Având în vedere Referatul de aprobare al Direcţiei generale buget-finanţe şi fonduri europene din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 111.961/24 noiembrie 2010,în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit şi Fondul european pentru garantare agricolă prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 371/2009, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin. Articolul IPlanurile de conturi şi monografiile pentru reflectarea în contabilitate a fondurilor nerambursabile destinate finanţării politicii agricole comune, alocate de la Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare şi prefinanţare de la bugetul de stat, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 498/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 şi 730 bis din 28 octombrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 1Contabilitatea asigură înregistrarea tuturor operaţiunilor cu privire la gestionarea Fondului european de garantare agricolă (F.E.G.A.), a Fondului european agricol de dezvoltare rurală (F.E.A.D.R.), a Fondul european pentru pescuit (F.E.P.), a fondurilor externe alocate pentru implementarea programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului, şi anume:
– primirea sumelor în baza acordurilor de finanţare şi a declaraţiilor de cheltuieli;
– utilizarea sumelor primite din contribuţia financiară a Comunităţii Europene, aferente F.E.G.A., F.E.A.D.R., F.E.P., pentru implementarea programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului;
– înregistrarea fondurilor de cofinanţare aferente contribuţiei financiare nerambursabile, aferente F.E.G.A., F.E.A.D.R., F.E.P., a programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului;
– înregistrarea fondurilor alocate de la bugetul de stat sau din alte surse, reprezentând sume alocate de la bugetul de stat pe perioada de indisponibilitate temporară a surselor externe, aferente F.E.G.A., F.E.A.D.R., F.E.P., a programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului;
– înregistrarea fondurilor alocate de la bugetul de stat sau din alte surse, reprezentând finanţarea unor cheltuieli neeligibile;
– administrarea dobânzilor aferente disponibilităţilor din cont;
– înregistrarea, recuperarea şi rambursarea sumelor plătite necuvenit de către agenţiile de plăţi, respectiv: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Agenţia pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit;
– înregistrarea debitorilor. 2. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 2Reflectarea în contabilitatea instituţiilor publice implicate, respectiv Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Agenţia pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, a operaţiunilor privind primirea şi utilizarea fondurilor nerambursabile destinate finanţării politicii agricole comune şi a politicii comune de pescuit alocate de Comunitatea Europeană, precum şi cofinanţarea şi alocarea de la bugetul de stat a sumelor pe perioada de indisponibilitate a fondurilor comunitare se efectuează în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, cu modificările şi completările ulterioare. 3. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 4Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale înregistrează în evidenţa contabilă proprie operaţiile privind derularea F.E.G.A., F.E.A.D.R., F.E.P., a programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului, pe baza «Planului de conturi utilizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale» (anexa nr. 1.1), a «Monografiei privind înregistrarea în contabilitatea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a principalelor operaţiuni privind derularea Fondului European de Garantare Agricolă» (anexa nr. 1.2), a «Monografiei privind înregistrarea în contabilitatea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a principalelor operaţiuni privind derularea Fondului European pentru Dezvoltare Rurală» (anexa nr. 1.3), a «Monografiei privind înregistrarea în contabilitatea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a operaţiunilor privind derularea Fondului European de Pescuit» (anexa nr. 1.9), a «Monografiei privind înregistrarea în contabilitatea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a operaţiunilor privind derularea programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului» (anexa nr. 1.10) şi a «Monografiei privind înregistrarea în contabilitatea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a operaţiunilor privind derularea programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului» (anexa nr. 1.11). 4. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 6Agenţia pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit înregistrează operaţiile privind derularea F.E.A.D.R., în evidenţa contabilă proprie, pe baza «Planului de conturi utilizat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit» (anexa nr. 1.7) şi a «Monografiei privind înregistrarea în contabilitatea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a principalelor operaţiuni privind derularea Fondului European Agricol de Dezvoltare Rurală» (anexa nr. 1.8). 5. După articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 61, cu următorul cuprins: Articolul 61 Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură înregistrează:
– operaţiile privind derularea programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului pe baza «Planului de conturi utilizat de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură» (anexa nr. 1.12) şi a «Monografiei privind înregistrarea în contabilitatea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură a operaţiunilor privind derularea programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului» (anexa nr. 1.13);
– operaţiile privind derularea programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului pe baza «Planului de conturi utilizat de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură» (anexa nr. 1.12) şi a «Monografiei privind înregistrarea în contabilitatea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură a operaţiunilor privind derularea programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului» (anexa nr. 1.14). 6. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 7Anexele nr. 1.1 - 1.14 fac parte integrantă din prezenta anexă. 7. Anexele nr. 1.1-1.7 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1-7*), care fac parte integrantă din prezentul ordin. 8. La anexa nr. 1.8, punctele 1 şi 3 se modifică şi vor avea cuprinsul prevăzut în anexa nr. 8*), care face parte integrantă din prezentul ordin. 9. La anexa nr. 1.8, după punctul 7 se introduce un nou punct, punctul 8, care va avea cuprinsul prevăzut în anexa nr. 9*), care face parte integrantă din prezentul ordin. 10. După anexa nr. 1.8 se introduc şase noi anexe, anexele nr. 1.9-1.14, prevăzute în anexele nr. 10-15*), care fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Valeriu Tabără *) Anexele nr. 1-15 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul de relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial“, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.