Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 150 din 22 iunie 2010

privind comercializarea semintelor de plante oleaginoase si pentru fibre

ACT EMIS DE: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 440 din 30 iunie 2010



Având în vedere Referatul de aprobare nr. 73.167 din 21 iunie 2010, elaborat de Direcţia generală politici agricole,

luând în considerare necesitatea armonizării legislaţiei româneşti cu Directiva 2002/57/CE a Consiliului din 13 iunie 2002 privind comercializarea seminţelor de plante oleaginoase şi pentru fibre, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 193 din 20 iulie 2002, ultima dată amendată prin Directiva 2009/74/CE a Comisiei din 26 iunie 2009 de modificare a directivelor 66/401/CEE, 66/402/CEE, 2002/55/CE şi 2002/57/CE ale Consiliului în ce priveşte denumirile botanice ale plantelor, denumirile ştiinţifice ale altor organisme, precum şi a anumitor anexe la directivele 66/401/CEE, 66/402/CEE, 2002/55/CE şi 2002/57/CE ca urmare a progreselor ştiinţifice şi tehnice, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 166 din 27 iunie 2009,

în baza prevederilor art. 12 din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante,

în temeiul prevederilor art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 25/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Prezentul ordin se aplică producerii în vederea comercializării, precum şi comercializării seminţelor de plante oleaginoase şi pentru fibre destinate producţiei agricole, cu excepţia utilizărilor în scop ornamental.

(2) Prezentul ordin nu se aplică seminţelor de plante oleaginoase şi pentru fibre care sunt destinate exportului în ţări terţe.

Art. 2. - (1) In cuprinsul prezentului ordin, termenii folosiţi se definesc astfel:

1.    Comercializarea reprezintă vânzarea, deţinerea în vederea vânzării, oferta pentru vânzare, precum şi orice tip de cesionare, furnizare sau transfer de seminţe către părţi terţe, contra cost sau gratuit, în vederea unei exploatări comerciale. Nu se consideră comercializare schimburile de seminţe care nu vizează o exploatare comercială a soiului, precum operaţiunile următoare:

a) furnizarea de seminţe unor organisme oficiale de testare şi inspecţie;

b)  furnizarea de seminţe unor prestatori de servicii în vederea prelucrării sau a condiţionării, cu condiţia ca prestatorul de servicii să nu obţină niciun drept de proprietate asupra seminţei furnizate în acest mod.

Furnizarea de seminţe, în anumite condiţii, unor prestatori de servicii în vederea producerii anumitor materii prime pentru agricultură destinate unor utilizări industriale, precum şi folosirea seminţelor în acest scop nu se consideră comercializare, cu condiţia ca prestatorul de servicii să nu obţină un drept nici pentru sămânţa furnizată în acest mod şi nici pentru plantele recoltate. Furnizorul de seminţe trebuie să prezinte autorităţii competente prevăzute la pct. 11 lit. a) pct. (ii) o copie a părţilor relevante ale contractului încheiat cu prestatorul de servicii, iar acest contract trebuie să specifice normele şi condiţiile îndeplinite de sămânţa furnizată.

2.  Plante oleaginoase şi pentru fibre înseamnă plante din următoarele genuri şi specii:

Arachis hypogaea L.

Arahide

Brassica juncea (L.) Czern.

Muştar vânăt

Brassica napus L. (partim)

Rapiţă

Brassica nigra (L.) W.D.J. Koch

Muştar negru

Brassica rapa L. var. silvestris (Lam.) Briggs

Rapiţă naveta

Cannabis sativa L.

Cânepă

Carthamus tinctorius L.

Şofrănel

Ca rum carvi L.

Chimen

Glycine max (L.) Merr.

Soia

Gossypium spp.

Bumbac

Helianthus annuus L.

Floarea-soarelui

Linum usitatissimum L.

In de ulei, in de fibră

Papaver somniferum L.

Mac

Sinapis alba L.

Muştar alb

3.  sămânţa Bază (varietăţi, altele decât hibrizi) înseamnă sămânţa:

a) care a fost produsă sub responsabilitatea menţinătorului în conformitate cu metodele acceptate pentru menţinerea soiului (selecţie conservativă);

b)  care este destinată pentru producerea de sămânţă din categoria „sămânţă Certificată" sau din categoria „sămânţă Certificată prima generaţie" sau „sămânţă Certificată a doua generaţie" sau, după caz, „sămânţă Certificată a treia generaţie";

c) care îndeplinesc, sub rezerva prevederilor art. 5, condiţiile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 pentru sămânţa Bază; şi

d) pentru care s-a constatat, în urma unei examinări oficiale sau, în cazul condiţiilor stabilite în anexa nr. 2, fie în urma unei examinări oficiale, fie în urma unei examinări efectuate sub supraveghere oficială, că îndeplineşte condiţiile prevăzute la lit. a)-c).

4. sămânţa Bază (hibrizi):

a)   sămânţa Bază din linii consangvinizate înseamnă sămânţa:

(i) care sub rezerva prevederilor art. 5 îndeplineşte condiţiile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 pentru sămânţa Bază; şi

(ii) pentru care s-a constatat, în urma unei examinări oficiale sau, în cazul condiţiilor stabilite în anexa nr. 2, fie în urma unei examinări oficiale, fie în urma unei examinări efectuate sub supraveghere oficială, că îndeplineşte condiţiile prevăzute la pct. (i);

b) sămânţa Bază de hibrizi simpli înseamnă sămânţa:

(i) destinată producerii de hibrizi dubli sau triliniari;

(ii) care, sub rezerva prevederilor art. 5, îndeplineşte condiţiile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 pentru sămânţa Bază; şi

(iii) pentru care s-a constatat, în urma unei examinări oficiale sau, în cazul condiţiilor stabilite în anexa nr. 2, fie în urma unei examinări oficiale, fie în urma unei examinări efectuate sub supraveghere oficială, că îndeplineşte condiţiile menţionate la pct. (i) şi (ii).

5.   Sămânţa Certificată (chimen, cânepă dioică, floarea-soarelui, mac, muştar alb, muştar vânăt, muştar negru, rapiţă, rapiţă naveta, şofrănel) înseamnă sămânţa:

a)  care a fost produsă direct din sămânţa Bază sau, la cererea menţinătorului, sămânţa dintr-o generaţie anterioară seminţei Bază care poate îndeplini şi a fost găsită prin examinare oficială că a îndeplinit condiţiile stabilite în anexele nr. 1 şi 2 pentru sămânţa Bază;

b)  care este destinată unei producţii, alta decât pentru producerea de sămânţă din specii de plante oleaginoase şi pentru fibre;

c)  care, sub rezerva prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b), îndeplineşte condiţiile stabilite în anexele nr. 1 şi 2 pentru sămânţa Certificată; şi

d) pentru care s-a constatat, în urma unei examinări oficiale sau în urma unei examinări efectuate sub supraveghere oficială, că îndeplineşte condiţiile menţionate la lit. a)-c).

6.  Sămânţa Certificată (C1) a primei generaţii (arahide, bumbac, cânepa monoică, in pentru fibră, in pentru ulei, soia) înseamnă sămânţa:

a)  care a fost produsă direct din sămânţa Bază sau, la cererea menţinătorului, sămânţa dintr-o generaţie anterioară seminţei Bază care a fost găsită cu ocazia unei examinări oficiale că a îndeplinit condiţiile stabilite în anexele nr. 1 şi 2 pentru sămânţa Bază;

b)   care este destinată pentru producerea seminţei din categoria „sămânţă Certificată (C2) a celei de-a doua generaţii" sau, după caz, din categoria „sămânţă Certificată (C3) a celei de-a treia generaţii" sau pentru alte scopuri decât producţia de sămânţă de plante oleaginoase şi pentru fibre;

c)  care îndeplineşte condiţiile stabilite de anexele nr. 1 şi 2 pentru sămânţa Certificată, şi

d) pentru care s-a constatat, în urma unei examinări oficiale sau în urma unei examinări efectuate sub supraveghere oficială, că îndeplineşte condiţiile menţionate la lit. a)-c).

7.  Sămânţa Certificată (C2) a celei de-a doua generaţii (arahide, bumbac, in pentru fibră, in pentru ulei, soia) înseamnă sămânţa:

a) care a fost produsă direct din sămânţa Bază, din sămânţa Certificată (C1) prima generaţie sau, la cererea menţinătorului, sămânţa dintr-o generaţie anterioară seminţei Bază care a fost găsită prin examinare oficială că a îndeplinit condiţiile stabilite în anexele nr. 1 şi 2 pentru sămânţa Bază;

b)  care este destinată unei producţii, alta decât cea de sămânţă din specii de plante oleaginoase şi pentru fibre sau, după caz, care este destinată producerii de sămânţă din categoria „sămânţă Certificată (C3) a treia generaţie";

c)  care îndeplineşte condiţiile stabilite de anexele nr. 1 şi 2 pentru sămânţa Certificată; şi

d) pentru care s-a constatat, în urma unei examinări oficiale sau în urma unei examinări efectuate sub supraveghere oficială că îndeplineşte condiţiile menţionate la lit. a)-c).

8.  Sămânţa Certificată (C2) a celei de-a doua generaţii (cânepa monoică) înseamnă sămânţa:

a)  care a fost produsă direct din sămânţa Certificată (C1) prima generaţie şi care a fost stabilită şi controlată oficial pentru producerea seminţei Certificate (C2) a celei de-a doua generaţii;

b) care este destinată pentru producerea de cânepă care se recoltează în faza de înflorire;

c)  care îndeplineşte condiţiile stabilite de anexele nr. 1 şi 2 pentru sămânţa Certificată; şi

d) pentru care s-a constatat, în urma unei examinări oficiale sau în urma unei examinări efectuate sub supraveghere oficială că îndeplineşte condiţiile menţionate la lit. a)-c).

9.  Sămânţa Certificată (C3) a celei de-a treia generaţii (in pentru fibră, in pentru ulei) înseamnă sămânţa:

a) care a fost produsă direct din sămânţa Bază, din sămânţa Certificată prima generaţie sau a doua generaţie ori, la cererea menţinătorului, sămânţa dintr-o generaţie anterioară seminţei Bază care a fost găsită cu ocazia unei examinări oficiale că a îndeplinit condiţiile stabilite în anexele nr. 1 şi 2 pentru sămânţa Bază;

b)  care este destinată unei producţii, alta decât cea de sămânţă din specii de plante oleaginoase şi pentru fibre;

c)  care îndeplineşte condiţiile stabilite de anexele nr. 1 şi 2 pentru sămânţa Certificată; şi

d) pentru care s-a constatat, în urma unei examinări oficiale sau în urma unei examinări efectuate sub supraveghere oficială, că îndeplineşte condiţiile menţionate la lit. a)-c).

10.  Sămânţa Comercială înseamnă sămânţa:

a) care deţine identitatea speciei;

b)  care, sub rezerva prevederilor art. 5 alin (1) lit. b), îndeplineşte condiţiile stabilite de anexa nr. 1 pentru sămânţa Comercială; şi

c) pentru care s-a constatat, în urma unei examinări oficiale sau în urma unei examinări efectuată sub supraveghere oficială, că îndeplineşte condiţiile menţionate la lit. a) şi b);

11. Măsuri oficiale înseamnă măsurile luate de:

a) autorităţile competente:

(i) autoritatea competentă stabilită prin Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante este Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Inspecţia Naţională pentru Calitatea Seminţelor, denumită în continuare INCS;

(ii) autorităţile competente stabilite la nivel teritorial, în subordinea autorităţii competente prevăzute la pct. (i), sunt inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor, denumite în continuare ITCSMS, şi Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor, denumit în continuare LCCSMS;

(iii) autoritatea competentă stabilită prin Legea nr. 266/2002 pentru testarea şi înregistrarea soiurilor de plante este MADR, prin Institutul de Stat pentru Testarea şi Inregistrarea Soiurilor, denumit în continuare ISTIS;

(iv) autorităţile competente fitosanitare de la nivel central şi teritorial;

b) persoane juridice de drept public sau privat, care activează sub responsabilitatea autorităţii competente prevăzute la pct. (ii), cu condiţia să nu obţină niciun profit personal ca urmare a aplicării măsurilor în cauză; sau

c)  persoane fizice autorizate în acest sens pentru activităţi auxiliare, sub responsabilitatea autorităţilor competente prevăzute la pct. (ii), care se angajează pentru acest scop, cu condiţia să nu obţină niciun profit personal ca urmare a aplicării măsurilor în cauză.

(2) Diferitele tipuri de soiuri, inclusiv componentele, destinate certificării în condiţiile prezentului ordin se specifică şi se definesc în conformitate cu procedurile Comunităţii.

(3) Atunci când se efectuează examinările sub supraveghere oficială prevăzute la alin. (1) pct. 3 lit. d), pct. 4 lit. a) subpct, (ii) şi lit. b) subpct, (iii), pct. 5 lit. d), pct. 6 lit. d), pct. 7 lit. d), pct. 8 lit. d), pct. 9 lit. d), pct. 10 lit. c), se respectă următoarele condiţii:

I. Pentru inspecţia în câmp

a) Inspectorii trebuie:

(i) să aibă calificări tehnice necesare;

(ii) să nu obţină niciun câştig personal din efectuarea inspecţiilor;

(iii) să fie autorizaţi oficial de către autoritatea competentă prevăzută la alin. (1) pct. 11 lit. a) subpct, (ii), iar această autorizare să cuprindă fie declaraţia pe propria răspundere a inspectorilor, fie un angajament scris şi semnat de aceştia prin care se obligă să respecte normele care reglementează examinările oficiale;

(iv) să efectueze inspecţiile sub supraveghere oficială în conformitate cu normele aplicabile inspecţiilor oficiale.

b) Cultura seminceră care urmează să fie inspectată a fost obţinută din sămânţă verificată oficial în postcontrol, iar rezultatele acestui control au fost satisfăcătoare.

c)  Un procent de cel puţin 5% din cultura seminceră este verificată de inspectorii oficiali.

d)  Un procent din eşantioanele provenind din loturile de seminţe recoltate din culturile semincere se prelevează pentru postcontrol oficial şi, după caz, pentru testarea oficială în laborator în privinţa identităţii şi purităţii varietale.

e)  Nerespectarea dispoziţiilor interne ce reglementează examinarea sub supraveghere oficială, adoptate în conformitate cu prezentul ordin, atrage retragerea autorizării prevăzute la lit. a) pct. (iii), în cazul în care se constată că inspectorii autorizaţi oficial nu au respectat, în mod deliberat sau din neglijenţă, normele care reglementează examinările oficiale şi anularea oricărei certificări a seminţelor examinate, cu excepţia cazului în care se poate demonstra că seminţele respective respectă totuşi toate cerinţele corespunzătoare.

II. Pentru testarea seminţelor

a) Testarea seminţelor se efectuează de către laboratoarele de testare a seminţelor care au fost autorizate în acest scop de către autoritatea competentă prevăzută la alin. (1) pct. 11 lit. a) subpct, (ii), în condiţiile prevăzute la lit. b)-d).

b) Laboratorul de testare a seminţelor:

(i) are un analist-şef pentru seminţe care este direct răspunzător pentru operaţiunile tehnice ale laboratorului şi are calificarea necesară pentru conducerea tehnică a laboratorului de testare a seminţelor;

(ii) analiştii pentru seminţe ai laboratorului deţin calificarea tehnică necesară obţinută în cadrul cursurilor de formare organizate în condiţiile aplicabile analiştilor oficiali pentru seminţe şi confirmate prin examene oficiale;

(iii) laboratorul este situat în clădiri bine întreţinute şi dotat cu echipament considerat de către autoritatea competentă prevăzută la alin. (1) pct. 11 lit. a) subpct, (ii) ca fiind satisfăcătoare pentru testarea seminţelor în limitele stabilite domeniului de aplicare al autorizării;

(iv) laboratorul efectuează testarea seminţelor în conformitate cu metodele internaţionale actuale.

c) Laboratorul de testare a seminţelor este:

(i) un laborator independent; sau

(ii) un laborator care aparţine unei companii producătoare de seminţe, In cazul prevăzut la pct. (ii), laboratorul poate realiza numai testarea eşantioanelor prelevate din loturile de sămânţă produse în numele companiei producătoare de seminţe căreia îi aparţine laboratorul, cu excepţia cazului în care se convine altfel între operatorul economic căruia îi aparţine laboratorul, operatorul economic care solicită certificarea şi autoritatea oficială de certificare.

d) Activităţile laboratorului de testare autorizat vor fi supuse supravegherii oficiale, de către autoritatea competentă prevăzută la alin. (1) pct. 11 lit. a) subpct, (ii), care a eliberat certificatul de autorizare.

e)  In scopul supravegherii menţionate la lit. d), un procentaj din loturile de sămânţă intrate pentru certificare oficială va fi supus supravegherii de către autoritatea competentă prevăzută la alin. (1) pct. 11 lit. a) subpct, (ii) prin testări oficiale. Acest procent va fi în principiu cât mai echitabil posibil distribuit pentru persoanele fizice şi juridice, cu sămânţă intrată pentru certificare, şi speciile intrate, dar poate fi de asemenea orientat către eliminarea anumitor dubii. Acest procent trebuie să fie de cel puţin 5%.

f)   Nerespectarea dispoziţiilor interne ce reglementează examinarea sub supraveghere oficială, adoptate în conformitate cu prezentul ordin, atrage retragerea autorizării prevăzute la lit. a) pct. (iii), în cazul în care se constată că inspectorii autorizaţi oficial nu au respectat, în mod deliberat sau din neglijenţă, normele care reglementează examinările oficiale şi anularea oricărei certificări a seminţelor examinate, cu excepţia cazului în care se poate demonstra că seminţele respective respectă totuşi toate cerinţele corespunzătoare.

(4) Procedurile, condiţiile şi regulile privind autorizarea oficială a laboratoarelor pentru testarea seminţelor sub supraveghere oficială sunt stabilite prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 450/2006 pentru aprobarea Procedurilor, condiţiilor şi regulilor privind acreditarea oficială a laboratoarelor pentru testarea seminţelor sub supraveghere oficială.

Art. 3. - (1) Sămânţa următoarelor specii:

Brassica napus L. (partim)

Rapiţă

Brassica rapa L. var. silvestris (Lam.) Briggs

Rapiţă naveta

Cannabis sativa L.

Cânepă

Carthamus tinctorius L.

Şofrănel

Ca rum carvi L.

Chimen

Gossypium spp.

Bumbac

Helianthus annuus L.

Floarea-soarelui

Linum usitatissimum L.

In de ulei, in de fibră

poate fi comercializată numai în cazul în care a fost certificată oficial ca „sămânţă Bază" sau „sămânţă Certificată".

(2) Sămânţa din speciile de plante oleaginoase şi pentru fibre, altele decât cele enumerate la alin. (1), poate fi comercializată numai în cazul în care a fost certificată oficial ca „sămânţă Bază", sau „ sămânţă Certificată" ori este „sămânţă Comercială".

(3) In conformitate cu procedurile Comunităţii, sămânţa din speciile de plante oleaginoase sau pentru fibre, altele decât cele enumerate la alin. (1), pentru anumite perioade determinate, poate fi comercializată numai în cazul în care a fost certificată oficial ca „sămânţă Bază" sau „sămânţă Certificată".

(4)   Examinările oficiale de seminţe sunt efectuate în conformitate cu metodele internaţionale în vigoare, în măsura în care acestea există.

Art. 4. - Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2), se pot comercializa:

a)    seminţele selecţionate din generaţiile anterioare seminţelor Bază; şi

b)  seminţele brute, comercializate pentru prelucrare, sub rezerva garantării identităţii acestora.

Art. 5. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 3, autoritatea competentă prevăzută la art. 2 alin. (1) pct. 11 lit. a) subpct, (ii) poate autoriza:

a) certificarea oficială şi comercializarea seminţelor Bază care nu îndeplinesc condiţiile referitoare la facultatea germinativă prevăzute în anexa nr. 2, furnizorul având obligaţia să garanteze facultatea germinativă cunoscută, pe care o indică pentru comercializare, pe o etichetă specială care să conţină numele şi adresa furnizorului, precum şi numărul de referinţă al lotului;

b) atunci când e nevoie de o aprovizionare rapidă cu seminţe, certificarea oficială şi comercializarea, până la primul cumpărător al seminţelor din categoriile de sămânţă Bază sau Certificată din toate categoriile sau sămânţă Comercială pentru care nu s-a încheiat examinarea oficială menită să verifice respectarea condiţiilor prevăzute în anexa nr. 2 cu privire la facultatea germinativă. Certificarea sau admiterea se acordă numai pe baza prezentării unui raport de analiză provizorie a seminţelor şi cu condiţia să fie indicate numele şi adresa primului destinatar. Furnizorul trebuie să garanteze facultatea germinativă constatată cu ocazia analizei provizorii, iar indicaţia privind această facultate germinativă trebuie să fie inclusă, în vederea comercializării, pe o etichetă specială care cuprinde numele şi adresa acestuia, precum şi numărul de referinţă al lotului.

(2)  Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul seminţei importate din ţări terţe, exceptând cazurile prevăzute la art. 18, în scopul multiplicării în afara Comunităţii.

(3) In situaţia utilizării uneia dintre derogările prevăzute în alin. (1) lit. a) sau b), autoritatea competentă prevăzută la art. 2 alin. (1) pct. 11 lit. a) subpct, (i) informează autorităţile competente ale statelor membre şi acordă, în condiţii de reciprocitate, asistenţă administrativă în ceea ce priveşte controlul.

Art. 6. - (1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 3 alin. (1) şi (2), autoritatea competentă prevăzută la art. 2 alin. (1) pct. 11 lit. a) subpct, (ii) poate autoriza producătorii stabiliţi în România să comercializeze:

a)  mici cantităţi de seminţe, în scopuri ştiinţifice sau pentru lucrări de selecţie;

b)  cantităţi corespunzătoare de sămânţă destinate pentru alte scopuri, de testare sau experimentare, cu condiţia să aparţină unui soi pentru care s-a depus o cerere de înscriere în Catalogul naţional al soiurilor de specii de plante agricole, la autoritatea competentă din România pentru înregistrarea soiurilor prevăzută la art. 2 alin. (1) pct. 11 lit. a) subpct, (iii).

(2)  In cazul materialului modificat genetic, autorizarea comercializării se face numai dacă au fost luate toate măsurile pentru evitarea riscurilor, pentru sănătatea omului şi a mediului înconjurător. In scopul evaluării incidentelor asupra mediului se aplică prevederile art. 2 pct. 1 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2007 privind introducerea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 247/2009.

(3)   Scopurile pentru care se pot acorda autorizaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b), prevederile referitoare la marcarea ambalajelor, precum şi cantităţile şi condiţiile în care autoritatea competentă prevăzută la art. 2 alin. (1) pct. 11 lit. a) subpct, (ii) acordă aceste autorizări sunt stabilite în conformitate cu prevederile Deciziei Comisiei 2004/842/CE din 1 decembrie 2004 privind modalităţile de aplicare conform cărora statele membre pot autoriza comercializarea seminţelor aparţinând unor soiuri pentru care s-a depus o cerere de înscriere în Catalogul naţional al soiurilor de plante agricole şi de specii de legume, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 362 din 9 decembrie 2004.

Art. 7.- La cererea menţinătorului, descrierea solicitată a componentelor genealogice este confidenţială.

Art. 8. - (1) Pentru verificarea soiurilor, precum şi pentru examinarea seminţelor în vederea certificării şi examinarea seminţei Comerciale, eşantioanele să fie prelevate oficial sau sub supraveghere oficială în conformitate cu metodele corespunzătoare. Eşantionarea seminţei în vederea controlului la comercializare, în conformitate cu art. 21, se efectuează oficial.

(2)    Atunci când eşantionarea se efectuează sub supravegherea oficială prevăzută la alin. (1), trebuie să se îndeplinească următoarele cerinţe:

a) eşantionarea seminţelor se efectuează de eşantionori care au fost autorizaţi pentru acest scop de către autoritatea competentă prevăzută la art. 2 alin. (1) pct. 11 lit. a) subpct, (ii), în condiţiile prevăzute la lit. b)-d);

b)  eşantionorii trebuie să aibă calificarea tehnică necesară obţinută în cadrul cursurilor de instruire organizate în condiţiile aplicabile celor pentru personalul oficial şi confirmat prin examinări oficiale. Aceştia efectuează eşantionarea seminţelor în conformitate cu metodele internaţionale actuale;

c) eşantionorii pot fi:

(i) persoane fizice independente;

(ii) persoane angajate de persoane fizice sau juridice ale căror activităţi nu implică producerea de sămânţă, cultivarea seminţelor, tratarea seminţelor, prelucrarea sau comercializarea seminţelor; sau

(iii) persoane angajate de persoane fizice sau juridice ale căror activităţi implică producerea de sămânţă, cultivarea seminţelor, tratarea seminţelor, prelucrarea sau comercializarea seminţelor. Eşantionorul poate efectua eşantionarea seminţei numai din loturile de sămânţă proprietate a angajatorului său, cu excepţia cazului în care există un alt acord între angajatorul său, solicitantul de certificare a seminţelor şi autoritatea competentă prevăzută la art. 2 alin. (1) pct. 11 lit. a) subpct, (ii);

d)  activitatea eşantionorilor autorizaţi va fi supravegheată corespunzător de autoritatea competentă prevăzută la art. 2 alin. (1) pct. 11 lit. a) subpct, (ii). In cazul eşantionării automate trebuie ca operaţiunile să corespundă procedurilor şi supravegheate oficial;

e)  în scopul supravegherii la care se referă lit. d), un procentaj determinat din loturile de sămânţă destinate certificării oficiale va fi controlat de eşantionori oficiali. Acest procentaj va fi în principiu distribuit cât mai echitabil posibil între persoanele fizice şi juridice, care prezintă sămânţă pentru certificare, şi între speciile intrate pentru certificare oficială, dar poate fi de asemenea orientată către eliminarea anumitor dubii. Procentajul trebuie să fie de cel puţin 5%. Acest control al eşantionării nu se aplică în cazul eşantionării automate. Autoritatea competentă prevăzută la art. 2 alin. (1) pct. 11 lit. a) subpct, (ii) compară eşantioanele de sămânţă prelevate oficial cu eşantioanele aceloraşi loturi de sămânţă prelevate sub supraveghere oficială;

f)   nerespectarea dispoziţiilor interne ce reglementează examinarea sub supraveghere oficială, adoptate în conformitate cu prezentul ordin, atrage retragerea autorizării prevăzute la lit. a), în cazul în care se constată că inspectorii autorizaţi oficial nu au respectat, în mod deliberat sau din neglijenţă, normele care reglementează examinările oficiale şi anularea oricărei certificări a seminţelor examinate, cu excepţia cazului în care se poate demonstra că seminţele respective respectă totuşi toate cerinţele corespunzătoare.

(3)   Procedurile, condiţiile şi regulile privind acreditarea oficială a persoanelor pentru a preleva eşantioane de seminţe în vederea efectuării testelor de laborator sub supraveghere oficială sunt aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 451/2006.

(4) In cursul examinării seminţelor în vederea certificării, eşantioanele sunt prelevate din loturi omogene, greutatea maximă a unui lot şi greutatea minimă a unei probe fiind prevăzute în anexa nr. 3.

Art. 9. - (1) Comercializarea seminţei Bază, a seminţei Certificate din toate categoriile şi a seminţei Comerciale se efectuează numai dacă loturile sunt suficient de omogene şi în ambalaje închise, prevăzute cu un sistem de închidere şi marcare, potrivit prevederilor art. 10 şi 11.

(2) La comercializarea unor cantităţi mici de seminţe direct către utilizatorul final pot să nu se aplice prevederile alin. (1) în ceea ce priveşte ambalajul, sistemul de închidere şi marcare.

Art. 10. - (1) Ambalajele seminţei Bază, a seminţei Certificate din toate categoriile şi a seminţei Comerciale, trebuie să fie sigilate oficial sau sub supraveghere oficială, în aşa fel încât acestea să nu poată fi deschise fără deteriorarea sistemului de închidere sau fără ca eticheta oficială prevăzută în art. 11 alin. (1) lit. a) şi ambalajul să nu prezinte urme de deteriorare.

(2)  In vederea asigurării închiderii, sistemul de sigilare trebuie să fie prevăzut cu etichetă oficială sau cu aplicarea unui sigiliu oficial.

(3)  Măsurile prevăzute la alin. (2) nu mai sunt necesare în cazul unui sistem de închidere de unică folosinţă.

(4) Verificarea îndeplinirii dispoziţiilor prevăzute la alin. (1)-(3) se face în conformitate cu procedura Comunităţii.

(5)  Inchiderile ambalajelor se pot efectua numai în mod oficial sau în cadrul unui control oficial. In acest caz se menţionează pe eticheta de închidere prevăzută la art. 11 alin. (1) data ultimei închideri şi serviciul care a efectuat închiderea respectivă.

(6) Autoritatea competentă prevăzută la art. 2 alin. (1) pct. 11 lit. a) subpct, (i) poate prevedea derogări de la aplicarea alin. (1), în cazul ambalajelor mici sigilate pe teritoriul României, condiţiile referitoare la aceste derogări fiind stabilite în conformitate cu procedura Comunităţii.

Art. 11. - (1) Ambalajele destinate seminţelor Bază, seminţelor Certificate de orice tip şi seminţelor Comerciale trebuie:

a) să fie prevăzute cu o eticheta oficială exterioară care nu a mai fost folosită anterior şi care satisface condiţiile din anexa nr. 4 şi ale cărei informaţii sunt date în limba română sau în una dintre limbile oficiale ale Comunităţii. Culoarea etichetei oficiale este albă pentru sămânţa Bază, albastră pentru sămânţa Certificată din prima generaţie după sămânţa Bază, roşie pentru sămânţa Certificată din generaţiile următoare şi maro pentru sămânţa Comercială. Când se foloseşte eticheta cu orificiu, aceasta se prinde cu un sigiliu oficial. Dacă, în cazul prevăzut în art. 5 alin. (1) lit. a), sămânţa Bază nu îndeplineşte condiţiile stabilite de anexa nr. 2 în ce priveşte germinaţia, acest fapt trebuie menţionat pe etichetă. Se permite folosirea etichetelor adezive oficiale. Autorizarea imprimării pe ambalaj a informaţiilor cu cerneală de neşters, sub supraveghere oficială, în conformitate cu modelul de etichetă, se face în conformitate cu procedura Comunităţii;

b)  să conţină o notă oficială de aceeaşi culoare cu cea a etichetei, care să cuprindă cel puţin indicaţiile prevăzute pentru etichetă, pentru sămânţa Bază şi Certificată în anexa nr. 4 partea A lit. a) pct. 4-6 şi pentru sămânţa comercială la lit. b) pct. 2-6. Nota va fi redactată de aşa manieră încât să nu poată fi confundată cu eticheta oficială prevăzută la lit. a). Se poate renunţa la nota oficială în cazul în care indicaţiile sunt înscrise pe ambalaj cu cerneală de neşters sau în cazul în care, în conformitate cu dispoziţiile lit. a), se utilizează o etichetă adezivă sau o etichetă dintr-un material care nu poate fi rupt.

(2) Autoritatea competentă prevăzută la art. 2 alin. (1) pct. 11 lit. a) subpct, (i) poate prevedea derogări de la aplicarea alin. (1), în cazul ambalajelor mici sigilate pe teritoriul României, condiţiile referitoare la aceste derogări fiind stabilite în conformitate cu procedura Comunităţii.

Art. 12. - (1) Ambalajele seminţelor Bază şi Certificată din toate categoriile sau sămânţa Comercială, altele decât cele prevăzute de prezentul ordin, trebuie să poarte o etichetă a furnizorului, care poate fi o etichetă separată de eticheta oficială sau poate lua forma unor informaţii ale furnizorilor, imprimate direct pe ambalajul propriu-zis.

(2) Informaţiile care trebuie menţionate pe o astfel de etichetă se stabilesc în conformitate cu procedurile Comunităţii.

Art. 13. - In cazul seminţelor unui soi care a fost modificat genetic, orice etichetă aplicată pe lotul de seminţe, precum şi orice document, oficial sau neoficial, care însoţeşte lotul de sămânţă, în conformitate cu dispoziţiile prezentului ordin, trebuie să indice clar că soiul a fost modificat genetic.

Art. 14. - Orice tratament chimic la sămânţa Bază, certificată din toate categoriile, sau Comercială trebuie să fie menţionat fie pe eticheta oficială, fie pe o etichetă a furnizorului, precum şi pe ambalaj sau în interiorul acestuia.

Art. 15. - (1) In conformitate cu prevederile comunitare, autoritatea competentă din România prevăzută la art. 2 alin. (1) pct. 11 lit. a) subpct, (i) poate participa la experimentele temporare organizate în condiţii determinate la nivel comunitar, în scopul îmbunătăţirii reglementărilor comunitare şi naţionale în vigoare.

(2) In cadrul acestor experimente, România poate fi scutită de anumite obligaţii menţionate de prezentul ordin. Obiectul acestor excepţii se defineşte în funcţie de condiţiile în care se aplică excepţiile. Durata unui astfel de experiment nu trebuie să depăşească 7 ani.

Art. 16. - Sămânţa comercializată conform prevederilor prezentului ordin, nu este supusă, obligatoriu sau facultativ, în ceea ce priveşte caracteristicile, condiţiile de examinare, marcare şi închidere, niciunei restricţii de comercializare, în afara celor prevăzute în prezentul ordin.

Art. 17. - In vederea comercializării, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 lit. a), sămânţa generaţiilor anterioare seminţei Bază, denumită în continuare sămânţă Prebază, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a)   să fie controlată oficial de autoritatea competentă prevăzută la art. 2 alin. (1) pct. 11 lit. a) subpct, (i), în conformitate cu prevederile aplicabile pentru certificarea seminţei Bază;

b) să fie ambalată în conformitate cu dispoziţiile prezentului ordin; şi

c) pe ambalaje să fie aplicată o etichetă pe care se specifică cel puţin următoarele informaţii:

(i) autoritatea competentă pentru certificare, INCS şi indicativul RO;

(ii) numărul de referinţă al lotului;

(iii) luna şi anul închiderii; sau

(iv) luna şi anul ultimei eşantionări oficiale în vederea certificării;

(v)  specia, indicată cel puţin cu denumirea botanică, ce poate figura sub forma prescurtată şi fără numele autorilor, cu caractere latine;

(vi)  soiul, indicat cel puţin cu caractere latine;

(vii)   menţiunea „sămânţă Prebază";

(viii) numărul de generaţii care precedă sămânţa din categoria „sămânţa   Certificată", sau  „sămânţa Certificată din prima generaţie";

d)  eticheta trebuie să fie de culoare albă, cu o dungă diagonală de culoare violet.

Art. 18. - (1) Sămânţa de plante oleaginoase şi pentru fibre:

a)  provenită direct din sămânţă Bază sau din sămânţă Certificată prima generaţie, certificată oficial fie în unul sau mai multe state membre, fie într-o ţară terţă căreia i s-a acordat echivalenţa în conformitate cu procedura Comunităţii, sau provenită direct din încrucişarea seminţei Bază certificată oficial într-un stat membru cu sămânţă Bază certificată oficial în una dintre ţările terţe în cauză; şi

b) recoltată în alt stat membru trebuie să fie certificată oficial, la cerere şi fără să aducă atingere dispoziţiilor Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.348/2005 pentru aprobarea Regulilor privind testarea şi înregistrarea soiurilor de plante agricole, cu modificările ulterioare, ca sămânţă Certificată în oricare stat membru, în cazul în care acea sămânţă a fost supusă unei inspecţii în câmp în conformitate cu condiţiile stabilite de anexa nr. 1 pentru categoria respectivă şi în cazul în care s-a constatat, cu ocazia unei examinări oficiale, că sunt respectate condiţiile stabilite de anexa nr. 2 pentru aceeaşi categorie.

(2)  In cazul în care sămânţa a fost produsă direct din sămânţa Certificată oficial din generaţiile anterioare seminţei Bază, se poate autoriza certificarea oficială a acesteia drept sămânţă Bază dacă sunt respectate condiţiile prevăzute pentru această categorie.

(3) Sămânţa de plante oleaginoase şi pentru fibre care a fost recoltată în Comunitate şi care urmează să fie certificată în conformitate cu dispoziţiile alin. (1) trebuie să fie:

a)   ambalată şi etichetată cu o etichetă oficială care îndeplineşte condiţiile stabilite în anexa nr. 5 lit. A şi B, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1); şi

b) însoţită de un document oficial care îndeplineşte condiţiile stabilite de anexa nr. 5 lit. C.

(4) Dispoziţiile privind ambalarea şi etichetarea prevăzute la alin. (3) lit. a) pot să nu fie aplicate dacă inspecţia în câmp şi eliberarea documentelor pentru sămânţă necertificată final, în vederea certificării lor, precum şi certificarea finală se fac de către aceeaşi autoritate competentă sau dacă autorităţile competente se pun de acord cu această scutire.

(5)  Sămânţa de plante oleaginoase şi pentru fibre recoltată într-o ţară terţă poate fi certificată oficial, la cerere, în cazul în care:

a) sămânţa a fost produsă direct din:

(i) sămânţă Bază sau din sămânţă Certificată prima generaţie, certificată în mod oficial fie în unul sau mai multe state membre, fie într-o ţară terţă căreia i s-a acordat echivalenţă în conformitate cu procedura Comunităţii; sau

(ii) produsă direct din încrucişarea seminţei Bază certificată oficial într-un stat membru cu sămânţă Bază certificată oficial în una dintre ţările terţe la care se referă pct. (i);

b) a fost supusă unei inspecţii în câmp şi satisface condiţiile de echivalenţă în conformitate cu procedura Comunităţii pentru categoria respectivă; şi

c)  examinarea oficială a demonstrat că sunt satisfăcute condiţiile stabilite de anexa nr. 2 pentru aceeaşi categorie.

Art. 19. - (1) Este permisă comercializarea seminţelor de specii de plante oleaginoase şi pentru fibre sub formă de asociaţii varietale.

(2) In sensul prevederilor alin. (1):

a)  asociaţii varietale înseamnă orice asociaţie de seminţe certificate ale unui hibrid dependent de un polenizator specific, admis oficial în conformitate cu prevederile prezentului ordin, cu seminţe certificate ale unuia sau mai multor polenizatori specifici admişi, combinată mecanic în proporţiile stabilite de persoane responsabile cu selecţia conservativă a componentelor în cauză, combinaţia fiind notificată autorităţii de certificare;

b) hibrid dependent de polenizator înseamnă componentul cu sterilitate masculă din asociaţia varietală (componentul femei);

c)  polenizator(i) înseamnă componentul care eliberează polen din cadrul asociaţiei varietale (componentul mascul).

(3)  Sămânţa aparţinând componenţilor femei şi mascul se tratează cu produse de culoare diferită.

Art. 20. - (1) Pentru depăşirea unor dificultăţi temporare de aprovizionare generală cu sămânţă Bază sau Certificată pe teritoriul României, care nu se pot rezolva în alt mod, autoritatea competentă prevăzută la art. 2 alin. (1) pct. 11 lit. a) subpct, (i) poate autoriza pentru o perioadă determinată, pe întreg teritoriul ţării, în cantităţile necesare, pentru depăşirea dificultăţilor de aprovizionare, comercializarea de seminţe dintr-o categorie supusă unor cerinţe mai puţin stricte, precum şi a seminţelor din soiuri care nu sunt incluse în Catalogul comun al soiurilor şi speciilor de plante agricole sau în Catalogul naţional al soiurilor de plante de cultură din România.

(2)  Pentru o categorie de sămânţă dintr-un soi determinat, eticheta oficială trebuie să fie cea prevăzută pentru categoria corespunzătoare. Pentru sămânţa soiurilor care nu sunt incluse în cataloagele menţionate mai sus, eticheta oficială este cea prevăzută pentru sămânţa comercială, caz în care eticheta indică întotdeauna condiţia că sămânţa în cauză face parte dintr-o categorie supusă unor cerinţe mai puţin stricte.

(3)   Normele pentru aplicarea dispoziţiilor alin. (1) sunt adoptate în conformitate cu procedurile Comunităţii.

Art. 21. - (1) Sămânţa de plante oleaginoase şi pentru fibre este controlată oficial, în cursul comercializării, cel puţin prin sondaj, pentru a se verifica respectarea cerinţelor din prezentul ordin.

(2)   Fără a prejudicia libera circulaţie a seminţelor, la comercializarea seminţelor importate din terţe ţări, în cantităţi mai mari de 2 kg, trebuie să se furnizeze informaţii privind:

a) specia;

b) varietatea (soiul);

c) categoria de sămânţă;

d)   ţara producătoare şi autoritatea competentă pentru certificare;

e) ţara de destinaţie;

f) importatorul;

g) cantitatea de sămânţă.

(3)  Modalităţile de furnizare a informaţiilor precizate la alin. (2) se stabilesc în conformitate cu procedurile Comunităţii.

Art. 22. - Sub rezerva toleranţelor stabilite în anexa nr. 2 privind prezenţa bolilor, a organismelor dăunătoare şi a vectorilor acestora, prezentul ordin nu aduce atingere dispoziţiilor legale contrare bazate pe raţiuni de protecţie a sănătăţii şi vieţii oamenilor, animalelor sau plantelor ori de protecţie a proprietăţii industriale şi comerciale.

Art. 23. - Pe baza unei cereri care se examinează în conformitate cu procedura Comunităţii, România poate fi scutită total sau parţial de obligaţia de a aplica prevederile prezentului ordin, cu excepţia art. 16:

a) în ceea ce priveşte specia şofrănel;

b) în ceea ce priveşte alte specii care în mod normal nu se reproduc sau se comercializează pe teritoriul său.

Art. 24. -Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 25. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.264/2005 pentru aprobarea Regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calităţii şi comercializarea seminţelor de plante oleaginoase şi textile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 bis din 9 ianuarie 2006, cu modificările ulterioare.

Art. 26. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 30 iunie 2010.

Prezentul ordin transpune prevederile Directivei 2002/57/CE a Consiliului din 13 iunie 2002 privind comercializarea seminţelor de plante oleaginoase şi pentru fibre, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 193 din 20 iulie 2002, ultima dată amendată prin Directiva 2009/74/CE a Comisiei din 26 iunie 2009 de modificare a directivelor 66/401/CEE, 66/402/CEE, 2002/55/CE şi 2002/57/CE ale Consiliului în ce priveşte denumirile botanice ale plantelor, denumirile ştiinţifice ale altor organisme, precum si a anumitor anexe la directivele 66/401/CEE, 66/402/CEE şi 2002/57/CE ca urmare a progreselor ştiinţifice şi tehnice, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 166 din 27 iunie 2009.

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Mihail Dumitru

ANEXA Nr. 1

CONDIŢIILE

pe care trebuie să le îndeplinească cultura

1. Culturile premergătoare în câmp nu au fost incompatibile cu producerea de seminţe a speciilor şi soiurilor de cultură, iar câmpul de producere este suficient de liber de plante incompatibile rămase din culturile precedente.

In cazul hibrizilor de Brassica napus, cultura se va realiza pe un teren de producţie pe care nu s-au cultivat plante de Brassicaceae (Cruciferae) în ultimii 5 ani.

2. Cultura îndeplineşte următoarele standarde privind distanţele faţă de sursele învecinate de polen care ar putea să genereze polenizare externă indezirabilă:

Cultura

Distanţa minimă

Brassica spp., alta decât Brassica napus; Cannabis sativa, alta decât Cannabis sativa monoică; Carthamus tinctorius; Carum carvi; Gossypium spp., altul decât hibrizii de Gossypium hirsutum şi/sau Gossypium barbadense; Sinapis alba:

- pentru producerea de sămânţă Bază

400 m

- pentru producerea de sămânţă Certificată

200 m

Brassica napus:

- pentru producerea de sămânţă Bază din soiuri nehibride

200 m

- pentru producerea de sămânţă Bază hibrizi

500 m

- pentru producerea de sămânţă Certificată din soiuri nehibride

100 m

- pentru producerea de sămânţă Certificată din soiuri hibride

300 m

Cannabis sativa, Cannabis sativa monoica:

- pentru producerea de sămânţă Bază

5000 m

- pentru producerea de sămânţă Certificată

1000 m

Helianthus annuus:

- pentru producerea de sămânţă Bază din soiuri hibride

1500 m

- pentru producerea de sămânţă Bază din soiuri nehibride

750 m

- pentru producerea de sămânţă Certificată

500 m

Gossypium hirsutum şi/sau Gossypium barbadense:

- pentru producerea de sămânţă Bază din linii parentale de Gossypium hirsutum

100 m

- pentru producerea de sămânţă Bază din linii parentale de Gossypium barbadense

200 m

- pentru producerea de sămânţă Certificată din soiuri nehibride si hibrizi intraspecifici de Gossypium hirsutum produşi fără sterilitate masculină citoplasmatică (CMS)

30 m

- pentru producerea de sămânţă Certificată din hibrizi intraspecifici de Gossypium hirsutum produşi fără CMS

800 m

- pentru producerea de sămânţă Certificată din soiuri nehibride şi hibrizi intraspecifici de Gossypium barbadense produşi fără CMS

150 m

- pentru producerea de sămânţă Certificată din hibrizi intraspecifici de Gossypium barbadense produşi fără CMS

800 m

- pentru producerea de sămânţă Bază din hibrizi interspecifici ficşi de Gossypium hirsutum şi Gossypium barbadense

200 m

- pentru producerea de sămânţă Certificată din hibrizi interspecifici ficşi de Gossypium hirsutum şi Gossypium barbadense şi hibrizi produşi fără CMS

150 m

- pentru producerea de sămânţă Certificată din hibrizi de Gossypium hirsutum şi Gossypium barbadense produşi cu CMS

800 m

Aceste distanţe pot fi ignorate daca exista suficienta protecţie faţă de orice polenizare externă indezirabilă.

3. Cultura are o suficientă identitate şi puritate de soi sau, în cazul unei culturi provenite dintr-o linie consangvină, suficientă identitate şi puritate privind caracteristicile sale.

Pentru producerea de sămânţă de soiuri hibride, dispoziţiile menţionate anterior se aplică şi caracteristicilor componenţilor, inclusiv sterilitatea masculă sau restauratoare de fertilitate.

In special, culturile de Brassica juncea, Brassica nigra, Cannabis sativa, Carthamus tinctorius, Carum carvi, Gossypium spp. şi hibrizii de Helianthus annuus şi Brassica napus se conformează următoarelor alte standarde sau condiţii:

A. Pentru speciile Brassica juncea, Brassica nigra, Cannabis sativa, Carthamus tinctorius, Carum carvi şi Gossypium spp., altele decât hibrizii, numărul de plante de cultură care sunt considerate în mod evident neconforme cu soiul nu depăşeşte:

- una la 30 mp pentru producerea de sămânţă Bază;

- una la 10 mp pentru producerea de sămânţă Certificată.

B. Pentru hibrizii de Helianthus annuus:

a) Procentul în număr de plante care sunt recunoscute în mod evident ca fiind neconforme cu linia consangvină sau cu componentul nu depăşeşte:

aa) pentru producerea de sămânţă bază:

I. linii consangvinizate

0,2%

II. hibrizi simpli:

- părintele mascul, plante care au emis polen când cel puţin 2% din plantele de sex feminin aveau flori receptive

0,2%

- părintele femei

0,5%

bb) pentru producerea de sămânţă Certificată:

- componentul mascul, plante care au emis polen când cel puţin 5% din plantele de sex feminin aveau flori receptive

0,5%

- componentul femei

1,0%

b) Pentru producerea de sămânţă din soiuri hibride se îndeplinesc următoarele norme şi condiţii:

aa) plantele componentului mascul emit suficient polen în timp ce plantele componentului femei sunt înflorite;

bb) atunci când plantele componentului femei au stigmate receptive, procentul în număr de plante al componentului femei care au emis sau emit polen nu depăşeşte 0,5%;

cc) pentru producerea de sămânţă Bază, procentul total în număr de plante ale componentului femei care sunt considerate în mod evident ca fiind neconforme cu componentul şi care au emis sau emit polen nu depăşeşte 0,5%;

dd) în cazul în care condiţia stabilită în anexa nr. 2 secţiunea I pct. 2 nu poate fi îndeplinită, se îndeplineşte următoarea condiţie:

- pentru producţia de sămânţă Certificată se utilizează un component mascul - steril, utilizându-se un component mascul care conţine una sau mai multe linii restauratoare specifice, astfel încât cel puţin o treime din plantele derivate din hibridul rezultat să producă polen aparent normal din toate punctele de vedere.

C. Pentru hibrizii de Brassica napus, produşi prin utilizarea sterilităţii mascule:

a) procentul în număr de plante care sunt recunoscute în mod evident ca fiind neconforme cu linia consangvinizată sau cu componentul nu depăşeşte:

(aa) pentru producerea de sămânţă Bază

I. linii consangvinizate

0,1%

II. hibrizi simpli

- componentul mascul

0,1%

- componentul femei

0,2%

(bb) pentru producerea de sămânţă Certificată

- componentul mascul

0,3%

- componentul femei

1,0%

b) sterilitatea masculă este de cel puţin 99% pentru producerea de sămânţă Bază şi 98% pentru producerea de sămânţă Certificată. Nivelul sterilităţii mascule se evaluează prin examinarea florilor în scopul verificării absenţei anterelor fertile.

D. Pentru hibrizii de Gossypium hirsutum şi Gossypium barbadense:

a) la culturile destinate producerii de sămânţă Bază la liniile parentale de Gossypium hirsutum şi Gossypium barbadense, puritatea minimă a soiului la ambele linii parentale femele şi mascule este de 99,8%, dacă 5% sau mai mult din plantele care produc seminţe au flori receptive la polen. Nivelul sterilităţii mascule a liniilor parentale care produc seminţe se evaluează prin examinarea florilor, în scopul verificării prezenţei anterelor sterile şi nu este mai mic de 99,9%;

b)  la culturile destinate producerii de sămânţă Certificată la soiurile hibride de Gossypium hirsutum şi Gossypium barbadense, puritatea minimă a soiului, atât pentru părintele purtător de seminţe, cât şi pentru linia parentală de polen, este de 99,5%, dacă 5% sau mai mult din plantele care produc seminţe au flori receptive la polen. Nivelul sterilităţii mascule la liniile parentale care produc seminţe se evaluează prin examinarea florilor, în scopul verificării prezenţei anterelor sterile, şi nu este mai mic de 99,7%.

4.  Prezenţa organismelor dăunătoare care reduc valoarea de utilizare a seminţelor este tolerată la cel mai mic nivel posibil, In cazul speciei Glycine max, această condiţie este aplicabilă în special organismelor Pseudomonas syringae pv. glycinea, Diaporthe phaseolorum var. caulivora şi var. sojae, Phialophora gregata şi Phytophthora megasperma f.sp. glycinea.

5.    Respectarea acestor alte standarde sau condiţii menţionate anterior se verifică, în cazul seminţei Bază, în cursul inspecţiilor oficiale în câmp, iar în cazul seminţei Certificate, fie în cursul inspecţiilor oficiale în câmp, fie în cursul inspecţiilor efectuate sub supraveghere oficială. Aceste inspecţii în câmp se efectuează cu respectarea următoarelor condiţii:

A.  Starea culturii şi stadiul de dezvoltare al acesteia permit efectuarea unei examinări adecvate.

B. In cazurile altor culturi decât cele de hibrizi de Helianthus annuus, Brassica napus, Gossypium hirsutum şi Gossypium barbadense, se efectuează cel puţin o inspecţie în câmp.

In cazul hibrizilor de Helianthus annuus se efectuează cel puţin două inspecţii.

In cazul hibrizilor de Brassica napus se efectuează cel puţin 3 inspecţii: prima înainte de stadiul de înflorire, a doua la începutul stadiului de înflorire şi cea de-a treia la sfârşitul stadiului de înflorire.

In cazul hibrizilor de Gossypium hirsutum şi/sau Gossypium barbadense se efectuează cel puţin 3 inspecţii: prima la începutul stadiului de înflorire, cea de-a doua înainte de sfârşitul stadiului de înflorire şi cea de-a treia la sfârşitul înfloritului după îndepărtarea, după caz, a plantelor parentale cu polen.

C.  Dimensiunea, numărul şi distribuţia porţiunilor de câmp de inspectat pentru a se verifica respectarea condiţiilor menţionate în prezenta anexă se stabilesc în conformitate cu metode adecvate.

ANEXA Nr. 2

CONDIŢIILE

pe care trebuie să le îndeplinească sămânţa

I. Sămânţa Bază şi Certificată

1. Sămânţa are suficientă identitate şi puritate de soi. Sămânţa din speciile menţionate mai jos respectă următoarele alte standarde sau Conditii:

Specia şi categoria

Puritatea varietală (%)

Arachis hypogaea:

- sămânţa Bază

99,7

- sămânţa Certificată

99,5

Brassica napus, altele decât hibrizi, altele decât soiuri folosite doar pentru furajare, Brassica rapa, altele decât soiuri folosite doar pentru furajare:

- sămânţa Bază

99,9

- sămânţa Certificată

99,7

Brassica napus spp., altele decât hibrizi, soiuri folosite doar pentru furajare, Brassica rapa, soiuri folosite doar pentru furajare, Helianthus annuus, altele decât soiuri de hibrizi, inclusiv componenţii lor, Şina pis alba:

- sămânţa Bază

99,7

- sămânţa Certificată

99,0

Glycine max:

- sămânţa Bază

99,5

- sămânţa Certificată

99,0

Linum usitatissimum:

- sămânţa Bază

99,7

- sămânţa Certificată (C1), prima generaţie

98,0

- sămânţa Certificată (C2) şi (C3), a doua şi a treia generaţie

97,5

Papaver somniferum:

- sămânţa Bază

99,0

- sămânţa Certificată

98,0

Puritatea minimă a soiului se examinează în principal în timpul inspecţiilor în câmp, efectuate în conformitate cu condiţiile prevăzute în anexa nr. 1.

2. In cazul produceri hibrizilor de Brassica napus folosind metoda sterilităţii mascule, sămânţa se conformează cu condiţiile şi normele precizate la lit. a)-d).

a)  Sămânţa are suficientă identitate şi puritate în ceea ce priveşte caracteristicele de soi ale componenţilor săi, inclusiv sterilitatea masculă sau restauratoare de fertilitate.

b) Puritatea minimă de soi a seminţelor este:

- sămânţa Bază, componentul femei          99,0%

- sămânţa Bază, componentul mascul       99,9%

- sămânţa Certificată                                   90,0%

c)  Sămânţa nu poate fi certificată ca sămânţă Certificată decât dacă s-a ţinut cont în mod corespunzător de rezultatele testelor oficiale de postcontrol efectuate în teren pe eşantioane de sămânţă Bază prelevate în mod oficial şi efectuate în timpul sezonului de inspecţii al culturii semincere intrată pentru certificare ca sămânţă Certificată, teste destinate a verifica dacă sămânţa Bază îndeplineşte cerinţele stabilite pentru sămânţa Bază în ceea ce priveşte identitatea caracteristicilor componentelor, incluzând sterilitatea masculă, şi dacă respectă standardele pentru sămânţa Bază referitor la puritatea minimă a soiului prevăzută la lit. b).

In cazul seminţei Bază a hibrizilor, puritatea soiului poate fi evaluată prin metode biochimice adecvate.

d) Respectarea standardelor referitoare la puritatea minimă a soiului menţionate la lit. b) pentru sămânţă Certificată din hibrizi se monitorizează prin teste oficiale de postcontrol, efectuate pe un număr adecvat de eşantioane prelevate în mod oficial. Se pot utiliza metode biochimice adecvate.

3. In cazul în care condiţia stabilită în anexa nr. I pct. 3 nu poate fi îndeplinită, se îndeplineşte următoarea condiţie:

- în cazul în care pentru producerea de sămânţă Certificată de hibrizi de Helianthus annuus (floarea-soarelui) s-au folosit un component femei mascul - steril şi un component mascul care nu restaurează fertilitatea masculă, seminţele produse de părintele mascul - steril se amestecă cu sămânţa produsă de părintele complet fertil. Raportul dintre seminţele părintelui mascul - steril şi de părintele mascul - fertil nu depăşeşte doi la unu.

4.  Seminţele îndeplinesc următoarele alte standarde sau condiţii în ceea ce priveşte facultatea germinativă, puritatea specifică şi conţinutul în seminţe de alte specii de plante, incluzând Orobanche spp.:

A. Tabel

Specia şi categoria

Germinaţia

minimă (%

din seminţe

pure)

Puritatea fizică

Conţinutul maxim în număr de seminţe din alte specii de plante într-un eşantion de greutate prevăzută în coloana a 4-a anexei nr. 3 (total pe coloană)

Condiţii

privind

conţinutul de seminţe de Ombanche

Puritatea

fizică minimă

(% din

greutate)

Conţinutul maxim de seminţe de alte specii

(% din greutate)

Alte specii

de plante

(a)

Avena fatua, Avena stehlis

Cuscuta spp.

Raphanus raphanistrum

Rumex spp., altul decât

Rumex acetosella

Alopecrus myosuroides

Lolium remotum

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

Arachis hypogaea

70

99

-

5

0

0(c)

Brassica spp.:

- sămânţa Bază

85

98

0,3

-

0

0 (c),(d)

10

2

- sămânţa Certificată

85

98

0,3

-

0

0 (c),(d)

10

5

Cannabis sativa

75

98

-

30 (b)

0

0(c)

(e)

Carthamus tinctorius

75

98

-

5

0

0(c)

(e)

Carum carvi

70

97

-

25 (b)

0

0 (c),(d)

10

3

Glycine max

80

98

-

5

0

0(c)

Gossipium spp.

80

98

-

15

0

0(c)

Helianthus annuus

85

98

-

5

0

0(c)

Linum usitatissimum:

- fibră

92

99

-

15

0

0 (c),(d)

4

2

- ulei

85

99

-

15

0

0 (c),(d)

4

2

Papaver somniferum

80

98

-

25 (b)

0

0 (c),(d)

Sinapis alba:

- sămânţa Bază

85

98

0,3

-

0

0 (c),(d)

10

2

- sămânţa Certificată

85

98

0,3

-

0

0 (c),(d)

10

5

B. Alte standarde sau condiţii care se aplică atunci când se face trimitere la ele în tabelul din secţiunea I pct. 4 lit. A:

a)  conţinutul maxim de seminţe prevăzute în coloana 5 include, de asemenea, seminţele speciilor menţionate în coloanele 6-11;

b) determinarea conţinutului total de seminţe de alte specii de plante ca număr nu este necesar sa fie efectuată decât atunci când există dubii cu privire la respectarea condiţiilor stabilite în coloana 5 din tabel;

c) numărarea seminţelor de Cuscuta spp. nu este necesară, cu excepţia situaţiei în care există îndoieli cu privire la respectarea condiţiilor menţionate în coloana 7;

d)  prezenţa unei singure seminţe de Cuscuta spp. într-un eşantion având greutatea stabilită nu se consideră impuritate, în cazul în care un al doilea eşantion cu aceeaşi greutate este lipsit de seminţe de Cuscuta spp.;

e) sămânţa este liberă de Ombanche spp., totuşi, prezenţa unei seminţe de Ombanche spp. Intr-un eşantion de 100 g nu se consideră impuritate în cazul în care un al doilea eşantion de 200 g este liber de sămânţă de Ombanche spp.

5. Prezenţa organismelor dăunătoare care reduc valoarea de utilizare a seminţelor este tolerată la un nivel cât mai redus posibil. în special, sămânţa respectă următoarele alte norme şi Conditii:

A. Tabel

Specia

Organismul dăunător

Sclerotinia sclerotiorum (numărul maxim de scleroţi sau fragmente de scleroţi în proba de greutate specificată în anexa nr. 3 coloana a 4-a)

Procentul maxim din numărul de seminţe contaminate de organismul dăunător

(total pe coloană)

Botrytis spp.

Alternaria spp.,

Phoma exigua var. linicola,

Colletotrichum linicola,

Fusarium spp.

Platyedra gossypiella

1

2

3

4

5

Brassica napus

10(b)

Brassica rapa

5(b)

Cannabis sativa

5

Gossypium spp.

1

Helianthus annuus

5

10(b)

Linum usitatissimum

5

5(a)

Sinapis alba

5(b)

B. Alte standarde sau condiţii care se aplică atunci când se face trimitere la tabelul din secţiunea I pct. 5 lit. A:

a) în cazul Linum usitatissimum - inul de fibră, procentul maxim ca număr de seminţe contaminate de Phoma exigua var. linicola să nu fie mai mare de unu;

b)  determinarea numărului de scleroţi sau fragmente de scleroţi de Sclerotinia sclerotiorum nu este necesară, cu excepţia situaţiei în care există îndoieli cu privire la respectarea condiţiilor menţionate în coloana 5 din prezentul tabel.

C. Standarde speciale sau alte condiţii care se aplică în cazul Glycine max:

a) în ceea ce priveşte Pseudomonas syringae pv. glycinea, numărul maxim de subesantioane dintr-un eşantion de minimum 5.000 seminţe per lot, subdivizate în 5 subesantioane care au fost găsite contaminate de organismul menţionat să nu fie mai mare de 4.

In cazul în care se identifică colonii suspecte în toate cele 5 subesantioane, se pot efectua teste biochimice adecvate în cazul coloniilor suspecte izolate pe un mediu preferenţial din fiecare subeşantion, pentru a confirma respectarea normelor sau condiţiilor menţionate anterior;

b)   în ceea ce priveşte Diaporthe phaseolorum var. phaseolorum, numărul maxim de seminţe contaminate nu depăşeşte 15%;

c)  procentul din greutate a materiei inerte, aşa cum este acesta definit în conformitate cu metodele internaţionale actuale de testare, nu depăşeşte 0,3%.

In conformitate cu procedurile Comunităţii, autoritatea competentă din România poate fi autorizată să nu efectueze examinarea referitoare la standardele sau condiţiile specifice menţionate anterior, cu excepţia situaţiei în care, pe baza experienţei anterioare, există îndoieli privind respectarea standardelor sau condiţiilor respective.

II. Sămânţa Comercială

Cu excepţia secţiunii I, condiţiile menţionate în anexa nr. 2 partea I se aplică şi în cazul seminţei Comerciale.

ANEXA Nr. 3

GREUTATEA   LOTURILOR  SI  A   ESANTIOANELOR

Specia

Greutatea maximă

a unui lot

(t)

Greutatea minimă a unui eşantion prelevat dintr-un lot

(g)

Greutatea eşantionului pentru numărările prevăzute în anexa nr. 2 secţiunea I pct. 4 lit. A coloanele 5-11 si în anexa nr. 2 secţiunea I pct. 5 lit. A coloana 5

(g)

1

2

3

4

Arachis hypogaea

30

1000

1000

Brassica juncea

10

100

40

Brassica napus

10

200

100

Brassica nigra

10

100

40

Brassica rapa

10

200

70

Cannabis sativa

10

600

600

Carthamus tinctorius

25

900

900

Carum carvi

10

200

80

Glycine max

30

1000

1000

Gossypium spp.

25

1000

1000

Helianthus annuus

25

1000

1000

Linum usitatissimum

10

300

150

Papaver somniferum

10

50

10

Sinapis alba

10

400

200

Greutatea maximă a unui lot nu trebuie să fie depăşită cu mai mult de 5%.

ANEXA Nr. 4

ETICHETA

A. Informaţii obligatorii:

a) Pentru sămânţa Bază şi sămânţa Certificată:

1. „Reguli şi norme CE"

2. Autoritatea competentă pentru certificare din România sau iniţialele acesteia: Inspecţia Naţională pentru Calitatea Seminţelor (INCS), inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor (ITCSMS) sau Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor si a Materialului Săditor (LCCSMS) şi România sau RO

3.  Luna şi anul sigilării, exprimate prin menţiunea: „sigilat.... (luna şi anul)", sau luna şi anul ultimei eşantionări oficiale în vederea certificării, exprimate prin menţiunea: „eşantionat ... (luna şi anul)"

4.  Numărul de referinţă al lotului

5. Specia, menţionată cel puţin cu denumirea botanică, care poate fi sub forma prescurtată şi fără numele autorilor, cu caractere latine

6. Soiul, indicat cel puţin cu caractere latine

7. Categoria

8. Ţara producătoare

9. Greutatea netă sau brută declarată

10.   In cazul în care se indică greutatea şi utilizarea pesticidelor granulate, a substanţelor de drajare sau a altor aditivi solizi, se indică şi tipul aditivului, precum şi raportul aproximativ dintre greutatea seminţelor pure şi greutatea totală.

11.    In cazul varietăţilor care sunt hibrizi sau linii consangvinizate:

-  pentru sămânţa Bază, pentru care hibridul sau linia consangvinizată din care provine sămânţa au fost admise oficial în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.348/2005 pentru aprobarea Regulilor privind testarea şi înregistrarea soiurilor de plante agricole, cu modificările ulterioare: numele componentului sub care a fost oficial admis, cu sau fără referire la varietatea finală, însoţit de cuvântul „component" în cazul hibrizilor sau al liniilor consangvinizate care sunt destinate a fi utilizate numai în calitate de component pentru varietatea finală;

-   pentru sămânţa Bază în celelalte cazuri: numele componentului căruia îi aparţine sămânţa Bază, care poate fi menţionat sub formă de cod, însoţit de o trimitere la soiul final, cu sau fără referire la funcţia acestuia (mascul sau femei), însoţit de cuvântul „component";

-  pentru sămânţa Certificată: numele varietăţii căreia îi aparţine sămânţa, însoţit de cuvântul „hibrid".

12.  In cazul în care germinaţia a fost reanalizată, se menţionează cuvintele „reanalizată......(luna şi anul)" şi serviciul oficial care a efectuat noua analiză. Aceste informaţii pot fi înscrise pe o vinietă adezivă oficială, aplicată pe eticheta oficială.

In conformitate cu procedura Comunităţii, nu este obligatorie indicarea denumirii botanice pentru anumite specii şi, după caz, pentru perioade limitate, atunci când s-a confirmat că inconvenientele care rezultă din respectarea acestei obligativităţi depăşesc avantajele preconizate pentru comercializarea seminţelor.

aa) Pentru sămânţa Certificată a asociaţiilor varietale: - informaţiile necesare în conformitate cu lit. a), cu excepţia faptului că în locul denumirii varietăţii se înscriu numele asociaţiei varietale (informaţia „asociaţie varietală" şi denumirea acesteia) şi procentul din greutate al diferiţilor componenţi şi numele varietăţilor; este suficient să se menţioneze denumirea asociaţiei varietale dacă procentul din greutate a fost notificat în scris cumpărătorului, la cererea acestuia, şi a fost înregistrată în mod oficial.

b) Pentru sămânţa Comercială:

1. „Reguli şi norme CE"

2. „Sămânţa Comercială (necertificată ca varietate)"

3.  Autoritatea de certificare si România sau iniţialele lor: INCS, ITCSMS sau LCCSMS şi România sau RO

4. Luna şi anul sigilării, exprimate prin menţiunea: „sigilat..... (luna şi anul)"

5.  Numărul de referinţă al lotului

6.  Specia, indicată cel puţin cu denumirea botanică sub formă prescurtată şi fără numele autorilor, cu caractere latine

7.  Regiunea producătoare

8. Greutatea netă sau brută declarată

9. In cazul în care se indică greutatea şi utilizarea pesticidelor granulate, a substanţelor de drajare sau a altor aditivi solizi, se indică şi tipul aditivului, precum şi raportul aproximativ dintre greutatea seminţelor pure şi greutatea totală

10.  In cazul când germinaţia a fost reanalizată, se poate include menţiunea „reanalizată......(luna şi anul)" şi serviciul oficial care a efectuat noua analiză. Aceste informaţii pot fi înscrise pe o vinietă adezivă oficială, aplicată pe eticheta oficială

In conformitate cu procedura Comunităţii, autoritatea competentă din România poate fi scutită de obligativitatea de a indica denumirea botanică pentru anumite specii şi, după caz, pentru perioade limitate, atunci când s-a stabilit că inconvenientele care rezultă din respectarea acestei obligativităţi depăşesc avantajele preconizate pentru comercializarea seminţelor.

B. Dimensiuni minime:

110 mm x67 mm.

ANEXA Nr. 5

ETICHETA  ŞI   DOCUMENTUL

prevăzute în cazul seminţelor necertificate final, recoltate într-un alt stat membru

A. Informaţii care trebuie menţionate pe etichetă:

1. Autoritatea competentă pentru inspecţia în câmp şi România sau sigla acestora: Inspecţia Naţională pentru Calitatea Seminţelor (INCS), inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor (ITCSMS) sau Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor (LCCSMS) şi România sau sigla acesteia RO

2.  Specia, menţionată cel puţin cu denumirea botanică ce poate fi menţionată sub formă prescurtată şi fără numele autorilor, cu caractere latine

3.  Varietatea, menţionată cel puţin cu caractere latine; în cazul varietăţilor (linii consangvinizate, hibrizi), care urmează să fie folosite numai în calitate de componenţi pentru varietăţile hibride, se adaugă cuvântul „component".

4. Categoria

5. In cazul varietăţilor hibride, cuvântul „hibrid"

6. Numărul de referinţă al documentului de inspecţie în câmp sau numărul de referinţă al lotului

7. Greutatea netă sau brută declarată

8.  Menţiunea: „sămânţă necertificată final"

In conformitate cu procedura Comunităţii autoritatea competentă din România poate fi scutită de obligativitatea de a indica denumirea botanică pentru anumite specii şi, după caz, pentru perioade limitate, atunci când s-a confirmat că inconvenientele care rezultă din respectarea acestei obligativităţi depăşesc avantajele preconizate pentru comercializarea seminţelor.

B. Culoarea etichetei

Eticheta este de culoare gri.

C.  Indicaţiile care trebuie să figureze în document:

1. Autoritatea care eliberează documentul: INCS - ITCSMS sau LCCSMS şi România sau sigla acesteia RO

2. Specia, menţionată cel puţin cu denumirea botanică care poate fi menţionată sub formă prescurtată şi fără numele autorilor, cu caractere latine

3. Soiul, menţionat cel puţin cu caractere latine

4. Categoria

5. Numărul de referinţă al seminţei folosite pentru însămânţat în câmp şi numele ţării sau ţărilor care le-au certificat

6. Numărul de referinţă al documentului de inspecţie în câmp sau numărul de referinţă al lotului

7.  Suprafaţa cultivată pentru producerea lotului înscris în document

8. Cantitatea de sămânţă recoltată şi numărul de ambalaje

9.  Numărul de generaţii ulterioare seminţei Bază, în cazul seminţei Certificate

10. Atestarea de respectare a condiţiilor de către cultura din care provin seminţele respective

11.  Rezultatele unei analize preliminare a seminţelor, după caz


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 150/2010

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 150 din 2010
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu