ORDIN Nr. 1637
din 25 aprilie 2007
pentru aprobarea
Normativului privind organizarea activitatii de interventie si salvare la
unitati industriale cu pericol potential de emisii de gaze toxice si/sau
explozive
ACT EMIS DE:
MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 408 din 19 iunie 2007
In baza prevederilor art. 51 alin. (2), art. 6 alin.
(1), art. 9 alin. (1) lit. a), art. 10 alin. (1) lit. a) şi art. 20 din Legea
securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006,
în temeiul prevederilor
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri
de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale,
ministrul economiei şi finanţelor şi ministrul
muncii, familiei şi egalităţii de şanse emit
următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă Normativul privind organizarea
activităţii de intervenţie şi salvare la unităţi industriale cu pericol
potenţial de emisii de gaze toxice şi/sau explozive, prevăzut în anexa care face parte integrantă din
prezentul ordin.
Art. 2. - Prezentul ordin se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse,
Paul Păcuraru
ANEXA
NORMATIV
privind organizarea activităţii de intervenţie şi
salvare la unităţi industriale cu pericol potenţial de emisii de gaze toxice şi/sau explozive
Art. 1. - Prezentul normativ are drept scop stabilirea
prevederilor generale pentru organizarea activităţii de intervenţie şi salvare
la unităţi industriale cu pericol de emisii de gaze
toxice/explozive/inflamabile.
Art. 2. - Prezentul normativ se aplică la tuturor
operatorilor economici a căror activitate este susceptibilă de a genera
evenimente, accidente de muncă sau incidente periculoase, ca urmare a emisiilor accidentale de gaze toxice/explozive/inflamabile.
Art. 3. - (1) In situaţia în care în timpul
desfăşurării procesului de producţie există pericolul apariţiei de gaze, vapori
şi pulberi toxice, asfixiante, inflamabile sau explozive, operatorul economic
trebuie să organizeze la nivelul unităţii o staţie pentru intervenţii şi
salvare în medii toxice/explozive/inflamabile, denumite în continuare staţii
de salvare.
(2) Este permisă funcţionarea
numai a staţiilor de salvare autorizate şi supravegheate de către Institutul
Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie
Antiexplozivă - INSEMEX Petroşani, denumit în continuare INSEMEX.
(3) Pentru obţinerea avizului
prevăzut la alin. (2), operatorii economici trebuie să depună la INSEMEX o
cerere însoţită de o documentaţie ce cuprinde în principal:
a) detalii privind spaţiul
alocat staţiei de salvare;
b) structura de personal
aferentă;
c) lista dotărilor necesare;
d) proceduri de alarmare rapidă
şi intervenţie.
Art. 4. - (1) Staţiile de salvare vor fi deservite de
salvatori operativi, personal de control şi coordonare şi mecanici staţie de
salvare.
(2) Numărul acestora va reprezenta cel puţin 2% din
efectivul unităţii.
Art. 5. - Personalul care activează în cadrul staţiilor
de salvare trebuie instruit şi autorizat de către INSEMEX.
Art. 6. - (1) In sensul prezentului normativ, termenii
şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
a) atmosferă explozivă - conform art. 2 alin. (1) lit. B din Hotărârea Guvernului nr.
752/2004 privind stabilirea condiţiilor pentru introducerea pe piaţă a
echipamentelor şi sistemelor protectoare destinate utilizării în atmosfere
potenţial explozive;
b) atmosferă potenţial
explozivă - conform art. 2 alin. (1) lit. C din
Hotărârea Guvernului nr. 752/2004;
c) atmosferă toxică - amestecul cu aer, în condiţii atmosferice al substanţelor toxice
sub formă de gaze, vapori, ceaţă sau pulberi care constituie pericol pentru
sănătatea lucrătorilor;
d) zonă afectată - aria de extindere a atmosferei toxice/explozive/inflamabile;
e) staţie de salvare - formaţia care cuprinde întregul personal de salvare al unei
unităţi, având la dispoziţie spaţiul, aparatura, echipamentele şi materialele
specifice necesare pentru intervenţiile în medii toxice/explozive/ inflamabile;
f) salvatori operativi - persoanele recrutate în mod voluntar din rândurile lucrătorilor
aparţinând operatorului economic, instruite şi autorizate în conformitate cu prevederile
prezentului normativ;
g) echipă de salvare - formaţia de salvare în medii toxice/explozive/inflamabile compusă
din minimum 3 salvatori operativi, având calificarea necesară intervenţiei;
h) grupă de salvare - formaţia de salvare în medii toxice/explozive/inflamabile compusă
din cel puţin 2 echipe de salvare;
i) mecanic staţie de salvare - persoana recrutată din
rândurile lucrătorilor operatorului economic, instruită şi autorizată în
conformitate cu prevederile prezentului normativ;
j) aparate izolante - echipamentele
individuale de protecţie respiratorie ce funcţionează pe bază de oxigen
comprimat sau aer comprimat, care permit salvatorilor operativi şi/sau
personalului de control şi coordonare deplasarea şi intervenţiile în spaţii în
care atmosfera a devenit irespirabilă, în condiţii de siguranţă;
k) aparate universale de control - aparatele cu ajutorul cărora se determină anterior utilizării
parametrii funcţionali esenţiali ai aparatelor izolante;
l) aparate de reanimare
(pulmotoare şi inhalatoare) - aparatele destinate
resuscitării respiratorii a accidentaţilor surprinşi de emisiile de gaze toxice/asfixiante;
m) instruire - procesul
de dobândire de către o persoană a cunoştinţelor teoretice şi practice în
vederea certificării pentru un anumit domeniu de activitate.
(2) Definiţiile termenilor şi expresiilor de la alin.
(1) se completează cu definiţiile prevăzute la art. 5 din Legea securităţii şi
sănătăţii în muncă nr. 319/2006.
Art. 7. - (1) Spaţiile alocate staţiei de salvare
trebuie să asigure:
a) condiţii adecvate de
instruire teoretică a personalului staţiei de salvare;
b) păstrarea aparatelor
izolante, aparatelor de control, aparatelor de reanimare;
c) păstrarea materialelor de
salvare şi a pieselor de schimb;
d) depozitarea recipienţilor
transportabili sub presiune utilizaţi la aparatele de protecţie a respiraţiei,
cu respectarea prescripţiilor tehnice ISCIR aplicabile.
(2) Aparatele izolante şi de reanimare se vor păstra în
dulapuri prevăzute cu vitrine de sticlă sau în pupitre speciale la o
temperatură cuprinsă între +15°C şi +22°C;
Art. 8. - (1) Spaţiul alocat staţiei de salvare trebuie
să fie situat într-un loc uşor accesibil atât pentru salvatori, cât şi pentru
autovehicule şi să aibă legătură telefonică cu operatorul economic.
(2) Se interzice în staţiile de salvare:
a) accesul persoanelor fără atribuţii de serviciu;
b) desfăşurarea de activităţi
ce nu sunt în legătură cu staţia de salvare.
Art. 9. - Dotarea minimă a staţiilor de salvare constă
din:
a) câte un aparat izolant în
stare corespunzătoare de funcţionare pentru fiecare salvator şi câte un aparat
izolant de rezervă pentru fiecare 5 aparate izolante;
b) câte un aparat universal
pentru control la fiecare 10 aparate izolante, dar nu mai puţin de două;
c) câte un aparat de reanimare
la fiecare 10 aparate izolante, dar nu mai puţin de două;
d) pentru fiecare aparat
izolant, două butelii de oxigen comprimat (aer comprimat), ca rezervă,
încărcate;
e) câte o geantă trusă sanitară
pentru fiecare echipă;
f) câte o centură de siguranţă
cu frânghie prevăzută cu cârlige şi carabină, pentru fiecare 5 aparate
izolante;
g) câte o targa la fiecare 5 aparate izolante.
Art. 10. - (1) Condiţiile pentru încadrarea
personalului la staţiile de salvare sunt următoarele:
a) să aibă vârsta între 20-50 de ani pentru personalul
operativ şi până la 55 de ani pentru personalul de control şi coordonare;
b) să respecte cerinţele art.
5;
c) să fie declarat apt din punct de vedere medical şi
psihologic pentru a presta activităţi de intervenţie şi salvare în medii
toxice/explozive/inflamabile.
(2) Controlul şi coordonarea activităţii de salvare în
timpul intervenţiilor se realizează de către personal cu pregătire tehnică.
Art. 11. - (1) Personalul operativ pentru activităţi de
salvare constă în:
a) salvatorul operativ este
persoana care îndeplineşte condiţiile de la art. 10;
b) şeful de echipă este persoana care conduce activitatea unei echipe operative de
salvare;
c) şeful de grupă este persoana
care conduce una din echipele de salvare ca şef de echipă şi coordonează
activitatea celorlalte echipe, răspunzând de îndeplinirea corectă a sarcinilor
primite de la şeful staţiei de salvare;
d) şeful staţiei de salvare
este persoana care conduce activitatea acesteia.
e) adjunctul şefului de staţie
este persoana care preia atribuţiunile de şef de staţie în lipsa acestuia.
(2) Numirea şefului de echipă
se face de către şeful staţiei de salvare. El răspunde de îndeplinirea corectă
a sarcinilor primite de la şeful de grupă sau de la şeful staţiei de salvare.
(3) Numirea şefului de grupă se
face de către şeful staţiei de salvare.
(4) Atât şeful staţiei de
salvare, cât şi adjuncţii săi sunt numiţi prin dispoziţii scrise de către
conducătorul operatorului economic.
(5) Adjunctul şefului staţiei
de salvare poate fi numit şi din rândul şefilor de grupă de salvare.
(6) Salvatorii operativi şi
personalul de control şi coordonare trebuie să efectueze periodic antrenamentul
practic pentru menţinerea condiţiei fizice.
Art. 12. - (1) Operatorii economici au obligaţia
instruirii periodice a personalului staţiei de salvare, în scopul menţinerii
cunoştinţelor/aptitudinilor de a realiza sarcinile specifice în cadrul
operaţiunilor de intervenţie şi salvare.
(2) Verificarea stării de sănătate a personalului
staţiei pentru intervenţii şi salvare în medii toxice/explozive/ inflamabile se face anual.
Art. 13. - Este interzisă participarea la acţiunile de
salvare a personalului la care s-a depăşit termenul de valabilitate a
autorizaţiei de salvator, a personalului aflat în zi de recuperare, concediu de
odihnă sau concediu medical, precum şi a celor la care este depăşită perioada
de valabilitate a dosarului medical.
Art.14.-Salvatorul care a absentat de 3 ori consecutiv
de la orele de instructaj periodic prevăzut la art. 12 alin. (1) nu va fi admis
la intervenţii de salvare până când nu îşi redobândeşte cunoştinţele practice
şi condiţia fizică, lucru ce se va consemna de şeful staţiei de salvare în
tabelul prevăzut în anexa nr.1
Art. 15. - (1) Şeful staţiei de salvare sau adjunctul
acestuia împreună cu un medic vor permite intrarea salvatorilor în zona
afectată în condiţiile respectării prevederilor prezentului normativ numai după
ce au verificat dacă aceştia sunt apţi din punct de vedere fizic şi psihic,
precum şi dacă nu sunt sub influenţa băuturilor alcoolice, medicamentelor sau a
drogurilor.
(2) In cazul în care nu se
poate asigura prezenţa unui medic, intrarea în zona afectată a salvatorilor
este permisă de şeful staţiei de salvare sau de adjunctul său asistat de şeful
de grupă/echipă.
(3) Inainte de începerea unei
acţiuni de salvare sau al unui exerciţiu, salvatorii sunt obligaţi să-şi
verifice aparatul izolant asistaţi de şeful de echipă/grupă, semnând apoi în registrul pentru verificarea aparatelor
izolante cu care se intră în acţiune prevăzut în anexa nr. 2.
Art. 16. - (1) In zona
afectată, lucrările de salvare şi intervenţie se efectuează în baza programului
de intervenţie întocmit de şeful staţiei de salvare sau de adjunctul său,
conform planului de acţiune elaborat de conducătorul responsabil pentru
lichidarea evenimentului, accidentului de muncă sau incidentului periculos.
(2) Programul de intervenţie al
echipelor de salvare în zona afectată va cuprinde:
a) delimitarea zonei afectate
şi a zonelor periclitate;
b) căile de acces şi evacuare
ale salvatorilor;
c) puncte de pază;
d) modul de evacuare a
personalului din zona afectată şi din zonele periclitate;
e) lucrările ce urmează să se
execute în zona afectată pentru limitarea efectelor evenimentului, accidentului
de muncă sau incidentului periculos şi lichidarea acestora;
f) măsuri de siguranţă ce
trebuie luate în timpul lucrului în zona afectată;
g) lista persoanelor care pot
da dispoziţii în zona afectată în timpul intervenţiilor.
(3) La terminarea schimbului de
intervenţie şeful de echipă/grupă întocmeşte un raport detaliat care va cuprinde:
a) numărul de salvatori cu care
s-a lucrat;
b) lucrările efectuate;
c) greutăţile întâmpinate şi
concentraţiile de gaze din zona afectată;
d) comportamentul salvatorilor;
e) dacă s-a lucrat sau nu cu
aparatul izolant în funcţiune;
f) observaţii, defecţiuni,
propuneri.
(4) Programul de intervenţie şi raportul privind modul
de desfăşurare a intervenţiei se vor consemna în registrul prevăzut în anexa
nr. 3.
(5) Salvatorii se consideră în
acţiune din momentul prezentării la staţia de salvare.
(6) Salvatorii vor fi astfel
programaţi la lucru încât să li se asigure timpul necesar pentru odihnă.
(7) In cazul primei echipe de
intervenţie, până la asigurarea numărului necesar de salvatori pentru
intervenţie se poate depăşi timpul de lucru de 8 ore, cu acceptul salvatorului
şi avizul medicului sau al şefului staţiei de salvare, în situaţia în care
medicul nu este prezent.
Art. 17. - (1) Pe timpul exerciţiilor de alarmare şi al
intervenţiilor, salvatorii sunt obligaţi a se pune la dispoziţia staţiei de
salvare până la încetarea alarmei sau intervenţiei.
(2) Alarmarea salvatorilor în vederea verificării
stării de operativitate se face o dată pe trimestru, de către conducătorul
unităţii pe lângă care funcţionează staţia de salvare, cu înştiinţarea
Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse - Inspecţia Muncii,
respectiv inspectoratul teritorial de muncă.
(3) In cazul în care un
salvator suferă un accident legat de utilizarea aparatului izolant, aparatul
său se sigilează, butelia se închide, se citeşte presiunea oxigenului (aerului)
şi se transportă în staţia de salvare, în vederea expertizării tehnice
ulterioare.
Art. 18. - In zona afectată au acces numai persoanele
nominalizate în programul de intervenţie.
Art. 19. -(1) In cadrul
staţiilor de salvare se ţin la zi următoarele documente :
a) tabel cu evidenţa instruirii
periodice la operatorul economic, prevăzut în anexa nr.1;
b) tabel cu verificarea
aparatelor izolante cu care se intră în acţiune şi se păstrează la staţia de
salvare, prevăzut în anexa nr. 2;
c) tabel cu intervenţiile
efectuate, prevăzut în anexa nr. 3;
d) tabel cu personalul staţiei,
prevăzut în anexa nr. 4;
e) tabel cu inventarul
aparaturii şi al materialelor din dotarea staţiei de salvare, prevăzut în anexa
nr. 5;
f) dosar personal care va
cuprinde: certificatele medicale şi psihologice, autorizaţia de salvator.
(2) La staţiile de salvare trebuie afişate vizibil, în
camera de instruire, următoarele:
a) programul de instruire lunară;
b) instrucţiunile referitoare
la manipularea aparatelor, instalaţiilor şi a tuturor aparatelor şi
materialelor necesare acordării primului ajutor;
c) tabel cu numele persoanelor care compun echipele de
salvare, indicarea locurilor de muncă, schimbul şi adresa acestora.
Art. 20. - Pentru menţinerea în stare corespunzătoare
de funcţionare a aparaturii din dotarea staţiilor de salvare, se vor efectua
verificări şi reparaţii curente la staţiile de salvare şi verificări periodice
şi reparaţii la unităţi service indicate de către producătorul aparaturii.
Art. 21. - Intreţinerea,
verificarea şi repararea aparaturii de salvare, transvazarea gazelor sub
presiune utilizate la aparatele izolante de la staţii de salvare de la unităţi
se vor face numai de către mecanici de staţie de salvare instruiţi şi
autorizaţi, conform prevederilor art. 5.
Art. 22. - In aplicarea prevederilor art. 3 alin. (2)
şi art. 5, INSEMEX va elabora proceduri specifice.
ANEXA Nr. 1 la normativ
Tabel cu evidenţa instruirii periodice la operatorul
economic
Data instruirii
|
Numele şi prenumele celor instruiţi
|
Programul ce se desfăşoară
|
Raportul programului
|
Observaţii în legătură cu modul de
desfăşurare
a programului
|
Viza organului de control
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
|
|
|
|
|
|
NOTĂ:
Persoana care întocmeşte programul în raportul său face
observaţiile şi va semna în rubrica respectivă la sfârşitul textului. Datele
din tabele vor servi la completarea autorizaţiilor salvatorilor.
ANEXA Nr. 2 la normativ
Tabel cu verificarea aparatelor izolante cu care se
intră în acţiune
Nr. crt.
|
Numele şi prenumele
|
Funcţia
|
Schimbul
|
Data verificării
|
Seria si numărul
de ordine ale
aparatului
|
Rezultatele verificării
|
Viza şefului de echipă (grupă)
|
Semnătura celui care a verificat
|
Observaţii
|
Dozaj (Di)
|
Etanşeitate
|
Presiune oxigen (atmosfere)
|
+
|
-
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANEXA Nr. 3 la normativ
Tabel cu intervenţii executate
Data intervenţiei
|
Locul
zonei
afectate
|
Natura evenimentului
|
Conţinutul
planului
de acţiune
|
Raportul executării programului
|
Observaţii
(mod de comportare a salvatorilor,
propuneri, greutăţi întâmpinate)
|
Viza
|
Numele salvatorilor din componenţa
echipei (grupei)
|
Timp lucrat în ore
|
Lucrări efectuate
|
Şefului de staţie
|
Conducătorului responsabil cu
lichidarea evenimentului
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
NOTĂ:
Persoana care întocmeşte programa sau rapoartele va
semna în rubrica respectivă la sfârşitul textului.
ANEXA Nr. 4 la normativ
Tabel cu personalul staţiei de salvare
Nr. crt.
|
Numele şi
prenumele
|
Anul
naşterii
|
Ocupaţia
|
Anul
intrării
în staţia
de salvare
|
Funcţia
în staţia
de salvare
|
Domiciliul
|
Nr. şi
data eliberării autorizaţiei de salvator
|
Data
valabilităţii autorizaţiei de salvator
|
Data
reautorizării
|
Valabilitatea
reautorizării
|
Data
scoaterii
din
evidenţă
|
Numărul
aparatului de salvare
|
Observaţii
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
13
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANEXA Nr. 5 la normativ
Tabel cu inventarul aparaturii si al materialelor
din dotarea staţiilor de salvare pe anul..............
Nr. crt.
|
Denumirea obiectului de inventar
|
U.M.
|
Cantitatea
|
Model (tip)
|
Seria
|
Numărul de inventar
|
Numărul de ordine
|
Data ultimei verificări
|
0
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Şef staţie de salvare,
..................................