Augustin Zegrean |
- preşedinte |
Aspazia Cojocaru |
- judecător |
Acsinte Gaspar |
- judecător |
Petre Lăzăroiu |
- judecător |
Mircea Ştefan Minea |
- judecător |
Ion Predescu |
- judecător |
Puskás Valentin Zoltán |
- judecător |
Tudorel Toader |
- judecător |
Ingrid Alina Tudora |
- magistrat-asistent |
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 975 din Codul civil, excepţie ridicată de Simion Jr. Arcălean, Leontina Arcălean şi Mihaela-Teodora Ştefan în Dosarul nr. 10.980/190/2010 al Judecătoriei Bistriţa - Secţia civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 471D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece aceasta nu este motivată, conform exigenţelor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 29 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 10.980/190/2010, Judecătoria Bistriţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 975 din Codul civil, excepţie ridicată de Simion Jr. Arcălean, Leontina Arcălean şi Mihaela-Teodora Ştefan într-o cauză civilă având ca obiect o acţiune pauliană.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 975 din Codul civil contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), precum şi celor ale art. 44 alin. (1), (2) şi (8), fără a argumenta însă în ce constă pretinsa neconstituţionalitate a acestora.Judecătoria Bistriţa - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că textul de lege criticat nu contravine normelor constituţionale şi convenţionale invocate de autorii acesteia.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 975 din Codul civil, potrivit cărora „Ei [creditorii] pot asemenea, în numele lor personal, să atace actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor.“Autorii excepţiei susţin că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) potrivit cărora, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, precum şi celor ale art. 44 alin. (1), (2) şi (8) referitoare la dreptul de proprietate privată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorii excepţiei nu precizează în ce anume constă pretinsa contrarietate a textului de lege criticat cu normele constituţionale invocate, limitându-se a menţiona unele aspecte legate de împrejurările concrete ale cauzei deduse judecăţii.Aşa fiind, simpla enumerare în susţinerea excepţiei a unor norme constituţionale nu este de natură să satisfacă exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, prevederi potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate“, deoarece acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie.În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate, aşa cum a fost formulată, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 975 din Codul civil, excepţie ridicată de Simion Jr. Arcălean, Leontina Arcălean şi Mihaela-Teodora Ştefan în Dosarul nr. 10.980/190/2010 al Judecătoriei Bistriţa - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iulie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora