DECIZIE   Nr. VIII din 21 decembrie 2000

ACT EMIS DE: CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE - SECTIILE UNITE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 84 din 19 februarie 2001

    Sub presedintia presedintelui Curtii Supreme de Justitie, Paul Florea, s-a luat in examinare recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedura civila in cazul solutionarii cererilor avand ca obiect partajarea bunurilor comune dobandite de soti in timpul casatoriei, in cazul in care valoarea masei partajabile depaseste suma prevazuta in acest text de lege.
    Ministerul Public a fost reprezentat de Ion Ionescu, prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie.
    Prim-adjunctul procurorului general a sustinut recursul in interesul legii, cerand a se decide in sensul ca, indiferent de valoarea masei partajabile, competenta de a solutiona cererile avand ca obiect partajarea bunurilor comune dobandite de soti in timpul casatoriei revine judecatoriei atat in cazul in care aceste cereri au fost introduse concomitent cu actiunea principala de desfacere a casatoriei, cat si atunci cand sunt formulate separat.

    SECTIILE UNITE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
    In aplicarea prevederilor art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedura civila instantele s-au pronuntat diferit cu privire la competenta de solutionare a cererilor avand ca obiect partajarea bunurilor comune dobandite de soti in timpul casatoriei.
    Astfel, unele instante au considerat ca atat in cazul in care cererile avand ca obiect partajarea bunurilor comune dobandite de soti in timpul casatoriei sunt introduse concomitent cu actiunea principala de desfacere a casatoriei, cat si atunci cand aceste cereri sunt formulate separat, competenta de a le solutiona revine tribunalului daca valoarea masei partajabile depaseste 150 milioane lei, deoarece in ambele ipoteze se ia in considerare criteriul valoric stabilit la art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedura civila.
    Alte instante, dimpotriva, s-au pronuntat in sensul ca tribunalului ii revine competenta de a solutiona cererea de partajare a bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei in cazul cand valoarea masei partajabile depaseste cuantumul prevazut de lege mentionat numai daca o atare cerere este formulata dupa desfacerea casatoriei. S-a considerat ca o atare cerere de partajare are caracter principal, fiind de sine statatoare, iar nu accesorie sau incidentala, astfel ca intr-un asemenea caz competenta materiala de solutionare este supusa criteriului valoric stabilit la art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedura civila.
    In fine, au fost si instante care au hotarat ca, indiferent de valoarea masei partajabile, competenta de a solutiona cererile avand ca obiect partajarea bunurilor comune dobandite de soti in timpul casatoriei revine judecatoriei atat in cazul in care aceste cereri au fost introduse concomitent cu actiunea principala de desfacere a casatoriei, cat si atunci cand sunt formulate separat.
    Aceste din urma instante au procedat corect.
    Intr-adevar, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedura civila, tribunalele judeca in prima instanta, intre altele, "procesele si cererile privind drepturi si obligatii rezultand din raporturile juridice civile, al caror obiect are o valoare de peste 150 milioane lei".
    Aceasta dispozitie, de stabilire a competentei materiale a instantelor in raport cu criteriul valoric al obiectului raporturilor juridice civile la care se refera procesele si cererile deduse judecatii, nu este insa aplicabila si in cazul raporturilor juridice privind dreptul familiei.
    Prin prevederile acestui cod, intrat in vigoare la 4 ianuarie 1954, sunt reglementate, intre altele, incheierea si desfacerea casatoriei, efectele casatoriei, fiind totodata stabilite drepturile si obligatiile patrimoniale ale sotilor.
    In acest cadru este fireasca includerea dispozitiilor legale referitoare la partajul bunurilor comune ale sotilor in Codul familiei, care prevede la art. 36 ca "la desfacerea casatoriei bunurile comune se impart intre soti, potrivit invoielii acestora", iar "daca sotii nu se invoiesc asupra impartirii bunurilor comune, va hotari instanta judecatoreasca".
    Rezultand astfel ca orice cerere de partajare a bunurilor comune, intemeiata pe dispozitiile art. 36 din Codul familiei, nu poate fi privita decat ca o cerere accesorie la actiunea principala de divort, indiferent daca a fost formulata o data cu aceasta sau separat, dupa desfacerea casatoriei, este evident ca solutionarea ei nu poate fi atribuita, sub aspectul competentei materiale, in raport cu criteriul valoric instituit prin art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedura civila, ci numai tinandu-se seama de obiectul actiunii principale, respectiv desfacerea casatoriei.
    Pe problema in discutie isi au aplicatiune, asadar, dispozitiile art. 17 din Codul de procedura civila, potrivit carora "cererile accesorii si incidentale sunt in caderea instantei competente sa judece cererea principala". Este vorba de o extindere a competentei care are loc in cazul in care instanta investita cu o cauza de competenta sa devine competenta sa examineze si cererile accesorii, precum si cele incidentale, formulate de una dintre parti ori chiar de un al treilea. Aceste cereri care extind sfera procesului au o anumita legatura de conexitate cu actiunea principala, astfel ca se impune, pentru o mai buna administrare a justitiei sa fie judecate deodata cu cererea principala.
    Aceasta este ratiunea pentru care are loc o prelungire sau o prorogare a competentei printr-o dispozitie a legii, altfel spus, o prorogare legala de competenta.
    Prin urmare cererile avand ca obiect partajarea bunurilor comune dobandite de soti in timpul casatoriei, indiferent de valoarea masei partajabile, revin competentei de solutionare a judecatoriei atat in cazul in care au fost introduse concomitent cu actiunea principala de desfacere a casatoriei, cat si atunci cand asemenea cereri sunt formulate separat.
    Pentru identitate de ratiune, fata de prevederile art. 36 alin. 2 din Codul familiei si ale art. 17 din Codul de procedura civila, aceeasi solutie se impune si in cazul cererilor formulate de soti in timpul casatoriei pentru impartirea bunurilor comune.

    In consecinta, fata de considerentele ce preceda, in temeiul art. 26 lit. b) din Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993, republicata, precum si al art. 329 din Codul de procedura civila, urmeaza a se admite recursul in interesul legii si a se stabili ca, indiferent de valoarea masei partajabile, competenta de solutionare a cererilor avand ca obiect partajarea bunurilor comune dobandite de soti in timpul casatoriei revine judecatoriei atat in cazul in care aceste cereri au fost introduse concomitent cu actiunea principala de desfacere a casatoriei, cat si atunci cand sunt formulate separat.

    PENTRU ACESTE MOTIVE
    In numele legii
    DECIDE:

    Admite recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie.
    Stabileste ca, indiferent de valoarea masei partajabile, competenta de a solutiona cererile avand ca obiect partajarea bunurilor comune dobandite de soti in timpul casatoriei revine judecatoriei atat in cazul in care aceste cereri au fost introduse concomitent cu actiunea principala de desfacere a casatoriei, cat si atunci cand sunt formulate separat.
    Obligatorie pentru instante, conform art. 329 alin. 3 teza a II-a din Codul de procedura civila.
    Pronuntata in sedinta publica la data de 21 decembrie 2000.

            PRESEDINTELE CURTII SUPREME DE JUSTITIE,
                         PAUL FLOREA

                              Prim magistrat asistent,
                              Ioan Raileanu