Parlamentul României adoptă prezenta lege.ARTICOL UNIC Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 63, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în localităţile în care există cerere pentru forma de învăţământ în limba maternă a unei minorităţi naţionale, efectivele formaţiunilor de studiu se organizează, se înfiinţează şi funcţionează astfel: a)organizarea de noi formaţiuni de studiu pentru forma de învăţământ în limba maternă a unei minorităţi naţionale, cu efective mai mici decât minimul prevăzut de prezenta lege, se poate realiza la cerere, conform art. 19 alin. (3), în condiţiile legii; b)organizarea, reorganizarea, desfiinţarea oricăror formaţiuni de studiu, inclusiv cel simultan pentru forma de învăţământ în limba maternă a unei minorităţi naţionale existente, se pot realiza cu avizul conform al Ministerului Educaţiei Naţionale, Comisiei de învăţământ şi tineret a Consiliului Minorităţilor Naţionale, aflat în coordonarea Departamentului de relaţii interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului, şi/sau al organizaţiei minorităţii naţionale reprezentate în Parlamentul României; c)în situaţii excepţionale, formaţiunile de studiu pentru antepreşcolari, preşcolari sau elevi pentru forma de învăţământ în limba maternă a unei minorităţi naţionale pot funcţiona sub efectivul minim sau peste efectivul maxim, cu aprobarea direcţiei pentru minorităţi din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, pe baza unei propuneri justificate din partea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ sau al organizaţiei minorităţii naţionale reprezentate în Parlamentul României, care solicită exceptarea de la prevederile alin. (1). 2. La articolul 63, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate , alineatele (21)-(23), cu următorul cuprins: (21 ) Prevederile alin. (2) se aplică şi formaţiunilor de studiu în limba română, atunci când acestea funcţionează în zone unde ponderea unei minorităţi etnice este majoritară. În aceste situaţii, avizul conform, respectiv aprobarea prevăzută la alin. (2) lit. b) şi c) se realizează de direcţia de specialitate competentă din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale. (22 ) Prevederile alin. (2) şi (21) se aplică doar formaţiunilor de studiu ce cuprind, conform legii, grupe, clase sau ani de studiu. Reorganizarea unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică se realizează conform art. 221. (23 ) Aplicarea prevederilor prezentului articol, respectiv a dispoziţiilor art. 221 nu poate avea ca efect pierderea personalităţii juridice de către unităţile de învăţământ singulare, acordată conform art. 45 alin. (6). 3. La articolul 94 alineatul (2), litera v) se modifică şi va avea următorul cuprins: v)dă publicităţii şi prezintă Parlamentului anual, până la data de 31 decembrie, raportul privind starea învăţământului preuniversitar în România, în care sunt prezentate inclusiv direcţiile şi priorităţile de dezvoltare a învăţământului preuniversitar;" . 4. La articolul 216 alineatul (2), litera j) se modifică şi va avea următorul cuprins: j)publică anual, până la data de 31 decembrie, un raport privind starea învăţământului superior, în care sunt prezentate inclusiv direcţiile şi priorităţile de dezvoltare a învăţământului superior. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,FLORIN IORDACHEp. PREŞEDINTELE SENATULUI,IULIAN-CLAUDIU MANDA