie 2006.(2)În ceea ce priveşte art. 5-11, art. 14, art. 15, art. 17, art. 19 şi art. 24, data aplicării pentru fiecare dintre genurile şi speciile care se regăsesc în Anexa nr. 2, va fi stabilită în concordanţă cu procedura Comunitară, odată cu întocmirea Anexei nr. 1 prevăzută de art. 4.(3)a)Referirile la "Comunitate" şi "state membre" vor avea înţelesul de "România" de la data intrării în vigoare a acestui ordin până la data aderării României la Comunitate, în cuprinsul art. 1, alin. (2), art. 9, alin. (1) şi alin. (2), art. 15, art. 16, alin. (1) şi alin. (2), art. 19, alin. (1) şi art. 24, alin. (1).b)Prevederile cu referire la procedurile Comunităţii şi legislaţia comunitară din cuprinsul art. 1, alin. (4), art. 2, art. 4, art. 5, alin. (6), art. 6, alin. (2), art. 7, alin. (2), art. 8, alin. (2), art. 12, art. 13, art. 16 alin. (1) şi (2), art. 18, art. 20, alin. (4), art. 21, art. 22, art. 23, art. 25 alin. (2) şi art. 6, alin. (2) din Anexa nr. 1, se aplică de la data aderării României la Comunitate.(4)Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 26(1)Inspecţia Naţională pentru calitatea Seminţelor din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Laboratorul Central pentru calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor, inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului Săditor, autoritățile oficiale fitosanitare şi agenţii economici înregistraţi pentru producerea, prelucrarea şi comercializarea materialului de înmultire şi plantare legumicol, altul decât seminţele, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.(2)Acest ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare după 30 zile de la data publicării.
Ministrul agriculturii,
pădurilor şi dezvoltării rurale,
Gheorghe Flutur

Anexa nr. 1A.Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească materialul de înmultire şi plantare legumicol1. Această anexa transpune Directiva Comisiei 93/61/CEE din 2 iulie 1993 care cuprinde condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească materialul de înmultire şi plantare legumicol, altul decât seminţele, în conformitate cu art. 4 al Directivei Consiliului 92/33/ECE, precum şi cerinţele prevăzute în art. 11 al acestei Directive.2. Regulile care se aplică răsadurilor şi materialului de înmultire (inclusiv portaltoii) şi plantare legumicol din care provin acestea, ale genurilor şi speciilor cuprinse în Anexa nr. 2 a acestui ordin, şi portaltoilor genurilor şi speciilor incluse în art. 4 al acestui ordin, indiferent de sistemul de înmultire folosit, care sunt denumite împreună "material".3. Prevederile acestei anexe vor fi aplicate progresiv ţinându-se cont de ciclurile de producţie ale materialului la care se face referire în alin. (2).4. Materialul va trebui să îndeplinească, acolo unde este cazul, condiţiile de stare fitosanitară prevăzute în Directiva Consiliului 2000/29/CE.5. a)Fără a aduce atingere prevederilor art. 2, materialul trebuie să fie cel puţin la inspecţia vizuală, substanţial liber de organisme dăunătoare care să afecteze calitatea, sau semne sau simptome ale acestora, care să reducă valoarea de utilizare a materialului de înmultire şi plantare legumicol, şi în special pentru cele enumerate în Anexa nr. 3, cu referire la genurile şi speciile în cauză.b)Orice material care prezintă semne vizibile sau simptome ale organismelor dăunătoare prevăzute la alin. (1) în stadiul de răsad, vor fi tratate corespunzător imediat, în momentul apariţiei lor, sau dacă este cazul, să fie eliminate.c)În cazul bulbilor de ceapă sau usturoi, trebuie îndeplinite, de asemenea, următoarele cerinţe: materialul de înmultire va proveni direct din materialul care la stadiul de răsad a fost verificat şi găsit substanţial liber de organisme dăunătoare, sau semne sau simptome ale acestora, la care se face referire în alin. (1) şi în special cele enumerate în Anexa nr. 3.6. Materialul trebuie să aibă identitate şi puritate cu referire la genul şi specia respectivă şi să aibă suficienta identitate varietală şi puritate varietală.7. Materialul trebuie să fie substanţial liber de defecte care să-i afecteze calitatea ca material de înmultire şi plantare.8. Vigoarea şi dimensiunea materialului vor fi satisfăcătoare în raport cu valoarea sa de utilizare ca material de înmultire şi plantare legumicol. În plus, va trebui să se asigure un raport corespunzător între rădăcini, tulpini şi frunze.B.Documentul furnizorului1. Documentul furnizorilor la care se face referire în art. 11 al prezentului ordin, trebuie să fie făcut dintr-un material care să nu se uzeze şi va fi tipărit cel puţin în limba română şi, eventual o altă limbă oficială a Comunităţii. Acesta va conţine următoarele informaţii:i) indicaţia "calitate CE", de la data aderării României la Comunitate; şi "Reguli şi norme România sau RO" până la data aderării.ii) Indicaţia privind codul statului: RO;iii) Indicaţia privind autoritatea oficială responsabilă sau codul sau distinct: INCS şi ITCSMS sau LCCSMS;iv) numărul de înregistrare sau acreditare;v) numele furnizorului;vi) numărul serial al ambalajului sau al legăturii;vii) data emiterii documentului furnizorului;viii) numărul de referinţa al lotului de seminţe din care provin plantele tinere, în cazul plantelor tinere obţinute direct din seminţe comercializate în conformitate cu prevederile Directivei Consiliului 2002/55/CE. Ca alternativă, acest număr de referinţa va fi disponibil, la cerere, autorității oficiale responsabile.ix) Numele comun sau denumirea botanică a genului sau speciei, sau acolo unde materialul este însoţit de paşaportul fitosanitar în concordanţă cu Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 394/2002, denumirea botanică;x) Numele soiului. În cazul portaltoiului, denumirea soiului sau destinaţia acestuia;xi) Cantitatea;xii) În cazul importurilor din terţe tari, conform art. 16, alin. (2) al acestui ordin, numele ţării în care a fost produs.2. În situaţia în care materialul este însoţit de paşaportul plantei în conformitate cu Directiva 92/105/CEE, de la data aderării, paşaportul plantei poate, dacă furnizorul doreşte, să reprezinte documentul furnizorului la care se face referire în alin. (1). În acest caz, indicaţia "calitate CE" şi o indicaţie privind autoritatea oficială responsabilă conform acestui ordin precum şi denumirea soiului trebuie să fie menţionate. În cazul importurilor din terţe tari conform art. 16, alin. (2) al acestui ordin, trebuie de asemenea trecut numele ţării de producere. Această informaţie poate fi menţionată pe acelaşi document cum este paşaportul fitosanitar dar trebuie separată clar. Anexa nr. 2 Lista genurilor şi speciilor la care se face referire în Art. 1 (3)

Allium ascalonicum shallots; ceapă eşalotă;

Allium cepa L. onion; ceapă;

Allium fistulosum L. chives; ceapă de stufat;

Allium porrum L. leek; praz;

Allium sativum garlic; usturoi comun;

Anthriscus cerefolium (L.) Hoffm. Chervil; asmaţui;

Apium graveolens L. celery; ţelină;

Asparagus officinalis L. asparagus; sparanghel;

Beta vulgaris L. var. vulgaris mangold; sfecla de peţiol;

Beta vulgaris L. var. conditiva Alef. red beet; sfecla roşie;

Brassica oleracea L. convar. acephala (DC) Alef. var. sabellica L. curly kale; varză creata;

Brassica oleracea L. convar. botrytis (L.) Alef. var. botrytis L. cauliflower; conopidă;

Brassica oleracea L. convar. botrytis (L.) Alef. var. cymosa Duch. Broccoli; broccoli;

Brassica oleracea L. convar. var. gammifera DC Brussels sprouts; varză de Bruxelles;

Brassica oleracea L. convar. capitata (L.) Alef. var. sabauda L. Savoy cabbage; varză creata de Milano;

Brassica oleracea L. convar. capitata (L.) Alef. var. alba DC cabbage; varză alba;

Brassica oleracea L. convar. capitata (L.) Alef. var. rubra DC red cabbage; varză roşie;

Brassica oleracea L convar. acephala (DC) Alef. var. gongylodes kohlrabi; gulie;

Brassica pekinensis L. Chinese cabbage; varză chinezească;

Brassica râpa L. var. râpa turnip; napi;

capsicum annuum L. pepper; ardei;

Chicorium endivia L. endive; cicoare creata şi scarola;

Chicorium intybus L. (partim) Witloof chicory; cicoare industrială sau andivă;

Citrullus lanatus (Thunb.) Matsum. et Nakai watermelon; pepene verde;

Cucumis melo L. melon; pepene galben;

Cucumis sativus L. gherkin; castravete;

Cucurbita maximă Duchesne gourd; dovleac de copt;

Cucurbita pepo L. courgette; dovlecel;

Cynara cardunculus cardoon; cardon;

Cynara scolymus artichoke; anghinare;

Daucus carota L. carrot; morcov;

Foeniculum vulgare P. Mill. Fennel; fenicul;

Lactuca sativa L. lettuce; salată;

Lycopersicon lycopersicum (L.) Karsten ex Farw. tomato; tomate;

Petroselinum crispum (Mill.) Nyman ex A.W. Hill parsley; pătrunjel de frunze sau de rădăcina;

Phaseolus coccineus L. runner bean; fasole de Spania;

Phaseolus vulgaris L. French bean; fasole;

Pisum sativum L. (partim) peas excepting fodder peas; mazăre de gradină;

Raphanus sativus L. radishes; ridichi;

Rheum rhubarb; revent;

Scorzonera hispanică L. scorzonera; scorţonera;

Solanum melongena L. eggplant; vinete;

Spinacia oleracea L. spinach; spanac;

Valerianelle locusta (L.) Laterr. corn salad; fetică;

Vicia faba L. (partim) broad bean; bob; Anexa nr. 3 Lista organismelor dăunătoare care pot afecta semnificativ calitatea materialului legumicol


┌───────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────┐ │   Genul sau specia    │            Organisme dăunătoare specifice            │ ├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │- Allium ascalonicum   │Insecte, acarieni şi nematozi în toate stadiile de    │ │                       │dezvoltare                                            │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Delia spp.                                          │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Ditylenchus dipsaci                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Thysanoptera, în special Thrips tabaci              │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Fungi                                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Botrytis spp.                                       │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Peronospora destructor                              │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Sclerotium cepivorum                                │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Virusuri şi organisme similare                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Toate, dar în special virusul Onion yellow dwarf    │ ├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │- Allium cepa          │Insecte, acarieni şi nematozi în toate stadiile de    │ │                       │dezvoltare                                            │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Delia spp.                                          │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Ditylenchus dipsaci                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Meloidogyne spp.                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Thysanoptera, în special Thrips tabaci              │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Bacterii                                              │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Pseudomonas spp.                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Fungi                                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Botrytis spp.                                       │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Fusarium oxysporum f. sp. cepae                     │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Peronospora destructor                              │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Sclerotium cepivorum                                │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Virusuri şi organisme similare                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Toate, dar în special virusul Onion yellow dwarf    │ ├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │- Allium fistulosum    │Insecte, acarieni şi nematozi în toate stadiile de    │ │                       │dezvoltare                                            │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Delia spp.                                          │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Ditylenchus dipsaci                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Thysanoptera, în special Thrips tabaci              │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Fungi                                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Sclerotium cepivorum                                │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Virusuri şi organisme similare                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Toate                                               │ ├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │- Allium porum         │Insecte, acarieni şi nematozi în toate stadiile de    │ │                       │dezvoltare                                            │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Delia spp.                                          │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Ditylenchus dipsaci                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Thysanoptera                                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Bacterii                                              │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Pseudomonas spp.                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Fungi                                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Alternaria porri                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Fusarium culmorum                                   │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Phytophthora porri                                  │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Sclerotium cepivorum                                │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Virusuri şi organisme similare                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Toate, dar în special virusul Leek yellow stripe    │ ├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │- Allium sativum       │Insecte, acarieni şi nematozi în toate stadiile de    │ │                       │dezvoltare                                            │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aceria tulipae                                      │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Delia spp.                                          │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Ditylenchus dipsaci                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Thysanoptera                                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Bacterii                                              │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Pseudomonas fluorescens                             │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Fungi                                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Sclerotium cepivorum                                │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Virusuri şi organisme similare                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Toate, dar în special virusul Onion yellow dwarf    │ ├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │- Apium graveolens     │Insecte, acarieni şi nematozi în toate stadiile de    │ │                       │dezvoltare                                            │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Acidia heraclei                                     │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Lygus spp.                                          │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Psila rosae                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Thysanoptera, în special Frankliniella occidentalis │ │                       │şi Thrips tabaci                                      │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Bacterii                                              │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Erwinia carotovora subsp. carotovora                │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Pseudomonas syringae pv. apii                       │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Fungi                                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Fusarium oxysporum f. sp. apii                      │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Phoma apicola                                      │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Pythium spp.                                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Sclerotinia sclerotiorum                            │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Septoria apicola                                   │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Virusuri şi organisme similare                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Toate, dar în special virusul Celery mosaic şi      │ │                       │Cucumber mosaic                                       │ ├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │- Asparagus officinalis│Insecte, acarieni şi nematozi în toate stadiile de    │ │                       │dezvoltare                                            │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Brachyorynella asparagi                             │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Hypopta caestrum                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Platyparea poecyloptera                             │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Fungi                                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Fusarium spp.                                       │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Rhizoctonia violacea                                │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Virusuri şi organisme similare                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Toate                                               │ ├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │- Beta vulgaris        │Insecte, acarieni şi nematozi în toate stadiile de    │ │                       │dezvoltare                                            │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Pegomya betae                                       │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Fungi                                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Phoma betae                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Virusuri şi organisme similare                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Toate, dar în special virusul Beet necrotic yellow  │ │                       │vein                                                  │ ├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │- Brassica oleracea    │Insecte, acarieni şi nematozi în toate stadiile       │ │                       │de dezvoltare                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aleyrodidae spp.                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aphididae                                           │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Heterodera spp.                                     │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Lepidoptera, dar în special Pieris brassicae        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Thysanoptera, în special Frankliniella occidentalis │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Bacterii                                              │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Pseudomonas syringae pv. maculicola                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Xanthomonas campestris pv. campestris               │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Fungi                                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Alternaria brassicae                                │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Mycosphaerella spp                                  │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Phoma lingam                                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Plasmodiophora brassicae                            │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Pythium spp.                                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Rhizoctonia solani                                  │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Virusuri şi organisme similare                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Toate, dar în special Cauliflower mosaic virus,     │ │                       │Tospovirusuri şi Turnip mosaic virus                  │ ├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │- Brassica pekinensis  │Insecte, acarieni şi nematozi în toate stadiile       │ │                       │de dezvoltare                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aphididae spp.                                      │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Lepidoptera, dar în special Pieris brassicae        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Bacterii                                              │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Erwinia carotovora                                  │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Xanthomonas campestris pv. campestris               │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Fungi                                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Alternaria brassicae                                │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Botrytis cinerea                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Mycosphaerella spp.                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Phoma lingam                                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Plasmodiophora brassicae                            │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Sclerotinia spp.                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Virusuri şi organisme similare                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Toate, dar în special Tospovirusuri                 │ ├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │- Capsicum annuum      │Insecte, acarieni şi nematozi în toate stadiile       │ │                       │de dezvoltare                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aleyrodidae                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Leptinotarsa decemlineata                           │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Ostrinia nubilalis                                  │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Phthorimaea operculella                             │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Tetranychidae                                       │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Thysanoptera, în special Frankliniella occidentalis │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Fungi                                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Leveillula taurica                                  │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Pyrenochaeta lycopersici                            │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Pythium spp.                                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Phytophthora capsici                                │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Verticillium albo atrum                             │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Verticillium dahliae                                │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Virusuri şi organisme similare                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Toate, dar în special Cucumber mosaic virus, Tomato │ │                       │mosaic virus, Pepper mild mottle virus şi Tobacco     │ │                       │mosaic virus                                          │ ├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │- Cichorium endivia    │Insecte, acarieni şi nematozi în toate stadiile       │ │                       │de dezvoltare                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aphididae                                           │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Thysanoptera, în special Frankliniella occidentalis │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Fungi                                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Botrytis cinerea                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Erysiphe cichoracearum                              │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Sclerotinia spp.                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Virusuri şi organisme similare                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Toate, dar în special virusul Beet western yellows  │ │                       │şi Lettuce mosaic                                     │ ├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │- Cichorium intybus    │Insecte, acarieni şi nematozi în toate stadiile       │ │                       │de dezvoltare                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aphididae                                           │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Napomyza cichorii                                   │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Apion assimile                                      │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Bacterii                                              │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Erwinia carotovora                                  │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Erwinia chrysanthemi                                │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Pseudomonas marginalis                              │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Fungi                                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Phoma exigua                                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Phytophthora erythroseptica                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Pythium spp.                                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Sclerotinia sclerotiorum                            │ ├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │- Citrullus lanatus    │Insecte, acarieni şi nematozi în toate stadiile       │ │                       │de dezvoltare                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aleyrodidae                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aphididae                                           │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Meloidogyne spp.                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Polyphagotarsonemus latus                           │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Tetranychus spp.                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Thysanoptera, în special Frankliniella occidentalis │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Fungi                                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Colletotrichum lagenarium                           │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Virusuri şi organisme similare                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Toate, dar în special Watermelon mosaic virus 2     │ ├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │- Cucumis melo         │Insecte, acarieni şi nematozi în toate stadiile de    │ │                       │dezvoltare                                            │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aleyrodidae                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aphididae                                           │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Meloidogyne spp.                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Polyphagotarsonemus latus                           │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Tetranychus spp.                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Thysanoptera, în special Frankliniella occidentalis │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Bacterii                                              │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Pseudomonas syringae pv. lachrymans                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Fungi                                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Colletotrichum lagenarium                           │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Fusarium spp.                                       │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Pythium spp.                                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Sphaerotheca fuliginea                              │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Verticillium spp.                                   │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Virusuri şi organisme similare                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Toate, în special Cucumber green mottle virus,      │ │                       │Cucumber mosaic virus şi Squash mosaic virus, Tomato  │ │                       │spotted wilt virus                                    │ ├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │- Cucumis sativus      │Insecte, acarieni şi nematozi în toate stadiile       │ │                       │de dezvoltare                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aleyrodidae                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aphididae                                           │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Delia platura                                       │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Meloidogyne spp.                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Polyphagotarsonemus latus                           │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Tetranychus spp.                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Thysanoptera, în special Frankliniella occidentalis │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Bacterii                                              │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Pseudomonas syringae pv. lachrymans                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Fungi                                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Fusarium spp.                                       │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Phytophthora spp.                                   │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Pseudoperonospora cubensis                          │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Pythium spp.                                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Rhizoctonia spp.                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Sphaerotheca fuliginea                              │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Verticillium spp.                                   │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Virusuri şi organisme similare                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Toate                                               │ ├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │- Cucurbita maximă     │Insecte, acarieni şi nematozi în toate stadiile       │ │                       │de dezvoltare                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aleyrodidae                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aphididae                                           │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Meloidogyne spp.                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Polyphagotarsonemus latus                           │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Tetranychus spp.                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Thysanoptera, în special Frankliniella occidentalis │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Virusuri şi organisme similare                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Toate                                               │ ├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │- Cucurbita pepo       │Insecte, acarieni şi nematozi în toate stadiile       │ │                       │de dezvoltare                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aleyrodidae                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aphididae                                           │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Meloidogyne spp.                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Polyphagotarsonemus latus                           │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Tetranychus spp.                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Thysanoptera, în special Frankliniella occidentalis │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Bacterii                                              │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Pseudomonas syringae pv. lachrymans                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Fungi                                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Fusarium spp.                                       │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Sphaerotheca fuliginea                              │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Verticillium spp.                                   │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Virusuri şi organisme similare                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Toate, în special Cucumber mosaic virus, Squash     │ │                       │mosaic virus, Zucchini yellow mosaic virus şi         │ │                       │Tospovirusuri                                         │ ├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │- Cynara cardunculus şi│Insecte, acarieni şi nematozi în toate stadiile       │ │Cynara scolymus        │de dezvoltare                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aleyrodidae                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aphididae                                           │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Thysanoptera                                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Fungi                                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Bremia lactucae                                     │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Leveillula taurica f. sp. cynara                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Pythium spp.                                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Rhizoctonia solani                                  │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Sclerotium rolfsii                                  │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Sclerotinia sclerotiorum                            │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Verticillium dahliae                                │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Virusuri şi organisme similare                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Toate                                               │ ├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │- Foeniculum vulgare   │Insecte, acarieni şi nematozi în toate stadiile       │ │                       │de dezvoltare                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aleyrodidae                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aphididae                                           │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Thysanoptera                                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Bacterii                                              │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Erwinia carotovora subsp. carotovora                │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Pseudomonas marginalis pv. marginalis               │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Fungi                                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Cercospora foneculi                                │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Phytophthora syringae                               │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Sclerotinia spp.                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Virusuri şi organisme similare                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Virusul Celery mosaic                               │ ├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │- Lactuca sativa       │Insecte, acarieni şi nematozi în toate stadiile       │ │                       │de dezvoltare                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aphididae                                           │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Meloidogyne spp.                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Thysanoptera, în special Frankliniella occidentalis │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Fungi                                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Botrytis cinerea                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Bremia lactucae                                     │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Pythium spp.                                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Virusuri şi organisme similare                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Toate, în special Lettuce big vein, Lettuce mosaic  │ │                       │virus şi Lettuce ring necrosis                        │ ├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │- Lycopersicon         │Insecte, acarieni şi nematozi în toate stadiile       │ │lycopersicum           │de dezvoltare                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aphididae                                           │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aleyrodidae                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Hauptidia maroccana                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Meloidogyne spp.                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Tetranychus spp.                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Thysanoptera, în special Frankliniella occidentalis │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Vasates lycopersici                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Bacterii                                              │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Pseudomonas syringae pv. tomato                     │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Fungi                                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Alternaria solani                                   │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Cladosporium fulvum                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Colletotrichum coccoides                            │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Didymella lycopersici                               │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Fusarium oxysporum                                  │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Leveillula taurica                                  │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Phytophthora nicotianae                             │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Pyrenochaeta lycopersici                            │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Pythium spp.                                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Rhizoctonia solani                                  │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Sclerotinia sclerotiorum                            │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Verticillium spp.                                   │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Virusuri şi organisme similare                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Toate, în special Cucumber mosaic virus, Potato     │ │                       │virus X, Potato virus Y, Tobacco mosaic virus, Tomato │ │                       │mosaic virus şi Tomato yellow leaf curl virus         │ ├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │- Rheum spp.           │Bacterii                                              │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Agrobacterium tumefaciens                           │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Erwinia rhapontici                                  │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Fungi                                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Armillariella mellea                                │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Verticillium spp.                                   │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Virusuri şi organisme similare                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Toate, în special Arabis mosaic virus şi Turnip     │ │                       │mosaic virus                                          │ ├───────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────┤ │- Solanum melongena    │Insecte, acarieni şi nematozi în toate stadiile       │ │                       │de dezvoltare                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aleyrodidae                                         │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Aphididae                                           │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Hermitarsonemus latus                               │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Leptinotarsa decemlineata                           │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Meloidogyne spp.                                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Tetranychidae                                       │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Thysanoptera, în special Frankliniella occidentalis │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Fungi                                                 │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Fusarium spp.                                       │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Leveillula taurica f. sp. cynara                    │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Rhizoctonia solani                                  │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Pythium spp.                                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Sclerotinia sclerotiorum                            │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Verticillium spp.                                   │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │Virusuri şi organisme similare                        │ │                       ├──────────────────────────────────────────────────────┤ │                       │- Toate, în special Cucumber mosaic virus, Eggplant   │ │                       │mosaic virus, Potato virus Y şi Tobacco mosaic virus  │ └───────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────┘
Anexa nr. 4  Prevederi suplimentare pentru producerea, controlul şi comercializarea materialului de înmultire şi plantare legumicol, altul decât seminţele, produs pe teritoriul RomânieiA.Autorizarea activităților furnizorului1. Autorizarea (atestarea) personalului furnizorului înregistrat pentru producerea în vederea comercializării şi comercializarea materialului de înmultire şi plantare legumicol, se face de către autoritatea oficială, respectiv ITCSMS şi LCCSMS, după ce a verificat dacă metodele de producţie şi aplicarea acestora sunt conforme cu prezentele reguli şi norme.2. Autorizarea personalului pentru inspecţie în câmp şi ridicări de probe se efectuează cu respectarea condiţiilor şi procedurilor de acreditare în vigoare, adaptate la activităţile specifice reglementate de prezentul ordin.3. Autorizarea laboratorului se efectuează de autoritatea oficială, cu respectarea condiţiilor şi procedurilor de acreditare în vigoare şi dacă metodele folosite şi dotările laboratoarelor corespund prevederilor în vigoare pentru activităţile de analiză.4. Autorizarea activităților furnizorului se concretizează dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 5 şi art. 6 din prezentul ordin şi dacă este asigurat managementul calităţii prin personal calificat care să urmărească, să remedieze şi să răspundă în faţa autorității oficiale de luarea măsurilor necesare realizării şi respectării prevederilor legale.5. Autorizarea trebuie reînnoită dacă furnizorul se decide să execute alte activităţi decât cele pentru care a fost acreditat.6. Pana la autorizarea personalului şi a laboratorului furnizorului, verificările, prelevarea probelor, analizele, eliberarea documentelor se efectuează de personalul ITCSMS sau LCCSMS.7. După autorizare, persoană oficială va supraveghea şi monitoriza furnizorul pentru a se asigura ca acesta continuă să ia în consideraţie punctele critice din procesul de producţie şi respectă toate regulile şi normele menţionate în prezentul ordin.B.Supravegherea şi monitorizarea furnizorilor1. Autoritatea supraveghează şi monitorizează furnizorii şi unităţile lor având în vedere natura activităţii acestora pe baza principiilor pe care trebuie să le îndeplinească conform art. 5 şi art. 6 din prezentul ordin, cât şi a altor prevederi ale prezentului ordin sau a altor reglementări în vigoare.2. Persoană oficială va executa regulat, cel puţin o dată pe an, în momentele cele mai potrivite, supravegherea şi monitorizarea activităților şi dotărilor, luând în considerare natura specifică a activităţii sau activităților furnizorului.3. În urmă fiecărei inspecţii, persoană oficială va consemna rezultatele şi concluziile sale în Fisa de control, înainte de începerea comercializării, eventual după efectuarea remedierilor necesare, va decide dacă materialul se aprobă sau se respinge de la comercializare întocmind un "Raport de control" prin care anunţa imediat furnizorul, în scris, iar acest raport va fi luat la cunoştinţa de conducerea furnizorului.C.Respingerea materialului şi reinspecţia1. În caz de respingere de la comercializare a materialului sau a unei părţi a materialului conducerea furnizorului poate cere reinspecţia, adresând solicitarea la ITCSMS sau LCCSMS, în maximum 3 zile de la data primirii deciziei inspectorului oficial.2. Inspectorul şef al ITCSMS sau directorul LCCSMS trebuie, nu mai târziu de 3 zile de când solicitarea reinspecţiei a fost primită de către autoritate, să organizeze efectuarea reinspecţiei. După efectuarea acesteia, conducerea ITCSMS sau LCCSMS va trimite furnizorului raportul întocmit în urmă reinspecţiei.3. În cazul în care furnizorul contestă decizia luată în urmă reinspecţiei, litigiul se rezolvă de Inspecţia Naţională pentru calitatea Seminţelor pe baza documentelor sau a verificărilor faptice. INCS poate folosi şi constatările efectuate de alţi specialişti. Decizia luată de INCS este definitivă.4. Dacă în timpul inspecţiei, reinspecţiei sau litigiului, se stabileşte ca materialul de înmultire şi plantare legumicol nu întruneşte condiţiile prezentelor reguli şi norme, lotul sau materialul în cauză respins, este interzis de la comercializare.5. Dacă materialul de înmultire şi plantare legumicol este respins conform alin. (1) iar furnizorul anunţa în scris, în timp util, autoritatea de intenţia de schimbare a destinaţiei sau de distrugere, precizând modul, data şi ora de execuţie, la care trebuie să participe un reprezentant al autorității.D.Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească materialul de înmultire şi plantare legumicol1. Intenţia de producere în vederea comercializării a materialului de înmultire şi plantare legumicol, se anunţa de către furnizor printr-un document numit "Declaraţie de multiplicare" cu menţiunile stabilite de INCS, pentru a fi luat în evidenta de către ITCSMS sau LCCSMS în scopul supravegherii şi monitorizării. "Declaraţia de multiplicare", iniţială sau o nouă declaraţie, va cuprinde elementele privind identificarea loturilor care rezultă, ambalarea, etichetarea, intenţia de a amestecă (mixtură) unele loturi, după caz.2. În cazul în care furnizorul solicită control oficial pentru producere, prelucrare şi comercializare, în urmă căruia se eliberează documente oficiale, supravegherea şi monitorizarea furnizorului de către autoritate se limitează la urmărirea respectării cerinţelor din documentele oficiale, pe perioada producerii, procesării, păstrării şi comercializării materialului legumicol.3. În urmă unei inspecţii oficiale a materialului de înmultire şi plantare, conform alin. (1), persoană oficială va întocmi un "Raport de control" conform modelului stabilit de INCS, prin care stabileşte dacă materialul corespunde regulilor şi normelor în vigoare sau măsurile de remediere necesare, ori se respinge de la comercializare.E.Comercializarea materialului de înmultire şi plantare legumicol1. Materialul de înmultire şi plantare legumicol poate fi comercializat numai de furnizori înregistraţi pentru producerea în vederea comercializării, prelucrarea şi/sau comercializarea materialului de înmultire şi plantare legumicol şi care respectă condiţiile prevăzute de prezentele norme.2. În timpul creşterii sau în timpul separării, transplantării şi ambalării, materialul parental legumicol şi cel de înmultire şi plantare va fi ţinut în loturi separate, bine identificate.3. În cazul comercializării de material de înmultire şi plantare legumicol de origine diferită în amestec, furnizorul va ţine evidenţa şi va înregistra într-un registru următoarele date: compoziţia lotului şi originea fiecărui component individual care compune lotul, menţionând totodată acest lucru pe documentele de livrare.4. Prevederile de la alin. (2) şi alin. (3) se vor supune inspecţiei oficiale.5. Autoritatea, în cadrul supravegherii şi monitorizării, va inspecta oficial materialul legumicol în timpul producerii, prelucrării şi comercializării, prin ridicarea şi verificarea de probe, în conformitate cu normele şi regulile în vigoare.6. Materialul legumicol va fi comercializat numai în loturi suficient de omogene, corespunzător cerinţelor prezentelor reguli şi norme şi însoţit de documentele eliberate de furnizor. Dacă există şi un document oficial al autorității sau o constatare oficială, această se va menţiona separat de documentul furnizorului.7. Materialul de înmultire şi plantare legumicol trebuie ambalat, închis, etichetat şi sigilat, potrivit cu natura materialului, astfel ca materialul să nu poată fi înlocuit sau deteriorat.8. Materialul legumicol va fi comercializat însoţit de un document de calitate al furnizorului şi anume: "Document de calitate şi conformitate" şi/sau etichetă furnizorului, care nu au mai fost folosite anterior şi care trebuie să conţină informaţiile prevăzute în anexa 1.B.9. În cazul vânzării cu amănuntul către un consumator final, etichetă poate ţine loc de Document de calitate şi conformitate, conţinând informaţii adecvate privind identitatea produsului şi de folosire a acestuia.10. La comercializarea "en gros" materialul de înmultire şi plantare legumicol va fi însoţit de un Document de calitate şi conformitate emis de furnizor, iar ambalajele sau pachetele vor purta etichetă furnizorului.11. Materialul de înmultire şi plantare din speciile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.030/2001 cu modificările şi completările ulterioare poate circulă numai însoţit de paşaport fitosanitar.12. Se exceptează de la prevederile art. 11, precum şi de cele privind controlul şi inspecţiile oficiale, micii producători a căror producţie şi comercializare de material legumicol sunt destinate în totalitate utilizării finale de către persoane neimplicate profesional în producţia de material de înmultire şi plantare legumicol sau producţia de legume pe piaţa locală. Micii producători de material legumicol, altul decât seminţele, sunt persoane fizice care deţin certificat de producător eliberat de primăria locală, care îşi produc material pentru uz propriu, fără scop comercial iar surplusul îl vinde sau distribuie pe piaţa neorganizată din judeţul respectiv.F.Dispoziţii finale1. Pentru supravegherea şi monitorizarea furnizorului, pentru efectuarea verificărilor, analizelor şi a eliberării documentelor de control, furnizorul va achita obligaţiile financiare de plată faţă de autoritate, conform normelor în vigoare.2. Verificările oficiale, altele decât cele de supraveghere şi monitorizare, a materialului de înmultire şi plantare legumicol, sunt efectuate, la cererea expresă a furnizorilor producători de către ITCSMS sau LCCSMS, conform regulilor prevăzute în prezentul ordin şi a regulilor generale de control şi certificare aplicabile, autoritatea asigurând ca materialul satisface cerinţele prevăzute de prezentele reguli şi norme. Furnizorul îşi va achita obligaţiile financiare faţă de autoritate, conform tarifelor în vigoare.3. Dacă, în urmă supravegherii şi monitorizării sau în urma testării materialului plasat pe piaţa sau în postcontrol, prin sondaj, se constată că materialul de înmultire şi plantare legumicol nu corespunde prezentului ordin, autoritatea oficială va înştiinţa furnizorul prin "Raportul de control" sau alt document scris cu constatările efectuate prin care se stabilesc măsurile corective necesare îndeplinirii acestor prevederi, dacă este posibil, sau materialul în cauză se interzice de la comercializare, se retrage de la comercializare, după caz, luându-se măsurile legale corespunzătoare conform legislaţiei în vigoare.


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 1269/2005

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 1269 din 2005
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu