NORME
Nr. 4 din 21 iulie 1998
privind capitalul social minim al bancilor
ACT EMIS DE: BANCA NATIONALA A ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 280 din 29 iulie 1998
In temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. a) si ale art. 50 alin. (1)
din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei, precum si
ale art. 40, 86 si 93 din Legea bancara nr. 58/1998,
Banca Nationala a Romaniei emite prezentele norme.
Art. 1
Limita minima a capitalului social al unei banci se stabileste la 50
miliarde lei.
Art. 2
La infiintarea unei banci, varsamintele in contul capitalului social
trebuie efectuate integral, in forma baneasca, la momentul constituirii,
intr-un cont deschis la o banca, persoana juridica romana, sau la o sucursala a
unei banci straine autorizate sa functioneze pe teritoriul Romaniei.
Fiecare actionar va varsa integral valoarea actiunilor subscrise.
Art. 3
La majorarea capitalului social al unei banci, varsamintele in contul
capitalului social se vor efectua integral si in forma baneasca, la momentul
subscrierii, la banca respectiva sau intr-un cont deschis de aceasta la o
banca, persoana juridica romana, ori la o sucursala a unei banci straine autorizate
sa functioneze pe teritoriul Romaniei.
Prevederile art. 2 alin. 2 din prezentele norme se aplica in mod
corespunzator.
Art. 4
Bancile autorizate de Banca Nationala a Romaniei anterior datei intrarii in
vigoare a Legii nr. 58/1998 trebuie sa dispuna, pana la 31 decembrie 1998, de
un capital social cel putin la nivelul limitei stabilite la art. 1 din
prezentele norme, in conditiile prevazute la art. 3 din acestea.
Bancile care, la data intrarii in vigoare a Legii nr. 58/1998, se aflau in
curs de realizare a unei actiuni de majorare a capitalului social, aprobata de
Banca Nationala a Romaniei, trebuie sa dispuna, pana la 31 decembrie 1998, de
un capital social varsat la nivelul capitalului social subscris, dar nu mai mic
de limita prevazuta la art. 1 din prezentele norme.
Art. 5
Sucursalele bancilor straine autorizate sa functioneze pe teritoriul
Romaniei vor mentine in permanenta un capital de dotare la nivelul limitei
prevazute la art. 1 din prezentele norme.
Sursele de constituire sau de majorare a capitalului de dotare al
sucursalelor bancilor straine autorizate sa functioneze pe teritoriul Romaniei
sunt:
a) contravaloarea, in lei, a sumelor in devize puse la dispozitie
sucursalei, cu caracter permanent, de catre banca straina de care apartine,
transferate intr-un cont deschis la o banca, persoana juridica romana, sau la o
sucursala a unei banci straine autorizate sa functioneze pe teritoriul
Romaniei;
b) profitul net realizat de sucursala in exercitiile financiare precedente
sau la incheierea exercitiului financiar, pe baza aprobarii bancii straine de
care apartine.
Art. 6
Sucursalele bancilor straine, autorizate de Banca Nationala a Romaniei sa
functioneze pe teritoriul Romaniei anterior datei intrarii in vigoare a Legii
nr. 58/1998, trebuie sa dispuna, pana la 31 decembrie 1998, de un capital de
dotare la nivelul limitei prevazute la art. 1 din prezentele norme.
Acestea vor notifica Bancii Nationale a Romaniei - Directia generala
autorizare, reglementare si supraveghere prudentiala a societatilor bancare
constituirea capitalului de dotare la nivelul limitei prevazute la art. 1 din
prezentele norme, in termen de 5 zile de la realizarea operatiunii.
Scrisoarea de notificare va fi insotita de urmatoarele documente care
atesta constituirea capitalului de dotare:
a) in cazul sursei prevazute la art. 5 alin. 2 lit. a) din prezentele
norme:
- o copie de pe ordinul de plata emis de banca straina de care apartine,
prin care s-a dispus transferarea sumelor reprezentand capitalul de dotare al
sucursalei;
- confirmarea bancii, persoana juridica romana, sau a sucursalei bancii
straine autorizate sa functioneze pe teritoriul Romaniei, depozitara a sumelor
reprezentand capitalul de dotare al sucursalei, privind sumele varsate cu
aceasta destinatie, insotita de o copie de pe extrasul de cont;
b) in cazul sursei prevazute la art. 5 alin. 2 lit. b) din prezentele
norme:
- acordul bancii straine de care apartine pentru utilizarea sumelor
reprezentand profit net realizat de sucursala in exercitiile financiare
precedente sau la incheierea exercitiului financiar pentru constituirea
capitalului de dotare al acesteia;
- o copie de pe nota contabila privind inregistrarea in contabilitate a
constituirii capitalului de dotare.
Art. 7
Banca Nationala a Romaniei va modifica, ori de cate ori va considera
necesar, limita minima a capitalului social al bancilor.
Art. 8
Nerespectarea prezentelor norme atrage aplicarea sanctiunilor si/sau a
masurilor prevazute la art. 69 si, respectiv, la art. 70 din Legea nr. 58/1998.
Art. 9
Prezentele norme intra in vigoare la data publicarii lor in Monitorul
Oficial al Romaniei.
Art. 10
La data intrarii in vigoare a prezentelor norme se abroga Normele Bancii
Nationale a Romaniei nr. 8/1997 privind capitalul social minim al societatilor
bancare, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 94 din 20
mai 1997.
GUVERNATORUL BANCII NATIONALE A ROMANIEI,
MUGUR ISARESCU,
PRESEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRATIE