Având în vedere:– prevederile art. 76 alin. (4), art. 94 alin. (2) lit. e) şi ale art. 361 alin. (3) lit. d) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. 42 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;– prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor);– prevederile Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ, cu modificările ulterioare;– prevederile art. 1 pct. 6 lit. p) din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020,în temeiul prevederilor art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin. Articolul IOrdinul ministrului educaţiei naţionale, interimar, nr. 4.948/2019 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 5 septembrie 2019, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 2, după alineatul (5) se introduc două noi alineate , alineatele (51) şi (52), cu următorul cuprins: (51) În procesul de admitere în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021, şedinţele/acţiunile de instruire cu părinţii şi elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere şi a planului de şcolarizare, precum şi cele pentru completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora pot fi realizate în unitatea de învăţământ sau prin mijloace electronice de comunicare (telefon, e-mail, videoconferinţă on-line etc.). Diriginţii claselor a VIII-a au obligaţia de a informa şi a oferi consultanţă absolvenţilor clasei a VIII-a şi părinţilor/reprezentanţilor legali ai acestora pe parcursul derulării acestor acţiuni. (52) Admiterea candidaţilor pe locurile speciale pentru romi se face computerizat, într-o sesiune distinctă, desfăşurată conform Calendarului admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021, prevăzut în anexa nr. 1. 2. La articolul 2, alineatul (11) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(11) Depunerea dosarelor de înscriere la unităţile de învăţământ liceal la care au fost admişi candidaţii se realizează în perioada prevăzută în Calendarul admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021. La depunerea dosarului de înscriere, cartea de identitate (dacă este cazul) şi certificatul de naştere se depun în copie certificată în conformitate cu originalul de către angajatul unităţii de învăţământ învestit cu astfel de competenţe. Pentru realizarea unei planificări privind accesul persoanelor în unitatea de învăţământ, în scopul depunerii dosarului de înscriere, părintele/reprezentantul legal trebuie să exprime intenţia de depunere a dosarului, prin telefon sau e-mail, în prima zi prevăzută în calendar pentru această etapă. Depunerea dosarelor se poate realiza şi prin poştă, cu confirmare de primire, sau prin e-mail, documente scanate. În cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin poştă, cartea de identitate şi certificatul de naştere se depun în copie. Candidaţilor care au transmis dosarele de înscriere prin poştă sau e-mail li se va comunica, telefonic sau prin e-mail, situaţia înscrierii. În cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin poştă, candidaţii/părinţii/reprezentanţii legali ai acestora au obligaţia de a prezenta în format fizic, în original sau în copie certificată în conformitate cu originalul, documentele care au stat la baza înscrierii în învăţământul liceal, în termen de maximum două săptămâni de la începerea cursurilor. Prezentarea de înscrisuri false se pedepseşte conform legii şi atrage pierderea locului obţinut prin fraudă. 3. La articolul 2, alineatul (131) se modifică şi va avea următorul cuprins: (131) Repartizarea absolvenţilor clasei a VIII-a menţionaţi la alin. (121) se realizează de către comisia judeţeană de admitere/a municipiului Bucureşti, după repartizarea candidaţilor care au susţinut evaluarea naţională, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a claselor V-VIII. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti, publicată pe site-ul inspectoratului şcolar şi comunicată unităţilor de învăţământ. 4. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 3
(1) Probele de aptitudini organizate pentru admiterea în anul şcolar 2020-2021 în liceele vocaţionale se desfăşoară în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare şi structura probelor de aptitudini pentru admiterea în liceele vocaţionale, prevăzută în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2) La profilurile artistic, sportiv, teologic şi pentru specializarea filologie de la liceul Waldorf, aprecierea probelor de aptitudini se face prin note. Calculul mediei finale de admitere pentru aceşti candidaţi se face în conformitate cu prevederile pct. II din anexa nr. 2.
(3) La profilurile pedagogic şi militar, aprecierea probelor de aptitudini se face pe bază de calificativ: admis sau respins.
(4) În cazul în care, după comunicarea rezultatelor la liceele/clasele la care s-au susţinut probe de aptitudini, există candidaţi admişi care declară, în scris, că renunţă la locul obţinut pentru a participa la etapa de repartizare computerizată, pe locurile eliberate de aceştia pot fi admişi alţi candidaţi care au susţinut proba respectivă de aptitudini, în ordinea rezultatelor obţinute la această probă.
(5) Rezultatele obţinute de candidaţi la probele de aptitudini şi la probele de limbă modernă sau maternă sunt recunoscute în orice judeţ sau în municipiul Bucureşti în care aceştia optează să se înscrie pentru repartizarea computerizată, indiferent de judeţul sau sectorul din municipiul Bucureşti în care candidaţii au susţinut probele respective. 5. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 4
(1) Candidaţii care participă la admiterea în colegiile naţionale militare ale Ministerului Apărării Naţionale sunt recrutaţi, pe parcursul anului şcolar 2019-2020, de birourile/oficiile de informare-recrutare judeţene/de sector al municipiului Bucureşti şi participă la activitatea de selecţie organizată în centrele zonale de selecţie şi orientare ale Ministerului Apărării Naţionale, conform calendarului admiterii în colegiile naţionale militare stabilit prin reglementări proprii ale Ministerului Apărării Naţionale.
(2) La profilul militar, calificativul admis sau respins prin care se apreciază proba de aptitudini reprezintă rezultatul selecţiei organizate în centrele zonale de selecţie şi orientare ale Ministerului Apărării Naţionale.
(3) Calculul mediei de admitere pentru candidaţii care au obţinut calificativul admis la aprecierea probelor de aptitudini se face în conformitate cu prevederile pct. I din anexa nr. 2.
(4) Pot participa la admiterea în învăţământul preuniversitar liceal militar doar candidaţii care au obţinut minimum media de admitere 6 (şase).
(5) Candidaţii care participă la admiterea în învăţământul preuniversitar liceal militar sunt ierarhizaţi şi repartizaţi computerizat, în limita cifrei de şcolarizare aprobate pentru fiecare colegiu naţional militar, în ordine strict descrescătoare a mediei de admitere şi pe baza opţiunilor din fişa de înscriere specifică.
(6) În cazul în care, după comunicarea rezultatelor la colegiile naţionale militare, există candidaţi admişi care declară, în scris, că renunţă la locul obţinut, pe locurile eliberate de aceştia pot fi admişi alţi candidaţi care au promovat proba de aptitudini, în ordinea strict descrescătoare a mediei de admitere şi în funcţie de opţiunile exprimate în fişa de înscriere, conform reglementărilor proprii ale Ministerului Apărării Naţionale. 6. După articolul 4 se introduce un nou articol, articolul 41, cu următorul cuprins: Articolul 41 Proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă, pentru candidaţii care nu au studiat în gimnaziu în limba maternă respectivă, pentru admiterea în anul şcolar 2020-2021 în liceele care organizează clase cu predare în limbile minorităţilor naţionale se organizează în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a probei de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă, pentru candidaţii care nu au studiat în gimnaziu în limba respectivă, pentru admiterea în anul şcolar 2020-2021 în liceele care organizează clase cu predare în limbile minorităţilor naţionale, prevăzută la pct. I din anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezentul ordin. 7. La articolul 5, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 5
(1) Proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă pentru admiterea în anul şcolar 2020-2021 în clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulaţie internaţională se organizează în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare şi structura probei de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă pentru admiterea în anul şcolar 2020-2021 în clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulaţie internaţională, prevăzută la pct. II din anexa nr. 4. 8. La articolul 6, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 6
(1) Candidaţii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă şi au susţinut evaluarea naţională la limba şi literatura maternă respectivă pot opta pentru stabilirea mediei la evaluarea naţională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă şi literatură maternă. În acest sens, părinţii sau reprezentanţii legali ai acestor candidaţi completează o declaraţie, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5, care face parte integrantă din prezentul ordin, semnată de părinte sau reprezentatul legal şi de candidat, care însoţeşte fişa de înscriere în vederea repartizării computerizate şi se depune la secretariatul unităţii de învăţământ de provenienţă în perioada prevăzută de calendar. Aceşti candidaţi, care au optat pentru stabilirea mediei la evaluarea naţională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă şi literatură maternă, nu pot fi repartizaţi computerizat în învăţământul liceal sau profesional în clase cu predare în limbile minorităţilor naţionale. 9. După articolul 6 se introduc două noi articole , articolele 61 şi 62, cu următorul cuprins: Articolul 61 Comisiile de înscriere din unităţile de învăţământ gimnazial îndeplinesc şi atribuţii legate de stabilirea rezultatelor la probele de aptitudini organizate pentru admiterea în anul şcolar 2020-2021 în liceele vocaţionale, respectiv la proba de verificare a cunoştinţelor de limba modernă pentru admiterea în anul şcolar 2020-2021 în clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulaţie internaţională, precum şi atribuţii privind completarea, semnarea şi ştampilarea anexelor la fişele de înscriere şi încărcarea informaţiilor în aplicaţia informatică, conform prevederilor cuprinse în anexele nr. 3 şi 4 la prezentul ordin şi procedurilor elaborate de Comisia Naţională de Admitere. Articolul 62 Probele de aptitudini şi proba de verificare a cunoştinţelor de limba maternă, pentru candidaţii care nu au studiat în gimnaziu limba maternă respectivă, care, conform prevederilor anexei nr. 4, se susţin on-line, pot fi susţinute fie la domiciliul candidatului, dacă acesta dispune de mijloacele electronice necesare sau cu ajutorul mijloacelor electronice puse la dispoziţia candidatului de către unitatea de învăţământ, la cererea acestuia, dacă acesta nu dispune de mijloacele electronice necesare, fie la unitatea de învăţământ din care provine candidatul sau la domiciliu. 10. După articolul 7 se introduce un nou articol, articolul 71, cu următorul cuprins: Articolul 71
(1) Pentru absolvenţii clasei a VIII-a din seria curentă şi din seriile anterioare, internaţi în spital sau aflaţi în izolare, în contextul epidemiologic de infectare cu virusul SARSCoV-2 şi care, din această cauză, nu pot depune documentele necesare înscrierii şi participării la etapele de admitere prevăzute în Calendarul admiterii pentru învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021, precum şi dosarul de înscriere la unitatea de învăţământ liceal la care au fost admişi/repartizaţi computerizat, transmiterea şi completarea documentelor se fac prin mijloace electronice. În această situaţie, părintele/reprezentantul legal transmite unităţii de învăţământ şi o declaraţie-tip pe propria răspundere, prevăzută în anexa nr. 6, care face parte integrantă din prezentul ordin, cu privire la veridicitatea informaţiilor introduse în fişa de înscriere şi în celelalte documente transmise.
(2) La susţinerea on-line a probelor de aptitudini, pentru specializările care prevăd acest tip de probe, respectiv a probei de verificare a cunoştinţelor de limba maternă, de către absolvenţii prevăzuţi la alin. (1), se aplică în mod corespunzător şi prevederile procedurii speciale elaborate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii pentru susţinerea examenelor naţionale în condiţii de izolare.
(3) În situaţia în care candidatul nu dispune de mijloacele electronice necesare desfăşurării activităţilor prevăzute la alin. (1) şi (2), acestea sunt asigurate de către unitatea de învăţământ din care provine candidatul.
(4) Situaţia excepţională menţionată la alin. (1) trebuie să fie confirmată de către direcţia de sănătate publică din judeţul/municipiul Bucureşti în care candidatul se află în spital sau în izolare. 11. Anexele nr. 1, 2 şi 3 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1, 2 şi 3*), care fac parte integrantă din prezentul ordin. 12. După anexa nr. 3 se introduc trei noi anexe, anexele nr. 4, 5 şi 6*), care fac parte integrantă din prezentul ordin.*) Anexele nr. 1-6 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1. Articolul IIComisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, comisiile de înscriere din unităţile de învăţământ gimnazial, comisiile din centrele zonale şi din centrele speciale de înscriere şi comisiile de admitere din unităţile de învăţământ liceal au obligaţia aplicării întocmai a tuturor procedurilor referitoare la asigurarea securităţii sanitare a elevilor şi a întregului personal implicat în desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021, prevăzute în ordinele comune emise de ministrul educaţiei şi cercetării şi ministrul sănătăţii pentru stabilirea unor măsuri de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu SARS–CoV-2 în unităţile/instituţiile de învăţământ, precum şi a celor comunicate de către Comisia Naţională de Admitere. Articolul IIILa data intrării în vigoare a prezentului ordin, orice alte prevederi contrare privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021 se abrogă. Articolul IVDirecţia generală învăţământ preuniversitar, Direcţia generală minorităţi şi relaţia cu Parlamentul, Direcţia generală infrastructură, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul V Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul educaţiei şi cercetării,Cristina Monica Anisie