ORDIN
Nr. 398 din 21 aprilie 1999
privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor
Ordonantei Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creantelor bugetare,
aprobata si modificata prin Legea nr. 108/1996, cu modificarile si completarile
ulterioare, referitoare la masuri asiguratorii si la contestatia la executare
silita
ACT EMIS DE: MINISTERUL FINANTELOR
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 205 din 12 mai 1999
Ministrul finantelor,
avand in vedere dispozitiile referitoare la masuri asiguratorii si la
contestatia la executare silita, cuprinse in Ordonanta Guvernului nr. 11/1996
privind executarea creantelor bugetare, aprobata si modificata prin Legea nr.
108/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, in baza prevederilor art.
109 din ordonanta mai sus mentionata si ale art. 12 din Hotararea Guvernului
nr. 447/1997 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor, cu
modificarile ulterioare,
emite urmatorul ordin:
Art. 1
Se aproba Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonantei
Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creantelor bugetare, aprobata si
modificata prin Legea nr. 108/1996, modificata si completata prin Ordonanta
Guvernului nr. 53/1997, referitoare la masuri asiguratorii si la contestatia la
executare silita, anexa la prezentul ordin.
Art. 2
Directia generala de colectare a veniturilor statului si de aplicare a
executarii silite, Directia generala a trezoreriei, Directia Generala a Vamilor
si unitatile sale teritoriale, directiile generale ale finantelor publice si
controlului financiar de stat judetene si a municipiului Bucuresti si unitatile
subordonate vor lua masuri pentru aducerea la indeplinire a prevederilor prezentului
ordin.
Art. 3
Prezentul ordin va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Ministrul finantelor,
Decebal Traian Remes
ANEXA 1
NORME METODOLOGICE
pentru aplicarea prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 11/1996 privind
executarea creantelor bugetare, aprobata si modificata prin Legea nr. 108/1996,
cu modificarile si completarile ulterioare, referitoare la masuri asiguratorii
si la contestatia la executare silita
a) Masuri asiguratorii
1. Referitor la art. 16
1.1. Masurile asiguratorii dispuse de instanta judecatoreasca sau de un alt
organ jurisdictional sunt modalitati de asigurare a realizarii creantelor
pentru care creditorul nu detine un titlu executoriu.
1.2. Pentru creantele bugetare care urmeaza a fi stabilite de catre
instantele judecatoresti cererea pentru infiintarea masurilor asiguratorii se
introduce o data cu actiunea impotriva platitorului la instanta in a carei raza
acesta isi are domiciliul sau sediul, iar in cazul in care dosarul cauzei se
solutioneaza de o alta instanta, aceasta devine competenta sa solutioneze si
cererea de infiintare a masurilor asiguratorii.
1.3. In cazul in care organele de verificare constata, cu ocazia
exercitarii controlului, inainte de intocmirea procesului-verbal prin care se
constata si se individualizeaza obligatii bugetare, ca exista pericolul ca
platitorul sa instraineze bunurile ori sa sustraga veniturile sau bunurile de
la executarea silita vor sesiza compartimentele de specialitate din cadrul
organului fiscal din care fac parte, punand la dispozitie acestora documentele
si informatiile necesare pentru solicitarea infiintarii de catre instanta
competenta a masurilor asiguratorii.
1.4. Instanta se va pronunta asupra cererii de infiintare a masurilor
asiguratorii printr-o incheiere. Incheierea de incuviintare a masurilor
asiguratorii este executorie, urmand ca organul de executare sa procedeze de
indata la indisponibilizarea veniturilor si a bunurilor urmaribile ale
platitorului.
Cand cererea de infiintare a masurilor asiguratorii se respinge, organul de
executare, precum si persoanele care, potrivit legii, raspund solidar cu
platitorul pot introduce apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Incheierea de incuviintare a masurilor asiguratorii poate fi atacata cu
apel de catre platitor sau de catre o alta persoana interesata in termen de 15
zile de la comunicarea acesteia. Recursul impotriva incheierilor instantei prin
care au fost dispuse sau incuviintate masurile asiguratorii nu suspenda
executarea acestora.
Incheierea de incuviintare fiind executorie se transmite organelor de
executare, de indata si din oficiu, de catre instanta care a incuviintat sau a
dispus masurile asiguratorii.
2. Referitor la art. 17
2.1. La primirea dispozitiei instantei organele de executare sunt obligate
sa procedeze de indata la identificarea bunurilor mobile si imobile, precum si
a oricaror venituri ale platitorului si la indisponibilizarea acestora in
limita valorii necesare pentru realizarea creantei bugetare.
Infiintarea popririi asiguratoare, a sechestrului asigurator asupra
bunurilor mobile sau a ipotecii asiguratoare asupra bunurilor imobile se face
de catre organele de executare, potrivit dispozitiilor privind executarea
silita a creantelor bugetare. Actele incheiate vor fi inaintate instantei.
2.2. O copie certificata de pe incheierea instantei sau de pe dispozitia
organului competent care a dispus luarea masurilor asiguratorii va fi transmisa
si tertului poprit sau bancii.
Sumele de bani datorate cu orice titlu debitorului de catre o terta
persoana sunt indisponibilizate in limitele prevazute de lege, in mainile
tertului poprit, de la data primirii adresei de infiintare a popririi de catre
acesta.
Pentru detinatorii de conturi bancare, in masura in care este necesar
pentru asigurarea realizarii creantei bugetare, sumele in lei si/sau in valuta
existente in contul platitorului sunt indisponibilizate. Din momentul
indisponibilizarii si pana la judecarea cauzei banca nu va face nici o plata
care ar diminua suma supusa indisponibilizarii, cu exceptia sumelor necesare
pentru plata drepturilor salariale.
3. Referitor la art. 18
3.1. Sumele in lei ridicate ca efect al masurilor asiguratorii se
consemneaza la unitatile abilitate pe numele platitorului, la dispozitia
organului care a incuviintat sau a dispus masurile asiguratorii, caruia i se va
preda documentul de depunere in termen de 3 zile de la data depunerii.
3.2. Organul de executare care a aplicat sechestrul asigurator constata
operatiunile efectuate printr-un proces-verbal, din care va lasa cate un
exemplar custodelui si platitorului, un exemplar il va retine, iar alt exemplar
va fi depus la instanta.
Bunurile in privinta carora sunt necesare masuri spre a impiedica
instrainarea sau sustragerea vor fi sechestrate asigurator cu punere de
sigilii.
b) Contestatia la executare silita
4. Referitor la art. 76
4.1. Debitorul, creditorii care participa la executare ori care si-au depus
titlurile in vederea distribuirii sumelor realizate prin executare silita,
tertul poprit, procurorul, persoanele care detin in coproprietate sau in
devalmasie cu debitorul bunurile supuse executarii silite sau care pretind ca
au un drept de proprietate sau un alt drept real asupra acestor bunuri, precum
si orice alta persoana interesata pot face contestatie la executare silita.
4.2. Contestatia la executare poate fi facuta:
a) impotriva executarii silite in intregime;
b) impotriva oricarei modalitati de executare silita: poprire, executare
silita prin decontare bancara, executare silita asupra bunurilor mobile sau
asupra bunurilor imobile;
c) impotriva fiecarui act de executare;
d) impotriva refuzului organului de executare de a indeplini un act de
executare silita.
4.3. In cazul in care titlul executoriu in temeiul caruia a fost inceputa
executarea silita nu este o hotarare a instantei ori a colegiilor sau sectiei
jurisdictionale a Curtii de Conturi si daca nu exista o procedura prin care
contestarea acestuia sa poata fi facuta la o instanta judecatoreasca,
persoanele prevazute la pct. 4.1 pot face contestatie la executare si impotriva
titlului executoriu.
Contestatia impotriva titlului executoriu poate fi facuta cu privire la
titlurile executorii emise de organele de executare, si anume:
a) procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, aprobat de
conducatorul organului de executare;
b) procesul-verbal de stabilire a cuantumului majorarilor de intarziere,
dobanzilor, penalitatilor sau a altor sume acordate prin titlul executoriu,
aprobat de conducatorul organului de executare;
c) titlul executoriu intocmit de organele de executare, pe baza avizului de
urmarire ori a evidentei pe platitori, pentru obligatiile bugetare constituite
de debitor si neachitate la scadenta;
d) procesul-verbal, aprobat de conducatorul organului de executare, privind
sumele datorate de adjudecatarul care nu depune imediat pretul bunului mobil
valorificat;
e) procesul-verbal de licitatie, in cazul in care cumparatorului, persoana
fizica, i s-a incuviintat plata pretului bunului imobil in rate.
5. Referitor la art. 77
5.1. Persoanele prevazute la pct. 4.1 pot formula contestatia la executare
in termen de 15 zile de la data la care, din comunicarea somatiei ori din alte
instiintari primite cu ocazia efectuarii executarii silite sau in orice alt
mod, a luat cunostinta de executarea ori de actul de executare pe care il
contesta, de refuzul organului de executare de a efectua un act de executare,
precum si de eliberarea sau de distribuirea sumelor realizate prin executare
silita, al caror cuantum sau mod de distribuire il contesta.
5.2. Persoanele care pretind ca au un drept de proprietate asupra bunului
urmarit pot introduce contestatia la executare in termen de cel mult 15 zile de
la data valorificarii acestuia.
6. Referitor la art. 78
6.1. In cazul in care contestatorul formuleaza cerere de suspendare a
executarii silite, organele de executare vor cere instantei obligarea acestuia
la depunerea unei cautiuni care sa asigure realizarea creantelor bugetare
pentru care a fost inceputa executarea silita, precum si a celor reprezentand
cheltuieli de executare.