DECIZIE Nr.
277 din 11 martie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007
pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.
194/2002 privind regimul strainilor in Romania, coroborate cu dispozitiile art.
55 alin. (1), (2), (3) si alin. (5) teza a doua si cu cele ale art. 98 alin.
(3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 260 din 2 aprilie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă
- procuror
Valentina Bărbăţeanu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea
excepţiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. II
alin. (2) din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea şi
completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul
străinilor în România, coroborate cu dispoziţiile art. 55 alin. (1), (2), (3)
şi alin. (5) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002,
excepţie ridicată de Zheng Xiaofang în Dosarul nr. 1.967/2/2006 al Curţii de
Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se prezintă
personal autorul excepţiei, însoţit de domnul Ioan Budura, interpret autorizat
de limba chineză. Se constată
lipsa părţii Oficiul Român pentru Imigrări, faţă de care procedura de citare
este legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul
si în dosarele nr. 1.377D/2007, nr. 1.378D/2007 şi nr. 1.420D/2007 având ca
obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
194/2002 privind regimul străinilor în România, coroborate, în Dosarul nr. 1.377D/2007, cu
dispoziţiile art. 55 alin. (1), (2), (3) şi alin. (5) teza a doua din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, iar în
celelalte două dosare, cu dispoziţiile art. 98 alin. (3) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 194/2002. Excepţia a fost ridicată de Jiang Lujun,
Ye Jinkui si Chen Lincong în dosarele nr. 8.456/2/2006, nr. '10.002/2/2006 şi,
respectiv, nr. 9.518/2/2006 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspund personal autorii excepţiei,
prezentându-se şi domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză. Se
constată lipsa părţii Oficiul Român pentru Imigrări, faţă de care procedura de
citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea
dosarelor.
Autorii excepţiei şi reprezentantul Ministerului Public
sunt de acord cu conexarea.
Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea
dosarelor nr. 1.377D/2007, nr. 1.378D/2007 şi nr. 1.420D/2007 la Dosarul nr.
1.235D/2007, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de
judecată, preşedintele acordă cuvântul autorilor excepţiei. Aceştia solicită
admiterea excepţiei aşa cum au formulat-o în faţa instanţei de judecată. Zheng
Xiaofang şi Jiang Lujun precizează că, după venirea în România, au investit
sume mari de bani în desfăşurarea unor activităţi comerciale, or, textele de
lege criticate nu le protejează investiţiile. Ye Jinkui şi Chen Lincong arată
că întoarcerea lor în China ar avea drept consecinţă destrămarea familiilor lor,
ale căror membri se află în România.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că nu este
nesocotit nici principiul neretroactivităţii legii şi nici dreptul la un proces
echitabil, invocate de autori în motivarea scrisă a excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin Decizia nr. 2.795 din 31 mai 2007, pronunţată de Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.967/2/2006, şi prin
încheierile din 27 iunie 2007, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti -
Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarele nr.
8.456/2/2006, nr. 10.002/2/2006 şi nr. 9.518/2/2006, Curtea Constituţională
a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
194/2002 privind regimul străinilor în România, coroborate cu dispoziţiile art.
55 alin. (1), (2), (3) şi alin. (5) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 194/2002, şi, respectiv, a prevederilor art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România, coroborate cu dispoziţiile art. 98 alin.
(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002. Excepţia a fost ridicată de Zheng Xiaofang, Jiang Lujun, Ye Jinkui şi, respectiv, Chen
Lincong în cauze civile având ca obiect anularea unor dispoziţii de părăsire a
teritoriului României şi a unor plângeri formulate împotriva refuzului
Oficiului Român pentru Imigrări de a acorda regimul tolerării şederii pe
teritoriul României.
In motivările excepţiei, având un conţinut similar, se susţine că dispoziţiile art. II alin. (2) din Legea nr.
56/2007 sunt neconstituţionale, întrucât, prin coroborarea, pe de o parte, cu
dispoziţiile art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, iar pe
de altă parte, cu cele ale art. 98 alin. (3) din aceeaşi ordonanţă, au caracter
retroactiv şi încalcă dreptul la un proces echitabil. Aceasta, deoarece impun
îndeplinirea, la data soluţionării cererii de prelungire a dreptului de şedere,
a unor condiţii mult mai restrictive decât cele care era necesar să fie
îndeplinite la data depunerii cererii, respectiv conduc la respingerea, ca
tardiv introdusă, a contestaţiei împotriva refuzului acordării tolerării, cu
consecinţa neexaminării fondului.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a
VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Precizează că
prevederile art. II alin. (2)
din Legea nr. 56/2007 „cuprind soluţii legislative pentru situaţii tranzitorii,
în cazul în care prin noua reglementare sunt afectate raporturi sau situaţii
juridice născute sub vechea reglementare, dar care nu şi-au produs în întregime
efectele până la data intrării în vigoare a noii reglementări". Apreciază
că acestea constituie „o măsură menită să asigure stabilitatea raporturilor
juridice născute în aplicarea legii vechi, neputându-se susţine că ar aduce
atingere prevederilor cuprinse în art. 15 alin. (2) din Constituţie". Mai
arată că, în opinia sa, prevederile art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 „nu sunt de natură să încalce
prevederile constituţionale care statuează principiul liberului acces la
justiţie".
Avocatul Poporului consideră
că prevederile art. II din
Legea nr. 56/2007 nu conţin nicio dispoziţie cu caracter retroactiv şi nici nu
încalcă dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei
într-un termen rezonabil. Arată că textele de lege criticate nu împiedică
părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a se prevala de
toate garanţiile procesuale care condiţionează, într-o societate democratică,
procesul echitabil.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale
Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei şi concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
In ceea ce priveşte actul de sesizare a Curţii
Constituţionale în cazul Dosarului nr. 1.235D/2007, deşi acesta îl reprezintă o
decizie pronunţată de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal în soluţionarea recursului declarat
împotriva încheierii prin care Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate,
sesizarea este considerată legală, întrucât Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie
nu a făcut o judecată pe fondul cauzei, ci s-a pronunţat numai asupra
admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate, acesta fiind chiar obiectul recursului. In
ce priveşte judecarea fondului, dosarul cauzei va fi transmis, odată cu
prezenta decizie, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios
administrativ şi fiscal.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea şi completarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în
România, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 201 din 26 martie 2007, coroborate cu
dispoziţiile art. 55 alin. (1), (2), (3) şi alin. (5) teza a doua şi art. 98
alin.'(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin
Legea nr. 56/2007 şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 26 iunie 2007. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
-Art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007: „Toate situaţiile aflate în curs de rezolvare la data intrării în
vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate potrivit prevederilor Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost
modificate şi completate prin prezenta lege.";
- Art. 55 alin. (1),
(2), (3) şi alin. (5) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
194/2002: „(1) Străinului intrat în România în scopul desfăşurării de
activităţi comerciale i se poate prelungi dreptul de şedere temporară, în
următoarele condiţii:
a) are avizul Agenţiei Române pentru Investiţii
Străine;
b) deţine legal spaţiul pentru sediul social;
c) este acţionar sau
asociat al societăţii comerciale, cu atribuţii de conducere sau de
administrare;
d) deţine mijloace de
întreţinere în cuantum de cel puţin 700 euro lunar, dacă este acţionar, şi 500
euro lunar, dacă este asociat.
(2) Prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere
temporară se pot acorda dacă străinul îndeplineşte următoarele condiţii:
a) activitatea
societăţii comerciale se desfăşoară în conformitate cu planul de afaceri;
b) obiectul activităţii
desfăşurate este cel iniţial ori o continuare sau un rezultat al acestuia;
c) deţine legal spaţiul pentru sediul social;
d) este acţionar sau
asociat al societăţii comerciale, cu atribuţii de conducere sau de
administrare;
e) investiţia este
concretizată fie în aport de capital sau tehnologie în valoare de 70.000 euro,
în cazul acţionarului, sau 50.000 euro, în cazul asociatului, fie, alternativ,
în crearea a cel puţin 15 locuri de muncă, în cazul acţionarului, şi 10, în
cazul asociatului. In cazul creării de locuri de muncă, acestea trebuie să fie
încadrate cu persoane angajate cu normă întreagă de muncă, în condiţiile legii;
f) deţine mijloace de
întreţinere în cuantum de cel puţin 700 euro lunar, dacă este acţionar, şi 500
euro lunar, dacă este asociat, obţinute din activitatea desfăşurată pe
teritoriul României.
(3) Dovada
îndeplinirii condiţiilor prevăzute în prezentul articol se face cu următoarele documente:
a) planul de afaceri
avizat de Agenţia Română pentru Investiţii Străine;
b) documentele care
atestă că activitatea se desfăşoară în conformitate cu planul de afaceri;
c) certificatul
constatator, din care să rezulte calitatea solicitantului, denumirea, sediul
social şi obiectul principal de activitate al societăţii comerciale, menţiunile efectuate la
comunicarea instanţelor de judecată, durata de funcţionare a societăţii
comerciale;
d) înscrierile de menţiuni prevăzute de lege,
corespunzătoare modificărilor intervenite cu privire la actul constitutiv al
societăţii comerciale;
e) certificatul cuprinzând
principalii indicatori economico-financiari, emis de instituţia competentă,
care să cuprindă, conform bilanţului anual, date referitoare la active imobilizate total, cifra de afaceri, profitul net sau pierderi;
f) adeverinţă
eliberată de inspectoratul teritorial de muncă, din care să rezulte numărul
persoanelor angajate sau contractele de muncă înregistrate la această
instituţie. [...]
(5) [...], iar în
cazul străinilor care fac dovada că au efectuat investiţii de minimum 500.000
de euro sau că au creat peste 50 de locuri de muncă cu normă întreagă, dreptul
de şedere se prelungeşte pe perioade de 3 ani.";
- Art. 98 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 194/2002: „Neacordarea tolerării de către Oficiul Român
pentru Imigrări poate fi contestată în termen de 5 zile de la comunicare la
curtea de apel competentă teritorial. Instanţa se pronunţă în termen de 30 de
zile, hotărârea instanţei fiind irevocabilă."
In opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate,
textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în
art. 15 alin. (2) care statuează principiul neretroactivităţii legii şi în art.
21 alin. (3) care garantează dreptul la un proces echitabil, precum şi celor
cuprinse în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă, mai întâi, referitor la art. 55 din ordonanţă, că nu este exactă
afirmaţia autorilor excepţiei, potrivit căreia noile condiţii de prelungire a
dreptului de şedere pe teritoriul României „sunt mult mai restrictive".
Printr-o simplă analiză comparativă a conţinutului
normativ al art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 în
redactarea pe care acesta o avea înainte de modificările şi completările aduse
prin Legea nr. 56/2007 şi cea pe care o are în prezent, ca urmare a acestor
modificări şi completări, se poate observa cu uşurinţă că noua reglementare nu
schimbă cu nimic cerinţele impuse străinului care solicită prelungirea
dreptului de şedere pe teritoriul României în scopul desfăşurării de activităţi
comerciale. Aparentele diferenţe provin exclusiv din reformulări sau detalieri,
care însă, în niciun caz, nu „vizează însăşi substanţa dreptului dedus
judecăţii", aşa cum susţin autorii excepţiei.
Nici chiar despre dispoziţiile art. 55 alin. (5), care
a fost nou introdus prin Legea nr. 56/2007, nu se poate reţine că ar implica
vreo restricţie pentru solicitant prin impunerea unei condiţii mai aspre. Acest
din urmă text prevede doar necesitatea prelungirii succesive a dreptului de
şedere temporară cu frecvenţe diferite în funcţie de valoarea investiţiei sau
de numărul de locuri de muncă create. Astfel, cei care au o investiţie cu o
valoare mai mare sau au creat mai multe locuri de muncă beneficiază de o
perioadă mai lungă de timp după care trebuie să ceară o nouă prelungire a
dreptului de şedere. Dar, totodată, şi cei ale căror investiţii sunt mai mici,
dar se încadrează totuşi în plafonul impus în art. 55 alin. (2) lit. e) în
forma modificată (care este identic cu cel care trebuia atins şi potrivit
vechii reglementări) pot beneficia de prelungirea dreptului de şedere pentru
desfăşurarea de activităţi comerciale, doar că trebuie ca anual să reînnoiască
cererea de prelungire, aceasta urmând să fie admisă dacă, desigur, solicitantul
îndeplineşte condiţiile cerute.
Aşadar, aplicarea imediată, prin
efectul art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007, a
noii reglementări cuprinse în art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
194/2002 nu contravine principiului
neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.
In continuare, Curtea observă
că dispoziţiile art. 98 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
194/2002 oferă străinilor care nu au dreptul de şedere şi, din motive
obiective, nu părăsesc teritoriul României posibilitatea de a contesta refuzul
Oficiului Român pentru Imigrări de a le acorda permisiunea de a rămâne pe
teritoriul ţării. Acest text de lege prevede o cale de atac inexistentă în
reglementarea anterioară.
Dispoziţiile art. 98 alin. (3) au fost introduse prin
Legea nr. 56/2007 şi reprezintă o îmbunătăţire a sistemului în vigoare până la
modificarea regimului străinilor în România prin legea amintită, o măsură
suplimentară de protecţie a străinilor împotriva eventualelor abuzuri sau
nelegalităţi ale autorităţii competente în domeniu.
Astfel, actul prin care Oficiul
Român pentru Imigrări refuză acordarea tolerării pe teritoriul României poate
fi supus controlului instanţei de judecată, contestatorul având posibilitatea
de a-şi valorifica toate drepturile şi de a beneficia de toate garanţiile unui
proces echitabil, desfăşurat în condiţii de contradictorialitate şi publicitate
şi pe parcursul căruia îşi poate face toate apărările pe care le consideră
utile, fie personal, fie printr-un avocat.
Aşadar, dispoziţiile art. 98 alin. (3) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, aplicându-se, aşa cum spune art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007, de la
data intrării în vigoare a legii
amintite, care modifică şi completează ordonanţa, constituie un beneficiu
pentru străinii cărora norma vizată li se adresează.
De altfel, dispoziţiile art. 98 alin. (3) cuprind
exclusiv norme de procedură, care sunt de imediată aplicare.
Aşa cum a statuat Curtea Constituţională, de exemplu,
prin Decizia nr. 139 din 23 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 367
din 27 aprilie 2004, „Legea nouă este însă aplicabilă de îndată tuturor
situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după
intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile
juridice formate după abrogarea legii vechi. Neadmiterea unei atare soluţii ar
determina rezolvarea diferenţiată a aceleiaşi situaţii juridice, în raport cu
data modificării legii procesuale, ceea ce ar contraveni principiului
egalităţii în drepturi a cetăţenilor, aplicând persoanelor aflate în aceeaşi
situaţie juridică un tratament discriminatoriu, contrar spiritului legii noi."
Prin urmare, prevederile art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea şi completarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în
România, coroborate, pe de o parte, cu dispoziţiile art. 55 alin. (1), (2), (3)
şi alin. (5) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002,
iar pe de altă parte, cu cele ale art. 98 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 194/2002, nu contravin prevederilor constituţionale care
consacră dreptul la un proces echitabil şi nici celor referitoare la
neretroactivitatea legii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, coroborate cu
dispoziţiile art. 55 alin. (1), (2), (3) şi alin. (5) teza doua şi cu cele ale
art. 98 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, excepţie
ridicată de Zheng Xiaofang, Jiang Lujun, Ye Jinkui şi Chen Lincong în dosarele
nr. 1.967/2/2006, nr. 8.456/2/2006, nr. 10.002/2/2006 şi, respectiv, nr.
9.518/2/2006 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios
administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 martie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu