HOTARARE Nr.
1110 din 3 noiembrie 2010
privind componenta,
atributiile si modul de organizare ale Grupului de lucru interinstitutional
pentru protectia infrastructurilor critice
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 757 din 12 noiembrie 2010
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 5 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
98/2010 privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor
critice,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Grupul de lucru interinstituţional pentru
protecţia infrastructurilor critice, denumit în continuare grup de lucru, este format din
experţi/specialişti desemnaţi de autorităţile publice responsabile prevăzute în
anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Grupul de lucru este coordonat de un consilier de
stat desemnatele primul-ministru.
(3) La şedinţele grupului de
lucru pot fi invitaţi şi alţi experţi/specialişti în domeniul infrastructurilor
critice din mediul economic, academic şi organizaţiile neguvernamentale.
Art. 2. - Grupul de lucru îşi
desfăşoară activitatea în cadrul şedinţelor organizate lunar sau atunci când
situaţia o impune şi are următoarele atribuţii principale:
a) realizează evaluarea
intersectorială a vulnerabilităţilor, riscurilor şi ameninţărilor la adresa infrastructurilor critice;
b) analizează şi formulează puncte de vedere pentru
proiectele de acte normative din domeniul protecţiei infrastructurilor critice
care urmează să fie aprobate/adoptate de Guvern;
c) analizează trimestrial
evoluţia procesului de identificare a infrastructurilor critice şi îl
informează pe primul-ministru, prin consilierul de stat prevăzut la art. 1
alin. (2), cu privire la stadiul şi măsurile ce se impun în vederea
îmbunătăţirii activităţii în domeniu;
d) analizează şi propune măsuri de implementare a unui
sistem de avertizare timpurie în domeniul infrastructurilor critice şi de
îmbunătăţire a acestuia;
e) elaborează ghiduri/manuale de proceduri şi bune
practici în domeniu;
f) asigură promovarea, în mod unitar, a politicilor în
domeniul formării profesionale şi cercetării ştiinţifice specifice domeniului
protecţiei infrastructurilor critice;
g) îndeplineşte orice alte atribuţii în domeniu,
stabilite de primul-ministru.
Art. 3. - (1) Secretariatul tehnic permanent al grupului
de lucru se asigură de Ministerul Administraţiei şi
Internelor, prin Centrul de coordonare a protecţiei infrastructurilor critice,
structură funcţională în cadrul Direcţiei generale management operaţional.
(2) Secretariatul tehnic permanent are următoarele
atribuţii:
a) asigură convocarea membrilor
grupului de lucru şi transmiterea ordinii de zi;
b) primeşte şi pregăteşte materialele pentru şedinţele
grupului de lucru şi le prezintă membrilor acestuia;
c) execută lucrările şi
operaţiunile de secretariat pe timpul şedinţelor;
d) asigură redactarea
documentelor grupului de lucru ce urmează a fi supuse analizei
primului-ministru;
e) difuzează tuturor membrilor grupului de lucru
documentele elaborate şi asigură distribuirea informaţiilor relevante asupra
infrastructurilor critice între autorităţile publice responsabile;
f) asigură suportul logistic
pentru desfăşurarea şedinţelor grupului de lucru;
g) coordonează activitatea de diseminare a
oportunităţilor de pregătire profesională şi din sfera cercetării ştiinţifice
în domeniu, pe componenta de securitate şi protecţia infrastructurilor critice;
h) sprijină autorităţile publice responsabile în realizarea
cooperării cu partenerii din mediul privat, mediul academic şi organizaţiile
neguvernamentale.
Art. 4. - (1) Nominalizarea experţilor/specialiştilor
din partea autorităţilor publice responsabile în cadrul grupului de lucru se
face prin ordin al conducătorilor acestora şi se comunică Ministerului
Administraţiei şi Internelor în termen de 15 zile de la data intrării în
vigoare a prezentei hotărâri.
(2) Componenţa grupului de lucru, precum şi
regulamentul de organizare şi funcţionare a acestuia se vor stabili în termen
de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prin decizie
a primului-ministru.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul administraţiei şi internelor,
Constantin-Traiah Igaş
Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Anca Daniela Boagiu
Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri,
Ion Ariton
Ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale,
Valerian Vreme
Ministrul mediului şi pădurilor,
Laszlo Borbely
Ministrul apărării naţionale,
Gabriel Oprea
Ministrul agriculturii şi
dezvoltării rurale,
Valeriu tabără
Ministrul sănătăţii,
Cseke Attila
Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,
Daniel Petru Funeriu
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
Radu Roatis Chetan
Preşedintele Agenţiei Spaţiale Române,
Marius-Ioan Piso
p. Directorul Serviciului Român de Informaţii,
Florian Coldea
Directorul Serviciului de Informaţii Externe,
Mihai-Răzvan Ungureanu
Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale,
Marcel Opriş
ANEXA
LISTA
autorităţilor publice care desemnează reprezentanţi în Grupul de lucru
interinstituţional
1. Ministerul Economiei,
Comerţului şi Mediului de Afaceri
2. Ministerul Comunicaţiilor şi
Societăţii Informaţionale
3. Ministerul Educaţiei,
Cercetării, Tineretului şi Sportului
4. Ministerul Sănătăţii
5. Ministerul Mediului şi
Pădurilor
6. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale
7. Serviciul de Informaţii Externe
8. Serviciul Român de Informaţii
9. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
10. Autoritatea Naţională
Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor
11. Ministerul Administraţiei
şi Internelor
12. Ministerul Apărării
Naţionale
13. Ministerul Transporturilor
şi Infrastructurii
14. Agenţia Spaţială Română
15. Ministerul Dezvoltării
Regionale şi Turismului