HOTARARE Nr. 85 din 3 februarie 2005
privind unele masuri pentru derularea si finalizarea privatizarii, precum si
modificarea si completarea Strategiei de privatizare a Societatii Comerciale
Filiala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica
Moldova" - S.A. si a Societatii Comerciale Filiala de Distributie si
Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Oltenia" - S.A.
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 140 din 16 februarie 2005
In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, al art. 5^1
alin. (2) din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea
privatizarii, cu modificarile si completarile ulterioare, si avand in vedere
dispozitiile art. 2 din Normele metodologice de aplicare a Ordonantei de
urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale,
cu modificarile si completarile ulterioare, si a Legii nr. 137/2002 privind
unele masuri pentru accelerarea privatizarii, aprobate prin Hotararea
Guvernului nr. 577/2002, cu completarile ulterioare,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
Art. 1
Se aproba modificarea si completarea Strategiei de privatizare a Societatii
Comerciale Filiala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice
"Electrica Moldova" - S.A. si a Societatii Comerciale Filiala de
Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Oltenia" -
S.A., precum si a unor masuri pentru punerea in aplicare a strategiei, aprobata
prin Hotararea Guvernului nr. 531/2004, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 350 din 21 aprilie 2004, in forma prevazuta in anexa
nr. 1.
Art. 2
(1) Se aproba conditiile principale ale contractului de privatizare a
Societatii Comerciale Filiala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice
"Electrica Moldova" - S.A., avand ca obiect vanzarea-cumpararea unui
numar de 10.174.004 de actiuni existente, reprezentand 24,62% din capitalul
social existent, subscrierea si emiterea in cadrul unei operatiuni simultane de
majorare a capitalului social, in conditiile legii, a unui numar de 22.255.634
de actiuni nou-emise, reprezentand 35% din capitalul social majorat, negociat
intre Societatea Comerciala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice
"Electrica" - S.A., denumita in continuare S.C. "Electrica"
- S.A. si E.ON Energie A.G., prevazut in anexa nr. 2.
(2) Se aproba conditiile principale ale contractului de privatizare a
Societatii Comerciale Filiala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice
"Electrica Oltenia" - S.A., avand ca obiect vanzarea-cumpararea unui
numar de 11.445.150 de actiuni existente, reprezentand 24,62% din capitalul
social existent, subscrierea si emiterea in cadrul unei operatiuni simultane de
majorare a capitalului social, in conditiile legii, a unui numar de 25.036.265
de actiuni nou-emise, reprezentand 35% din capitalul social majorat, negociat
intre S.C. "Electrica" - S.A. si CEZ A.S., prevazut in anexa nr. 3.
Art. 3
Se imputerniceste Ministerul Economiei si Comertului, prin Oficiul
Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, sa mandateze
reprezentantii sai in adunarea generala a actionarilor S.C.
"Electrica" - S.A. pentru aprobarea incheierii contractelor de
privatizare prevazute in anexele nr. 2 si 3 si sa desemneze persoana
imputernicita sa semneze in numele S.C. "Electrica" - S.A. aceste
contracte de privatizare, in termen de 10 zile de la intrarea in vigoare a
prezentei hotarari.
Art. 4
(1) Se instituie administrarea interimara, in conditiile prevazute in
contractul de privatizare, la Societatea Comerciala Filiala de Distributie si
Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Moldova" - S.A. intre data
semnarii contractului de privatizare si data transferului dreptului de proprietate
asupra actiunilor catre E.ON Energie A.G.
(2) Se instituie administrarea interimara, in conditiile contractului de
privatizare, la Societatea Comerciala Filiala de Distributie si Furnizare a
Energiei Electrice "Electrica Oltenia" - S.A. intre data semnarii
contractului de privatizare si data transferului dreptului de proprietate
asupra actiunilor catre CEZ A.S.
(3) La sumele reprezentand pretul actiunilor care se vand si la sumele
reprezentand valoarea actiunilor nou-emise in cadrul operatiunii de majorare a
capitalului social, intre data semnarii contractelor de privatizare si datele
scadente pentru plata acestor sume, nu vor fi calculate dobanzi in vederea
consolidarii acestor sume in conditiile inflatiei si devalorizarii.
(4) Situatiile financiare intocmite conform standardelor internationale de
raportare financiara de catre societatile comerciale filiale de distributie si
furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. si
"Electrica Oltenia" - S.A. se vor utiliza in vederea semnarii
contractelor de privatizare si executarii obligatiilor contractuale.
Art. 5
(1) Se aproba raportul comisiei pentru coordonarea privatizarii,
constituita in baza Hotararii Guvernului nr. 1.560/2003 privind constituirea
Comisiei pentru coordonarea privatizarii societatilor comerciale filiale de
distributie si furnizare a energiei electrice "Electrica Oltenia" -
S.A. si "Electrica Moldova" - S.A., si raportul comisiei de
negociere, numita prin ordin al ministrului economiei si comertului, privind
derularea procesului de privatizare si incheierea negocierilor in vederea
semnarii contractelor de privatizare, prevazut in anexa nr. 4.
(2) Comisia pentru coordonarea privatizarii, comisia de negociere, precum
si secretariatele tehnice aferente acestora isi inceteaza activitatea la data
indeplinirii obligatiilor contractuale referitoare la calcularea ajustarii
pretului de cumparare.
Art. 6
(1) Incepand cu data transferului dreptului de proprietate asupra
actiunilor catre E.ON Energie A.G. si, respectiv, CEZ A.S., potrivit
contractelor de privatizare, prevederile Hotararii Guvernului nr. 1.342/2001
privind reorganizarea Societatii Comerciale de Distributie si Furnizare a
Energiei Electrice "Electrica" - S.A. nu vor mai fi aplicabile
societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei
electrice "Electrica Moldova" - S.A. si, respectiv, "Electrica
Oltenia" - S.A.
(2) Protocoalele de predare-preluare incheiate intre S.C.
"Electrica" - S.A., pe de o parte, si fiecare dintre societatile
comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice
"Electrica Moldova" - S.A. si "Electrica Oltenia" - S.A.,
pe de alta parte, vor fi modificate in sensul detalierii partilor din activ si
pasiv transferate de la S.C. "Electrica"- S.A. la cele doua filiale,
la data constituirii acestora prin reorganizarea S.C. "Electrica" -
S.A.
(3) Protocoalele de predare-preluare modificate conform prevederilor alin.
(2) nu vor cuprinde alte obligatii in afara celor stabilite in sarcina fiecareia
dintre societatile comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei
electrice "Electrica Moldova" - S.A. si "Electrica Oltenia"
- S.A. la data constituirii ca urmare a reorganizarii S.C.
"Electrica" - S.A.
(4) Valoarea obligatiilor alocate fiecareia dintre societatile comerciale
filiale de distributie si furnizare a energiei electrice "Electrica
Moldova" - S.A. si/sau "Electrica Oltenia" - S.A., conform
protocoalelor de predare-preluare modificate potrivit prevederilor alin. (2),
nu va depasi valoarea obligatiilor stabilite la data constituirii acestora prin
reorganizarea S.C. "Electrica" - S.A.
(5) Statutul fiecareia dintre societatile comerciale filiale de distributie
si furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. si
"Electrica Oltenia" - S.A., modificat prin hotararea adunarii
generale a actionarilor, potrivit prevederilor contractelor de privatizare
aprobate in conformitate cu prevederile art. 2, va reprezenta actul constitutiv
aplicabil, acesta putand fi modificat si completat in mod valabil prin
hotararea adunarii generale a actionarilor, in conformitate cu prevederile
Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata.
(6) Relatiile colective de munca dintre salariati si societatile comerciale
filiale de distributie si furnizare a energiei electrice "Electrica
Moldova" - S.A. si, respectiv, "Electrica Oltenia" - S.A. vor fi
reglementate prin contractul colectiv de munca incheiat la nivelul fiecareia
dintre cele doua societati comerciale.
Art. 7
Anexele nr. 1 - 4 fac parte integranta din prezenta hotarare si se comunica
Ministerului Economiei si Comertului - Oficiul Participatiilor Statului si
Privatizarii in Industrie - si S.C. "Electrica" - S.A., anexa nr. 2
comunicandu-se si E.ON Energie A.G., iar anexa nr. 3 comunicandu-se si CEZ A.S.
PRIM-MINISTRU
CALIN POPESCU-TARICEANU
Contrasemneaza:
Ministrul economiei si comertului,
Codrut Ioan Seres
Ministrul finantelor publice,
Ionel Popescu