Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2018 privind drepturile elevilor şcolarizaţi în unităţi de învăţământ înfiinţate în procesul de organizare a reţelei şcolare şi pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei,luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul preuniversitar, precum şi durata de şcolarizare, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de dispoziţiile Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.895/2012*) privind acordarea autorizării de funcţionare provizorie pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară „Teddybar" din municipiul Bucureşti,*) Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.895/2012 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar nr. 19 din 19.12.2018 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular evaluate în perioada 15 noiembrie-14 decembrie 2018,în temeiul art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin. Articolul 1Se acordă acreditarea pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară „Teddybär", cu sediul în municipiul Bucureşti, strada Carol Knappe nr. 57, sectorul 1, pentru nivelul de învăţământ „primar", limba de predare „română", forma de învăţământ „cu frecvenţă", începând cu anul şcolar 2019-2020, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară „Teddybär" din municipiul Bucureşti, acreditată potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat şi de interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ, şi beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege. Articolul 3Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară „Teddybär" din municipiul Bucureşti are obligaţia de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obţinerea acreditării, dar nu mai târziu de anul şcolar 2023-2024. Articolul 4Personalul didactic, didactic auxiliar şi personalul nedidactic din unitatea de învăţământ autorizată, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Şcoala Primară „Teddybär" din municipiul Bucureşti. Articolul 5Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară „Teddybär" din municipiul Bucureşti este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării. Articolul 6Asociaţia „Teddybär" din municipiul Bucureşti, unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Şcoala Primară „Teddybär" din municipiul Bucureşti, Direcţia generală învăţământ secundar superior şi educaţie permanentă, Direcţia generală educaţie timpurie, învăţământ primar şi gimnazial din Ministerul Educaţiei Naţionale, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 7 Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul educaţiei naţionale,Ecaterina AndronescuANEXĂMunicipiul Bucureşti
Nr. crt. |
Denumirea unităţii de învăţământ |
Hotărârea ARACIP de evaluare/dată |
Denumirea persoanei juridice iniţiatoare |
Adresa unităţii de învăţământ, tel./fax, e-mail |
Nivel de învăţământ/ Nivel de calificare |
Profilul/Domeniul |
Domeniul pregătirii de bază |
Calificarea profesională/ Specializarea |
Limba de predare |
Forma de învăţământ |
1. |
Şcoala Primară „Teddybär" |
30/10.12.2018 |
Asociaţia „Teddybär" |
Str. Carol Knappe nr. 57, sectorul 1, tel. 0723/048602 gradinitateddybar@yahoo.com |
Primar |
|
|
|
Română |
Cu frecvenţă |
Capacitate maximă de şcolarizare* - 13 formaţiuni de studiu, într-un schimb (pentru întreaga unitate de învăţământ, cu nivelurile preşcolar şi primar) |
* Capacitatea de şcolarizare reprezintă numărul maxim de formaţiuni de studiu care pot fi şcolarizate în două schimburi în sălile de clasă şi cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unităţii de învăţământ.