În conformitate cu prevederile art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală,în temeiul art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice,viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite prezentul ordin. Articolul 1Se aprobă Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Nicolae-Liviu Dragnea
ANEXĂNORME METODOLOGICE pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală Articolul 1Programul naţional de dezvoltare locală, denumit în continuare Program, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, stabileşte cadrul legal pentru implementarea unor proiecte de importanţă naţională, care susţin dezvoltarea regională prin realizarea unor lucrări de infrastructură rutieră, tehnico-edilitară şi socio-educativă. Articolul 2Programul prevăzut la art. 1 este compus din următoarele subprograme: a)Subprogramul „Modernizarea satului românesc“; b)Subprogramul „Regenerarea urbană a municipiilor şi oraşelor“; c)Subprogramul „Infrastructură la nivel judeţean“. Articolul 3(1) Pentru subprogramul prevăzut la art. 2 lit. a) sunt considerate eligibile unităţile administrativ-teritoriale reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale ale comunelor.(2) Pentru subprogramul prevăzut la art. 2 lit. b) sunt considerate eligibile unităţile administrativ-teritoriale reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale ale municipiilor şi oraşelor, inclusiv pentru satele componente ale acestora.(3) Pentru subprogramul prevăzut la art. 2 lit. c) sunt considerate eligibile unităţile administrativ-teritoriale reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale judeţene. Articolul 4Obiectivele de investiţii din cadrul Programului se realizează pe terenuri şi/sau construcţii, după caz, aflate în proprietatea publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Articolul 5Obiectivele de investiţii care pot fi finanţate în cadrul Programului prin subprogramele prevăzute la art. 2, după caz, trebuie să vizeze unul dintre următoarele domenii specifice: a)realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi staţii de tratare a apei; b)realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate; c)realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea/dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, respectiv: grădiniţe, şcoli generale primare şi gimnaziale, licee, grupuri şcolare, colegii naţionale, şcoli profesionale, şcoli postliceale, unităţi de învăţământ special de stat; d)extinderea/reabilitarea/modernizarea/dotarea unităţilor sanitare din mediul rural, respectiv dispensare medicale, farmacii şi/sau alte unităţi sanitare în care funcţionează cabinete medicale şi/sau farmacii, precum şi realizarea de construcţii noi cu destinaţie de cabinete medicale şi/sau farmacii; e)reabilitarea/modernizarea drumurilor publice clasificate şi încadrate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, ca drumuri judeţene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale şi/sau drumuri publice din interiorul localităţilor; f)realizarea/reabilitarea/modernizarea de poduri, podeţe sau punţi pietonale; g)realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea unor obiective culturale de interes local, respectiv biblioteci, muzee, centre culturale multifuncţionale, teatre; h)realizarea/extinderea/modernizarea platformelor de gunoi; i)realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea pieţelor publice, comerciale, a târgurilor, oboarelor, după caz; j)realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea bazelor sportive. Articolul 6(1) Categoriile de lucrări pentru obiectivele de investiţii din domeniul specific prevăzut la art. 5 lit. a), care se finanţează pentru realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi staţiilor de tratare a apei, sunt:a)lucrări pentru realizarea componentelor sistemului centralizat de alimentare cu apă, constând în: frontul de captare a apei, inclusiv instalaţiile de pompare până la staţia de clorinare, conductele de aducţiune, staţia de clorinare şi/sau tratare a apei, rezervorul de înmagazinare a apei potabile, staţiile de pompare şi repompare între componentele tehnologice şi de la acestea în reţelele de distribuţie, reţelele de distribuţie, anexele administrative şi împrejmuirile; b)lucrări pentru extinderea şi reabilitarea/modernizarea componentelor sistemelor centralizate de alimentare cu apă existente prevăzute la lit. a). (2) Categoriile de lucrări pentru obiectivele de investiţii din domeniul specific prevăzut la art. 5 lit. b), care se finanţează pentru realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de canalizare şi staţiilor de epurare a apelor uzate, sunt:a)lucrări pentru realizarea componentelor sistemelor de canalizare şi staţiilor de epurare a apelor uzate, constând în: colectarea, transportul şi evacuarea apelor uzate de la utilizator la staţiile de epurare, epurarea apelor uzate şi evacuarea apei epurate în emisar, evacuarea, tratarea şi depozitarea nămolului rezultat în activitatea de epurare; b)lucrări pentru extinderea şi reabilitarea/modernizarea componentelor sistemelor de canalizare şi staţiilor de epurare a apelor uzate existente prevăzute la lit. a). (3) Categoriile de lucrări pentru obiectivele de investiţii din domeniile specifice prevăzute la art. 5 lit. c), d) şi g) care se finanţează sunt lucrări de construire, reparaţii capitale, transformări, consolidări, modificări, extinderi, reabilitări, modernizări şi reabilitare termică a construcţiilor aferente obiectivelor de investiţii propuse, precum şi dotarea minimă a acestora, după caz.(4) Categoriile de lucrări pentru obiectivele de investiţii din domeniul specific prevăzut la art. 5 lit. e), care se finanţează pentru reabilitarea/modernizarea drumurilor publice clasificate şi încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, sunt:a)aducerea structurii rutiere la parametrii tehnici corespunzători categoriei drumului; b)corecţia şi îmbunătăţirea elementelor geometrice ale drumurilor de interes judeţean şi de interes local - profiluri transversale şi longitudinale, curbe, supraînălţări; c)amenajarea acostamentelor; d)amenajarea intersecţiilor cu alte drumuri laterale şi amenajarea acestora pe o lungime de maximum 25 metri; e)execuţia de sisteme colectoare şi de dirijare a apelor pluviale; f)refacerea şi construcţia de podeţe şi poduri, ziduri de sprijin, consolidări de taluzuri, atunci când acestea sunt necesare pentru siguranţa circulaţiei şi pentru realizarea în siguranţă a lucrărilor de drum propuse. (5) Categoriile de lucrări pentru obiectivele de investiţii din domeniul specific prevăzut la art. 5 lit. f), care se finanţează pentru realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea de poduri, podeţe sau punţi pietonale, sunt lucrări privind infrastructura, suprastructura, calea de circulaţie şi asigurarea secţiunii optime de scurgere a apelor în limita a două lungimi ale lucrării de artă în albia majoră în amonte şi în limita unei lungimi a lucrării de artă în albia minoră în aval.(6) Categoriile de lucrări pentru obiectivele de investiţii din domeniul specific prevăzut la art. 5 lit. h), care se finanţează pentru realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea platformelor de gunoi, sunt lucrări specifice pentru asigurarea condiţiilor de protecţie a mediului.(7) Categoriile de lucrări ale obiectivelor de investiţii din domeniul specific prevăzut la art. 5 lit. i) care se finanţează sunt lucrări pentru realizarea/reabilitarea/extinderea/modernizarea infrastructurii minime necesare funcţionării pieţelor publice, pieţelor comerciale, târgurilor, oboarelor, respectiv: căi de acces, platforme, parcări, alei pietonale şi auto, împrejmuiri şi/sau închideri cu structură uşoară, grupuri sanitare, racorduri la reţelele de utilităţi, platforme pentru depozitarea gunoiului.(8) Categoriile de lucrări ale obiectivelor de investiţii din domeniul specific prevăzut la art. 5 lit. j) care se finanţează sunt lucrări pentru realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea bazelor sportive. Articolul 7Documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor de investiţii noi care se finanţează prin Program sunt întocmite cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii. Articolul 8(1) Categoriile de cheltuieli aferente obiectivelor de investiţii noi care se finanţează prin Program şi sunt definite conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 28/2008 sunt:a)cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare funcţionării obiectivului care se execută pe amplasamentul delimitat din punct de vedere juridic ca aparţinând obiectivului de investiţii, conform prevederilor pct. B cap. 2 din anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 28/2008; b)cheltuieli pentru elaborarea fazelor de proiectare proiect tehnic şi detalii de execuţie, conform prevederilor pct. B cap. 3 din anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 28/2008; c)cheltuieli pentru realizarea investiţiei de bază, respectiv: construcţii şi instalaţii, montaj utilaje tehnologice, utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu/fără montaj şi/sau dotare, conform prevederilor pct. B cap. 4 din anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 28/2008; d)cheltuieli pentru lucrările de construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier, conform prevederilor pct. B cap. 5 subcap. 5.1.1 din anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 28/2008; e)cheltuieli diverse şi neprevăzute, conform prevederilor pct. B cap. 5 subcap. 5.3 din anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 28/2008. (2) Cheltuielile estimate în cadrul devizului general se vor încadra în prevederile standardelor de cost în vigoare, după caz.(3) Categoriile de cheltuieli aferente obiectivelor de investiţii noi care nu se finanţează prin Program şi se finanţează exclusiv de către beneficiari sunt: cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului, studiile de fezabilitate/documentaţiile de avizare a lucrărilor de intervenţii, studiile de teren, studiile de specialitate, expertizele tehnice şi/sau audit energetic, asistenţa tehnică, consultanţa, taxe pentru obţinerea de avize/ acorduri/autorizaţii, organizarea procedurilor de achiziţii, active necorporale, cheltuieli conexe organizării de şantier, comisioane, cote, taxe, costuri credite, cheltuieli pentru probe tehnologice, teste şi predare la beneficiar. Articolul 9Dotările minime necesare pentru domeniile specifice prevăzute la art. 5 se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice. Articolul 10(1) Obiectivele de investiţii cuprinse în programele prevăzute la art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, considerate obiective de investiţii în continuare, se preiau în Program pe baza stadiului fizic realizat şi a valorii actualizate a restului cheltuielilor necesare pentru finalizarea obiectivului de investiţii, semnate de către executant, diriginte de şantier şi beneficiar, precum şi a contractelor de achiziţii publice, inclusiv actele adiţionale care au fost încheiate.(2) Obiectivele de investiţii cuprinse în programele prevăzute la art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013, considerate obiective de investiţii noi, se pot finanţa cu respectarea prevederilor Programului.(3) Toate contractele de bunuri/servicii/lucrări pentru obiectivele de investiţii prevăzute la alin. (1), încheiate până la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, se derulează în continuare în conformitate cu prevederile Programului.(4) Obiectivele de investiţii care cuprind categorii de lucrări aferente mai multor domenii specifice, preluate din programele prevăzute la art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013, se finanţează în funcţie de investiţia majoritară sau de categoriile de lucrări aferente restului de executat.(5) Valoarea restului cheltuielilor necesare pentru finalizarea obiectivului de investiţii se poate actualiza în condiţiile legii, în funcţie de evoluţia indicilor de preţuri, în conformitate cu prevederile contractelor de servicii/lucrări încheiate.(6) Obiectivele de investiţii care au fost finanţate de la bugetul de stat prin alte programe derulate de instituţii ale administraţiei publice centrale/locale pot fi incluse în cadrul Programului ca obiective de investiţii noi, cu condiţia încadrării în domeniile specifice prevăzute la art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013.(7) Actualizarea prevăzută la alin. (5) se realizează în condiţiile art. 10 din anexa la Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor nr. 863/2008 pentru aprobarea „Instrucţiunilor de aplicare a unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii“, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 11(1) În limita fondurilor aprobate anual prin legea bugetului de stat, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice întocmeşte şi aprobă, prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, repartizarea sumelor pentru Program pe judeţe, pe fiecare subprogram şi domenii specifice.(2) Repartizarea sumelor prevăzute la alin. (1) se face prin aplicarea criteriilor de alocare a fondurilor prevăzute în anexa A.(3) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice comunică consiliilor judeţene sumele prevăzute la alin. (2) şi lista obiectivelor de investiţii care sunt cuprinse în Program, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.(4) Beneficiarii subprogramelor prevăzute la art. 2 lit. a) şi lit. b) pot solicita consiliilor judeţene includerea în Program a obiectivelor de investiţii noi, care nu sunt cuprinse în lista prevăzută la alin. (3), solicitările de includere în Program fiind întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.(5) Consiliile judeţene centralizează propunerile prevăzute la alin. (4), precum şi solicitările proprii de obiective de investiţii noi ce fac obiectul subprogramului prevăzut la art. 2 lit. c).(6) Consiliile judeţene întocmesc, pe baza criteriilor de prioritizare prevăzute în anexa B şi în urma consultării autorităţilor publice locale, lista cu propuneri de obiective de investiţii în continuare şi noi, cu încadrarea în sumele comunicate conform alin. (3).(7) Consiliile judeţene transmit, în termen de 30 de zile, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice lista prevăzută la alin. (6), întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 3.(8) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice analizează lista cu propuneri de obiective de investiţii prevăzută la alin. (7) şi întocmeşte lista finală a obiectivelor de investiţii care se finanţează în anul în curs, pe care o comunică consiliilor judeţene în vederea transmiterii către beneficiari.(9) În cazul nerespectării termenului de 30 de zile de la data comunicării prevăzută la alin. (7) şi/sau a criteriilor de prioritizare prevăzute în anexa B, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice întocmeşte, în limita sumelor aprobate, lista cu obiectivele de investiţii din judeţul respectiv, fără consultarea listei cu propuneri transmise de consiliile judeţene.(10) Pentru obiectivele de investiţii în continuare incluse în lista prevăzută la alin. (8) se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, conform modelului prevăzut la anexa nr. 4a), lista obiectivelor de investiţii care se finanţează în anul în curs, urmând ca în termen de 5 zile de la data comunicării să se încheie contractele de finanţare cu beneficiarii.(11) Lista cu obiectivele de investiţii noi care se finanţează în anul în curs, incluse în lista prevăzută la alin. (8), se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, conform modelului prevăzut la anexa nr. 4b), şi se comunică consiliilor judeţene.(12) Pentru obiectivele de investiţii noi cuprinse în listele prevăzute la alin. (11), beneficiarii transmit prin consiliile judeţene, în termen de 25 de zile de la data comunicării listelor, documentaţiile tehnico-economice prevăzute la art. 7, pentru avizarea acestora în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.(13) Beneficiarii răspund pentru realitatea, exactitatea şi legalitatea datelor prezentate.(14) Documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor de investiţii noi sunt analizate de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, având în vedere următoarele:a)documentaţiile tehnico-economice sunt completate, întocmite şi actualizate conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 28/2008; b)documentaţiile tehnico-economice sunt însoţite de hotărârile consiliului local/judeţean de aprobare a indicatorilor tehnico-economici; c)documentaţiile tehnico-economice sunt însoţite de hotărârile consiliului local/judeţean de asigurare a cofinanţării, după caz; d)cheltuielile cuprinse în devizele generale sunt defalcate şi sunt calculate cu respectarea standardelor de cost în vigoare. (15) După analiza documentaţiilor tehnico-economice prevăzute la alin. (14), direcţia de specialitate propune prezentarea spre avizare a acestora în Consiliul Tehnico- Economic al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.(16) Avizarea în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a obiectivelor de investiţii se face cu respectarea prevederilor regulamentului de organizare şi funcţionare al acestuia, precum şi cu respectarea modelului-cadru al documentelor necesar a fi întocmite în vederea avizării, disponibile pe pagina web a ministerului, fiind susţinute în şedinţele de avizare de către reprezentanţi ai beneficiarilor şi proiectanţilor.(17) În baza avizului Consiliului Tehnico-Economic al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, obiectivele de investiţii noi devin eligibile pentru finanţare prin Program, urmând ca în termen de 5 zile de la data avizării să se încheie contractele de finanţare cu beneficiarii. Articolul 12După încheierea contractelor de finanţare prevăzute la art. 11 alin. (17), pentru obiectivele de investiţii noi, beneficiarii, în calitate de autoritate contractantă, organizează procedurile de atribuire a contractelor de lucrări, furnizare şi servicii, după caz, în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind achiziţiile publice. Articolul 13(1) Finanţarea Programului se asigură din transferuri de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pe subprogramele prevăzute la art. 2, din fonduri aprobate anual cu această destinaţie în bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale beneficiare şi din alte surse legal constituite.(2) Decontarea cheltuielilor pentru obiectivele de investiţii noi se face în limita contractelor anuale de finanţare încheiate, pe baza cheltuielilor care se finanţează prin Program, beneficiarii având obligaţia ca după încheierea contractelor de achiziţie publică să recalculeze devizul general şi să îl transmită Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.(3) Decontarea cheltuielilor pentru obiectivele de investiţii în continuare se face în limita contractului anual de finanţare pentru restul cheltuielilor necesare pentru finalizarea obiectivului de investiţii, precum şi pentru lucrările executate, facturate şi nedecontate, efectuate anterior emiterii prezentelor norme metodologice.(4) În cazul în care există solicitări de redistribuire a sumelor necheltuite între obiectivele de investiţii din Program, solicitarea trebuie să fie însoţită în mod obligatoriu de nota de fundamentare care să justifice necesitatea şi oportunitatea modificărilor, iar această solicitare se aprobă de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Articolul 14(1) Pentru finanţarea cheltuielilor prevăzute la art. 13, beneficiarii deschid conturi distincte pentru fiecare subprogram, pe domenii specifice, pentru fiecare obiectiv de investiţii în parte, la unităţi ale Trezoreriei Statului, conturi în care vor fi virate sumele aferente alocate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.(2) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice virează sumele alocate către beneficiari în conturile deschise la Trezoreria Statului, conform prevederilor alin. (1).(3) Beneficiarii asigură evidenţa alocării şi utilizării sumelor virate în conturile deschise la unităţile Trezoreriei Statului şi răspund, în condiţiile legii, de utilizarea sumelor primite pentru realizarea obiectivelor de investiţii pe domeniile specifice aferente subprogramelor prevăzute la art. 2. Articolul 15(1) Situaţiile de lucrări, stadiul fizic de execuţie şi centralizatoarele situaţiilor de lucrări sunt verificate şi asumate de către beneficiari, iar centralizatoarele situaţiilor de lucrări se avizează de către consiliile judeţene, care le transmit în vederea decontării la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.(2) Beneficiarii sunt responsabili pentru bunurile livrate, lucrările executate şi/sau serviciile prestate prin semnarea facturii fiscale cu menţiunea „Bun de Plată“, în conformitate cu prevederile legale. Articolul 16Pentru alocarea sumelor de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu destinaţia finanţării cheltuielilor eligibile prevăzute în contractele anuale de finanţare, unităţile administrativ-teritoriale procedează după cum urmează: a)solicită în scris consiliului judeţean, până la data de 30 a lunii în curs, necesarul de fonduri de la bugetul de stat, în completarea sumelor de la bugetul local, după caz, pentru decontarea lucrărilor executate în luna precedentă; b)solicitarea prevăzută la lit. a) va fi însoţită de centralizatorul situaţiilor de lucrări executate în luna precedentă întocmit în baza situaţiilor de lucrări verificate şi asumate de executant, dirigintele de şantier şi beneficiar, precum şi de o copie conformă cu originalul a facturilor emise şi nedecontate. Articolul 17(1) Pentru alocarea sumelor solicitate de beneficiari potrivit art. 16, precum şi pentru solicitările proprii, consiliile judeţene procedează după cum urmează:a)solicită Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, până la data de 5 a lunii în curs, necesarul de fonduri de la bugetul de stat, în completarea sumelor de la bugetul local, după caz, pentru decontarea lucrărilor executate/serviciilor şi a altor cheltuieli, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5, semnat de către preşedintele consiliului judeţean; b)solicitarea prevăzută la lit. a) va fi însoţită de centralizatoarele situaţiilor de lucrări prevăzute la art. 16 lit. b), precum şi de centralizatoarele situaţiilor de lucrări pentru lucrările proprii ale consiliului judeţean, verificate şi asumate de executant, dirigintele de şantier şi beneficiar şi avizate de consiliile judeţene, precum şi de o copie conformă cu originalul a facturilor emise şi nedecontate. (2) Alocarea sumelor de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pentru lucrările executate se va face pe baza solicitărilor transmise în mod centralizat de consiliile judeţene prevăzute la alin. (1), cu încadrarea în limitele bugetare aprobate.(3) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice virează sumele alocate şi aprobate prevăzute la alin. (2) prin ordin de plată în conturile beneficiarilor prevăzute la art. 14 alin. (1). Articolul 18 (1) Beneficiarii sunt responsabili pentru derularea eficientă a procesului de implementare a obiectivelor de investiţii aprobate în cadrul Programului.(2) Beneficiarii au obligaţia să pună la dispoziţia Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, la solicitarea acestuia, toate documentele justificative privind derularea investiţiei, răspunzând de realitatea, exactitatea şi legalitatea acestora, precum şi de sumele cheltuite în scopul pentru care au fost alocate.(3) Beneficiarii transmit Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice o copie conformă cu originalul a documentului de plată prin care s-a efectuat plata în trezorerie pentru decontarea cheltuielilor pentru care au fost solicitate fonduri de la bugetul de stat.(4) Beneficiarii au obligaţia să nominalizeze o persoană din aparatul propriu care să asigure legătura cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi consiliile judeţene şi să pună la dispoziţie toate informaţiile solicitate.(5) Beneficiarii organizează recepţia la terminarea lucrărilor, precum şi recepţia finală, în condiţiile legii, şi transmit, în copie conformă cu originalul, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice procesele-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor, iar după expirarea perioadei de garanţie, procesele-verbale de recepţie finală. Articolul 19(1) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de ordonator principal de credite, exercită funcţii de analiză, sinteză, decizie, coordonare şi control în derularea Programului.(2) În vederea exercitării funcţiei de coordonare şi control, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice poate desemna reprezentanţi din aparatul propriu al ministerului care, împreună cu reprezentanţi cu atribuţii de control din aparatul propriu al Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C., să verifice exactitatea şi realitatea datelor transmise cu situaţia din teren.(3) Reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pot participa în comisiile de recepţie în calitate de invitaţi.(4) Reprezentanţii consiliului judeţean pot participa, după caz, în comisiile de recepţie în calitate de invitaţi. Articolul 20 (1) Pentru aplicarea unitară a prevederilor prezentelor norme metodologice informaţiile vor fi transmise respectându-se conţinutul-cadru prevăzut în anexele la prezentele norme metodologice.(2) Anexele la prezentele norme metodologice se transmit la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice semnate în original, iar contractele de lucrări/furnizare/servicii, inclusiv actele adiţionale încheiate, se transmit în copie conformă cu originalul. Articolul 21Anexele A şi B, anexele nr. 1, 2, 3, 4a), 4b) şi 5 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice. ANEXA Ala normele metodologice CRITERIILE DE PRIORITIZARE privind repartizarea fondurilor pentru Programul naţional de dezvoltare locală pe judeţe Pentru repartizarea echilibrată a fondurilor de la bugetul de stat pe judeţe se folosesc următoarele criterii: A. Repartizarea după criteriul folosirii eficiente a fondurilor acordate bugetelor locale pentru finanţarea obiectivelor incluse în Programul naţional de dezvoltare locală. Se iau în considerare următorii indicatori: 1. ponderea numărului de obiective de investiţii derulate de fiecare judeţ în totalul numărului de obiective de investiţii aflate în derulare la nivel naţional; 2. ponderea capacităţii unităţilor administrativ-teritoriale de a participa cu fonduri de la bugetul local pentru realizarea obiectivelor de investiţii; 3. ponderea necesarului de fonduri pentru finalizarea obiectivelor de investiţii începute şi nefinalizate în necesarul total de fonduri pentru finalizarea obiectivelor de investiţii începute şi nefinalizate de la nivel naţional; B. Repartizarea după criteriul demografic şi după criteriul organizării administrativ-teritoriale a judeţelor. Se iau în considerare următorii indicatori: 1. ponderea numărului de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ în totalul numărului de unităţi administrativ-teritoriale de la nivel naţional; 2. ponderea populaţiei judeţului raportată la populaţia totală a ţării; 3. ponderea suprafeţei judeţului raportată la suprafaţa totală a ţării. C. Repartizarea după criteriul capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale. Se ia în considerare următorul indicator: – raportul dintre media impozitului pe venit/locuitor pe judeţ şi impozitul pe venit/locuitor la nivel naţional. ANEXA Bla normele metodologice CRITERII DE PRIORITIZARE a obiectivelor de investiţii din cadrul Programului naţional de dezvoltare locală Pentru repartizarea echilibrată a fondurilor pe obiective de investiţii se folosesc următorii indicatori: 1. data semnării contractului de lucrări; 2. restul de executat sau de alocat; 3. populaţia deservită; 4. cuantumul cofinanţării beneficiarilor; 5. bugetul local raportat la numărul de locuitori; 6. criterii specifice la nivel de judeţ. ANEXA Nr. 1la normele metodologice LISTA obiectivelor de investiţii din Programul naţional de dezvoltare locală Subprogramul*) ........ ........ ........ Suma aprobată ..... mii lei prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. ....../....... pentru judeţul ............ – mii lei -
Nr. crt. |
Denumirea unităţii administrativ-teritoriale |
Denumirea obiectivului de investiţii |
Valoarea restului de alocat/ valoarea investiţiei**) (inclusiv TVA) |
0 |
1 |
2 |
3 |
Domeniul specific ........ ........... |
1 |
........ ........... |
|
|
2 |
........ ........... |
|
|
.... |
........ .......... |
|
|
Domeniul specific ........ ........... |
1 |
........ ........... |
|
|
2 |
........ ........... |
|
|
.... |
........ .......... |
|
|
Domeniul specific ........ ........... |
1 |
........ ........... |
|
|
2 |
........ ........... |
|
|
.... |
........ .......... |
|
|
*) Se va completa câte o anexă pentru fiecare subprogram. **) Se va completa cu valoarea restului de alocat necesar finalizării pentru obiective de investiţii în continuare, respectiv valoarea totală conform devizului general pentru obiective de investiţii noi. Ordonator principal de credite, ........ ................ ........ ........... ANEXA Nr. 2la normele metodologice Obiective de investiţii noi SOLICITARE de includere în Programul naţional de dezvoltare locală a obiectivului de investiţii „........ ................ ........ .............“ din domeniul specific „.........“, din cadrul subprogramului „........ ........ ............“ – mii lei -
Informaţii generale solicitate |
Informaţii despre obiectiv1) |
Denumirea obiectivului de investiţii |
........ ......... |
Unitatea administrativ-teritorială beneficiară a obiectivului de investiţii |
........ ......... |
Amplasamentul obiectivului de investiţii propus |
........ ......... |
Numărul de locuitori ai unităţii administrativ-teritoriale solicitante |
........ ......... |
Numărul de locuitori deserviţi de obiectivul de investiţii |
........ ......... |
Complementaritatea/Suplimentarea altor investiţii realizate/ în execuţie |
........ ......... |
Situaţia juridică a terenului şi/sau a clădirilor (proprietate publică/privată a unităţii administrativ-teritoriale) |
........ ......... |
Principalele capacităţi tehnice ale obiectivului de investiţii (în unităţi fizice şi valorice)2) |
........ ......... |
Principalele categorii de lucrări propuse ale obiectivului de investiţii |
........ ......... |
Valoare totală (cu TVA)3), la cursul de ........ lei/euro din data de .... |
........ ......... |
Valoare C+M (cu TVA)3) la cursul de ..... lei/euro din data de .... |
........ ......... |
Valoarea cheltuielilor care se finanţează prin Programul naţional de dezvoltare locală3) |
........ .......... |
Datele de identificare ale certificatului de urbanism (număr/dată/emitent) |
........ ......... |
Avize şi acorduri de principiu obţinute (număr/dată/emitent) |
........ ......... |
Studii de specialitate/expertize care au stat la baza elaborării studiului de fezabilitate/documentaţiei de avizare lucrări de intervenţie (număr/dată/emitent) |
........ ......... |
Hotărârea consiliului local de aprobare a indicatorilor tehnico-economici (număr/dată/emitent) |
........ ......... |
Hotărârea consiliului local privind cofinanţarea proiectului (număr/dată/emitent), după caz |
........ ......... |
Durata de realizare4) (luni) |
........ ......... |
1) Se va completa cu date exacte despre obiectivul de investiţii propus. 2) Exemplu: lungime drum (km), lungime reţea (m), suprafeţe pe care se realizează investiţia (mp) etc. 3) Valori estimate conform devizului general. 4) Durată estimată conform studiului de fezabilitate/documentaţiei de avizare lucrări de intervenţie. Certificăm realitatea, exactitatea şi legalitatea datelor înscrise în prezenta cerere de preluare în Programul naţional de dezvoltare locală. Beneficiar Unitatea administrativ-teriorială ........ ........ Primar/Preşedintele consiliului judeţean Numele şi prenumele ........ ................ Semnătura .......... ANEXA Nr. 3la normele metodologice CONSILIUL JUDEŢEAN ........ .......... LISTA propunerilor de finanţare a obiectivelor de investiţii pe anul ............ Subprogramul*) ........ ........ ........ Suma aprobată ........ mii lei prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. ....../....... pentru judeţul ............ – mii lei -
Nr. crt. |
Denumirea unităţii administrativ-teritoriale |
Denumirea obiectivului de investiţii |
Data semnării contractului de lucrări |
Valoarea contractului de lucrări |
Populaţia deservită de obiectivul de investiţii |
Valoarea restului de alocat/Valoarea investiţiei comunicată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (inclusiv TVA) |
Valoarea lucrărilor realizate şi nedecontate (inclusiv TVA) |
Valoarea totală solicitată de beneficiar pentru finalizarea/realizarea obiectivului de investiţii (inclusiv TVA) |
Valoarea solicitată de la bugetul de stat pentru anul ......... (inclusiv TVA) |
Valoarea alocată de la bugetul local pentru anul ........... (inclusiv TVA) |
Stadiul fizic realizat (%) |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
LUCRĂRI ÎN CONTINUARE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domeniul specific ........ ............ |
1 |
........ ........... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domeniul specific ........ ............ |
1 |
........ ........... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domeniul specific ........ ............ |
1 |
........ ........... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
LUCRĂRI NOI |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domeniul specific ........ ............ |
1 |
........ ........... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domeniul specific ........ ............ |
1 |
........ ........... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domeniul specific ........ ............ |
1 |
........ ........... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Total valoare solicitată pentru finalizarea/realizarea obiectivelor de investiţii: |
|
|
|
*) Se va completa câte o anexă pentru fiecare subprogram. Certificăm realitatea, exactitatea şi legalitatea datelor înscrise în prezenta listă. Preşedinte, ........ ................ ........ ........... ANEXA Nr. 4a)la normele metodologice LISTA obiectivelor de investiţii în continuare finanţate în anul ............ – mii lei -
Nr. crt. |
Judeţul |
Denumirea unităţii administrativ-teritoriale |
Denumirea obiectivului de investiţii |
Valoarea totală propusă pentru finanţare (inclusiv TVA) |
Alocaţii de la bugetul de stat în anul ........... |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
Judeţul ................ |
|
|
|
|
Subprogramul „Modernizarea satului românesc“ |
1 |
|
Domeniul specific ........ ........... |
|
.... |
|
........ ........... |
|
|
|
Subprogramul „Regenerarea urbană a municipiilor şi oraşelor“ |
1 |
|
Domeniul specific ........ ........... |
|
... |
|
........ ............ |
|
|
|
Subprogramul „Infrastructură la nivel judeţean“ |
1 |
|
Domeniul specific ........ ........... |
|
.... |
|
........ ............ |
|
|
|
TOTAL JUDEŢ ........ .......... |
|
|
|
Judeţul ................ |
|
|
|
|
Subprogramul „Modernizarea satului românesc“ |
1 |
|
Domeniul specific ........ ........... |
|
.... |
|
........ ............ |
|
|
|
Subprogramul „Regenerarea urbană a municipiilor şi oraşelor“ |
1 |
|
Domeniul specific ........ ........... |
|
.... |
|
........ ............ |
|
|
|
Subprogramul „Infrastructură la nivel judeţean“ |
1 |
|
Domeniul specific ........ ........... |
|
.... |
|
........ ............ |
|
|
|
TOTAL JUDEŢ ........ .......... |
|
|
|
Ordonator principal de credite, ........ ........ ........... ANEXA Nr. 4b)la normele metodologice LISTA obiectivelor de investiţii noi finanţate în anul ............ – mii lei -
Nr. crt. |
Judeţul |
Denumirea unităţii administrativ-teritoriale |
Denumirea obiectivului de investiţii |
Alocaţii de la bugetul de stat în anul ........... |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
Judeţul ................ |
|
|
|
Subprogramul „Modernizarea satului românesc“ |
1 |
|
Domeniul specific ........ ........... |
|
.... |
|
........ ............ |
|
|
Subprogramul „Regenerarea urbană a municipiilor şi oraşelor“ |
1 |
|
Domeniul specific ........ ........... |
|
.... |
|
........ ............ |
|
|
Subprogramul „Infrastructură la nivel judeţean“ |
1 |
|
Domeniul specific ........ ........... |
|
.... |
|
........ ............ |
|
|
TOTAL JUDEŢ ........ .......... |
|
|
Judeţul ................ |
|
|
|
Subprogramul „Modernizarea satului românesc“ |
1 |
|
Domeniul specific ........ ........... |
|
.... |
|
........ ............ |
|
|
Subprogramul „Regenerarea urbană a municipiilor şi oraşelor“ |
1 |
|
Domeniul specific ........ ........... |
|
.... |
|
........ ............ |
|
|
Subprogramul „Infrastructură la nivel judeţean“ |
1 |
|
Domeniul specific ........ ........... |
|
.... |
|
........ ............ |
|
|
TOTAL JUDEŢ ........ .......... |
|
|
Ordonator principal de credite, ........ ................ ............ ANEXA Nr. 5la normele metodologice Consiliul judeţean ........ ................ ........... SITUAŢIA privind necesarul de fonduri de la bugetul de stat în completarea sumelor de la bugetul local pentru decontarea lucrărilor/serviciilor şi a altor cheltuieli realizate în anul ........ până la sfârşitul lunii ...... Subprogramul*) ........ ........ ........ – mii lei -
Nr. crt. |
Denumirea unităţii administrativ-teritoriale |
Denumirea obiectivului de investiţii |
Valoarea contractului de finanţare |
Valoarea lucrărilor realizate de la începutul anului .... |
Valoarea totală cumulată a cheltuielilor decontate de la începutul anului ........., din care: |
Valoarea totală cumulată a cheltuielilor decontate, din care: |
Valoarea lucrărilor şi serviciilor realizate şi nedecontate în luna ......... |
Valoarea cumulată a lucrărilor şi serviciilor realizate şi nedecontate de la începutul anului ......., din care: |
buget de stat (inclusiv TVA) |
surse proprii (inclusiv TVA) |
buget de stat (inclusiv TVA) |
surse proprii (inclusiv TVA) |
buget de stat (inclusiv TVA) |
surse proprii (inclusiv TVA) |
buget de stat (inclusiv TVA) |
surse proprii (inclusiv TVA) |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
Domeniul specific ............ |
1 |
........ ......... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2 |
........ ......... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
........ ......... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domeniul specific ............ |
1 |
........ ......... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2 |
........ ......... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
........ ......... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domeniul specific ............ |
1 |
........ ......... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2 |
........ ......... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
........ ......... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
*) Se va completa câte o anexă pentru fiecare subprogram. NOTĂ: Prezenta anexă va fi însoţită obligatoriu de: 1. centralizatorul situaţiilor de lucrări însuşit de executant, dirigintele de şantier şi conducătorul unităţii administrativ-teritoriale contractante; 2. facturile fiscale aferente situaţiilor de lucrări executate cu menţiunea „Bun de plată“ şi semnate conform Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.792/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Anexa nr. 5 se completează în baza datelor transmise de consiliile locale. Certificăm realitatea, exactitatea şi legalitatea datelor înscrise în prezenta situaţie. Preşedinte, ........ ................ ........ ..........