ORDIN Nr. 683
din 1 iunie 2009
privind abrogarea Ordinului
ministrului sanatatii si familiei nr. 364/2002 pentru aprobarea tarifelor
percepute pentru aplicarea procedurilor de reglementare sanitara privind
proiectele de amplasare, constructie, amenajare si de reglementare sanitara a functionarii
obiectivelor si a activitatilor desfasurate în acestea, altele decat cele
supuse înregistrarii în registrul comertului, precum si pentru aplicarea
procedurilor de reglementare sanitara a punerii pe piata a substantelor si
produselor noi sau importate pentru prima data si destinate utilizarii ori
consumului uman, precum si a unor prevederi referitoare la autorizarea si
avizarea sanitara
ACT EMIS DE:
MINISTERUL SANATATII
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 391 din 10 iunie 2009
Având în vedere prevederile Memorandumului privind
reducerea numărului de taxe şi tarife, începând cu cele ale căror costuri de
administrare sunt superioare încasărilor efective, aprobat de Guvernul României
la 15 aprilie 2009,
văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale de
sănătate publică, asistenţă medicală şi programe nr. IB 5.445/2009,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (1) şi (4) din
Hotărârea Guvernului nr. 1.718/2008 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Sănătăţii, cu modificările ulterioare,
ministrul sănătăţii emite
următorul ordin:
Art. I. - Ordinul
ministrului sănătăţii şi familiei nr. 364/2002 pentru aprobarea tarifelor
percepute pentru aplicarea procedurilor de reglementare sanitară privind
proiectele de amplasare, construcţie, amenajare şi de reglementare sanitară a
funcţionării obiectivelor şi a activităţilor desfăşurate în acestea, altele
decât cele supuse înregistrării în registrul comerţului, precum şi pentru
aplicarea procedurilor de reglementare sanitară a punerii pe piaţă a
substanţelor şi produselor noi sau importate pentru prima dată şi destinate
utilizării ori consumului uman, publicatîn Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 521 din 18 iulie 2002, se abrogă.
Art. II. - La anexa nr.
1 „Procedurile de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare,
construcţie, amenajare şi reglementare sanitară a funcţionării obiectivelor şi
a activităţilor desfăşurate în acestea, altele decât cele supuse înregistrării
în registrul comerţului" la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr.
117/2002 privind aprobarea Procedurilor de reglementare sanitară pentru
proiectele de amplasare, construcţie, amenajare şi reglementare sanitară a
funcţionării obiectivelor şi a activităţilor desfăşurate în acestea, altele
decât cele supuse înregistrării în registrul comerţului, şi a Procedurilor de
reglementare sanitară a punerii pe piaţă a substanţelor şi produselor noi sau
importate pentru prima dată şi destinate utilizării ori consumului uman, cu
modificările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României Partea I,
nr. 181 din 18 martie 2002, la articolul 10 alineatul (1), litera c) se abrogă.
Art. III. - La anexa
„Lista tarifelor pentru prestaţiile efectuate de direcţiile de sănătate publică
judeţene şi a municipiului Bucureşti şi de institutele de sănătate
publică" la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 37/2006 privind tarifele
pentru prestaţiile efectuate de direcţiile de sănătate publică judeţene şi a
municipiului Bucureşti şi de institutele de sănătate publică, publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 20 ianuarie 2006, capitolul
„Alte prestaţii" se abrogă.
Art. IV. - Direcţia
generală de sănătate publică, asistenţă medicală şi programe din cadrul
Ministerului Sănătăţii, institutele de sănătate publică Bucureşti, Cluj-Napoca,
laşi şi Timişoara, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului
Bucureşti, precum şi ministerele cu reţea sanitară proprie vor duce la
îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. V. - Prezentul
ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătăţii,
Ion Bazac