DECIZIE Nr.
1055 din 9 octombrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i), art. 45 alin. (2)
si art. 47 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 737 din 30 octombrie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Tudorel
Toader -judecător
Puskâs Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i), art. 45 alin.
(2) şi art. 47 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie
ridicată de Mihaela Românită în Dosarul nr. 23.861/3/2005 (nr. format vechi
2.571/2007) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze
cu minori şi de familie.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de
30 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea din
acea dată, când, având nevoie de timp pentru a
delibera, Curtea a amânat pronunţarea la 9 octombrie 2008.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 18 iunie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 23.861/3/2005 (nr. format vechi 2.571/2007), Curtea de Apel
Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i), art. 45 alin. (2) şi art. 47 din Legea
nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Excepţia a fost ridicată de
Mihaela Romaniţa într-o cauză civilă având ca obiect constatarea nulităţii
absolute a unui contract de vânzare-cumpărare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că la data la care a încheiat contractul
de vânzare-cumpărare erau în vigoare prevederile Legii
nr. 112/1995. Arată că prin Legea nr. 10/2001 s-a
realizat distincţia „cu titlu valabil", „fără titlu valabil", care,
în opinia autorului, „nu îşi găseşte aplicare asupra situaţiei juridice a
imobilului dobândit prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, în
temeiul Legii nr. 112/1995". Susţine că aplicarea textelor de lege
criticate nu numai că are efecte retroactive, însă creează şi avantaje pentru o
parte în proces în raport cu cealaltă, încălcând principiul constituţional al
egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. De asemenea,
consideră că se aduce o atingere gravă dreptului de proprietate al unor
persoane care au dobândit în proprietate imobile aflate în mod legitim în
proprietatea statului la data încheierii actului juridic, potrivit
dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată. Cât priveşte dispoziţiile art. 47
din Legea nr. 10/2001, consideră că acestea contravin textelor constituţionale
invocate, de vreme ce lipsesc de autoritatea de lucru judecat hotărârile
judecătoreşti irevocabile, „permiţând redeschiderea
unor procese definitiv închise", textul de lege fiind astfel retroactiv.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi
pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In acest sens, menţionează
că noţiunile de imobile trecute „cu titlu" şi „fără titlu" în
proprietatea statului existau încă de la intrarea în vigoare a Legii nr.
112/1995. Arată, de asemenea, că includerea de către legiuitor în sfera de
reglementare a legii şi a persoanelor cărora li s-au respins anterior acţiunile
în revendicare reprezintă opţiunea legiuitorului privind modul de reparare a
injustiţiilor şi a abuzurilor din legislaţia trecută, având în vedere că în
cele mai multe cazuri aceste acţiuni au fost respinse pe motivul că imobilul
fusese înstrăinat de către stat, nefiind reglementată posibilitatea primirii
despăgubirilor. Consideră că textele de lege criticate sunt conforme
dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 referitoare la garantarea şi
ocrotirea dreptului de proprietate privată, având în vedere teza a doua a alin.
(1) a acestui articol, potrivit căreia conţinutul şi limitele acestui drept
sunt stabilite de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale. In acest sens, arată că
acestea nu aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, soluţia de
restituire a unor categorii de imobile fiind rezultatul opţiunii legiuitorului
şi are la bază exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de
reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută cu privire la
dreptul de proprietate. Totodată, consideră că dispoziţiile criticate se aplică
tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normelor
juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente
arbitrare, iar exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie
absolutizată, legiuitorul fiind îndreptăţit să stabilească conţinutul şi
limitele dreptului de proprietate şi cadrul juridic pentru exercitarea atributelor acestuia.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 2 alin. (1) lit. i), art. 45 alin. (2) şi art. 47
din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, în urma
adoptării Legii nr. 247/2005, în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu
următorul conţinut:
- Art. 2 alin. (1) lit. i): „In
sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege:
i) orice alte imobile preluate fără titlu valabil
sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum
şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale
ale puterii sau ale administraţiei de stat.";
-Art. 45 alin. (2): „Actele
juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare,
având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate
absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu
bună-credinţă.";
- Art. 47: „Persoanele
îndreptăţite, precum şi persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora până
la data intrării în vigoare a prezentei legi li s-au respins, prin hotărâri
judecătoreşti definitive şi irevocabile, acţiunile având ca obiect bunuri
preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte
persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura soluţiilor pronunţate,
măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condiţiile prezentei
legi."
Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 15 alin. (2) relative la
neretroactivitatea legii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi,
ale art. 44 alin. (2) teza întâi referitoare la
dreptul de proprietate privată şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului
unor drepturi sau al unor libertăţi.
I. Examinând excepţia, Curtea
reţine că s-a pronunţat prin mai multe decizii cu privire la art. 2 alin. (1)
lit. i) şi art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, constatând că aceste texte
de lege sunt constituţionale.
Astfel, cu privire la constituţionalitatea art. 2 alin.
(1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, Curtea, prin Decizia nr. 556 din 25
octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1.046 din 24 noiembrie 2005, a
decis că soluţia de restituire a unor asemenea categorii de imobile este
rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la bază exercitarea dreptului de a
decide asupra modului de reparare a injustiţiilor şi a abuzurilor din
legislaţia anterioară.
Referitor la prevederile art. 45 alin. (2) din Legea
nr. 10/2001, prin Decizia nr. 145 din 25 martie 2004, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 29 aprilie
2004, Curtea a constatat că acest text de lege nu
încalcă dispoziţiile constituţionale privind protecţia proprietăţii private şi
s-a statuat că prevederea legală criticată recunoaşte validitatea titlului de
proprietate al dobânditorului de bună-credinţă al unui imobil preluat de stat
fără titlu valabil, recunoscând, în acelaşi timp, şi titlul proprietarului
iniţial, însă în condiţiile art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ. In ceea
ce priveşte pretinsa contrarietate cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din
Constituţie, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 191 din 25 iunie 2002,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 1 august 2002, şi prin Decizia nr. 826 din 16 noiembrie
2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1006 din 18 decembrie 2006, că
prevederile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, aplicând principiul
ocrotirii bunei-credinţe şi pe cel al aparenţei de drept, nu consacră o soluţie
legislativă novatoare şi, prin urmare, nu poate fi socotit retroactiv.
Cele statuate în deciziile
menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind
elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii
Constituţionale.
Totodată, Curtea constată că prevederile art. 2 alin.
(1) lit. i) şi art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu contravin
dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi,
întrucât acestea se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată
de ipoteza normelor juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe
considerente arbitrare şi nici nu prevăd o restrângere a exerciţiului unor
drepturi sau suprimarea acestora.
II. Cât priveşte prevederile
art. 47 din Legea nr. 10/2001, acestea se referă la persoanele îndreptăţite
care au formulat acţiuni în justiţie, pe calea dreptului comun, având ca obiect
bunuri imobile preluate abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de
orice alte persoane juridice, aşa cum sunt acestea definite prin art. 2
coroborat cu art. 6 din lege, acţiuni care au fost respinse prin hotărâri
judecătoreşti definitive şi irevocabile. Astfel, potrivit textului de lege
criticat, indiferent dacă respingerea acţiunii a fost făcută prin pronunţarea
asupra fondului cauzei sau pe cale de excepţie, persoanele îndreptăţite vor
putea solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent în condiţiile
Legii nr. 10/2001.
Totodată, Curtea reţine că, potrivit art. 2 alin. (2)
din Legea nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu
valabil îşi păstrează calitatea de proprietari avută la data preluării, pe care
o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire,
conform prevederilor prezentei legi.
Curtea constată că art. 47 din Legea nr. 10/2001 este
neconstituţional, fiind contrar principiului garantării şi ocrotirii
proprietăţii astfel cum este consacrat de art. 44 din Constituţie, fiind
încălcat dreptul de proprietate al dobânditorului de bună-credinţăîn condiţiile
Legii nr. 112/1995. Astfel, persoanele fizice şi persoanele juridice cărora li
s-a recunoscut şi consolidat prin hotărâre judecătorească irevocabilă dreptul
de proprietate asupra unui imobil ce cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001 nu
pot fi obligate la restituirea acestora, atâta timp cât această măsură nu are o
justificare serioasă, întemeiată pe o cauză de utilitate publică, în sensul
art. 44 alin. (3) din Constituţie.
Curtea reţine că art. 47 din Legea nr. 10/2001 nu poate
constitui temei juridic nou pentru introducerea unei alte acţiuni de restituire a aceluiaşi imobil,
întrucât legiuitorul nu poate să dispună nici chiar prin lege asupra unui drept
câştigat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă decât dacă
ar avea loc o expropriere pentru cauză de utilitate publică.
Totodată, Curtea reţine că textul de lege criticat
retroactivează în măsura în care lipseşte de orice efecte juridice, respectiv
de puterea lucrului judecat, hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care persoanelor
îndreptăţite sau altor persoane vătămate într-un drept al lor li s-au respins
cereri de revendicare sau de anulare a unor contracte de vânzare-cumpărare
având ca obiect imobile preluate de stat sau de alte persoane juridice. Astfel,
legea nouă nu poate, fără a retroactiva, să se aplice şi situaţiilor litigioase
rezolvate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Chiar dacă principiul puterii de lucru judecat nu este
un principiu constituţional, încălcarea lui prin textul de lege criticat
contravine principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât legiuitorul nu
poate desfiinţa hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, intervenind
astfel în procesul de realizare a justiţiei.
In acest sens, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 6 din
11 noiembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993, că, în
virtutea principiului separaţiei puterilor în stat, Parlamentul nu are dreptul
să intervină în procesul de realizare a justiţiei. Dreptul de control al
Parlamentului se exercită asupra modului cum funcţionează organele puterii
judecătoreşti, el stabilind în acest scop regulile după care se desfăşoară
activitatea de judecată. Potrivit Constituţiei, acest drept însă se poate
exercita numai cu respectarea autorităţii de lucru judecat şi fără a împiedica
instanţele judecătoreşti de a-şi exercita atribuţiile prevăzute de art. 124 din
Constituţie, de realizare a justiţiei. O imixtiune a puterii legislative care
ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcţiona, chiar
dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze şi pentru o anumită
perioadă de timp, ar avea drept consecinţă ruperea echilibrului constituţional
dintre aceste autorităţi. De aceea, o dispoziţie legală prin care se suspendă
cursul judecăţii sau executarea hotărârilor judecătoreşti definitive
referitoare la anumite cauze determinate este neconstitutională.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de
voturi, în ceea ce priveşte soluţia de admitere,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Admite excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 47 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor
imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989,
excepţie ridicată de Mihaela Românită în Dosarul nr. 23.861/3/2005 (nr. format
vechi 2.571/2007) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru
cauze cu minori şi familie.
2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) şi art. 45 alin. (2) din Legea nr.
10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată în acelaşi dosar de
acelaşi autor.
Definitivă şi general
obligatorie.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului
şi Guvernului.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 octombrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu