Ordinul Nr.20 din 28.03.2014pentru modificarea ordinelor preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale ACT EMIS DE: Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 229 din 01 aprilie 2014
Având în vedere dispoziţiile art. 178 alin. (2) lit. a) şi ale art. 179 alin. (6) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin: Articolul IAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 3/2011 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale realizate de Societatea Comercială AMARAD DISTRIBUŢIE - S.R.L., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul IIAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 81/2013 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de Societatea Comercială GAZMIR IAŞI - S.R.L., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 25 noiembrie 2013, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul IIIAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 12/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. CONGAZ - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 30 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul IVAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2011 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. MĂCIN GAZ - S.R.L., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 22 martie 2011, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul VAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 14/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. CORDUN GAZ - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 30 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 5, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul VIAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 15/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. COVI CONSTRUCT 2000 - S.R.L., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 30 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 6, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul VIIAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. C.P.L. CONCORDIA FILIALA CLUJ ROMÂNIA - S.R.L., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 30 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 7, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul VIIIAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 17/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. DESIGN PROIECT - S.R.L., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 30 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 8, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul IXAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 20/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. DISTRIGAZ VEST - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 30 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 9, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul XAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 23/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. EURO SEVEN INDUSTRY - S.R.L., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 30 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 10, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XIAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 13/2014 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale realizate de Societatea Comercială GAZ EST – S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 27 februarie 2014, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 11, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XIIAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 25/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. GAZ NORD EST - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 30 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 12, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XIIIAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 26/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. GAZ SUD - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 30 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 13, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XIVAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 27/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. GAZ VEST - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 30 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 14, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XVAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 28/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. GRUP DEZVOLTARE REŢELE - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 30 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 15, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XVIAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 29/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. HARGAZ HARGHITA GAZ - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 30 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 16, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XVIIAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 30/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. INTERGAZ - EST - S.R.L., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 30 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 17, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XVIIIAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 31/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. MEGACONSTRUCT - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 30 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 18, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XIXAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 32/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. MEHEDINŢI GAZ - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 30 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 19, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XXAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 8/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. MIHOC OIL - S.R.L., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 27 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 20, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XXIAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 33/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. M.M. DATA - S.R.L., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 30 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 21, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XXIIAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 34/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. NORD GAZ - S.R.L., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 30 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 22, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XXIIIAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 35/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. OLIGOPOL - S.R.L., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 31 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 23, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XXIVAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 36/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. PREMIER ENERGY - S.R.L., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 31 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 24, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XXVAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 37/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. PRISMA SERV COMPANY - S.R.L., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 31 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 25, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XXVIAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 38/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. PROGAZ P&D - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 31 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 26, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XXVIIAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 39/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. SALGAZ - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 31 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 27, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XXVIIIAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 40/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. TIMGAZ - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 31 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 28, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XXIXAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 41/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. TULCEA GAZ - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 31 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 29, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XXXAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 42/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. VEGA 93 - S.R.L., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 31 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 30, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XXXIAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 44/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. WIROM GAS - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 31 martie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 31, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XXXIIAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 85/2013 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale realizate de Societatea Comercială B.E.R.G. SISTEM GAZ - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 29 noiembrie 2013, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 32, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XXXIIIAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 83/2009 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. OTTO GAZ - S.R.L., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 23 octombrie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 33, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XXXIVAnexa nr. 2 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 103/2008 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.N.G.N. ROMGAZ - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 30 iunie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 34, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XXXVAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 27/2010 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de S.C. INSTANT CONSTRUCT COMPANY - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 27 septembrie 2010, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 35, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XXXVIAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 30/2011 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de Societatea Comercială TEHNOLOGICA RADION - S.R.L., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 26 iulie 2011, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 36, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XXXVIIAnexa nr. 3 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 35/2011 privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuţie şi aprobarea preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, realizate de Societatea Comercială TEN GAZ - S.R.L., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 25 august 2011, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 37, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul XXXVIIIAutoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi operatorii licenţiaţi vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul XXXIXPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 aprilie 2014. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Niculae Havrileţ
ANEXA Nr. 1( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 3/2011) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de Societatea Comercială AMARAD DISTRIBUŢIE - S.R.L. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
112,68 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
111,06 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
109,30 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
107,04 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de Societatea Comercială AMARAD DISTRIBUŢIE - S.R.L. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
157,06 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
155,44 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
153,68 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
151,42 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 2( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 81/2013) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de Societatea Comercială GAZMIR IAŞI - S.R.L. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
110,75 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
110,06 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
109,39 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
108,75 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
108,12 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de Societatea Comercială GAZMIR IAŞI - S.R.L. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
158,30 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
157,61 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
156,94 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
156,30 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
155,67 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 3( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 12/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. CONGAZ - S.A. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
99,63 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
98,73 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
97,46 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
97,24 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
96,47 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. CONGAZ - S.A. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
144,01 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
143,11 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
141,84 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
141,62 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
140,85 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 4( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 16/2011) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. MĂCIN GAZ - S.R.L. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
106,92 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
106,33 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
104,30 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
103,59 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. MĂCIN GAZ - S.R.L. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
151,30 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
150,71 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
148,68 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
147,97 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 5( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 14/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. CORDUN GAZ - S.A. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
114,59 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
113,14 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
111,34 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
109,74 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. CORDUN GAZ - S.A. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
158,97 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
157,52 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
155,72 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
154,12 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 6( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 15/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. COVI CONSTRUCT 2000 - S.R.L. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
112,05 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
111,54 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
110,84 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
110,41 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. COVI CONSTRUCT 2000 - S.R.L. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
156,43 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
155,92 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
155,22 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
154,79 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 7( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 16/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. C.P.L. CONCORDIA FILIALA CLUJ ROMANIA - S.R.L. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
116,79 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
115,86 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
114,52 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
113,68 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. C.P.L. CONCORDIA FILIALA CLUJ ROMANIA - S.R.L. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
161,17 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
160,24 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
158,90 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
158,06 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 8( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 17/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. DESIGN PROIECT - S.R.L. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
115,87 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
115,25 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
114,40 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. DESIGN PROIECT - S.R.L. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
160,25 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
159,63 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
158,78 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 9( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 20/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. DISTRIGAZ VEST - S.A. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
77,79 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
111,53 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
110,15 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
108,94 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
106,39 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. DISTRIGAZ VEST - S.A. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei 122,17
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
122,17 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
155,91 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
154,53 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
153,32 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
150,77 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 10( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 23/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. EURO SEVEN INDUSTRY - S.R.L. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
102,79 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
101,27 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
0,00 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. EURO SEVEN INDUSTRY - S.R.L. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
147,17 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
145,65 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
0,00 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 11( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 13/2014) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de Societatea Comercială GAZ EST - S.A. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
98,41 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
97,86 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
97,33 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
96,34 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
94,60 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de Societatea Comercială GAZ EST - S.A. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
137,92 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
137,38 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
136,84 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
135,85 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
134,11 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 12( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 25/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. GAZ NORD EST - S.A. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
101,40 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
100,29 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
99,81 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
98,93 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. GAZ NORD EST - S.A. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
145,78 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
144,67 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
144,19 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
143,31 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 13( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 26/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. GAZ SUD - S.A. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
109,21 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
108,72 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
108,41 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
108,19 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. GAZ SUD - S.A. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
153,59 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
153,10 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
152,79 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
152,57 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 14( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 27/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. GAZ VEST - S.A. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
117,49 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
116,22 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
113,78 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
113,16 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. GAZ VEST - S.A. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
161,87 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
160,60 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
158,16 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
157,54 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 15( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 28/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. GRUP DEZVOLTARE REŢELE - S.A. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
97,95 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
97,51 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
96,93 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
96,59 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
96,13 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. GRUP DEZVOLTARE REŢELE - S.A. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
142,33 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
141,89 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
141,31 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
140,97 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
140,51 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 16( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 29/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. HARGAZ HARGHITA GAZ - S.A. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
98,84 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
97,78 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
97,44 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
96,94 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
96,65 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. HARGAZ HARGHITA GAZ - S.A. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
143,22 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
142,16 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
141,81 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
141,32 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
141,03 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 17( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 30/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. INTERGAZ - EST - S.R.L. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
98,04 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
97,56 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
96,52 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
95,69 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
95,01 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. INTERGAZ - EST - S.R.L. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
142,42 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
141,93 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
140,90 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
140,07 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
139,39 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 18( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 31/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. MEGACONSTRUCT - S.A. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
110,64 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
109,51 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
108,29 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
108,05 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. MEGACONSTRUCT - S.A. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
155,02 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
153,89 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
152,67 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
152,43 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 19( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 32/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. MEHEDINŢI GAZ - S.A. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
105,44 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
104,81 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
103,65 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
101,10 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
100,20 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. MEHEDINŢI GAZ - S.A. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
149,82 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
149,19 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
148,03 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
145,48 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
144,58 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 20( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 8/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. MIHOC OIL - S.R.L. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
97,74 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
95,22 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
93,20 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
91,55 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. MIHOC OIL - S.R.L. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
142,12 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
139,60 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
137,58 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
135,93 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 21( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 33/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. M.M. DATA - S.R.L. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
113,95 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
113,49 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
111,89 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
111,27 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. M.M. DATA - S.R.L. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
158,33 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
157,87 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
156,27 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
155,65 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 22( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 34/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. NORD GAZ - S.R.L. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
92,53 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
91,51 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
90,72 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
90,09 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
89,57 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. NORD GAZ - S.R.L. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
136,91 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
135,89 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
135,10 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
134,47 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
133,95 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 23( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 35/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. OLIGOPOL - S.R.L. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
110,03 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
108,64 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
0,00 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
107,10 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. OLIGOPOL - S.R.L. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
154,41 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
153,02 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
0,00 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
151,48 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 24( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 36/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. PREMIER ENERGY - S.R.L. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
114,69 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
113,77 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
112,56 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
110,85 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
109,46 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. PREMIER ENERGY - S.R.L. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
159,07 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
158,15 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
156,94 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
155,23 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
153,84 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 25( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 37/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. PRISMA SERV COMPANY - S.R.L. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
100,21 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
98,58 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
0,00 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. PRISMA SERV COMPANY - S.R.L. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
144,59 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
142,96 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
0,00 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 26( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 38/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. PROGAZ P&D - S.A. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
111,67 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
110,19 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
109,00 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. PROGAZ P&D - S.A. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
156,05 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
154,57 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
153,38 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 27( Anexa Nr. 3 la Ordinul nr. 39/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. SALGAZ - S.A. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
106,32 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
103,88 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
103,00 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
102,50 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. SALGAZ - S.A. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
150,70 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
148,26 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
147,38 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
146,88 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 28( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 40/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. TIMGAZ - S.A. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
115,25 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
114,00 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
112,96 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
110,91 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. TIMGAZ - S.A. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
159,63 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
158,38 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
157,34 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
155,29 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 29( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 41/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. TULCEA GAZ - S.A. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
95,07 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
94,07 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
93,56 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
92,61 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
92,06 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. TULCEA GAZ - S.A. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
139,45 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
138,45 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
137,94 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
136,99 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
136,44 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 30( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 42/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. VEGA 93 - S.R.L. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
115,60 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
114,72 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
0,00 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. VEGA 93 - S.R.L. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
159,98 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
159,10 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
0,00 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 31( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 44/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. WIROM GAS - S.A. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
84,99 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
114,63 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
112,93 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
111,79 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
110,79 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
109,65 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. WIROM GAS - S.A. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
129,37 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
159,01 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
157,31 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
156,17 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
155,17 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
154,03 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 32( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 85/2013) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de Societatea Comercială B.E.R.G. SISTEM GAZ - S.A. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
108,72 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
104,61 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
100,88 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
97,90 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
96,76 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de Societatea Comercială B.E.R.G. SISTEM GAZ - S.A. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
150,81 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
146,69 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
142,96 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
139,99 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
138,84 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 33( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 83/2009) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. OTTO GAZ - S.R.L. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
102,56 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
101,89 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
98,21 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
95,66 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. OTTO GAZ - S.R.L. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
146,94 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
146,27 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
142,59 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
140,04 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 34( Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 103/2008) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.N.G.N. ROMGAZ - S.A. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
99,40 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
98,44 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
0,00 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.N.G.N. ROMGAZ - S.A. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
136,78 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
135,82 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
0,00 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 35( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 27/2010) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. INSTANT CONSTRUCT COMPANY - S.A. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
115,14 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
114,24 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
113,18 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de S.C. INSTANT CONSTRUCT COMPANY - S.A. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
159,51 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
158,62 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
157,56 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 36( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 30/2011) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de Societatea Comercială TEHNOLOGICA RADION - S.R.L. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
119,85 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
119,00 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
118,18 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
117,40 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
116,64 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de Societatea Comercială TEHNOLOGICA RADION - S.R.L. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
167,01 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
166,17 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
165,37 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
164,60 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
163,85 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
ANEXA Nr. 37( Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 35/2011) 1. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de Societatea Comercială TEN GAZ - S.R.L. pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
118,16 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
117,33 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
115,70 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
114,93 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
113,11 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
2. Preţurile finale reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în regim reglementat realizată de Societatea Comercială TEN GAZ - S.R.L. pentru clienţii noncasnici de gaze naturale, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care este destinată consumului populaţiei
Categoria de clienţi |
Lei/MWh |
A. Clienţi finali conectaţi direct la sistemul de transport |
A.1. Consum anual până la 1.162,78 MWh |
0,00 |
A.2. Consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
0,00 |
A.3. Consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
0,00 |
A.4. Consum anual între 116.277,80 MWh şi 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
A.5. Consum anual peste 1.162.777,87 MWh |
0,00 |
B. Clienţi finali conectaţi în sistemul de distribuţie |
B.1. Cu un consum până la 23,25 MWh |
167,54 |
B.2. Cu un consum anual între 23,26 MWh şi 116,28 MWh |
166,71 |
B.3. Cu un consum anual între 116,29 MWh şi 1.162,78 MWh |
165,08 |
B.4. Cu un consum anual între 1.162,79 MWh şi 11.627,78 MWh |
164,31 |
B.5. Cu un consum anual între 11.627,79 MWh şi 116.277,79 MWh |
162,49 |
B.6. Cu un consum anual peste 116.277,79 MWh |
0,00 |
|
COMENTARII la Ordinul 20/2014
|
|
|
Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 20 din 2014
|
|
ANONIM a comentat
Decretul 226 2006
Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!!
Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 20/2014
|