Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.84 din 04.09.2013

pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 579 din 11 septembrie 2013



SmartCity1

Având în vedere necesitatea adoptării de urgenţă a unor măsuri pentru optimizarea fluxurilor financiare din cadrul programelor operaţionale finanţate din instrumente structurale şi asigurarea capacităţii de absorbţie a acestor fonduri şi în vederea evitării dezangajării automate a fondurilor alocate României de către Comisia Europeană, precum şi pentru îndeplinirea obiectivelor proiectelor, evitându-se astfel întârzierile majore în implementarea acestora şi neatingerea obiectivelor proiectelor,având în vedere prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 210 din 31 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, se impune elaborarea în regim de urgenţă a unor reglementări privind unele măsuri financiare pentru asigurarea creşterii gradului de absorbţie a instrumentelor structurale alocate României în perioada 2007-2013.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul IOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 17 iunie 2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 2 alineatul (3), litera l) se modifică şi va avea următorul cuprins: l)cereri de plată - cereri formulate de către beneficiarii proiectelor finanţate din instrumente structurale prin care aceştia solicită autorităţilor de management virarea sumelor necesare pentru plata cheltuielilor rambursabile, reprezentând cheltuieli eligibile aferente instrumentelor structurale şi cofinanţării publice asigurate de la bugetul de stat, precum şi pentru plata contravalorii taxei pe valoarea adăugată considerate neeligibilă, aferentă cheltuielilor eligibile. Cererile sunt formulate în cadrul contractelor/deciziilor/ordinelor de finanţare, în baza facturilor, facturilor de avans sau statelor privind plata salariilor, statelor/centralizatoarelor pentru acordarea burselor, subvenţiilor şi premiilor, stabilite conform contractelor/deciziilor ordinelor de finanţare, după caz, acceptate la plată de către beneficiari. 2. La articolul 41, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 41 (1) În termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data depunerii de către beneficiar la autoritatea de management sau la organismul intermediar, după caz, a cererii de rambursare întocmite conform contractului/deciziei/ordinului de finanţare, autoritatea de management notifică beneficiarului plata aferentă cheltuielilor autorizate din cererea de rambursare sau, în cazul plăţilor directe, notifică beneficiarului autorizarea cheltuielilor din cererea de rambursare. 3. La articolul 8, după litera l) se introduce o nouă literă, litera m), cu următorul cuprins: m)sumele necesare pentru plata cheltuielilor solicitate la rambursare de beneficiari, pentru care a fost formulată o sesizare de fraudă potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare. Aceste sume se pot achita până la punerea în mişcare a acţiunii penale. Pentru beneficiarii, alţii decât cei prevăzuţi la art. 5 şi 6, aceste sume se vor achita în baza unui instrument de garantare, emis în condiţiile legii de o societate bancară sau de o societate de asigurări, în cuantumul total al sumelor rambursate, inclusiv al sumei solicitate la rambursare prin cererea curentă. 4. La articolul 9, după litera k) se introduc două noi litere, literele l) şi m), cu următorul cuprins: l)sumele necesare pentru asigurarea cofinanţării publice de la bugetul de stat aferente cererilor de plată; m)sumele necesare pentru finanţarea contravalorii taxei pe valoarea adăugată neeligibile, aferente cheltuielilor rambursabile, solicitate de beneficiari prin cereri de plată. 5. După articolul 11 se introduce un nou articol, articolul 111, cu următorul cuprins: Articolul 111 (1) Prin hotărâri ale Guvernului se pot aloca temporar sume din veniturile din privatizare în lei şi în valută înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului şi contul curent în valută al Ministerului Finanţelor Publice deschis la Banca Naţională a României ordonatorilor principali de credite cu rol de autoritate de management pentru asigurarea plăţilor aferente cheltuielilor eligibile rambursabile finanţate din fonduri europene, precum şi pentru cheltuielile eligibile rambursabile aferente instrumentelor structurale din cererile de plată.(2) Pe tot parcursul exerciţiului bugetar, soldul sumelor alocate din venituri din privatizare ordonatorilor principali de credite cu rol de autoritate de management, prin intermediul Autorităţii de certificare şi plată, determinat ca diferenţă între totalul sumelor alocate şi totalul sumelor restituite Ministerului Finanţelor Publice, nu poate depăşi plafonul maxim de 3 miliarde lei sau echivalent.(3) Pentru neachitarea sumelor datorate la termenul de scadenţă prevăzut în hotărârile Guvernului de alocare a sumelor din venituri din privatizare se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate potrivit prevederilor legale în vigoare. Dobânzile şi penalităţile de întârziere reprezintă venit al bugetului Trezoreriei Statului şi se asigură de ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management din bugetele proprii. 6. La articolul 13, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 13(1) Autorităţile de management sunt autorizate să încheie contracte/decizii/ordine de finanţare a căror valoare poate determina temporar depăşirea sumelor alocate în euro la nivel de program operaţional din Fondul european de dezvoltare regională/Fondul social european/Fondul de coeziune şi cofinanţare de la bugetul de stat în limita sumelor rezultate din creanţe bugetare, economii, reduceri procentuale, decertificarea definitivă şi deducerea procentuală definitivă aplicate potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi din rezilierea contractelor de finanţare estimate a se realiza cu încadrarea în creditele de angajament aprobate cu această destinaţie prin legile bugetare anuale. 7. La articolul 13, alineatul (2) se abrogă. 8. La articolul 174, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Mecanismul decontării cererilor de plată se aplică tuturor beneficiarilor de proiecte finanţate din instrumente structurale în cadrul programelor operaţionale, cu excepţia beneficiarilor prevăzuţi la art. 5 alin. (1)-(31). 9. Articolul 175 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 175 (1) În termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea facturilor pentru livrarea bunurilor/prestarea serviciilor/execuţia lucrărilor recepţionate, acceptate la plată, a facturilor de avans în conformitate cu clauzele prevăzute în contractele de achiziţii publice aferente proiectelor implementate, acceptate la plată, precum şi de la întocmirea/ primirea statelor privind plata salariilor, statelor/centralizatoarelor pentru acordarea burselor, subvenţiilor şi premiilor acceptate la plată, beneficiarul depune la organismul intermediar/autoritatea de management cererea de plată şi documentele justificative aferente acesteia.(2) După efectuarea verificărilor cererii de plată, autoritatea de management virează beneficiarului valoarea cheltuielilor rambursabile şi contravaloarea taxei pe valoarea adăugată considerate neeligibilă, aferentă cheltuielilor eligibile, după caz, într-un cont distinct de disponibil deschis pe numele beneficiarilor prevăzuţi la art. 171 alin. (2) la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului.(3) În ziua următoare efectuării virării, autoritatea de management va transmite beneficiarului o notificare.(4) Notificarea prevăzută la alin. (3) transmisă de autorităţile de management trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1:a)numărul şi data facturilor şi ale facturilor de avans; b)codul de identificare fiscală şi denumirea furnizorilor de bunuri/prestatorilor de servicii/executanţilor de lucrări; c)suma aferentă fiecărei facturi, inclusiv facturilor de avans care trebuie să se plătească de beneficiar din suma primită de la autoritatea de management, detaliată pe cheltuiala eligibilă şi contravaloarea taxei pe valoarea adăugată aferente întregii cheltuieli eligibile; d)suma aferentă fiecărei facturi, inclusiv facturilor de avans care trebuie să se plătească de beneficiar din contribuţia acestuia, detaliată pe contribuţia proprie eligibilă şi alte cheltuieli decât cele eligibile, contravaloarea taxei pe valoarea adăugată aferente cheltuielilor, altele decât cele eligibile, precum şi contravaloarea taxei pe valoarea adăugată aferente cheltuielilor eligibile pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 174 alin. (2). (5) Notificarea prevăzută la alin. (3) transmisă de autorităţile de management aferentă statelor privind plata salariilor, statelor/centralizatoarelor pentru acordarea burselor, subvenţiilor şi premiilor trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2:a)numărul şi data statului privind plata salariilor, statului/centralizatorului pentru acordarea burselor, subvenţiilor şi premiilor; b)codul de identificare fiscală şi denumirea beneficiarului sumei care se înscrie şi în documentul de plată ce se depune de către plătitor la unitatea Trezoreriei Statului; c)suma aferentă fiecărui stat privind plata salariilor, stat/centralizator pentru acordarea burselor, subvenţiilor şi premiilor pentru cheltuielile stabilite conform contractelor/ deciziilor/ordinelor de finanţare care trebuie să se plătească de beneficiar, reprezentând salariul net, cu detaliere pe suma care se achită din cea primită de la AM şi, respectiv, din suma care se achită din contribuţia proprie, ambele sume cu detaliere pe fiecare instituţie de credit în parte la care sunt deschise conturile de card ale persoanelor care beneficiază de aceste sume; d)suma din statul privind plata salariilor, statul/centralizatorul pentru acordarea burselor, subvenţiilor şi premiilor aferentă impozitului pe venit, cu detaliere pe suma care se achită din cea primită de la AM şi din suma din contribuţia proprie; e)suma din statul privind plata salariilor, statul/centralizatorul pentru acordarea burselor, subvenţiilor şi premiilor aferentă fiecărei contribuţii de la bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, cu detaliere pe suma care se achită din cea primită de la AM şi din suma din contribuţia proprie. (6) O copie a notificării transmise beneficiarului se depune de acesta la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului la care îşi are deschise conturile.(7) În situaţia în care pentru plăţile care urmează a fi efectuate din sumele încasate potrivit prevederilor alin. (2) nu au fost aprobate credite în bugetele locale, ordonatorii de credite au obligaţia de a majora bugetele locale cu sumele respective, în condiţiile art. 82 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare. În aceleaşi condiţii vor fi majorate şi bugetele instituţiilor publice locale, după caz, finanţate în condiţiile art. 67 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
(8) Beneficiarii prevăzuţi la art. 174 alin. (2) prezintă la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, pentru fiecare factură în parte, ordine de plată întocmite distinct pe fiecare element prevăzut la alin. (4) lit. c) şi d), pentru suma totală virată de către autoritatea de management şi, respectiv, pentru suma achitată din contribuţia sa. La rubrica «Reprezentând» din ordinele de plată se vor înscrie obligatoriu informaţii legate de numărul şi data facturii care se achită. Pentru statele privind plata salariilor, statele/centralizatoarele pentru acordarea burselor, subvenţiilor şi premiilor se vor prezenta ordine de plată separate pe fiecare element prevăzut la alin. (5) lit. c)-e) pentru plata sumelor nete, pentru impozitul pe venit şi pentru bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale. La rubrica «Reprezentând» din ordinele de plată se vor înscrie numărul şi data fiecărui stat privind plata salariilor, stat/centralizator pentru acordarea burselor, subvenţiilor şi premiilor. (9) Operaţiunile prevăzute la alin. (7) şi (8) se efectuează de către beneficiari în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la încasarea sumelor în contul prevăzut la alin. (2).(10) Plăţile dispuse de beneficiari se efectuează numai pentru facturile înscrise în notificarea transmisă potrivit alin. (3), cuprinzând cel puţin elementele prevăzute la alin. (4).(11) La primirea documentelor de plată prevăzute la alin. (8), unităţile Trezoreriei Statului verifică, după caz, următoarele:A. în cazul sumelor din notificările prevăzute la alin. (4): a)încadrarea în prevederile bugetare aprobate; b)existenţa creditelor bugetare deschise, dacă este cazul; c)concordanţa dintre denumirea furnizorului/codul de identificare fiscală şi suma înscrisă în notificare cu datele din ordinele de plată depuse de beneficiari pentru documentele justificative de tip factură; d)concordanţa dintre numărul şi data facturii, inclusiv ale facturilor de avans, înscrise în notificare, cu cele înscrise în rubrica «Reprezentând» din ordinul de plată; e)dacă suma din ordinele de plată întocmite potrivit alin. (8) este egală cu suma înscrisă în notificare, potrivit detalierilor prevăzute la alin. (4), pentru fiecare factură în parte; f)dacă suma totală a ordinelor de plată este egală cu suma totală din notificarea prevăzută la alin. (4);B. în cazul sumelor din notificările prevăzute la alin. (5): a)încadrarea în prevederile bugetare aprobate; b)existenţa creditelor bugetare deschise, dacă este cazul; c)concordanţa dintre numărul şi data statelor privind plata salariilor, statului/centralizatorului pentru acordarea burselor, subvenţiilor şi premiilor cu cele înscrise în rubrica «Reprezentând» din ordinele de plată depuse de beneficiarii sumelor; d)concordanţa dintre sumele reprezentând total salariu net care se achită din sumele primite de la AM şi, respectiv, din contribuţia proprie în fiecare din conturile deschise la instituţiile de credit, precum şi dintre sumele aferente impozitului pe venit şi contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale care se achită din sumele primite de la AM şi, respectiv, din contribuţia proprie, potrivit notificării prevăzute la alin. (5), cu cele înscrise în ordinele de plată depuse de beneficiari la unităţile Trezoreriei Statului; e)dacă suma totală a ordinelor de plată depuse este egală cu suma totală din notificarea prevăzută la alin. (5). (12) După efectuarea verificărilor prevăzute la alin. (11), unităţile Trezoreriei Statului virează suma totală primită de la autorităţile de management, din contul deschis potrivit alin. (2) în contul de venituri al bugetului local «Sume primite în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată» sau, după caz, în contul propriu de disponibilităţi al instituţiilor publice locale finanţate în condiţiile
art. 67 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi cel al instituţiilor publice finanţate în condiţiile art. 62 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, sau în contul de disponibilităţi pe care beneficiarii, alţii decât cei prevăzuţi la art. 5 şi 6, au obligaţia să îl deschidă la unitatea Trezoreriei Statului în raza căreia sunt înregistraţi fiscal.
(13) Beneficiarii, alţii decât cei prevăzuţi la art. 5 şi 6, care derulează operaţiuni aferente proiectului/proiectelor prin conturi deschise la bănci comerciale au obligaţia de a-şi transfera contribuţia în contul deschis potrivit alin. (12).(14) Operaţiunile prevăzute la alin. (8) şi (12) se efectuează la nivelul unităţilor Trezoreriei Statului în aceeaşi zi în care s-au primit ordinele de plată de la beneficiar.(15) În cazul în care beneficiarii sumelor nu depun ordinele de plată prevăzute la alin. (8) pentru toată suma prevăzută în notificare, în termenul prevăzut la alin. (9), sau nu respectă condiţiile menţionate la alin. (11), unităţile Trezoreriei Statului restituie integral în conturile autorităţilor de management sumele primite de acestea din contul prevăzut la alin. (2).(16) În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data încasării sumelor virate de către autoritatea de management, beneficiarii au obligaţia de a depune cerere de rambursare la organismul intermediar/autoritatea de management, în care sunt incluse sumele din facturile decontate prin cererea de plată, precum şi cele aferente statelor privind plata salariilor, statelor/centralizatoarelor pentru acordarea burselor, subvenţiilor şi premiilor.(17) Autorităţile de management autorizează, potrivit prevederilor legale comunitare şi naţionale, cheltuielile pentru care s-a depus cerere de rambursare potrivit alin. (16) şi notifică beneficiarii, evidenţiind distinct sumele aferente instrumentelor structurale şi sumele reprezentând cofinanţare publică asigurată din bugetul de stat.(18) Beneficiarii prevăzuţi la art. 174 alin. (2), care au fost notificaţi potrivit alin. (17), vor proceda în cel mult 3 zile lucrătoare la regularizarea conturilor de venituri ale bugetelor proprii, prin reflectarea sumelor primite de la autorităţile de management în baza cererilor de plată la subdiviziunile de venituri specifice programelor respective, concomitent cu diminuarea sumelor evidenţiate la subdiviziunea de venituri «Sume primite în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată».(19) În situaţia în care beneficiarii care au calitatea de ordonatori de credite ai bugetului local nu respectă prevederile alin. (16), autorităţile de management solicită în scris Ministerului Finanţelor Publice sistarea alimentării atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât şi cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare. Alocarea şi utilizarea cotelor defalcate din impozitul pe venit şi a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale care au fost sistate în condiţiile altor acte normative se menţin.(20) În cazul nerespectării prevederilor alin. (16) de către beneficiarii instituţii publice locale finanţate în condiţiile
art. 67 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi instituţii publice finanţate în condiţiile art. 62 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, autorităţile de management vor sesiza în scris Ministerul Finanţelor Publice, care va dispune unităţilor teritoriale ale Trezoreriei Statului să nu opereze plăţi din conturile acestor instituţii, cu excepţia plăţilor pentru achitarea arieratelor, a drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente acestora.
(21) Nerespectarea prevederilor alin. (16) de către beneficiari, alţii decât cei prevăzuţi la art. 5 şi 6, constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit prevederilor legale.(22) La primirea cererilor de rambursare prevăzute la alin. (16) autorităţile de management comunică în scris Ministerului Finanţelor Publice, care dispune încetarea restricţiilor prevăzute la alin. (19) şi (20).(23) În baza comunicării prevăzute la alin. (22), Ministerul Finanţelor Publice dispune reluarea alimentării atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât şi cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare, precum şi reluarea operaţiunilor din conturile instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii şi/sau finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale sau bugetul local. 10. Articolul 178 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 178 Recuperarea sumelor, inclusiv a sumelor rezultate din aplicarea art. 175 alin. (21), se efectuează potrivit prevederilor art. 171 şi 172. Dobânda prevăzută la art. 172 alin. (13) reprezintă venit al bugetului de stat şi se virează în contul «Alte venituri din dobânzi 11. După articolul 178 se introduce un nou articol, articolul 179, cu următorul cuprins: Articolul 179 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă. 12. După articolul 28 se introduc două noi anexe, anexele nr. 1 şi 2 , având cuprinsul prevăzut în anexele nr. 1 şi 2 la prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul IIContractele/Deciziile/Ordinele de finanţare aferente cererilor de finanţare pentru care autoritatea de management a demarat procedura de contractare cu depăşirea sumelor alocate în euro la nivel de program operaţional, din Fondul european de dezvoltare regională/Fondul social european/Fondul de coeziune şi cofinanţare de la bugetul de stat, se vor încheia în baza limitelor admise pentru depăşire în vigoare la momentul adoptării deciziei de contractare. Articolul III
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 17 iunie 2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dânduse textelor o nouă numerotare. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Shhaideh Sevil, secretar de stat Ministrul fondurilor europene, Eugen Orlando Teodorovici Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Daniel Chiţoiu p. Ministrul delegat pentru buget, Gheorghe Gherghina, secretar de stat Ministrul mediului şi schimbărilor climatice, Rovana Plumb Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Mariana Câmpeanu Ministrul economiei, Varujan Vosganian Ministrul transporturilor, Ramona-Nicole Mănescu Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean
ANEXA Nr. 1(Anexa nr. 1 la
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009) NOTIFICARE aferentă Cererii de plată nr. ........ ........ ......... Beneficiar ........ ................ ................ ........ ........... Cod fiscal beneficiar ........ ................ ........ ............ E-mail ........ ................ ................ ................ ........ Cod SMIS ........ ................ ................ ........ ........... Denumire proiect ........ ................ ................ ......... Cheltuieli eligibile reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate/bunurilor achiziţionate/serviciilor prestate

Nr. crt. Categorii de cheltuieli eligibile [1] Descriere activităţi Contract de achiziţie nr. .... Factura/Alte documente justificative (acolo unde este cazul) Denumire furnizor Codul de identificare fiscală al furnizorului Valoarea cheltuielilor solicitate în baza facturilor acceptate la plată [2] Valoarea cheltuielilor plătite de beneficiar din fonduri virate de AM Valoarea cheltuielilor plătite de beneficiar din fonduri proprii
Numărul/ Data Valoarea facturii Valoarea fără TVA TVA aferent Fără TVA TVA aferent Fără TVA TVA aferent
Valoarea fără TVA TVA
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ...
... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ...
... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ...
... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ...
... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ...
... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ... ...
I. Total costuri eligibile x x x x x ... ... ... ... ... ...

[1] Se vor prelua denumirile capitolelor bugetare şi liniilor bugetare din bugetul aprobat al proiectului. [2] Valoarea cheltuielilor solicitate de către beneficiar în prezenta cerere de plată în baza facturilor acceptate la plată de către beneficiari. [semnătura] [ştampila] ANEXA Nr. 2(Anexa nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009) AUTORITATEA DE MANAGEMENT NOTIFICARE Beneficiar/Partener (după caz) ........ ................ ................ ........... Cod fiscal beneficiar/partener (după caz) ........ ................ ............ Acord de parteneriat (nr. şi data) (dacă este cazul) ........ .............. E-mail ........ ................ ........ ............ Cod SMIS ........ ................ .............. Denumire proiect ........ ........ ............

Nr. crt. Natura cheltuielilor Document justificativ Date de identificare ale beneficiarului sumei* Sume pe unităţi bancare* Total de plătit
Denumire beneficiar CIF beneficiar IBAN beneficiar Banca beneficiarului Sume aferente cheltuielilor plătite de beneficiar din fonduri virate de AM Sume aferente cheltuielilor plătite de beneficiar din fonduri proprii
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10=8+9
I Salarii nete aferente lunii ........ ........... Impozite privind salariile aferente lunii ........ .......... Contribuţii privind salariile aferente lunii ........ ........ Stat de plată aferent lunii ...../nr. ...../data ..... 1
2
...
x
Buget de stat
Bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale
II Burse aferente lunii ........ ................ ........ ........... Stat de plată/centralizator burse aferent lunii ........ ............... 1
2
...
x
III Subvenţii aferente lunii ........ ................ ................ Stat de plată/centralizator subvenţii aferent lunii ........ ............... 1
2
...
x

* Informaţii care trebuie să corespundă cu cele din documentele de plată care se prezintă unităţii Trezoreriei Statului.


SmartCity5

COMENTARII la OUG 84/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 84 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu