DECIZIE   Nr. 283 din 28 martie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 385 1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 358 din 20 aprilie 2006

Ioan Vida                                  - preşedinte

Nicolae Cochinescu                - judecător

Aspazia Cojocaru                    - judecător

Constantin Doldur                   - judecător

Acsinte Gaspar                       - judecător

Kozsokar Gabor                      - judecător

Petre Ninosu                            - judecător

Ion Predescu                           - judecător

Şerban Viorel Stănoiu           - judecător

Marinela Mincă                        - procuror

Valentina Bărbăţeanu            - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitu-tionalitate a prevederilor art. 3851 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Tăfălan în Dosarul nr. 1.175/P/2005 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal şi asistat de apărătorul ales, cu delegaţie la dosar, doamna avocat Ileana Dancău, constatându-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinita.

Cauza aflându-se în stare de judecată, Curtea acordă cuvântul autorului excepţiei. Acesta solicită, prin apărătorul său, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Susţine că textul de lege criticat derogă de la regula potrivit căreia toate hotărârile pronunţate în apel sunt supuse recursului, înlăturând posibilitatea controlului judiciar asupra tuturor acelor hotărâri pronunţate în apel, prin care se decide trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond. Apreciază că astfel se poate ajunge la reluarea ciclului procesual fără nici o motivare pertinentă, hotărârea instanţei de apel fiind necenzurabilă. Conchide că prevederile art. 3851 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie şi celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Face referire şi la Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunţată în cauza Kudla împotriva Poloniei, 2000, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din convenţie prin lipsa unui recurs intern care sa permită acuzatului să îi fie soluţionată cauza într-un termen rezonabil.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstitu-ţionalitate, invocând jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Incheierea din 19 decembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.175/P/2005, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3851 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Vasile Tăfălan într-o cauză penală având ca obiect soluţionarea unui recurs.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că prevederile art. 3851 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală privează părţile de dreptul de a cenzura, prin exercitarea unei căi de atac, o hotărâre judecătorească nedreaptă, instituind astfel o îngrădire a dreptului de acces liber la justiţie, la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 3851 alin. 1 lit. e)  din Codul de procedură penală sunt constituţionale. In acest sens, invocă jurisprudenta Curţii Constituţionale în materie (Deciziile nr. 355/2004, nr. 481/2004 şi nr. 122/2005).

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu' au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepţiei şi cele ale procurorului,  dispoziţiile  legale  criticate,  raportate  la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2)' şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3851 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „Pot fi atacate cu recurs: [...]

e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor."

In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 11, privind raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 alin. (2), potrivit cărora nimeni nu este mai presus de lege, ale art. 20, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, şi celor ale art. 21 alin. (3), care garantează dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea, în motivarea susţinută în şedinţă publică în faţa Curţii Constituţionale, autorul excepţiei a arătat că prevederile art. 3851 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală încalcă şi dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Constituţie, care garantează dreptul de liber acces la justiţie, precum şi pe cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 3851 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale invocate şi in prezenta cauză şi cu motivări similare. Prin numeroase decizii, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 122 din 1 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 25 martie 2005, Curtea a reţinut că raţiunea excepţiei instituite de dispoziţiile art. 3851 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală este aceea că procesul penal se reia de la faza judecăţii în primă instanţă şi a statuat că prin instituirea caracterului irevocabil al deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor nu se aduce atingere în nici un fel dreptului la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, se oferă tuturor părţilor interesate exercitarea acestui drept în condiţii de echitate, întrucât, de vreme ce se procedează la o nouă judecată asupra fondului, partea interesată are posibilitatea să îşi valorifice toate drepturile şi interesele legitime, fără nici un fel de limitări. Cu acelaşi prilej s-a reiterat concluzia Curţii Constituţionale, potrivit căreia în sensul practicii europene conceptul de „proces echitabil" nu implică în mod necesar „existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a unor căi de atac al hotărârilor judecătoreşti, inclusiv exercitarea acestor căi de atac de către toate părţile din proces".

De asemenea, şi prin Decizia nr. 94 din 7 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 23 februarie 2006, Curtea Constituţională a analizat excepţia prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, a constatat că prin Hotărârea Kreuz contra Poloniei, 2001, instanţa europeană a statuat, în conformitate cu jurisprudenta sa anterioară, că liberul acces la justiţie nu este un drept absolut, el pretându-se la anumite limitări implicit admise, statului revenindu-i sarcina de a reglementa exerciţiul acestui drept. In ceea ce priveşte existenţa unei a doua căi de atac (recurs) în materie penală, Curtea de la Strasbourg a reamintit în cauza Krombach contra Franţei, 2001, că statele dispun, în principiu, de o largă marjă de apreciere pentru a decide modalităţile de exerciţiu al dreptului la două grade de jurisdicţie. Totuşi limitările aduse de către legislaţiile interne dreptului la recurs trebuie, prin analogie cu liberul acces la justiţie consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, să urmărească un scop legitim şi să nu aducă atingere substanţei dreptului. Or, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, aceste cerinţe au fost respectate.

Intrucât nu au intervenit elemente noi care să conducă la schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia din deciziile amintite îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.  146 lit. d) si al art.  147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA    CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3851 alin. 1  lit. e) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Tăfălan în Dosarul nr. 1.175/P/2005 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 martie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu