Ordinul Nr.48 din 20.03.2020pentru modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi a Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 47/2010 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind modul de soluţionare a cererilor pentru transferul autorizaţiilor de comercializare în România a produselor medicinale veterinare autorizate prin procedură naţională ACT EMIS DE: Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 294 din 08 aprilie 2020
Văzând Referatul de aprobare nr. 169 din 3 octombrie 2019, întocmit de Direcţia coordonare laboratoare şi produse medicinale veterinare din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin: Articolul IOrdinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 şi 611 bis din 18 august 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 1 alineatul (1) punctul 6, litera d) se abrogă . 2. La anexa nr. 1, litera C va avea următorul cuprins: C. Tarif pentru efectuarea analizelor şi examenelor de laborator, precum şi a autorizării pentru comercializarea produselor medicinale şi a altor produse de uz veterinar, practicat de Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar
Nr. crt. |
Denumire analiză/examen/operaţiune/produs |
Tarif/lei |
0 |
1 |
2 |
1 |
Solubilitate |
284 |
2 |
Controlul organoleptic |
66 |
3 |
Claritatea şi gradul de opalescenţă ale lichidelor |
126 |
4 |
Gradele de coloraţie ale lichidelor |
988 |
5 |
Identificarea prin reacţii chimice |
411 |
6 |
Identificarea şi puritatea prin gazcromatografie |
1.051 |
7 |
Identificarea şi puritatea prin cromatografie în strat subţire |
702 |
8 |
Identificare spectrofotometrică în IR |
597 |
9 |
Identificare spectrofotometrică în UV şi vizibil - în soluţie alcoolică |
770 |
10 |
Identificare spectrofotometrică în UV şi vizibil - în soluţie apoasă |
686 |
11 |
Identificare spectrofotometrică în UV şi vizibil - în solvenţi organici |
826 |
12 |
Determinări cantitative prin titrare potenţiometrică |
330 |
13 |
Dozare gravimetrică |
409 |
14 |
Dozare volumetrică |
325 |
15 |
Determinarea densităţii cu picnometru |
222 |
16 |
Determinarea densităţii cu densimetru electronic |
160 |
17 |
Determinarea punctului de topire |
273 |
18 |
Determinarea punctului de picurare, a punctului de solidificare, gelificare şi a punctului de fierbere |
273 |
19 |
Determinarea viscozităţii cu viscozimetrul cu capilar |
304 |
0 |
1 |
2 |
20 |
Determinarea viscozităţii cu viscozimetrul rotaţional |
316 |
21 |
Determinarea dimensiunii bujiurilor, pesariilor şi comprimatelor |
80 |
22 |
Determinarea timpului de dezagregare a comprimatelor, drajeurilor, bujiurilor, pilulelor, capsulelor |
155 |
23 |
Determinarea rezistenţei comprimatelor, drajeurilor |
206 |
24 |
Determinarea friabilităţii comprimatelor |
218 |
25 |
Determinarea greutăţii medii şi individuale a comprimatelor, drajeurilor, bujiurilor, pilulelor, capsulelor |
200 |
26 |
Determinarea variaţiei în greutate sau în volum pe ambalaj |
292 |
27 |
Controlul microscopic al pulberilor vegetale |
221 |
28 |
Determinarea indicelui de acetil |
468 |
29 |
Determinarea indicelui de hidroxil |
593 |
30 |
Determinarea indicelui de aciditate |
302 |
31 |
Determinarea indicelui de peroxid |
281 |
32 |
Determinarea indicelui de saponificare |
343 |
33 |
Determinarea indicelui de ester |
379 |
34 |
Determinarea indicelui de iod |
288 |
35 |
Determinarea substanţei nesaponificabile |
489 |
36 |
Determinarea azotului din combinaţiile organice |
382 |
37 |
Determinarea tensiunii superficiale |
325 |
38 |
Determinarea factorului de îmbibare al produselor vegetale |
270 |
39 |
Determinarea puterii rotatorii specifice |
335 |
40 |
Determinarea indicelui de refracţie |
263 |
41 |
Determinarea limitei de impurităţi: impurităţi şi corpuri străine în produse vegetale, metale grele, amoniu, As, Ca, Zn, Fe, cloruri, sulfaţi, carbonaţi, fosfaţi, azotaţi, impurităţi organice şi altele |
348 |
42 |
Determinarea spectrofotometrică UV-VIS* |
1.132 |
43 |
Determinarea reziduului prin calcinare sau evaporare |
278 |
44 |
Determinare polarografică |
584 |
45 |
Separări cromatografice pe coloană |
819 |
46 |
Determinare cromatografică pe strat subţire |
730 |
47 |
Determinarea concentraţiei în alcool a preparatelor farmaceutice |
295 |
48 |
Determinarea taninurilor din produse vegetale şi preparate farmaceutice |
429 |
49 |
Determinarea uleiurilor volatile din produse vegetale şi preparate farmaceutice |
286 |
50 |
Distrugerea probei în vederea determinării limitelor de metale |
275 |
51 |
Proba de sedimentare |
79 |
52 |
Determinarea indicelui de amăreală |
271 |
53 |
Controlul microchimic al produselor vegetale |
267 |
54 |
Uscarea şi pulverizarea produselor vegetale în vederea dozării |
47 |
55 |
Degresarea produselor vegetale în vederea dozării |
63 |
56 |
Extragerea principiilor active din produse vegetale şi preparate farmaceutice în vederea identificării sau dozării |
451 |
57 |
Purificarea soluţiilor extractive în vederea dozării |
337 |
58 |
Determinarea pH-ului prin metoda potenţiometrică |
136 |
59 |
Determinarea umidităţii prin uscare |
232 |
60 |
Controlul mărimii particulelor |
237 |
61 |
Determinarea intervalului de distilare |
365 |
62 |
Determinarea gradului de fineţe al pulberilor |
227 |
63 |
Determinarea stabilităţii suspensiilor |
215 |
64 |
Determinarea probei de pasaj a suspensiei şi emulsiei |
219 |
65 |
Determinarea omogenităţii unguentelor şi pulberilor |
127 |
0 |
1 |
2 |
66 |
Determinarea timpului de cădere a spumei |
71 |
67 |
Determinarea puterii de spumare |
419 |
68 |
Determinarea densităţii aparente la pulberi |
236 |
69 |
Determinarea masei moleculare medii a dextranului pulbere |
330 |
70 |
Determinarea substanţelor grase totale |
145 |
71 |
Dozarea substanţelor solubile din produse vegetale |
124 |
72 |
Reziduu insolubil în acid clorhidric |
104 |
73 |
Comportamentul la topire sau dizolvare al supozitoarelor |
102 |
74 |
Capacitatea de întindere la unguente |
97 |
75 |
Dezagregarea produselor efervescente |
192 |
76 |
Concentrarea soluţiilor extractive cu solvenţi organici prin distilare la rotavapor |
138 |
77 |
Concentrarea soluţiilor extractive apoase prin distilare la rotavapor |
127 |
78 |
Filtrare prin filtre membrane cu porozitate 0,30-0,50 µm pentru determinări cu aparatură de înaltă performanţă |
47 |
79 |
Determinare spectrofotometrică în IR* |
1.179 |
80 |
Determinare prin spectroscopie de absorbţie atomică |
1.168 |
81 |
Determinare flamfotometrică |
1.164 |
82 |
Analiza HPLC* |
1.685 |
83 |
Analiza GC* |
1.340 |
84 |
Analiza GC cuplată cu HEAD-SPEACE* |
1.432 |
85 |
Test de dizolvare a formelor de dozare solide |
380 |
86 |
Determinarea umidităţii reziduale prin metoda Karl Fischer |
203 |
87 |
Dozarea azotului proteic din produse biologice prin metoda Kjedahl |
409 |
88 |
Determinarea tipului de emulsie |
66 |
89 |
Determinarea conţinutului în clorură de sodiu |
188 |
90 |
Determinarea formaldehidei din produse biologice prin metoda iodimetrică |
345 |
91 |
Determinare formaldehidei din produse biologice (Ph. Eur.) |
94 |
92 |
Determinarea conţinutului în oxid de aluminiu |
264 |
93 |
Determinarea viscozităţii emulsiei |
55 |
94 |
Controlul stabilităţii emulsiei (vaccinuri) |
72 |
95 |
Determinarea probei de pasaj a emulsiei (vaccinuri) |
42 |
96 |
Determinarea volumului (vaccinuri) |
105 |
97 |
Controlul de laborator pentru seturi de diagnostic prin tehnica ELISA/placă |
548 |
98 |
Control de laborator prin test imunocromatografic |
224 |
99 |
Control efect sensibilizant tuberculine PPD |
1.983 |
100 |
Control toxicitate maleină |
763 |
101 |
Determinare activitate biologică tuberculine PPD pe cobai |
4.812 |
102 |
Determinare activitate biologică maleină pe cobai |
10.780 |
103 |
Control toxicitate tuberculine PPD |
266 |
104 |
Controlul reagenţilor/seturilor de diagnostic prin testul de inhibare a hemaglutinării |
265 |
105 |
Controlul reagenţilor/seturilor de diagnostic prin testul de hemaglutinare |
178 |
106 |
Controlul reagenţilor/seturilor de diagnostic prin reacţia de fixare complement |
452 |
107 |
Controlul seturilor de diagnostic prin testul de imunodifuzie în gel de agar |
452 |
108 |
Determinare titru hemolitic ser anti-hematii de oaie |
470 |
109 |
Determinare titru alexic ser normal de cobai |
243 |
110 |
Controlul reagenţilor/seturilor de diagnostic prin reacţia de seroaglutinare lentă |
254 |
111 |
Controlul reagenţilor/seturilor de diagnostic prin reacţia de seroaglutinare rapidă |
150 |
112 |
Controlul reagenţilor/seturilor de diagnostic prin testul de imunofluorescenţă directă pe frotiuri din culturi celulare |
594 |
113 |
Controlul reagenţilor/seturilor de diagnostic prin testul de imunofluorescenţă directă pe frotiuri cu amprente ţesut |
571 |
114 |
Control valoare imunizantă prin ELISA/placă (produse imunologice veterinare) |
339 |
115 |
Control macroscopic |
35 |
0 |
1 |
2 |
116 |
Control sterilitate produse medicinal veterinare şi reagenţi de diagnostic-produse imunologice (preţ/flacon) |
50 |
117 |
Control puritate bacteriană - tehnica izolării de colonii |
144 |
118 |
Control toxicitate reziduală vaccin/şoareci |
240 |
119 |
Control tulpini bacteriene prin teste biochimice (preţ/mediu) |
80 |
120 |
Control inactivare pe medii de cultură bacteriene specifice |
125 |
121 |
Control inactivare produse imunologice pe culturi celulare |
962 |
122 |
Control inactivare suspensie virală/culturi celulare - absenţa hemadsorbţiei |
1.035 |
123 |
Control inactivare produse imunologice pe şoareci/vaccin antirabic inactivat |
1.015 |
124 |
Control inactivare suspensie virală pe ouă SPF |
2.587 |
125 |
Control toxicitate reziduală vaccin/şoareci - inactivare toxină tetanică |
536 |
126 |
Control puritate bacteriană prin examen bacterioscopic - coloraţie GRAM |
105 |
127 |
Control puritate bacteriană prin examen bacterioscopic - coloraţie GIEMSA |
87 |
128 |
Control puritate bacteriană prin examen bacterioscopic - coloraţie cu albastru de metilen |
77 |
129 |
Control puritate bacteriană prin examen bacterioscopic - Casares Gill |
98 |
130 |
Control puritate bacteriană prin examen bacterioscopic - coloraţie cu verde de malachit |
89 |
131 |
Control puritate virusologică pe pui SPF 1-30 de zile |
2.402 |
132 |
Control puritate virusologică pe ouă embrionate |
3.391 |
133 |
Control puritate virusologică culturi celulare |
2.821 |
134 |
Control IPIC tulpina - pseudopestă aviară |
1.894 |
135 |
Control concentraţie în germeni vii - vaccinuri bacteriene (preţ/flacon) |
141 |
136 |
Control concentraţie în germeni vii - spori vaccin anticărbunos (preţ/flacon) |
133 |
137 |
Control concentraţie în germeni vii - vaccinuri antifungice (preţ/flacon) |
127 |
138 |
Control concentraţie în virus pe culturi celulare din produse veterinare imunologice ce se evidenţiază prin efect citopatic |
1.246 |
139 |
Control concentraţie în virus pe culturi celulare din produse veterinare imunologice ce se evidenţiază prin imunofluorescenţă directă |
1.779 |
140 |
Control concentraţie în virus/şoareci - vaccinuri antirabice vii |
1.702 |
141 |
Control concentraţie virus UFF/ml - boala Marek |
1.148 |
142 |
Control concentraţie virus DIE 50 pe ouă embrionate SPF/determinare |
851 |
143 |
Control concentraţie virus DIE 50 pe ouă embrionate convenţionale/determinare |
346 |
144 |
Control concentraţie virus pe culturi celulare |
1.089 |
145 |
Determinare DL50/pui |
2.217 |
146 |
Determinare DL50/ouă embrionate |
1.815 |
147 |
Determinare DL50 - Reed şi Muench pe şoareci |
1.350 |
148 |
Determinare DLM/cobai |
2.498 |
149 |
Control viremie/pui - boala Marek |
2.480 |
150 |
Determinare LT/10 şoareci - toxine clostridiene |
1.002 |
151 |
Determinare DP50/şoareci |
1.154 |
152 |
Control valoare biologică - seroneutralizare antitoxina tetanică |
822 |
153 |
Control patogenitate - caracter edematogen - tulpina B. anthracis |
1.512 |
154 |
Identificare antigenică - Salmonella |
72 |
155 |
Identificare antigenică - Leptospira spp (preţ/tulpină) |
40 |
156 |
Control specificitate DI50/pui - difterovariolă aviară |
3.195 |
157 |
Identificare antigenică pe culturi celulare (efect citopatic) |
1.087 |
158 |
Identificare antigenică - pe culturi celulare şi hemadsorbţie |
1.314 |
159 |
Identificare antigenică - imunofluorescenţă directă amprentă frotiu |
894 |
160 |
Identificare antigenică - seroneutralizare pe culturi celulare |
1.176 |
161 |
Identificare antigenică - seroneutralizare culturi celulare - FAVN |
1.392 |
0 |
1 |
2 |
162 |
Control patogenitate - tulpină vaccinală B. anthracis |
3.189 |
163 |
Control patogenitate - apatogenitate/porc - tulpină vaccinală E. rhusiopathiae |
533 |
164 |
Control patogenitate - apatogenitate/iepuri - tulpină vaccinală E. rhusiopathiae |
2.244 |
165 |
Control patogenitate - apatogenitate/porumbei - tulpină vaccinală E. rhusiopathiae |
775 |
166 |
Control inocuitate - oi, capre, bovine, cabaline, suine, boboc raţă, boboc gâscă (fără efectiv animale) |
313 |
167 |
Control inocuitate specifică/tineret aviar |
1.775 |
168 |
Control inocuitate specifică pe pui SPF (1-30 de zile) |
2.054 |
169 |
Control inocuitate specifică pe un pui (1-30 de zile) |
133 |
170 |
Control inocuitate specifică pe un câine |
907 |
171 |
Control inocuitate specifică pe o pisică |
632 |
172 |
Control inocuitate - 1 iepure |
429 |
173 |
Control inocuitate - 1 cobai |
215 |
174 |
Control inocuitate - 1 şoarece |
85 |
175 |
Control patogenitate - titrare tulpină patogenă B. anthracis - infecţie de control/iepuri |
12.599 |
176 |
Control patogenitate - titrare tulpină patogenă B. anthracis - infecţie de control/cobai |
5.261 |
177 |
Control valoare imunizantă prin infecţie de control - ovine, vaccin anticărbunos (fără efectiv animale) |
397 |
178 |
Control valoare imunizantă, reacţia de inhibare a hemaglutinării - vaccin contra bolii hemoragice a iepurelui |
5.001 |
179 |
Control valoare imunizantă, reacţia de inhibare a hemaglutinării - vaccin parvoviroză canină |
1.634 |
180 |
Control valoare protectoare prin S.N. şi I.H.A. ser mixt antiviral şi antipasteurelic bovin |
1.723 |
181 |
Control valoare imunizantă prin infecţie de control - porci (fără efectiv animale) |
405 |
182 |
Control valoare imunizantă prin infecţie de control - galinacee vaccinuri antibacteriene |
3.412 |
183 |
Control valoare imunizantă/seroneutralizare pe ouă embrionate |
4.777 |
184 |
Control valoare imunizantă prin infecţie de control - cobai, vaccin anticărbunos |
2.754 |
185 |
Control valoare imunizantă prin infecţie de control - şoareci, vaccinuri antibacteriene/serovar |
1.262 |
186 |
Control valoare imunizantă prin infecţie de control - hamsteri, vaccin antileptospiric/serovar |
796 |
187 |
Control inocuitate specifică pe păsări (fără efectiv animale) |
854 |
188 |
Control efect protector/păsări (fără efectiv animale) |
854 |
189 |
Control concentraţie virus DIE 50 fără ouă embrionate/determinare |
324 |
190 |
Controlul valorii imunizante - IHA/pui |
2.925 |
191 |
Controlul valorii imunizante prin infecţie de control şi IHA/pui |
3.791 |
192 |
Control valoare imunizantă prin infecţie de control/difterovariolă aviară |
4.629 |
193 |
Control valoare imunizantă vaccinuri antitenice prin seroneutralizare/şoareci |
2.306 |
194 |
Determinare titru antitoxine clostridiene/tip |
2.286 |
195 |
Control valoare imunizantă - RMAL - vaccin antileptospiric |
4.305 |
196 |
Control valoare imunizantă prin reacţia de seroaglutinare lentă - RSAL |
169 |
197 |
Control valoare imunizantă prin reacţia de seroaglutinare rapidă - RSAR |
137 |
198 |
Control inactivare pe medii de cultură bacteriene specifice - vaccinuri antimicotice |
136 |
199 |
Identificare antigenică - vaccinuri antimicotice |
135 |
200 |
Control patogenitate reziduală la vaccinul antirabic sub formă de momeală |
1.571 |
201 |
Control valoare imunizantă pe cobai - vaccinuri antivirale (vaccinare, recoltare sânge) |
5.413 |
202 |
Control valoare biologică pe şoarece a vaccinurilor antirabice inactivate |
7.047 |
203 |
Control concentraţie în virus pe culturi celulare din produse veterinare imunologice ce se evidenţiază prin imunofluorescenţă indirectă |
1.858 |
204 |
Reacţia de inhibare a hemaglutinării pentru determinare valoare imunizantă vaccinuri antivirale |
854 |
205 |
Control valoare imunizantă prin reacţia de seroneutralizare pe culturi celulare |
1.664 |
206 |
Controlul concentraţiei în virus pe culturi celulare din produse veterinare imunologice ce se evidenţiază prin reacţia de hemadsorbţie |
1.404 |
207 |
Evaluarea protocoalelor de producţie şi control pentru produse medicinale veterinare imunologice în vederea eliberării oficiale a seriei |
1.190 |
0 |
1 |
2 |
208 |
Control valoare imunizantă prin infecţie de control pe galinacee - vaccinuri antibacteriene (fără efectiv păsări) |
2.615 |
209 |
Control valoare imunizantă prin infecţie de control pe cobai - vaccin contra Clostridium chauvei |
3.255 |
210 |
Identificare antigenică pentru Eimeria spp. (pe tulpină şi fără efectiv de animale) - vaccinuri antiparazitare |
89 |
211 |
Control valoare imunizantă pe iepuri/vaccinuri antivirale (vaccinare, recoltare sânge) |
5.613 |
212 |
Eliberare oficială a seriei pentru produse medicinale veterinare imunologice prin recunoaştere mutuală a certificatelor europene OCABR/OBPR |
306 |
213 |
Controlul concentraţiei în virus pe culturi celulare din produse veterinare imunologice ce se evidenţiază prin hemaglutinare |
1.526 |
214 |
Identificare virus pe culturi celulare prin imunofluorescenţă (IF) - vaccinuri antivirale |
1.620 |
215 |
Control solubilitate - vaccinuri antivirale |
199 |
216 |
Controlul valorii imunizante pe 1 pui - vaccinuri antivirale |
158 |
217 |
Identificare virus pe ouă embrionate SPF - vaccinuri antivirale |
813 |
218 |
Test ELISA |
652 |
219 |
Controlul impurităţii pirogene |
1.085 |
220 |
Controlul impurităţilor toxice |
899 |
221 |
Determinarea cantitativă a substanţelor active prin metoda difuzimetrică din produsele farmaceutice liposolubile*** |
935 |
222 |
Determinarea cantitativă a substanţelor active prin metoda difuzimetrică din produsele farmaceutice nonliposolubile*** |
844 |
223 |
Determinări microbiologice calitative tulpini bacteriene şi fungice din probiotice |
486 |
224 |
Determinări microbiologice cantitative tulpini bacteriene şi fungice din probiotice |
953 |
225 |
Determinarea activităţii bactericide (faza 2, etapa 1) pentru produsele dezinfectante |
1.071 |
226 |
Determinarea activităţii fungicide (faza 2, etapa 1) pentru produsele dezinfectante** |
834 |
227 |
Determinarea activităţii sporicide pentru produsele dezinfectante |
673 |
228 |
Verificarea efectului bactericid şi fungicid pe test obiecte (faza 2, etapa 2) pentru produsele dezinfectante**** |
3.096 |
229 |
Controlul eficacităţii conservanţilor antimicrobieni |
2.125 |
230 |
Controlul conţinutului în endotoxine (test L.A.L.) prin tehnica gel-clot |
1.293 |
231 |
Controlul sterilităţii PMV sub formă de soluţii uleioase, unguente sau creme - metoda filtrării prin membrană în sistem închis Steritest |
2.464 |
232 |
Controlul sterilităţii PMV sub formă de soluţii apoase sau pulberi solubile - metoda filtrării prin membrană în sistem închis Steritest |
2.096 |
233 |
Controlul sterilităţii PMV sub formă de soluţii apoase, pulberi solubile, soluţii uleioase, unguente sau creme - metoda însămânţării directe |
1.386 |
234 |
Determinarea numărului total de germeni din PMV nesterile - metoda însămânţării directe |
1.080 |
235 |
Determinarea numărului total de germeni din PMV nesterile - metoda filtrării prin membrană |
1.490 |
236 |
Determinarea numărului total de fungi din PMV nesterile - metoda însămânţării directe |
909 |
237 |
Determinarea numărului total de fungi din PMV nesterile - metoda filtrării prin membrană |
1.250 |
238 |
Determinarea germenilor patogeni din PMV nesterile - detecţie şi determinare număr bacterii Gram negative bilă-tolerante |
824 |
239 |
Determinarea germenilor patogeni din PMV nesterile - detecţie Escherichia coli |
807 |
240 |
Determinarea germenilor patogeni din PMV nesterile prin metoda însămânţării directe - detecţie Staphylococcus aureus |
634 |
241 |
Determinarea germenilor patogeni din PMV nesterile prin metoda însămânţării directe - detecţie Salmonella spp. |
728 |
242 |
Determinarea germenilor patogeni din PMV nesterile prin metoda însămânţării directe - detecţie Pseudomonas aeruginosa |
682 |
243 |
Determinarea germenilor patogeni din PMV nesterile - detecţie Clostridium sporogenes |
809 |
244 |
Determinarea germenilor patogeni din PMV nesterile prin metoda însămânţării directe - detecţie Candida albicans |
704 |
0 |
1 |
2 |
245 |
Identificarea cu ajutorul truselor API a microorganismelor specifice |
2.854 |
246 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare rezultate în urma unei asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie fixă) propuse prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru de referinţă |
32.902 |
a) Autorizarea produselor medicinale rezultate în urma unei asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie fixă) propuse prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru de referinţă pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul speciilor destinate consumului uman |
1.354 |
b) Autorizarea produselor medicinale rezultate în urma unei asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie fixă) propuse prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru de referinţă pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
247 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare rezultate în urma unei asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie fixă) propuse prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru interesat |
27.007 |
a) Autorizarea produselor medicinale rezultate în urma unei asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie fixă) propuse prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru interesat pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care sunt destinate consumului uman |
1.354 |
b) Autorizarea produselor medicinale rezultate în urma unei asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie fixă) propuse prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru interesat pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
248 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare rezultate în urma unei asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie fixă) prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat de referinţă |
24.935 |
a) Autorizarea produselor medicinale rezultate în urma unei asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie fixă) prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat membru de referinţă pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul speciilor destinate consumului uman |
1.354 |
b) Autorizarea produselor medicinale rezultate în urma unei asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie fixă) prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat membru de referinţă pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
249 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare rezultate în urma unei asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie fixă) prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat membru interesat |
18.244 |
a) Autorizarea produselor medicinale rezultate în urma unei asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie fixă) prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat membru interesat pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care sunt destinate consumului uman |
1.354 |
b) Autorizarea produselor medicinale rezultate în urma unei asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie fixă) prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat membru interesat pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
250 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare rezultate în urma unei asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie fixă) propuse prin procedura descentralizată cu România stat membru de referinţă |
43.258 |
a) Autorizarea produselor medicinale rezultate în urma unei asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie fixă) propuse prin procedura descentralizată cu România stat membru de referinţă pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul speciilor destinate consumului uman |
1.354 |
b) Autorizarea produselor medicinale rezultate în urma unei asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie fixă) propuse prin procedura descentralizată cu România stat membru de referinţă pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
251 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare rezultate în urma unei asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie fixă) propuse prin procedura descentralizată cu România stat membru interesat |
31.149 |
a) Autorizarea produselor medicinale rezultate în urma unei asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie fixă) propuse prin procedura descentralizată cu România stat membru interesat pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul speciilor destinate consumului uman |
1.354 |
b) Autorizarea produselor medicinale rezultate în urma unei asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie fixă) propuse prin procedura descentralizată cu România stat membru interesat pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
0 |
1 |
2 |
252 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare cu utilizare bine stabilită, propuse prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru de referinţă |
30.512 |
a) Autorizarea produselor medicinale cu utilizare medicală bine stabilită, propuse prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru de referinţă pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul speciilor destinate consumului uman |
1.354 |
b) Autorizarea produselor medicinale cu utilizare medicală bine stabilită, propuse prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru de referinţă pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul speciilor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
253 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare cu utilizare bine stabilită, propuse prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru interesat |
23.024 |
a) Autorizarea produselor medicinale cu utilizare medicală bine stabilită, propuse prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru interesat pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul speciilor destinate consumului uman |
1.354 |
b) Autorizarea produselor medicinale cu utilizare medicală bine stabilită, propuse prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru interesat pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul speciilor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
254 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare cu utilizare bine stabilită, prin procedura de recunoaştere mutuală şi propusă prin procedura «repeat use» cu România stat membru de referinţă |
21.749 |
a) Autorizarea produselor medicinale cu utilizare medicală bine stabilită, prin procedura de recunoaştere mutuală şi propusă prin procedura «repeat use» cu România stat membru de referinţă pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul speciilor destinate consumului uman |
1.354 |
b) Autorizarea produselor medicinale cu utilizare medicală bine stabilită, prin procedura de recunoaştere mutuală şi propusă prin procedura «repeat use» cu România stat membru de referinţă pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul speciilor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
255 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare cu utilizare bine stabilită, prin procedura de recunoaştere mutuală şi propusă prin procedura «repeat use» cu România stat membru interesat |
17.447 |
a) Autorizarea produselor medicinale cu utilizare medicală bine stabilită, prin procedura de recunoaştere mutuală şi propusă prin procedura «repeat use» cu România stat membru interesat pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul speciilor destinate consumului uman |
1.354 |
b) Autorizarea produselor medicinale cu utilizare medicală bine stabilită, prin procedura de recunoaştere mutuală şi propusă prin procedura «repeat use» cu România stat membru interesat pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul speciilor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
256 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare cu utilizare bine stabilită, propuse prin procedura descentralizată cu România stat membru de referinţă |
39.275 |
a) Autorizarea produselor medicinale veterinare cu utilizare bine stabilită, propuse prin procedura descentralizată cu România stat membru de referinţă pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care sunt destinate consumului uman |
1.354 |
b) Autorizarea produselor medicinale cu utilizare medicală bine stabilită, propuse prin procedura descentralizată cu România stat membru de referinţă pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
257 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare cu utilizare bine stabilită, propuse prin procedură descentralizată cu România stat membru interesat |
27.166 |
a) Autorizarea produselor medicinale cu utilizare bine stabilită, propuse prin procedură descentralizată cu România stat membru interesat pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care sunt destinate consumului uman |
1.354 |
b) Autorizarea produselor medicinale cu utilizare bine stabilită, propuse prin procedura descentralizată cu România stat membru interesat pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
258 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare generice propuse prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru de referinţă |
24.935 |
259 |
Autorizarea produselor medicinale generice propuse prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru interesat |
18.244 |
260 |
Autorizarea produselor medicinale generice prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat membru de referinţă |
19.359 |
0 |
1 |
2 |
261 |
Autorizarea produselor medicinale generice prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat membru interesat |
15.854 |
262 |
Autorizarea produselor medicinale generice propuse prin procedura descentralizată cu România stat membru de referinţă |
34.097 |
263 |
Autorizarea produselor medicinale generice propuse prin procedura descentralizată cu România stat membru interesat |
24.617 |
264 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare hibride prin procedura descentralizată cu România stat membru de referinţă |
34.495 |
a) Autorizarea produselor medicinale veterinare hibride prin procedura descentralizată cu România stat membru de referinţă pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care sunt destinate consumului uman |
1.354 |
b) Autorizarea produselor medicinale veterinare hibride prin procedura descentralizată cu România stat membru de referinţă pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
265 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare hibride prin procedura descentralizată cu România stat membru interesat |
27.166 |
a) Autorizarea produselor medicinale veterinare hibride prin procedura descentralizată cu România stat membru interesat pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care sunt destinate consumului uman |
1.354 |
b) Autorizarea produselor medicinale veterinare hibride prin procedura descentralizată cu România stat membru interesat pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
266 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare hibride prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru de referinţă |
30.512 |
a) Autorizarea produselor medicinale veterinare hibride prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru de referinţă pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care sunt destinate consumului uman |
1.354 |
b) Autorizarea produselor medicinale veterinare hibride prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru de referinţă pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
267 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare hibride prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru interesat |
23.024 |
a) Autorizarea produselor medicinale veterinare hibride prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru interesat pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care sunt destinate consumului uman |
1.354 |
b) Autorizarea produselor medicinale veterinare hibride prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru interesat pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
268 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare hibride prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat membru de referinţă |
21.749 |
a) Autorizarea produselor medicinale veterinare hibride prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat membru de referinţă pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care sunt destinate consumului uman |
1.354 |
b) Autorizarea produselor medicinale veterinare hibride prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat membru de referinţă pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
269 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare hibride prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat membru interesat |
17.447 |
a) Autorizarea produselor medicinale veterinare hibride prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat membru interesat pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care sunt destinate consumului uman |
1.354 |
b) Autorizarea produselor medicinale veterinare hibride prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat membru interesat pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
0 |
1 |
2 |
270 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare care conţin o substanţă activă cunoscută autorizată prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru de referinţă |
30.512 |
a) Autorizarea PMV care conţin o substanţă activă cunoscută autorizată prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru de referinţă pentru fiecare specie-ţintă/cale de administrare în cazul speciilor de interes economic |
1.354 |
b) Autorizarea PMV care conţin o substanţă activă cunoscută autorizată prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru de referinţă pentru fiecare specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
271 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare care conţin o substanţă activă cunoscută autorizată prin procedura de recunoaştere mutuală realizată cu România stat membru interesat |
23.024 |
a) Autorizarea PMV care conţin o substanţă activă cunoscută autorizată prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru interesat pentru fiecare specie-ţintă/cale de administrare în cazul speciilor de interes economic |
1.354 |
b) Autorizarea PMV care conţin o substanţă activă cunoscută autorizată prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru interesat pentru fiecare specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
272 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare care conţin o substanţă activă cunoscută autorizată prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat membru de referinţă |
21.749 |
a) Autorizarea produselor medicinale veterinare care conţin o substanţă activă cunoscută autorizată prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat membru de referinţă pentru fiecare specie-ţintă/cale de administrare în cazul speciilor de interes economic |
1.354 |
b) Autorizarea produselor medicinale veterinare care conţin o substanţă activă cunoscută autorizată prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat membru de referinţă pentru fiecare specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
273 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare care conţin o substanţă activă cunoscută autorizată prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» realizată cu România stat membru interesat |
17.407 |
a) Autorizarea produselor medicinale veterinare care conţin o substanţă activă cunoscută autorizată prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat membru interesat pentru fiecare specie-ţintă/cale de administrare în cazul speciilor de interes economic |
1.354 |
b) Autorizarea produselor medicinale veterinare care conţin o substanţă activă cunoscută autorizată prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat membru interesat pentru fiecare specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
274 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare care conţin o substanţă activă cunoscută autorizată prin procedura descentralizată cu România stat membru de referinţă |
39.275 |
a) Autorizarea PMV care conţin o substanţă activă cunoscută autorizată prin procedura descentralizată cu România stat membru de referinţă pentru fiecare specie-ţintă/cale de administrare în cazul speciilor de interes economic |
1.354 |
b) Autorizarea PMV care conţin o substanţă activă cunoscută autorizată prin procedura descentralizată cu România stat membru de referinţă pentru fiecare specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
275 |
Autorizarea PMV care conţin o substanţă activă cunoscută autorizată prin procedura descentralizată cu România stat membru interesat |
27.166 |
a) Autorizarea produselor medicinale veterinare care conţin o substanţă activă cunoscută autorizată prin procedura descentralizată cu România stat membru interesat pentru fiecare specie-ţintă/cale de administrare în cazul speciilor de interes economic |
1.354 |
b) Autorizarea produselor medicinale veterinare care conţin o substanţă activă cunoscută autorizată prin procedura descentralizată cu România stat membru interesat pentru fiecare specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
276 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare prin «consimţământ informat» prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru de referinţă |
30.512 |
0 |
1 |
2 |
277 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare prin «consimţământ informat» propuse prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru interesat |
23.024 |
278 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare prin «consimţământ informat» propuse prin procedura descentralizată cu România stat de referinţă |
34.495 |
279 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare prin «consimţământ informat» propuse prin procedura descentralizată cu România stat membru interesat |
21.829 |
280 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare prin «consimţământ informat» prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat membru de referinţă |
21.749 |
281 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare prin «consimţământ informat» prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat membru interesat |
17.447 |
282 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare cu substanţă activă nouă propuse prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru de referinţă |
30.512 |
283 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare care conţin substanţă activă nouă propuse prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru interesat |
29.396 |
284 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare cu substanţă activă nouă, propuse prin procedura descentralizată cu România stat membru de referinţă |
39.275 |
285 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare care conţin substanţă activă nouă, propuse prin procedura descentralizată cu România stat membru interesat |
29.556 |
286 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare cu substanţă activă nouă, prin procedura de recunoaştere mutuală şi propusă prin procedura «repeat use» cu România stat membru de referinţă |
21.749 |
287 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare care conţin substanţă activă nouă, prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat membru interesat |
18.244 |
288 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare prin aplicaţii multiple - «duplicat», prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru de referinţă |
24.935 |
289 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare prin aplicaţii multiple - «duplicat», prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru interesat |
15.854 |
290 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare prin aplicaţii multiple - «duplicat», prin procedura descentralizată cu România stat membru de referinţă |
21.988 |
291 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare prin aplicaţii multiple - «duplicat», prin procedura descentralizată cu România stat membru interesat |
18.642 |
292 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare prin aplicaţii multiple - «duplicat», prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat membru de referinţă |
21.749 |
293 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare prin aplicaţii multiple - «duplicat», prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat membru interesat |
17.447 |
294 |
Autorizarea produselor medicinale biologice similare propuse prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru interesat |
23.024 |
295 |
Autorizarea produselor medicinale biologice similare propuse prin procedura de recunoaştere mutuală cu România stat membru de referinţă |
30.512 |
296 |
Autorizarea produselor medicinale biologice similare propuse prin procedura descentralizată cu România stat membru de referinţă |
39.275 |
297 |
Autorizarea produselor medicinale biologice similare propuse prin procedura descentralizată cu România stat membru interesat |
27.166 |
298 |
Autorizarea produselor medicinale biologice similare prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat membru de referinţă |
21.749 |
299 |
Autorizarea produselor medicinale biologice similare prin procedura de recunoaştere mutuală şi propuse prin procedura «repeat use» cu România stat membru interesat |
17.447 |
300 |
Autorizarea PMV care conţin o substanţă activă nouă prin procedura naţională |
15.734 |
a) Autorizarea PMV care conţin o substanţă activă nouă, pentru fiecare specie-ţintă/cale de administrare în cazul speciilor de interes economic, prin procedura naţională |
1.354 |
b) Autorizarea PMV care conţin o substanţă activă nouă pentru fiecare specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care nu sunt destinate consumului uman, prin procedura naţională |
956 |
0 |
1 |
2 |
301 |
Autorizarea PMV care conţin o substanţă activă cunoscută autorizată prin procedura naţională |
14.938 |
a) Autorizarea PMV care conţin o substanţă activă cunoscută autorizată prin procedura naţională pentru fiecare specie-ţintă/cale de administrare în cazul speciilor de interes economic |
1.354 |
b) Autorizarea PMV care conţin o substanţă activă cunoscută autorizată prin procedura naţională pentru fiecare specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
302 |
Autorizarea PMV cu utilizare medicală bine stabilită prin procedura naţională |
14.938 |
a) Autorizarea PMV cu utilizare medicală bine stabilită prin procedura naţională pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul speciilor care sunt destinate consumului uman |
1.354 |
b) Autorizarea PMV cu utilizare medicală bine stabilită prin procedura naţională pentru fiecare altă specie-ţintă/cale de administrare în cazul speciilor care nu sunt destinate consumului uman |
956 |
303 |
Autorizarea produselor medicinale generice propuse prin procedura naţională |
11.194 |
304 |
Autorizarea PMV rezultate în urma unei asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie fixă), prin procedura naţională |
18.124 |
a) Autorizarea PMV rezultate în urma unei asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie fixă) pentru fiecare specie-ţintă/cale de administrare în cazul speciilor de interes economic, prin procedura naţională |
1.354 |
b) Autorizarea PMV rezultate în urma unei asocieri noi de substanţe cunoscute (combinaţie fixă) pentru fiecare specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care nu sunt destinate consumului uman, prin procedura naţională |
956 |
305 |
Autorizarea produselor medicinale de uz veterinar hibride prin procedura naţională |
14.938 |
a) Autorizarea produselor medicinale de uz veterinar hibride pentru fiecare specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care sunt destinate consumului uman, prin procedura naţională |
1.354 |
b) Autorizarea produselor medicinale de uz veterinar hibride pentru fiecare specie-ţintă/cale de administrare în cazul animalelor care nu sunt destinate consumului uman, prin procedura naţională |
956 |
306 |
Autorizarea naţională a PMV prin «consimţământ informat» |
14.938 |
307 |
Autorizarea produselor homeopate cu indicaţii terapeutice, prin procedura naţională |
14.938 |
308 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare prin import paralel, procedura simplificată |
3.228 |
309 |
Autorizarea de comercializare limitată a produselor medicinale veterinare |
6.255 |
310 |
Aviz de comercializare produse medicinale veterinare |
2.778 |
311 |
Autorizarea produselor medicinale biologice similare propuse prin procedura naţională |
14.938 |
312 |
Autorizarea produselor medicinale veterinare prin aplicaţii multiple - «duplicat» prin procedura naţională |
14.380 |
313 |
Reînnoirea autorizaţiei de comercializare a produselor medicinale veterinare prin procedura de recunoaştere mutuală sau procedura descentralizată cu România stat membru de referinţă |
19.359 |
314 |
Reînnoirea autorizaţiei de comercializare a produselor medicinale veterinare prin procedura de recunoaştere mutuală sau procedura descentralizată cu România stat membru interesat |
13.464 |
315 |
Reînnoirea autorizaţiei de comercializare a PMV, prin procedura naţională |
8.485 |
316 |
Reînnoirea autorizaţiei de comercializare a PMV homeopate cu indicaţie terapeutică prin procedura naţională |
8.485 |
317 |
Reînnoirea autorizaţiei de comercializare pentru import paralel |
2.349 |
318 |
Extinderea autorizaţiei de comercializare a produselor medicinale veterinare prin procedura de recunoaştere mutuală sau procedura descentralizată cu România stat interesat |
21.430 |
319 |
Extinderea autorizaţiei de comercializare a produselor medicinale veterinare prin procedura de recunoaştere mutuală sau procedura descentralizată cu România stat de referinţă |
31.069 |
320 |
Extinderea autorizaţiei de comercializare a PMV prin procedura naţională |
12.349 |
321 |
Evaluarea variaţiei de tip IA MRP/DCP cu România stat membru interesat |
1.424 |
322 |
Evaluarea variaţiei de tip IA MRP/DCP cu România stat membru de referinţă |
1.822 |
323 |
Evaluarea variaţiei de tip IB MRP/DCP cu România stat membru interesat |
1.742 |
324 |
Evaluarea variaţiei de tip IB MRP/DCP cu România stat membru de referinţă |
2.220 |
325 |
Evaluarea variaţiei de tip II MRP/DCP cu România stat membru interesat |
3.017 |
326 |
Evaluarea variaţiei de tip II MRP/DCP cu România stat membru de referinţă |
4.052 |
327 |
Evaluarea variaţiei de tip IA, prin procedura naţională |
1.145 |
328 |
Evaluarea variaţiei de tip IB, prin procedura naţională |
1.384 |
329 |
Evaluarea variaţiei de tip II, prin procedura naţională |
3.734 |
0 |
1 |
2 |
330 |
Variaţie la autorizaţia de comercializare pentru import paralel |
1.185 |
331 |
Emiterea duplicatului autorizaţiei de comercializare, prin procedura naţională |
243 |
332 |
Notificarea produselor medicinale veterinare homeopate, prin procedura naţională simplificată |
1.344 |
333 |
Evaluarea cererilor privind modificarea designului şi inscripţionării ambalajului primar şi secundar al produsului medicinal de uz veterinar, a prospectului şi SPC-ului, altele decât cele datorate unor variaţii de tip IA, IB şi II, prin procedura naţională |
1.049 |
334 |
Avizare material publicitar pentru produsele medicinale veterinare |
1.368 |
335 |
Consultanţă de specialitate în domeniul produselor medicinale veterinare/oră |
173 |
336 |
Notificare consolidată în vederea completării documentaţiilor tehnice pentru produsele aflate în procedura de autorizare, reînnoire sau de extindere prin procedura naţională |
1.300 |
337 |
Tarif anual de menţinere pe piaţă a autorizaţiei de comercializare pentru produse medicinale veterinare |
343 |
338 |
Transfer autorizaţie de comercializare |
5.378 |
339 |
Evaluare documentaţie tehnică pentru suplimente nutritive, cosmetice şi alte produse de uz veterinar în vederea notificării |
811 |
* Tariful metodei de analiză include preţul unei singure substanţe de referinţă. În cazul în care produsul medicinal veterinar de analizat conţine două sau mai multe substanţe active, la valoarea tarifului metodei de analiză se adaugă preţul substanţei/substanţelor de referinţă (preţul pentru o substanţă de referinţă este de 395 lei). ** Eficacitatea levuricidă va fi tarifată cu 50% din valoare. *** Tariful metodei de analiză include preţul pentru determinarea cantitativă prin metoda difuzimetrică a unei singure substanţe. În cazul în care produsul medicinal veterinar de analizat conţine două sau mai multe substanţe active, valoarea tarifului metodei de analiză se înmulţeşte cu numărul de substanţe active determinate. **** Valoarea este atribuită pentru un set complet de teste (efect bactericid pe suprafeţe poroase şi nonporoase şi efect fungicid pe suprafeţe nonporoase). Eficacitatea bactericidă pe suprafeţe poroase şi nonporoase va fi tarifată cu 80% din valoare. Eficacitatea bactericidă pe suprafeţe nonporoase va fi tarifată cu 40% din valoare. Eficacitatea fungicidă va fi tarifată cu 20% din valoare. Eficacitatea levuricidă va fi tarifată cu 10% din valoare. NOTE: a)Emiterea duplicatului autorizaţiei de comercializare se face numai la cerere, în baza documentelor ce atestă pierderea actului, prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. b)În cazul variaţiilor grupate, tariful se calculează pentru fiecare autorizare prin însumarea tarifului aferent variaţiei care defineşte grupul şi 75% din tariful pentru variaţia inclusă în grup, aplicat fiecărei variaţii din grup, alta decât variaţia care defineşte grupul. c)Pentru variaţiile tip I, II sau grup de variaţii, solicitate prin «Distribuirea echitabilă a sarcinilor» (worksharing) se aplică acelaşi tarif stabilit pentru variaţiile de tip I, II sau grup de variaţie, în funcţie de tipul de procedură. d)Tariful anual de menţinere pe piaţă a autorizaţiei de comercializare pentru produse medicinale veterinare se achită în primele 6 luni ale anului în curs pentru toate autorizaţiile de comercializare valide la data de 31 decembrie a anului precedent. 3. La anexa nr. 1, nota de subsol de la litera H va avea următorul cuprins: *) Cheltuielile aferente cazării şi transportului echipei de evaluare se suportă de către solicitant, cu excepţia laboratoarelor din subordinea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Tariful se aplică pentru evaluarea fiecărui punct de lucru. 4. La anexa nr. 4, litera A se modifică şi va avea următorul cuprins: A. TARIF pentru autorizarea şi reautorizarea comercializării reagenţilor şi a seturilor de diagnostic de uz veterinar, precum şi pentru modificarea condiţiilor în care a fost emisă autorizaţia de comercializare
Nr. crt. |
Denumire operaţiune |
Tarif operaţiune - lei - |
1. |
Emiterea autorizaţiei de comercializare a reagenţilor şi a seturilor de diagnostic de uz veterinar |
5.315 |
2. |
Reautorizarea comercializării reagenţilor şi a seturilor de diagnostic de uz veterinar care au fost supuse controlului pentru fiecare serie/lot/şarjă |
1.362 |
3. |
Reautorizarea comercializării reagenţilor şi a seturilor de diagnostic de uz veterinar care nu au fost supuse controlului pentru fiecare serie/lot/şarjă |
2.656 |
4. |
Evaluarea cererii pentru modificarea de tip I |
891 |
5. |
Evaluarea cererii pentru modificarea de tip II |
1.495 |
5. La anexa nr. 4, litera C va avea următorul cuprins: C. TARIF pentru evaluarea documentaţiei în vederea emiterii autorizaţiei de fabricaţie a reagenţilor şi a seturilor de diagnostic de uz veterinar
Denumire operaţiune |
Tarif/lei |
Evaluarea documentaţiei în vederea emiterii autorizaţiei de fabricaţie a reagenţilor şi a seturilor de diagnostic de uz veterinar |
4.529 |
Articolul IINorma sanitară veterinară privind modul de soluţionare a cererilor pentru transferul autorizaţiilor de comercializare în România a produselor medicinale veterinare autorizate prin procedură naţională, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 47/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 25 mai 2010, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 6, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: c)dovada achitării tarifului pentru soluţionarea cererilor pentru transferul autorizaţiilor de comercializare în România a produselor medicinale veterinare, prevăzut la lit. C din anexa nr. 1 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 şi 611 bis din 18 august 2014, cu modificările şi completările ulterioare. 2. Anexa nr. 3 se abrogă . Articolul III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,Robert-Viorel Chioveanu
|