ORDIN Nr. 3042
din 28 noiembrie 2007
privind durata si
periodicitatea vizitelor, greutatea si numarul pachetelor, precum si
categoriile de bunuri ce pot fi primite, pastrate si folosite de persoanele
aflate in executarea pedepselor privative de libertate
ACT EMIS DE:
MINISTERUL JUSTITIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 891 din 27 decembrie 2007
In temeiul Legii nr. 275/2006 privind executarea
pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului
penal, al Hotărârii Guvernului nr. 1.897/2006 pentru aprobarea Regulamentului
de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi al Hotărârii Guvernului
nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu
modificările şi completările ulterioare,
ministrul justiţiei emite
următorul ordin:
Art. 1. - (1) Persoanele aflate în executarea măsurilor
privative de libertate, denumite în continuare persoane
private de libertate, au dreptul de a primi vizite
în spaţii special amenajate, sub supravegherea vizuală a personalului locului de deţinere, directă sau prin
intermediul unor sisteme electronice.
(2) Persoanele private de libertate pot fi vizitate de
soţ sau de soţie ori de rudele până la gradul al IV-lea inclusiv. Cu
consimţământul persoanei private de libertate, aceasta poate fi vizitată şi de
alte persoane, cu aprobarea scrisă a directorului locului de deţinere.
Art. 2. - (1) In funcţie de regimul de executare a
pedepsei şi de conduita adoptată pe timpul detenţiei, persoanele private de
libertate pot primi vizite astfel:
a) cu dispozitive de separare (tip cabină);
b) fără dispozitive de separare.
(2) Vizita cu dispozitive de separare se acordă
persoanelor condamnate cărora li se aplică regimul de maximă siguranţă şi
închis, persoanelor arestate preventiv şi persoanelor condamnate până la
stabilirea regimului de executare a pedepsei.
(3) Vizita fără dispozitive de separare se acordă persoanelor
condamnate cărora li se aplică regimul semideschis şi deschis. In mod
excepţional, acest tip de vizită se poate acorda şi persoanelor condamnate
cărora li se aplică regimul de maximă siguranţă şi închis, cu aprobarea
directorului locului de deţinere, în condiţiile art. 38 alin. (4) din
Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi
a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr. 1.897/2006.
(4) Directorul locului de deţinere poate dispune ca
vizitele persoanelor private de libertate cărora li se aplică regimul
semideschis şi deschis să aibă loc în spaţii prevăzute cu dispozitive de
separare, atunci când:
- există informaţii cu privire la posibilitatea producerii
unui eveniment negativ;
- vizitatorul sau persoana privată de libertate
solicită acest lucru;
- împotriva persoanelor private
de libertate s-a declanşat procedura disciplinară sau au fost sancţionate
disciplinar în ultimele 6 luni pentru introducere, comercializare ori deţinere
de droguri, medicamente fără prescripţie medicală şi obiecte interzise sau
pentru exercitarea de violenţe.
(5) Directorul locului de deţinere poate aproba vizite
între persoanele private de libertate, indiferent de regimul de executare, în
sectorul de acordare a drepturilor la vizite, în spaţii prevăzute cu
dispozitive de separare, în condiţiile prevăzute de art. 40 din Regulamentul de
aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
(6) Durata vizitei este de la 30 de minute până la
două ore, în raport de numărul solicitărilor de acordare a vizitelor şi de
spaţiile existente. Persoanele private de libertate pot beneficia în cursul
unei zile de o singură vizită.
(7) Persoanele vizitatoare nu pot vizita simultan două
sau mai multe persoane private de libertate, cu excepţia situaţiilor prevăzute
la art. 39 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind
executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal.
(8) Pentru minorii privaţi de libertate, durata vizitei
este de la o oră la 3 ore.
(9) Periodicitatea exercitării dreptului persoanelor
private de libertate de a primi vizite este prevăzută în anexa nr. 1.
(10) Persoanele private de libertate beneficiază, în
limitele prevăzute în anexa nr. 1, de cel mult o vizită pe săptămână. In
aceleaşi condiţii, minorii privaţi de libertate şi femeile gravide ori care au născut, pe perioada în care îngrijesc
copilul în locul de deţinere, beneficiază de cel mult două vizite pe săptămână.
Art. 3. - Persoanele private de
libertate, cetăţeni străini sau apatrizi, pot fi vizitate în aceleaşi condiţii
ca şi persoanele cu cetăţenie română.
Art. 4. - (1) Persoanele private de libertate pot fi
vizitate de apărătorii lor în baza împuternicirii avocaţiale înregistrate la
barou şi a carnetului de avocat vizat la zi.
(2) Persoanele private de libertate pot fi vizitate de
notari publici, executori judecătoreşti ori de alte persoane cu atribuţii
oficiale, în timpul programului de lucru al sectorului de acordare a vizitelor.
(3) Persoanele private de
libertate de altă cetăţenie decât cea română pot fi vizitate, cu informarea
directorului locului de deţinere, de diplomaţi şi funcţionari consulari din
cadrul misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare străine care
reprezintă interesele statului ai cărui cetăţeni sunt cei vizitaţi.
(4) Intrevederile cu persoanele menţionate la alin.
(1)-(3) sunt confidenţiale şi se desfăşoară sub supraveghere vizuală în spaţii
special amenajate prevăzute cu dispozitive de separare care să limiteze
contactul fizic, dar care să permită transmiterea de înscrisuri şi care nu
afectează drepturile prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 5. - Persoanele private de libertate, internate în
spitale din afara sistemului penitenciar, pot fi vizitate cu aprobarea directorului locului de deţinere şi cu avizul medicului în a căror
supraveghere se află, în prezenţa unui lucrător al sectorului de acordare a drepturilor
la pachet şi vizită.
Art. 6. - (1) Persoanele sosite la vizită sunt obligate
să îşi dovedească identitatea cu cartea sau cu buletinul de identitate, cu
paşaportul sau cu orice alt act cu fotografie, emis de o autoritate a statului
ai cărui cetăţeni sau rezidenţi sunt.
(2) In cazul în care documentul este deteriorat sau nu
poate fi efectuată o verificare corespunzătoare privind identitatea
solicitantului, vizita nu se acordă.
Art. 7. - (1) Persoanele sosite în vizită sunt supuse
controlului de specialitate şi celui antiterorist.
(2) Accesul vizitatorilor implică măsuri de control
necesare din motive de securitate, prin observare, palpare, control corporal
sau prin utilizarea unor echipamente tehnice fixe ori portabile de detectare a
armamentului, muniţiei sau substanţelor stupefiante, toxice ori explozive sau a
obiectelor interzise.
(3) Vizitatorii asupra cărora s-au descoperit
armament, muniţie, substanţe halucinogene, droguri, medicamente ori obiecte
interzise, pe care nu le-au declarat înainte de începerea controlului, nu sunt
admişi la vizită pentru o perioadă stabilită de directorul penitenciarului, dar
care nu poate fi mai mare de 6 luni.
(4) Accesul persoanelor private de libertate la
vizită presupune obligativitatea efectuării percheziţiei corporale sumare
pentru vizita cu dispozitiv de separare, percheziţiei corporale amănunţite
pentru vizita fără dispozitiv de separare şi acceptării celorlalte măsuri de
control necesare pentru asigurarea securităţii. Refuzul acceptării măsurilor de
control din partea vizitatorilor sau a persoanelor private de libertate conduce
la anularea vizitei.
(5) Vizitatorii care pot avea
o influenţă negativă asupra comportamentului persoanelor private de libertate,
cei în stare de ebrietate sau care încearcă să introducă substanţe, bunuri ori
obiecte interzise în locul de desfăşurare a vizitei, precum şi cei despre care
se deţin date şi informaţii că ar putea periclita siguranţa locului de deţinere nu sunt primiţi la vizită, prin
dispoziţie a directorului locului de deţinere.
Art. 8. - Nerespectarea regulilor privind acordarea şi
desfăşurarea vizitei atrage întreruperea sau, după caz, încetarea acesteia, iar
motivele se consemnează de către cel care a luat măsura într-un registru
special destinat. In aceste situaţii, vizita se înregistrează ca fiind
efectuată.
Art. 9. - (1) In situaţia naşterii copilului persoanei
private de libertate ori a decesului unui membru de familie sau al unei rude
până la gradul al IV-lea inclusiv, directorul unităţii poate aproba ca persoanele
private de libertate, în baza unei solicitări scrise, să beneficieze de o
vizită în afara celor prevăzute în anexa nr. 1.
(2) Vizita prevăzută la alin. (1) se poate acorda fără
dispozitiv de separare.
Art. 10. - (1) Persoanele private de libertate au dreptul
de a primi, prin sectorul vizite, bunuri de natura celor prevăzute în anexa nr.
2.
(2) Greutatea unui pachet cu
bunuri ce pot fi primite, păstrate şi folosite de persoanele private de
libertate, în condiţiile prevăzute de art. 55 alin. (1) din Regulamentul de
aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, nu va depăşi 10 kg.
Numărul pachetelor ce pot fi primite lunar este egal cu cel al vizitelor la
care persoanele private de libertate au dreptul conform anexei nr. 1.
(3) Sancţiunea disciplinară cu suspendarea dreptului
de a primi vizite pe o perioadă de cel mult 3 luni nu afectează dreptul de a
primi bunuri.
(4) Primirea, folosirea şi păstrarea bunurilor se fac
cu respectarea regulilor de igienă şi a măsurilor de siguranţă impuse de
administraţia locului de deţinere.
(5) Persoanelor private de
libertate le sunt interzise primirea, deţinerea şi portul bunurilor şi
obiectelor din metale şi pietre preţioase.
Art. 11. - (1) Persoanele private de libertate nu pot
primi prin pachet produse alimentare, dulciuri, legume, fructe, cafea, ţigări,
apă minerală, băuturi răcoritoare, produse cosmetice şi de întreţinere,
detergenţi, baterii pentru aparatura audio, precum şi orice alte produse în
care se pot disimula droguri, substanţe toxice ori care prin controlul specific
pot fi deteriorate sau în cazul cărora activitatea de control contravine
normelor igienico-sanitare.
(2) Produsele din categoria celor enumerate la alin.
(1) pot fi achiziţionate numai de la punctul comercial care funcţionează în
incinta locului de deţinere, cu respectarea art. 56 alin. (2) din Regulamentul
de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
(3) Se interzice vânzarea către persoanele private de
libertate a produselor alimentare care necesită încălzire, coacere, fierbere
sau alte tratamente termice în vederea consumului, cu excepţia cafelei.
(4) Persoanele private de libertate nu pot primi prin
pachet medicamente. Medicamentele prescrise de medicii specialişti pot fi
achiziţionate din sumele la dispoziţia persoanelor private de libertate, prin
grija medicului locului de deţinere. Aceste cheltuieli nu afectează cuantumul săptămânal al sumelor din care
persoanele private de libertate pot efectua cumpărături.
(5) De la punctul comercial pot
fi achiziţionate şi produse dintre cele prevăzute în anexa nr. 2, direct sau pe
bază de solicitare scrisă, în cazul bunurilor de folosinţă îndelungată sau al
celor care nu se regăsesc printre cele comercializate în mod curent.
Art. 12. - Cu ocazia primirii,
bunurile şi obiectele destinate persoanelor private de libertate sunt supuse,
în prezenţa acestora, controlului specific executat de personalul anume
desemnat de către directorul locului de deţinere.
Art. 13. - (1) Plafonul săptămânal al sumei cu care
persoanele private de libertate pot efectua cumpărături de la punctele
comerciale înfiinţate în cadrul unităţilor de deţinere reprezintă jumătate din
salariul minim brut pe economie.
(2) In situaţia achiziţionării unor bunuri de folosinţă
îndelungată, permise a fi păstrate sau folosite pe perioada executării
pedepsei, directorul locului de deţinere poate aproba folosirea unei sume mai
mari decât cea prevăzută la alin. (1), însă totalul cheltuielilor efectuate nu
poate depăşi plafonul aferent lunii respective.
Art. 14. - Dispoziţiile prezentului ordin se aplică în
mod corespunzător persoanelor reţinute, arestate preventiv, precum şi minorilor
faţă de care s-a luat măsura educativă a internării într-un centru de reeducare
sau într-un institut medical-educativ.
Art. 15. - Persoanele private de libertate nu pot
cumpăra, primi, deţine sau folosi bunuri şi obiecte de genul celor prevăzute în
anexa nr. 3.
Art. 16. -Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din
prezentul ordin.
Art. 17. - (1) In termen de un an de la intrarea în
vigoare a prezentului ordin, directorii locurilor de deţinere dispun măsuri de
diversificare a gamei de bunuri prevăzute la art. 11 alin. (1), ce pot fi
achiziţionate de către persoanele private de libertate de la punctele
comerciale din incintă.
(2) In această perioadă persoanele private de libertate
pot primi alimente şi bunuri de natura celor prevăzute la art. 11 alin. (1), cu
excepţia produselor alimentare semipreparate, preparate sau gătite, uşor
alterabile ori care necesită încălzire, coacere, fierbere sau alte tratamente
termice în vederea consumului, ori a produselor a căror valabilitate este expirată.
Se interzice primirea bunurilor care nu prezintă sigiliul producătorului sau
care, în urma controlului specializat, pot suferi modificări ori deteriorări.
(3) După acest termen bunurile prevăzute la art. 11
alin. (1) pot fi achiziţionate numai de la punctele comerciale din incinta
locurilor de deţinere.
Art. 18. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 19. - La intrarea în vigoare a prezentului ordin,
Ordinul ministrului justiţiei nr. 3.131/C/2003 privind durata şi periodicitatea
vizitelor, numărul şi greutatea pachetelor cu alimente, precum şi bunurile care
pot fi primite, păstrate şi folosite de către persoanele aflate în executarea
pedepselor privative de libertate, publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 840 din 26
noiembrie 2003, se abrogă.
Ministrul justiţiei,
Tudor-Alexandru Chiuariu
ANEXA Nr. 1
PERIODICITATEA ACORDĂRII VIZITELOR
1. Arestaţi preventiv:
- majori - 4 vizite/lună;
- minori şi femei gravide ori care au născut, pe
perioada în care îngrijesc copilul în locul de deţinere - 6 vizite/lună.
2. Condamnaţi cărora li se aplică regimul de maximă
siguranţă:
- 2 vizite/lună.
3. Condamnaţi cărora li se aplică regimul închis şi
persoane condamnate până la stabilirea regimului de executare a pedepsei:
- majori - 3 vizite/lună;
- minori şi femei gravide ori care au născut, pe
perioada în care îngrijesc copilul în locul de deţinere -5 vizite/lună.
4. Condamnaţi cărora li se aplică regimul semideschis
şi deschis:
- majori - 4 vizite/lună;
- minori şi femei gravide ori care au născut, pe
perioada în care îngrijesc copilul în locul de deţinere - 6 vizite/lună.
5. Minori sancţionaţi cu internarea într-un
centru de reeducare:
- 8 vizite/lună.
ANEXA Nr. 2
BUNURILE
ce pot fi primite, păstrate şi folosite de către
persoanele private de libertate
Nr. crt.
|
Denumirea bunurilor şi obiectelor
|
Cantitatea
|
I. Articole de îmbrăcăminte si
cazarmament
|
1.
|
Lenjerie de corp (maiouri, chiloţi, bluze de corp,
indispensabili)
|
10 bucăţi
|
2.
|
Pijamale/cămăşi de noapte
|
2 bucăţi
|
3.
|
Pulovere
|
2 bucăţi
|
4.
|
Cojoc, palton, pardesiu
|
1 bucată
|
5.
|
Pantaloni scurţi
|
2 bucăţi
|
6.
|
Fular
|
1 bucată
|
7.
|
Ciorapi
|
10 perechi
|
8.
|
Incălţăminte
|
2 perechi
|
9.
|
Mănuşi
|
1 pereche
|
10.
|
Bretele sau curea pentru pantaloni
|
1 bucată
|
11.
|
Papuci
|
1 pereche
|
12.
|
Şapcă, pălărie, căciulă, basc, fes
|
1 bucată
|
13.
|
Basmale
|
2 bucăţi
|
14.
|
Lenjerie pentru pat (cearşafuri, feţe
pernă)
|
2 bucăţi*)
|
15.
|
Faţă de masă - pentru mesele din dotarea camerelor de deţinere
|
2 bucăţi*)
|
16.
|
Costum de haine sau pantalon şi sacou
|
2 bucăţi
|
17.
|
Rochii
|
2 bucăţi
|
18.
|
Fuste sau pantaloni
|
2 bucăţi
|
19.
|
Bluze, tricouri
|
5 bucăţi
|
20.
|
Cămăşi
|
5 bucăţi
|
21.
|
Cravată
|
2 bucăţi
|
II. Articole pentru igiena
personală
|
1.
|
Prosoape
|
4 bucăţi
|
2.
|
Batiste
|
5 bucăţi
|
3.
|
Pieptene sau perie pentru păr, cu excepţia celor din metal
|
1 bucată
|
4.
|
Perie de dinţi
|
2 bucăţi
|
5.
|
Aparat de uscat părul
|
1 bucată*)
|
6.
|
Unghieră fără cuţit
|
1 bucată
|
7.
|
Lighean din material plastic pentru igiena personală a femeilor
|
1 bucată
|
8. 9.
|
Perii pentru haine şi încălţăminte Brâu
|
2 bucăţi 1 bucată**)
|
Nr. crt.
|
Denumirea bunurilor şi obiectelor
|
Cantitatea
|
10.
|
Ochelari de vedere
|
în raport de nevoi**)
|
11.
|
Proteze
|
în raport de nevoi**)
|
III. Alte obiecte si bunuri
|
1.
|
Genţi sau sacose
|
2 bucăţi
|
2.
|
Ceas de mână
|
1 bucată
|
3.
|
Obiecte de podoabă (inele, cercei, lănţişoare etc), cu excepţia
celor din metale şi pietre preţioase
|
maximum 3 bucăţi din fiecare
|
4.
|
Brichetă, pentru fumători
|
2 bucăţi
|
5.
|
Pix, creion
|
2 bucăţi
|
6.
|
Hârtie de scris si de xerox
|
în raport de nevoi
|
7.
|
Plicuri si timbre
|
în raport de nevoi
|
8.
|
Ace pentru cusut
|
2 bucăţi
|
9.
|
Aţă pentru cusut
|
2 papiote
|
10.
|
Dispozitiv mecanic pentru deschiderea conservelor
|
1 bucată
|
11.
|
Farfurii/castroane din material plastic/metal
|
1 bucată
|
12.
|
Lingură, furculiţă, linguriţă
|
câte o bucată
|
13.
|
Pahar, cană din material plastic/metal
|
câte o bucată
|
14.
|
Fierbător
|
1 bucată*)
|
15.
|
Filtru de cafea
|
1 bucată*)
|
16.
|
Televizor cu diagonala de maximum 51 cm
|
1 bucată*)
|
17.
|
Aparate audio cu baterii, cu dimensiuni cumulate (L+I+h) de
maximum 30 cm
|
1 bucată*)
|
18.
|
Instrumente muzicale
|
în raport de nevoi***)
|
19.
|
Joc de şah, table, rummy, cărţi de joc etc.
|
câte un set
|
20.
|
Costume pentru activităţi artistice
|
în raport de nevoi***)
|
21.
|
Materiale şi echipament pentru practicarea activităţilor
sportive, după cum urmează: trening, tricou, şort, pantofi de sport, mingi de
volei, fotbal, tenis de câmp sau de masă, rachete ori palete, fileu pentru
jocuri sportive, extensoare, flexoare
|
în raport de nevoi***)
|
22.
|
Fotografii
|
în număr rezonabil
|
23.
|
Obiecte şi diferite materiale de uz personal cu semnificaţii
religioase
|
în număr rezonabil
|
24.
|
Materiale pentru desfăşurarea unor
activităţi ocupaţionale, cărţi, broşuri, reviste cu conţinut religios,
beletristic, ştiinţific sau tehnic
|
in număr rezonabil***)
|
25.
|
Materiale pentru desfăşurarea unor activităţi tip hobby şi
ocupaţionale*)
|
|
*) Cu aprobarea directorului
locului de deţinere.
**) Cu recomandarea medicului.
***) Cu aprobarea directorului locului de deţinere, în
raport de spaţiile de depozitare existente.
ANEXA Nr. 3
OBIECTELE
interzise a fi
primite, cumpărate, păstrate şi folosite de către persoanele private de libertate, aflate
în locurile de deţinere
A. Arme şi obiecte periculoase
• Arme de foc şi arme albe, reale sau imitaţii
• Obiecte din orice material transformate în armă albă
sau de foc, obiectele ascuţite ori tăioase, confecţionate sau introduse clandestin în penitenciar
• Obiecte care sunt permise a fi deţinute (unghieră sau
pilă, desfăcătoare de conserve), care au fost modificate, pixuri, pieptene,
umeraşe, cârlige de rufe etc, confecţionate din metal
• Obiectele furnizate de administraţia
locului de deţinere, care se află în alt loc decât cele autorizate (ustensile
de bucătărie, scule şi unelte folosite în ateliere, ustensile de frizerie) sau
care pot fi utilizate în alte scopuri decât cele stabilite prin regulamentul de
ordine interioară
• Bare, lanţuri din fier sau alte materiale, picioare
de pat, de masă, de scaune, precum şi alte obiecte de acest gen, pietre ori
alte obiecte care pot fi utilizate ca arme de atac
• Corzi, sfori elastice sau rigide, precum şi sfori
confecţionate din articole de îmbrăcăminte, cazarmament sau alt tip de material
• Brichete metalice
B. Alimente şi
băuturi
• Acumularea de produse alimentare care prezintă risc
de alterare
• Băuturi alcoolice, fructe fermentate sau în proces de
fermentare şi lămâi
C. Aparate
electronice (pentru vizualizare şi receptare de imagini sau sunet şi playere de
muzică sau jocuri)
• Aparate de radio şi radiocasetofoane care să aibă
încorporată opţiunea de înregistrare
• Playere de tip iPod
• Dispozitive mobile de redare sau citire de pe CD, care dispun de opţiunea de înregistrare
• Playere MP3, atunci când acest gen de aparate permit
stocarea şi transferul de date
• Video sau DVD, playere ori recordere
• Decodoarele de pay-TV şi de canale digitale
• Dispozitive care înregistrează imagini în orice format (analogic-video sau digital-DVD)
• Console video
• Casete, CD-uri, DVD-uri sau alte suporturi externe de
stocare, primite prin pachete ori aduse de persoanele private de libertate la
revenirea din permisiunea de ieşire din penitenciar, cu excepţia celor cu
licenţă, care conţin muzică şi jocuri video şi au sigiliul producătorului
• Căştile prevăzute cu cadru metalic şi difuzoarele
neîncorporate în aparat
• Alte echipamente care au
funcţii de înregistrare şi stocare
D. Alte tipuri de aparatură
• Aparate foto, aparate de emisie-recepţie sau aparate
similare, dispozitive externe ori încorporate de poziţionare globală (GPS) sau
cu posibilităţi de transmitere a imaginilor şi sunetelor în timp real ori
înregistrate, binocluri, lanterne şi telefoane, cu excepţia cazurilor prevăzute
la art. 127 alin. (7) şi (8) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006
privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.897/2006
• Aparate de încălzit, reşouri, fierbătoare atipice,
lămpi, cabluri şi materiale electrice, prelungitoare electrice cu lungimea mai
mare de 3 m
• Ventilatoare sau aparate de aer condiţionat
• Baterii, cu excepţia celor cumpărate de la punctele
comerciale de incintă
• Incărcătoare de acumulatori, transformatoare de
curent sau acumulatori
• Obiectele autorizate care, fie din cauza
caracteristicilor lor, fie prin modificare ulterioară, pot avea încorporate
elemente sau funcţii proprii oricărei categorii de obiecte interzise (articole
de telefonie mobilă, fotografiere, GPS etc.)
• Articole care pot prezenta un
risc pentru persoanele private de libertate sau personalul locului de deţinere
E. Diferite obiecte
• Ace fabricate industrial sau manual, material medical
de chirurgie
• Seringi, în alte condiţii decât cele stabilite de
medicul locului de deţinere şi aprobate de directorul locului de deţinere
• Aparate şi ace pentru tatuat
• Materiale pentru activităţi sportive, care nu pot fi
controlate fără a fi deteriorate
• Maşini de scris
• Flacoane cu produse de parfumerie cu alcool (parfum,
loţiuni pentru masaj etc), precum şi cele cu un volum de peste 330 ml
• Orice fel de produs de igienă personală, de
parfumerie sau cosmetică, dacă nu a fost furnizat de locul de deţinere sau
achiziţionat de la punctul comercial din incinta locului de deţinere
F. Articole
vestimentare şi de cazarmament
• Lenjerie de pat şi articolele vestimentare care
prezintă riscul de a fi deteriorate în timpul controlului, precum şi acumularea
de astfel de articole peste cantităţile permise
• Genţi, valize sau orice alt articol similar care
conţine elemente metalice, căptuşeli, pereţi dubli sau care prezintă riscul de
a fi deteriorate în timpul controlului ori care pot fi modificate pentru a se
obţine astfel obiecte contondente, tăioase sau ascuţite
• Măşti, peruci, meşe, mustăţi şi bărbi false şi orice
alt fel de obiecte a căror utilizare poate conduce la schimbarea fizionomiei
• Articole vestimentare similare sau asemănătoare cu
uniformele şi însemnele de identificare ale personalului
G. Substanţe toxice,
medicamente
• Substanţe toxice şi stupefiante
• Medicamente care nu au fost prescrise de serviciul
medical din locul de deţinere sau medicamentele prescrise pe care pacientul le
acumulează în mod nejustificat
• Sprayuri de orice fel
• Adezivi, vopsele, grunduri, lacuri de orice fel, cu
excepţia adezivilor folosiţi pentru lipirea corespondenţei, achiziţionaţi de la
punctul comercial din incinta locului de deţinere
H. Documente, bani şi
obiecte de valoare
• Documente de identitate (carte de identitate,
paşaport, carnet de conducere etc), cu excepţia actelor de identitate sau a
ecusoanelor emise de locul de deţinere
• Fotografii personale de dimensiunile cerute pentru
actele de identitate sau cele care, prin modificare,
pot fi folosite pentru confecţionarea unui astfel de document
• Monede şi bancnote din moneda naţională sau dintr-o
monedă străină
• Instrumente de plată, cu excepţia celor puse la
dispoziţie de locul de deţinere
• Cartele telefonice, cu excepţia
celor achiziţionate de la punctul comercial din incinta locului de deţinere
• Obiecte din metale sau pietre preţioase ori obiecte
de artă, de cult, cărţi, ceramică etc. asupra cărora există suspiciunea că sunt
obiecte de patrimoniu sau de valoare
I. Echipamente şi
aparatură informatică
• Calculatoare personale şi echipamentele informatice
care nu respectă reglementările privind utilizarea şi deţinerea de
calculatoare, stabilite prin decizie a directorului general al Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor.
J. Diverse
• Animale şi plante
• Embleme, etichete autoadezive, publicaţii, pancarte
şi postere reprezentând simboluri neconstituţionale, rasiste, xenofobe,
pornografice, care atentează la libertatea religioasă sau ideologică, aduc
atingere demnităţii umane sau reprezintă organizaţii teroriste ori incită la
violenţă
• Ştampile, parafe sau matriţe
• Componente electronice, piese sau subansambluri
provenite din dezmembrarea diferitelor bunuri