ORDONANTA Nr.
20 din 18 august 2010
privind stabilirea unor
masuri pentru aplicarea unitara a legislatiei Uniunii Europene care armonizeaza
conditiile de comercializare a produselor
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 606 din 26 august 2010
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 1 pct. I.9 din Legea nr. 138/2010 privind abilitarea
Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României adoptă
prezenta ordonanţă.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Prezenta ordonanţă stabileşte unele măsuri
pentru aplicarea unitară a legislaţiei Uniunii Europene care armonizează
condiţiile de comercializare a produselor, în legătură cu evaluarea conformităţii
produselor şi supravegherea pieţei.
Art. 2. - (1) In înţelesul prezentei ordonanţe,
termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) autoritate competentă - organ al
administraţiei publice centrale, responsabil pentru asigurarea măsurilor
necesare aplicării legislaţiei Uniunii Europene de armonizare din domeniul său
de competenţă;
b) cod de bună practică - documentul care
recomandă practici sau proceduri pentru proiectarea, fabricarea, instalarea,
întreţinerea sau utilizarea echipamentelor, structurilor sau produselor;
c) infrastructura calităţii - infrastructura
ce priveşte domeniile metrologiei, standardizării şi testării, managementului
calităţii şi evaluării conformităţii, inclusiv certificarea şi acreditarea;
d) legislaţia Uniunii Europene de armonizare -
orice legislaţie a Uniunii Europene care armonizează condiţiile de
comercializare a produselor;
e) notificare - procedura prin care o autoritate
competentă informează Comisia Europeană şi celelalte state membre ale Uniunii
Europene cu privire la organismul de evaluare a conformităţii aflat sub
jurisdicţia română, desemnat pentru a îndeplini, ca parte terţă, sarcini
specifice în legătură cu evaluarea conformităţii, în aplicarea prevederilor
legislaţiei Uniunii Europene de armonizare.
(2) Termenii „acreditare" şi „standard
armonizat", precum şi expresiile „autoritate de supraveghere a
pieţei", „evaluare a conformităţii", „organism naţional de
acreditare", „organism de evaluare a conformităţii" şi „supraveghere
a pieţei" au semnificaţiile stabilite de Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al
Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a
cerinţelor de acreditare şi de supraveghere a pieţei în ceea ce priveşte
comercializarea produselor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93,
publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 218/30 din 13 august
2008.
(3) Termenii „standard" şi „specificaţie
tehnică" se definesc conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.
39/1998 privind activitatea de standardizare naţională, aprobată cu modificări
şi completări prin Legea nr. 355/2002, cu completările ulterioare, şi,
respectiv, ale Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru
organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi
reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile
societăţii informaţionale între România şi statele membre ale Uniunii Europene,
precum şi Comisia Europeană, cu modificările ulterioare.
CAPITOLUL II
Evaluarea conformităţii
Art. 3. - (1) In situaţia în care în legislaţia Uniunii
Europene de armonizare se face referire la standarde armonizate sau la alte
specificaţii tehnice, ghiduri sau coduri de bună practică, de referinţă la
nivel european, acestea se adoptă ca documente de referinţă române.
(2) Autorităţile competente asigură, în limitele
fondurilor alocate anual de la bugetul de stat, finanţarea adoptării, în limba
română, a standardelor armonizate şi a celorlalte documente de referinţă
prevăzute la alin. (1).
(3) In situaţia în care în aplicarea legislaţiei
Uniunii Europene de armonizare datele de identificare ale documentelor de
referinţă europene se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, lista
documentelor de referinţă române prin care se adoptă aceste documente se aprobă
prin ordin al conducătorului autorităţii competente; ordinul se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se actualizează ori de câte ori
este necesar.
Art. 4. - (1) In situaţia în care legislaţia Uniunii
Europene de armonizare impune ca evaluarea conformităţii produselor să se
realizeze de către organisme de evaluare a conformităţii notificate,
autorităţile competente dobândesc calitatea de autorităţi de notificare şi sunt
responsabile de instituirea şi îndeplinirea procedurilor necesare pentru
evaluarea şi notificarea organismelor de evaluare a conformităţii, precum şi de
monitorizarea organismelor notificate.
(2) Autorităţile competente nominalizează în cuprinsul
actelor normative de punere în aplicare a legislaţiei Uniunii Europene de
armonizare entităţile prin care asigură evaluarea şi monitorizarea prevăzute la
alin. (1).
(3) In aplicarea cerinţei prevăzute la alin. (2),
autorităţile competente pot stabili ca evaluarea şi monitorizarea prevăzute la
alin. (1) să se efectueze de către:
a) autoritatea competentă însăşi;
b) un organism naţional de acreditare, în sensul şi
în conformitate cu prevederile Regulamentului CE nr. 765/2008; sau
c) un organism care nu reprezintă o entitate
guvernamentală, persoană juridică română, ce face dovada respectării
următoarelor cerinţe:
(i) este instituit astfel încât să nu existe conflicte
de interes cu organismele de evaluare a conformităţii;
(ii) este organizat şi funcţionează în aşa fel încât să
garanteze obiectivitatea şi imparţialitatea activităţilor sale;
(iii) decizia cu privire la rezultatul evaluării
organismului de evaluare a conformităţii este luată de o persoană competentă/de
persoane competente, alta/altele decât cele care au efectuat evaluarea;
(iv) nu realizează activităţi pe care le prestează
organismele de evaluare a conformităţii şi nici servicii de consultantă în
condiţii comerciale sau concurentiale;
(v) garantează confidenţialitatea informaţiilor
obţinute;
(vi) dispune de personal competent suficient în vederea
îndeplinirii corespunzătoare a sarcinilor sale;
(vii) are încheiate acorduri/înţelegeri prin care
asigură acoperirea responsabilităţilor ce decurg din activităţile sale.
(4) Autoritatea competentă îşi asumă întreaga
răspundere pentru sarcinile îndeplinite de organismul prevăzut la alin. (3)
lit. c).
(5) In aplicarea prevederilor alin. (1), autorităţile
competente stabilesc, după caz, următoarele proceduri, ce se aprobă prin ordin
al conducătorului autorităţii competente:
a) procedura privind evaluarea organismelor de
evaluare a conformităţii şi monitorizarea organismelor notificate, pentru
entităţile prevăzute la alin. (3) lit. a) şi c);
b) procedura privind desemnarea organismelor de
evaluare a conformităţii ce se notifică şi notificarea la Comisia Europeană şi
celorlalte state membre ale Uniunii Europene a organismelor desemnate.
(6) Procedura prevăzută la alin. (5) lit. b) se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 5. - (1) Autorităţile competente desemnează, prin
ordin al conducătorului lor, organismele de evaluare a conformităţii ce se
notifică. Aceste ordine se actualizează ori de câte ori este necesar.
(2) Autorităţile competente desemnează în scopul
notificării numai organisme de evaluare a conformităţii care respectă cerinţele/criteriile
aplicabile organismelor notificate stabilite în legislaţia Uniunii Europene de
armonizare şi, atunci când este cazul, în actele normative de punere în
aplicare a acestei legislaţii.
(3) Ordinele de desemnare a organismelor de evaluare a
conformităţii ce se notifică, prevăzute la alin. (2), se emit distinct în
aplicarea fiecărui act al Uniunii Europene de armonizare ce prevede notificarea
organismelor care evaluează conformitatea în temeiul actelor normative de
punere în aplicare a acestei legislaţii. Aceste ordine trebuie să conţină,
lipsit de orice echivoc, în principal:
a) datele de referinţă ale legislaţiei Uniunii
Europene de armonizare şi, după caz, ale actului normativ de punere în aplicare
a acestei legislaţii, în baza căreia organismele de evaluare a conformităţii ce
fac obiectul desemnării urmează să efectueze activităţi de evaluare a
conformităţii, ca organisme notificate;
b) informaţii privind denumirea completă, adresa
sediului social şi datele de contact pentru fiecare organism ce se desemnează
pentru a fi notificat;
c) sarcinile specifice în legătură cu evaluarea
conformităţii pe care fiecare organism desemnat are dreptul să le efectueze în
aplicarea legislaţiei Uniunii Europene de armonizare, inclusiv produsele ori
grupele de produse, a căror evaluare poate fi realizată de către acestea, în
calitate de organism notificat.
Art. 6. - (1) Autorităţile competente notifică
organismele desemnate prevăzute la art. 5 alin. (2), folosind instrumentul de
notificare electronică dezvoltat şi gestionat de către Comisia Europeană.
(2) Autorităţile competente, la solicitarea Comisiei
Europene, trebuie să prezinte acesteia toate informaţiile referitoare la
procesul ce a stat la baza deciziei de notificare sau la menţinerea competenţei
organismului de evaluare a conformităţii în cauză.
(3) In situaţia în care autorităţile competente
stabilesc să nu se folosească de acreditare pentru evaluarea şi monitorizarea
organismelor de evaluare a conformităţii notificate, acestea trebuie să
furnizeze Comisiei Europene şi celorlalte state membre toate dovezile
documentare necesare pentru verificarea competenţei organismelor în cauză,
potrivit prevederilor art. 5 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 765/2008. Art.
7. - (1) In situaţia în care un organism de evaluare a conformităţii notificat
nu mai respectă cumulativ cerinţele care au stat la baza deciziei privind
notificarea lui ori în cazul în care acesta nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce
decurg din calitatea de organism notificat, autoritatea competentă
restricţionează, suspendă sau retrage desemnarea acestuia, în funcţie de
gravitatea faptelor săvârşite. Autoritatea competentă informează imediat
Comisia Europeană şi statele membre cu privire la respectiva măsură
întreprinsă.
(2) In caz de restricţionare, suspendare sau retragere
a desemnării unui organism notificat sau în situaţia în care organismul
notificat îşi încetează activitatea, autoritatea competentă trebuie să se
asigure că dosarele organismului respectiv sunt fie procesate de un alt
organism notificat, fie sunt puse la dispoziţia sa şi a autorităţilor de
supraveghere a pieţei responsabile, la cerere.
(3) Restricţionarea, suspendarea sau retragerea
desemnării unui organism notificat nu afectează valabilitatea rapoartelor de
încercări, a certificatelor sau a altor documente care atestă conformitatea,
emise de către organismul în cauză anterior acestei decizii. Rapoartele de
încercări, certificatele sau alte documente îşi pierd valabilitatea şi se
retrag numai dacă se dovedeşte că această măsură trebuie întreprinsă.
Art. 8. -In situaţia în care legislaţia Uniunii
Europene de armonizare impune ca evaluarea conformităţii produselor să se
realizeze de către autorităţi publice, autorităţile competente sunt
responsabile pentru instituirea şi îndeplinirea procedurilor necesare pentru
evaluarea şi monitorizarea organismelor de evaluare a conformităţii utilizate
pentru realizarea evaluărilor tehnice din cadrul activităţii de evaluare a
produselor. Procedurile pentru evaluarea şi monitorizarea organismelor de
evaluare a conformităţii se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii
competente şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
CAPITOLUL III
Supravegherea pieţei
Art. 9. - (1) Activitatea de supraveghere a pieţei este
în responsabilitatea autorităţilor competente.
(2) Autorităţile competente trebuie să asigure un
sistem eficient şi efectiv de supraveghere a pieţei pentru produsele
reglementate în temeiul legislaţiei Uniunii Europene de armonizare.
(3) Autorităţile competente nominalizează autorităţile
de supraveghere a pieţei în actele normative de punere în aplicare a
legislaţiei Uniunii Europene de armonizare.
Art. 10. - (1) Autorităţile de supraveghere a pieţei
prevăzute la art. 9 alin. (3) trebuie să deţină resursele şi autoritatea
necesare pentru exercitarea activităţilor de supraveghere a pieţei, să asigure
competenţa şi integritatea profesională a personalului lor şi să acţioneze
independent şi nediscriminatoriu.
(2) Resursele necesare pentru exercitarea activităţii
de supraveghere a pieţei se asigură, în limitele fondurilor alocate anual de la
bugetul de stat, de către autorităţile competente prevăzute la art. 9 alin.
(3), în calitate de ordonatori principali de credite.
Art. 11. - (1) Incălcarea prevederilor legislaţiei
Uniunii Europene de armonizare atrage răspunderea materială, civilă,
contravenţională sau penală, după caz, a celor vinovaţi.
(2) Autorităţile competente prevăd, în actul normativ
de punere în aplicare a legislaţiei Uniunii Europene de armonizare, faptele
care trebuie considerate contravenţii şi sancţiunile aferente aplicabile, cu
respectarea principiului proporţionalităţii.
(3) Autorităţile de supraveghere a pieţei constată
contravenţiile şi aplică sancţiunile stabilite în actele normative prevăzute la
alin. (2).
(4) Contravenţiilor prevăzute la alin. (2) le sunt
aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
CAPITOLUL IV
Dispoziţii finale
Art. 12. - Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului
de Afaceri coordonează domeniul infrastructurii calităţii şi evaluării
conformităţii, precum şi activităţile de supraveghere a pieţei, potrivit
cerinţelor aplicabile stabilite în Regulamentul (CE) nr. 765/2008. In acest
scop, în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri
trebuie să funcţioneze o structură corespunzătoare.
Art. 13. -In termen de 3 luni de la data intrării în
vigoare a prezentei ordonanţe, Guvernul va aproba prin hotărâre unele măsuri
privind supravegherea pieţei produselor reglementate de legislaţia Uniunii
Europene care armonizează condiţiile de comercializare a acestora.
Art. 14. - Pe data intrării în vigoare a prezentei
ordonanţe se abrogă:
a) Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii
produselor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din
4 iunie 2008, cu completările ulterioare;
b) Hotărârea Guvernului nr. 487/2002 pentru aprobarea
Normelor metodologice privind desemnarea laboratoarelor de încercări, precum şi
a organismelor de certificare şi de inspecţie care realizează evaluarea
conformităţii produselor din domeniile reglementate prevăzute în Legea nr.
608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, republicată, republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 6 aprilie 2006;
c) Hotărârea Guvernului nr. 71/2002 pentru aprobarea
Normelor metodologice privind modulele utilizate în diferite faze ale
procedurilor de evaluare a conformităţii produselor din domeniile reglementate,
prevăzute în Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor,
republicată, şi a regulilor de aplicare şi utilizare a marcajului european de
conformitate CE, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
313 din 6 aprilie 2006;
d) Hotărârea Guvernului nr. 891/2004 privind stabilirea
unor măsuri de supraveghere a pieţei din domeniile reglementate, prevăzute în
Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 6 aprilie 2006.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri,
Adriean Videanu
Şeful Departamentului pentru Afaceri Europene,
Bogdan Mănoiu