Decizia Nr.78 din 10.02.2021

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, obiecţie formulată de Preşedintele României, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.2. Cu Adresa nr. CP1/114 din 8 ianuarie 2021, Preşedintele României a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată cu nr. 80 din 8 ianuarie 2021 şi constituie obiectul Dosarului nr. 29A/2021.3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, autorul obiecţiei formulează critici de neconstituţionalitate privind legea în ansamblul său, susţinând că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României a fost adoptată cu nesocotirea prevederilor art. 61, art. 64 alin. (4), art. 73 alin. (3) lit. t) raportat la art. 79 alin. (2) din Constituţie, art. 74 alin. (1), art. 75 alin. (1), (3) şi (5), art. 76 alin. (1), art. 147 alin. (4) şi art. 156 din Legea fundamentală, vicii procedurale ce atrag neconstituţionalitatea legii în ansamblul său, precum şi critici de neconstituţionalitate punctuale, întemeiate pe pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5), art. 61, art. 77 alin. (1), art. 78, art. 100 alin. (1), art. 115 alin. (5), precum şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie.4. Prin raportare la prevederile art. 79 din Constituţie, precum şi la modul în care sunt reglementate înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ prin Legea nr. 73/1993, autorul sesizării susţine că legea criticată cuprinde reglementări ce vizează atât organizarea, cât şi funcţionarea Consiliului Legislativ, care au fost adoptate cu încălcarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală. Astfel, prevederile art. I pct. 1 şi 2 din legea dedusă controlului de constituţionalitate cuprind soluţii legislative ce vizează în mod direct funcţionarea Consiliului Legislativ, respectiv modul în care acesta îşi exercită atribuţia de a stabili forma republicabilă a legilor, a ordonanţelor şi a hotărârilor cu caracter normativ ale Guvernului, autorităţile publice cu care acesta interacţionează în exercitarea acestei atribuţii, precum şi noi efecte juridice pe care avizul elaborat cu privire la forma republicabilă le produce în relaţia cu aceste autorităţi. Întrucât norma prevăzută la actualul art. 70 din Legea nr. 24/2000 nu reprezintă altceva decât o reiterare a dispoziţiei de la art. 5 din Legea nr. 73/1993, o transpunere în planul normelor de tehnică legislativă a unei atribuţii ce decurge din rolul constituţional al Consiliului Legislativ, precum şi din prevederile art. 156 din Constituţie, autorul sesizării consideră că orice reglementare care vizează procedura republicării legilor, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului cu caracter normativ ce implică exercitarea acesteia de către Consiliul Legislativ într-o altă modalitate decât cea reglementată prin Legea nr. 73/1993 echivalează cu o intervenţie în domeniul legii organice. Aşadar, instituind prin legea criticată o soluţie legislativă în privinţa atribuţiei Consiliului Legislativ de avizare a formei republicabile diferită de cea stabilită prin Legea nr. 73/1993, legiuitorul intervine în domeniul legii organice, ceea ce ar fi impus fie modificarea expresă a Legii nr. 73/1993, fie adoptarea legii criticate cu majoritatea prevăzută la art. 76 alin. (1) din Constituţie.5. Mai mult, potrivit art. 5 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 73/1993, avizul Consiliului Legislativ solicitat pentru forma republicabilă a unui act normativ se transmite la cererea secretarului general al Camerei Deputaţilor, instituind în sarcina Consiliului Legislativ obligativitatea de a urmări şi semnala Parlamentului sau, după caz, Guvernului întârzierile în republicarea actelor normative pentru care s-a dispus o asemenea măsură. Astfel, în acord cu dispoziţiile ce constituie cadrul normativ actual de funcţionare a Consiliului Legislativ, avizul dat este solicitat prin/înaintat către autorităţi anume stabilite (nediferenţiat în funcţie de tipul actului supus republicării) şi are caracter strict consultativ. Acest aviz, indiferent dacă este favorabil sau negativ, nu conduce la imposibilitatea exercitării de către alte autorităţi publice a atribuţiilor lor stabilite prin Constituţie sau prin lege. În schimb, regimul juridic al avizului negativ, în procedura şi consecinţele stabilite de legea criticată, este fundamental diferit de cel prevăzut de Legea nr. 73/1993. Astfel de norme, ce derogă în mod evident de la cele care vizează funcţionarea Consiliului Legislativ, astfel cum sunt acestea reglementate prin Legea nr. 73/1993, impuneau, în acord cu Legea fundamentală, să fie adoptate cu majoritatea cerută pentru legile organice.6. Autorul sesizării mai arată că, alături de normele derogatorii ce privesc funcţionarea Consiliului Legislativ, art. III din legea criticată instituie norme derogatorii în privinţa organizării Consiliului Legislativ. Astfel, faţă de conţinutul normativ al prevederii art. 8 alin. (4) din Legea nr. 73/1993, autorul sesizării consideră că dispoziţiile art. III, ce reglementează obligaţia Consiliului Legislativ de a-şi înfiinţa o structură proprie de specialitate pentru republicarea actelor normative, reprezintă în fapt o intervenţie legislativă în organizarea acestei autorităţi constituţionale, care din punct de vedere tehnico-legislativ se putea realiza fie printr-o modificare expresă a Legii nr. 73/1993, lege cu caracter organic, fie prin adoptarea legii criticate cu majoritatea cerută de Legea fundamentală pentru legile organice. Aşadar, pe lângă norme ce privesc republicarea actelor normative, prin legea criticată sunt instituite reglementări referitoare la organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, introducerea unei noi structuri organizatorice, precum şi adăugarea unor noi competenţe în materia republicării pentru această autoritate constituţională. În consecinţă, autorul sesizării susţine că, întrucât nu a adoptat legea cu majoritatea cerută de norma constituţională, Parlamentul a depăşit limitele domeniului legii organice prevăzute de art. 73 alin. (3) lit. t) raportat la art. 79 alin. (2) din Constituţie, încălcând astfel prevederile art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală, viciu procedural ce atrage neconstituţionalitatea legii supuse controlului de constituţionalitate în ansamblul său.7. În ceea ce priveşte competenţa materială a primei Camere competente să se pronunţe cu privire la iniţiativele legislative ce reglementează organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, autorul sesizării arată că, potrivit art. 75 alin. (1) teza întâi din Constituţie, Camera Deputaţilor se pronunţă în calitate de primă Cameră sesizată, Senatul fiind Cameră decizională. Astfel, în forma iniţiatorului, legea criticată prevedea la art. I, cu referire la art. 70 din Legea nr. 24/2000, reguli de republicare a actelor normative şi o procedură distinctă de cea stabilită de art. 5 din Legea nr. 73/1993. Aceste aspecte vizează funcţionarea Consiliului Legislativ, motiv pentru care prima Cameră competentă să dezbată iniţiativa legislativă ar fi trebuit să fie Camera Deputaţilor. Or, din analiza parcursului legislativ al legii criticate rezultă că aceasta a fost adoptată de Senat, în calitate de Cameră de reflecţie, şi de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. Mai mult, faţă de modificările conţinutului normativ al legii adoptate de Camera Deputaţilor, autorul sesizării consideră că, în aplicarea dispoziţiilor art. 75 din Constituţie, legea dedusă controlului de constituţionalitate ar fi trebuit întoarsă la Senat, astfel încât Camera decizională competentă potrivit Constituţiei, respectiv Senatul, să se pronunţe definitiv. Prin urmare, legea criticată a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală, viciu procedural ce atrage neconstituţionalitatea legii supuse controlului de constituţionalitate, în ansamblul său.8. În continuare, Preşedintele României observă că, în forma depusă de iniţiator spre dezbatere şi adoptare la Parlament, legea criticată propunea ca publicarea actului normativ de amendare a actului normativ de bază să fie însoţită de republicarea, concomitentă şi indiferent de întinderea amendamentelor aduse, a actului de bază. Spre deosebire de forma adoptată de Parlament, iniţiatorul promova o soluţie particulară pentru coduri şi alte legi complexe, în sensul ca republicarea să se realizeze în termen de cel mult 60 de zile de la data publicării actului normativ de modificare şi/sau de completare; în cazul în care termenul pentru intrarea în vigoare a actului normativ depăşeşte 60 de zile, republicarea ar urma să se facă cu cel puţin 3 zile înainte de intrarea în vigoare a acestuia. În forma adoptată de Senat, legea cuprindea 4 articole, primul referindu-se la republicarea actelor normative. Ulterior, prin modificările şi completările adoptate în Camera Deputaţilor au fost admise nu mai puţin de 10 amendamente. Astfel, faţă de forma adoptată de Senat, în forma adoptată de Camera Deputaţilor s-au introdus trei articole noi, art. 70¹-70³, referitoare la procedura de republicare, etapele acesteia, diferitele categorii de acte vizate, republicarea actelor normative ale Guvernului, înfiinţarea unor structuri de specialitate la nivelul Senatului, Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Consiliului Legislativ cu atribuţii de republicare, precum şi o serie de dispoziţii tranzitorii referitoare la republicarea actelor normative, aplicabile până la data de 31 decembrie 2021. Or, prin amploarea modificărilor realizate şi prin conţinutul acestora, legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, prevăzut de art. 61 alin. (2) din Constituţie, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, forma adoptată de Camera decizională cuprinzând modificări majore de conţinut, iar configuraţia acesteia fiind semnificativ diferită atât faţă de cea adoptată de prima Cameră sesizată, cât şi faţă de forma iniţiatorului, viciu procedural ce atrage neconstituţionalitatea legii criticate în ansamblul său.9. Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 156 din Constituţie, în cazul adoptării de către Parlament a unei legi de modificare sau de completare a Legii fundamentale, Constituţia se republică în Monitorul Oficial al României, Partea I, numai după aprobarea ei prin referendum, deci nu odată cu publicarea legii de revizuire, iar republicarea se realizează de către Consiliul Legislativ, şi nu de către emitent. Întrucât legea dedusă controlului de constituţionalitate nu distinge cărei categorii de legi i se aplică noua procedură de republicare, autorul sesizării trage concluzia că aceasta va fi aplicabilă, contrar art. 156 din Legea fundamentală, inclusiv republicării Constituţiei, în cazul adoptării şi aprobării prin referendum a unei legi de revizuire. Or, o asemenea modificare a regimului republicării Constituţiei este posibilă numai ca urmare a revizuirii Constituţiei şi nu pe calea unei proceduri legislative ordinare, prin urmare dispoziţiile art. I pct. 1 şi 2, precum şi ale art. II din legea dedusă controlului de constituţionalitate contravin dispoziţiilor art. 156 din Constituţie. 10. În continuare, autorul sesizării arată că atribuţia de a stabili forma republicabilă a legilor, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului nu este în mod expres stabilită de art. 79 alin. (1) din Constituţie. Cu toate acestea, prin art. 79 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul constituant a lăsat în sarcina legiuitorului ordinar obligaţia de stabilire a atribuţiilor subsumate realizării rolului constituţional al Consiliului Legislativ, prestabilit de Legea fundamentală, în concordanţă cu rolul său de organ consultativ. Avizele Consiliului Legislativ, exprimate în realizarea atribuţiilor sale, sunt consultative, ele neputând, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 304 din 4 mai 2017, Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020 şi Decizia nr. 229 din 2 iunie 2020), să împiedice realizarea oricărui eveniment legislativ ce survine în existenţa unui act normativ. Or, prin legea dedusă controlului de constituţionalitate, avizul negativ al Consiliului Legislativ emis în materia republicării actelor normative capătă un caracter de aviz conform. În aceste condiţii, autorul sesizării apreciază că se încalcă art. 79 alin. (1) din Constituţie, prin alterarea rolului constituţional al Consiliului Legislativ care, din organ consultativ de specialitate al Parlamentului, devine o autoritate cu competenţe decizionale în privinţa republicării actelor normative, precum şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la natura juridică a avizului emis de Consiliul Legislativ.11. În continuare, analizând în ansamblu legea criticată, autorul sesizării susţine că singurele entităţi menţionate apte să se pronunţe cu privire la forma republicabilă a actelor de bază respective sunt comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor sau ale Senatului, acestea trebuind să aibă în vedere atât avizul negativ al Consiliului Legislativ asupra formei republicabile a actului, cât şi măsurile legislative necesare pentru republicarea legii, transmise cu acest scop de către Departamentul Legislativ al Camerei Deputaţilor sau al Senatului. Folosirea în cuprinsul legii a unor sintagme precum „pentru a fi avute în vedere la următoarea modificare a actului normativ de bază, pentru a se putea republica" sau „transmite comisiilor măsurile legislative necesare pentru republicarea legii" generează confuzie cu privire la etapele de parcurs şi responsabilităţile fiecărei structuri interne a celor două Camere şi rolul acestora din urmă. Având în vedere aceste aspecte, rezultă că legiuitorul a conferit comisiilor permanente ale celor două Camere un rol esenţial, decizional, cu privire la forma republicabilă a legilor de bază, ceea ce contravine rolului constituţional al Parlamentului şi al comisiilor permanente. Astfel, pe de o parte, prin conferirea acestei atribuţii de decizie cu privire la forma republicabilă a legii de bază comisiilor permanente, legea criticată oferă o supradimensionare a rolului comisiilor de lucru ale Parlamentului prin atribuirea unor efecte mult sporite actelor pe care aceste organe de lucru le adoptă, ceea ce excedează cadrului constituţional şi regulamentar în care acestea activează şi, pe de altă parte, echivalează cu o deturnare a rolului Parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului român, care beneficiază de o legitimitate originară, fiind exponentul intereselor întregii naţiuni. Senatul şi Camera Deputaţilor sunt singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul îşi îndeplineşte rolul şi atribuţiile constituţionale, iar nu comisiile permanente. În concluzie, legea criticată contravine şi art. 61 alin. (1) şi art. 64 alin. (4) din Constituţie. În plus, întrucât stabileşte ca formele republicabile ale actelor normative prevăzute a fi modificate sau completate prin iniţiative legislative aflate pe agenda comisiilor permanente să fie înaintate acestora de către departamentele legislative ale fiecărei Camere, legea criticată contravine şi prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţie.12. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate punctuale, întemeiate pe pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5), art. 61, art. 77 alin. (1), art. 78, art. 100 alin. (1), art. 115 alin. (5), precum şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, Preşedintele României, pornind de la cele statuate prin art. I pct. 1 din legea dedusă controlului de constituţionalitate, care modifică art. 70 din Legea nr. 24/2000, în sensul republicării actului normativ la aceeaşi dată cu publicarea actului normativ de modificare şi/sau completare, şi prin art. I pct. 2 referitor la art. 70¹ alin. (1) şi (6) din Legea nr. 24/2000, care stabileşte că actul normativ de bază se republică prin grija autorităţii publice emitente, procedura republicării fiind declanşată de ultimul act modificator, precizat în textul formei republicabile, respectiv că republicarea se aplică de la data intrării în vigoare a actului normativ de modificare prevăzut la alin. (1), consideră că aceste norme conţin dispoziţii neclare, prin aplicarea lor fiind imposibil de identificat ultimul act modificator al actului de bază care declanşează republicarea (de exemplu, în ipoteza în care acelaşi act normativ de bază suferă modificări atât printr-o lege deja promulgată, cât şi printr-o ordonanţă a Guvernului, ambele urmând să se publice în Monitorul Oficial al României în aceeaşi zi). Ţinând cont de faptul că republicarea „se aplică" de la data intrării în vigoare a ultimului act modificator, precizat în textul formei republicabile, autoritatea publică emitentă va fi în imposibilitatea de a identifica şi integra în mod corect ultimul act modificator, nefiind clar după ce criteriu se va face aceasta, dacă se va realiza în funcţie de momentul adoptării, aprobării, publicării sau intrării în vigoare a actului modificator, după caz. În concret, autorităţile emitente ale actului normativ de bază republicabil vor fi în imposibilitatea de a transmite o formă corectă la avizare, iar Consiliul Legislativ va întâmpina dificultăţi asupra identificării formei pe care trebuie să o avizeze, ceea ce va genera un blocaj instituţional şi, implicit, împiedicarea publicării şi intrării în vigoare a actelor normative emise în exercitarea competenţelor constituţionale în materie de legiferare prevăzute la art. 61, art. 77 alin. (1), art. 100 alin. (1) şi art. 115 alin. (5) din Constituţie.13. Mai mult, în ipoteza în care actele normative ar necesita emiterea unor norme metodologice în regim de urgenţă, emitenţii acestor acte de punere în aplicare a legii se vor afla în imposibilitatea de a determina cu precizie, ca urmare a republicării actelor, forma normativă la care să se raporteze şi care să corespundă realităţii legislative. Acest lucru determină o insecuritate juridică nu numai în ceea ce îi priveşte pe emitenţii actelor subsecvente de executare a legii, ci şi pe destinatarii normei, care se vor afla în dificultate în identificarea normei aplicabile într-o anumită formă a legii republicate, precum şi în adoptarea conduitei impuse de legea în vigoare.14. Autorul sesizării consideră că în măsura în care prevederile art. I pct. 1 din legea dedusă controlului de constituţionalitate, cu referire la art. 70 din Legea nr. 24/2000, ar condiţiona publicarea actului modificator/de completare, promulgat prin decret de Preşedintele României, de republicarea actului de bază modificat/completat, se încalcă prevederile art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţie. Lipsa unor menţiuni clare cu privire la succesiunea acestor etape creează posibilitatea ca, în anumite situaţii în care forma republicabilă nu este finalizată în timp util, publicarea unui act normativ să fie întârziată sau blocată, iar însăşi promulgarea legii, deci exercitarea unei prerogative constituţionale a Preşedintelui României, să fie lăsată fără efect, aspect contrar dispoziţiilor constituţionale menţionate.15. În continuare, arată că, deşi nu este opera legislativului sau a executivului, republicarea produce unele efecte juridice. Astfel, de la data republicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, se va face citarea textului numai din forma republicată, iar modificările şi completările ulterioare se vor face numai la această formă. În literatura de specialitate s-a subliniat că republicarea actului normativ, în sens juridic, reprezintă o activitate oficială care constă în includerea tuturor intervenţiilor legislative la care a fost supus un act normativ în forma originară a acestuia, operaţiune în urma căreia actul normativ de bază dobândeşte o nouă redactare, dându-se textelor şi o nouă numerotare, dacă este cazul. Or, legea dedusă controlului de constituţionalitate schimbă fundamental această optică, fiecare modificare a unui act normativ conducând, în mod automat, la republicarea acestuia. O astfel de modificare este de natură să conducă la un efect contrar celui urmărit de iniţiatori, cel de creştere a previzibilităţii şi accesibilităţii legii, ajungându-se la situaţii în care modificarea sau completarea unui articol generează republicarea unui act normativ cu sute sau zeci de articole (coduri sau alte acte normative complexe din domeniul fiscal, al pensiilor, educaţiei, sănătăţii etc.)16. Prin faptul că noua soluţie legislativă poate conduce la situaţii în care un act al Parlamentului generează imprevizibilitate în aplicare sau chiar este lipsit de efecte, autorul sesizării apreciază că este afectată chiar funcţia de legiferare a Parlamentului.17. De asemenea, prin modificările şi completările aduse Legii nr. 24/2000, natura juridică a republicării devine neclară, aspect contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii. Cu toate că noua reglementare defineşte republicarea drept o operaţiune tehnico-legislativă şi o elimină din cuprinsul evenimentelor legislative enumerate de art. 58 din Legea nr. 24/2000, art. 70¹-70³ rămân plasate tot în cuprinsul capitolului VI intitulat „Modificarea, completarea, abrogarea şi alte evenimente legislative" din actul normativ. Având în vedere că, potrivit legii deduse controlului de constituţionalitate, republicarea se realizează concomitent cu publicarea, anterior intrării în vigoare a unui act normativ în cazul legilor şi concomitent cu intrarea în vigoare a ordonanţelor de urgenţă şi nu ulterior acesteia, aşa cum este cazul celorlalte evenimente legislative, reglementarea acestei operaţiuni în capitolul dedicat evenimentelor legislative creează confuzie şi lipseşte norma de claritate.18. Potrivit art. I pct. 2, în ceea ce priveşte dispoziţiile alin. (5) al art. 70² din Legea nr. 24/2000, Consiliul Legislativ transmite avizul Camerei decizionale după adoptarea actului normativ modificator de către Camera decizională a Parlamentului şi până la promulgarea acestuia. Or, potrivit acestor reglementări, rezultă că momentul de la care începe să curgă operaţiunea republicării este cel al adoptării actului normativ modificator de către Parlament - Camera decizională, Consiliul Legislativ având obligaţia să transmită avizul său până la momentul promulgării actului normativ respectiv. În această situaţie, este evidentă imposibilitatea pentru destinatarul legii de a-şi însuşi o conduită în limitele legale, în condiţiile în care actul promulgării nu se realizează la o dată certă, ci reprezintă exercitarea unei competenţe care se poate realiza oricând înăuntrul termenului constituţional de cel mult 20 de zile de la primire. Astfel, prin folosirea sintagmei „după adoptarea actului normativ modificator de către Camera decizională a Parlamentului şi până la promulgarea acestuia", legea supusă controlului de constituţionalitate reglementează un termen neclar, ceea ce lipseşte norma de previzibilitate, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie.19. Aceleaşi dispoziţii stabilesc, ca o excepţie de la norma potrivit căreia republicarea actului normativ se face la aceeaşi dată cu publicarea actului normativ de modificare şi/sau completare, că, în cazul în care actul normativ de modificare sau de completare intră în vigoare la date diferite, republicarea actului normativ de bază se face la data intrării în vigoare a ultimei norme de modificare şi/sau completare. Or, aceste dispoziţii sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 78, potrivit cărora legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. Prin urmare, nu actul în sine poate intra în vigoare la date diferite, ci anumite dispoziţii din acesta, legea criticată conţinând norme ce afectează calitatea şi predictibilitatea sa, cu consecinţa încălcării prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 20. Potrivit art. 70¹ alin. (6), introdus de art. I pct. 2 al legii deduse controlului de constituţionalitate, republicarea se aplică de la data intrării în vigoare a actului normativ de modificare. Autorul sesizării susţine că sintagma „se aplică" este neclară întrucât nu reiese cu certitudine dacă textul are în vedere publicarea actului de bază cu amendările aduse de cel mai recent act modificator sau dacă ipoteza normativă se referă la realizarea efectivă a operaţiunii de republicare. Totodată, textul nu distinge dacă dispoziţiile sale se aplică şi în situaţia în care unele dintre prevederile actului modificator intră în vigoare la momente diferite, atunci când este cazul.21. Potrivit art. 70² alin. (1), nou-introdus, „Republicarea legilor se face la aceeaşi dată cu publicarea actului normativ de modificare şi/sau de completare", iar, potrivit art. 70³ alin. (1), „Republicarea actelor normative emise de Guvern se face de către acesta odată cu publicarea actului de modificare/ completare". Având în vedere dispoziţiile art. 70 alin. (1), astfel cum acestea au fost modificate prin legea dedusă controlului de constituţionalitate, autorul apreciază că reluarea acestei reguli şi în alte două articole subsecvente reprezintă un evident paralelism legislativ realizat chiar în cuprinsul legii privind normele de tehnică legislativă, aspect contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii. 22. Art. 70² alin. (7), în forma stabilită de art. I pct. 2 din legea criticată, prevede că, în situaţia în care legea este modificată şi/sau completată prin ordonanţe sau/şi ordonanţe de urgenţă care nu sunt încă aprobate/respinse prin lege, republicarea actului normativ de bază integrează prevederile modificate şi/sau pe cele de completare dispuse prin aceste ordonanţe, urmând ca după aprobarea/respingerea prin lege a acestora, actul de bază să se republice. Astfel, conform acestor dispoziţii, actul normativ de bază va suporta o dublă republicare, indiferent dacă legea de aprobare sau de respingere aduce sau nu modificări textului ordonanţelor respective. Autorul sesizării consideră că aceste dispoziţii intră în contradicţie cu cele instituite la art. 70¹ alin. (2), potrivit căruia republicarea este operaţiunea tehnico-legislativă prin care se integrează prevederile modificate şi/sau cele de completare în ansamblul reglementării, actualizându-se denumirile schimbate între timp, cum ar fi cele ale unor instituţii sau localităţi, dându-se, după caz, o nouă numerotare articolelor, alineatelor, capitolelor şi celorlalte structuri ale actului şi refăcându-se trimiterile potrivit noii numerotări, ceea ce atrage încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii.23. Cu privire la modul de formulare a dispoziţiilor art. 70³ alin. (1) teza finală, autorul sesizării susţine că este neclar dacă excepţia instituită este de la noua regulă, potrivit căreia republicarea se realizează automat şi în absenţa unei dispoziţii exprese în corpul actului normativ, sau, din contră, excepţia este de la regula potrivit căreia republicarea se realizează concomitent cu publicarea actului modificator şi nu la o dată ulterioară. Mai mult, sintagma „cazuri temeinic justificate" este una lipsită de claritate şi precizie şi este neclar, deopotrivă, cum anume sunt justificate aceste cazuri, respectiv: în cuprinsul instrumentului de motivare al actului normativ, în cuprinsul actului normativ sau rămân la aprecierea instanţei constituţionale, în activitatea sa de verificare a constituţionalităţii legilor, prin raportare la respectarea principiului legalităţii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, sau a Consiliului Legislativ în procedura de avizare. 24. În fine, apreciază că referirea la răspunderea organului emitent, prevăzută la art. 70³ alin. (2), în forma stabilită de legea criticată la art. I pct. 2, este neclară, întrucât nu rezultă cu precizie asupra căror aspecte se răsfrânge această răspundere sau dacă o asemenea măsură suportă vreo consecinţă efectivă.25. În concluzie, legea supusă controlului de constituţionalitate nu se corelează cu actele normative aflate în vigoare şi promovează soluţii normative ce se exclud reciproc prin raportare la dreptul pozitiv. Cu privire la existenţa unor soluţii legislative contradictorii, Curtea Constituţională a reţinut, prin Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, că se încalcă principiul securităţii juridice ca urmare a lipsei de claritate şi previzibilitate a normei, principiu ce constituie o dimensiune fundamentală a statului de drept, astfel cum este consacrat în mod expres prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală. Or, stabilirea unor soluţii juridice diferite pentru aceeaşi situaţie normativă şi contradicţiile în utilizarea conceptelor folosite de legiuitor creează incertitudine sub aspectul dispoziţiilor reglementate, generează o lipsă de coerenţă, claritate şi previzibilitate a normei legale, care este de natură să înfrângă principiul securităţii juridice, sub aspectul componentei sale referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie. Ţinând cont de motivele anterior precizate, precum şi de jurisprudenţa instanţei constituţionale în materie, obligatorie potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, autorul sesizării apreciază că legea criticată este contrară dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie referitoare la statul de drept şi la respectarea Constituţiei şi a legilor. 26. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.27. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis cu Adresa nr. 2/856 din 20 ianuarie 2021, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 483 din 20 ianuarie 2021, punctul său de vedere cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate, prin care arată că aceasta este întemeiată. 28. Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 76 alin. (1) raportate la prevederile art. 73 alin. (3) lit. t) coroborat cu art. 79 alin. (2), cu consecinţa încălcării art. 75 alin. (1) şi (5) din Constituţie, se arată că legea criticată cuprinde reglementări ce vizează organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, statuate prin Legea nr. 73/1993, lege cu caracter organic. Întrucât legea criticată a fost adoptată de cele două Camere ale Parlamentului în regim de lege ordinară, este fondată concluzia autorului sesizării potrivit căreia orice reglementare care vizează procedura republicării legilor ce implică exercitarea acesteia de către Consiliul Legislativ într-o altă modalitate decât cea prevăzută de Legea nr. 73/1993 echivalează cu o intervenţie în domeniul legii organice.29. Cu privire la dispoziţiile legii criticate care prevăd că, în situaţia în care Consiliul Legislativ emite un aviz negativ, actul normativ respectiv nu se mai republică, preşedintele Camerei Deputaţilor arată că, în conformitate cu prevederile art. 15 din Legea nr. 73/1993, avizele nefavorabile cuprind obiecţii şi propuneri care vor fi însoţite de studii, documente şi informaţii, iar, în prezent, acest aviz este consultativ şi, indiferent dacă este favorabil sau negativ, nu poate conduce la întocmirea formei republicabile de către emitent. 30. În ceea ce priveşte prevederea potrivit căreia autorităţile emitente vor introduce în structura lor organizatorică o structură proprie de specialitate pentru republicarea actelor normative, „autorul sesizării apreciază în mod corect faptul că organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ afectează domeniul legilor organice, fiind necesară astfel intervenţia legislativă asupra Legii nr. 73/1993. Modificarea unei legi ordinare nu poate afecta domeniul unei legi organice". Prin urmare, „aprecierea autorului sesizării cu privire la faptul că, în speţă, prima Cameră sesizată ar fi trebuit să fie Camera Deputaţilor, iar Cameră decizională ar fi trebuit să fie Senatul este fundamentată de faptul că se afectează organizarea Consiliului Legislativ, domeniul legilor organice fiind amplu dezvoltat pe cale jurisprudenţială prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 53/1994".31. Referitor la incidenţa prevederilor art. 61 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 75 alin. (3) din Constituţie, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca „fiind fondată concluzia autorului sesizării potrivit căreia prin modificările substanţiale ale legii de către Camera decizională se încalcă principiul bicameralismului".32. De asemenea, în ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 156 din Constituţie, arată că, „în materia legilor de modificare a Constituţiei României, există, astfel cum remarcă autorul sesizării, o particularitate în raport cu procedura republicării legilor ordinare şi a celor organice. Potrivit Actului fundamental, republicarea Constituţiei nu se poate face în aceeaşi zi cu legea de modificare a acesteia". Aşadar, este „fondată concluzia autorului sesizării potrivit căreia considerentele expuse determină neconstituţionalitatea în ansamblu a legii supuse controlului de constituţionalitate". 33. Cu privire la incidenţa prevederilor art. 79 alin. (1) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, preşedintele Camerei Deputaţilor achiesează la argumentul autorului sesizării potrivit căruia „Consiliul Legislativ nu poate emite avize negative, acesta fiind un organ consultativ al Parlamentului", arătând că „prin introducerea avizului negativ, care duce la imposibilitatea republicării unui act normativ, se afectează rolul constituţional al Consiliului Legislativ", fapt ce determină neconstituţionalitatea legii supuse controlului de constituţionalitate.34. În fine, cu privire la critica întemeiată pe prevederile art. 61 alin. (1), ale art. 64 alin. (4) şi ale art. 74 alin. (1) din Constituţie, potrivit căreia prin noile dispoziţii s-a conferit comisiilor permanente un rol decizional cu privire la forma republicabilă a actelor normative, contravenind rolului fundamental al Parlamentului de organ suprem reprezentativ al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, apreciază ca „fiind fondată concluzia autorului sesizării potrivit căreia supradimensionarea rolului comisiilor parlamentare în materia republicării determină neconstituţionalitatea legii supuse controlului de constituţionalitate".35. Guvernul a transmis cu Adresa nr. 5/127/2021, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 989 din 4 februarie 2021, punctul său de vedere cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate, prin care arată că aceasta este întemeiată. 36. Invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, Guvernul adaugă la argumentele reţinute în sesizarea formulată de Preşedintele României, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate (extrinsecă) referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie, o serie de critici prin care susţine că normele cuprinse în actul normativ supus controlului de constituţionalitate nu respectă cerinţele de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate. Arată că dispoziţiile nu sunt elaborate în limbaj şi stil propriu actelor normative (sunt folosite noţiuni confuze, precum republicarea este declanşată de ultimul act modificator, republicarea se aplică) şi susţine că unele texte conţin erori gramaticale/de redactare [art. 70¹ alin. (4) şi alin. (6)], sunt neclare şi nu par a avea o justificare obiectivă [art. 70¹ alin. (7)], nu respectă rigorile specifice de tehnică legislativă (sunt reluate inutil unele dispoziţii care par a avea caracter general şi în cuprinsul unor norme speciale), sunt incomplete şi pot genera confuzii majore în procesul de aplicare [art. 70¹ alin. (5), art. 70² alin. (6) şi art. 70³ alin. (4)]. De asemenea, arată că actul normativ conţine unele norme care nu ar trebui să se regăsească în Legea nr. 24/2000, ci, eventual, în cuprinsul altor acte normative, cum ar fi regulamentele care reglementează funcţionarea celor două camere ale Parlamentului. Deşi a fost propusă amendarea unor dispoziţii din Legea nr. 24/2000 în scop de corelare, nu s-a ţinut seama de faptul că nu este necesară amendarea acestora în raport cu celelalte norme din actul normativ [modificările propuse la art. 55 alin. (1) şi art. 58 alin. (1), necorelate cu norma propusă la art. 70³ alin. (1)] şi nici de faptul că observaţiile şi propunerile din avizele Consiliului Legislativ au caracter consultativ, prevăzându-se că în situaţia în care această instituţie emite un aviz negativ, actul normativ nu se republică [art. 70¹ alin. (3) şi alin. (4)]. Guvernul apreciază că prin eliminarea dispoziţiei din forma iniţială a proiectului (care se regăseşte şi în forma în vigoare a Legii nr. 24/2000) referitoare la exceptarea de la republicare a actelor modificate sau completate prin ordonanţe ale Guvernului, noua reglementare este de natură să genereze discrepanţe cu actul de aprobare, în cazul în care acesta aduce alte modificări ordonanţei supuse aprobării, şi se poate ajunge la republicări succesive ale unui act normativ în intervale scurte de timp, total nejustificat. De asemenea, arată că a fost eliminată prevederea (deosebit de utilă) din proiectul iniţial referitoare la cazul codurilor şi al altor legi complexe, pentru care era prevăzut, pentru republicare, un termen de 60 de zile de la data publicării actului normativ de modificare şi/sau completare.37. În concluzie, Guvernul consideră că actul normativ poate genera serioase dificultăţi în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor sale şi chiar blocarea activităţii unor instituţii-cheie cu atribuţii în procesul de legiferare lato sensu (Consiliul Legislativ, Regia Autonomă „Monitorul Oficial"), iar aplicarea normelor ar putea chiar să genereze efecte grave şi contrare scopului declarat al actului normativ, respectiv acela de a asigura accesibilitatea şi previzibilitatea legii, inclusiv sub aspectul stabilităţii acesteia. Prin urmare, Guvernul susţine că sesizarea formulată de Preşedintele României este întemeiată, actul normativ supus controlului de constituţionalitate fiind neconstituţional în ansamblul său.38. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate. Vicepreşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale, sub forma de amicus curiae, opinia sa cu privire la sesizarea formulată.CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele:39. Actul de sesizare are ca obiect al criticilor de neconstituţionalitate dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, care prevăd: Articolul ILegea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 70 se modifică şi va avea următorul cuprins: Republicarea Art. 70. - (1) Republicarea actului normativ se face la aceeaşi dată cu publicarea actului normativ de modificare şi/sau completare. 2. După articolul 70 se introduc trei noi articole, articolele 70¹-70³, cu următorul cuprins: „Dispoziţii comune republicării actelor normative Art. 70¹. - (1) Actul normativ de bază se republică prin grija autorităţii publice emitente, procedura republicării fiind declanşată de ultimul act modificator, precizat în textul formei republicabile.
(2) Republicarea este operaţiunea tehnico-legislativă prin care se integrează prevederile modificate şi/sau a celor de completare în ansamblul reglementării, actualizându-se denumirile schimbate între timp, cum ar fi cele ale unor instituţii sau localităţi, dându-se, după caz, o nouă numerotare articolelor, alineatelor, capitolelor şi celorlalte structuri ale actului, precum şi refacerea trimiterilor potrivit noii numerotări.
(3) Republicarea legilor, a ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă, precum şi a hotărârilor Guvernului cu caracter normativ se realizează după avizarea de către Consiliul Legislativ a formei republicabile, la sesizarea Secretariatului General al Camerei Deputaţilor, al Senatului sau al Guvernului, după caz. În situaţia în care Consiliul Legislativ emite aviz negativ, actul normativ în cauză nu se republică.
(4) Avizul negativ se transmite prin grija emitentului formei republicabile a legilor, a ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă, precum şi a hotărârilor Guvernului comisiilor parlamentare permanente, respectiv ministerelor de resort, pentru a fi avute în vedere la următoarea modificare a actului normativ de bază, pentru a se putea republica.
(5) Prin excepţie de la prevederile art. 70, în cazul în care actul normativ de modificare sau de completare intră în vigoare la date diferite, republicarea actului normativ de bază se face la data intrării în vigoare a ultimei norme de modificare şi/sau completare.
(6) Republicarea se aplică de la data intrării în vigoare a actului normativ de modificate prevăzut la alin. (1).
(7) Republicarea actelor normative intrate în vigoare înainte de anul 2000, se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu integrarea prevederilor modificate şi/sau a celor de completare în ansamblul reglementării, actualizându-se denumirile schimbate între timp, cum ar fi cele ale unor instituţii sau localităţi, dându-se, după caz, o nouă numerotare articolelor, alineatelor, capitolelor şi celorlalte structuri ale actului.Republicarea legilor Art. 70². - (1) Republicarea legilor se face la aceeaşi dată cu publicarea actului normativ de modificare şi/sau completare.
(2) Republicarea legilor se realizează de către Camera decizională. În cazul legilor adoptate în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, republicarea se realizează de către Camera Deputaţilor.
(3) După sesizarea în fond a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor sau ale Senatului, după caz, cu o iniţiativă legislativă de modificare şi/sau completare a unei legi, Departamentul Legislativ al Camerei Deputaţilor sau al Senatului întocmeşte şi transmite comisiilor măsurile legislative necesare pentru republicarea legii.
(4) După adoptarea de către Parlament a unei iniţiative legislative de modificare şi/sau completare a unei legi, Secretariatul General al Camerei decizionale transmite forma republicabilă a actului de bază spre avizare Consiliului Legislativ.
(5) Consiliul Legislativ transmite avizul Camerei decizionale după adoptarea actului normativ modificator de către Camera decizională a Parlamentului şi până la promulgarea acestuia.
(6) Prin excepţie de la prevederile art. 70, în cazul în care actul normativ de modificare sau de completare intră în vigoare la date diferite, republicarea actului normativ de bază se face la data intrării în vigoare a ultimei norme de modificare şi/sau completare.
(7) În situaţia în care legea este modificată şi/sau completată prin ordonanţe sau/şi ordonanţe de urgenţă care nu sunt încă aprobate/respinse prin lege, republicarea actului normativ de bază integrează prevederile modificate şi/sau a celor de completare dispuse prin aceste ordonanţe, urmând ca după aprobarea/respingerea prin lege a acestora, actul de bază să se republice.
(8) Republicarea legii se realizează în Monitorul Oficial al României, Partea I.Republicarea actelor normative ale Guvernului Art. 70³. - (1) Republicarea actelor normative emise de Guvern, se face de către acesta odată cu publicarea actului de modificare/completare. Prin excepţie, în cazuri temeinic justificate, ordonanţele de urgenţă, ordonanţele şi hotărârile Guvernului modificate sau completate se republică în temeiul unei dispoziţii exprese cuprinse în actul de modificare, respectiv de completare, prin care se stabileşte şi termenul de republicare.
(2) Avizul Consiliului Legislativ pentru forma republicabilă a ordonanţelor de urgenţă, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului cu caracter normativ se solicită după aprobarea în şedinţa de Guvern a proiectului actului normativ de modificare şi sau completare care modifică actul de bază. În cazul în care, ulterior publicării acestora, se constată diferenţe între forma republicabilă avizată de Consiliul Legislativ şi forma republicată în Monitorul Oficial, Partea I, răspunderea revine organului emitent.
(3) Republicarea ordonanţelor de urgenţă, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului cu caracter normativ se realizează în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4) În cazul în care actul normativ de modificare sau de completare intră în vigoare la date diferite, republicarea actului normativ de bază se face la data intrării în vigoare a ultimei norme de modificare şi/sau completare.»3. La articolul 55, alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 55
(1) Dispoziţiile finale cuprind măsurile necesare pentru punerea în aplicare a actului normativ, data intrării în vigoare a acestuia conform art. 12, implicaţiile asupra altor acte normative, ca: abrogări, modificări, completări. 4. La articolul 58, alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 58
(1) După intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenţei acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, suspendarea sau altele asemenea. Articolul IIArticolul 15 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 3 iulie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: Articolul 15Republicarea actelor normative se face potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul III
(1) Articolul I intră în vigoare pe 1 ianuarie 2022.
(2) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a art. II-IV din prezenta lege, Senatul, Camera Deputaţilor, Guvernul şi Consiliul Legislativ îşi vor organiza câte o structură proprie de specialitate pentru republicarea actelor normative. Articolul IVPână la data de 31 decembrie 2021, republicarea actelor normative se realizează cu respectarea următoarelor dispoziţii:
(1) Republicarea actelor normative este declanşată de ultimul act modificator, precizat în textul formei republicabile şi se realizează în termen de 30 zile de la intrarea în vigoare actului de modificare/completare în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia codurilor a căror republicare se realizează în termen de 60 zile de la intrarea în vigoare a actului de modificare/completare;
(2) Transmiterea formei republicabile a legii, ordonanţei de urgenţă sau ordonanţei pentru obţinerea avizului Consiliului Legislativ se face în termen de 10 de zile de la data intrării în vigoare a actului de modificare/completare. În cazul codurilor, transmiterea se face în termen de 15 zile. Consiliul Legislativ emite avizul în termen de 15 zile, cu excepţia codurilor când termenul este de 25 zile.
(3) Actele normative avizate negativ de către Consiliul Legislativ nu se vor republica.
(4) Avizul negativ se transmite prin grija emitentului formei republicabile comisiilor parlamentare permanente, respectiv ministerelor de resort, pentru a fi avute în vedere la următoarea modificare a actului normativ de bază pentru a se putea republica.
(5) În situaţia în care legea este modificată şi/sau completată prin ordonanţe sau/şi ordonanţe de urgenţă care nu sunt încă aprobate/respinse prin lege, republicarea legii integrează prevederile modificate şi/sau a celor de completare dispuse prin aceste ordonanţe, urmând ca după aprobarea/respingerea prin lege a acestora, actul de bază să se republice.
(6) Consiliul Legislativ identifică şi transmite situaţia actelor normative ale emitenţilor, iar aceştia întocmesc formele republicabile potrivit alin. (1). 40. Autorul sesizării susţine că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), art. 61, art. 64 alin. (4), art. 73 alin. (3) lit. t) raportat la art. 79 alin. (2) din Constituţie, art. 74 alin. (1), art. 75 alin. (1), (3) şi (5), art. 76 alin. (1), art. 77 alin. (1), art. 78, art. 100 alin. (1), art. 115 alin. (5), precum şi ale art. 147 alin. (4) şi art. 156.41. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea menţionată, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27, sau Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragraful 32).42. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, prezenta obiecţie de neconstituţionalitate a fost formulată de Preşedintele României, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional şi la obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României a fost adoptată, în procedură ordinară, de Camera Deputaţilor, Cameră decizională, în data de 15 decembrie 2020, a fost depusă, în aceeaşi zi, la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii şi apoi trimisă spre promulgare, în data de 21 decembrie 2020. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 8 ianuarie 2021. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată în interiorul termenului de 20 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, şi că legea nu a fost promulgată de Preşedintele României, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării celor două condiţii. 43. Aşadar, nefiind incident un fine de neprimire a sesizării astfel formulate, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate. 44. Prin critica întemeiată pe dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. t) raportate la art. 79 alin. (2), precum şi pe dispoziţiile art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală, autorul sesizării a susţinut că legea criticată instituie reglementări ce privesc, pe de o parte, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, prin introducerea unei noi structuri organizatorice, şi, pe de altă parte, adăugarea unei noi competenţe în materia republicării pentru această autoritate constituţională. 45. Cu privire la primul aspect, Curtea reţine că, potrivit art. III alin. (2) din legea supusă controlului, „În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a art. II-IV din prezenta lege, Senatul, Camera Deputaţilor, Guvernul şi Consiliul Legislativ îşi vor organiza câte o structură proprie de specialitate pentru republicarea actelor normative". Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ prevede în capitolul II - Organizarea Consiliului Legislativ, la art. 8, alcătuirea acestei autorităţi din secţii (Secţia de drept public, Secţia de drept privat şi Secţia de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare), fiecare secţie având în componenţa sa sectoare, şi din departamente (Departamentul pentru armonizarea legislaţiei cu reglementările Uniunii Europene, Departamentul de informatică legislativă), precum şi din Secretariatul Consiliului Legislativ. Dispoziţiile art. 8 alin. (4) din lege prevăd că „Structura organizatorică a Consiliului Legislativ, nomenclatorul de funcţii şi numărul de posturi de conducere şi de execuţie, precum şi domeniile de activitate şi atribuţiile secţiilor, sectoarelor, departamentelor, secretariatului, precum şi ale celorlalte compartimente din cadrul aparatului Consiliului Legislativ se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ, aprobat în şedinţa comună a birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, cu avizul comisiilor juridice reunite". Potrivit art. 7 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 8 martie 2005, „Structura organizatorică a Consiliului Legislativ şi nomenclatorul de funcţii sunt prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la prezentul regulament". În anexa nr. 1 referitoare la Structura organizatorică a Consiliului Legislativ, în cadrul Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare este prevăzut Sectorul de republicări, rectificări, culegeri de acte normative-codexuri. Astfel, normele cu caracter organic stabilesc în mod expres (i) numărul de secţii şi denumirea lor [art. 8 alin. (1)], (ii) faptul că în cadrul secţiilor sunt organizate sectoare [art. 8 alin. (2)], (iii) numărul de departamente şi denumirea lor şi Secretariatul Consiliului Legislativ [art. 8 alin. (3)], precum şi (iv) faptul că structura organizatorică se stabileşte prin regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ. Aşadar, în vreme ce organizarea Consiliului este prevăzută prin norme cu caracter organic, structura organizatorică (organigrama) care cuprinde toate structurile/compartimentele ce alcătuiesc autoritatea publică este stabilită printr-un act infralegal, emis în temeiul şi în condiţiile legii organice.46. Curtea constată, aşadar, că, potrivit legislaţiei în vigoare, în cadrul Consiliului Legislativ există deja o structură de specialitate pentru republicarea actelor normative, astfel că noua reglementare nu aduce niciun element de noutate în sensul modificării structurii organizatorice a autorităţii publice şi cu atât mai puţin asupra organizării acesteia, neproducând niciun efect modificator asupra Legii nr. 73/1993. De altfel, reglementarea criticată, consacrând obligaţia Consiliului Legislativ de a-şi organiza o structură proprie de specialitate pentru republicarea actelor normative, nu numai că nu modifică norma legală în baza căreia sunt înfiinţate sectoarele şi celelalte compartimente din cadrul aparatului Consiliului Legislativ, care prevede expres că acestea se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ, dar nici nu instituie o derogare de la ea. Astfel, chiar dacă structura proprie de specialitate pentru republicarea actelor normative nu ar fi fost înfiinţată anterior adoptării actului normativ supus controlului, aceasta ar fi luat fiinţă tot prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ, aprobat în şedinţa comună a birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului.47. Prin urmare, Curtea constată că intervenţia legislativă nu are niciun efect asupra organizării acestei autorităţi constituţionale, nemodificând Legea nr. 73/1993, lege cu caracter organic, astfel că, sub acest aspect, obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.48. Cu privire la cel de-al doilea aspect criticat, care vizează adăugarea unei noi competenţe Consiliului Legislativ, prin introducerea caracterului conform al avizului negativ în materia republicării actelor normative, Curtea reţine că autorul sesizării a observat că dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 24/2000, în forma în vigoare, nu reprezintă decât o reiterare a dispoziţiei art. 5 din Legea nr. 73/1993, o transpunere în planul normelor de tehnică legislativă a unei atribuţii ce decurge din rolul constituţional al Consiliului Legislativ, precum şi din prevederile art. 156 din Constituţie, şi a concluzionat că „orice reglementare care vizează procedura republicării legilor, ordonanţelor şi hotărârilor de Guvern cu caracter normativ ce implică exercitarea acesteia de către Consiliul Legislativ într-o altă modalitate decât cea reglementată prin Legea nr. 73/1993 echivalează cu o intervenţie în domeniul legii organice". 49. Curtea constată că, deşi premisa de la care porneşte autorul sesizării vizează atribuţiile Consiliului Legislativ (care nu pot fi stabilite decât printr-o lege cu caracter organic), concluzia la care ajunge (şi anume că orice reglementare care vizează procedura republicării actelor normative echivalează cu o intervenţie în domeniul legii organice) vizează un aspect distinct, respectiv procedura republicării. Or, Curtea constată că în vreme ce stabilirea atribuţiilor acestei autorităţi publice se circumscrie dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 79, cu condiţia restrictivă de a fi stabilite prin lege organică - Legea nr. 73/1993 -, procedura de avizare nu aparţine domeniului organic, fiind reglementată separat printr-un act normativ cu caracter ordinar, respectiv Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Mai mult, Curtea observă că dispoziţiile Legii nr. 73/1993 nu au suferit nicio modificare din perspectiva atribuţiilor Consiliului Legislativ, această autoritate cu rol constituţional în sistematizarea, unificarea şi coordonarea întregii legislaţii păstrând atribuţia de avizare în procedura republicării actelor normative. Legea supusă controlului operează doar o modificare a condiţiilor în care intervine republicarea şi consacră expres caracterul conform al avizului negativ dat de Consiliu în această procedură. Cu alte cuvinte, diferenţa faţă de actuala reglementare vizează exclusiv consecinţele pe care avizul negativ le determină în procedura de republicare a actelor normative, şi nicidecum o nouă atribuţie a Consiliului Legislativ. Având în vedere această constatare, Curtea apreciază ca neîntemeiată şi din această perspectivă critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. t) raportate la art. 79 alin. (2) şi a dispoziţiilor art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală.50. În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 75 alin. (1) teza întâi din Constituţie, autorul sesizării susţine că, întrucât materia în care intervine legea supusă controlului aparţine domeniului organic, în procedura de adoptare nu a fost respectată ordinea de sesizare a Camerelor Parlamentului. Având în vedere că argumentele autorului sesizării se întemeiază pe pretinsul caracter organic al legii supuse controlului de constituţionalitate, determinat, în opinia sa, de modificarea prevederilor Legii nr. 73/1993 referitoare la organizarea şi atribuţiile Consiliului Legislativ, şi ţinând seama de faptul că în analiza realizată anterior Curtea a reţinut caracterul ordinar al legii controlate, respingând ca neîntemeiate criticile formulate, pentru identitate de motive, Curtea urmează să respingă şi critica întemeiată pe dispoziţiile art. 75 alin. (1) teza întâi din Constituţie, constatând că Parlamentul a respectat, în procedura de adoptare a legii, ordinea de sesizare a celor două Camere.51. O altă critică de neconstituţionalitate vizează încălcarea principiului bicameralismului, prevăzut de art. 61 alin. (2) din Constituţie, autorul sesizării susţinând că forma adoptată de Camera decizională cuprinde modificări majore de conţinut, iar configuraţia acesteia este semnificativ diferită faţă de cea adoptată de prima Cameră sesizată.52. Pe cale jurisprudenţială (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Decizia nr. 515 din 5 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 25 iulie 2017), Curtea a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea celor două criterii este de natură a afecta principiul constituţional care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ. Cu toate acestea, stabilind limitele principiului bicameralismului, prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Curtea a observat că aplicarea acestui principiu nu poate avea ca efect „deturnarea rolului de Cameră de reflecţie a primei Camere sesizate [...] în sensul că aceasta ar fi Camera care ar fixa în mod definitiv conţinutul proiectului sau propunerii legislative (şi, practic, conţinutul normativ al viitoarei legi), ceea ce are drept consecinţă faptul că cea de-a doua Cameră, Camera decizională, nu va avea posibilitatea să modifice ori să completeze legea adoptată de Camera de reflecţie, ci doar posibilitatea de a o aproba sau de a o respinge". Sub aceste aspecte, „este de netăgăduit că principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor; prin urmare, lipsirea Camerei decizionale de competenţa sa de a modifica sau completa legea astfel cum a fost adoptată de Camera de reflecţie, deci de a contribui la procesul de elaborare a legilor, ar echivala cu limitarea rolului său constituţional şi cu acordarea unui rol preponderent Camerei de reflecţie în raport cu cea decizională în procesul de elaborare a legilor. Într-o atare situaţie, Camera de reflecţie ar elimina posibilitatea Camerei decizionale de a conlucra la elaborarea actelor normative, aceasta din urmă putându-şi doar exprima prin vot poziţia cu privire la propunerea sau proiectul de lege deja adoptat de Camera de reflecţie, ceea ce este de neconceput". În consecinţă, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, că art. 75 alin. (3) din Constituţie, atunci când foloseşte sintagma „decide definitiv" cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Însă, în acest caz, Camera decizională nu poate modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa îndepărtării de la finalitatea urmărită de iniţiator.53. Pornind de la premisa că legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, Curtea constată că autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de către o singură Cameră. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, cu o serie de modificări şi completări faţă de forma adoptată de Senat, amendamente care fac obiectul controlului de constituţionalitate în prezenta cauză.54. Din analiza comparativă a conţinutului normativ al actelor adoptate în prima Cameră sesizată (Senatul), respectiv în Camera decizională (Camera Deputaţilor), Curtea observă că, pe de o parte, prima Cameră sesizată (Senatul, în şedinţa plenului din 25 februarie 2015) adoptă legea în forma iniţiată de Guvern, iar, pe de altă parte, Camera decizională (Camera Deputaţilor, în şedinţa plenului din 15 decembrie 2020) aduce completări legii iniţiate de Guvern, modificând o serie de dispoziţii adoptate de prima Cameră sesizată. Cu privire la modificarea Legii nr. 24/2000, legea adoptată în prima Cameră sesizată prevedea la art. I modificarea, într-un singur punct, a art. 70, în vreme ce legea adoptată în Camera decizională prevede la art. I o modificare a legii în 4 puncte. Astfel, dacă forma adoptată de Senat prevedea modificarea art. 70 din Legea nr. 24/2000, dându-i un nou cuprins cu 12 alineate, legea adoptată de Camera Deputaţilor prevede la art. I pct. 1 şi 2 modificarea art. 70 şi, respectiv, introducerea a trei noi articole, art. 70¹-70³. Art. 70, în forma adoptată în Camera decizională, reiterează soluţia legislativă cuprinsă în art. 70 alin. (1) în forma adoptată de prima Cameră sesizată, în vreme ce art. 70¹ (Dispoziţii comune republicării actelor normative, care are 7 alineate), art. 70² (Republicarea legilor, care are 8 alineate) şi art. 70³ (Republicarea actelor normative ale Guvernului, care are 4 alineate) reiau cu modificări dispoziţiile art. 70 alin. (2) şi alin. (4)-(12) în forma adoptată de prima Cameră. Camera decizională elimină dispoziţiile art. 70 alin. (3) din forma adoptată de prima Cameră sesizată, care prevedeau că în cazuri deosebite, precum cel al codurilor şi al altor legi complexe, republicarea se realizează în termen de cel mult 60 de zile de la data publicării actului normativ de modificare şi/sau completare. De asemenea, prin art. I pct. 3 şi 4 sunt modificate dispoziţiile art. 55 alin. (1), respectiv cele ale art. 58 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, norme care reglementează efectele juridice ale intrării în vigoare a unui act normativ şi care sunt în strânsă legătură cu dispoziţiile referitoare la republicarea actelor normative. 55. În continuare, Curtea reţine că art. II din legea supusă controlului reglementează în ambele forme adoptate de cele două Camere ale Parlamentului modificarea art. 15 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României. Astfel, în vreme ce Senatul abrogă alin. (1), modifică alin. (3) şi introduce un nou alineat, alin. (4), Camera Deputaţilor modifică dispoziţia legală dându-i un conţinut cuprins într-un singur alineat, care prevede că republicarea actelor normative se face potrivit Legii nr. 24/2000, eliminând obligaţia instituită în forma iniţială a legii în sarcina Regiei Autonome „Monitorul Oficial", de a pune la dispoziţia autorităţilor publice care au emis actul de modificare şi/sau de completare actul normativ de bază în forma publicată sau, după caz, în ultima formă republicată în format electronic editabil, precum şi obligaţia autorităţii publice care a emis actul de modificare şi/sau de completare de a menţiona în solicitarea adresată Regiei Autonome „Monitorul Oficial" elementele de identificare ale actului normativ de bază şi ale actelor normative de modificare şi/sau de completare.56. Analizând dispoziţiile art. III din legea supusă controlului, Curtea observă că acestea conţin dispoziţii cu privire la modul de aplicare a noilor reglementări. În vreme ce forma adoptată în prima Cameră sesizată dispune în art. IV, „în vederea luării măsurilor pentru asigurarea punerii legii în aplicare", o dată ulterioară de intrare în vigoare a noilor reglementări, forma adoptată în Camera decizională prevede la alin. (1) al art. III data intrării în vigoare a dispoziţiilor ce modifică Legea nr. 24/2000, iar la alin. (2) al aceluiaşi articol, o măsură concretă pentru asigurarea punerii în aplicare a legii, respectiv organizarea unor structuri de specialitate pentru republicarea actelor normative în cadrul autorităţilor publice emitente şi al Consiliului Legislativ.57. În fine, în vreme ce legea supusă controlului de constituţionalitate prevede în art. IV dispoziţii tranzitorii cu privire la aplicarea noilor dispoziţii, forma adoptată de prima Cameră sesizată cuprinde în art. III dispoziţii finale privind republicarea celor două legi modificate, Legea nr. 24/2000 şi Legea nr. 202/1998.58. În concluzie, Curtea observă că, deşi forma adoptată de Senat, prima Cameră sesizată, diferă faţă de cea adoptată de Camera Deputaţilor, Cameră decizională, între cele două forme ale legii nu există diferenţe majore de conţinut, legea finală dând substanţă şi efectivitate scopului urmărit de iniţiator, Guvernul României. Curtea constată, astfel, că legea, în redactarea pe care a adoptat-o Camera Deputaţilor, nu se îndepărtează în mod esenţial de textul adoptat în Senat şi nici de obiectivele urmărite de iniţiativa legislativă, prin modificările aduse, Camera Deputaţilor reglementând norme care au fost puse în dezbaterea Senatului, ca primă Cameră sesizată, elementele novatoare nefiind semnificative, de substanţă, ci, dimpotrivă, ele circumscriindu-se complementar obiectului de reglementare al legii iniţiate de Guvern.59. Bicameralismul nu înseamnă ca ambele Camere să se pronunţe asupra unei soluţii legislative identice, în Camera decizională putând exista abateri inerente de la forma adoptată de Camera de reflecţie, desigur, fără schimbarea obiectului esenţial al proiectului de lege/propunerii legislative. A nega posibilitatea Camerei decizionale de a se îndepărta de la forma votată în Camera de reflecţie ar însemna limitarea rolului său constituţional, iar caracterul decizional ataşat acesteia devine iluzoriu. S-ar ajunge la un veritabil mimetism în sensul că cea de-a doua Cameră se va identifica, în ceea ce priveşte activitatea sa legislativă, cu prima Cameră, neputându-se îndepărta în niciun fel de la soluţiile legislative pentru care a optat prima Cameră, ceea ce este contrar, până la urmă, chiar ideii de bicameralism.60. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea principiului bicameralismului atât timp cât legea adoptată de Camera decizională se referă la aspectele principiale pe care le-a avut în vedere proiectul de lege în forma sa însuşită de prima Cameră sesizată. În acest sens, modificările aduse formei adoptate de prima Cameră sesizată cuprind soluţii legislative care păstrează concepţia de ansamblu a acesteia şi sunt adaptate în mod corespunzător, fără a se abate de la forma adoptată de prima Cameră sesizată, în condiţiile în care forma finală a legii este mai cuprinzătoare sau mai bine articulată în cadrul ansamblului legii, cu realizarea anumitor coroborări inerente oricărei modificări (a se vedea în acest sens Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017).61. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă art. 61 alin. (2) din Constituţie; din contră, modul în care a fost adoptată legea criticată constituie o aplicare a principiului bicameralismului, caracterizat printr-o strânsă conlucrare şi colaborare între cele două Camere ale Parlamentului.62. Critica raportată la dispoziţiile art. 156 din Constituţie reprezintă o critică a neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. I pct. 2 cu referire la art. 70² din Legea nr. 24/2000, intitulat Republicarea legilor, care, în opinia autorului sesizării, nu distinge cărei categorii de legi i se aplică noua procedură de republicare, astfel că aceasta poate fi aplicabilă, contrar art. 156 din Legea fundamentală, inclusiv republicării Constituţiei, în cazul adoptării şi aprobării prin referendum a unei legi de revizuire.63. Curtea constată că, sub aspectul procedurii de revizuire, Constituţia României intră în categoria constituţiilor rigide, întrucât orice act legislativ modificator trebuie să parcurgă o procedură specială, reglementată prin normele constituţionale, derogatorie de la procedura legislativă obişnuită. Astfel, dispoziţiile art. 150, 151 şi art. 152 alin. (3) din Constituţia României stabilesc condiţiile de adoptare a unei legi de revizuire: (i) iniţiativa de revizuire aparţine unor subiecte de drept expres determinate, (ii) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război (limitele temporale ale revizuirii), (iii) propunerea de revizuire este dezbătută succesiv în fiecare Cameră a Parlamentului şi este adoptată cu votul majorităţii calificate: cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere, (iv) dacă cea de-a doua Cameră adoptă legea într-o redactare diferită de cea aprobată de prima Cameră, preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului vor iniţia procedura de mediere; dacă pe această cale nu se ajunge la un acord, cele două Camere, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, (v) în termen de 30 de zile de la data adoptării legii de revizuire, Guvernul organizează referendumul de aprobare a legii, (vi) legea de revizuire a Constituţiei intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Curţii Constituţionale de confirmare a rezultatelor referendumului. De asemenea, art. 156 din Constituţie conţine dispoziţii exprese cu privire la republicarea Constituţiei, prevăzând că (i) legea de revizuire a Constituţiei se publică în Monitorul Oficial al României în termen de 5 zile de la data adoptării, respectiv (ii) Constituţia, modificată şi completată, după aprobarea prin referendum, se republică de către Consiliul Legislativ, cu reactualizarea denumirilor, dându-se textelor o nouă numerotare.64. Analizând cadrul normativ în vigoare cu privire la republicarea legilor, Curtea reţine că dispoziţiile art. 70 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 24/2000 prevăd că „republicarea legilor [...] se face în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija autorităţii publice care a emis actul de modificare, respectiv de completare", iar „legile [...] se republică cu avizul Consiliului Legislativ asupra noului text, la sesizarea secretarului general al Camerei Deputaţilor". Deşi norma legală în vigoare nu distinge între categoriile de legi care sunt supuse republicării, este evident că aceasta vizează doar legile organice şi pe cele ordinare, care parcurg procedura obişnuită de adoptare prevăzută în competenţa legiuitorului ordinar, legi adoptate de Parlament şi promulgate de Preşedintele României, nicidecum legile constituţionale, adoptate de legiuitorul constituant derivat cu respectarea procedurii derogatorii stabilite de normele constituţionale. De altfel, cu privire la această din urmă categorie de legi, dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 73/1993 reiterează norma constituţională cuprinsă în art. 156, stabilind următoarele: „Consiliul Legislativ stabileşte forma republicabilă a Constituţiei, modificată şi completată, după aprobarea prin referendum a legii de revizuire a acesteia."65. Întrucât noua reglementare păstrează concepţia legislativă consacrată de normele în vigoare, instituţia republicării actelor normative prevăzută de Legea nr. 24/2000 fiind aplicabilă exclusiv legilor adoptate de Parlament şi supuse promulgării de către Preşedintele României, legile constituţionale rămânând supuse rigorilor exprese stabilite în art. 156 din Constituţie, Curtea va respinge critica autorului sesizării întemeiată pe aceste dispoziţii constituţionale.66. Critica raportată la dispoziţiile art. 79 alin. (1) din Constituţie este o critică de neconstituţionalitate intrinsecă a dispoziţiilor legale care prevăd caracterul conform al avizului negativ al Consiliului Legislativ emis în materia republicării actelor normative, respectiv a art. I pct. 2 cu referire la art. 70¹ alin. (3) teza finală din Legea nr. 24/2000 şi a art. IV alin. (3). Având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la natura juridică a avizului emis de Consiliul Legislativ, aceste dispoziţii sunt considerate contrare şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.67. Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 73/1993, „Consiliul Legislativ examinează şi avizează, în condiţiile legii, forma republicabilă a legilor, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, care au suferit intervenţii legislative şi pentru care s-a dispus republicarea". În prezent, sintagma „în condiţiile legii" se referă la condiţiile stabilite de Legea nr. 24/2000, care în art. 70 alin. (5) prevede că „Legile, precum şi ordonanţele şi hotărârile Guvernului se republică cu avizul Consiliului Legislativ asupra noului text, la sesizarea secretarului general al Camerei Deputaţilor sau, după caz, al Secretariatului General al Guvernului". Spre deosebire de dispoziţiile art. 3 şi 4 din Legea nr. 73/1993, care reglementează atribuţia Consiliului Legislativ de a aviza proiectele de legi şi propunerile legislative, respectiv proiectele de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter normativ, care prevăd expres, la art. 3 alin. (3) şi 4 alin. (2), caracterul consultativ al avizului în procedura de adoptare a actelor normative, dispoziţiile art. 5, care reglementează atribuţia Consiliului Legislativ de a aviza forma republicabilă a legilor, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, nu prevăd nimic cu privire la caracterul avizului emis de această autoritate în procedura republicării actelor normative, limitându-se la a stipula că acestea „se republică cu avizul Consiliului Legislativ asupra noului text". Noua reglementare prevede în art. 70¹ alin. (3) din Legea nr. 24/2000 că „Republicarea legilor, a ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă, precum şi a hotărârilor Guvernului cu caracter normativ se realizează după avizarea de către Consiliul Legislativ a formei republicabile [...]. În situaţia în care Consiliul Legislativ emite aviz negativ, actul normativ în cauză nu se republică".68. Analizând cadrul normativ constituţional şi legal în temeiul căruia se înfiinţează şi funcţionează Consiliul Legislativ, Curtea reţine că, potrivit art. 79 alin. (1) din Constituţie şi art. 1 alin. (1) din legea proprie de organizare şi funcţionare, acesta este un organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii şi care ţine evidenţa oficială a legislaţiei României. Având în vedere că după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenţei acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea [art. 58 alin. (1) din Legea nr. 24/2000], Curtea reţine că republicarea actului normativ se circumscrie noţiunii de „eveniment legislativ" şi reprezintă o activitate oficială care constă în realizarea de către emitenţi a unei noi forme a actului normativ, prin includerea tuturor intervenţiilor legislative la care a fost supusă forma originară a acestuia, operaţiune în urma căreia acesta dobândeşte o nouă redactare, dându-se textelor şi o nouă numerotare, dacă este cazul. De asemenea, Curtea observă că întocmirea formelor republicabile se realizează doar cu luarea în considerare a textelor oficiale publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 202/1998, care nu au fost modificate prin legea supusă controlului.69. Curtea constată că legea criticată schimbă natura juridică a instituţiei republicării, care devine dintr-o operaţiune administrativă, tehnico-legislativă, una care produce efecte legislative, deoarece, potrivit noilor dispoziţii ale art. 70, „republicarea actului normativ se face la aceeaşi dată cu publicarea actului normativ de modificare şi/sau completare", iar, potrivit art. 70¹ alin. (5), „prin excepţie de la prevederile art. 70, în cazul în care actul normativ de modificare sau de completare intră în vigoare la date diferite, republicarea actului normativ de bază se face la data intrării în vigoare a ultimei norme de modificare şi/sau completare". Cu alte cuvinte, noua reglementare prevede regula ca publicarea actului de modificare a actului normativ de bază să fie însoţită de republicarea, concomitentă şi indiferent de întinderea amendamentelor aduse, a actului de bază. Prin urmare, legea modifică în mod radical instituţia republicării actelor normative în Monitorul Oficial al României, condiţionând implicit intrarea în vigoare a actului normativ modificator de republicarea actului modificat. Pe lângă faptul că republicarea actului modificat concomitent cu actul modificator este imposibil de realizat în lumina dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 78, conform cărora o lege intră în vigoare după 3 zile de la data publicării, fiind de principiu că republicarea este o operaţiune subsecventă intrării în vigoare a actului modificator, situaţie care face imposibilă publicarea concomitentă a actului modificator cu textul actului modificat în forma republicată, Curtea constată că avizul Consiliului Legislativ, emis cu privire la forma republicabilă a legii, produce efecte asupra însuşi actului modificator a cărui publicare este, astfel, condiţionată de republicarea actului de bază. Mai mult, în cazul în care avizul este negativ, actul de bază nu poate fi republicat şi, implicit, nici actul normativ modificator nu poate fi publicat, deci nu poate intra în vigoare, împrejurare ce lipseşte de efecte juridice însuşi actul de legiferare care are ca rezultat legea adoptată de Parlament şi promulgată de Preşedintele României, ordonanţele, ordonanţele de urgenţă şi hotărârile Guvernului.70. Având în vedere că, în exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul Legislativ emite avize, în concordanţă cu rolul său de organ consultativ al Parlamentului, avizele acestuia adoptate în realizarea atribuţiilor constituţionale şi legale sunt, în mod evident, consultative, ele neputând să împiedice realizarea oricărui eveniment legislativ ce survine în existenţa unui act normativ. În Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 7 iulie 2020, Curtea a reţinut că „avizul Consiliului Legislativ este unul deosebit de important pentru că observaţiile formulate au drept finalitate sistematizarea, unificarea şi coordonarea întregii legislaţii, astfel că acesta trebuie să fie solicitat în prealabil adoptării actului normativ. Urmărirea şi implementarea cerinţelor impuse de Legea nr. 24/2000 asigură coerenţa întregului sistem de drept, iar Consiliul Legislativ este cel care, în mod primar, realizează această activitate. Consiliul Legislativ are obligaţia de a contribui la asigurarea coerenţei şi unificării legislaţiei (Decizia nr. 304 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 5 iulie 2017, paragraful 27). Avizul Consiliului Legislativ este de natură să contribuie la unitatea şi coerenţa textului actului normativ care urmează a fi adoptat, astfel că art. 79 alin. (1) din Constituţie nu se poate interpreta decât în sensul că solicitarea avizului trebuie să fie anterioară adoptării actului normativ vizat". Deşi jurisprudenţa Curţii Constituţionale a vizat doar procedura de adoptare a actelor normative, respectiv atribuţia Consiliului Legislativ prevăzută de art. 3 şi 4 din Legea nr. 73/1993, Curtea apreciază că argumentele reţinute cu privire la caracterul avizului emis de Consiliul Legislativ în această procedură sunt aplicabile mutatis mutandis cu privire la avizul emis în procedura republicării actului normativ, atribuţie prevăzută de art. 5 din Legea nr. 73/1993, în condiţiile în care republicarea actului normativ se realizează concomitent cu publicarea actului normativ de modificare şi/sau completare, deci are efect direct asupra unui act de legiferare.71. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. I pct. 2 cu referire la art. 70¹ alin. (3) teza finală din Legea nr. 24/2000 şi ale art. IV alin. (3) din legea supusă controlului de constituţionalitate contravin prevederilor art. 79 alin. (1) din Constituţie, care consacră rolul Consiliul Legislativ de organ consultativ de specialitate al Parlamentului.72. O altă critică de neconstituţionalitate intrinsecă este cea raportată la dispoziţiile art. 61 alin. (1) şi ale art. 64 alin. (4) din Constituţie, autorul sesizării susţinând că legiuitorul a conferit, prin dispoziţiile art. I pct. 2 cu referire la art. 70¹ alin. (4) şi la art. 70² alin. (3) din Legea nr. 24/2000 şi prin dispoziţiile art. IV alin. (4), comisiilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului un rol esenţial, decizional, cu privire la forma republicabilă a legilor de bază, ceea ce contravine rolului constituţional al Parlamentului şi al comisiilor permanente. De asemenea, întrucât stabileşte ca formele republicabile ale actelor normative prevăzute a fi modificate sau completate prin iniţiative legislative cu care au fost sesizate comisiile permanente să fie înaintate acestora de către departamentele legislative ale fiecărei Camere, dispoziţiile art. I pct. 2 cu referire la art. 70² alin. (3) din Legea nr. 24/2000 contravin şi prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţie referitoare la titularii iniţiativelor legislative.73. Curtea observă că dispoziţiile art. 70¹ alin. (4) introduse de legea criticată prevăd că avizul negativ al Consiliului Legislativ se transmite prin grija emitentului formei republicabile a legilor, a ordonanţelor şi a ordonanţelor de urgenţă, precum şi a hotărârilor Guvernului comisiilor parlamentare permanente, respectiv ministerelor de resort, pentru a fi avute în vedere la următoarea modificare a actului normativ de bază, pentru a se putea republica. Cu privire la republicarea legilor, art. 70² alin. (3) stabileşte că, după sesizarea în fond a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor sau ale Senatului, după caz, cu o iniţiativă legislativă de modificare şi/sau completare a unei legi, Departamentul Legislativ al Camerei Deputaţilor sau al Senatului întocmeşte şi transmite comisiilor măsurile legislative necesare pentru republicarea legii. La art. IV alin. (4), legea dedusă controlului precizează, ca normă tranzitorie de procedură a republicării, că avizul negativ al Consiliului Legislativ se transmite prin grija emitentului formei republicabile comisiilor parlamentare permanente, respectiv ministerelor de resort, pentru a fi avute în vedere la următoarea modificare a actului normativ de bază pentru a se putea republica.74. Curtea reţine, de asemenea, că, potrivit dispoziţiilor art. 70² alin. (2), nou-introduse, „Republicarea legilor se realizează de către Camera decizională. În cazul legilor adoptate în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, republicarea se realizează de către Camera Deputaţilor". Având în vedere că republicarea actului normativ este o operaţiune tehnico-legislativă care are ca scop integrarea prevederilor modificate şi/sau a celor de completare în ansamblul reglementării de bază, actualizându-se denumirile unor instituţii sau localităţi, dându-se o nouă numerotare articolelor, alineatelor, capitolelor şi celorlalte structuri ale actului, cu refacerea trimiterilor potrivit noii numerotări, Curtea constată că instituţia republicării nu reprezintă un act de legiferare, ci un act tehnic de includere într-un singur act normativ a tuturor intervenţiilor legislative operate asupra actului normativ de bază, deci a unor norme aflate deja în vigoare. Prin urmare, nu poate fi reţinută critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi ale art. 64 alin. (4) din Constituţie, întrucât cu prilejul republicării unui act normativ nu se execută un act de legiferare, nu se adoptă o nouă lege, astfel că nu poate fi reţinută incidenţa art. 61 alin. (1) din Constituţie şi, implicit, nu se pune problema transferului unei atribuţii decizionale de la plenul Camerei către o comisie parlamentară. În plus, având în vedere că nu se derulează o procedură de legiferare, întocmirea şi transmiterea măsurilor legislative necesare pentru republicarea legii către comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor sau ale Senatului de către departamentele legislative ale Camerelor Parlamentului nu pot fi asimilate unei iniţiative legislative căreia să-i fie aplicabile exigenţele prevăzute de art. 74 alin. (1) din Constituţie. Cu alte cuvinte, întrucât departamentele legislative nu dobândesc calitatea de titular al iniţiativei legislative, Curtea constată că dispoziţiile constituţionale invocate de autorul sesizării nu sunt incidente în procedura republicării actelor normative, critica cu un atare obiect fiind neîntemeiată. 75. Cu toate acestea, Curtea observă că autonomia regulamentară de care beneficiază cele două Camere ale Parlamentului, în temeiul dispoziţiilor constituţionale prevăzute de art. 64 alin. (1), le dă dreptul acestora de a dispune cu privire la propria organizare şi la procedurile de desfăşurare a lucrărilor parlamentare. Regulamentele parlamentare - Regulamentul Camerei Deputaţilor, Regulamentul Senatului şi Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului -, sub aspectul naturii lor juridice, sunt hotărâri ale Parlamentului, adoptate nu în virtutea calităţii de autoritate legiuitoare a Parlamentului, ci în calitate de corpuri autonome, învestite cu o putere de organizare şi funcţionare proprie. Fiecare Cameră adoptă propriul regulament, act cu caracter normativ de sine stătător, în conformitate cu competenţa atribuită de Constituţie, prin care dispune înfiinţarea de comisii, organe interne de lucru ale Camerelor Parlamentului a căror activitate are caracter pregătitor pentru a oferi forului deliberativ toate elementele necesare adoptării deciziei. Comisiile se constituie dintr-un număr restrâns de deputaţi sau senatori, specializaţi pe un anumit domeniu, cu o componenţă şi o structură care respectă configuraţia politică a fiecărei Camere. Dezbaterile specializate care au loc în cadrul şedinţelor acestor comisii se finalizează cu întocmirea de rapoarte sau avize care au rolul de a pregăti şi facilita desfăşurarea lucrărilor Camerelor, respectiv a dezbaterilor care vor avea loc în plenul acestora. Necesitatea creării acestor organe de lucru a fost impusă de asigurarea eficienţei activităţii unui corp deliberativ numeros. Atribuţiile acestor organe de lucru ale Parlamentului sunt stabilite, aşadar, în virtutea principiului autonomiei parlamentare, prin regulamentele de organizare şi funcţionare ale Camerelor.76. În această lumină, stabilirea prin lege a unor atribuţii şi obligaţii în sarcina comisiilor permanente ale celor două Camere cu privire la procedura republicării actelor normative, chiar dacă aceste atribuţii nu vizează în mod direct procedura de legiferare, fiind însă în strânsă legătură cu funcţia de legiferare a Parlamentului, încalcă prevederile art. 64 alin. (1) din Constituţie, care prevăd că organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere, deci implicit atribuţiile organelor sale de lucru, se stabilesc prin regulamentele proprii. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. I pct. 2 cu referire la art. 70¹ alin. (4) şi la art. 70² alin. (3) din Legea nr. 24/2000, precum şi cele ale art. IV alin. (4) încalcă principiul autonomiei parlamentare, consacrat de art. 64 alin. (1) din Constituţie, în virtutea căruia Camerele Parlamentului adoptă regulamente, în calitate de corpuri autonome, învestite cu putere de organizare şi funcţionare proprie. 77. O altă critică de neconstituţionalitate intrinsecă vizează faptul că, potrivit noilor dispoziţii ale art. 70 şi ale art. 70¹ alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr. 24/2000, republicarea actului normativ se realizează la aceeaşi dată cu publicarea actului normativ de modificare şi/sau completare, procedura republicării fiind declanşată de ultimul act modificator, precizat în textul formei republicabile, republicarea aplicându-se de la data intrării în vigoare a ultimului act modificator. Autorul sesizării susţine că autoritatea publică emitentă va fi în imposibilitatea de a identifica şi integra în mod corect ultimul act modificator, iar Consiliul Legislativ va întâmpina dificultăţi în procedura de avizare, ceea ce va genera un blocaj instituţional şi, implicit, împiedicarea publicării şi intrării în vigoare a actelor normative emise în exercitarea competenţelor constituţionale în materie de legiferare prevăzute la art. 61, art. 77 alin. (1), art. 100 alin. (1) şi art. 115 alin. (5) din Constituţie.78. Curtea constată că este de principiu faptul că republicarea este o operaţiune subsecventă intrării în vigoare a actului modificator şi că ea trebuie să aibă în vedere modificările publicate în Monitorul Oficial al României, deci textele oficiale, publicarea acestora precedând republicarea actului normativ de bază. Consiliul Legislativ nu poate aviza republicarea decât după publicarea în Monitorul Oficial al României a actului care dispune modificarea/ completarea, întrucât numai normele publicate au caracter oficial.79. Curtea observă că modificări de fond asupra actului modificator aflat în procedură de legiferare pot apărea până în momentul adoptării acestuia (în şedinţa Camerei decizionale a Parlamentului sau a Guvernului), iar corecturi gramaticale sau de tehnică legislativă pot surveni în orice moment până la publicarea actului în Monitorul Oficial al României, ceea ce, în ipoteza unei publicări simultane a actului modificator cu republicarea actului de bază, ar impune inerent o corectare a formei republicabile, împrejurarea care ar întârzia nepermis intrarea în vigoare a actului normativ modificator. Astfel, se adaugă elementul timp, care este necesar pentru întocmirea formei republicabile a actului de către organul emitent şi circuitul acestei operaţiuni, precum şi procedurile specifice de întocmire a formelor republicabile, respectiv luarea în considerare numai a textelor adoptate şi publicate în Monitorul Oficial al României, inclusiv obţinerea şi operarea observaţiilor din avizul Consiliului Legislativ.80. În ipoteza transmiterii concomitente spre avizare atât a actului de modificare/completare, cât şi a formei republicabile a actului de bază, avizul pe care Consiliul Legislativ îl emite pentru actul modificator lipseşte de efecte avizul dat pentru forma republicabilă a actului de bază. Astfel, orice observaţie şi propunere a Consiliului Legislativ referitoare la actul de modificare, care este preluată în forma finală a actului de modificare, determină caducitatea formei republicabile primite odată cu acesta, care trebuie reactualizată. În ipoteza transmiterii spre avizare Consiliului Legislativ a formei republicabile a actului de bază doar după încheierea întregii proceduri de adoptare a actului modificator, publicarea ambelor acte la aceeaşi dată presupune trecerea unei anumite perioade de timp necesare analizei formei republicabile a actului de bază. Astfel, actul de modificare, pentru a putea fi publicat, trebui să aştepte finalizarea procedurii de avizare a formei republicabile, fiind astfel exclusă posibilitatea publicării în Monitorul Oficial al României a actului de modificare imediat după adoptarea sa.81. Curtea mai reţine că în cazul actelor normative modificatoare cu dată ulterioară de intrare în vigoare sau al celor care conţin dispoziţii care intră în vigoare la date diferite, ipoteză reglementată de art. 70¹ alin. (5) din Legea nr. 24/2000, publicarea acestora concomitent cu publicarea formei republicabile a actului de bază ar putea crea confuzii cu privire la textele în vigoare. Având în vedere faptul că intervenţiile legislative pot viza abrogări sau modificări de elemente structurale ale actului (articole, alineate, litere, puncte), în cazul acestui tip de acte, este practic imposibil de realizat o republicare înainte de intrarea în vigoare a actului de modificare. Norma criticată poate genera dificultatea de identificare a normelor în vigoare şi din cauza renumerotării articolelor, existând posibilitatea interpretării că anumite norme sunt în vigoare de la o dată ulterioară, menţionată în text, deşi asupra acestora nu s-au operat intervenţii legislative de la data adoptării actului de bază. Or, într-o atare situaţie, procesul de identificare şi de aplicare a normelor este nu numai anevoios, dar poate chiar genera o aplicare neunitară a legii. Mai mult, în ipoteza în care actele normative necesită emiterea unor norme metodologice, emitenţii acestor acte de punere în aplicare a legii se vor afla în imposibilitatea de a determina cu precizie, ca urmare a republicării actelor, forma normativă la care să se raporteze şi care corespunde realităţii legislative.82. De asemenea, Curtea constată că noua reglementare a art. 70 din Legea nr. 24/2000 elimină temeiul legal în baza căruia este declanşată procedura de republicare a unui act normativ, element esenţial din cuprinsul actelor modificatoare care reflectă voinţa expresă a legiuitorului de a realiza republicarea, şi instituie obligaţia de republicare a actului normativ, indiferent de numărul, întinderea şi importanţa modificărilor/completărilor aduse acestuia, odată cu fiecare act normativ modificator. 83. Cu toate că legiuitorul a motivat această schimbare radicală a procedurii de republicare a actelor normative în Monitorul Oficial al României, Partea I, ca o măsură care să asigure accesibilitatea şi previzibilitatea normelor juridice, Curtea constată că, întrucât nu reprezintă acte de legiferare, nefiind rezultatul activităţii Parlamentului sau a Guvernului, în calitate de legiuitori, ci doar acte tehnico-legislative menite să asigure sistematizarea unor acte normative, republicările ar trebui realizate numai în baza unui temei legal, stipulat în ultimul act de modificare/completare, actualul cadru legislativ dovedindu-se a fi funcţional în ceea ce priveşte operaţiunile pe care le implică o republicare şi garantând corectitudinea acestora.84. Nu în ultimul rând, Curtea constată că soluţia legislativă supusă controlului ridică probleme şi din perspectiva oportunităţii republicării unui act normativ ori de câte ori asupra sa operează evenimente legislative. Având în vedere că noua reglementare consacră necesitatea republicării întregului fond legislativ, Curtea observă că există acte de mică întindere, cu modificări care nu sunt de natură a afecta structura şi fondul reglementării în mod substanţial, dar, în egală măsură, există acte de mare întindere şi complexitate, cu modificări multiple într-un interval scurt de timp. Astfel, în ipoteza în care intervenţia legislativă este redusă, nemodificând esenţial sau semnificativ actul de bază (de exemplu, se modifică un singur element structural), iar actul normativ este unul de mare întindere şi complexitate (de exemplu, un cod), republicarea se dovedeşte a fi ineficientă şi chiar inutilă (inclusiv din perspectivă economică).85. Pentru toate argumentele expuse, având în vedere, pe de o parte, că republicarea nu poate fi realizată decât pe baza unor texte oficiale, publicate în Monitorul Oficial al României, şi, pe de altă parte, că din cauza complexităţii procesului de redactare a actului normativ în forma cerută pentru republicare, procedura republicării implică elementul timp, Curtea apreciază că, în actualul cadru normativ, publicarea concomitentă a actului modificator cu textul actului modificat în forma republicată este imposibil de realizat. Din această perspectivă, Curtea constată că prevederile art. I pct. 1 din legea supusă controlului de constituţionalitate cu referire la art. 70 din Legea nr. 24/2000 şi prevederile art. I pct. 2 cu referire la art. 70¹ alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr. 24/2000 încalcă prevederile art. 61 alin. (1), art. 78 şi ale art. 108 din Constituţie, întrucât publicarea legii de modificare sau completare a unui act normativ, promulgată de Preşedintele României, respectiv publicarea ordonanţelor, a ordonanţelor de urgenţă şi a hotărârilor Guvernului este condiţionată de publicarea concomitentă a formei republicabile a respectivului act normativ de bază, intrarea în vigoare a actelor normative de modificare/completare fiind amânată până la stabilirea formei republicabile a actului de bază.86. Mai mult, întrucât dispoziţiile criticate nu se corelează cu actele normative aflate în vigoare şi promovează soluţii normative ce se exclud reciproc prin raportare la dreptul pozitiv (a se vedea dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 202/1998, care prevăd că „Reproducerea legilor şi a celorlalte acte normative se face numai după textele publicate în Monitorul Oficial al României"), Curtea apreciază că se încalcă principiul securităţii juridice, principiu ce constituie o dimensiune fundamentală a statului de drept, astfel cum este consacrat în mod expres prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală. 87. În lumina celor expuse, deşi obiectivele propuse - de accesibilitate şi previzibilitate a normelor juridice - sunt necesare şi oportune pe fond, în practică nu pot fi atinse şi îndeplinite prin soluţia legislativă care prevede întocmirea formei republicabile înaintea publicării ultimului act modificator. Curtea constată că prin aplicarea măsurilor adoptate dispare raţiunea operaţiunii de republicare, aceea de a oferi accesibilitate, simplitate şi actualitate, pe fondul unei dorite şi necesare stabilităţi legislative, astfel încât efectele legii pot fi total contrare intenţiei avute în vedere de legiuitor. 88. În ceea ce priveşte critica ce vizează caracterul imprecis, neclar, paralelismele legislative create de actul normativ şi lipsa de rigoare în alegerea soluţiilor legislative, în concluzie, nerespectarea normelor de tehnică legislativă şi a jurisprudenţei instanţei constituţionale în această materie, Curtea apreciază că este întemeiată pentru motivele ce urmează a fi expuse. Astfel, dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 24/2000, modificate prin art. I pct. 1 din legea dedusă controlului de constituţionalitate, care prevăd că „Republicarea actului normativ se face la aceeaşi dată cu publicarea actului normativ de modificare şi/sau completare", sunt reluate în alte două articole subsecvente, art. 70² alin. (1) şi art. 70³ alin. (1) din Legea nr. 24/2000, introduse prin art. I pct. 2 din legea criticată. De asemenea, dispoziţiile art. 70¹ alin. (5) din Legea nr. 24/2000, introduse prin art. I pct. 2 din legea dedusă controlului de constituţionalitate, care prevăd că, „în cazul în care actul normativ de modificare sau de completare intră în vigoare la date diferite, republicarea actului normativ de bază se face la data intrării în vigoare a ultimei norme de modificare şi/sau completare", sunt reluate în alte două articole subsecvente, art. 70² alin. (6) şi art. 70³ alin. (4) din Legea nr. 24/2000, introduse prin art. I pct. 2 din legea criticată. Curtea constată că tehnica legislativă defectuoasă determină paralelisme legislative realizate chiar în cuprinsul legii privind normele de tehnică legislativă, aspect contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii. 89. Cu privire la dispoziţiile art. 70² alin. (7) din Legea nr. 24/2000, în forma stabilită de art. I pct. 2 din legea criticată, care prevăd că, „în situaţia în care legea este modificată şi/sau completată prin ordonanţe sau/şi ordonanţe de urgenţă care nu sunt încă aprobate/respinse prin lege, republicarea actului normativ de bază integrează prevederile modificate şi/sau a celor de completare dispuse prin aceste ordonanţe, urmând ca după aprobarea/respingerea prin lege a acestora, actul de bază să se republice", Curtea constată că actul normativ de bază va suporta o dublă republicare, în formă identică, în ipoteza aprobării ordonanţei sau a ordonanţei de urgenţă printr-o lege care nu modifică/completează conţinutul normativ al actului Guvernului. Astfel, întrucât norma criticată nu distinge, indiferent dacă legea de aprobare aduce sau nu modificări textului ordonanţei în cauză, actul normativ de bază va fi republicat odată cu publicarea legii de aprobare a ordonanţei, ceea ce contravine scopului urmărit de legiuitor cu privire la accesibilitatea şi previzibilitatea normelor juridice şi însăşi raţiunii instituţiei republicării, cu încălcarea principiului legalităţii, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie.90. Cu privire la excepţia de la regula republicării actului de bază concomitent cu publicarea actului modificator, prevăzută de art. I pct. 2 cu referire la art. 70³ alin. (1) teza finală din Legea nr. 24/2000, în ceea ce priveşte ordonanţele de urgenţă, ordonanţele şi hotărârile Guvernului, a căror republicare ar urma să aibă un alt regim, şi anume în cazuri temeinic justificate, „se republică în temeiul unei dispoziţii exprese cuprinse în actul de modificare, respectiv de completare, prin care se stabileşte şi termenul de republicare", având în vedere ponderea mare în totalul legislaţiei a actelor normative emise de Guvern raportat la actele Parlamentului (potrivit datelor prezentate în expunerea de motive care a însoţit proiectul de lege, în intervalul 2000-2015 au fost adoptate aproximativ: 6.210 legi, 2.332 ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, 827 de ordonanţe ale Guvernului şi 21.252 de hotărâri ale Guvernului), Curtea constată că excepţia reprezintă, de facto, regula în materia republicării actelor normative. În aceste condiţii, regimul juridic diferenţiat aplicabil „în cazuri temeinic justificate" republicării actelor Guvernului, şi anume doar în temeiul unei dispoziţii de republicare şi într-un termen expres prevăzut în actul de modificare, afectează însăşi raţiunea adoptării legii supuse controlului de constituţionalitate. Sintagma „cazuri temeinic justificate" este una lipsită de claritate şi precizie, aprecierea incidenţei acestor cazuri fiind lăsată la latitudinea arbitrară a Guvernului, atâta vreme cât norma criticată nu prevede dacă justificarea trebuie să existe în cuprinsul instrumentului de motivare al actului normativ sau în cuprinsul actului normativ. Opţiunea legiuitorului de a institui această „excepţie" anulează scopul declarat al modificărilor adoptate, restrângând sfera de incidenţă a instituţiei republicării, în noua viziune a legiuitorului, doar la actele Parlamentului, ceea ce contravine principiului legalităţii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie. 91. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate care vizează neclaritatea dispoziţiilor art. 70³ alin. (2) din Legea nr. 24/2000, în forma stabilită de legea criticată la art. I pct. 2 din legea supusă controlului, Curtea observă că aceste dispoziţii stabilesc răspunderea organului emitent în cazul în care, ulterior publicării formei republicabile a ordonanţelor de urgenţă, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului cu caracter normativ şi a actului normativ de modificare a actului de bază, se constată diferenţe între forma republicabilă avizată de Consiliul Legislativ şi forma republicată în Monitorul Oficial l României, Partea I. Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 70¹ alin. (1), actul normativ de bază se republică prin grija autorităţii publice emitente [Camera decizională a Parlamentului, iar în cazul legilor adoptate în şedinţă comună a celor două Camere, Camera Deputaţilor, potrivit art. 70² alin. (2), respectiv Guvernul, potrivit art. 70³ alin. (1)], este evident că răspunderea pentru forma republicată aparţine autorităţii publice emitente şi nicidecum autorităţii publice avizatoare, prin republicarea actului de bază, autoritatea emitentă asumându-şi atât conţinutul, cât şi elementele de structură ale formei republicabile. Fără a stabili o formă de răspundere juridică expresă, Curtea constată că scopul normei este acela de a accentua rolul decizional al autorităţii emitente în procedura republicării actelor normative, astfel că nu poate reţine critica de neconstituţionalitate care vizează neclaritatea textului de lege. 92. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, în ceea ce priveşte soluţia de admitere, şi cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte soluţia de respingere,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că dispoziţiile art. I pct. 1 cu referire la art. 70 din Legea nr. 24/2000, ale art. I pct. 2 cu referire la art. 70¹ alin. (1), alin. (3) teza finală, alin. (4), (5) şi (6) din Legea nr. 24/2000, ale art. I pct. 2 cu referire la art. 70² alin. (1), (3), (6) şi (7) din Legea nr. 24/2000, ale art. I pct. 2 cu referire la art. 70³ alin. (1) şi (4) din Legea nr. 24/2000 şi ale art. IV alin. (3) şi (4) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României sunt neconstituţionale.2. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate cu privire la celelalte prevederi ale Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României şi constată că acestea sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 10 februarie 2021.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent-şef,Mihaela Senia Costinescu