ORDONANTA
URGENTA Nr. 120 din 21 decembrie 2006
pentru modificarea art. 5
alin. (6) din Ordonanta Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea unitatilor
sanitare publice de interes judetean si local
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 1036 din 28 decembrie 2006
Având în vedere faptul că
autorităţile administraţiei publice locale din oraşele cu un număr redus de
locuitori, în care funcţionează unităţi medico-sociale înfiinţate în temeiul
Ordonanţei Guvernului nr. 70/2002, s-au confruntat cu probleme în ceea ce
priveşte asigurarea resurselor necesare pentru susţinerea desfăşurării
activităţii unităţilor respective în condiţii normale, se impune crearea
cadrului legal pentru trecerea unităţilor medico-sociale de natura celor în
discuţie, înfiinţate în oraşele care au mai puţin de 5.000 de locuitori, în
responsabilitatea administrativă şi financiară a consiliilor judeţene, dacă
consiliile locale respective nu hotărăsc altfel, asumându-şi obligaţiile de
finanţare.
Intrucât dezideratul de referinţă este impus de
importanţa deosebită şi de urgenţa finanţării activităţii acestor unităţi şi
este determinat de impactul social al activităţilor derulate la nivelul
acestora, iar asigurarea premiselor necesare pentru funcţionarea, începând cu
anul 2007, a unităţilor medico-sociale din oraşele care au mai puţin de 5.000
de locuitori, fără a se crea presiuni asupra bugetelor locale ale oraşelor
respective, care nu pot fi rezolvate în condiţiile existenţei unor resurse
financiare anuale insuficiente, vizează interesul public şi constituie o
situaţie excepţională, a cărei reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I. - Alineatul (6) al articolului 5 din Ordonanţa Guvernului nr.
70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean
şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 31 august 2002, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 99/2004, cu modificările şi
completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(6) Unităţile de asistenţă medico-socială înfiinţate
prin hotărâri ale consiliilor locale din comune, precum şi cele înfiinţate prin
hotărâri ale consiliilor locale din oraşele care au mai puţin de 5.000 de
locuitori trec în responsabilitatea administrativă şi financiară a consiliilor
judeţene, dacă consiliile
locale respective nu hotărăsc altfel, asumându-şi obligaţiile de
finanţare".
Art. II. - Ordonanţa
Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de
interes judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 31 august 2002, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 99/2004, cu modificările şi
completările ulterioare, precum şi cu modificarea adusă prin prezenta ordonanţă
de urgenţă, se va republica, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se
textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul administraţiei şi internelor,
Mircea Nicu Toader,
secretar de stat
Ministrul sănătăţii publice,
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor
Gheorghe Vlădescu