Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.155 din 30.09.2016

pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor umane în Ministerul Afacerilor Interne
ACT EMIS DE: Ministerul Afacerilor Interne
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 768 din 30 septembrie 2016

SmartCity1

Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,ţinând seama de faptul că Ministerul Afacerilor Interne urmăreşte reducerea deficitului de personal în structurile proprii, prin organizarea în perioada imediat următoare a unor concursuri pentru ocuparea posturilor vacante, şi că, în acest context, ar putea fi valorificate o serie de măsuri de simplificare a procedurilor şi de reducere a sarcinilor administrative,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite următorul ordin: Articolul IAnexa nr. 2 la Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 11 decembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 36 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: b)copii ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului; 2. După articolul 36 se introduce un nou articol, articolul 361, cu următorul cuprins: Articolul 361 (1) Copiile documentelor prevăzute la art. 36 se realizează de compartimentul cu sarcini de recrutare, se certifică pentru conformitate şi se semnează de persoana desemnată şi de candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după realizarea copiilor.(2) Documentele prevăzute la art. 36 pot fi depuse şi în copie legalizată, situaţie în care activităţile prevăzute la alin. (1) nu se mai realizează.(3) Extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către compartimentul cu sarcini de recrutare, pe baza consimţământului expres al candidatului. Extrasul poate fi înlocuit şi de un certificat de cazier judiciar, în termen de valabilitate, depus de candidat. Articolul IIOrdinul ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 şi 702 bis din 9 septembrie 2016, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. În anexa nr. 3, la articolul 59 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: b)copii ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului; 2. În anexa nr. 3, la articolul 61 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: b)copii ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului; 3. În anexa nr. 3, după articolul 61 se introduce un nou articol, articolul 611, cu următorul cuprins: Articolul 611 (1) Copiile documentelor prevăzute la art. 59-61 se realizează de compartimentul cu sarcini de recrutare, se certifică pentru conformitate şi se semnează de persoana desemnată şi de candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după realizarea copiilor.(2) Documentele prevăzute la art. 59-61 pot fi depuse şi în copie legalizată, situaţie în care activităţile prevăzute la alin. (1) nu se mai realizează.(3) Extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către compartimentul cu sarcini de recrutare, pe baza consimţământului expres al candidatului. Extrasul poate fi înlocuit şi de un certificat de cazier judiciar, în termen de valabilitate, depus de candidat. 4. În anexa nr. 9, la articolul 3 alineatul (2) litera b), punctul ii) se modifică şi va avea următorul cuprins: ii) documentele de atestare a studiilor, în copie legalizată sau certificată pentru conformitate; Articolul III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul afacerilor interne, Ioan-Dragoş Tudorache

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 155/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 155 din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu