Având în vedere că transpunerea şi implementarea în legislaţia naţională a Directivei 2007/64/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieţei interne, de modificare a Directivelor 97/7/CE, 2002/65/CE, 2005/60/CE şi 2006/48/CE şi de abrogare a Directivei 97/5/CE trebuie realizate până la data de 1 noiembrie 2009,adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă se impune pentru a permite prestatorilor de servicii de plată organizarea activităţii proprii astfel încât să fie atins obiectivul de creare a pieţei interne comunitare, care impune asigurarea unui cadru de reglementare unitar la nivelul Uniunii Europene, subordonat principiului liberei circulaţii a serviciilor de plată.Luând în considerare faptul că, în lipsa unei reglementări imediate a serviciilor de plăţi, s-ar crea bariere de ordin tehnico-administrativ, care ar conduce atât la incapacitatea prestatorilor naţionali de a-şi îndeplini obiectul de activitate, cât şi la imposibilitatea desfăşurării activităţii de către prestatorii de servicii înregistraţi într-un alt stat membru,astfel, se evită posibilitatea declanşării procedurii de infringement de către Comisie împotriva României,ţinând cont de faptul că aceste elemente constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată şi vizează interesul public,în temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Titlul IObiect, domeniu de aplicare şi definiţii Articolul 1Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează condiţiile de acces la activitatea de prestare a serviciilor de plată şi de desfăşurare a acesteia pe teritoriul României, supravegherea prudenţială a instituţiilor de plată, precum şi regimul privind transparenţa pentru condiţii şi cerinţe de informare privind serviciile de plată, drepturile şi obligaţiile corespunzătoare ale utilizatorilor serviciilor de plată şi ale prestatorilor de servicii de plată în contextul prestării de servicii de plată cu titlu profesional. Articolul 2Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică serviciilor de plată prestate de către următoarele categorii de prestatori de servicii de plată: a)instituţii de credit în sensul art. 7 alin. (1) pct. 10 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare; b)instituţii emitente de monedă electronică în sensul art. 7 alin. (1) pct. 10 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare; c)furnizori de servicii poştale giro care prestează servicii de plată potrivit cadrului legislativ naţional aplicabil; d)instituţii de plată în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă; e)Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale, atunci când acestea nu acţionează în calitate de autorităţi monetare sau în altă calitate ce implică exerciţiul autorităţii publice; f)statele membre sau autorităţile lor regionale ori locale, atunci când acestea nu acţionează în calitatea lor de autorităţi publice. Articolul 3
(1) Cu excepţia prevederilor art. 159 şi 160, titlurile III şi IV din prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică numai în cazul serviciilor de plată în care fie atât prestatorul de servicii de plată al plătitorului, cât şi cel al beneficiarului plăţii au sediul într-un stat membru, fie unicul prestator de servicii de plată din cadrul operaţiunii de plată are sediul într-un stat membru.
(2) Titlurile III şi IV se aplică serviciilor de plată denominate în euro sau în altă monedă oficială a unui stat membru. Articolul 4
(1) Nu intră în domeniul de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă:a)operaţiunile de plată efectuate exclusiv în numerar direct de plătitor către beneficiarul plăţii, fără intervenţia unui intermediar; b)operaţiunile de plată efectuate de plătitor către beneficiarul plăţii printr-un agent comercial împuternicit să negocieze sau să efectueze vânzări ori cumpărări de bunuri sau de servicii pe seama plătitorului sau a beneficiarului plăţii; c)transportul fizic profesional de bancnote şi monede, incluzând colectarea, procesarea şi distribuirea acestora; d)operaţiunile de plată care constau în colectarea şi predarea de numerar, fără caracter profesional, derulate în cadrul unei activităţi caritabile sau nonprofit; e)serviciile prin care este furnizat numerar plătitorului de către beneficiarul plăţii legat de o operaţiune de plată, la cererea expresă a utilizatorului serviciului de plată imediat înaintea executării unei operaţiuni de plată în vederea achiziţionării de bunuri sau servicii; f)operaţiunile de schimb valutar, de tip numerar contra numerar, în situaţia în care fondurile nu sunt păstrate într-un cont de plăţi; g)operaţiunile de plată iniţiate prin documente, aşa cum acestea sunt prezentate la alin. (2), în baza cărora prestatorul de servicii de plată plasează fonduri la dispoziţia beneficiarului plăţii; h)operaţiunile de plată din cadrul unui sistem de plăţi sau sistem de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare efectuate între agenţi de decontare, contrapărţi centrale, case de compensare şi/sau bănci centrale şi alţi participanţi la sistem, pe de o parte, şi prestatori de servicii de plată, pe de altă parte; i)operaţiunile de plată legate de administrarea activelor de tipul instrumentelor financiare, inclusiv distribuirea dividendelor, a veniturilor sau a altor sume similare, răscumpărarea sau vânzarea, efectuate de persoanele menţionate la lit. h), de instituţii de credit sau de societăţi de servicii de investiţii financiare, organisme de plasament colectiv, societăţi de administrare a investiţiilor, precum şi entităţi de natura acestora autorizate în state membre sau în state terţe să presteze servicii de investiţii financiare, în înţelesul Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, şi de orice alte entităţi cărora le este permis să aibă în custodie instrumente financiare; j)serviciile oferite de furnizorii de servicii de infrastructură, care asigură suportul tehnic pentru prestarea de servicii de plată, fără ca aceştia să intre în vreun moment în posesia fondurilor ce urmează a fi transferate, incluzând procesarea şi stocarea informaţiilor, servicii de custodie şi de protecţie a datelor, autentificarea datelor şi a entităţilor, furnizarea de reţele de comunicaţii şi tehnologia informaţiei (IT), furnizarea şi întreţinerea terminalelor şi dispozitivelor folosite pentru serviciile de plată; k)serviciile iniţiate prin instrumente care pot fi folosite pentru a achiziţiona bunuri sau servicii doar în locaţiile folosite de emitent sau care, în baza unui acord comercial cu emitentul, pot fi folosite fie în cadrul unei reţele limitate de furnizori de servicii, fie pentru o gamă limitată de bunuri sau servicii; l)operaţiunile de plată executate prin intermediul oricăror dispozitive de telecomunicaţii, digitale, informatice, în cazul în care bunurile sau serviciile achiziţionate sunt livrate şi urmează să fie folosite prin intermediul dispozitivelor de telecomunicaţii, digitale ori informatice, cu condiţia ca operatorul de servicii de telecomunicaţii, digitale sau informatice să nu acţioneze doar ca intermediar între utilizatorul serviciilor de plată şi furnizorul bunurilor şi serviciilor; m)operaţiunile de plată efectuate între prestatori de servicii de plată, agenţii sau sucursalele acestora în cont propriu; n)operaţiunile de plată efectuate între o societate-mamă şi filialele sale sau între filialele aceleiaşi societăţi-mamă, fără intervenţia în calitate de intermediar a unui prestator de servicii de plată, altul decât o societate care aparţine aceluiaşi grup; o)serviciile de retragere de numerar prin intermediul unui ghişeu automat de bancă - ATM, oferite de furnizorii ce acţionează în numele unuia sau al mai multor emitenţi de carduri şi care nu sunt parte la contractul-cadru cu clientul în baza căruia se retrag banii dintr-un cont de plăţi, cu condiţia ca aceşti furnizori să nu asigure servicii de plată dintre cele enumerate la art. 8.
(2) Documentele la care se referă alin. (1) lit. g) sunt următoarele:a)cecuri pe suport hârtie, definite în conformitate cu Convenţia de la Geneva din 19 martie 1931 de stabilire a unei legi uniforme privind cecurile; b)cecuri pe suport hârtie similare cu cele menţionate la lit. a) şi reglementate de legislaţia statelor membre care nu au ratificat Convenţia de la Geneva din 19 martie 1931 de stabilire a unei legi uniforme privind cecurile, inclusiv cecurile reglementate de Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare; c)titluri de credit pe suport hârtie, definite în conformitate cu Convenţia de la Geneva din 7 iunie 1930 care stabileşte o legislaţie uniformă privind cambiile şi biletele la ordin; d)titluri de credit pe suport hârtie similare cu cele menţionate la lit. c) şi reglementate de legislaţia statelor membre care nu au ratificat Convenţia de la Geneva din 7 iunie 1930 care stabileşte o legislaţie uniformă privind cambiile şi biletele la ordin, inclusiv cambiile şi biletele la ordin reglementate de Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările şi completările ulterioare; e)vouchere pe suport hârtie; f)cecuri de călătorie pe suport hârtie; g)mandate poştale pe suport hârtie, în conformitate cu definiţia Uniunii Poştale Universale. Articolul 5În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: 1. agent - persoană fizică sau juridică care furnizează servicii de plată în numele şi pe seama unei instituţii de plată; 2. autentificare - procedură care permite prestatorului de servicii de plată să verifice modul de utilizare a unui anumit instrument de plată, inclusiv elementele de securitate personalizate ale acestuia; 3. autorizare operaţiune de plată - exprimare a consimţământului plătitorului, în condiţiile art. 120-122, pentru executarea operaţiunii de plată; 4. beneficiar al plăţii - destinatar preconizat al fondurilor care au făcut obiectul unei operaţiuni de plată; 5. cod unic de identificare - combinaţie de litere, cifre sau simboluri comunicată utilizatorului serviciilor de plată de către prestatorul de servicii de plată şi care urmează să fie furnizată de utilizatorul serviciilor de plată în scopul identificării cu precizie a celuilalt utilizator al serviciilor de plată şi/sau a contului de plăţi al acestuia pentru o operaţiune de plată; 6. consumator - aşa cum este definit în Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 7. cont de plăţi - cont ţinut în numele unuia sau al mai multor utilizatori de servicii de plată şi utilizat pentru executarea operaţiunilor de plată; 8. contract-cadru - contract de servicii de plată care reglementează executarea, în viitor, a unor operaţiuni de plată individuale şi succesive şi care poate conţine obligaţia de a constitui un cont de plăţi, precum şi condiţiile privind constituirea acestuia; 9. control - relaţie dintre o societate-mamă şi o filială a acesteia, aşa cum este prevăzută la pct. 30 sau o relaţie similară dintre o persoană fizică sau juridică şi o entitate; 10. curs de schimb de referinţă - curs de schimb folosit ca bază de calcul pentru schimbul valutar şi care este furnizat de prestatorul de servicii de plată sau provine dintr-o sursă publică; 11. data valutei - dată de referinţă folosită de un prestator de servicii de plată pentru a calcula dobânda aferentă fondurilor debitate din sau creditate în contul de plăţi; 12. debitare directă - serviciu de plată prin care debitarea contului de plăţi al plătitorului este iniţiată de beneficiarul plăţii pe baza consimţământului dat de către plătitor beneficiarului plăţii, prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plăţii sau prestatorului de servicii de plată al plătitorului; 13. filială - entitate aflată în relaţia cu o societate-mamă în una dintre situaţiile prevăzute la pct. 30; 14. fonduri - bancnote şi monede, bani scripturali şi monedă electronică, astfel cum aceasta este definită la art. 7 alin. (1) pct. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare; 15. grup - grup de entităţi incluzând societatea-mamă, filialele sale şi entităţile în care societatea-mamă sau filialele sale deţin o participaţie, precum şi entităţile între care nu există legături în înţelesul pct. 30, dar între care există o relaţie de tipul următor: a)entităţile sunt conduse împreună în temeiul unui contract încheiat cu una dintre entităţi sau în temeiul unei clauze din actele constitutive ori din statutul fiecărei entităţi; sau b)organele de conducere, administrare sau de supraveghere ale entităţilor în cauză sunt formate în cea mai mare parte din aceleaşi persoane, care sunt în funcţie în cursul exerciţiului financiar şi până la data la care sunt întocmite situaţiile financiare consolidate;16. instituţie de plată - persoană juridică autorizată în conformitate cu titlul II să presteze servicii de plată pe teritoriul Uniunii Europene şi al Spaţiului Economic European; 17. instrument de plată - orice dispozitiv personalizat şi/sau orice set de proceduri convenite între utilizatorul serviciilor de plată şi prestatorul de servicii de plată şi folosit de utilizatorul serviciilor de plată pentru a iniţia un ordin de plată; 18. legături strânse - situaţie în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate între ele în oricare dintre următoarele modalităţi: a)printr-o participaţie reprezentând deţinerea, directă sau prin intermediul controlului, a 20% ori mai mult din drepturile de vot sau din capitalul unei entităţi; b)prin control; c)prin faptul că ambele sau toate aceste persoane sunt legate în mod durabil de una şi aceeaşi terţă persoană prin control;19. microîntreprindere - entitate care, la momentul încheierii contractului de servicii de plată, este o microîntreprindere în înţelesul Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare; 20. mijloace de comunicare la distanţă - orice mijloace care, fără prezenţa fizică simultană a prestatorului serviciilor de plată şi a utilizatorului serviciilor de plată, pot fi folosite pentru încheierea unui contract de servicii de plată; 21. operaţiune de plată - acţiune iniţiată de plătitor sau de beneficiarul plăţii cu scopul de a depune, de a transfera sau de a retrage fonduri, indiferent de orice obligaţii subsecvente între plătitor şi beneficiarul plăţii; 22. operaţiuni de plată singulară - operaţiuni de plată cu caracter ocazional care nu intră sub incidenţa unui contract-cadru, dar care sunt considerate ca făcând parte dintr-un contract; 23. ordin de plată - orice instrucţiune dată de plătitor sau de beneficiarul plăţii către prestatorul său de servicii de plată prin care se solicită executarea unei operaţiuni de plată; 24. participaţie calificată - participaţie directă ori indirectă într-o entitate, care reprezintă 10% sau mai mult din capitalul ori din drepturile de vot ale entităţii sau care face posibilă exercitarea unei influenţe semnificative asupra administrării entităţii respective; 25. plătitor - titular al unui cont de plăţi şi care este de acord cu realizarea unei plăţi din acel cont de plăţi sau, în cazul în care nu există un cont de plăţi, persoana care dă un ordin de plată; 26. rata dobânzii de referinţă - rata dobânzii folosită ca bază de calcul pentru determinarea dobânzilor ce urmează să fie aplicate şi care provine dintr-o sursă publică ce poate fi verificată de ambele părţi ale unui contract de servicii de plată; 27. remitere de bani - serviciu de plată prin care fondurile sunt primite de la plătitor, fără crearea unui cont de plăţi pe numele plătitorului sau al beneficiarului plăţii, cu scopul unic de a transfera o sumă echivalentă beneficiarului plăţii sau unui alt prestator de servicii de plată care acţionează în numele beneficiarului plăţii, şi/sau prin care fondurile sunt primite în numele beneficiarului plăţii şi sunt puse la dispoziţia acestuia; 28. sediu real - locaţie în care se situează centrul de conducere şi gestiune a activităţii statutare; 29. sistem de plăţi - sistem de transfer de fonduri, având aranjamente formale şi standardizate şi reguli comune pentru procesarea, compensarea şi/sau decontarea operaţiunilor de plată; 30. societatea-mamă - o entitate care se află în oricare dintre următoarele situaţii: a)are majoritatea drepturilor de vot într-o altă entitate (o filială); b)are dreptul de a numi sau de a înlocui majoritatea membrilor organelor de conducere, administrare sau de supraveghere ale altei entităţi (o filială) şi este în acelaşi timp acţionar/asociat sau membru al acelei entităţi; c)are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra unei entităţi (o filială) al cărei acţionar/asociat sau membru este, în virtutea unui contract încheiat cu acea entitate sau a unor prevederi din actul constitutiv al entităţii, în cazul în care legislaţia aplicabilă filialei îi permite acesteia să fie supusă unor astfel de contracte sau prevederi; d)este acţionar/asociat sau membru al unei entităţi şi majoritatea membrilor organelor de conducere, administrare sau de supraveghere ale acelei filiale, aflaţi în funcţie în exerciţiul financiar în curs, în exerciţiul financiar anterior şi până la data la care sunt întocmite situaţiile financiare anuale consolidate, au fost numiţi numai ca rezultat al exercitării drepturilor sale de vot; această prevedere nu se aplică în situaţia în care o altă entitate are faţă de filială drepturile prevăzute la lit. a), b) sau c); e)este acţionar/asociat sau membru al unei entităţi şi controlează singură, în baza unui acord încheiat cu alţi acţionari/asociaţi sau membri ai acelei entităţi (o filială), majoritatea drepturilor de vot în acea filială; f)are dreptul de a exercita sau exercită în fapt o influenţă dominantă sau un control asupra altei entităţi (o filială); g)societatea-mamă împreună cu o altă entitate (o filială) sunt conduse pe o bază unică de către societatea-mamă;31. stat membru - orice stat membru al Uniunii Europene, precum şi orice stat aparţinând Spaţiului Economic European; 32. stat membru de origine - stat membru în care se află sediul social al prestatorului de servicii de plată sau, în cazul în care, în conformitate cu legislaţia naţională, prestatorul de servicii de plată nu are sediu social, statul membru în care se află sediul real al acestuia; 33. stat membru gazdă - stat membru, altul decât statul membru de origine, în care un prestator de servicii de plată are un agent sau o sucursală sau prestează servicii de plată; 34. stat terţ - orice stat care nu este stat membru; 35. sucursală - unitate operaţională fără personalitate juridică, alta decât sediul real, care constituie o parte a instituţiei de plată şi care realizează direct toate sau unele dintre activităţile instituţiei de plată; 36. suport durabil - orice instrument care permite utilizatorului serviciilor de plată să stocheze informaţii adresate personal acestuia, într-un mod accesibil pentru consultări ulterioare, pentru o perioadă de timp adecvată scopurilor informaţiilor respective, şi care permite reproducerea identică a informaţiilor stocate; 37. utilizator al serviciilor de plată - persoană care foloseşte un serviciu de plată în calitate de plătitor, de beneficiar al plăţii sau în ambele calităţi; 38. zi lucrătoare - zi în care prestatorul de servicii de plată al plătitorului sau al beneficiarului plăţii implicat în executarea unei operaţiuni de plată desfăşoară activitate ce îi permite executarea operaţiunilor de plată. Articolul 6
(1) În vederea determinării situaţiilor în care o entitate este societate-mamă potrivit prevederilor art. 5 pct. 30 lit. a), b) şi d), drepturile de vot şi drepturile de numire sau de revocare din funcţie deţinute de orice filială a societăţii-mamă, precum şi de persoane care acţionează în nume propriu, dar pe contul societăţii-mamă sau al unei filiale a acesteia, se adaugă drepturilor deţinute de societatea-mamă.
(2) Din drepturile prevăzute la alin. (1) se exclud următoarele drepturi de vot:a)drepturile deţinute în numele unei persoane, alta decât societatea-mamă sau o filială a acesteia; b)drepturile aferente titlurilor de capital deţinute în garanţie, cu condiţia ca drepturile respective să fie exercitate în conformitate cu instrucţiunile primite sau ca deţinerea titlurilor să reprezinte pentru persoana care le deţine o operaţiune curentă în cadrul activităţii sale de creditare, cu condiţia ca drepturile de vot să fie exercitate în interesul persoanei care furnizează garanţia.
(3) În vederea determinării situaţiilor în care o entitate este societate-mamă potrivit prevederilor art. 5 pct. 30 lit. a) şi d), din totalul drepturilor de vot aferente titlurilor de capital deţinute de acţionarii/asociaţii sau membrii într-o filială se exclud drepturile de vot deţinute de filiala însăşi, de o filială a acesteia sau de o persoană care acţionează în nume propriu, dar pe contul acestor filiale.
(4) Orice filială a unei filiale a unei societăţi-mamă este considerată filială a societăţii-mamă. Articolul 7Toate unităţile operaţionale constituite în acelaşi stat membru de o instituţie de plată al cărei sediu real este în alt stat membru sunt considerate ca fiind o singură sucursală. Articolul 8În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin servicii de plată se înţelege oricare dintre următoarele activităţi: a)servicii care permit depunerea de numerar într-un cont de plăţi, precum şi toate operaţiunile necesare pentru funcţionarea contului de plăţi; b)servicii care permit retrageri de numerar dintr-un cont de plăţi, precum şi toate operaţiunile necesare pentru funcţionarea contului de plăţi; c)efectuarea următoarelor operaţiuni de plată în cazul în care fondurile nu sunt acoperite printr-o linie de credit: debitări directe, inclusiv debitări directe singulare, operaţiuni de plată printr-un card de plată sau un dispozitiv similar, operaţiuni de transfer-credit, inclusiv operaţiuni cu ordine de plată programată; d)efectuarea următoarelor operaţiuni de plată în cazul în care fondurile sunt acoperite printr-o linie de credit deschisă pentru un utilizator al serviciilor de plată: debitări directe, inclusiv debitări directe singulare, operaţiuni de plată printr-un card de plată sau un dispozitiv similar, operaţiuni de transfer-credit, inclusiv ordine de plată programată; e)emiterea şi/sau acceptarea la plată a instrumentelor de plată; f)remiterea de bani; g)efectuarea operaţiunilor de plată în care consimţământul plătitorului pentru realizarea unei operaţiuni de plată este dat prin intermediul oricăror mijloace de telecomunicaţie, digitale sau informatice, şi plata este efectuată către operatorul sistemului sau reţelei informatice ori de telecomunicaţii care acţionează exclusiv ca intermediar între utilizatorul serviciilor de plată şi furnizorul bunurilor şi serviciilor. Articolul 9Este interzis oricărei persoane care nu este prestator de servicii de plată în înţelesul art. 2 să presteze cu titlu profesional serviciile de plată prevăzute la art. 8. Titlul IIAutorizarea şi supravegherea instituţiilor de plată Secţiunea 1 Cerinţe minime de acces la activitate Articolul 10
(1) Orice entitate care intenţionează să presteze servicii de plată pe teritoriul României trebuie să dispună de o autorizaţie potrivit prezentului titlu înainte de începerea acestei activităţi.
(2) Banca Naţională a României poate acorda autorizaţie doar unei persoane juridice române constituite în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 11
(1) Banca Naţională a României acordă autorizaţie unei entităţi doar dacă informaţiile şi documentele care însoţesc cererea respectă toate cerinţele prevăzute de prezentul titlu şi de reglementările date în aplicarea acestuia şi evaluarea proiectului prezentat este favorabilă.
(2) În vederea luării unei decizii privind cererea de autorizare, Banca Naţională a României poate consulta Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor şi alte autorităţi cu competenţe relevante. Articolul 12Sediul real al instituţiei de plată autorizate de Banca Naţională a României trebuie să se situeze pe teritoriul României. Articolul 13Banca Naţională a României acordă autorizaţia numai dacă este încredinţată că, din perspectiva necesităţii asigurării unui management prudent şi sănătos al instituţiei de plată, instituţia de plată dispune de un cadru formal de administrare a activităţii de prestare de servicii de plată riguros conceput, care să includă o structură organizatorică clară, cu linii de responsabilitate bine definite, transparente şi coerente, de proceduri eficiente de identificare, administrare, monitorizare şi raportare a riscurilor la care este sau ar putea fi expusă şi de mecanisme de control intern adecvate, inclusiv proceduri administrative şi contabile riguroase. Cadrul de administrare, procedurile şi mecanismele trebuie să fie cuprinzătoare şi adaptate la natura, extinderea şi complexitatea serviciilor de plată prestate de instituţia de plată. Articolul 14În cazul în care instituţia de plată este implicată şi în alte activităţi comerciale decât prestarea oricăruia dintre serviciile de plată prevăzute la art. 8, Banca Naţională a României poate dispune constituirea unei entităţi distincte pentru activitatea de prestare a serviciilor de plată în cazul în care apreciază, în procedura de autorizare sau în procesul de supraveghere, că celelalte activităţi comerciale prejudiciază sau ar putea prejudicia fie soliditatea situaţiei financiare a instituţiei de plată, fie capacitatea Băncii Naţionale a României de a supraveghea respectarea de către instituţia de plată a tuturor obligaţiilor impuse de prezentul titlu şi de reglementările date în aplicarea acestuia. Articolul 15
(1) Banca Naţională a României acordă autorizaţie numai dacă este încredinţată că, din perspectiva necesităţii asigurării unui management prudent şi sănătos al instituţiei de plată, persoanele responsabile pentru conducerea şi administrarea activităţii de prestare de servicii de plată au o bună reputaţie şi dispun de cunoştinţe şi experienţă adecvate naturii, extinderii şi complexităţii activităţii vizate.
(2) În scopul alin. (1), persoanele responsabile pentru conducerea şi administrarea activităţii de prestare de servicii de plată sunt, în funcţie de forma de organizare juridică şi de tipul activităţilor desfăşurate:a)administratorii, asociaţii comanditaţi, directorii ori, după caz, membrii consiliului de supraveghere şi membrii directoratului, ai instituţiilor de plată care au ca activitate principală prestarea de servicii de plată; sau b)în cazul instituţiilor de plată care nu au ca activitate principală prestarea de servicii de plată, persoanele responsabile pentru coordonarea structurii organizatorice care asigură desfăşurarea activităţii de prestare de servicii de plată.
(3) Fiecare dintre persoanele prevăzute la alin. (2) trebuie să fie aprobată de Banca Naţională a României înainte de începerea exercitării responsabilităţilor. Articolul 16Banca Naţională a României acordă autorizaţie numai dacă este încredinţată că, din perspectiva necesităţii asigurării unui management prudent şi sănătos al instituţiei de plată, calitatea acţionarilor sau asociaţilor care deţin participaţii calificate este adecvată. Articolul 17Dacă între instituţia de plată, persoană juridică română, şi alte persoane fizice sau juridice există legături strânse, Banca Naţională a României acordă autorizaţie numai dacă aceste legături ori dispoziţiile legale, măsurile de natură administrativă din jurisdicţia unui stat terţ ce guvernează una sau mai multe persoane fizice ori juridice cu care instituţia de plată are legături strânse sau dificultăţile în aplicarea dispoziţiilor ori măsurilor respective nu împiedică exercitarea eficientă a funcţiilor sale de supraveghere. Articolul 18Autorizaţia emisă de Banca Naţională a României permite instituţiei de plată persoană juridică română să presteze serviciile de plată prevăzute de autorizaţie în orice stat membru, în condiţiile prevăzute în secţiunea a 7-a. Articolul 19Fără a se aduce atingere dispoziţiilor prezentului titlu, Banca Naţională a României stabileşte prin reglementări documentaţia care trebuie să însoţească cererea pentru obţinerea autorizaţiei, precum şi criteriile pe baza cărora se verifică îndeplinirea cerinţelor prevăzute la art. 15 alin. (1) şi la art. 16. Articolul 20
(1) Instituţiile de plată trebuie să dispună la momentul autorizării de un nivel al capitalului iniţial ce nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei a:a)20.000 euro, dacă prestează doar serviciile de plată prevăzute la art. 8 lit. f); b)50.000 euro, dacă prestează doar serviciile de plată prevăzute la art. 8 lit. g); c)125.000 euro, dacă prestează oricare dintre serviciile de plată prevăzute la art. 8 lit. a)-e).
(2) Instituţiile de plată care prestează servicii de plată pentru care se aplică niveluri ale capitalului iniţial diferite, potrivit alin. (1), trebuie să dispună de un nivel al capitalului iniţial care se situează la nivelul cel mai mare dintre cele aplicabile. Articolul 21
(1) Instituţiile de plată pot deschide şi menţine conturi de plăţi pentru clienţii lor, destinate exclusiv executării operaţiunilor de plată.
(2) Instituţiilor de plată le este interzisă atragerea de depozite ori de alte fonduri rambursabile de la public.
(3) Primirea de la utilizatorii serviciilor de plată de fonduri destinate prestării de servicii de plată nu este considerată atragere de depozite sau de alte fonduri rambursabile şi nici emitere de monedă electronică în sensul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 22
(1) Instituţiile de plată pot acorda credite legate de serviciile de plată precizate la art. 8 lit. d), e) şi g) doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:a)creditul are caracter accesoriu şi este acordat exclusiv în legătură cu executarea unei operaţiuni de plată; b)creditul acordat în legătură cu un serviciu de plată prestat în condiţiile prevăzute în secţiunile a 6-a şi a 7-a este rambursat într-o perioadă ce nu poate depăşi 12 luni; c)creditul nu este acordat din fondurile primite sau deţinute în scopul executării unor operaţiuni de plată; d)nivelul fondurilor proprii ale instituţiei de plată este adecvat în orice moment din perspectiva Băncii Naţionale a României în raport cu valoarea totală a creditelor acordate.
(2) Cu excepţia instituţiilor de plată persoane juridice din alte state membre care acordă credite potrivit alin. (1), desfăşurarea activităţii de creditare pe teritoriul României de către instituţiile de plată se poate realiza numai cu respectarea Legii nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare. Articolul 23
(1) Pe lângă prestarea serviciilor de plată enumerate la art. 8, instituţiile de plată pot desfăşura următoarele activităţi:a)prestarea unor servicii operaţionale şi conexe legate de serviciile de plată, cum ar fi: asigurarea executării operaţiunilor de plată, servicii de schimb valutar, activităţi de păstrare în custodie sau stocarea şi procesarea datelor; b)administrarea sistemelor de plăţi; c)activităţi comerciale, altele decât prestarea de servicii de plată, cu respectarea cadrului legislativ aplicabil.
(2) Activităţile menţionate la alin. (1) pot fi realizate de instituţiile de plată pe teritoriul României, cu respectarea legislaţiei naţionale în materie. Secţiunea a 2-aAutorizarea instituţiilor de plată Articolul 24În vederea obţinerii autorizaţiei pentru prestarea de servicii de plată, solicitantul trebuie să remită Băncii Naţionale a României o cerere însoţită de documentaţia şi informaţiile prevăzute în reglementările emise de Banca Naţională a României în aplicarea prezentului titlu. Articolul 25
(1) Banca Naţională a României evaluează şi comunică solicitantului hotărârea sa cu privire la acordarea autorizaţiei sau respingerea cererii de autorizare în termen de 3 luni de la data primirii cererii care îndeplineşte cerinţa prevăzută la art. 24.
(2) În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data primirii cererii, Banca Naţională a României confirmă îndeplinirea cerinţei prevăzute la art. 24 sau, în situaţia în care nu este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 24, comunică solicitantului documentele şi informaţiile necesare pentru îndeplinirea acesteia, termenul specificat la alin. (1) începând să curgă de la data primirii documentelor şi informaţiilor solicitate.
(3) Banca Naţională a României poate solicita, în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data primirii cererii care îndeplineşte cerinţa prevăzută la art. 24, alte informaţii relevante pentru evaluare. Solicitantul trebuie să transmită informaţiile solicitate în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data comunicării solicitării, perioadă în care termenul de evaluare prevăzut la alin. (1) se suspendă.
(4) Solicitantul poate furniza din proprie iniţiativă orice alte informaţii şi/sau documente considerate relevante, însă acestea trebuie să fie prezentate cel târziu cu 30 de zile anterior datei expirării termenului în care Banca Naţională a României trebuie să se pronunţe asupra cererii de autorizare. Articolul 26
(1) Banca Naţională a României respinge o cerere de autorizare dacă din evaluarea realizată în condiţiile prevăzute de prezentul titlu şi de reglementările emise în aplicare rezultă una dintre următoarele situaţii:a)capitalul iniţial se situează sub nivelul minim stabilit de dispoziţiile legale în vigoare; b)din evaluarea planului de activitate şi a planului de afaceri prezentate rezultă că instituţia de plată nu poate asigura realizarea obiectivelor propuse în condiţiile respectării cerinţelor cuprinse în prezentul titlu şi în reglementările aplicabile; c)cadrul de administrare a activităţii de prestare de servicii de plată, procedurile de identificare, administrare, monitorizare şi raportare a riscurilor la care este sau ar putea fi expusă instituţia de plată şi mecanismele de control intern nu sunt cuprinzătoare şi adaptate la natura, extinderea şi complexitatea serviciilor de plată prestate de instituţia de plată; d)persoanele responsabile pentru conducerea şi administrarea activităţii de prestare de servicii de plată nu au o bună reputaţie ori nu dispun de cunoştinţe şi experienţă adecvate naturii, extinderii şi complexităţii activităţii vizate; e)calitatea acţionarilor sau asociaţilor care deţin participaţii calificate nu este adecvată; f)legăturile strânse dintre instituţia de plată şi alte persoane fizice sau juridice sunt de natură să împiedice exercitarea eficientă de către Banca Naţională a României a funcţiilor sale de supraveghere; g)dispoziţiile legale, măsurile de natură administrativă din jurisdicţia unui stat terţ ce guvernează una sau mai multe persoane fizice ori juridice cu care instituţia de plată are legături strânse sau dificultăţile în aplicarea acestor dispoziţii ori măsuri sunt de natură să împiedice exercitarea eficientă de către Banca Naţională a României a funcţiilor sale de supraveghere; h)nu sunt respectate alte condiţii prevăzute în prezentul titlu sau în reglementările emise în aplicare.
(2) În cazul în care Banca Naţională a României respinge cererea de autorizare, hotărârea cuprinde şi motivele care au stat la baza acesteia. Articolul 27
(1) Banca Naţională a României poate retrage autorizaţia acordată unei instituţii de plată în următoarele situaţii:a)instituţia de plată nu şi-a început activitatea pentru care a fost autorizată în termen de 12 luni de la data acordării autorizaţiei sau a încetat să mai desfăşoare activitate de mai mult de 6 luni; b)autorizaţia a fost obţinută pe baza unor informaţii false sau prin orice alt mijloc ilegal; c)instituţia de plată nu mai îndeplineşte condiţiile care au stat la baza acordării autorizaţiei ori alte condiţii prevăzute de prezentul titlu şi de reglementările emise în aplicare; d)continuarea activităţii instituţiei de plată de prestare de servicii de plată periclitează stabilitatea sistemului de plăţi; e)ca sancţiune, potrivit art. 68 alin. (1) lit. e); f)în oricare alte situaţii prevăzute de legislaţia naţională.
(2) Instituţiile de plată pot hotărî renunţarea la autorizaţie, notificând în acest sens Banca Naţională a României. Încetarea valabilităţii autorizaţiei se publică de către Banca Naţională a României în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi în cel puţin două cotidiene de circulaţie naţională.
(3) Hotărârea Băncii Naţionale a României de retragere a autorizaţiei se comunică în scris instituţiei de plată, împreună cu motivele care au stat la baza hotărârii, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi în cel puţin două cotidiene de circulaţie naţională.
(4) Hotărârea Băncii Naţionale a României de retragere a autorizaţiei produce efecte de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, sau de la o dată ulterioară, specificată în hotărârea respectivă. Secţiunea a 3-aCerinţe operaţionale Articolul 28
(1) Instituţiile de plată trebuie să dispună permanent de fonduri proprii care să se situeze la un nivel ce nu poate fi mai mic decât maximul dintre nivelul minim al capitalului iniţial prevăzut pentru autorizare şi nivelul rezultat din calcul, potrivit metodei pentru determinarea necesarului de fonduri proprii, selectată dintre metodele prevăzute de reglementările Băncii Naţionale a României.
(2) Instituţiile de plată trebuie să fundamenteze alegerea uneia dintre metodele de determinare a necesarului de fonduri proprii, astfel încât Banca Naţională a României să fie încredinţată asupra adecvării metodei la situaţia concretă a instituţiei de plată. În caz contrar, Banca Naţională a României poate impune în procesul de autorizare sau de supraveghere metoda de determinare a necesarului de fonduri proprii.
(3) Banca Naţională a României stabileşte prin reglementări emise în aplicarea prezentului titlu elementele care intră în calculul fondurilor proprii şi alte cerinţe legate de modul de determinare a acestora. Articolul 29Fără a prejudicia dispoziţiile art. 28 alin. (1), pe baza evaluării procedurilor de gestionare a riscului, a mecanismelor de control intern ale instituţiei de plată şi a bazei de date privind riscul de pierdere, Banca Naţională a României poate solicita unei instituţii de plată să dispună de un nivel al fondurilor proprii cu până la 20% mai mare decât cel care ar rezulta din aplicarea metodei de determinare a necesarului de fonduri proprii folosite în conformitate cu art. 28 sau să permită instituţiei de plată să dispună de un nivel al fondurilor proprii cu până la 20% mai mic decât cel care ar rezulta din aplicarea metodei de determinare a necesarului de fonduri proprii folosite în conformitate cu art. 28. Articolul 30
(1) Este interzisă utilizarea multiplă a elementelor eligibile pentru calcularea fondurilor proprii ale unei instituţii de plată în cazul în care aceasta aparţine unui grup din care mai face parte o altă instituţie de plată, o instituţie de credit, o societate de servicii de investiţii financiare, o societate de administrare a portofoliului ori o societate de asigurări.
(2) Este interzisă utilizarea elementelor de fonduri proprii luate în calcul la determinarea necesarului de fonduri proprii aferent activităţii de prestare de servicii de plată pentru determinarea necesarului de fonduri proprii aferent altor activităţi comerciale decât prestarea serviciilor de plată prevăzute la art. 8. Articolul 31
(1) Instituţiile de plată trebuie să protejeze fondurile primite pentru executarea operaţiunilor de plată de la utilizatorii serviciilor de plată, direct sau prin intermediul unui alt prestator de servicii de plată, prin una dintre următoarele metode:a)fondurile sunt evidenţiate şi păstrate separat de fondurile destinate activităţilor desfăşurate de instituţia de plată, altele decât prestarea de servicii de plată şi, în cazul în care acestea sunt încă deţinute de instituţia de plată, respectiv nu au fost remise beneficiarului plăţii şi nici transferate unui alt prestator de servicii de plată înainte de terminarea zilei lucrătoare ulterioare zilei în care au fost primite, fondurile se depun într-un cont separat la o instituţie de credit sau se investesc în active lichide şi de foarte bună calitate, astfel cum sunt definite în reglementările emise de Banca Naţională a României; b)fondurile sunt asigurate în mod corespunzător printr-o poliţă de asigurare sau de o altă garanţie comparabilă furnizată de o societate de asigurări ori de o instituţie de credit, care nu aparţine grupului din care face parte instituţia de plată respectivă, pentru o sumă echivalentă cu cea care ar fi trebuit să fie evidenţiată şi păstrată separat în absenţa poliţei de asigurare sau a altei garanţii comparabile, plătibilă în cazul în care instituţia de plată nu poate să îşi îndeplinească obligaţiile financiare.
(2) Prin derogare de la prevederile legislaţiei în materie, utilizatorii serviciilor de plată au prioritate faţă de alţi creditori la distribuirea fondurilor protejate potrivit alin. (1), în cazul în care instituţia de plată nu îşi mai poate îndeplini obligaţiile faţă de utilizatorii serviciilor de plată, în particular în caz de insolvenţă a instituţiei de plată. Articolul 32
(1) În cazul în care o parte din fondurile primite de o instituţie de plată de la utilizatorii serviciilor de plată urmează să fie folosite pentru operaţiuni de plată viitoare, iar restul pentru alte servicii decât cele de plată, pentru partea de fonduri ce urmează să fie folosită pentru operaţiuni de plată viitoare instituţia de plată aplică cerinţele prevăzute la art. 31.
(2) În cazul în care ponderea fondurilor primite destinate executării operaţiunilor de plată viitoare este variabilă sau nu este cunoscută în avans, instituţiile de plată pot aplica prevederile art. 31 doar unei părţi reprezentative din totalul fondurilor primite, parte care se estimează că va fi destinată executării unor operaţiuni de plată, cu condiţia ca estimarea să fie realizată rezonabil, pe baza datelor istorice, de o manieră satisfăcătoare pentru Banca Naţională a României. Articolul 33Instituţiile de plată pot să nu aplice dispoziţiile art. 31 în cazul acelor utilizatori ai serviciilor de plată ale căror fonduri nu depăşesc per utilizator echivalentul în lei a 100 euro. Articolul 34
(1) Instituţiile de plată vor organiza şi vor conduce contabilitatea în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată.
(2) Situaţiile financiare anuale şi situaţiile financiare anuale consolidate ale instituţiilor de plată sunt supuse auditării de către auditorii statutari sau firme de audit, cu excepţia cazurilor în care instituţia de plată beneficiază de derogare de la această obligaţie potrivit prevederilor reglementărilor contabile aplicabile. Articolul 35
(1) Pentru scopuri legate de supraveghere, instituţiile de plată transmit Băncii Naţionale a României informaţii contabile referitoare la serviciile de plată enumerate la art. 8 şi la serviciile operaţionale şi conexe prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. a) şi distinct informaţii contabile referitoare la restul activităţilor desfăşurate.
(2) Informaţiile contabile prevăzute la alin. (1) trebuie însoţite de un raport de audit elaborat potrivit reglementărilor aplicabile, iar în cazul instituţiilor de plată care au obligaţia legală de auditare a situaţiilor financiare, raportul trebuie întocmit de către auditorul statutar sau de firma de audit a instituţiei de plată. Articolul 36Instituţiile de plată sunt obligate să prezinte Băncii Naţionale a României informaţiile contabile prevăzute la art. 35 alin. (1), precum şi alte date şi informaţii solicitate, la termenele şi în forma stabilite prin reglementările emise de Banca Naţională a României. Articolul 37
(1) Auditorul statutar sau firma de audit al/a unei instituţii de plată trebuie să informeze Banca Naţională a României de îndată ce, în exercitarea atribuţiilor sale la instituţia de plată ori în situaţia în care exercită sarcini specifice într-o entitate care are legături strânse decurgând dintr-o relaţie de control cu instituţia de plată, a luat cunoştinţă despre orice fapt sau decizie în legătură cu instituţia de plată care: a)reprezintă o încălcare semnificativă a legii şi/sau a reglementărilor ori a altor acte emise în aplicarea acesteia, prin care sunt stabilite condiţiile de autorizare sau cerinţe privind desfăşurarea activităţii de servicii de plată; b)este de natură să afecteze capacitatea instituţiei de plată de a funcţiona în continuare; c)poate conduce la un refuz din partea auditorului statutar sau firmei de audit de a-şi exprima opinia asupra situaţiilor financiare sau la exprimarea de către aceştia a unei opinii cu rezerve.
(2) La solicitarea Băncii Naţionale a României, auditorul statutar sau firma de audit al/a instituţiei de plată are obligaţia să furnizeze orice detalii, clarificări, explicaţii legate de activitatea de audit a activităţii de servicii de plată desfăşurate.
(3) Îndeplinirea cu bună-credinţă de către auditorul statutar sau firma de audit al/a instituţiei de plată a obligaţiei de a informa Banca Naţională a României conform alin. (1) şi (2) nu constituie încălcare a obligaţiei de păstrare a secretului profesional, care revine acestuia potrivit legii sau clauzelor contractuale, şi nu poate atrage răspunderea de orice natură a acestuia.
(4) Banca Naţională a României are acces la orice documente întocmite de auditorul statutar sau firma de audit al/a instituţiei de plată pe parcursul acţiunii de audit. Articolul 38Fără a aduce atingere prevederilor legislaţiei în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului sau altor dispoziţii relevante ale legislaţiei naţionale, instituţiile de plată păstrează toate evidenţele aferente serviciilor de plată prestate timp de cel puţin 5 ani de la terminarea operaţiunii. Articolul 39
(1) Instituţiile de plată au obligaţia de a se asigura de respectarea cerinţelor impuse de prezentul titlu şi de reglementările emise în aplicare în cazul în care deleagă unor terţi realizarea unor funcţii operaţionale.
(2) Instituţiile de plată sunt responsabile pentru toate actele angajaţilor lor şi pentru activitatea desfăşurată de sucursalele, agenţii şi entităţile către care externalizează activităţi. Articolul 40Instituţiile de plată se asigură că agenţii şi sucursalele care acţionează pe seama lor informează utilizatorii serviciilor de plată despre acest fapt. Secţiunea a 4-a Desfăşurarea activităţii de către instituţii de plată persoane juridice române pe teritoriul României prin intermediul agenţilor Articolul 41
(1) Instituţiile de plată care intenţionează să presteze servicii de plată prin intermediul unui agent transmit Băncii Naţionale a României o cerere, însoţită de informaţiile şi documentaţia prevăzute de reglementările Băncii Naţionale a României.
(2) Banca Naţională a României poate verifica informaţiile transmise de instituţia de plată care a solicitat desfăşurarea activităţii prin intermediul agentului, pentru a se asigura de corectitudinea acestora. Articolul 42
(1) Instituţiile de plată pot utiliza un agent pentru prestarea de servicii de plată numai ulterior înscrierii acestuia în registrul prevăzut la art. 61.
(2) În situaţia în care agentul este o entitate reglementată prin lege specială a cărei activitate este supusă unei autorizări, aprobări sau unor avize specifice, prestarea de servicii de plată poate fi realizată numai după obţinerea acestora. Articolul 43
(1) Banca Naţională a României evaluează şi comunică solicitantului decizia cu privire la o cerere de înregistrare a unui agent, în termen de 45 de zile de la data primirii solicitării care îndeplineşte cerinţa prevăzută la art. 41 alin. (1).
(2) În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data primirii cererii, Banca Naţională a României confirmă îndeplinirea cerinţei prevăzute la art. 41 alin. (1) sau, în situaţia în care nu este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 41 alin. (1), comunică solicitantului documentele şi informaţiile necesare pentru îndeplinirea acesteia, termenul specificat la alin. (1) începând să curgă de la data primirii documentelor şi informaţiilor solicitate.
(3) Banca Naţională a României poate solicita, în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data primirii cererii care îndeplineşte cerinţa prevăzută la art. 41 alin. (1), alte informaţii relevante pentru evaluare. Solicitantul trebuie să transmită informaţiile solicitate în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data comunicării solicitării, perioadă în care termenul de evaluare prevăzut la alin. (1) se suspendă.
(4) Solicitantul poate furniza din proprie iniţiativă orice alte informaţii şi/sau documente considerate relevante, însă acestea trebuie să fie prezentate cel târziu cu 20 de zile anterior datei expirării termenului în care Banca Naţională a României trebuie să se pronunţe asupra cererii de înregistrare a agentului. Articolul 44
(1) Banca Naţională a României înscrie agentul în registrul prevăzut la art. 61 numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezentul titlu şi de reglementările emise în aplicare. Dacă există dubii cu privire la acurateţea informaţiilor primite despre agent, Banca Naţională a României poate proceda la verificarea acestora.
(2) Banca Naţională a României înregistrează un agent numai în cazul în care din evaluarea informaţiilor şi a documentelor care însoţesc cererea este încredinţată că persoanele responsabile pentru conducerea şi administrarea activităţii de prestare de servicii de plată desfăşurate de către agent au o bună reputaţie şi dispun de cunoştinţe şi experienţă adecvate naturii, extinderii şi complexităţii activităţii vizate, potrivit criteriilor stabilite în reglementările emise de Banca Naţională a României.
(3) Dispoziţiile art. 15 alin. (2) se aplică în mod corespunzător. Articolul 45Banca Naţională a României respinge o cerere de înregistrare a unui agent dacă, din evaluarea realizată în condiţiile prevăzute de prezentul titlu şi de reglementările emise în aplicare, rezultă una dintre următoarele situaţii: a)persoanele responsabile pentru conducerea şi administrarea activităţii de prestare de servicii de plată nu au o bună reputaţie ori nu dispun de cunoştinţe şi experienţă adecvate naturii, extinderii şi complexităţii activităţii vizate; b)informaţiile primite despre agent nu sunt corecte; c)nu sunt respectate alte condiţii prevăzute în prezentul titlu sau în reglementările emise în aplicare. Articolul 46Banca Naţională a României radiază agentul înregistrat în registrul prevăzut la art. 61 în situaţia în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezentul titlu şi de reglementările emise în aplicare. Secţiunea a 5-a Externalizarea Articolul 47
(1) Instituţiile de plată informează Banca Naţională a României în cazul în care intenţionează să externalizeze funcţii operaţionale aferente serviciilor de plată.
(2) La externalizarea funcţiilor operaţionale importante instituţia de plată trebuie să se asigure că aceasta se realizează fără afectarea semnificativă a calităţii mecanismelor de control intern ale instituţiei de plată şi nu împiedică exercitarea eficientă de către autoritatea de supraveghere a verificărilor referitoare la respectarea obligaţiilor instituţiilor de plată stabilite în prezentul titlu şi de reglementările emise în aplicare. Articolul 48
(1) Pentru scopul art. 47, o funcţie operaţională este considerată importantă dacă nerealizarea acesteia sau realizarea sa în mod defectuos prejudiciază în mod semnificativ capacitatea instituţiei de plată de a se conforma permanent condiţiilor de autorizare impuse în conformitate cu prezentul titlu şi cu reglementările emise în aplicarea acestuia sau altor obligaţii care îi revin în conformitate cu prezenta ordonanţă de urgenţă ori afectează semnificativ performanţele financiare, stabilitatea instituţiei de plată sau continuitatea prestării serviciilor de plată.
(2) Externalizarea funcţiilor operaţionale importante se poate realiza numai cu respectarea de către instituţia de plată a următoarelor condiţii:a)externalizarea nu conduce la delegarea responsabilităţii organelor de conducere; b)relaţia şi obligaţiile instituţiei de plată în raport cu utilizatorii serviciilor sale de plată în conformitate cu prezenta ordonanţă de urgenţă nu sunt afectate; c)nu se prejudiciază respectarea condiţiilor impuse instituţiei de plată în vederea obţinerii şi menţinerii autorizaţiei în conformitate cu prezentul titlu şi cu reglementările emise în aplicarea acestuia; d)niciuna dintre condiţiile impuse în vederea autorizării instituţiei de plată nu sunt înlăturate sau modificate. Secţiunea a 6-a Procedura de notificare pentru desfăşurarea activităţii pe teritoriul României de către instituţiile de plată din alte state membre Articolul 49O instituţie de plată autorizată într-un alt stat membru poate presta pe teritoriul României serviciile de plată prevăzute de autorizaţie în baza notificării transmise Băncii Naţionale a României de autoritatea competentă din statul membru de origine. Articolul 50
(1) Notificarea prevăzută la art. 49 trebuie să cuprindă informaţii privind denumirea şi sediul instituţiei de plată, tipul serviciilor de plată pe care intenţionează să le presteze pe teritoriul României şi, după caz, numele persoanelor responsabile pentru conducerea sucursalei şi structura sa organizatorică.
(2) În cazul prestării de servicii de plată printr-un agent, notificarea trebuie să cuprindă informaţii privind denumirea şi sediul instituţiei de plată, denumirea şi sediul agentului, respectiv numele şi adresa acestuia, tipul serviciilor de plată pe care intenţionează să le presteze pe teritoriul României şi, după caz, structura organizatorică, mecanismele de control intern care urmează să fie folosite de agent pentru a se conforma obligaţiilor în materie de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului şi identitatea persoanelor responsabile pentru administrarea agentului. Articolul 51
(1) Ulterior notificării realizate de autoritatea competentă din statul membru de origine, Banca Naţională a României transmite acesteia opinia sa asupra intenţiei instituţiei de plată din respectivul stat membru de a desfăşura activitate pe teritoriul României prin intermediul unui agent.
(2) În cazul în care, în urma analizării informaţiilor privind agentul transmise de autoritatea competentă din statul membru de origine, Banca Naţională a României nu este încredinţată de corectitudinea acestora, informează în consecinţă autoritatea competentă din statul membru de origine. Articolul 52
(1) Ulterior notificării realizate de autoritatea competentă din statul membru de origine în legătură cu intenţia unei instituţii de plată de a desfăşura activitate pe teritoriul României prin intermediul unei sucursale ori al unui agent, Banca Naţională a României consultă Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor şi alte autorităţi relevante, după caz.
(2) În situaţia în care din consultarea realizată potrivit alin. (1) rezultă motive întemeiate pentru a suspecta că prin angajarea agentului sau prin deschiderea sucursalei ar putea creşte riscul de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului ori în legătură cu proiectul de angajare a agentului sau de deschidere a sucursalei se efectuează, s-a efectuat ori s-a încercat efectuarea unor operaţiuni de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, Banca Naţională a României informează în consecinţă autoritatea competentă din statul membru de origine. Articolul 53În situaţia în care agentul este o entitate reglementată prin lege specială a cărei activitate este supusă unei autorizări, aprobări sau unor avize specifice, prestarea de servicii de plată poate fi realizată numai după obţinerea acestora. Secţiunea a 7-a Procedura de notificare pentru desfăşurarea activităţii în afara teritoriului României de către instituţii de plată persoane juridice române Articolul 54
(1) Orice instituţie de plată autorizată, persoană juridică română, care intenţionează să presteze servicii de plată pentru prima dată într-un alt stat membru prin stabilirea unei sucursale ori în mod direct, transmite Băncii Naţionale a României o cerere însoţită de informaţiile prevăzute la alin. (2).
(2) În termen de 10 zile de la primirea cererii, Banca Naţională a României comunică autorităţii competente din statul membru gazdă informaţii privind denumirea şi sediul instituţiei de plată, tipul serviciilor de plată pe care intenţionează să le presteze pe teritoriul statului membru gazdă şi, după caz, numele persoanelor responsabile pentru conducerea sucursalei şi structura organizatorică a acesteia şi solicită opinia în legătură cu intenţia instituţiei de plată de a presta servicii prin intermediul unei sucursale.
(3) În termen de cel mult două luni de la primirea cererii de înregistrare a sucursalei, Banca Naţională a României decide cu privire la aceasta, cu luarea în considerare a opiniei exprimate de autoritatea competentă din statul membru gazdă potrivit alin. (2).
(4) Banca Naţională a Românie poate radia sucursala din registrul prevăzut la art. 61 în cazul în care autoritatea competentă din statul membru gazdă comunică avizul său negativ ulterior încheierii termenului prevăzut la alin. (3). Articolul 55
(1) Instituţiile de plată pot presta servicii de plată prin intermediul unei sucursale numai ulterior înscrierii acesteia în registrul prevăzut la art. 61.
(2) Instituţiile de plată pot presta servicii de plată în mod direct de la data la care Banca Naţională a României realizează notificarea potrivit art. 54 alin. (2) şi informează solicitantul asupra acestui fapt. Articolul 56
(1) Instituţiilor de plată autorizate, persoane juridice române, care intenţionează să presteze servicii de plată pe teritoriul unui alt stat membru prin utilizarea agenţilor le sunt aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile secţiunii a 4-a.
(2) În termen de 10 zile de la primirea cererii instituţiei de plată, Banca Naţională a României comunică autorităţilor competente din statul membru gazdă informaţii privind denumirea şi sediul instituţiei de plată, denumirea şi sediul agentului, respectiv numele şi adresa acestuia, tipul serviciilor de plată pe care intenţionează să le presteze pe teritoriul statului membru gazdă şi, după caz, structura organizatorică, mecanismele de control intern care urmează să fie folosite de agent pentru a se conforma obligaţiilor în materie de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului şi identitatea persoanelor responsabile pentru administrarea agentului şi solicită opinia acestor autorităţi în legătură cu intenţia instituţiei de plată. Articolul 57
(1) În termen de cel mult două luni de la primirea cererii de înregistrare a agentului, Banca Naţională a României decide cu privire la aceasta, cu luarea în considerare a opiniei exprimate de autoritatea competentă din statul membru gazdă potrivit art. 56 alin. (2).
(2) Instituţiile de plată pot presta servicii de plată prin intermediul unui agent numai ulterior înscrierii acestuia în registrul prevăzut la art. 61.
(3) Banca Naţională a Românie poate radia agentul din registrul prevăzut la art. 61 în cazul în care autoritatea competentă din statul membru gazdă comunică avizul său negativ ulterior încheierii termenului prevăzut la alin. (1). Articolul 58
(1) Instituţiile de plată pot desfăşura activităţile prevăzute în autorizaţia acordată de Banca Naţională a României în state terţe prin înfiinţarea unei sucursale sau prin intermediul unui agent, potrivit reglementărilor emise de Banca Naţională a României.
(2) Dispoziţiile art. 7 şi ale secţiunii a 4-a din prezentul titlu se aplică în mod corespunzător. Articolul 59Banca Naţională a României stabileşte prin reglementări condiţiile în care poate înscrie în registrul prevăzut la art. 61 sucursala ori agentul stabilită/stabilit în state terţe şi documentaţia care trebuie să însoţească cererea în vederea înscrierii. Articolul 60Banca Naţională a României poate respinge cererea de înregistrare formulată în baza dispoziţiilor art. 58 alin. (1) şi dacă, pe baza informaţiilor deţinute şi a documentaţiei prezentate de instituţia de plată, consideră că: a)instituţia de plată nu dispune de o situaţie financiară corespunzătoare în raport cu activitatea propusă; b)cadrul de administrare, procedurile şi mecanismele prevăzute la art. 13 nu sunt adecvate; c)cadrul legislativ existent în statul terţ şi/sau modul de aplicare a acestuia împiedică exercitarea de către Banca Naţională a României a funcţiilor sale de supraveghere; d)instituţia de plată nu îndeplineşte alte cerinţe prevăzute de prezentul titlu şi de reglementările emise în aplicarea acestuia. Secţiunea a 8-aRegistrul instituţiilor de plată Articolul 61
(1) Banca Naţională a României organizează şi administrează registrul instituţiilor de plată în care sunt evidenţiate instituţiile de plată persoane juridice române, sucursalele acestora din alte state membre şi state terţe, precum şi agenţii instituţiilor de plată persoane juridice române.
(2) Registrul prevăzut la alin. 1 este public, accesibil on-line, este actualizat permanent şi furnizează informaţii privind serviciile de plată pentru care a fost autorizată fiecare instituţie de plată. Secţiunea a 9-aAutoritatea competentă şi supravegherea Articolul 62
(1) Banca Naţională a României este autoritatea responsabilă cu supravegherea respectării dispoziţiilor prezentului titlu şi ale reglementărilor emise în aplicare.
(2) Banca Naţională a României asigură supravegherea prudenţială a instituţiilor de plată autorizate, persoane juridice române, inclusiv pentru activitatea de plăţi desfăşurată prin sucursalele şi agenţii acestora.
(3) Alineatele precedente nu implică faptul că Banca Naţională a României are competenţe de supraveghere a activităţilor comerciale ale instituţiei de plată, altele decât prestarea de servicii de plată prevăzute la art. 8 şi activităţile enumerate la art. 23 alin. (1) lit. a). Articolul 63
(1) Activitatea de supraveghere a instituţiilor de plată de către Banca Naţională a României, în vederea verificării respectării cerinţelor impuse în prezentul titlu şi de reglementările emise în aplicarea acestuia, trebuie să fie proporţională, adecvată şi adaptată riscurilor la care sunt expuse instituţiile de plată.
(2) Verificările la sediul entităţilor supravegheate se efectuează de către personalul Băncii Naţionale a României împuternicit în acest sens sau de către terţe persoane împuternicite de Banca Naţională a României.
(3) Pentru exercitarea funcţiei de supraveghere Banca Naţională a României este abilitată:a)să solicite instituţiei de plată să furnizeze orice informaţie necesară pentru verificarea respectării cerinţelor impuse prin prezentul titlu şi reglementările emise în aplicarea acestuia; b)să efectueze verificări la sediul instituţiei de plată, persoană juridică română, sucursalelor acesteia şi al oricărui agent al său sau al oricărei entităţi către care aceasta a externalizat activităţi; c)să emită recomandări, instrucţiuni şi să dispună măsuri; d)să suspende sau să retragă autorizaţia.
(4) Instituţiile de plată vor permite personalului împuternicit al Băncii Naţionale a României şi terţelor persoane împuternicite de Banca Naţională a României să le examineze evidenţele, conturile şi operaţiunile, furnizând în acest scop toate documentele şi informaţiile cu privire la administrarea, controlul intern şi operaţiunile instituţiilor de plată, astfel cum vor fi solicitate de către acesta.
(5) Instituţiile de plată sunt obligate să transmită Băncii Naţionale a României orice informaţii solicitate de aceasta pentru scopul realizării supravegherii. Articolul 64
(1) Modificările în situaţia instituţiilor de plată autorizate se comunică Băncii Naţionale a României potrivit reglementărilor emise de aceasta.
(2) În cazul achiziţionării de participaţii calificate la instituţia de plată, inclusiv prin majorarea participaţiilor existente, Banca Naţională a României aprobă sau se poate opune achiziţiei dacă, în urma evaluării realizate, constată că acţionarul care deţine participaţii calificate nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de prezentul titlu şi reglementările emise în aplicare. Banca Naţională a României se pronunţă asupra achiziţionării de participaţii calificate la instituţia de plată în termen de 60 de zile de la data comunicării efectuate potrivit alin. (1). Pe perioada până la pronunţare, acţionarul sau asociatul în cauză nu are drept de vot legat de deciziile privind activitatea de prestare de servicii de plată. Articolul 65
(1) Banca Naţională a României poate dispune faţă de o instituţie de plată, persoană juridică română, ori faţă de persoanele care exercită responsabilităţi de administrare şi/sau conducere a activităţii de prestare de servicii de plată ale instituţiei de plată şi care încalcă dispoziţiile prezentului titlu şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestuia măsurile necesare în scopul înlăturării deficienţelor şi a cauzelor acestora şi/sau să aplice sancţiuni.
(2) Dacă, în procesul de supraveghere, constată existenţa unor circumstanţe care ar putea impieta asupra activităţii instituţiei de plată, Banca Naţională a României poate dispune măsuri vizând desfăşurarea prudentă a activităţii. Articolul 66În aplicarea art. 65, Banca Naţională a României poate să dispună faţă de orice instituţie de plată, persoană juridică română, următoarele măsuri, fără ca acestea să fie limitative: a)să solicite instituţiei de plată creşterea nivelului fondurilor proprii peste cele prevăzute la art. 28 şi 29; b)să solicite instituţiei de plată utilizarea altei metode de determinare a necesarului de fonduri proprii; c)să solicite instituţiei de plată conformarea cadrului de administrare, mecanismelor şi procedurilor la cerinţele prevăzute la art. 13; d)să restricţioneze sau să limiteze volumul activităţii, tipul de operaţiuni desfăşurate sau reţeaua de sucursale ale instituţiei de plată din ţară şi din străinătate; e)să restricţioneze desfăşurarea activităţii de plată prin agenţi sau să interzică desfăşurarea activităţii în acest mod; f)să solicite instituţiei de plată înlocuirea auditorului statutar sau firmei de audit; g)să solicite instituţiei de plată constituirea unei entităţi distincte pentru desfăşurarea activităţii de prestare a serviciilor de plată, în condiţiile prevăzute la art. 14. Articolul 67Banca Naţională a României poate aplica sancţiuni în cazurile în care constată că o instituţie de plată, persoană juridică română, şi/sau oricare dintre persoanele care exercită responsabilităţi de administrare şi/sau conducere a activităţii de prestare de servicii de plată în cadrul instituţiei de plată se fac vinovate de: a)încălcarea unei prevederi a prezentului titlu sau a reglementărilor date în aplicare; b)nerespectarea măsurilor dispuse de Banca Naţională a României; c)încălcarea oricărei condiţii sau restricţii prevăzute în autorizaţia acordată; d)efectuarea de operaţiuni fictive şi fără acoperire reală, în scopul prezentării incorecte a poziţiei financiare; e)neraportarea, raportarea cu întârziere sau raportarea de date şi informaţii eronate către Banca Naţională a României. Articolul 68
(1) În cazurile prevăzute la art. 67, Banca Naţională a României poate aplica următoarele sancţiuni:a)avertisment scris; b)amendă aplicabilă instituţiei de plată, de la 5.000 lei la 50.000 lei; c)amendă aplicabilă persoanelor care exercită responsabilităţi de administrare şi/sau conducere a activităţii de prestare de servicii de plată în cadrul instituţiei de plată, între 1-6 salarii medii nete pe instituţia de plată, conform situaţiei salariale existente în luna precedentă datei la care s-a constatat fapta; d)retragerea aprobării acordate persoanelor care exercită responsabilităţi de administrare şi/sau conducere a activităţii de prestare de servicii de plată în cadrul instituţiei de plată; e)suspendarea sau retragerea autorizaţiei acordate instituţiei de plată.
(2) La individualizarea sancţiunii se ţine seama de gravitatea faptei săvârşite, precum şi de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei.
(3) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d) se aplică persoanelor cărora le poate fi imputată fapta, întrucât aceasta nu s-ar fi produs dacă persoanele respective şi-ar fi exercitat în mod corespunzător responsabilităţile care decurg din îndatoririle funcţiei lor, stabilite conform legislaţiei aplicabile societăţilor comerciale, prezentului titlu şi reglementărilor emise în aplicarea acestuia şi cadrului intern de administrare. Articolul 69Sancţiunile prevăzute la art. 68 pot fi aplicate concomitent cu dispunerea de măsuri conform art. 66 sau independent de acestea. Articolul 70În cazul în care persoanele care deţin participaţii calificate la instituţia de plată nu îndeplinesc cerinţele prevăzute de prezentul titlu şi de reglementările emise în aplicarea acestuia, Banca Naţională a României dispune măsurile adecvate pentru încetarea acestei situaţii. În acest sens, independent de alte măsuri sau sancţiuni care pot fi aplicate instituţiei de plată ori persoanelor care exercită responsabilităţi de administrare şi/sau conducere a acesteia, Banca Naţională a României poate dispune suspendarea exercitării drepturilor de vot aferente participaţiilor deţinute de acţionarii sau asociaţii respectivi în privinţa deciziilor referitoare la activitatea de prestare de servicii de plată. Articolul 71
(1) Constatarea faptelor descrise în prezentul titlu şi în reglementările emise în aplicare, care constituie încălcări ale regimului prudenţial, se face de către personalul Băncii Naţionale a României, împuternicit în acest sens, pe baza raportărilor făcute de instituţiile de plată, persoane juridice române, potrivit legii sau la solicitarea expresă a Băncii Naţionale a României ori în cursul verificărilor desfăşurate la sediul instituţiei de plată, persoană juridică română, sucursalelor acesteia şi al oricărui agent al său sau al oricărei entităţi către care aceasta a externalizat activităţi.
(2) Actele cu privire la o instituţie de plată, prin care sunt dispuse măsuri sau sunt aplicate sancţiuni potrivit prezentului titlu şi reglementărilor se emit de către guvernatorul, prim-viceguvernatorul sau viceguvernatorii Băncii Naţionale a României, cu excepţia sancţiunilor prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. d) şi e), a căror aplicare este de competenţa consiliului de administraţie. Articolul 72
(1) Aplicarea sancţiunilor se prescrie în termen de un an de la data constatării faptei, dar nu mai mult de 3 ani de la data săvârşirii faptei.
(2) Amenzile încasate se fac venit la bugetul de stat.
(3) Aplicarea sancţiunilor nu înlătură răspunderea materială, civilă, administrativă sau penală, după caz. Articolul 73
(1) Actele adoptate de Banca Naţională a României conform dispoziţiilor prezentului titlu şi reglementărilor emise în aplicare cu privire la o instituţie de plată pot fi contestate, în termen de 15 zile de la comunicare, la Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, care se pronunţă prin hotărâre motivată în termen de 30 de zile de la data sesizării.
(2) Hotărârea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 15 zile de la comunicare.
(3) Banca Naţională a României este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale.
(4) În cazul contestării în instanţă a actelor Băncii Naţionale a României, instanţa judecătorească se pronunţă asupra legalităţii acestor acte. Articolul 74Dispoziţiile art. 73 se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care Banca Naţională a României nu se pronunţă în termenele prevăzute de lege asupra unei solicitări formulate potrivit prevederilor prezentului titlu şi reglementărilor emise în aplicare. Articolul 75Până la adoptarea unei hotărâri de către Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, potrivit art. 73 alin. (1) sau până la pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile de către instanţa judecătorească, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, executarea actelor emise de Banca Naţională a României nu se suspendă. Articolul 76
(1) Pentru exercitarea funcţiei de supraveghere, Banca Naţională a României colaborează cu autorităţile competente ale statului membru gazdă sau, după caz, ale statului membru de origine în legătură cu activitatea desfăşurată de instituţiile de plată în mod direct, prin intermediul sucursalelor sau agenţilor ori în legătură cu entităţile către care instituţiile de plată au externalizat activităţi.
(2) În scopul alin. (1), Banca Naţională a României:a)informează autorităţile competente din statul membru gazdă ori de câte ori intenţionează să efectueze verificări la sediul sucursalei sau agentului instituţiei de plată ori al entităţii către care instituţia de plată a externalizat activităţi, situate pe teritoriul statului membru gazdă; b)comunică autorităţii competente din statul membru gazdă ori, după caz, din statul membru de origine, la cerere, toate informaţiile relevante şi, din proprie iniţiativă, toate informaţiile esenţiale, în special în cazul în care se constată sau se suspectează că un agent, o sucursală sau o entitate către care se externalizează activităţi încalcă legislaţia în materie.
(3) Banca Naţională a României poate delega autorităţii competente din statul membru gazdă sarcina de a efectua verificări la sediul sucursalelor instituţiilor de plată, agenţilor acestora sau entităţilor către care instituţiile de plată au externalizat activităţi, situate pe teritoriul statului membru gazdă. Articolul 77
(1) În cazul instituţiilor de plată dintr-un alt stat membru care desfăşoară activitate sau au externalizat activităţi în România, Banca Naţională a României colaborează cu autorităţile competente din statul membru de origine şi din alte state membre în care instituţiile de plată desfăşoară activitate sau în care sunt situate entităţile către care instituţiile de plată au externalizat activităţi.
(2) În scopul exercitării funcţiei de supraveghere, autoritatea competentă din statul membru de origine al unei instituţii de plată poate realiza verificări pe teritoriul României la sediul sucursalelor instituţiilor de plată, agenţilor acestora sau entităţilor către care instituţiile de plată au externalizat activităţi. Verificarea poate fi realizată direct sau prin intermediul unor terţe persoane împuternicite în acest scop şi cu informarea prealabilă a Băncii Naţionale a României.
(3) Autoritatea competentă din statul membru de origine poate solicita Băncii Naţionale a României să efectueze verificări la sediul sucursalelor instituţiilor de plată, agenţilor acestora sau entităţilor către care instituţiile de plată au externalizat activităţi, situate pe teritoriul României, caz în care Banca Naţională a României procedează la efectuarea acestor verificări, în mod direct sau prin intermediul unei terţe persoane împuternicite în acest sens. Autoritatea competentă solicitantă poate participa la efectuarea verificării respective. Articolul 78Dispoziţiile art. 76 şi 77 nu aduc atingere obligaţiilor ce revin autorităţilor competente de a supraveghea sau de a controla respectarea cerinţelor stabilite de legislaţia în materia prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului şi de Regulamentul (CE) nr. 1.781/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 noiembrie 2006 cu privire la informaţiile privind plătitorul care însoţesc transferurile de fonduri. Secţiunea a 10-aSecretul profesional şi schimbul de informaţii Articolul 79
(1) Membrii consiliului de administraţie, salariaţii Băncii Naţionale a României, precum şi terţele persoane împuternicite de Banca Naţională a României pentru efectuarea de verificări la sediul instituţiilor de plată sunt obligaţi să păstreze secretul profesional asupra oricărei informaţii confidenţiale de care iau cunoştinţă în cursul exercitării atribuţiilor lor, pe perioada în care deţin această calitate şi după încetarea activităţii în cadrul băncii ori, după caz, a relaţiilor cu banca.
(2) Nu sunt considerate informaţii confidenţiale informaţiile furnizate în formă sumară sau agregată, astfel încât instituţia de plată să nu poată fi identificată.
(3) Schimbul de informaţii prevăzut la art. 80 trebuie să fie circumscris exclusiv scopului îndeplinirii sarcinilor ce le revin autorităţilor respective.
(4) Dispoziţiile alin. (1) şi (3) nu aduc în niciun fel atingere prevederilor legislaţiei penale potrivit cărora se poate impune divulgarea de informaţii confidenţiale în anumite situaţii. Articolul 80
(1) Banca Naţională a României colaborează cu autorităţile relevante din alte state membre cu atribuţii privind prestatorii de servicii de plată, precum şi cu Banca Centrală Europeană şi băncile centrale din alte state membre.
(2) Banca Naţională a României poate schimba informaţii cu:a)autorităţile competente din alte state membre responsabile cu autorizarea şi supravegherea instituţiilor de plată; b)Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale ale statelor membre, în calitate de autorităţi monetare şi de supraveghere şi, dacă este cazul, alte autorităţi publice responsabile cu supravegherea sistemelor de plăţi şi decontare; c)alte autorităţi relevante desemnate în conformitate cu prezenta ordonanţă de urgenţă, cu legislaţia în materia protecţiei datelor personale, cu legislaţia în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului ori cu alte acte normative aplicabile prestatorilor de servicii de plată. Articolul 81Prezenta secţiune se completează cu dispoziţiile privind secretul profesional şi colaborarea Băncii Naţionale a României cu alte autorităţi prevăzute în Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, cu modificările ulterioare. Articolul 82În exercitarea competenţelor sale prevăzute de lege, Banca Naţională a României colectează şi procesează orice date şi informaţii relevante, inclusiv de natura datelor cu caracter personal. Titlul IIITransparenţa condiţiilor şi a cerinţelor în materie de informare privind serviciile de plată Capitolul IDispoziţii comune Articolul 83
(1) Prevederile prezentului titlu reglementează transparenţa condiţiilor şi a cerinţelor în materie de informare în cazul operaţiunilor de plată singulară, al contractelor-cadru şi al operaţiunilor de plată prevăzute de acestea, dacă utilizatorul acţionează în calitate de consumator.
(2) În cazul în care utilizatorul nu acţionează în calitate de consumator, părţile pot conveni să nu aplice, total sau parţial, prevederile prezentului titlu. Articolul 84
(1) Prezentul titlu nu aduce atingere dispoziţiilor legislative ce transpun acte normative comunitare şi ce cuprind cerinţe suplimentare privind informaţiile prealabile.
(2) În cazul în care serviciilor de plată ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă le sunt aplicabile şi prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare, republicată, cu modificările ulterioare, dispoziţiile privind informarea prevăzute la art. 4 alin. (1)-(4), cu excepţia dispoziţiilor cuprinse la art. 4 alin. (2) lit. c)-g), la art. 4 alin. (3) lit. a), d) şi e) şi la art. 4 alin. (4) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004, republicată, cu modificările ulterioare, se vor înlocui cu dispoziţiile art. 91-93 şi cu cele ale art. 97-99 din prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 85
(1) Prestatorul de servicii de plată nu solicită utilizatorului serviciilor de plată niciun fel de plată pentru furnizarea informaţiilor prevăzute în prezentul titlu.
(2) Prestatorul de servicii de plată şi utilizatorul de servicii de plată pot conveni asupra preţului total pentru furnizarea, la cererea utilizatorului serviciilor de plată, de informaţii suplimentare sau într-un mod mai frecvent sau prin alte mijloace de comunicare decât cele specificate în contractul-cadru.
(3) Preţul total perceput în conformitate cu alin. (2) trebuie să corespundă costurilor efective ale prestatorului serviciilor de plată, să se limiteze la acoperirea acestora, să nu conducă la obţinerea de venituri suplimentare sau la descurajarea utilizatorului de a solicita informaţii suplimentare. Articolul 86
(1) În cazul instrumentelor de plată care, în conformitate cu contractul-cadru, privesc numai operaţiunile de plată individuale ce nu depăşesc 25 euro ori echivalentul în lei a 25 euro la data efectuării tranzacţiei sau ce au o limită de cheltuieli de 100 euro ori echivalentul în lei a 100 euro la data efectuării tranzacţiei sau ce depozitează fonduri care nu depăşesc niciodată 100 euro ori echivalentul în lei a 100 euro la data efectuării tranzacţiei:a)prestatorul de servicii de plată transmite plătitorului, prin derogare de la art. 97-99 şi de la art. 111, numai informaţiile privind caracteristicile principale ale serviciului de plată, incluzând în acestea modul în care poate fi utilizat instrumentul de plată, răspunderea juridică, preţul perceput şi alte informaţii importante necesare pentru a se lua o decizie informată, precum şi o indicaţie cu privire la locul unde se pun la dispoziţie, într-un mod uşor accesibil, orice alte informaţii ori condiţii specificate la art. 99; b)părţile pot conveni ca, prin derogare de la art. 101, prestatorul de servicii de plată să poată propune modificări ale condiţiilor din contractul-cadru într-o modalitate diferită faţă de cea prevăzută la art. 97 alin. (1); c)părţile pot conveni ca, prin derogare de la art. 112 şi 113, după executarea unei operaţiuni de plată, prestatorul de servicii de plată să transmită sau să pună la dispoziţie numai o referinţă care să permită utilizatorului serviciilor de plată identificarea operaţiunii de plată, suma operaţiunii de plată şi preţul perceput şi/sau, în cazul mai multor operaţiuni de plată de acelaşi fel către acelaşi beneficiar al plăţii, informaţiile privind suma totală şi preţul pentru aceste operaţiuni de plată; d)părţile pot conveni ca, prin derogare de la art. 112 şi 113, după executarea unei operaţiuni de plată, prestatorul de servicii de plată să nu fie obligat să transmită sau să pună la dispoziţie informaţiile prevăzute la lit. c) în cazul în care instrumentul de plată este utilizat anonim sau dacă prestatorul de servicii de plată nu deţine capacitatea tehnică de a i le furniza. Prestatorul de servicii de plată acordă plătitorului posibilitatea de a verifica valoarea fondurilor depuse.
(2) Pentru operaţiunile de plată transfrontaliere efectuate pe teritoriul Uniunii Europene sau în Spaţiul Economic European, sumele prevăzute la alin. (1) sunt de 30 euro sau echivalentul în lei a 30 euro în cazul instrumentelor de plată şi de 150 euro sau echivalentul în lei a 150 euro în cazul limitelor de cheltuieli sau fondurilor depozitate. Articolul 87
(1) Plăţile sunt efectuate în moneda de schimb convenită de comun acord între părţi.
(2) În cazul în care este oferit un serviciu de conversie monetară înainte de iniţierea operaţiunii de plată, iar serviciul respectiv de conversie monetară este oferit la punctul de vânzare sau de către beneficiarul plăţii, partea care oferă serviciul de conversie monetară informează plătitorul cu privire la preţul total, precum şi cu privire la cursul de schimb ce urmează a fi utilizat în vederea conversiei operaţiunii de plată.
(3) Plătitorul acceptă serviciul de conversie monetară în baza informaţiilor prevăzute la alin. (2). Articolul 88În cazul în care, în vederea utilizării unui anumit instrument de plată, beneficiarul plăţii oferă o reducere, beneficiarul plăţii informează plătitorul asupra acesteia înainte de iniţierea operaţiunii de plată. Articolul 89Prestatorii de servicii de plată trebuie să poată face dovada că au respectat cerinţele în materie de informare prevăzute în prezentul titlu. Capitolul IIOperaţiuni de plată singulară Articolul 90
(1) Prezentul capitol se aplică operaţiunilor de plată singulară care nu intră sub incidenţa unui contract-cadru.
(2) În cazul în care un ordin de plată pentru o operaţiune de plată singulară este transmis printr-un instrument de plată stabilit printr-un contract-cadru, prestatorul de servicii de plată nu are obligaţia să furnizeze sau să pună la dispoziţie informaţii care au fost deja transmise utilizatorului serviciilor de plată în temeiul unui contract-cadru încheiat cu un alt prestator de servicii de plată sau care îi vor fi transmise în conformitate cu contractul-cadru respectiv. Articolul 91
(1) Înainte ca utilizatorul serviciilor de plată să devină parte la un contract sau la o ofertă de servicii de plată singulară, prestatorul de servicii de plată pune la dispoziţia utilizatorului informaţiile şi condiţiile specificate la art. 93.
(2) Informaţiile şi condiţiile specificate la art. 93 se pun la dispoziţia utilizatorului:a)într-un mod uşor accesibil; b)într-un limbaj uşor de înţeles, într-o formă clară, completă şi precisă; c)în limba română sau în altă limbă stabilită de comun acord între părţi.
(3) La cererea utilizatorului serviciilor de plată, prestatorul de servicii de plată îi transmite informaţiile şi condiţiile pe suport hârtie sau pe un alt suport durabil.
(4) Obligaţiile prevăzute pot fi îndeplinite şi prin furnizarea unui exemplar al propunerii de contract de prestare de servicii de plată singulară sau al formularului de ordin de plată care cuprinde informaţiile şi condiţiile specificate la art. 93. Articolul 92În cazul în care contractul de servicii de plată singulară a fost încheiat, la cererea utilizatorului serviciilor de plată, printr-un mijloc de comunicare la distanţă ce nu permite prestatorului de servicii de plată să respecte prevederile art. 91, prestatorul îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin conform art. 91 imediat după executarea operaţiunii de plată. Articolul 93
(1) Prestatorul transmite sau pune la dispoziţia utilizatorului serviciilor de plată următoarele informaţii şi condiţii:a)specificarea informaţiilor sau a codului unic de identificare ce trebuie furnizate de către utilizatorul serviciilor de plată în vederea executării corecte a unui ordin de plată; b)termenul maxim de executare în care trebuie furnizat serviciul de plată; c)preţul total pe care utilizatorul serviciilor de plată trebuie să îl plătească prestatorului său de servicii de plată şi, unde este cazul, defalcarea sumelor incluse în preţ; d)dacă este cazul, cursurile de schimb efective sau de referinţă care urmează să fie aplicate operaţiunii de plată.
(2) Dacă este cazul, orice alte informaţii şi condiţii relevante specificate la art. 99 sunt puse la dispoziţia utilizatorului serviciilor de plată într-un mod uşor accesibil. Articolul 94Imediat după primirea ordinului de plată, prestatorul de servicii de plată al plătitorului transmite sau pune la dispoziţia plătitorului, astfel cum este prevăzut la art. 91 alin. (2) şi (3), următoarele informaţii: a)o referinţă care să permită plătitorului identificarea operaţiunii de plată şi, dacă este cazul, informaţii privind beneficiarul plăţii; b)valoarea operaţiunii de plată în moneda utilizată în ordinul de plată; c)preţul total corespunzător operaţiunii de plată care trebuie suportat de către plătitor şi, unde este cazul, defalcarea sumelor incluse în preţul total; d)dacă este cazul, cursul de schimb utilizat în operaţiunea de plată de către prestatorul de servicii de plată al plătitorului sau o referinţă la acesta, în cazul în care diferă de cursul prevăzut conform art. 93 alin. (1) lit. d), precum şi valoarea operaţiunii de plată după conversia monetară respectivă; e)data primirii ordinului de plată. Articolul 95Imediat după executarea operaţiunii de plată, prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii transmite sau pune la dispoziţia beneficiarului, în conformitate cu prevederile art. 91, următoarele informaţii: a)o referinţă care să permită beneficiarului plăţii identificarea operaţiunii de plată şi, după caz, a plătitorului, precum şi a oricărei informaţii transferate împreună cu operaţiunea de plată; b)valoarea operaţiunii de plată în moneda în care fondurile au fost puse la dispoziţia beneficiarului plăţii; c)preţul total corespunzător operaţiunii de plată care trebuie suportat de către plătitor şi, unde este cazul, defalcarea sumelor incluse în preţul total; d)dacă este cazul, cursul de schimb utilizat în operaţiunea de plată de către prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii şi valoarea operaţiunii de plată înaintea conversiei monetare; e)data valutei creditării contului. Capitolul IIIContracte-cadru Articolul 96Prezentul capitol se aplică operaţiunilor de plată care intră sub incidenţa unui contract-cadru. Articolul 97
(1) Cu suficient timp, dar nu mai puţin de 15 zile înainte ca utilizatorul să devină parte la un contract-cadru sau la o ofertă, prestatorul de servicii de plată transmite utilizatorului serviciilor de plată informaţiile şi condiţiile specificate la art. 99.
(2) Perioada de 15 zile se poate reduce cu acordul expres al utilizatorului.
(3) Informaţiile şi condiţiile specificate la art. 99 sunt transmise utilizatorului:a)pe suport hârtie sau pe alt suport durabil; b)într-un limbaj uşor de înţeles, într-o formă clară, completă şi precisă; c)în limba română sau în orice altă limbă stabilită de comun acord între părţi.
(4) Obligaţiile prevăzute pot fi îndeplinite şi prin furnizarea unui exemplar al propunerii de contract-cadru care să cuprindă informaţiile şi condiţiile specificate la art. 99. Articolul 98În cazul în care contractul-cadru a fost încheiat, la cererea utilizatorului serviciilor de plată, printr-un mijloc de comunicare la distanţă ce nu permite prestatorului de servicii de plată să respecte prevederile art. 97, prestatorul îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin imediat după încheierea contractului-cadru. Secţiunea 1Informaţii prealabile Articolul 99Prestatorul de servicii de plată transmite utilizatorului serviciilor de plată următoarele informaţii şi condiţii: 1. cu privire la prestatorul serviciilor de plată: a)numele prestatorului de servicii de plată, adresa sediului său social şi, unde este cazul, adresa filialei sau a sucursalei stabilite în România, precum şi orice altă adresă, inclusiv adresa de poştă electronică, relevantă pentru comunicarea cu prestatorul de servicii de plată; b)datele de identificare ale autorităţilor de supraveghere corespunzătoare şi ale registrului prevăzute la art. 55 alin. (1) şi la art. 61 alin. (2) sau ale oricărui alt registru public de autorizare a prestatorului de servicii de plată şi numărul de înregistrare ori mijloace echivalente de identificare în registrul respectiv;2. cu privire la utilizarea serviciului de plată: a)o descriere a principalelor caracteristici ale serviciului de plată ce va fi prestat; b)specificarea informaţiilor sau a codului unic de identificare ce trebuie furnizate de către utilizatorul serviciilor de plată în vederea executării corecte a unui ordin de plată; c)forma şi procedura de exprimare a consimţământului pentru executarea operaţiunii de plată şi retragerea acestui consimţământ în conformitate cu art. 120-122 şi cu art. 146-149; d)o referinţă la momentul primirii unui ordin de plată, astfel cum a fost definit la art. 141 şi 142, şi ora-limită, dacă este cazul, stabilită de prestatorul de servicii de plată; e)termenul maxim de executare pentru serviciul de plată care urmează să fie prestat; f)dacă există posibilitatea de a conveni asupra unor limite de cheltuieli pentru utilizarea unui instrument de plată în conformitate cu art. 123 alin. (1);3. cu privire la preţ, la rata dobânzii şi la cursul de schimb: a)preţul total pe care utilizatorul serviciilor de plată trebuie să îl plătească prestatorului de servicii de plată şi, unde este cazul, defalcarea sumelor incluse în acesta; b)dacă este cazul, rata dobânzii şi cursul de schimb care urmează să fie aplicate sau, în cazul în care urmează să fie utilizate rata dobânzii de referinţă şi cursul de schimb de referinţă, metoda de calcul al dobânzii efective, precum şi data şi indexul ori baza corespunzătoare pentru determinarea cursului de schimb de referinţă sau a ratei dobânzii de referinţă corespunzătoare; c)dacă părţile convin, aplicarea imediată a modificărilor ratei dobânzii de referinţă sau a cursului de schimb de referinţă, precum şi cerinţele în materie de informare legate de modificări, în conformitate cu art. 102 şi 103;4. cu privire la comunicare: a)dacă este cazul, mijloacele de comunicare, inclusiv cerinţele tehnice privind echipamentele utilizatorului serviciilor de plată, convenite de comun acord între părţi în vederea transmiterii informaţiilor sau notificărilor specificate în prezenta ordonanţă de urgenţă; b)modalitatea în care şi frecvenţa cu care informaţiile trebuie să fie transmise sau să fie făcute disponibile, în conformitate cu prezenta ordonanţă de urgenţă; c)limba sau limbile în care este încheiat contractul-cadru şi în care se desfăşoară comunicarea pe durata relaţiei contractuale; d)dreptul utilizatorului serviciilor de plată de a primi termenii contractuali ai contractului-cadru, precum şi informaţiile şi condiţiile în conformitate cu art. 100;5. cu privire la cerinţele de securitate şi la măsurile corective: a)dacă este cazul, o descriere a etapelor pe care utilizatorul serviciilor de plată trebuie să le parcurgă pentru a păstra siguranţa unui instrument de plată, precum şi a modalităţilor de notificare a prestatorului de servicii de plată în scopul aplicării art. 124 alin. (1) lit. b); b)dacă părţile convin, condiţiile în care prestatorul de servicii de plată îşi rezervă dreptul de a bloca un instrument de plată, în conformitate cu art. 123; c)răspunderea plătitorului în conformitate cu art. 131-135, inclusiv informaţii privind suma corespunzătoare; d)modalităţile şi termenul în care utilizatorul serviciilor de plată trebuie să notifice prestatorul de servicii de plată în legătură cu orice operaţiune neautorizată sau incorect executată, în conformitate cu art. 127, precum şi răspunderea prestatorului de servicii de plată pentru operaţiunile de plată neautorizate, în conformitate cu art. 130; e)răspunderea prestatorului de servicii de plată pentru executarea operaţiunilor de plată în conformitate cu art. 164-173; f)condiţiile de rambursare în conformitate cu art. 136-140;6. cu privire la modificarea şi la încetarea contractului-cadru: a)dacă părţile convin, se consideră că utilizatorul serviciilor de plată a acceptat modificările condiţiilor contractuale, în conformitate cu art. 101-103, cu excepţia cazului în care, înainte de data propusă a intrării lor în vigoare, notifică prestatorului de servicii de plată că nu le acceptă; b)durata contractului; c)dreptul utilizatorului serviciilor de plată de a denunţa unilateral contractul-cadru, precum şi informaţii referitoare la orice alte acorduri cu privire la denunţarea unilaterală, în conformitate cu art. 101 şi cu art. 105-110;7. cu privire la soluţionarea eventualelor litigii: a)orice clauză contractuală referitoare la dreptul aplicabil contractului-cadru şi/sau la instanţa competentă; b)procedurile extrajudiciare de soluţionare a disputelor şi de obţinere a despăgubirilor pe care utilizatorul serviciilor de plată le are la dispoziţie, precum şi autorităţile competente la care utilizatorul serviciilor de plată poate depune o reclamaţie, în conformitate cu art. 178-182. Articolul 100În orice moment în timpul relaţiei contractuale, utilizatorul serviciilor de plată are dreptul să primească, la cerere, pe suport hârtie sau pe orice alt suport durabil clauzele contractului-cadru, precum şi informaţiile şi condiţiile specificate la art. 99. Secţiunea a 2-aModificarea clauzelor contractului-cadru Articolul 101
(1) Fiecare modificare din contractul-cadru, precum şi informaţiile şi condiţiile specificate la art. 99 sunt propuse de prestatorul de servicii de plată în conformitate cu art. 97 alin. (3) cu cel puţin două luni înainte de data propusă pentru aplicarea acestora.
(2) În cazul în care sunt aplicabile prevederile art. 99 pct. 6 lit. a), prestatorul de servicii de plată informează utilizatorul serviciilor de plată că se consideră că acesta din urmă a acceptat modificările respective, cu excepţia cazului în care, înainte de data propusă pentru intrarea lor în vigoare, îl notifică pe prestatorul de servicii de plată că nu le acceptă. În acest caz, prestatorul de servicii de plată specifică faptul că utilizatorul serviciilor de plată are dreptul să denunţe unilateral contractul-cadru imediat şi în mod gratuit, înainte de data propusă pentru aplicarea modificărilor. Articolul 102Modificările survenite cu privire la rata dobânzii sau la cursul de schimb pot fi aplicate imediat şi fără nicio notificare, în una dintre următoarele situaţii: a)un astfel de drept este convenit în contractul-cadru şi modificările se bazează pe rata dobânzii de referinţă sau pe cursul de schimb de referinţă, convenit în conformitate cu art. 99 pct. 3 lit. b) şi c); b)modificările ratei dobânzii sau ale cursului de schimb sunt mai avantajoase pentru utilizatorii serviciilor de plată. Articolul 103Utilizatorul serviciilor de plată este informat în cel mai scurt timp cu privire la orice modificare survenită în legătură cu rata dobânzii, în conformitate cu art. 97 alin. (3), cu excepţia cazului în care părţile au convenit asupra unei frecvenţe specifice sau a unei modalităţi în care informaţia trebuie transmisă ori făcută disponibilă. Articolul 104Modificările ratei dobânzii sau ale cursului de schimb folosit în cadrul operaţiunilor de plată sunt introduse şi calculate într-un mod neutru, care să nu facă discriminări între utilizatorii serviciilor de plată. Secţiunea a 3-aDenunţarea unilaterală a contractului-cadru Articolul 105Utilizatorul serviciilor de plată poate denunţa unilateral contractul-cadru oricând, dacă părţile nu au convenit o perioadă de notificare. O astfel de perioadă nu poate depăşi 30 de zile. Articolul 106Denunţarea unilaterală de către utilizatorul serviciilor de plată a unui contract-cadru încheiat pe o durată determinată mai mare de 12 luni sau pe o durată nedeterminată se face în mod gratuit pentru utilizatorul serviciilor de plată, după expirarea a 12 luni. Articolul 107
(1) În toate cazurile ce nu se încadrează la art. 106, preţul perceput de prestatorul de servicii de plată pentru denunţarea unilaterală a contractului de către utilizatorul serviciilor de plată trebuie să corespundă costurilor efective ale prestatorului serviciilor de plată, să se limiteze la acoperirea acestora, să nu conducă la obţinerea de venituri suplimentare sau la descurajarea utilizatorului de a denunţa unilateral contractul.
(2) Înainte de încheierea contractului, precum şi în contractul-cadru, prestatorul de servicii de plată stabileşte şi comunică utilizatorului preţul total aferent denunţării unilaterale a contractului sau modul de calcul al acestuia. Articolul 108În cazul în care se convine astfel în contractul-cadru, prestatorul de servicii de plată poate denunţa unilateral un contract-cadru încheiat pe o durată nedeterminată prin transmiterea unui preaviz cu cel puţin două luni înainte, astfel cum este prevăzut la art. 97 alin (3). Articolul 109Preţul perceput periodic pentru serviciile de plată este suportat de către utilizatorul serviciilor de plată doar proporţional cu perioada care precedă încetarea contractului. În cazul în care preţul este plătit în avans, acesta este rambursat proporţional. Articolul 110Prevederile prezentei secţiuni nu aduc atingere prevederilor legale cu privire la nulitatea contractelor sau la imposibilitatea executării acestora. Secţiunea a 4-aInformaţii oferite înainte de executarea şi după executarea unei operaţiuni de plată individuală Articolul 111Înainte de executarea oricărei operaţiuni de plată individuală stabilită printr-un contract-cadru, iniţiată de un plătitor, prestatorul de servicii de plată oferă, la cererea plătitorului exprimată pentru această operaţiune specifică de plată, informaţii explicite cu privire la: a)termenul maxim de executare; b)preţul ce trebuie suportat de către plătitor; c)defalcarea sumelor incluse în preţ, unde este cazul. Articolul 112
(1) După ce suma unei operaţiuni de plată individuală este debitată din contul plătitorului sau în cazul în care plătitorul nu utilizează un cont de plăţi, după primirea ordinului de plată prestatorul de servicii de plată al plătitorului pune la dispoziţia acestuia, fără întârziere nejustificată, astfel cum este prevăzut la art. 97 alin. (3), următoarele informaţii:a)o referinţă care să permită plătitorului identificarea fiecărei operaţiuni de plată şi, dacă este cazul, informaţii privind beneficiarul plăţii; b)valoarea operaţiunii de plată în moneda în care este debitat contul de plăţi al plătitorului sau în moneda utilizată pentru ordinul de plată; c)preţul total corespunzător operaţiunii de plată şi, unde este cazul, defalcarea sumelor incluse în preţul total sau dobânda suportată de către plătitor; d)dacă este cazul, cursul de schimb utilizat în cadrul operaţiunii de plată de către prestatorul de servicii de plată al plătitorului şi valoarea totală a operaţiunii de plată după conversia monetară respectivă; e)data valutei debitării contului sau data primirii ordinului de plată.
(2) Prestatorii de servicii de plată transmit plătitorului-consumator gratuit, pe suport hârtie, o dată pe lună, informaţiile menţionate la alin. (1).
(3) În plus, dacă părţile convin, informaţiile menţionate la alin. (1) pot fi transmise sau făcute disponibile, în mod periodic, cel puţin o dată pe lună, într-o modalitate aleasă de consumator şi acceptată de prestator, astfel încât consumatorul să poată stoca şi reproduce informaţii identice.
(4) Consumatorii pot renunţa la dreptul prevăzut la alin. (2) numai printr-o solicitare expresă formulată în acest scop, cu indicarea altei modalităţi gratuite de informare. Articolul 113
(1) După executarea unei operaţiuni de plată individuală, prestatorul serviciilor de plată al beneficiarului plăţii îi furnizează fără întârziere nejustificată beneficiarului, în conformitate cu prevederile art. 97 alin. (3), următoarele informaţii:a)o referinţă care să permită beneficiarului plăţii identificarea operaţiunii de plată şi, unde este cazul, a plătitorului, precum şi orice informaţii transferate odată cu operaţiunea de plată; b)valoarea operaţiunii de plată în moneda în care este creditat contul de plăţi al beneficiarului plăţii; c)preţul total corespunzător operaţiunii de plată şi, unde este cazul, defalcarea sumelor incluse în acesta sau dobânda suportată de către beneficiarul plăţii; d)dacă este cazul, cursul de schimb utilizat în cadrul operaţiunii de plată de către prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii şi valoarea operaţiunii de plată înaintea conversiei monetare; e)data valutei creditării contului.
(2) Prestatorii de servicii de plată transmit beneficiarului-consumator gratuit, pe suport hârtie, o dată pe lună, informaţiile menţionate la alin. (1).
(3) În plus, dacă părţile convin, informaţiile menţionate la alin. (1) pot fi transmise sau făcute disponibile, în mod periodic, cel puţin o dată pe lună, într-o modalitate aleasă de consumator şi acceptată de prestator, astfel încât consumatorul să poată stoca şi reproduce informaţii identice.
(4) Consumatorii pot renunţa la dreptul prevăzut la alin. (2) numai printr-o solicitare expresă formulată în acest scop, cu indicarea altei modalităţi gratuite de informare. Titlul IVDrepturi şi obligaţii privind prestarea şi utilizarea serviciilor de plată Capitolul IDispoziţii comune Articolul 114
(1) Prevederile prezentului titlu reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor în cazul operaţiunilor de plată singulară, al contractelor-cadru şi al operaţiunilor de plată prevăzute de acestea, în cazul în care utilizatorul acţionează în calitate de consumator.
(2) În cazul în care utilizatorul nu acţionează în calitate de consumator, părţile pot conveni să nu aplice, total sau parţial, prevederile art. 115, art. 122 alin (2) şi (3), art. 128, art. 129, art. 131-140, art. 146-149, art. 164-173, precum şi să convină asupra unei alte perioade de timp decât cea stabilită la art. 127.
(3) Prestatorii de servicii de plată pot acorda utilizatorilor serviciilor de plată mai multe drepturi şi beneficii decât cele menţionate în prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 115
(1) Prestatorul de servicii de plată nu solicită utilizatorului serviciilor de plată niciun fel de plată pentru îndeplinirea obligaţiilor în materie de informare sau pentru luarea măsurilor corective şi de prevenire prevăzute în prezentul titlu, dacă nu se prevede altfel la art. 143, 149 şi 162.
(2) Preţul pe care îl poate solicita prestatorul de servicii de plată în conformitate cu alin. (1) trebuie să fie convenit de comun acord cu utilizatorul serviciilor de plată şi să se limiteze la acoperirea costurilor efective ale prestatorului serviciilor de plată, să nu conducă la obţinerea de venituri suplimentare de către prestatorul de servicii de plată sau la descurajarea utilizatorului de a solicita informaţii ori de a solicita luarea măsurilor corective şi de prevenire. Articolul 116În cazul în care o operaţiune de plată nu implică nicio conversie monetară, beneficiarul plăţii suportă preţul perceput de prestatorul său de servicii de plată, iar plătitorul suportă preţul perceput de prestatorul său de servicii de plată. Articolul 117Beneficiarul plăţii nu poate solicita plătitorului un preţ suplimentar pentru utilizarea unui anumit instrument de plată. Articolul 118
(1) În cazul instrumentelor de plată care, în conformitate cu contractul-cadru, privesc numai operaţiunile de plată individuale care nu depăşesc 25 euro sau echivalentul în lei a 25 euro la data efectuării tranzacţiei ori care au o limită de cheltuieli de 100 euro sau echivalentul în lei a 100 euro ori depozitează fonduri ce nu depăşesc niciodată 100 euro sau echivalentul în lei a 100 euro la data efectuării tranzacţiei, prestatorii de servicii de plată pot conveni cu utilizatorii serviciilor de plată:a)ca art. 124 alin. (1) lit. b), art. 125 lit. c) şi d), precum şi art. 134 şi 135 să nu se aplice în cazul în care instrumentul de plată nu permite blocarea sau împiedicarea unei utilizări ulterioare a acestuia; b)ca art. 128-132 să nu se aplice în cazul în care instrumentul de plată este utilizat anonim sau în cazul în care, din alte motive care ţin de natura instrumentului de plată, prestatorul de servicii de plată nu este în măsură a dovedi că o anumită operaţiune de plată a fost autorizată; c)ca, prin derogare de la art. 143, prestatorul de servicii de plată să nu fie obligat să îl notifice pe utilizatorul serviciilor de plată în legătură cu refuzul unui ordin de plată, în cazul în care neefectuarea plăţii reiese din context; d)ca, prin derogare de la art. 146-149, plătitorul să nu poată revoca ordinul de plată după transmiterea ordinului de plată sau după exprimarea consimţământului său pentru executarea operaţiunii de plată către beneficiarul plăţii; e)ca, prin derogare de la art. 154-157, să se aplice alte termene de executare.
(2) Pentru operaţiunile de plată transfrontaliere efectuate pe teritoriul Uniunii Europene sau în Spaţiul Economic European, sumele prevăzute la alin. (1) sunt de 30 euro sau echivalentul în lei a 30 euro, în cazul instrumentelor de plată, şi de 150 euro ori echivalentul în lei a 150 euro, în cazul limitelor de cheltuieli sau al fondurilor depozitate. Articolul 119În cazul monedei electronice, în sensul art. 7 alin. (1) pct. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, art. 130-135 din prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică dacă: a)prestatorul de servicii de plată al plătitorului nu poate îngheţa contul de plăţi sau nu poate bloca instrumentul de plată; b)conturile de plăţi au o limită de cheltuieli sau depozitează fonduri ce nu depăşesc 150 euro ori echivalentul în lei a 150 euro sau instrumentele de plată privesc operaţiuni ce nu depăşesc 150 euro ori echivalentul în lei a 150 euro. Capitolul IIAutorizarea operaţiunilor de plată Secţiunea 1Consimţământul şi limitele de utilizare a instrumentului de plată Articolul 120O operaţiune de plată este considerată autorizată dacă plătitorul şi-a exprimat consimţământul pentru executarea operaţiunii de plată. Articolul 121
(1) Consimţământul de a executa o operaţiune de plată sau o serie de operaţiuni de plată trebuie să fie dat în forma convenită între plătitor şi prestatorul său de servicii de plată. În absenţa unui astfel de consimţământ, operaţiunea de plată este considerată ca fiind neautorizată.
(2) Procedura de exprimare a consimţământului trebuie convenită între plătitor şi prestatorul de servicii de plată. Articolul 122
(1) O operaţiune de plată poate fi autorizată de către plătitor fie înainte, fie după executarea sa, dacă plătitorul şi prestatorul său de servicii de plată au convenit astfel.
(2) Plătitorul îşi poate retrage consimţământul în orice moment, dar nu mai târziu de momentul irevocabilităţii, în conformitate cu prevederile art. 146-149.
(3) Consimţământul exprimat pentru executarea mai multor operaţiuni de plată poate fi retras urmând ca orice operaţiune de plată viitoare să fie considerată neautorizată. Articolul 123
(1) În cazul în care este utilizat un instrument specific de plată pentru exprimarea consimţământului, plătitorul şi prestatorul său de servicii de plată pot conveni asupra unor limite de cheltuieli pentru operaţiunile executate prin instrumentul de plată respectiv.
(2) În cazul în care este convenit în contractul-cadru, prestatorul de servicii de plată îşi poate rezerva dreptul de a bloca instrumentul de plată din motive justificate în mod obiectiv, legate de securitatea instrumentului de plată, de o suspiciune de utilizare neautorizată sau frauduloasă a acestuia sau, în cazul unui instrument de plată cu o linie de credit, de un risc sporit în mod semnificativ ca plătitorul să fie în incapacitatea de a se achita de obligaţia de plată.
(3) În cazurile menţionate la alin. (2), prestatorul de servicii de plată informează în modul convenit plătitorul în legătură cu blocarea instrumentului de plată şi cu motivele acestui blocaj, dacă este posibil, înainte de blocare şi, cel mai târziu, imediat după blocarea acestuia, cu excepţia cazului în care furnizarea acestei informaţii aduce atingere motivelor de siguranţă justificate în mod obiectiv sau este interzisă de alte dispoziţii legislative relevante.
(4) Prestatorul de servicii de plată deblochează instrumentul de plată sau îl înlocuieşte cu un nou instrument de plată odată ce motivele de blocare încetează să mai existe. Secţiunea a 2-aObligaţiile părţilor cu privire la instrumentele de plată Articolul 124
(1) Utilizatorul serviciilor de plată care foloseşte un instrument de plată are următoarele obligaţii:a)să utilizeze instrumentul de plată în conformitate cu termenii care reglementează emiterea şi utilizarea acestuia; b)să notifice prestatorul de servicii de plată sau entitatea desemnată de acesta, fără întârziere nejustificată, de îndată ce ia cunoştinţă de pierderea, furtul, folosirea fără drept a instrumentului său de plată sau de orice altă utilizare neautorizată a acestuia.
(2) În scopul prevăzut la alin. (1) lit. a), de îndată ce utilizatorul serviciilor de plată primeşte un instrument de plată, acesta, în mod special, ia toate măsurile rezonabile pentru a păstra elementele de securitate personalizate în siguranţă. Articolul 125Prestatorul serviciilor de plată care emite un instrument de plată are următoarele obligaţii: a)să se asigure că elementele de securitate personalizate ale instrumentului de plată nu sunt accesibile altor părţi în afară de utilizatorul serviciilor de plată care are dreptul de utilizare a instrumentului de plată, fără a aduce atingere obligaţiilor utilizatorului serviciilor de plată prevăzute la art. 124; b)să nu trimită un instrument de plată nesolicitat, cu excepţia cazului în care instrumentul de plată transmis deja utilizatorului serviciilor de plată trebuie înlocuit; c)să se asigure că în orice moment sunt disponibile mijloace corespunzătoare care să permită utilizatorului serviciilor de plată să facă o notificare în temeiul art. 124 alin. (1) lit. b) sau să ceară deblocarea în temeiul art. 123 alin. (4); d)să pună la dispoziţia utilizatorului serviciilor de plată, la cerere, mijloacele de a dovedi, timp de 18 luni de la notificare, că a făcut o astfel de notificare; e)să împiedice orice utilizare a instrumentului de plată, odată ce a fost făcută notificarea în temeiul art. 124 alin. (1) lit. b). Articolul 126Prestatorul de servicii de plată îşi asumă toate riscurile legate de transmiterea unui instrument de plată solicitat sau nesolicitat către un plătitor sau de transmiterea oricăror elemente de securitate personalizate ale acestuia. Secţiunea a 3-aOperaţiuni de plată neautorizate sau executate incorect Articolul 127
(1) Prestatorul de servicii de plată corectează o operaţiune de plată numai dacă utilizatorul serviciilor de plată semnalează, fără întârziere nejustificată, prestatorului său de servicii de plată, dar nu mai târziu de 13 luni de la data debitării, faptul că a constatat o operaţiune de plată neautorizată sau executată incorect, care dă naştere unei plângeri, inclusiv în condiţiile art. 164-173.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul în care prestatorul de servicii de plată nu şi-a îndeplinit obligaţia de a furniza sau de a face disponibile informaţiile legate de această operaţiune de plată, în conformitate cu prevederile titlului III. Articolul 128În cazul în care un utilizator al serviciilor de plată neagă faptul că a autorizat o operaţiune de plată executată sau susţine că operaţiunea de plată nu a fost corect executată, prestatorul de servicii de plată trebuie să demonstreze că operaţiunea de plată a fost autentificată, înregistrată corect, introdusă în conturi şi nu a fost afectată de nicio defecţiune tehnică ori de alte deficienţe. Articolul 129În cazul în care un utilizator al serviciilor de plată neagă faptul că a autorizat o operaţiune de plată executată, folosirea în sine a unui instrument de plată care a fost înregistrat de prestatorul de servicii de plată nu este în mod necesar suficientă pentru a dovedi că operaţiunea de plată a fost autorizată de către plătitor sau că plătitorul a acţionat în mod fraudulos ori că nu a respectat, intenţionat sau din neglijenţă gravă, una ori mai multe dintre obligaţiile care îi revin în temeiul art. 124. Articolul 130
(1) Fără a aduce atingere art. 127, în cazul unei operaţiuni de plată neautorizate, prestatorul de servicii de plată al plătitorului are obligaţia ca, imediat:a)să ramburseze plătitorului suma aferentă operaţiunii de plată neautorizate respective; b)să readucă contul de plăţi debitat, în situaţia în care s-ar fi aflat dacă operaţiunea de plată neautorizată nu s-ar fi efectuat, dacă este cazul.
(2) O compensaţie financiară suplimentară se poate stabili în conformitate cu legislaţia aplicabilă contractului încheiat între plătitor şi prestatorul său de servicii de plată. Articolul 131
(1) Prin derogare de la art. 130, plătitorul suportă pierderile legate de orice operaţiuni de plată neautorizate care rezultă din utilizarea unui instrument de plată pierdut sau furat ori, în cazul în care plătitorul nu a păstrat în siguranţă elementele de securitate personalizate, pierderile care rezultă din folosirea fără drept a unui instrument de plată până la momentul notificării realizate conform art. 124 alin. (1) lit. b).
(2) Pierderile suportate de plătitor pot fi în valoare de cel mult 150 euro sau echivalentul în lei al sumei menţionate. Articolul 132Plătitorul suportă toate pierderile legate de orice operaţiuni neautorizate dacă aceste pierderi rezultă în urma fraudei sau a nerespectării, intenţionate sau din neglijenţă gravă, a uneia sau a mai multor obligaţii care îi revin în temeiul art. 124. În astfel de cazuri, suma de cel mult 150 euro sau echivalentul în lei al acestei sume nu se aplică. Articolul 133
(1) Plătitorul suportă pierderi în valoare de cel mult 50 euro sau echivalentul în lei al sumei menţionate la data efectuării tranzacţiei neautorizate, în una dintre următoarele situaţii:a)plătitorul nu a acţionat în mod fraudulos; b)plătitorul şi-a încălcat, fără intenţie, obligaţiile ce îi revin în temeiul art. 124.
(2) Evaluarea răspunderii plătitorului se face ţinând cont, în special, de natura elementelor de securitate personalizate ale instrumentului de plată şi de situaţiile în care acesta a fost pierdut, furat sau folosit fără drept. Articolul 134Plătitorul nu suportă nicio consecinţă financiară care rezultă din utilizarea unui instrument de plată pierdut, furat sau folosit fără drept după notificarea realizată conform art. 124 alin. (1) lit. b), exceptând cazul în care acesta a acţionat în mod fraudulos. Articolul 135În cazul în care prestatorul de servicii de plată nu pune la dispoziţie mijloacele adecvate care să permită notificarea în orice moment a unui instrument de plată pierdut, furat sau deturnat, astfel cum se prevede la art. 125 alin. (1) lit. c), plătitorul nu este răspunzător pentru consecinţele financiare care rezultă din utilizarea unui astfel de instrument de plată, exceptând cazul în care acesta a acţionat în mod fraudulos. Secţiunea a 4-aRambursare pentru operaţiuni de plată iniţiate de sau prin intermediul beneficiarului plăţii Articolul 136
(1) Plătitorul are dreptul la rambursare din partea prestatorului său de servicii de plată a unei operaţiuni de plată autorizate iniţiate de sau prin intermediul unui beneficiar al plăţii care a fost deja executată, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:a)autorizaţia nu specifică, în momentul emiterii acesteia, suma exactă a operaţiunii de plată; b)suma operaţiunii de plată a depăşit suma la care s-ar fi putut aştepta în mod rezonabil plătitorul, luând în calcul profilul cheltuielilor sale anterioare, condiţiile din contractul său cadru şi circumstanţele relevante pentru cazul respectiv.
(2) La cererea prestatorului de servicii de plată, plătitorul furnizează elemente concrete legate de condiţiile menţionate la alin. (1).
(3) Rambursarea constă în suma totală a operaţiunii de plată executate. Articolul 137
(1) Plătitorul poate solicita rambursarea prevăzută la art. 136 pentru o operaţiune de plată autorizată, iniţiată de sau prin intermediul unui beneficiar al plăţii, în termen de 8 săptămâni de la data la care fondurile au fost debitate.
(2) În termen de 10 zile lucrătoare de la primirea cererii de rambursare, prestatorul de servicii de plată fie rambursează întreaga sumă a operaţiunii de plată, fie justifică refuzul de a rambursa suma, indicând organismele pe care plătitorul le poate sesiza în temeiul art. 178-182, în cazul în care nu acceptă justificarea oferită.
(3) Dreptul prestatorului de servicii de plată de a refuza rambursarea, după împlinirea termenului de 8 săptămâni de la data la care fondurile au fost debitate, nu se aplică în situaţia prevăzută la art. 138. Articolul 138În cazul operaţiunilor de debitare directă, plătitorul şi prestatorul său de servicii de plată pot conveni în contractul-cadru ca plătitorul să aibă dreptul la rambursare din partea prestatorului său de servicii de plată, chiar dacă nu sunt întrunite condiţiile de rambursare prevăzute la art. 136. Articolul 139În scopul aplicării art. 136 alin. (1) lit. b), plătitorul nu poate invoca motive legate de operaţiuni de schimb valutar dacă s-a aplicat cursul de schimb de referinţă convenit cu prestatorul său de servicii de plată în conformitate cu art. 93 alin. (1) lit. d) şi cu art. 99 pct. 3 lit. b). Articolul 140În contractul-cadru dintre plătitor şi prestatorul său de servicii de plată se poate conveni ca plătitorul să nu aibă dreptul la nicio rambursare în cazul în care şi-a exprimat consimţământul de a executa operaţiunea de plată direct către prestatorul său de servicii de plată şi, dacă este cazul, informaţiile privind operaţiunile de plată viitoare au fost transmise sau au fost puse la dispoziţia plătitorului, în forma convenită, cu cel puţin 4 săptămâni înainte de data scadenţei, de către prestatorul de servicii de plată sau de către beneficiarul plăţii. Capitolul IIIExecutarea operaţiunilor de plată Secţiunea 1Ordine de plată Articolul 141
(1) Momentul primirii ordinului de plată reprezintă momentul în care ordinul de plată, transmis direct de către plătitor ori indirect de către sau prin intermediul unui beneficiar al plăţii, este primit de către prestatorul de servicii de plată al plătitorului.
(2) În cazul în care momentul primirii nu este într-o zi lucrătoare pentru prestatorul de servicii de plată al plătitorului, ordinul de plată se consideră primit în următoarea zi lucrătoare.
(3) Prestatorul de servicii de plată poate stabili o oră-limită aproape de sfârşitul zilei lucrătoare, după care orice ordin de plată primit se consideră primit în următoarea zi lucrătoare. Articolul 142În cazul în care utilizatorul serviciilor de plată care iniţiază un ordin de plată şi prestatorul său de servicii de plată convin ca executarea ordinului de plată să înceapă într-o anumită zi sau la sfârşitul unei anumite perioade ori în ziua în care plătitorul a pus fonduri la dispoziţia prestatorului său de servicii de plată, momentul primirii, în sensul art. 154-156, este considerat ziua convenită. În cazul în care ziua convenită nu este o zi lucrătoare pentru prestatorul de servicii de plată, ordinul de plată se consideră primit în următoarea zi lucrătoare. Articolul 143
(1) În cazul în care prestatorul de servicii de plată refuză executarea unui ordin de plată, refuzul şi, dacă este posibil, motivele refuzului, precum şi procedura de remediere a oricăror erori de fapt care au condus la refuz sunt notificate utilizatorului serviciilor de plată, dacă acest lucru nu este interzis prin alte prevederi legislative relevante.
(2) Prestatorul de servicii de plată transmite sau pune la dispoziţie notificarea, în modul convenit, în cel mai scurt timp şi, în orice situaţie, în termenele specificate în art. 154-156.
(3) Contractul-cadru poate include o condiţie ca, în cazul în care refuzul este justificat în mod obiectiv, prestatorul de servicii de plată să poată percepe un preţ pentru această notificare. Articolul 144În cazurile în care sunt îndeplinite toate condiţiile stabilite în contractul-cadru încheiat cu plătitorul, prestatorul de servicii de plată al plătitorului nu poate refuza executarea unui ordin de plată autorizat, indiferent dacă ordinul de plată a fost iniţiat de un plătitor sau de un beneficiar al plăţii ori prin intermediul acestuia din urmă, dacă acest lucru nu este interzis prin alte prevederi legislative relevante. Articolul 145În sensul art. 154-156 şi al art. 164-173, un ordin de plată a cărui executare a fost refuzată se consideră că nu a fost primit. Articolul 146Utilizatorul serviciilor de plată nu poate revoca un ordin de plată după ce acesta a fost primit de către prestatorul de servicii de plată al plătitorului decât în cazul menţionat la art. 142 şi cel târziu până la sfârşitul zilei lucrătoare care precedă ziua convenită. Articolul 147În cazul în care operaţiunea de plată este iniţiată de sau prin intermediul beneficiarului plăţii, plătitorul nu poate revoca ordinul de plată după transmiterea acestuia sau după exprimarea consimţământului său de executare a operaţiunii de plată către beneficiarul plăţii. Articolul 148Prin excepţie de la prevederile art. 147, plătitorul poate revoca ordinul de plată, în cazul unei debitări directe şi fără a aduce atingere drepturilor de rambursare, cel târziu la sfârşitul zilei lucrătoare care precedă ziua convenită pentru debitarea fondurilor. Articolul 149
(1) După limitele de timp specificate la art. 146-148, ordinele de plată pot fi revocate numai dacă utilizatorul serviciilor de plată şi prestatorul său de servicii de plată convin astfel.
(2) În cazul menţionat la art. 147 şi 148, este necesar şi acordul beneficiarului plăţii.
(3) În cazul în care se convine în contractul-cadru, prestatorul de servicii de plată poate percepe un preţ de revocare. Secţiunea a 2-aSume transferate Articolul 150Prestatorul de servicii de plată al plătitorului, prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii, precum şi toţi intermediarii prestatorilor de servicii de plată transferă întreaga sumă a operaţiunii de plată fără a percepe vreun preţ din suma transferată. Articolul 151Beneficiarul plăţii şi prestatorul său de servicii de plată pot conveni ca prestatorul de servicii de plată să perceapă preţul din suma transferată înainte de a credita beneficiarul plăţii cu suma respectivă. În acest caz, valoarea totală a operaţiunii de plată şi preţul perceput sunt specificate în mod separat în informaţiile transmise beneficiarului plăţii. Articolul 152În cazul în care din suma transferată este perceput vreun preţ, altul decât cel prevăzut la art. 151: a)prestatorul de servicii de plată al plătitorului se asigură că beneficiarul plăţii primeşte suma totală a operaţiunii de plată iniţiate de plătitor; b)prestatorul de servicii de plată al beneficiarului se asigură că beneficiarul plăţii primeşte suma totală a operaţiunii de plată, în cazurile în care operaţiunea de plată este iniţiată de către sau prin intermediul beneficiarului plăţii. Secţiunea a 3-aTermenul de executare şi data valutei Articolul 153
(1) Prezenta secţiune se aplică:a)operaţiunilor de plată în euro; b)operaţiunilor naţionale de plată efectuate în lei; c)operaţiunilor de plată care implică o singură conversie monetară între euro şi lei, cu condiţia ca serviciul de conversie monetară necesar să fie realizat în România şi, în cazul operaţiunilor de plată transfrontaliere, transferul transfrontalier să aibă loc în euro.
(2) Prezenta secţiune se aplică şi altor operaţiuni de plată, dacă utilizatorul serviciilor de plată şi prestatorul de servicii de plată nu convin altfel, cu excepţia art. 159 şi 160, care se aplică în orice situaţie.
(3) În cazul în care utilizatorul serviciilor de plată şi prestatorul de servicii de plată convin, pentru operaţiunile de plată transfrontaliere prevăzute la alin. (2) şi efectuate pe teritoriul Uniunii Europene sau în Spaţiul Economic European, asupra unei perioade mai lungi decât cea prevăzută la art. 154-156, această perioadă nu poate depăşi 4 zile lucrătoare din momentul primirii ordinului de plată, în conformitate cu art. 141 şi 142. Articolul 154
(1) Prestatorul de servicii de plată al plătitorului asigură că, după momentul primirii ordinului de plată, în conformitate cu art. 141 şi 142, suma operaţiunii de plată este creditată în contul prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plăţii, cel mai târziu până la sfârşitul următoarei zile lucrătoare.
(2) Până la data de 1 ianuarie 2012, un plătitor poate conveni cu prestatorul său de servicii de plată o perioadă care să nu depăşească 3 zile lucrătoare. Aceste perioade pot fi prelungite cu o zi lucrătoare suplimentară pentru operaţiunile de plată iniţiate pe suport hârtie.
(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică în cazul operaţiunilor de plată naţionale. Articolul 155Prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii atribuie o dată a valutei şi pune la dispoziţie suma operaţiunii de plată în contul de plăţi al beneficiarului plăţii după ce prestatorul de servicii de plată a primit fondurile, în conformitate cu art. 159 şi 160. Articolul 156Prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii transmite prestatorului de servicii de plată al plătitorului ordinul de plată iniţiat de către sau prin intermediul beneficiarului plăţii în termenele convenite între beneficiarul plăţii şi prestatorul său de servicii de plată, astfel încât plata să poată fi făcută, în ceea ce priveşte debitarea directă, la data scadentă convenită. Articolul 157În cazul în care beneficiarul plăţii nu are un cont de plăţi la prestatorul de servicii de plată, fondurile sunt puse la dispoziţia beneficiarului plăţii de către prestatorul de servicii de plată care primeşte fondurile pentru beneficiarul plăţii în termenul prevăzut la art. 154-156. Articolul 158
(1) În cazul în care un consumator plasează numerar într-un cont de plăţi deschis la prestatorul de servicii de plată în moneda respectivului cont de plăţi, prestatorul de servicii de plată se asigură că suma este disponibilă şi că i se atribuie o dată a valutei imediat după momentul primirii fondurilor.
(2) În cazul în care utilizatorul serviciilor de plată nu este consumator, suma este disponibilizată cu o dată a valutei care este cel târziu următoarea zi lucrătoare după primirea fondurilor. Articolul 159
(1) Data valutei la care se face creditarea contului de plăţi al beneficiarului plăţii nu poate fi ulterioară zilei lucrătoare în care suma ce face obiectul operaţiunii de plată este creditată în contul prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plăţii.
(2) Prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii se asigură că suma operaţiunii de plată se află la dispoziţia beneficiarului plăţii imediat după ce această sumă este creditată în contul prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plăţii. Articolul 160Data valutei la care se face debitarea contului de plăţi al plătitorului nu poate fi anterioară momentului în care suma ce face obiectul operaţiunii de plată este debitată din contul respectiv. Capitolul IVRăspunderea juridică Secţiunea 1Coduri unice de identificare incorecte Articolul 161Ordinul de plată este considerat ca fiind corect executat în ceea ce priveşte beneficiarul plăţii specificat prin codul unic de identificare, dacă ordinul de plată este executat în conformitate cu codul unic de identificare. Articolul 162
(1) În cazul în care codul unic de identificare furnizat de utilizatorul serviciilor de plată este incorect, prestatorul de servicii de plată nu răspunde, în conformitate cu art. 164-173, pentru neexecutarea sau executarea defectuoasă a operaţiunii de plată.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), prestatorul de servicii de plată al plătitorului trebuie să depună toate eforturile rezonabile pentru a recupera fondurile implicate în operaţiunea de plată.
(3) Prestatorul de servicii de plată poate percepe un preţ utilizatorului serviciilor de plată pentru operaţiunea de recuperare, dacă este convenit în contractul-cadru. Articolul 163În cazul în care utilizatorul serviciilor de plată furnizează informaţii suplimentare faţă de cele prevăzute la art. 93 alin. (1) lit. a) sau la art. 99 pct. 2 lit. b), prestatorul de servicii de plată răspunde numai pentru executarea operaţiunilor de plată, în conformitate cu codul unic de identificare furnizat de utilizatorul serviciilor de plată. Secţiunea a 2-aNeexecutarea sau executarea incorectă a operaţiunilor Articolul 164
(1) În cazul în care un ordin de plată este iniţiat de plătitor, prestatorul său de servicii de plată este ţinut responsabil în faţa plătitorului, fără a aduce atingere art. 127, 162, 163 şi 176, pentru executarea corectă a operaţiunii de plată, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (2).
(2) Dacă prestatorul de servicii de plată al plătitorului poate dovedi plătitorului şi, dacă este cazul, prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plăţii că prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii a primit suma care face obiectul operaţiunii de plată în conformitate cu art. 154, prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii este ţinut responsabil în faţa beneficiarului plăţii pentru executarea corectă a operaţiunii de plată. Articolul 165Dacă prestatorul de servicii de plată al plătitorului este ţinut responsabil în conformitate cu art. 164, acesta rambursează, fără întârziere, plătitorului suma ce face obiectul operaţiunii de plată neexecutate sau incorect executate şi, dacă este cazul, restabileşte contul de plăţi debitat la starea în care s-ar fi aflat dacă operaţiunea de plată incorectă nu ar fi avut loc. Articolul 166Dacă prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii este ţinut responsabil în conformitate cu art. 164, acesta pune imediat la dispoziţia beneficiarului plăţii suma care face obiectul operaţiunii de plată şi, dacă este cazul, creditează suma corespunzătoare în contul de plăţi al acestuia. Articolul 167Prestatorul de servicii de plată al plătitorului depune, la cerere, eforturi imediate, indiferent de răspunderea sa în conformitate cu art. 164, pentru a identifica şi a urmări operaţiunea de plată şi pentru a-l notifica pe plătitor cu privire la rezultate, în cazul unei operaţiuni de plată neexecutate sau incorect executate în care ordinul de plată este iniţiat de plătitor. Articolul 168Dacă un ordin de plată este iniţiat de sau prin intermediul beneficiarului plăţii, prestatorul său de servicii de plată este ţinut responsabil în faţa beneficiarului plăţii, fără a aduce atingere art. 127, 162, 163 şi 176, pentru: a)transmiterea corectă a ordinului de plată către prestatorul de servicii de plată al plătitorului, în conformitate cu art. 156; b)efectuarea operaţiunii de plată în conformitate cu obligaţiile sale prevăzute la art. 159. Articolul 169
(1) Dacă prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii este ţinut responsabil în conformitate cu art. 168 lit. a), acesta retransmite imediat ordinul de plată în cauză către prestatorul de servicii de plată al plătitorului.
(2) Dacă prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii este ţinut responsabil în conformitate cu art. 168 lit. b), acesta garantează punerea la dispoziţia beneficiarului plăţii a sumei ce face obiectul operaţiunii de plată, imediat după ce această sumă este creditată în contul de plăţi al prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plăţii. Articolul 170În cazul unei operaţiuni de plată neexecutate sau executate incorect pentru care prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii nu este ţinut responsabil în conformitate cu art. 168, prestatorul de servicii de plată al plătitorului este răspunzător faţă de plătitor. Articolul 171În cazul în care, conform art. 170, prestatorul de servicii de plată al plătitorului este ţinut responsabil, acesta rambursează plătitorului, în mod corespunzător şi fără întârzieri nejustificate, suma ce face obiectul operaţiunii de plată neexecutate sau incorect executate şi restabileşte contul de plăţi debitat la starea în care s-ar fi aflat dacă operaţiunea de plată incorect executată nu ar fi avut loc. Articolul 172Prestatorul de servicii de plată al beneficiarului plăţii depune, la cerere, eforturi imediate, indiferent de răspunderea sa prevăzută la art. 168-171, pentru a identifica şi a urmări operaţiunea de plată şi pentru a-l notifica pe beneficiarul plăţii cu privire la rezultate, în cazul unei operaţiuni de plată neexecutate sau incorect executate în care ordinul de plată este iniţiat de sau prin intermediul beneficiarului plăţii. Articolul 173Prestatorii de servicii de plată sunt răspunzători în faţa utilizatorilor serviciilor de plată ai acestora pentru toate pierderile cauzate, inclusiv pentru eventualele dobânzi aplicate utilizatorilor serviciilor de plată ca urmare a neexecutării sau a executării în mod defectuos a operaţiunii de plată. Articolul 174Orice compensaţie financiară suplimentară faţă de cea prevăzută în prezentul capitol poate fi stabilită în conformitate cu legea aplicabilă contractului încheiat între utilizatorul serviciilor de plată şi prestatorul său de servicii de plată. Articolul 175
(1) În cazul în care răspunderea unui prestator de servicii de plată în conformitate cu art. 168-173 revine unui alt prestator de servicii de plată sau unui intermediar, prestatorul de servicii de plată sau intermediarul respectiv compensează primul prestator de servicii de plată pentru toate pierderile survenite sau sumele achitate în conformitate cu art. 168-173.
(2) O compensaţie financiară complementară se poate stabili în conformitate cu acordurile încheiate între prestatorii de servicii de plată şi/sau intermediari şi cu legislaţia aplicabilă acordului încheiat între aceştia. Articolul 176Răspunderea prevăzută la cap. II, III şi IV nu intervine în împrejurări anormale şi neprevăzute, în afara controlului persoanei care le invocă şi ale căror consecinţe nu ar fi putut fi evitate în pofida tuturor diligenţelor în acest sens sau în cazul în care un prestator de servicii de plată este obligat să respecte alte dispoziţii legislative. Capitolul VProtecţia datelor Articolul 177
(1) Sistemele de plăţi şi prestatorii de servicii de plată pot procesa datele personale în cazul în care acest lucru este necesar pentru a garanta prevenirea, anchetarea şi detectarea fraudelor în domeniul plăţilor.
(2) Procesarea datelor personale se realizează în conformitate cu Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare. Capitolul VICompetenţă, sesizare şi control Secţiunea 1Competenţă şi sesizare Articolul 178
(1) În vederea asigurării respectării dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă de către prestatorii de servicii de plată, consumatorii, alte părţi interesate, inclusiv asociaţiile de consumatori, pot fie să sesizeze Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în legătură cu cazurile de încălcare de către prestatorii de servicii de plată a dispoziţiilor titlurilor III şi IV din prezenta ordonanţă de urgenţă, fie să iniţieze acţiuni în justiţie împotriva prestatorilor de servicii de plată care au încălcat dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor informează, după caz, reclamantul, în răspunsul formulat către acesta, despre existenţa procedurilor extrajudiciare de soluţionare a disputelor.
(3) În vederea soluţionării pe cale amiabilă a eventualelor dispute şi fără a se aduce atingere dreptului consumatorilor de a iniţia acţiuni în justiţie împotriva prestatorilor de servicii de plată care au încălcat dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă ori dreptului acestora de a sesiza Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, consumatorii pot apela la procedurile extrajudiciare de soluţionare a disputelor.
(4) În cazul încălcării de către instituţiile de plată a dispoziţiilor titlului II, utilizatorii serviciilor de plată se pot adresa Băncii Naţionale a României în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea prudenţială a instituţiilor de plată. Articolul 179
(1) Banca Naţională a României asigură aplicarea unor proceduri extrajudiciare de reparaţie adecvate şi eficace pentru soluţionarea reclamaţiilor cu care este sesizată din partea utilizatorilor serviciilor de plată care se consideră prejudiciaţi de către prestatorii de servicii de plată ce îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă. Utilizatorii serviciilor de plată pot să apeleze la aceste proceduri de rezolvare a reclamaţiilor în mod facultativ.
(2) În aplicarea dispoziţiilor alin. (1), în structura Băncii Naţionale a României va fi creat un compartiment specializat, care va asigura medierea diferendelor apărute între categoriile de prestatori de servicii de plată prevăzute la art. 2 şi utilizatorii serviciilor de plată potrivit reglementărilor emise de Banca Naţională a României.
(3) Compartimentul specializat din Banca Naţională a României poate emite puncte de vedere cu caracter consultativ cu privire la diferendele care nu au făcut obiectul medierii de către Banca Naţională a României, dacă asemenea puncte de vedere sunt solicitate de instanţele judecătoreşti sesizate cu judecarea cauzei.
(4) Procedura de soluţionare a diferendelor de către Banca Naţională a României, prin intermediul compartimentului specializat, este gratuită. Compartimentul specializat va formula o soluţie cu privire la aspectele semnalate, în maximum 30 de zile de la înregistrarea unei cereri de mediere la Banca Naţională a României. Dacă sunt necesare documente şi/sau informaţii suplimentare, un nou termen de 30 de zile va curge de la data prezentării acestor documente sau informaţii.
(5) Soluţia formulată de compartimentul specializat din cadrul Băncii Naţionale a României nu are caracter obligatoriu pentru părţile interesate şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 73 şi 74. În situaţia în care partea nemulţumită se adresează Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor sale, soluţia formulată de compartimentul specializat din cadrul Băncii Naţionale a României poate fi avută în vedere, cu caracter consultativ, de instanţa judecătorească competentă.
(6) În cazul disputelor transfrontaliere, Banca Naţională a României cooperează în mod activ cu organismele care asigură soluţionarea pe cale extrajudiciară a disputelor dintre utilizatorii serviciilor de plată şi prestatorii de servicii de plată în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce decurg din prezenta ordonanţă de urgenţă, pentru soluţionarea acestora. Secţiunea a 2-aContravenţii şi sancţiuni Articolul 180
(1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 181 se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, la sesizarea consumatorilor, a asociaţiilor de consumatori ori din oficiu, în cazul în care, prin încălcarea prevederilor legale, sunt sau pot fi afectate interesele consumatorilor.
(2) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor are competenţe conform alin. (1) în cazul prestatorilor de servicii de plată al căror stat membru de origine este România şi în cazul agenţiilor sau sucursalelor pentru care România este stat membru gazdă şi care acţionează în conformitate cu dreptul de stabilire. Articolul 181
(1) Constituie contravenţii încălcarea dispoziţiilor din cadrul titlului III referitoare la transparenţa pentru condiţii şi cerinţe de informare, precum şi încălcarea dispoziţiilor art. 115 - art. 122 alin. (2) şi (3), art. 123 alin. (2), (3) şi (4), art. 125 - art. 127 alin. (1), art. 128-art. 130 alin. (1), art. 131 alin. (2), art. 133-art. 136 alin. (1) şi (3), art. 137 alin (2), art. 143 alin. (1) şi (2), art. 144, art. 149 alin. (2), art. 150-152, art. 153 alin. (3), art. 154-art. 158 alin. (1), art. 159, 160, art. 162 alin. (2) şi (3), art. 165-169, art. 171-173, care se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei.
(2) Valoarea amenzilor prevăzute la alin. (1) se va actualiza prin hotărâre a Guvernului. Articolul 182Contravenţiilor prevăzute la art. 181 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Secţiunea a 3-aInfracţiuni Articolul 183
(1) Prestarea cu titlu profesional a serviciilor de plată prevăzute la art. 8 de către o persoană care nu este prestator de servicii de plată în înţelesul art. 2 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă de la 1.000 lei la 15.000 lei.
(2) Fapta prevăzută la alin. (1), dacă este săvârşită de o persoană juridică, se pedepseşte cu amendă de la 5.000 lei la 200.000 lei. Articolul 184Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an fapta unei persoane care, în cadrul activităţii desfăşurate pentru instituţia de plată, cu reacredinţă, încalcă dispoziţiile art. 63 alin. (4) şi (5) sau obstrucţionează în orice alt mod exercitarea competenţelor de supraveghere ale Băncii Naţionale a României. Capitolul VIIDispoziţii tranzitorii şi finale Articolul 185
(1) Entităţile care prestează servicii de plată la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru continuarea activităţii trebuie să solicite Băncii Naţionale a României autorizarea în conformitate cu dispoziţiile titlului II şi reglementărilor emise în aplicarea acestuia până la data de 31 decembrie 2010.
(2) Entităţilor prevăzute la alin. (1), care până la data de 30 aprilie 2011 nu dispun de autorizaţie potrivit prevederilor titlului II, le este interzisă continuarea desfăşurării activităţii de prestare de servicii de plată. Articolul 186
(1) Banca Naţională a României elaborează reglementări în aplicarea titlului II, care vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) În scopul unei aplicări unitare a dispoziţiilor titlului II şi a reglementărilor emise în baza acestuia, Banca Naţională a României poate emite instrucţiuni şi precizări, care se publică pe pagina de internet a Băncii Naţionale a României. Articolul 187Prin aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aduce atingere aplicării prevederilor Legii nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice, republicată, cu modificările ulterioare, ori altor dispoziţii legale relevante, care sunt conforme cu legislaţia comunitară aplicabilă condiţiilor de acordare a creditelor pentru consum. Articolul 188Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare începând cu data de 1 noiembrie 2009, cu excepţia art. 186 alin. (1), care intră în vigoare la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 189La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ordonanţa Guvernului nr. 6/2004 privind transferurile transfrontaliere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 30 ianuarie 2004, aprobată prin Legea nr. 119/2004, se abrogă. Articolul 190 Art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 7 martie 2008, cu modificările ulterioare, se abrogă. Articolul 191
(1) Pentru contractele aflate în derulare, furnizorii de servicii de plată au obligaţia ca în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă să asigure conformitatea contractului cu dispoziţiile titlurilor III şi IV din prezenta ordonanţă de urgenţă.
(2) Pentru contractele aflate în derulare, prevederile art. 181 alin. (1) intră în vigoare după expirarea termenului de 45 de zile prevăzut la alin. (1).Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune prevederile art. 1-4, 6-7, 9-27, 29-88 şi ale art. 93 din Directiva 2007/64/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieţei interne, de modificare a Directivelor 97/7/CE, 2002/65/CE, 2005/60/CE şi 2006/48/CE şi de abrogare a Directivei 97/5/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 319 din 5 decembrie 2007. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Pogea Şeful Departamentului pentru Afaceri Europene, Bogdan Mănoiu