Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Procedura Nr.- din 19.07.2011

de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înfiinţarea popririi conturilor autorităţilor şi instituţiilor publice deschise la nivelul unităţilor Trezoreriei Statului
ACT EMIS DE: Ministerul Finantelor Publice
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 523 din 25 iulie 2011

SmartCity1

Articolul 1Prezenta procedură reglementează modul de punere în aplicare a prevederilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare, de către unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, în calitate de terţ poprit. Articolul 2(1) Cel târziu în prima zi lucrătoare de la data primirii de la executorul judecătoresc sau de la organul fiscal competent în executarea silită a adresei de înfiinţare a popririi asupra conturilor unei instituţii ori autorităţi publice, însoţită de copia certificată de pe titlul executoriu, unitatea teritorială a Trezoreriei Statului va înştiinţa în scris instituţia sau autoritatea publică cu privire la data primirii adresei de înfiinţare a popririi şi suma pentru care se dispune poprirea. La adresa care se transmite instituţiei sau autorităţii publice se anexează situaţia disponibilităţilor de fonduri/creditelor bugetare deschise şi neutilizate, după caz, prevăzută în anexa nr. 1, existente la data primirii adresei de înfiinţare a popririi.(2) Adresa prin care se înştiinţează instituţia sau autoritatea publică şi documentele anexate vor fi transmise acesteia prin email, fax, înmânate direct unui reprezentant al instituţiei ori autorităţii publice sau prin orice altă modalitate care reduce timpul de transmitere, astfel încât acestea să poată fi recepţionate de debitor în cadrul aceleiaşi zile în care adresa a fost emisă. Articolul 3(1) Cel târziu în prima zi lucrătoare de la primirea adresei de înştiinţare însoţită de situaţia prevăzută în anexa nr. 1, instituţia sau autoritatea publică are obligaţia de a comunica în scris unităţii teritoriale a Trezoreriei Statului informaţii în legătură cu sumele existente în conturi la data primirii adresei de înfiinţare a popririi care se indisponibilizează, completând în acest scop formularul prevăzut în anexa nr. 2, astfel:a)instituţiile publice finanţate integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul Fondului naţional unic de asigurări de sănătate şi bugetele locale vor completa sumele care se indisponibilizează pe capitole de cheltuieli bugetare şi pe titluri de cheltuieli bugetare la care există disponibilităţi de credite bugetare deschise şi neutilizate; b)instituţiile publice şi autorităţile publice finanţate parţial sau integral din venituri proprii, care îşi gestionează bugetele prin conturi de disponibilităţi, vor completa sumele care se indisponibilizează pentru toate conturile de disponibilităţi deschise pe numele acestora la Trezoreria Statului. (2) Sumele care fac obiectul indisponibilizării vor fi stabilite de instituţiile şi autorităţile publice ţinând cont de prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de categoriile de sume care nu sunt supuse executării silite prevăzute la art. 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 452 alin. 2 din Codul de procedură civilă. (3) La efectuarea oricăror plăţi din sumele care nu fac obiectul indisponibilizării, instituţiile sau autorităţile publice vor înscrie la rubrica „Reprezentând“ din ordinele de plată pentru Trezoreria Statului (OPT) „plată cf. art. 1 alin. (2) din OG nr. 22/2002“. Articolul 4(1) În situaţia în care instituţia publică sau autoritatea publică nu transmite situaţia prevăzută în anexa nr. 2 în termenul stabilit la art. 3 alin. (1), unitatea teritorială a Trezoreriei Statului va proceda la indisponibilizarea sumelor din conturile instituţiei sau autorităţii publice până la nivelul sumei totale înscrise în titlul executoriu. (2) Din sumele indisponibilizate potrivit alin. (1), instituţiile publice şi autorităţile publice nu pot dispune plăţi decât în cazul în care din situaţia prevăzută în anexa nr. 2 prezentată unităţii Trezoreriei Statului rezultă că sumele care pot fi indisponibilizate potrivit legii sunt inferioare celor care au fost indisponibilizate de unitatea Trezoreriei Statului. (3) Sumele indisponibilizate potrivit alin. (1) peste nivelul sumelor înscrise de instituţia publică sau autoritatea publică în situaţia prevăzută în anexa nr. 2 vor fi repuse de unităţile Trezoreriei Statului în conturile de disponibilităţi ori de credite bugetare deschise, după caz, din care acestea au fost transferate, înştiinţând despre această operaţiune executorul judecătoresc sau organul fiscal competent în executarea silită, după caz.(4) În cazul în care instituţia publică sau autoritatea publică nu transmite situaţia prevăzută în anexa nr. 2 în cadrul perioadei de indisponibilizare de 15 zile calendaristice de la data primirii la Trezoreria Statului a adresei de înfiinţare a popririi, unitatea Trezoreriei Statului va vira în conturile indicate de executorul judecătoresc sau de organul fiscal competent în executarea silită sumele care au fost indisponibilizate potrivit alin. (1). Articolul 5(1) În cazul în care sumele indisponibilizate din disponibilităţile sau din creditele bugetare deschise şi repartizate existente la data primirii adresei de înfiinţare a popririi, potrivit datelor comunicate de instituţiile publice ori autorităţile publice în situaţia prevăzută în anexa nr. 2, sunt inferioare sumelor prevăzute în titlul executoriu, unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului vor solicita acestora informaţii cu privire la fiecare sumă încasată ulterior sau cu privire la fiecare deschidere/repartizare de credite bugetare, după caz, până la îndestularea creanţei. (2) Pentru fiecare sumă încasată sau deschidere/repartizare de credite bugetare primită în condiţiile alin. (1), unităţile Trezoreriei Statului vor transmite instituţiilor publice sau autorităţilor publice adresa de înştiinţare însoţită de situaţia prevăzută în anexa nr. 1, în termen de maximum o zi lucrătoare de la primirea sumelor respective în conturile de disponibilităţi ori de credite bugetare deschise şi repartizate, după caz, deschise la Trezoreria Statului.(3) Cel târziu în prima zi lucrătoare de la primirea situaţiei prevăzute în anexa nr. 1, instituţia sau autoritatea publică are obligaţia de a întocmi şi transmite unităţii Trezoreriei Statului situaţia prevăzută în anexa nr. 2, prin care se stabilesc sumele care se indisponibilizează. Articolul 6De la data primirii adresei de înfiinţare a popririi asupra conturilor unei instituţii sau autorităţi publice la unitatea Trezoreriei Statului şi până la data prezentării situaţiei prevăzute în anexa nr. 2, instituţiile publice şi autorităţile publice pot dispune plăţi numai din disponibilităţile ori creditele bugetare deschise şi repartizate care exced sumei totale prevăzute în adresa de înfiinţare a popririi. Articolul 7(1) Sumele care se indisponibilizează din conturile de disponibilităţi comunicate de instituţiile publice sau autorităţile publice, după caz, se transferă de unitatea teritorială a Trezoreriei Statului în următoarele conturi:a)50.09.99 „Disponibil al instituţiilor publice subvenţionate din bugetul de stat, din sume indisponibilizate pe bază de titluri executorii“, în cazul instituţiilor publice/autorităţilor publice subvenţionate de la bugetul de stat; b)50.10.99 „Disponibil al instituţiilor publice subvenţionate din bugetul local, din sume indisponibilizate pe bază de titluri executorii“, în cazul instituţiilor publice/autorităţilor publice subvenţionate din bugetul local; c)50.36.99 „Disponibil al instituţiilor publice subvenţionate din bugetul asigurărilor pentru şomaj din sume indisponibilizate pe bază de titluri executorii“, în cazul instituţiilor publice/autorităţilor publice“ subvenţionate din bugetul asigurărilor pentru şomaj; d)50.25.99 „Disponibil al instituţiilor publice de subordonare centrală finanţate integral din venituri proprii, din sume indisponibilizate pe bază de titluri executorii“, în cazul instituţiilor publice/autorităţilor publice de subordonare centrală finanţate integral din venituri proprii; e)50.28.99 „Disponibil al instituţiilor publice de subordonare locală finanţate integral din venituri proprii, din sume indisponibilizate pe bază de titluri executorii“, în cazul instituţiilor publice/autorităţilor publice de subordonare locală finanţate integral din venituri proprii. (2) Sumele care se indisponibilizează din conturile de credite bugetare deschise se transferă de unităţile Trezoreriei Statului din conturile de credite bugetare deschise la care s-a efectuat indisponibilizarea, în conturi analitice distincte ale conturilor de credite bugetare deschise indisponibilizate, potrivit procedurilor interne ale Trezoreriei Statului.(3) Transferul sumelor în conturile indicate de organul de executare se efectuează din conturile de disponibilităţi în care sa efectuat indisponibilizarea sau din conturile de cheltuieli bugetare corespunzătoare subdiviziunilor bugetare de la care sa efectuat transferul creditelor bugetare deschise, după caz.(4) În scopul transferului sumelor în conturile indicate de organul de executare, sumele indisponibilizate în conturile de credite bugetare deschise indisponibilizate vor fi repuse de unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, la data efectuării plăţii şi în limita sumei de plată, în conturile de credite bugetare deschise de la care a fost efectuată indisponibilizarea acestora. Articolul 8(1) Dobânda calculată la soldul conturilor 50.25.99 „Disponibil al instituţiilor publice de subordonare centrală finanţate integral din venituri proprii, din sume indisponibilizate pe bază de titluri executorii“ şi 50.28.99 „Disponibil al instituţiilor publice de subordonare locală finanţate integral din venituri proprii, din sume indisponibilizate pe bază de titluri executorii“ se înregistrează de către unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului în conturile de disponibilităţi sintetice sau analitice, după caz, din care sumele respective au fost transferate.(2) În vederea achitării comisioanelor datorate de instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, unităţile Trezoreriei Statului înscriu în „Situaţia privind comisioanele de plătit pentru luna...“, întocmită potrivit prevederilor legale în vigoare, şi comisioanele datorate pentru operaţiunile derulate prin intermediul conturilor 50.25.99 „Disponibil al instituţiilor publice de subordonare centrală finanţate integral din venituri proprii, din sume indisponibilizate pe bază de titluri executorii“ şi 50.28.99 „Disponibil al instituţiilor publice de subordonare locală finanţate integral din venituri proprii, din sume indisponibilizate pe bază de titluri executorii“. Articolul 9(1) În cazul în care în cadrul perioadei de indisponibilizare de 15 zile prevăzută de lege instituţia publică debitoare constată că a inclus în situaţia prevăzută în anexa nr. 2 transmisă unităţii Trezoreriei Statului şi sume care se încadrează în categoria celor prevăzute la art. 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 452 alin. 2 din Codul de procedură civilă, aceasta poate solicita unităţii Trezoreriei Statului desfiinţarea indisponibilizării sumelor respective, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3. (2) Sumele pentru care s-a dispus desfiinţarea indisponibilizării în condiţiile alin. (1) vor fi repuse de unităţile Trezoreriei Statului în conturile de disponibilităţi sau de credite bugetare deschise, după caz, şi vor fi reconstituite din încasări ulterioare ori din creditele bugetare deschise şi repartizate ulterior, după caz, până la îndestularea creanţei, în condiţiile prevederilor art. 5.(3) Unităţile Trezoreriei Statului au obligaţia de a înştiinţa executorul judecătoresc sau organul fiscal competent cu executarea silită, după caz, cu privire la sumele pentru care s-a dispus desfiinţarea indisponibilizării, anexând înştiinţării o copie a situaţiei prevăzute în anexa nr. 3 primită în acest scop de la debitor. Articolul 10(1) Instituţiile publice şi autorităţile publice ale căror conturi au fost indisponibilizate pe bază de titluri executorii primite de unităţile Trezoreriei Statului anterior intrării în vigoare a prezentului ordin pot solicita în scris unităţilor Trezoreriei Statului desfiinţarea indisponibilizării pentru categoriile de sume care se încadrează în prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 452 alin. 2 din Codul de procedură civilă.(2) Sumele pentru care s-a dispus desfiinţarea indisponibilizării în condiţiile alin. (1) vor fi reconstituite din încasări ulterioare sau din creditele bugetare deschise şi repartizate ulterior, după caz, până la îndestularea creanţei, în condiţiile prevederilor art. 5.(3) Unităţile Trezoreriei Statului au obligaţia de a înştiinţa executorul judecătoresc/organul fiscal competent cu executarea silită, după caz, cu privire la sumele pentru care s-a dispus desfiinţarea indisponibilizării, anexând înştiinţării o copie a situaţiei prevăzute în anexa nr. 3 primită în acest scop de la debitor. Articolul 11Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta procedură. ANEXA Nr. 1la procedură Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti/Administraţia Finanţelor Publice ........ ........ ............ Activitatea de trezorerie şi contabilitate publică a municipiului Bucureşti/Trezoreria ........ ................ ........ ............ Nr. ........ ........ ........./data ........ ........ ......... SITUAŢIA disponibilităţilor de fonduri/creditelor bugetare deschise şi neutilizate existente în conturile ........ ................ ........ .......... (denumirea instituţiei publice) la data de ........ ........ .......... lei -

Conturi de disponibilităţi Credite bugetare deschise şi neutilizate
Simbol cont Suma Simbol cont Suma

Trezorier-şef/Şef administraţie adjunct trezorerie, ........ ................ ................ .......... ANEXA Nr. 2la procedură Denumirea instituţiei publice ........ ................ ........... Adresa ........ ................ ................ ................ ............ Nr. ........ ................ .........../data ........ ........ ............... SITUAŢIA sumelor care se indisponibilizează din disponibilităţile/creditele bugetare deschise şi neutilizate existente în conturi la data de ........ ..............., comunicate prin situaţia prevăzută în anexa nr. 1 nr. ........ ............./data ........ ............ lei -

Sume din conturi de disponibilităţi care se indisponibilizează Credite bugetare deschise şi neutilizate care se indisponibilizează*)
Simbol cont Suma Simbol cont Suma

*) În cazul bugetelor locale, va fi nominalizată şi secţiunea de la care se efectuează indisponibilizarea. Ordonator de credite, ........ ........ ............... ANEXA Nr. 3la procedură Denumirea instituţiei publice ........ ................ ........... Adresa ........ ................ ................ ................ ............ Nr. ........ ................ .........../data ........ ........ ............... SITUAŢIA sumelor pentru care se solicită desfiinţarea indisponibilizării lei -

Sume din conturi de disponibilităţi Credite bugetare deschise şi neutilizate*)
Simbol cont Suma Simbol cont Suma
din situaţia prevăzută în anexa nr. 2 nr. ............./ data........... pentru care se solicită desfiinţarea indisponibilizării Suma rămasă indisponibilizată din situaţia prevăzută în anexa nr. 2 nr. ............./ data ........... pentru care se solicită desfiinţarea indisponibilizării Suma rămasă indisponibilizată
1 2 3 4 = 2–3 5 6 7 8 = 6–7

*) În cazul bugetelor locale, va fi nominalizată şi secţiunea de la care se efectuează indisponibilizarea. Sumele pentru care se solicită desfiinţarea indisponibilizării potrivit prezentei situaţii se încadrează în prevederile art. ........ alin. .............. din ........ ........ ........ Ordonator de credite, ........ ........ ............

SmartCity5

COMENTARII la Procedura -/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Procedura - din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu