ORDONANTA
URGENTA Nr. 146 din 4 noiembrie 2008
pentru modificarea art. 111
din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe
drumurile publice
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 754 din 7 noiembrie 2008
Având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 742
din 24 iunie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 29 iulie
2008,
ţinând seama de prevederile art. 147 alin. (1) din
Constituţia României, republicată, potrivit cărora dispoziţiile din legile şi
ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind
neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la
publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă în acest interval Parlamentul
sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu
dispoziţiile Constituţiei,
luând în considerare necesitatea corectării, în lumina
celor statuate prin decizia Curţii Constituţionale, şi asigurării cadrului
legal în materia reţinerii permisului de conducere pentru anumite fapte comise
de conducătorii de autovehicule sau de tramvaie,
având în vedere că toate aceste elemente vizează
interesul public şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu
poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta ordonanţă de urgenţă.
Articol unic. -Articolul 111 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind
circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu
modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 111. - (1) Permisul de conducere sau dovada
înlocuitoare a acestuia se reţine în următoarele cazuri:
a) la cumularea a cel puţin 15 puncte de penalizare;
b) când titularul acestuia a
săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute la art. 85, art. 86 alin. (2), art.
87 alin. (1), (2), (4)'şi (5), art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1) şi la art.
92 alin. (3) şi (5);
c) la săvârşirea uneia dintre
contravenţiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102
alin. (3) şi în situaţia prevăzută la art. 115 alin. (1);
d) când titularul acestuia a fost declarat inapt pentru
a conduce autovehicule sau tramvaie;
e) când prezintă modificări, ştersături sau adăugări
ori este deteriorat;
f) când se află în mod nejustificat asupra altei
persoane;
g) când perioada de valabilitate a expirat.
(2) La reţinerea permisului de
conducere, în cazurile prevăzute la alin. (1), titularului acestuia i se
eliberează o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie.
(3) In situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi d),
precum şi în cele menţionate la art. 85 alin. (2) si (4), art. 86 alin. (2),
art. 87 alin. (1), (2), (4) şi (5), art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1), art.
92 alin. (3) şi (5) şi la art. 102 alin. (3) lit. a) şi c), dovada înlocuitoare
a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulaţie.
(4) Permisul de conducere al conducătorului de
autovehicul sau de tramvai, implicat într-un accident de circulaţie din care a
rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, se reţine de către poliţia rutieră dacă
acesta a încălcat o regulă de circulaţie, eliberându-se dovada înlocuitoare
fără drept de circulaţie, în situaţia în care regula de circulaţie încălcată
este una dintre cele prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. a) şi c), sau dovada
înlocuitoare cu drept de circulaţie pentru o perioadă de 15 zile, în celelalte
cazuri.
(5) In situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. e) si g),
art. 85 alin. (1) şi (3), art. 100 alin. (3), la art. 101 alin. (3)'şi art. 102
alin. (3) lit. b) şi e), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se
eliberează cu drept de circulaţie pentru o perioadă de 15 zile.
(6) La cererea titularului
permisului de conducere reţinut în condiţiile alin. (1) lit. b) sau ale alin.
(4), procurorul care efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea
cercetării penale ori, în faza de judecată, instanţa de judecată învestită cu
soluţionarea cauzei poate dispune prelungirea dreptului de circulaţie, cu câte
cel mult 30 de zile, până la dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii
de sub urmărire penală ori încetării urmăririi penale sau, după caz, până la rămânerea
definitivă a hotărârii judecătoreşti. Modul de soluţionare a cererii de
prelungire a dreptului de circulaţie se comunică şi şefului poliţiei rutiere pe
raza căreia s-a comis fapta.
(7) Alineatele (3)-(5) se aplică în mod corespunzător
şi în situaţia în care se reţine dovada înlocuitoare a permisului reţinut
pentru o faptă săvârşită anterior, aflată în termenul de valabilitate. Termenul
de valabilitate al noii dovezi nu îl poate depăşi pe cel al primei
dovezi."
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul internelor şi reformei administrative,
Cristian David