DECIZIE Nr. 116*) din 16 noiembrie 1995
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 129 din 21 iunie 1996
*) A se vedea si decizia Curtii Constitutionale nr. 61 din 21 mai 1996,
publicata la pag. 4.
Florin Bucur Vasilescu - presedinte
Costica Bulai - judecator
Mihai Constantinescu - judecator
Ioan Griga - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.
385^9 din Codul de procedura penala, invocata de inculpatii-recurenti: Isopescu
Eduard in Dosarul nr. 229/1994, Bochis Aurel in Dosarul nr. 782/1994, Varga
Alexandru in Dosarul nr. 694/1994 si Lati Adrian Horatiu in Dosarul nr.
360/1994, dosarele apartinand Curtii de Apel Oradea.
Presedintele completului de judecata declara sedinta deschisa.
La apelul nominal facut de magistratul-asistent se constata lipsa partilor,
desi au fost legal citate.
Presedintele completului de judecata considera cauza in stare de judecata
si da cuvantul pe fond reprezentantului Ministerului Public, care solicita
respingerea exceptiei de neconstitutionalitate, deoarece restrangerea temeiurilor
de recurs sau de casare nu contravin art. 21 si art. 23 din Constitutie.
Considera ca numai legiuitorul poate institui procedurile judiciare si arata ca
in acest sens s-a pronuntat Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 54 din 29
mai 1995, ramasa definitiva prin Decizia nr. 76 din 12 septembrie 1995,
publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 226 din 2 octombrie
1995.
Presedintele completului de judecata declara dezbaterile inchise.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Curtea de Apel Oradea, pe rolul careia se afla dosarele nr. 229/1994, nr.
782/1994, nr. 694/1994 si nr. 360/1994, prin incheierile din 21 februarie 1995,
28 martie 1995, 25 aprilie 1995 si 16 mai 1995, a sesizat Curtea Constitutionala
cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^9 din Codul de
procedura penala, invocata de inculpatii-recurenti: Isopescu Eduard, Bochis
Aurel, Varga Alexandru si Lati Adrian Horatiu, exceptie ce formeaza obiectul
dosarelor nr. 33C/1995, nr. 57C/1995, nr. 73C/1995 si nr. 89C/1995 ale Curtii
Constitutionale.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, identica in toate
dosarele, se sustine, in esenta, ca dispozitiile art. 385^9 din Codul de
procedura penala contravin art. 21 din Constitutie privind accesul liber la
justitie si art. 23 alin. (9) din Constitutie privind libertatea individuala,
intrucat nu permit controlul individualizarii pedepsei de catre instanta de
recurs.
Curtea de Apel Oradea, exprimandu-si opinia potrivit art. 23 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992, apreciaza exceptia ca intemeiata, considerand ca art. 385^9
din Codul de procedura penala "exprima intentia legiuitorului, care, prin
cele 21 de situatii, a reglementat strict limitativ cazurile in care se pot
declara recursuri in cauzele penale supuse acestei cai ordinare de atac, ceea
ce ingradeste posibilitatea instantelor si dreptul partilor de a verifica si,
respectiv, de a ataca deciziile instantelor de apel pe calea recursurilor, sub
aspectul individualizarii pedepsei, aspect ce este vizat cu precadere de
recurenti".
In vederea solutionarii exceptiei, au fost solicitate, in baza art. 24
alin. (3) din Legea nr. 47/1992, punctele de vedere ale celor doua Camere ale
Parlamentului si al Guvernului.
In punctul sau de vedere, Senatul arata ca textul atacat este
constitutional, intrucat caile de atac se stabilesc potrivit art. 128 din
Constitutie, in conditiile legii, astfel incat reglementarea lor este lasata la
aprecierea legiuitorului. De asemenea, se precizeaza ca, in prezent, este in
curs de legiferare o noua reglementare ce va largi controlul judecatoresc pe
calea recursului, incluzand si individualizarea pedepsei, dar ca aceasta
situatie nu infirma cu nimic legitimitatea constitutionala a textului atacat.
Guvernul, in punctul sau de vedere, considera exceptia de
neconstitutionalitate neintemeiata, deoarece "in recurs nu se verifica
fondul procesului, ci anumite aspecte ale hotararilor pronuntate de instantele
judecatoresti. Rejudecarea, in fond, a procesului, inclusiv operatiunea de
individualizare a pedepsei sau, dupa caz, de reindividualizare a pedepsei, este
resortul exclusiv al caii de atac al apelului, care poate fi introdus de
partile interesate si de procuror impotriva hotararii primei instante. In felul
acesta, partea interesata dispune de posibilitatea legala efectiva de a repune
in discutie, in fata instantei de control judiciar, un aspect important al
procesului penal, exigentele art. 21 din Constitutie fiind, prin urmare, satisfacute.
Constitutia a lasat in competenta exclusiva a legiuitorului instituirea
regulilor de desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti, fara
ca prin aceasta sa se restranga accesul liber la justitie".
Camera Deputatilor nu a comunicat punctul sau de vedere.
Avand in vedere ca exceptia de neconstitutionalitate priveste aceeasi
dispozitie legala invocata in fata Curtii de Apel Oradea, exceptie ce formeaza
obiectul dosarelor nr. 33C/1995, nr. 57C/1995, nr. 73C/1995 si nr. 89C/1995 ale
Curtii Constitutionale, precum si pentru o mai buna administrare a justitiei,
la termenul de 14 septembrie 1995 s-a dispus conexarea acestor dosare.
CURTEA,
examinand incheierile de sesizare, raportul intocmit in cauza, concluziile
procurorului, punctele de vedere ale Senatului si Guvernului, dispozitiile art.
385^9 din Codul de procedura penala raportate la prevederile Constitutiei si
ale Legii nr. 47/1992, retine:
In temeiul dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 23 si
urmatoarele din Legea nr. 47/1992, competenta solutionarii exceptiei de
neconstitutionalitate apartine Curtii Constitutionale.
Exceptia de neconstitutionalitate invocata a mai facut obiectul controlului
Curtii si prin Decizia nr. 54 din 29 mai 1995, definitiva prin Decizia nr. 76
din 12 septembrie 1995, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 266 din 2 octombrie 1995, s-a constatat ca dispozitiile art. 385^9 din
Codul de procedura penala sunt constitutionale.
In motivarea acestei solutii, s-a retinut, in esenta, ca art. 385^9 din
Codul de procedura penala reglementeaza limitativ si expres cazurile in care
hotararile judecatoresti sunt supuse casarii. Recursul, fiind o cale de atac
exclusiv de drept, spre deosebire de calea de atac al apelului, este
caracterizat de un anumit grad de selectivitate sub aspectul cazurilor in care
el poate fi folosit.
Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Plenului Curtii Constitutionale a
statuat ca liberul acces la justitie presupune accesul la procedurile prin care
justitia se infaptuieste si ca este de competenta exclusiva a legiuitorului de
a institui reguli de desfasurare a procesului in fata instantei judecatoresti.
Aceasta solutie rezulta in mod categoric din dispozitiile art. 125 alin.
(3) din Constitutie, potrivit carora "competenta si procedura de judecata
sunt stabilite prin lege", si ale art. 128, in conformitate cu care
"impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul
Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii". In mod
corespunzator, principiul liberului acces la justitie presupune posibilitatea
neingradita a celor interesati de a utiliza aceste proceduri, in formele si
modalitatile instituite de lege. De aceea, asa cum s-a statuat in decizia
Curtii Constitutionale sus-mentionata, regula instituita prin art. 21 alin. (2)
din Constitutie, potrivit caruia nici o lege nu poate ingradi accesul liber la
justitie, are ca semnificatie faptul ca legiuitorul nu poate reglementa masuri
care sa impiedice exercitiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit in
beneficiul tuturor categoriilor de justitiabili.
Motivarea invocata de inculpatii-recurenti, in sensul ca dispozitiile art.
385^9 din Codul de procedura penala ar limita instanta de recurs, ca autoritate
de ultim grad de jurisdictie ordinara judecatoreasca, de a analiza si cenzura
in cadrul acestei cai de atac individualizarea pedepsei aplicate, nu poate
conduce la concluzia ca textul este neconstitutional. Intrucat recursul
declarat impotriva unei hotarari definitive dupa apel reprezinta al treilea
grad de jurisdictie, pana la nivelul sau cauza a trecut de faza judecatii in
fond si in apel. De aceea, constituie o problema exclusiva a legiuitorului
intinderea controlului judecatoresc pe care intelege sa-l instituie pe calea
recursului. Acesta reprezinta motivul pentru care, spre a da satisfactie
deplina intereselor procesuale ale partilor, legea prevede ca recursul declarat
impotriva unei hotarari care nu poate fi atacata cu apel nu mai este limitat la
cazurile de recurs prevazute de art. 385^9 din Codul de procedura penala,
instanta fiind obligata sa examineze intreaga cauza, sub toate aspectele,
indiferent de temeiurile invocate de recurent. In aceasta situatie, recursul
preia functia devolutiva a apelului, pe care respectiva nu l-a putut traversa,
fiind exclusa de la aceasta cale de atac, conform dispozitiilor art. 361 alin.
1 din Codul de procedura penala.
In ceea ce priveste invocarea art. 23 alin. (9) din Constitutie, care
prevede ca "nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in
conditiile si in temeiul legii", art. 385^9 din Codul de procedura penala
nu contravine acestor dispozitii. Ar fi contrar prevederilor art. 23 alin. (9)
din Constitutie aplicarea unei pedepse cu incalcarea regulilor procedurale
pentru judecarea infractiunii. Dimpotriva, din moment ce art. 23 alin. (9) din
Constitutie prevede ca pedeapsa poate fi stabilita si aplicata numai in
conditiile legii, rezulta ca art. 385^9 din Codul de procedura penala, ce
reglementeaza aceste conditii in ce priveste cazurile in care se poate formula
recursul, nu poate fi considerat ca neconstitutional.
Un ultim aspect pe care il ridica solutionarea exceptiei este faptul ca
prin invocarea acesteia se urmareste completarea motivelor de recurs prevazute
de art. 385^9 din Codul de procedura penala si cu posibilitatea instantei de
recurs de a cenzura individualizarea pedepsei. Deci, sub aspectul urmarit de
catre inculpatii-recurenti, rezulta ca exceptia ar putea reprezenta o
neconstitutionalitate prin omisiune, in sensul ca textul ar fi
neconstitutional, deoarece legiuitorul a omis sa prevada si motivul de recurs
legat de individualizarea pedepsei.
Tinand seama insa de prevederile art. 144 lit. c) din Constitutie, potrivit
carora obiectul de neconstitutionalitate il poate forma numai o dispozitie a
unei legi sau ordonante in vigoare, rezulta ca, in nici un caz, controlul de
neconstitutionalitate nu poate privi omisiuni, deoarece, altminteri, Curtea
Constitutionala s-ar transforma in legislator pozitiv, rol ce revine, prin
definitie, Parlamentului, care, prin natura si functiile sale, reprezinta unica
autoritate legiuitoare a tarii, potrivit art. 58 alin. (1) din Constitutie.
Aceste considerente subzista si in cauza de fata, neexistand elemente noi
care sa le infirme si care sa justifice indepartarea Curtii de la practica sa,
citati in prezenta decizie.
Pentru motivele aratate, avand in vedere dispozitiile art. 385^9 din Codul
de procedura penala, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si al
art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) si al art. 25 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^9 din
Codul de procedura penala, invocata de Isopescu Eduard, Bochis Aurel, Varga
Alexandru si Lati Adrian Horatiu, in dosarele nr. 229/1994, nr. 782/1994, nr.
694/1994 si nr. 360/1994 ale Curtii de Apel Oradea.
Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta din 16 noiembrie 1995.
PRESEDINTE,
conf. univ. dr. Florin Bucur Vasilescu
Magistrat-asistent,
Doina Suliman