DECIZIE Nr.
1360 din 13 decembrie 2006
privind modificarea si
completarea unor acte normative
ACT EMIS DE:
AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL GAZELOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 26 din 16 ianuarie 2007
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) din Legea
nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea
disciplinei contractuale, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 416/2006,
în temeiul prevederilor art. 8 lit. m), respectiv ale
art. 10 alin. (4) şi (5) din Legea gazelor nr. 351/2004, cu modificările şi
completările ulterioare,
preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare
în Domeniul Gazelor Naturale emite prezenta decizie.
Art. I. - Anexa nr. 2 „Contractul-cadru de furnizare reglementată a gazelor
naturale pentru consumatorii captivi noncasnici - clauze specifice de
contractare" la Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de
Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 182/2005 privind aprobarea
contractelor-cadru de furnizare reglementată a gazelor naturale pentru
consumatorii captivi, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 225 din 17 martie 2005, cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
- Alineatul (1) al
articolului 9 va avea următorul cuprins:
„Art. 9. - (1) Neachitarea, de către consumatorul
noncasnic, a facturii reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare a
gazelor naturale prestate, în condiţiile art. 8 alin. (1), atrage:
a) perceperea unei cote a majorărilor de întârziere,
calculată asupra valorii neachitate, egală cu nivelul majorărilor de întârziere
datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, pentru fiecare zi de
întârziere, începând cu a 16-a zi calendaristică de la data emiterii facturii
şi până la achitarea integrală a acesteia, inclusiv ziua plăţii, în cazul
neîndeplinirii obligaţiei de plată într-un termen de graţie de 15 zile
calendaristice de la data scadenţei;
b) limitarea furnizării gazelor naturale, atunci când
este posibil din punct de vedere tehnic, sau întreruperea furnizării începând
cu a 26-a zi de la data emiterii facturii, cu un preaviz de 5 zile
calendaristice, în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată;
c) întreruperea furnizării gazelor naturale, cu un
preaviz de 3 zile calendaristice, în cazul în care s-a procedat la limitarea
furnizării conform prevederilor lit. b), începând cu ziua imediat următoare
expirării termenului de graţie prevăzut la lit. a), în cazul neîndeplinirii
obligaţiei de plată;
d) posibilitatea rezilierii prezentului contract,
printr-o notificare trimisă de furnizor, rezilierea operând de drept, fără
punere în întârziere şi/sau debranşare, în cazul neachitării debitelor
restante, începând cu a 31-a zi calendaristică de la expirarea termenului de
graţie prevăzut la lit. a)."
Art. II. - Contractul-cadru de distribuţie a gazelor naturale, aprobat prin
Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor
Naturale nr. 183/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 17 martie 2005, cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum
urmează:
1. Alineatul (2) al
articolului 6 va avea următorul cuprins:
„(2) Neîndeplinirea obligaţiei de plată a contravalorii
serviciilor de distribuţie a gazelor naturale, prevăzută la art. 5 alin. (3),
atrage:
a) perceperea unei cote a
majorărilor de întârziere, calculată asupra valorii neachitate, egală cu
nivelul majorărilor de întârziere datorate pentru neplata la termen a
obligaţiilor bugetare, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 16-a zi
calendaristică de la data emiterii facturii şi până la achitarea integrală a
acesteia, inclusiv ziua plăţii, în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată
într-un termen de graţie de 15 zile calendaristice de la data scadenţei;
b) limitarea prestării serviciilor de distribuţie a
gazelor naturale, atunci când este posibil din punct de vedere tehnic, sau
întreruperea prestării serviciilor de distribuţie începând cu a 26-a zi
calendaristică de la data emiterii facturii, cu preaviz de 5 zile
calendaristice, în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată;
c) întreruperea prestării serviciilor de distribuţie a
gazelor naturale, cu preaviz de 3 zile calendaristice, în cazul în care s-a
procedat la limitarea prestării serviciilor de distribuţie conform prevederilor
lit. b), începând cu ziua imediat următoare expirării termenului de graţie
prevăzut la lit. a), în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată;
d) posibilitatea rezilierii prezentului contract
printr-o notificare trimisă de distribuitor, rezilierea operând de drept, fără
punere în întârziere, în cazul neachitării debitelor restante, începând cu a
31-a zi calendaristică de la expirarea termenului de graţie prevăzut la lit.
a)."
2. După alineatul (4) al
articolului 6 se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
„(5) Prin derogare de la
prevederile alin. (2) lit. b), în situaţia în care din punct de vedere tehnic
nu este posibilă limitarea, termenul de întrerupere a prestării serviciilor de
distribuţie, respectiv de reziliere a contractului, se va reduce în mod
corespunzător, prin luarea măsurii întreruperii în termenul prevăzut la alin.
(2) lit. b)."
Art. III. -
Contractul-cadru pentru prestarea serviciilor de transport al gazelor naturale
cu rezervare de capacitate prin Sistemul naţional de
transport, aprobat prin Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de
Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 460/2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 6 iunie 2006, se modifică după cum urmează:
- Alineatul (1) al
articolului 23 va avea următorul cuprins:
„Art. 23. - (1) Neîndeplinirea obligaţiei de plată a
contravalorii serviciilor de transport al gazelor naturale, prevăzută la art.
10 alin. (3), atrage:
a) perceperea unei cote a majorărilor de întârziere,
calculată asupra valorii neachitate, egală cu nivelul majorărilor de întârziere
datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, pentru fiecare zi de
întârziere, începând cu a 16-a zi calendaristică de la data emiterii facturii
până la achitarea integrală a acesteia, inclusiv ziua plăţii, în cazul
neîndeplinirii obligaţiei de plată într-un termen de graţie de 15 zile
calendaristice de la data scadenţei;
b) limitarea prestării serviciului de transport al
gazelor naturale începând cu a 26-a zi de la data emiterii facturii, cu preaviz
de 5 zile calendaristice, în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată;
c) întreruperea prestării serviciului de transport al
gazelor naturale, cu preaviz de 3 zile calendaristice,
începând cu ziua imediat următoare expirării
termenului de gratie prevăzut la lit. a), în cazul neîndeplinirii obligaţiei de
plată."
Art. IV. - Contractul-cadru pentru prestarea serviciilor întreruptibile de
transport al gazelor naturale prin Sistemul naţional de transport al gazelor
naturale, aprobat prin Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de
Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 528/2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 30 mai 2006, se modifică după cum urmează:
- Alineatul (1) al
articolului 26 va avea următorul cuprins:
„Art. 26. - (1) Neîndeplinirea obligaţiei de plată a
contravalorii serviciilor întreruptibile de transport al gazelor naturale,
prevăzută la art. 13 alin. (3), atrage:
a) perceperea unei cote a majorărilor de întârziere,
calculată asupra valorii neachitate, egală cu nivelul majorărilor de întârziere
datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, pentru fiecare zi de
întârziere, începând cu a 16-a zi calendaristică de la data emiterii facturii
până la achitarea integrală a acesteia, inclusiv ziua plăţii, în cazul
neîndeplinirii obligaţiei de plată într-un termen de graţie de 15 zile
calendaristice de la data scadenţei;
b) limitarea prestării serviciului de transport al
gazelor naturale începând cu a 26-a zi de la data emiterii facturii, cu preaviz
de 5 zile calendaristice, în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată;
c) întreruperea prestării serviciului de transport al
gazelor naturale, cu preaviz de 3 zile calendaristice, începând cu ziua imediat
următoare expirării termenului de gratie prevăzut la lit. a), în cazul
neîndeplinirii obligaţiei de plată."
Art. V. - Contractul-cadru de înmagazinare subterană a gazelor naturale,
aprobat prin Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în
Domeniul Gazelor Naturale nr. 480/2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 327
din 15 aprilie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
- Alineatul (2) al
articolului 23 va avea următorul cuprins:
„(2) Neîndeplinirea obligaţiei
de plată a contravalorii serviciilor de înmagazinare subterană a gazelor
naturale, prevăzută la art. 10 alin. (2), atrage:
a) perceperea unei cote a majorărilor de întârziere,
calculată asupra valorii neachitate, egală cu nivelul majorărilor de întârziere
datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, pentru fiecare zi de
întârziere, începând cu a 16-a zi calendaristică de la data emiterii facturii
până la achitarea integrală a acesteia, inclusiv ziua plăţii, în cazul
neîndeplinirii obligaţiei de plată într-un termen de graţie de 15 zile
calendaristice de la data scadenţei;
b) întreruperea prestării serviciilor de
injecţie/extracţie a gazelor naturale în/din depozitele de înmagazinare
subterană, cu un preaviz de ... zile calendaristice, începând cu a 31-a zi
calendaristică de la data emiterii facturii;
c) executarea garanţiei constituite conform art. 15;
d) dreptul de retenţie asupra cantităţii de gaze
naturale înmagazinată."
Art. VI. -
Compartimentele de specialitate din cadrul Autorităţii
Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale şi părţile din
contractele de furnizare reglementată a gazelor naturale pentru consumatorii
captivi noncasnici, contractele de distribuţie a gazelor naturale, contractele
pentru prestarea serviciilor de transport al gazelor
naturale cu rezervare de capacitate prin Sistemul
naţional de transport, contractele pentru prestarea serviciilor întreruptibile
de transport al gazelor naturale prin Sistemul naţional de transport şi din
contractele de înmagazinare subterană
a gazelor naturale vor duce la îndeplinire prevederile prezentei decizii.
Art. VII. - Prezenta
decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în
Domeniul Gazelor Naturale,
Ştefan Cosmeanu