Decizia Nr.226 din 15.02.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerţului, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Vrancea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 212/91/2010 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.951D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.958-1.972D/2010, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată, din oficiu, de Tribunalul Vrancea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal în dosarele nr. 1.271/91/2010, nr. 305/91/2010, nr. 303/91/2010, nr. 313/91/2010, nr. 319/91/2010, nr. 320/91/2010, nr. 323/91/2010, nr. 334/91/2010, nr. 340/91/2010, nr. 978/91/2010, nr. 972/91/2010, nr. 914/91/2010, nr. 850/91/2010, nr. 849/91/2010 şi nr. 345/91/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public arată că nu se opune conexării cauzelor.Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.958-1.972D/2010 la Dosarul nr. 1.951D/2010, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. În acest sens, arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 nu încalcă dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie, deoarece, aşa cum este prevăzut în preambulul acesteia, a fost emisă pentru decongestionarea activităţii judiciare şi pentru fluidizarea procedurilor aferente activităţii comerciale şi nu încalcă nici dispoziţiile art. 115 alin. (6) şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, deoarece, aşa cum reiese din Decizia Curţii Constituţionale nr. 861 din 24 iunie 2010, instituţia judecătorului delegat la oficiul registrului comerţului a fost desfiinţată, iar atribuţiile acestuia au fost preluate de către directorul oficiilor registrului comerţului. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 21 din Constituţie, arată că prevederile de lege criticate nu înlătură posibilitatea părţilor de a se prevala de toate garanţiile procesului echitabil.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 17 februarie 2010 şi din 12 mai 2010, pronunţate în dosarele nr. 212/91/2010, nr. 1.271/91/2010, nr. 305/91/2010, nr. 303/91/2010, nr. 313/91/2010, nr. 319/91/2010, nr. 320/91/2010, nr. 323/91/2010, nr. 334/91/2010, nr. 340/91/2010, nr. 978/91/2010, nr. 972/91/2010, nr. 914/91/2010, nr. 850/91/2010, nr. 849/91/2010 şi nr. 345/91/2010, Tribunalul Vrancea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerţului. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în cauze având ca obiect soluţionarea cererilor de radiere formulate în temeiul Legii nr. 31/1990 de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 este neconstituţională, pentru următoarele argumente:1. Cu privire la încălcarea art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, arată că aspectul menţionat în preambulul ordonanţei de urgenţă nu constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată, ci o situaţie particulară înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi, prin urmare, nu este de natură să justifice adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă.Mai mult, măsurile propuse prin acest act normativ contravin chiar elementelor cuprinse în nota de fundamentare în ceea ce priveşte supraîncărcarea instanţelor, atât timp cât cererile de înregistrare în registrul comerţului - cereri care ţin de procedura necontencioasă - erau supuse dispoziţiilor unui alt act normativ, şi anume Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice care prevedea competenţa judecătorului delegat în soluţionarea cererilor de înregistrare menţiuni, după cum în art. 8 prevede şi un termen maxim de soluţionare de 3 până la 5 zile din momentul înregistrării cererii pentru eliberarea certificatului constatator al înregistrării.Competenţele în materie ale judecătorului delegat la registrul comerţului sunt reglementate şi în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi în Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.În concluzie, arată că adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 nu justifică intervenţia legiuitorului delegat pentru schimbarea competenţelor în materia soluţionării cererilor de înregistrare în registrul comerţului, invocând în acest sens şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 104 din 20 ianuarie 2009 şi nr. 1.629 din 3 decembrie 2009.2. Referitor la încălcarea art. 126 alin. (2) din Constituţie, precizează că ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, astfel cum reiese din dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (6). Or, deşi pretinde că aduce modificări sub aspectul instituirii unui regim derogator de la cele două acte normative care vizează activitatea registrului comerţului, în concret, Guvernul aduce atingere competenţelor instanţelor de judecată şi procedurilor de judecată, domeniu rezervat exclusiv legii organice, justiţia fiind o instituţie fundamentală a statului.3. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, arată că cererile de înregistrare în registrul comerţului se administrează printr-o procedură necontencioasă, existând în privinţa acestora un act normativ al Parlamentului, şi anume Legea nr. 359/2004. Termenul rezonabil prevăzut de Legea fundamentală şi de Legea nr. 359/2004 nu poate fi atins prin instituirea de competenţe şi proceduri în sarcina secţiilor comerciale ale tribunalelor şi din cauza numărului mare de cereri de pensionare formulate de magistraţi. Prin urmare, contrar a ceea ce se menţionează în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009, aceasta are ca efect supraaglomerarea instanţelor de judecată, cu consecinţa încălcării dreptului la un proces echitabil.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât, pentru deplina respectare a accesului liber la justiţie al comerciantului, procedura de contestare a rezoluţiilor pronunţate de directorul oficiului registrului comerţului sau persoanele desemnate beneficiază de principiul dublului grad de jurisdicţie. Astfel, hotărârea pronunţată de instanţă în soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiei directorului oficiului registrului comerţului este supusă recursului. Mai mult, pentru anumite cereri/proceduri a fost instituită în mod expres competenţa de soluţionare a secţiei comerciale a tribunalului în a cărei circumscripţie se află sediul comerciantului.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 faţă de art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, apreciază că procedura instituită prin acest act normativ reprezintă o măsură care se înscrie în obiectivul eficientizării activităţii instanţelor de judecată, fiind necesară pentru asigurarea respectării termenelor de eliberare a certificatelor de înregistrare, de înscriere de menţiuni şi a documentelor aferente, de soluţionare a cererilor de înregistrare în registrul comerţului, ca imperative ale derulării corespunzătoare, cu respectarea legii, a activităţii comercianţilor, fiind necesară remedierea cât mai urgentă a blocajului existent actualmente la oficiile registrului comerţului, care duce la nerespectarea drepturilor comercianţilor, cu consecinţe deosebit de periculoase pentru circuitul comercial.De asemenea, apreciază că dispoziţiile actului normativ criticat nu afectează regimul instituţiilor fundamentale ale statului sau drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerţului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 30 decembrie 2009.Art. 1 din această ordonanţă de urgenţă a Guvernului avea, la data sesizării Curţii Constituţionale, următorul conţinut: „Prin derogare de la prevederile Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de la prevederile celorlalte acte normative incidente, competenţa de soluţionare a cererilor de înregistrare în registrul comerţului şi, după caz, a altor cereri aflate în competenţa de soluţionare a judecătorului delegat, pe o perioadă de maximum 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, aparţine directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate de către directorul general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.“Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, a fost adoptată Legea nr. 84/2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerţului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 17 mai 2010, care, prin articolul unic pct. 1 a modificat art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009, cu următorul conţinut: „Prin derogare de la prevederile Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de la prevederile celorlalte acte normative incidente, competenţa de soluţionare a cererilor de înregistrare în registrul comerţului şi, după caz, a altor cereri aflate în competenţa de soluţionare a judecătorului delegat, pe o perioadă de maximum 4 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, aparţine directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate de către directorul general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.“Prin articolul unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2010 privind modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerţului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 22 septembrie 2010, a fost modificat art. 1, având în prezent următorul conţinut: „Prin derogare de la prevederile Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de la prevederile celorlalte acte normative incidente, competenţa de soluţionare a cererilor de înregistrare în registrul comerţului şi, după caz, a altor cereri aflate în competenţa de soluţionare a judecătorului delegat aparţine, până la reglementarea activităţii de înregistrare în registrul comerţului efectuată de registratori comerciali, directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoanei ori persoanelor desemnate de către directorul general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) privind condiţiile de emitere a ordonanţelor de urgenţă, ale art. 126 alin. (2) privind competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, precum şi celor ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:1. Cu privire la critica de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea observă că, potrivit jurisprudenţei sale, pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Astfel, prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, şi prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, Curtea a reţinut implicaţiile deosebirii terminologice dintre noţiunea de „caz excepţional“, utilizat în concepţia art. 114 alin. (4) din Constituţie anterior revizuirii, şi cea de „situaţie extraordinară“, arătând că, deşi diferenţa dintre cei 2 termeni, din punctul de vedere al gradului de abatere de la obişnuit sau comun căruia îi dau expresie, este evidentă, acelaşi legiuitor a simţit nevoia să o pună la adăpost de orice interpretare de natură să minimalizeze o atare diferenţă, prin adăugarea sintagmei „a căror reglementare nu poate fi amânată“, consacrând astfel in terminis imperativul urgenţei reglementării.Prin aceleaşi decizii, Curtea a reamintit jurisprudenţa sa pronunţată anterior revizuirii Legii fundamentale şi a precizat că de esenţa cazului excepţional este caracterul său obiectiv, în sensul că „existenţa sa nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă“ (Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998).Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 a fost adoptată - astfel cum reiese din Preambulul acesteia - ţinând cont de „necesitatea remedierii cât mai urgente a blocajului existent la oficiile registrului comerţului, care duce la nerespectarea drepturilor comercianţilor, cu consecinţe deosebit de periculoase pentru circuitul comercial“ şi având în vedere imperativele decongestionării activităţii judiciare şi fluidizării procedurilor aferente activităţii comerciale. Totodată, urgenţa reglementării a fost motivată prin necesitatea „respectării termenelor de eliberare a certificatelor de înregistrare, de înscriere de menţiuni şi a documentelor aferente, de soluţionare a cererilor de înregistrare în registrul comerţului, ca imperativ al derulării în condiţii corespunzătoare, cu respectarea legii, a activităţii comercianţilor“. De altfel, prevederile de lege criticate au caracter temporar, până la reglementarea activităţii de înregistrare în registrul comerţului efectuată de registratori comerciali.Prin urmare, Curtea constată, pe de-o parte, că aceste împrejurări se încadrează în conceptul constituţional de „situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudenţa sa, iar, pe de altă parte, că urgenţa a fost motivată corespunzător în cuprinsul ordonanţei de urgenţă criticate, fiind respectate astfel dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie.În final, Curtea reţine că aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 prin Legea nr. 84/2010 nu poate avea relevanţă în examinarea constituţionalităţii extrinseci a acestei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, deoarece, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, şi Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009), aprobarea prin lege a unei ordonanţe a Guvernului nu poate acoperi un eventual viciu de neconstituţionalitate extrinsecă a acesteia.2. Referitor la criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 115 alin. (6) şi ale art. 126 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că şi acestea sunt neîntemeiate, deoarece, pe de-o parte, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 nu afectează regimul vreunei instituţii fundamentale a statului, ci modifică dispoziţiile referitoare la competenţa de soluţionare a cererilor de înregistrare în registrul comerţului şi, după caz, a altor cereri aflate în competenţa de soluţionare a judecătorului delegat la registrul comerţului. Pe de altă parte, este adevărat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti este stabilită prin lege, însă Curtea observă că Guvernul poate adopta: ordonanţe simple, în domenii care nu fac obiectul legilor organice, în baza unei legi speciale de abilitare, în temeiul art. 115 alin. (1)-(3) din Constituţie, şi ordonanţe de urgenţă, numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, cu obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora, în temeiul art. 115 alin. (4)-(6) din Legea fundamentală. Ordonanţele de urgenţă, cuprinzând norme de natura legii organice, se aprobă cu majoritatea prevăzută la art. 76 alin. (1) din Constituţie. Prin urmare, interdicţia Guvernului de a emite ordonanţe în domeniul legilor organice priveşte numai ordonanţele simple, nefiind prevăzută o asemenea interdicţie pentru ordonanţele de urgenţă, cum este cazul de faţă.De altfel, cu privire la sensul dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, că „ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă «afectează», dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin.“3. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, Curtea constată că nici această susţinere nu este întemeiată, ci, dimpotrivă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 constituie o soluţie legislativă de rezolvare a blocajului existent la oficiile registrului comerţului, blocaj ce conducea la prelungirea excesivă a soluţionării cererilor de înregistrare sau de înscriere de menţiuni în registrul comerţului, nerespectându-se astfel drepturile comercianţilor.Totodată, potrivit art. 3 din actul normativ criticat, cererile formulate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului care erau în competenţa de soluţionare a judecătorului delegat se soluţionează de tribunalul comercial sau de secţia comercială a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul comerciantul, iar cererile privind constatarea dizolvării persoanei juridice şi radierea din registrul comerţului se soluţionează tot de tribunalul comercial sau de secţia comercială a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul comerciantul.Prin urmare, unele atribuţii ale judecătorului delegat la registrul comerţului au fost preluate - temporar, până la înfiinţarea profesiei de registrator comercial -, de către directorii oficiilor registrului comerţului, iar altele au fost date în competenţa de soluţionare a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul comerciantul. Aşadar, nu se poate susţine încălcarea dreptului părţilor la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerţului, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Vrancea - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal în dosarele nr. 212/91/2010, nr. 1.271/91/2010, nr. 305/91/2010, nr. 303/91/2010, nr. 313/91/2010, nr. 319/91/2010, nr. 320/91/2010, nr. 323/91/2010, nr. 334/91/2010, nr. 340/91/2010, nr. 978/91/2010, nr. 972/91/2010, nr. 914/91/2010, nr. 850/91/2010, nr. 849/91/2010 şi nr. 345/91/2010.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 februarie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu