DECIZIE Nr.
590 din 19 iunie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 300 1 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 581 din 23 august 2007
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Kozsokar Gabor -judecător
Petre Ninosu
-judecător
Ion
Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Şerban Viorel Stănoiu -judecător
Marinela Mincă -
procuror
Irina Loredana Gulie -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a prevederilor art. 3001 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Bara Arpad
Attila în Dosarul nr. 59/268/2007 al Tribunalului Harghita - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare
este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent arată că partea Alin Marius Aftene
a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicită judecarea în lipsă.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 16 ianuarie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 59/268/2007, Tribunalul Harghita - Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 3001 din Codul de procedură penală. Excepţia
a fost invocată de Bara Arpad Attila într-o cauză având ca obiect acţiunea
penală privind săvârşirea infracţiunilor de falsificare de monede sau alte valori.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat încalcă dreptul
constituţional la apărare, prin faptul că instanţa nu poate să se pronunţe
asupra regularităţii sesizării, a actului de sesizare, a faptelor deduse
judecăţii şi a nulităţilor care eventual ar afecta urmărirea penală, în cadrul
procedurii prevăzute de textul de lege criticat.
Tribunalul Harghita - Secţia penală apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată,
arătând că instituirea unei proceduri speciale, cum este cea prevăzută de dispoziţiile
art. 3001 din Codul
de procedură penală, potrivit cărora instanţa analizează doar aspectele privind
legalitatea şi temeinicia arestării preventive, nu este de natură a încălca
dreptul inculpatului de a-şi exercita în mod deplin dreptul la apărare în
cursul procesului penal, cu precizarea că dreptul de a formula cereri, de a
ridica excepţii şi de a pune concluzii este circumstanţiat de momentul
procesual în curs. De asemenea, se apreciază că textul de lege criticat
cuprinde suficiente garanţii ale dreptului la apărare, inclusiv prin
reglementarea verificării din oficiu a legalităţii şi temeiniciei arestării
preventive în cursul judecăţii.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii
Constituţionale.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul
criticat nu încalcă dreptul la apărare, cu atât mai mult cu cât încheierea
pronunţată de instanţă cu privire la menţinerea arestării preventive poate fi
atacată cu recurs, asigurându-se posibilitatea inculpatului de a se prevala de
toate garanţiile dreptului la un proces echitabil.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 3001 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „(1)
După înregistrarea dosarului la instanţă, în cauzele în care inculpatul este
trimis în judecată în stare de arest, instanţa este datoare să verifice din
oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive,
înainte de expirarea duratei arestării preventive.
(2) Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat
arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice
privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive
şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
(3) Când instanţa constată că temeiurile care au
determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există
temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa menţine, prin
încheiere motivată, arestarea preventivă. Dispoziţiile art. 159 alin. 3, 4, 5,
şi 11 se aplică în mod corespunzător.
(4) Incheierea poate fi atacată cu recurs,
aplicându-se dispoziţiile art. 160^ alin. (2)."
Autorul excepţiei susţine că textul legal criticat
încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 24 - Dreptul la
apărare.
Examinând excepţia, Curtea constată că prevederile
legale criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate,
prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie, şi cu o motivare
similară.
Astfel, spre exemplu, prin Decizia nr. 48 din 27 ianuarie
2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 23 februarie 2005, Curtea a
statuat că nu poate fi primită critica autorului excepţiei referitoare la lipsa
garantării dreptului la apărare, deoarece textul legal criticat nu instituie
niciun fel de norme referitoare la îngrădirea acestui drept. De altfel, ca o
garanţie suplimentară a efectivităţii dreptului la apărare în cauzele penale,
pe lângă dreptul părţii interesate de a fi asistată de un avocat ales sau numit
din oficiu şi obligativitatea organelor judiciare de a le aduce la cunoştinţă acest drept - de care
învinuitul ori inculpatul se poate prevala sau nu -, legiuitorul a instituit
prin art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală obligativitatea
asistenţei juridice obligatorii, în funcţie de situaţia deosebită în care s-ar
putea afla învinuitul sau inculpatul ori în funcţie de pedeapsa prevăzută de
lege pentru infracţiunea săvârşită. Prin urmare, dată fiind situaţia
excepţională în care se află inculpatul arestat după înregistrarea dosarului la
instanţă, aceasta este datoare să procedeze la verificarea legalităţii şi
temeiniciei arestării preventive, aplicând dispoziţiile referitoare la
garantarea dreptului la apărare. Sub acest aspect nu se poate susţine că se
încalcă dreptul la apărare, deoarece textul nu face trimitere şi la art. 136
din Codul de procedură penală, care reglementează criteriile de alegere a uneia
sau a alteia dintre măsurile preventive şi scopul acestor măsuri. Art. 136 se
constituie într-o normă cu aplicabilitate generală pentru toate situaţiile în
care se dispune cu privire la luarea, revocarea, înlocuirea ori încetarea
vreunei măsuri preventive.
Mai mult, prin Decizia nr. 626 din 3 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 892 din 2 noiembrie
2006, Curtea a statuat următoarele: prevederile art. 3001 din Codul de procedură penală, „ce
stabilesc obligaţia instanţei ca, după înregistrarea dosarului, în cauzele în care inculpatul este trimis în
judecată în stare de arest, să examineze din oficiu legalitatea şi temeinicia
arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării, dau expresie
prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (4), potrivit cărora «Arestarea
preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal»,
respectiv celor ale art. 23 alin. (6), potrivit cărora «In faza de judecată
instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice periodic, şi nu mai
târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să
dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care
au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanţa constată că nu
există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de libertate»."
Mai mult, aşa cum s-a reţinut în decizia menţionată,
„potrivit alin. 4 al art. 3001 din Codul de procedură penală, încheierea pronunţată de instanţă
cu privire la menţinerea arestării preventive a inculpatului poate fi atacată
cu recurs, asigurându-se în acest fel posibilitatea inculpatului de a se
prevala de toate garanţiile dreptului la un proces echitabil."
Intrucât nu au intervenit elemente noi de natură să
determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia,
cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează
valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 3001 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Bara Arpad
Attila în Dosarul nr. 59/268/2007 al Tribunalului Harghita - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 iunie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie