Decizia Nr.269 din 22.03.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 209 alin. 2 lit. a) din Codul penal, excepţie ridicată de Mugur Niu Nedelcu şi Ioan Nedelcu, prin mandatar Krempels Werner, în Dosarul nr. 41/97/2005 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 469D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 23 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 41/97/2005, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 209 alin. 2 lit. a) din Codul penal, excepţie ridicată de Mugur Niu Nedelcu şi Ioan Nedelcu, prin mandatar Krempels Werner, în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în apel în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt calificat a unor brăţări dacice ce fac parte din patrimoniul cultural naţional.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), deoarece textul nu este suficient de previzibil, permiţându-se incriminarea unor fapte penale referitoare la furtul unor obiecte pentru care nu s-a făcut dovada clară a apartenenţei acestora la patrimoniul cultural. Simpla apartenenţă a unui bun la un sit arheologic nu este de natură a presupune eo ipso că acel bun intră în categoria celor ce fac parte din patrimoniul cultural.Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 209 alin. 2 lit. a) - Furtul calificat din Codul penal, care au următorul conţinut:Furtul săvârşit în următoarele împrejurări: [...] se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi furtul privind: a)un bun care face parte din patrimoniul cultural. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) - Statul român.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate dispun cu privire la incriminarea furtului de bunuri care fac parte din patrimoniul cultural.Infracţiunea calificată reprezintă o formă care exprimă o gravitate mai mare, un pericol mai mare, gravitate care poate proveni din urmări, din forma de vinovăţie, din împrejurări etc. De asemenea, formele infracţiunii după gravitate reprezintă variante ale aceleiaşi infracţiuni.Or, infracţiunea prevăzută de art. 209 alin. 2 lit. a) din Codul penal este o varietate a infracţiunii de furt care conţine anumite circumstanţe ce îi conferă un caracter agravant, sens în care legiuitorul, în conformitate cu dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, are deplina libertate de reglementare în această materie prin legi organice, în funcţie de imperativul apărării sociale şi ţinând seama de toate celelalte principii consacrate prin Legea fundamentală.Referirea pe care textul legal criticat o face la patrimoniul cultural este una precisă şi clară, iar persoana interesată îşi poate modula conduita în funcţie de conţinutul normativ al textelor de incriminare, având în vedere şi dispoziţiile Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 9 decembrie 2008.Aşadar, Curtea constată că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29).Rezultă că o asemenea reglementare nu este de natură a afecta prevederile constituţionale referitoare la România ca stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, iar respectarea Constituţiei, a supremaţiei şi legilor este obligatorie.Totodată, împrejurarea că un anumit bun face sau nu parte din patrimoniul cultural este o problemă ce excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât aceasta se pronunţă numai asupra contrarietăţii unei dispoziţii cu Legea fundamentală, neputând cenzura o eventuală aplicare a normelor în disonanţă cu principiile fundamentale.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. 2 lit. a) din Codul penal, excepţie ridicată de Mugur Niu Nedelcu şi Ioan Nedelcu, prin mandatar Krempels Werner, în Dosarul nr. 41/97/2005 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru