ORDIN Nr. 3215
din 19 noiembrie 2009
pentru modificarea si
completarea Ordinului ministrului economiei si finantelor nr. 2.116/2007
privind aprobarea cheltuielilor eligibile pentru Programul operational
Asistenta tehnica
ACT EMIS DE:
MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 813 din 27 noiembrie 2009
Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr.
759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul
operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi
completările ulterioare,
în temeiul art. 13 din Hotărârea Guvernului nr.
759/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 10 alin.
(4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
Art. I. - Ordinul
ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.116/2007 privind aprobarea
cheltuielilor eligibile pentru Programul operaţional Asistenţă tehnică,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 16 ianuarie 2008,
cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după
cum urmează:
1. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„Art. 2. - (1) Cheltuielile efectuate pentru
implementarea operaţiunilor din cadrul axelor prioritare/domeniilor majore de
intervenţie prezentate la art. 1 sunt considerate eligibile dacă îndeplinesc
cumulativ următoarele condiţii generale:
a) sunt efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2007;
b) sunt în concordanţă cu obiectivele POAT; şi
c) sunt necesare implementării proiectului.
(2) Prin excepţie de la alin. (1), cheltuielile
efectuate pentru sprijinirea activităţii coordonatorilor de poli de creştere şi
ale personalului de sprijin al acestora sunt considerate eligibile dacă
îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii generale:
a) sunt efectuate începând cu data intrării în vigoare
a Protocolului tripartit dintre Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei,
Ministerul Finanţelor Publice şi fiecare agenţie pentru dezvoltare regională în
parte;
b) nu sunt finanţate din axa prioritară 6 din Programul
operaţional regional;
c) sunt în concordanţă cu obiectivele POAT;
d) sunt necesare implementării proiectului.
(3) Prin excepţie de la alin. (1), cheltuielile
efectuate pentru finanţarea majorării salariale acordate în temeiul Legii nr.
490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri
comunitare, cu modificările şi completările ulterioare, sunt considerate
eligibile dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii generale:
a) sunt efectuate începând cu data de 14 aprilie 2009;
şi
b) sunt în concordanţă cu obiectivele POAT."
2. La articolul 3, după alineatul (4) se introduc
cinci noi alineate, alineatele (5)-(9), cu următorul cuprins:
„(5) Sunt considerate eligibile cheltuielile aferente
creşterii venitului brut rezultate în urma majorării salariale acordate în
temeiul Legii nr. 490/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
inclusiv următoarele contribuţii ale angajatorului aferente respectivei
creşteri:
a) contribuţia de asigurări sociale de stat;
b) contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă
şi boli profesionale;
c) contribuţia pentru asigurarea sănătăţii
personalului;
d) contribuţia la bugetul asigurărilor pentru şomaj.
(6) In cazul premiilor anuale calculate pe baza
venitului brut care include şi majorarea salarială în baza Legii nr. 490/2004,
cu modificările şi completările ulterioare, este considerată eligibilă valoarea
premiul acordat, aferentă acestei majorări, inclusiv contribuţiile
angajatorului aferente acestei valori dintre cele menţionate la alin. (5) lit.
a)-d), şi plătită conform legislaţiei în vigoare.
(7) Cheltuielile prevăzute la alin. (5) şi (6) sunt
eligibile pentru personalul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) are atribuţii în gestionarea instrumentelor
structurale în cadrul obiectivului Convergenţă, aşa cum este definită noţiunea
de gestionare de către Hotărârea Guvernului nr. 595/2009 pentru aplicarea Legii
nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează
fonduri comunitare;
b) a obţinut avizul prealabil al MFP pentru acordarea
majorării salariale în temeiul Legii nr. 490/2004, cu modificările şi
completările ulterioare;
c) este încadrat în structurile prevăzute la art. 2
alin. (1) lit. b) pct. 1, 2, 10, 11 şi 12 din Hotărârea Guvernului nr.
595/2009;
d) în cazul structurilor prevăzute la art. 2 alin. (1)
lit. b) pct. 10 şi 11 din Hotărârea Guvernului nr. 595/2009 şi menţionate la
lit. c), acestea trebuie să îndeplinească funcţiile şi atribuţiile de
autoritate de management, respectiv organism intermediar în conformitate cu
descrierile sistemelor de management şi control, parte a documentelor de
evaluare a conformităţii, considerate acceptabile de Comisia Europeană, în
contextul art. 71 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11
iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European
de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de
abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999.
(8) Cheltuielile prevăzute la alin. (5) şi (6) sunt
eligibile pentru personalul încadrat la nivelul autorităţii de audit dacă
îndeplineşte condiţia prevăzută la alin. (7) lit. a) şi beneficiază de
majorarea salarială acordată în temeiul Legii nr. 490/2004, cu modificările şi
completările ulterioare.
(9) Cheltuielile prevăzute la alin. (5) şi (6) nu sunt
eligibile pe perioada în care personalul este delegat, detaşat, mutat temporar
în altă structură decât cele prevăzute la alin. (7) şi (8), aflat în concediu
medical sau concediu de maternitate."
3. La articolul 6 alineatul (1), litera i) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
,,i) închirierea sediului, instalaţiilor,
echipamentelor, mobilierului, efectuate în ansamblu sau separat, destinate
activităţii zilnice a beneficiarului."
4. La articolul 8, alineatele (1), (3) şi (6) se
modifică şi vor avea următorul cuprins:
„Art. 8. - (1) Cheltuielile privind închirierea şi/sau
leasingul pentru mijloace de transport sunt eligibile în cadrul proiectului.
........................................................................................................................................................................ .........................................................
(3) Cheltuielile privind leasingul prevăzute la alin.
(1) trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a) obiectul material al contractului de leasing este
utilizat exclusiv pentru realizarea obiectivului operaţiunii şi respectă
prevederile din contractul/decizia de finanţare;
b) utilizatorul de leasing este beneficiarul
operaţiunii;
c) cota-parte din valoarea de intrare a bunului plătită
de utilizator este aferentă contractului de leasing şi este justificată de
documente contabile;
d) valoarea maximă eligibilă nu depăşeşte valoarea de
piaţă a bunului care face obiectul contractului de leasing;
e) cota-parte din valoarea de intrare a bunului este
eligibilă doar pentru perioada de finanţare a operaţiunii;
f) utilizatorul de leasing renunţă expres la opţiunea
de cumpărare, la momentul semnării contractului de leasing.
........................................................................................................................................................................ .........................................................
(6) Cheltuielile accesorii care intervin într-un
contract de leasing, precum asigurări, cu excepţia RCA, dobânzi, comisioane,
taxe şi alte asemenea cheltuieli, nu sunt eligibile."
Art. II. - Prezentul
ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Pogea