Ordinul Nr.1230 din 28.11.2017pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul al acestora ACT EMIS DE: Casa Nationala de Asigurari de Sanatate ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 956 din 04 decembrie 2017
Văzând Referatul de aprobare nr. FB 12.718 din 29.11.2017 al Ministerului Sănătăţii şi nr. DG 2.709 din 28.11.2017 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,având în vedere:– art. 58 alin. (4) şi (5), art. 221 alin. (1) lit. k) şi art. 291 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; – Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul sănătăţii şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin: Articolul IAnexa nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul al acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 şi 951 bis din 29 decembrie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La secţiunea P1 „Programul naţional de boli transmisibile" litera A) „Subprogramul de tratament şi monitorizare a persoanelor cu infecţie HIV/SIDA şi tratamentul postexpunere", poziţia 331 se abrogă. 2. La secţiunea P1 „Programul naţional de boli transmisibile" litera A) „Subprogramul de tratament şi monitorizare a persoanelor cu infecţie HIV/SIDA şi tratamentul postexpunere", poziţiile 374, 375 şi 377 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„374 |
W53878001 |
J05AE10 |
DARUNAVIRUM ** |
PREZISTA 400 mg |
COMPR. FILM. |
400 mg |
JANSSEN-CILAG INTERNATIONAL NV |
BELGIA |
CUTIE X 1 FLAC. DIN PEID X 60 COMPR. FILM. |
P-RF/R |
60 |
20,051800 |
22,619599 |
6,394567 |
375 |
W53877001 |
J05AE10 |
DARUNAVIRUM ** |
PREZISTA 600 mg |
COMPR. FILM. |
600 mg |
JANSSEN-CILAG INTERNATIONAL NV |
BELGIA |
CUTIE X 1 FLAC. DIN PEID X 60 COMPR. FILM. |
P-RF/R |
60 |
30,022800 |
33,487800 |
9,445533 |
... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
377 |
W61896001 |
J05AE10 |
DARUNAVIRUM ** |
PREZISTA 800 mg |
COMPR. FILM. |
800 mg |
JANSSEN-CILAG INTERNATIONAL NV |
BELGIA |
FLAC. CU CAPACITATEA DE 75 ML DIN PEID X 30 COMPR. FILM. |
PRF |
30 |
40,103599 |
45,239200 |
12,789133" |
3. La secţiunea P1 „Programul naţional de boli transmisibile" litera A) „Subprogramul de tratament şi monitorizare a persoanelor cu infecţie HIV/SIDA şi tratamentul postexpunere", după poziţia 466 se introduc douăzeci şi opt de noi poziţii, poziţiile 467-494 cu următorul cuprins:
„467 |
W63687002 |
J01DH51 |
IMIPENEMUM + CILASTATINUM |
IMIPENEM/ CILASTATIN AUROBINDO 500 mg/500 mg |
PULB. PT. SOL. PERF. |
500 mg/ 500 mg |
AUROBINDO PHARMA ROMANIA S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 10 FLAC. DIN STICLĂ INCOLORĂ, CU CAPACITATE DE 30 ML CU PULB. PT. SOL. PERF. |
PR |
10 |
18,581000 |
22,684000 |
0,000000 |
468 |
W63533001 |
J01FA02 |
SPIRAMYCINUM |
ROVAMYCINE® 1,5 Mil. UI |
COMPR. FILM. |
1,5 Mil. U.I. |
SANOFI ROMANIA S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE X 2 BLIST. AL/PVC X 8 COMPR. FILM. |
P-RF |
16 |
0,472500 |
0,638750 |
0,000000 |
469 |
W63534002 |
J01FA02 |
SPIRAMYCINUM |
ROVAMYCINE 3 Mil. UI |
COMPR. FILM. |
3 Mil U. I. |
SANOFI ROMANIA S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 1 BLIST. AL/PVC X 10 COMPR. FILM. |
PRF |
10 |
1,933000 |
2,613000 |
0,000000 |
470 |
W63534001 |
J01FA02 |
SPIRAMYCINUM |
ROVAMYCINE 3 Mil. U.I. |
COMPR. FILM. |
3Mil U.I. |
SANOFI ROMANIA S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 2 BLIST. AL/PVC X 5 COMPR. FILM. |
PRF |
10 |
1,933000 |
2,613000 |
0,000000 |
471 |
W63492001 |
J01FA09 |
CLARITHROMYCINUM |
KLACID SR 500 mg |
COMPR. ELIB. PREL. |
500 mg |
MYLAN PRODUCTS LIMITED |
MAREA BRITANIE |
CUTIE CU 1 BLIST. PVC/PVDC/AL X 5 COMPR. ELIB. PREL. |
PRF |
5 |
1,458000 |
1,970570 |
1,777430 |
472 |
W63535001 |
J01XD01 |
METRONIDAZOLUM |
FLAGYL 250 mg (vezi P01AB01) |
COMPR. FILM. |
250 mg |
SANOFI ROMANIA S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 2 BLIST. PVC-PVDC/AL X 10 COMPR. FILM. |
PRF |
20 |
0,211999 |
0,286399 |
0,081101 |
473 |
W63515001 |
J01XX08 |
LINEZOLIDUM |
LINEZOLID KRKA 2 mg/ml |
SOL. PERF. |
2mg/ml |
KRKA, D.D., NOVO MESTO |
SLOVENIA |
CUTIE CU 1 PUNGĂ CU CAPACITATEA DE 300 ML DIN POLIOLEFINĂ MULTISTRAT |
PRF |
1 |
116,430000 |
142,140000 |
0,000000 |
474 |
W63515002 |
J01XX08 |
LINEZOLIDUM |
LINEZOLID KRKA 2 mg/ml |
SOL. PERF. |
2 mg/ml |
KRKA, D.D., NOVO MESTO |
SLOVENIA |
CUTIE CU 10 PUNGI CU CAPACITATEA DE 300 ML DIN POLIOLEFINĂ MULTISTRAT |
PRF |
10 |
108,858000 |
122,470000 |
0,000000 |
475 |
W63505001 |
J02AX04 |
CASPOFUNGINUM ** |
CASPOFUNGINA ATB 50 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
50 mg |
ANTIBIOTICE S.A. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 1 FLAC. DIN STICLĂ TIP I CU CAPACITATEA DE 10 ML, CARE CONŢINE PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
PR |
1 |
820,670000 |
932,680000 |
0,000000 |
476 |
W63457001 |
J02AX04 |
CASPOFUNGINUM ** |
CASPOFUNGINA ZENTIVA 50 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
50 mg |
ZENTIVA, K.S. |
REPUBLICA CEHĂ |
CUTIE CU 1 FLAC. DIN STICLĂ TRANSPARENTĂ DE TIP I, CU CAPACITATEA DE 10 ML, CARE CONŢINE PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
PR |
1 |
820,670000 |
932,680000 |
0,000000 |
477 |
W63403001 |
J02AX04 |
CASPOFUNGINUM ** |
CASPOFUNGINA MYLAN 50 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
50 mg |
MYLAN S.A.S. |
FRANŢA |
CUTIE CU 1 FLAC. DIN STICLĂ TRANSPARENTĂ CU CAPACITATEA DE 10 ML, CARE CONŢINE PULB. PT. CONCENTRAT PT. SOL. PERF. |
PR |
1 |
820,670000 |
932,680000 |
0,000000 |
478 |
W63506001 |
J02AX04 |
CASPOFUNGINUM ** |
CASPOFUNGINA ATB 70 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
70 mg |
ANTIBIOTICE S.A. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 1 FLAC. DIN STICLĂ TIP I CU CAPACITATEA DE 10 ML, CARE CONŢINE PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
PR |
1 |
1.061,930000 |
1.195,660000 |
0,000000 |
479 |
W63458001 |
J02AX04 |
CASPOFUNGINUM ** |
CASPOFUNGINA ZENTIVA 70 mg |

480 |
W63404001 |
J02AX04 |
CASPOFUNGINUM ** |
CASPOFUNGINA MYLAN 70 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
70mg |
MYLAN S.A.S. |
FRANŢA |
CUTIE CU 1 FLAC. DIN STICLĂ TRANSPARENTĂ CU CAPACITATEA DE 10 ML, CARE CONŢINE PULB. PT. CONCENTRAT PT. SOL. PERF. |
PR |
1 |
1.061,930000 |
1.195,660000 |
0,000000 |
481 |
W61241001 |
J04AC01 |
ISONIAZIDUM |
IZONIAZIDA ARENA 100 mg |
COMPR. |
100 mg |
ARENA GROUP S.A. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 2 BLIST. DIN FILM PVC OPAC/AL X 10 COMPR. |
PRF |
20 |
0,115000 |
0,155500 |
0,000000 |
482 |
W61241002 |
J04AC01 |
ISONIAZIDUM |
IZONIAZIDA ARENA 100 mg |
COMPR. |
100 mg |
ARENA GROUP S.A. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 5 BLIST. DIN FILM PVC OPAC/AL X 10 COMPR. |
PRF |
50 |
0,115200 |
0,155600 |
0,000000 |
483 |
W61241003 |
J04AC01 |
ISONIAZIDUM |
IZONIAZIDA ARENA 100 mg |
COMPR. |
100 mg |
ARENA GROUP S.A. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 150 BLIST. DIN FILM PVC OPAC/AL X 10 COMPR., AMBALAJ UZ SPITALICESC |
PRF |
1.500 |
0,110333 |
0,134693 |
0,000000 |
484 |
W61242003 |
J04AC01 |
ISONIAZIDUM |
IZONIAZIDA ARENA 300 mg |
COMPR. |
300 mg |
ARENA GROUP S.A. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 150 BLIST. DIN FILM PVC OPAC/AL X 10 COMPR., AMBALAJ UZ SPITALICESC |
PRF |
1.500 |
0,272473 |
0,322426 |
0,000000 |
485 |
W61242002 |
J04AC01 |
ISONIAZIDUM |
IZONIAZIDA ARENA 300 mg |
COMPR. |
300 mg |
ARENA GROUP S.A. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 5 BLIST. DIN FILM PVC OPAC/AL X 10 COMPR. |
PRF |
50 |
0,287800 |
0,386911 |
0,002089 |
486 |
W61242001 |
J04AC01 |
ISONIAZIDUM |
IZONIAZIDA ARENA 300 mg |
COMPR. |
300 mg |
ARENA GROUP S.A. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 2 BLIST. DIN FILM PVC OPAC/AL X 10 COMPR. |
PRF |
20 |
0,288000 |
0,386911 |
0,002089 |
487 |
W63664001 |
J05AE10 |
DARUNAVIRUM ** |
DARUNAVIR ALVOGEN 400 mg |
COMPR. FILM. |
400 mg |
ALVOGEN MALTA OPERATIONS (ROW) LTD. |
MALTA |
CUTIE CU 1 FLAC. PEID X 60 COMPR. FILM. |
PR |
60 |
16,709833 |
18,849666 |
0,000000 |
488 |
W63423025 |
J05AE10 |
DARUNAVIRUM ** |
DARUNAVIR TEVA 400 mg |
COMPR. FILM. |
400 mg |
TEVA PHARMACEUTICALS S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU UN FLACON DIN PEÎD, PREVĂZUT CU SISTEM DE ÎNCHIDERE SECURIZAT PENTRU COPII ŞI DESICANT X 60 COMPR. FILM. |
PR |
60 |
17,097833 |
19,272500 |
0,000000 |
489 |
W63665001 |
J05AE10 |
DARUNAVIRUM ** |
DARUNAVIR ALVOGEN 600 mg |
COMPR. FILM. |
600 mg |
ALVOGEN MALTA OPERATIONS (ROW) LTD. |
MALTA |
CUTIE CU 1 FLAC. PEID X 60 COMPR. FILM. |
PR |
60 |
25,019000 |
27,906500 |
0,000000 |
490 |
W63424025 |
J05AE10 |
DARUNAVIRUM ** |
DARUNAVIR TEVA 600 mg |
COMPR. FILM. |
600 mg |
TEVA PHARMACEUTICALS S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU UN FLACON DIN PEÎD, PREVĂZUT CU SISTEM DE ÎNCHIDERE SECURIZAT PENTRU COPII ŞI DESICANT X 60 COMPR. FILM. |
PR |
60 |
25,398166 |
28,319833 |
0,000000 |
491 |
W63331001 |
J05AE10 |
DARUNAVIRUM** |
DARUNAVIR MYLAN 600 mg |
COMPR. FILM. |
600 mg |
MYLAN S.A.S. |
FRANŢA |
CUTIE CU BLISTERE PVC/PE/PVDC-AL X 60 COMPR. FILM. |
PR |
60 |
25,398166 |
28,319833 |
0,000000 |
492 |
W63332001 |
J05AE10 |
DARUNAVIRUM** |
DARUNAVIR MYLAN 800 mg |
COMPR. FILM. |
800 mg |
MYLAN S.A.S. |
FRANŢA |
CUTIE CU BLISTERE PVC/PE/PVDC-AL X 30 COMPR. FILM. |
PR |
30 |
34,195666 |
38,545000 |
0,000000 |
493 |
W63666001 |
J05AE10 |
DARUNAVIRUM** |
DARUNAVIR ALVOGEN 800 mg |
COMPR. FILM. |
800 mg |
ALVOGEN MALTA OPERATIONS (ROW) LTD. |
MALTA |
CUTIE CU 1 FLAC. PEID X 30 COMPR. FILM. |
PR |
30 |
33,419666 |
37,699333 |
0,000000 |
494 |
W63292001 |
J05AF07 |
TENOFOVIRUM DISOPROXIL**1 |
TENOFOVIR DISOPROXIL ZENTIVA 245 mg |
COMPR. FILM. |
245 mg |
ZENTIVA, K.S. |
REPUBLICA CEHĂ |
CUTIE CU 1 FLAC. X 30 COMPR. FILM. |
PR |
30 |
23,265600 |
26,885333 |
0,000000" |
4. La secţiunea P1 „Programul naţional de boli transmisibile" litera B) „Subprogramul de tratament al bolnavilor cu tuberculoză", poziţia 85 se abrogă. 5. La secţiunea P1 „Programul naţional de boli transmisibile" litera B) „Subprogramul de tratament al bolnavilor cu tuberculoză", după poziţia 94 se introduc şapte noi poziţii, poziţiile 95-101, cu următorul cuprins:
„95 |
W63492001 |
J01FA09 |
CLARITHROMYCINUM |
KLACID SR 500 mg |
COMPR. ELIB. PREL. |
500 mg |
MYLAN PRODUCTS LIMITED |
MAREA BRITANIE |
CUTIE CU 1 BLIST. PVC/PVDC/AL X 5 COMPR. ELIB. PREL. |
PRF |
5 |
1,458000 |
1,970570 |
1,777430 |
96 |
W61241001 |
J04AC01 |
ISONIAZIDUM |
IZONIAZIDA ARENA 100 mg |
COMPR. |
100 mg |
ARENA GROUP S.A. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 2 BLIST. DIN FILM PVC OPAC/AL X 10 COMPR. |
PRF |
20 |
0,115000 |
0,155500 |
0,000000 |
97 |
W61241002 |
J04AC01 |
ISONIAZIDUM |
IZONIAZIDA ARENA 100 mg |
COMPR. |
100 mg |
ARENA GROUP S.A. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 5 BLIST. DIN FILM PVC OPAC/AL X 10 COMPR. |
PRF |
50 |
0,115200 |
0,155600 |
0,000000 |
98 |
W61241003 |
J04AC01 |
ISONIAZIDUM |
IZONIAZIDA ARENA 100 mg |
COMPR. |
100 mg |
ARENA GROUP S.A. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 150 BLIST. DIN FILM PVC OPAC/AL X 10 COMPR., AMBALAJ UZ SPITALICESC |
PRF |
1.500 |
0,110333 |
0,134693 |
0,000000 |
99 |
W61242001 |
J04AC01 |
ISONIAZIDUM |
IZONIAZIDA ARENA 300 mg |
COMPR. |
300 mg |
ARENA GROUP S.A. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 2 BLIST. DIN FILM PVC OPAC/AL X 10 COMPR. |
PRF |
20 |
0,288000 |
0,386911 |
0,002089 |
100 |
W61242002 |
J04AC01 |
ISONIAZIDUM |
IZONIAZIDA ARENA 300 mg |
COMPR. |
300 mg |
ARENA GROUP S.A. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 5 BLIST. DIN FILM PVC OPAC/AL X 10 COMPR. |
PRF |
50 |
0,287800 |
0,386911 |
0,002089 |
101 |
W61242003 |
J04AC01 |
ISONIAZIDUM |
IZONIAZIDA ARENA 300 mg |
COMPR. |
300 mg |
ARENA GROUP S.A. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 150 BLIST. DIN FILM PVC OPAC/AL X 10 COMPR., AMBALAJ UZ SPITALICESC |
PRF |
1.500 |
0,272473 |
0,322426 |
0,000000" |
6. La secţiunea P3 „Programul naţional de oncologie", poziţiile 10, 28, 353, 354 şi 528 se abrogă. 7. La secţiunea P3 „Programul naţional de oncologie", poziţiile 228 şi 230 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„228 |
W03581001 |
L01DB06 |
IDARUBICINUM |
ZAVEDOS 5 mg |
PULB. PT. SOL. INJ. |
5 mg |
PFIZER EUROPE MA EEIG |
MAREA BRITANIE |
CUTIE X 1 FLAC. DIN STICLĂ INCOLORĂ CU LIOF. PT. SOL. INJ. |
S |
1 |
85,224000 |
107,760000 |
25,610000 |
... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
230 |
W58249002 |
L01DC01 |
BLEOMYCINUM SULFAS |
BLEOMYCIN MEDAC 15000 UI |
PULB. PT. SOL. INJ. |
15000 UI |
MEDAC GESELLSCAFT FUR KLINISCHE SPEZIALPRÄ PARATE |
GERMANIA |
CUTIE CU 1 FLAC. DIN STICLĂ INCOLORĂ CU CAPACITATEA DE 10 ML CU PULB. PT. SOL. INJ. |
PR |
1 |
49,944000 |
59,017200 |
66,452800" |
8. La secţiunea P3 „Programul naţional de oncologie", după poziţia 544 se introduc două noi poziţii, poziţiile 545 şi 546, cu următorul cuprins:
„545 |
W63523001 |
L01DB06 |
IDARUBICINUM |
IDARUBICINA ACCORD 5 mg/5 ml |
SOL. INJ. |
5 mg/5 ml |
ACCORD HEALTHCARE LIMITED |
MAREA BRITANIE |
CUTIE CU 1 FLAC. INCOLOR CARE CONŢINE 5 ML SOL. INJ. |
PR |
1 |
71,020000 |
89,800000 |
0,000000 |
546 |
W63065002 |
L01DC01 |
BLEOMYCINUM SULFAS |
BLEOMICINA ACCORD 15000 UI |
PULB. PT. SOL. INJ./PERF. |
15000 UI |
ACCORD HEALTHCARE LIMITED |
MAREA BRITANIE |
CUTIE CU 10 FLAC. DIN STICLĂ INCOLORĂ CU CAPACITATEA DE 6 ML CU PULB. PT. SOL. INJ./PERF |
PR |
10 |
41,620000 |
49,181000 |
0,000000" |
9. La secţiunea P5 „Programul naţional de diabet zaharat - Tratamentul medicamentos al bolnavilor cu diabet zaharat", poziţiile 39, 87 şi 88 se abrogă. 10. La secţiunea P5 „Programul naţional de diabet zaharat - Tratamentul medicamentos al bolnavilor cu diabet zaharat", poziţia 138 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„138 |
W62895003 |
A11DBN1 |
COMBINAŢII ** |
NEUROSSEN INJEKT |
SOL. INJ. |
FĂRĂ CONCEN-TRAŢIE |
AAA-PHARMA GMBH |
GERMANIA |
CUTIE X 10 FIOLE DIN STICLĂ BRUNĂ PREVĂZUTE CU PUNCT DE RUPERE X 2 ML SOL. INJ. |
PRF |
10 |
2,551000 |
3,337000 |
0,000000" |
11. La secţiunea P5 „Programul naţional de diabet zaharat - Tratamentul medicamentos al bolnavilor cu diabet zaharat", după poziţia 141 se introduc trei noi poziţii, poziţiile 142-144, cu următorul cuprins:
„142 |
W08932002 |
A10AB05 |
INSULINUM ASPART** |
NOVORAPID FLEXPEN 100 U/ml |
SOL. INJ. |
100 U/ml |
NOVO NORDISK A/S |
DANEMARCA |
CUTIE X 5 STILOURI INJECTOARE (PEN-URI) PREUMPLUTE X 3 ML |
P-RF |
5 |
28,243200 |
34,478400 |
1,331600 |
143 |
W08973001 |
A10AD05 |
INSULINUM ASPART** |
NOVOMIX 30 FLEXPEN |
SOL. INJ. |
100 U/ml |
NOVO NORDISK A/S |
DANEMARCA |
CUTIE X 5 STILOURI INJECTOARE (PEN-URI) PREUMPLUTE X 3 ML |
P-RF |
5 |
29,990000 |
36,612000 |
0,000000 |
144 |
W41731002 |
A10AE05 |
INSULINUM DETEMIR** |
LEVEMIR FLEXPEN 100 U/ml |
SOL. INJ. |
100 U/ml |
NOVO NORDISK A/S |
DANEMARCA |
CUTIE X 5 STILOURI INJECTOARE (PEN-URI) PREUMPLUTE X 3 ML |
P-RF |
5 |
46,926000 |
57,288000 |
0,000000" |
12. La secţiunea P6 „Programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare şi sepsis sever" , subprogramul P6.1 „Hemofilie şi talasemie", poziţia 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„11 |
W61060001 |
B02BD02 |
MOROCTOCOG ALFA ** |
REFACTO AF 500 UI |
PULB. + SOL. PT. SOL. INJ. |
500 UI |
PFIZER LIMITED |
MAREA BRITANIE |
CUTIE X 1 FLAC. CU PULB. + 1 SERINGĂ PREUMPL. X 4 ML SOLV + 1 ADAPTOR + 2 TAMP. CU ALCOOL + 1 SET STERIL DE PERF. + 1 PLASTURE + 1 TIFON |
PR |
1 |
1.174,420000 |
1.318,270000 |
0,000000" |
13. La secţiunea P6 „Programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare şi sepsis sever" subprogramul P6.1 „Hemofilie şi talasemie", după poziţia 50 se introduce o nouă poziţie, poziţia 51, cu următorul cuprins:
„51 |
W62271001 |
B02BD02 |
MOROCTOCOG ALFA** |
REFACTO AF 500 UI |
PULB+SOLV. PT. SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ |
500 UI |
PFIZER LIMITED |
MAREA BRITANIE |
1 SERINGĂ PREUMPLUTĂ + 1 TIJĂ A PISTONULUI + 1 SET DE PERFUZIE STERIL + 2 TAMPOANE CU ALCOOL MEDICINAL + 1 PLASTURE + 1 BUCATĂ DE TIFON + 1 CAPAC STERIL PT. AERISIRE |
PR |
1 |
1.174,420000 |
1.318,270000 |
0,000000" |
14. La secţiunea P6 „Programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare şi sepsis sever" subprogramul P6.3 „Hipertensiunea pulmonară", poziţiile 1, 9 şi 11 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„1 |
W43049001 |
C02KX01 |
BOSENTANUM** |
TRACLEER 125 mg |
COMPR. FILM. |
125 mg |
ACTELION REGISTRATION LTD. |
MAREA BRITANIE |
CUTIE X 4 BLIST. PVC/PE/PVDC/AL X 14 COMPR. FILM. |
P-RF/R |
56 |
59,593070 |
65,773928 |
90,325179 |
... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
9 |
W42831001 |
G04BE03 |
SILDENAFILUM** |
REVATIO 20 mg |
COMPR. FILM. |
20 mg |
PFIZER LIMITED |
MAREA BRITANIE |
CUTIE X 6 BLIST. AL/PVC X 15 COMPR. FILM. |
PR |
90 |
10,687999 |
12,158533 |
10,297022 |
... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
11 |
W63139001 |
G04BE03 |
SILDENAFILUM ** |
MYSILDECARD 20 mg |
COMPR. FILM. |
20 mg |
MYLAN S.A.S |
FRANŢA |
CUTIE CU BLIST. PVC-AL X 90 COMPR. FILM. |
PR |
90 |
10,687999 |
12,158533 |
2,713022" |
15. La secţiunea P6 „Programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare şi sepsis sever", subprogramul P6.3 „Hipertensiunea pulmonară", după poziţia 11 se introduc patru noi poziţii, poziţiile 12-15, cu următorul cuprins:
„12 |
W63291002 |
C02KX01 |
BOSENTANUM** |
BOPAHO 125 mg |
COMPR. FILM. |
125 mg |
ZENTIVA, K.S. |
REPUBLICA CEHĂ |
CUTIE CU BLIST. OPACE PVC-PE-PVDC/AL X 56 COMPR. FILM. |
PR |
56 |
49,660892 |
54,811607 |
0,000000 |
13 |
W63429002 |
G04BE03 |
SILDENAFILUM** |
BALCOGA 20 mg |
COMPR. FILM. |
20 mg |
SANDOZ S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU BLIST. PVC-ACLAR/AL X 90 COMPR. FILM. |
PRF |
90 |
9,769444 |
11,072555 |
0,000000 |
14 |
W63626002 |
G04BE03 |
SILDENAFILUM** |
GRANPIDAM 20 mg |
COMPR. FILM. |
20 mg |
ACCORD HEALTHCARE LIMITED |
MAREA BRITANIE |
CUTIE CU BLIST. PVC/AL X 90X1 COMPR. FILM. |
PR |
90 |
8,906666 |
10,132111 |
0,000000 |
15 |
W63626001 |
G04BE03 |
SILDENAFILUM ** |
GRANPIDAM 20 mg |
COMPR. FILM. |
20 mg |
ACCORD HEALTHCARE LIMITED |
MAREA BRITANIE |
CUTIE CU BLIST. PVC/AL X 90 COMPR. FILM. |
PR |
90 |
8,906666 |
10,132111 |
0,000000" |
16. La secţiunea P6 „Programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare şi sepsis sever" subprogramul P6.4 „Mucoviscidoză", poziţiile 1-3 se abrogă. 17. La secţiunea P6 „Programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare şi sepsis sever" subprogramul P6.4 „Mucoviscidoză", după poziţia 28 se introduc două noi poziţii, poziţiile 29 şi 30, cu următorul cuprins:
„29 |
W63526002 |
A09AA02 |
PANCREATINUM ** |
PANCREATINA FORTE MYLAN 40000 |
CAPS. GASTROREZ. |
400 mg |
MYLAN HEALTHCARE GMBH |
GERMANIA |
CUTIE CU 1 FLAC. DIN PEID CU 50 CAPS. GASTROREZ. |
P6L |
50 |
1,684200 |
2,129600 |
0,000000 |
30 |
W63492001 |
J01FA09 |
CLARITHROMYCINUM |
KLACID SR 500 mg |
COMPR. ELIB. PREL. |
500 mg |
MYLAN PRODUCTS LIMITED |
MAREA BRITANIE |
CUTIE CU 1 BLIST. PVC/PVDC/AL X 5 COMPR. ELIB. PREL. |
PRF |
5 |
1,458000 |
1,970570 |
1,777430" |
18. La secţiunea P6 „Programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare şi sepsis sever" subprogramul P6.16 „Scleroza sistemică şi ulcere digitale evolutive", poziţia 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„1 |
W43049001 |
C02KX01 |
BOSENTANUM ** |
TRACLEER 125 mg |
COMPR. FILM. |
125 mg |
ACTELION REGISTRATION LTD. |
MAREA BRITANIE |
CUTIE X 4 BLIST. PVC/PE/PVDC/AL X 14 COMPR. FILM. |
P-RF/R |
56 |
59,593070 |
65,773928 |
90,325179" |
19. La secţiunea P6 „Programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare şi sepsis sever" subprogramul P6.16 „Scleroza sistemică şi ulcere digitale evolutive", după poziţia 2 se introduce o nouă poziţie, poziţia 3, cu următorul cuprins:
„3 |
W63291002 |
C02KX01 |
BOSENTANUM ** |
BOPAHO 125 mg |
COMPR. FILM. |
125 mg |
ZENTIVA, K.S. |
REPUBLICA CEHĂ |
CUTIE CU BLIST. OPACE PVC-PE-PVDC/AL X 56 COMPR. FILM. |
PR |
56 |
49,660892 |
54,811607 |
0,000000" |
20. La secţiunea P6 „Programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare şi sepsis sever" subprogramul P6.19 „Scleroză tuberoasă", după poziţia 2 se introduc trei noi poziţii, poziţiile 3-5, cu următorul cuprins:
„3 |
W63465001 |
L01XE10 |
EVEROLIMUS **1 |
VOTUBIA 2 mg |
COMPR. PT. DISP. ORALĂ |
2 mg |
NOVARTIS EUROPHARM LTD. |
MAREA BRITANIE |
CUTIE CU BLIST. PA/AL/PVC X 30 COMPR. PT. DISPERSIE ORALĂ |
PR |
30 |
147,923000 |
162,508000 |
0,000000 |
4 |
W63466001 |
L01XE10 |
EVEROLIMUS **1 |
VOTUBIA 3 mg |
COMPR. PT. DISP. ORALĂ |
3 mg |
NOVARTIS EUROPHARM LTD. |
MAREA BRITANIE |
CUTIE CU BLIST. PA/AL/PVC X 30 COMPR. PT. DISPERSIE ORALĂ |
PR |
30 |
218,218000 |
239,129666 |
0,000000 |
5 |
W63467001 |
L01XE10 |
EVEROLIMUS **1 |
VOTUBIA 5 mg |
COMPR. PT. DISP. ORALĂ |
5 mg |
NOVARTIS EUROPHARM LTD. |
MAREA BRITANIE |
CUTIE CU BLIST. PA/AL/PVC X 30 COMPR. PT. DISPERSIE ORALĂ |
PR |
30 |
360,500333 |
394,217666 |
0,000000" |
21. La secţiunea P7 „Programul naţional de boli endocrine" - „Tratamentul medicamentos al bolnavilor cu osteoporoză, guşă datorată carenţei de iod şi proliferării maligne", poziţiile 19, 23, 25 şi 31 se abrogă. 22. La secţiunea P9 „Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană" subprogramul P9.1 „Transplant medular", poziţiile 5 şi 177 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„5 |
W51505002 |
A04AA01 |
ONDANSETRONUM ** |
EMESET 8 mg/ 4 ml |
SOL. INJ./PERF. |
8 mg/4 ml |
CIPLA (UK) LIMITED |
MAREA BRITANIE |
CUTIE X 5 FIOLE STICLĂ + INEL RUPERE X 4 ML SOL. INJ. / PERF. |
PRF |
5 |
6,938000 |
9,074000 |
0,000000 |
... |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
177 |
W03581001 |
L01DB06 |
IDARUBICINUM |
ZAVEDOS 5 mg |
PULB. PT. SOL. INJ. |
5 mg |
PFIZER EUROPE MA EEIG |
MAREA BRITANIE |
CUTIE X 1 FLAC. DIN STICLĂ INCOLORĂ CU LIOF. PT. SOL. INJ. |
S |
1 |
85,224000 |
107,760000 |
25,610000" |
23. La secţiunea P9 „Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană" subprogramul P9.1 „Transplant medular", după poziţia 291 se introduc paisprezece noi poziţii, poziţiile 292-305, cu următorul cuprins:
„292 |
W63687002 |
J01DH51 |
IMIPENEMUM + CILASTATINUM |
IMIPENEM/CILASTATIN AUROBINDO 500 mg/ 500 mg |
PULB. PT. SOL. PERF. |
500 mg/ 500 mg |
AUROBINDO PHARMA ROMÂNIA S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 10 FLAC. DIN STICLĂ INCOLORĂ, CU CAPACITATE DE 30 ML CU PULB. PT. SOL. PERF. |
PR |
10 |
18,581000 |
22,684000 |
0,000000 |
293 |
W63515002 |
J01XX08 |
LINEZOLIDUM |
LINEZOLID KRKA 2 mg/ml |
SOL. PERF. |
2 mg/ml |
KRKA, D.D., NOVO MESTO |
SLOVENIA |
CUTIE CU 10 PUNGI CU CAPACITATEA DE 300 ML DIN POLIOLEFINĂ MULTISTRAT |
PRF |
10 |
108,858000 |
122,470000 |
0,000000 |
294 |
W63515001 |
J01XX08 |
LINEZOLIDUM |
LINEZOLID KRKA 2 mg/ml |
SOL. PERF. |
2 mg/ml |
KRKA, D.D., NOVO MESTO |
SLOVENIA |
CUTIE CU 1 PUNGĂ CU CAPACITATEA DE 300 ML DIN POLIOLEFINĂ MULTISTRAT |
PRF |
1 |
116,430000 |
142,140000 |
0,000000 |
295 |
W63505001 |
J02AX04 |
CASPOFUNGINUM ** |
CASPOFUNGINA ATB 50 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
50 mg |
ANTIBIOTICE S.A. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 1 FLAC. DIN STICLĂ TIP I CU CAPACITATEA DE 10 ML, CARE CONŢINE PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
PR |
1 |
820,670000 |
932,680000 |
0,000000 |
296 |
W63457001 |
J02AX04 |
CASPOFUNGINUM ** |
CASPOFUNGINA ZENTIVA 50 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
50 mg |
ZENTIVA, K.S. |
REPUBLICA CEHĂ |
CUTIE CU 1 FLAC. DIN STICLĂ TRANSPARENTĂ DE TIP I, CU CAPACITATEA DE 10 ML, CARE CONŢINE PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
PR |
1 |
820,670000 |
932,680000 |
0,000000 |
297 |
W63403001 |
J02AX04 |
CASPOFUNGINUM ** |
CASPOFUNGINA MYLAN 50 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
50 mg |
MYLAN S.A.S. |
FRANŢA |
CUTIE CU 1 FLAC. DIN STICLĂ TRANSPARENTĂ CU CAPACITATEA DE 10 ML, CARE CONŢINE PULB. PT. CONCENTRAT PT. SOL. PERF. |
PR |
1 |
820,670000 |
932,680000 |
0,000000 |
298 |
W63404001 |
J02AX04 |
CASPOFUNGINUM ** |
CASPOFUNGINA MYLAN 70 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
70 mg |
MYLAN S.A.S. |
FRANŢA |
CUTIE CU 1 FLAC. DIN STICLĂ TRANSPARENTĂ CU CAPACITATEA DE 10 ML, CARE CONŢINE PULB. PT. CONCENTRAT PT. SOL. PERF. |
PR |
1 |
1.061,930000 |
1.195,660000 |
0,000000 |
299 |
W63506001 |
J02AX04 |
CASPOFUNGINUM ** |
CASPOFUNGINA ATB 70 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
70 mg |
ANTIBIOTICE S.A. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 1 FLAC. DIN STICLĂ TIP I CU CAPACITATEA DE 10 ML, CARE CONŢINE PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
PR |
1 |
1.061,930000 |
1.195,660000 |
0,000000 |
300 |
W63458001 |
J02AX04 |
CASPOFUNGINUM ** |
CASPOFUNGINA ZENTIVA 70 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
70 mg |
ZENTIVA, K.S. |
REPUBLICA CEHĂ |
CUTIE CU 1 FLAC. DIN STICLĂ TRANSPARENTĂ DE TIP I, CU CAPACITATEA DE 10 ML, CARE CONŢINE PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
PR |
1 |
1.061,930000 |
1.195,660000 |
0,000000 |
301 |
W63589001 |
L01BA01 |
METHOTREXATUM |
METORTHRIT 10 mg/ml |
SOL INJ. IN SERINGĂ PREUMPLUTĂ |
10 mg/ml |
ROMPHARM COMPANY S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 1 BLIST. DIN PVC/AL CU O SERINGĂ PREUMPLUTĂ DIN STICLĂ INCOLORĂ, CU CAPACITATEA DE 1 ML, CARE CONŢINE 0,75 ML SOL. INJ. ŞI UN AC STERIL PENTRU INJECŢIE, PENTRU ADMINISTRARE SUBCUTANATĂ |
PR |
1 |
25,581000 |
32,343000 |
29,537000 |
302 |
W63589010 |
L01BA01 |
METHOTREXATUM |
METORTHRIT 10 mg/ml |
SOL INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ |
10 mg/ml |
ROMPHARM COMPANY S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 1 BLIST. DIN PVC/AL CU O SERINGĂ PREUMPLUTĂ DIN STICLĂ INCOLORĂ, CU CAPACITATEA DE 2,25 ML, CARE CONŢINE 2 ML SOL. INJ. ŞI UN AC STERIL PENTRU INJECŢIE, PENTRU ADMINISTRARE SUBCUTANATĂ |
PR |
1 |
53,022000 |
64,731000 |
62,359000 |
303 |
W63589007 |
L01BA01 |
METHOTREXATUM |
METORTHRIT 10 mg/ml |
SOL INJ. ÎN SERINGA PREUMPLUTĂ |
10 mg/ml |
ROMPHARM COMPANY S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 1 BLIST. DIN PVC/AL CU O SERINGĂ PREUMPLUTĂ DIN STICLĂ INCOLORĂ, CU CAPACITATEA DE 2,25 ML, CARE CONŢINE 1,5 ML SOL. INJ. ŞI UN AC STERIL PENTRU INJECŢIE, PENTRU ADMINISTRARE SUBCUTANATĂ |
PR |
1 |
39,771000 |
48,552000 |
31,148000 |
304 |
W63589004 |
L01BA01 |
METHOTREXATUM |
METORTHRIT 10 mg/ml |
SOL INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ |
10 mg/ml |
ROMPHARM COMPANY S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 1 BLIST. DIN PVC/AL CU O SERINGĂ PREUMPLUTĂ DIN STICLĂ INCOLORĂ, CU CAPACITATEA DE 1 ML, CARE CONŢINE 1 ML SOL. INJ. ŞI UN AC STERIL PENTRU INJECŢIE, PENTRU ADMINISTRARE SUBCUTANATĂ |
PR |
1 |
33,609000 |
41,031000 |
5,699000 |
305 |
W63523001 |
L01DB06 |
IDARUBICINUM |
IDARUBICINA ACCORD 5 mg/ 5 ml |
SOL. INJ. |
5 mg/5ml |
ACCORD HEALTHCARE LIMITED |
MAREA BRITANIE |
CUTIE CU 1 FLAC. INCOLOR CARE CONŢINE 5 ML SOL. INJ. |
PR |
1 |
71,020000 |
89,800000 |
0,000000" |
24. La secţiunea P9 „Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană" subprogramul P9.2 „Transplant de cord", după poziţia 117 se introduc trei noi poziţii, poziţiile 118-120, cu următorul cuprins:
„118 |
W63687002 |
J01DH51 |
IMIPENEMUM + CILASTATINUM |
IMIPENEM/ CILASTATIN AUROBINDO 500 mg/500 mg |
PULB. PT. SOL. PERF. |
500 mg/ 500 mg |
AUROBINDO PHARMA ROMÂNIA S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 10 FLAC. DIN STICLĂ INCOLORĂ, CU CAPACITATE DE 30 ML CU PULB. PT. SOL. PERF. |
PR |
10 |
18,581000 |
22,684000 |
0,000000 |
119 |
W63515002 |
J01XX08 |
LINEZOLIDUM |
LINEZOLID KRKA 2 mg/ml |
SOL. PERF. |
2 mg/ml |
KRKA, D.D., NOVO MESTO |
SLOVENIA |
CUTIE CU 10 PUNGI CU CAPACITATEA DE 300 ML DIN POLIOLEFINĂ MULTISTRAT |
PRF |
10 |
108,858000 |
122,470000 |
0,000000 |
120 |
W63515001 |
J01XX08 |
LINEZOLIDUM |
LINEZOLID KRKA 2 mg/ml |
SOL. PERF. |
2 mg/ml |
KRKA, D.D., NOVO MESTO |
SLOVENIA |
CUTIE CU 1 PUNGĂ CU CAPACITATEA DE 300 ML DIN POLIOLEFINĂ MULTISTRAT |
PRF |
1 |
116,430000 |
142,140000 |
0,000000" |
25. La secţiunea P9 „Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană" subprogramul P9.3 „Transplant hepatic", poziţiile 6, 9, 10, 12, 103 şi 104 se abrogă. 26. La secţiunea P9 „Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană" subprogramul P9.3 „Transplant hepatic", după poziţia 107 se introduc douăsprezece noi poziţii, poziţiile 108-119, cu următorul cuprins:
„108 |
W63590002 |
B01AB05 |
ENOXAPARINUM |
CLEXANE 2000 UI (20 mg)/0,2 ml |
SOL. INJ. |
2000 UI (20 mg)/ 0,2 ml |
SANOFI ROMÂNIA S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 10 SERINGI PREUMPLUTE (DIN STICLĂ INCOLORĂ DE TIP I, CU O CAPACITATE DE 0,5 ML, PREVĂZUTĂ CU AC CU UN CAP RIGID DIN PLASTIC FĂRĂ FILET ŞI PISTON X 0,2 ML SOL. INJ. |
PR/PRF |
10 |
5,083000 |
6,427000 |
0,000000 |
109 |
W63591002 |
B01AB05 |
ENOXAPARINUM |
CLEXANE 4000 UI (40 mg)/0,4 ml |
SOL. INJ. |
4000 UI (40 mg)/ 0,4 ml |
SANOFI ROMANIA S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 10 SERINGI PREUMPLUTE DIN STICLĂ INCOLORĂ DE TIP I, CU O CAPACITATE DE 0,5 ML, PREVĂZUTĂ CU AC CU UN CAP RIGID DIN PLASTIC FĂRĂ FILET ŞI PISTON X 0,4 ML SOL. INJ. |
PR/PRF |
10 |
9,222000 |
11,660000 |
0,000000 |
110 |
W63592002 |
B01AB05 |
ENOXAPARINUM |
CLEXANE 6000 UI (60 mg)/0,6 ml |
SOL. INJ. |
6000 UI (60 mg)/ 0,6 ml |
SANOFI ROMANIA S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 10 SERINGI PREUMPLUTE DIN STICLĂ INCOLORĂ DE TIP I, CU O CAPACITATE DE 1 ML, PREVĂZUTĂ CU AC CU UN CAP RIGID DIN PLASTIC FĂRĂ FILET ŞI PISTON X 0,6 ML SOL. INJ. |
PR/PRF |
10 |
12,277000 |
14,988000 |
0,000000 |
111 |
W63593002 |
B01AB05 |
ENOXAPARINUM |
CLEXANE 8000 UI (80 mg)/0,8 ml |
SOL. INJ. |
8000 UI (80 mg)/ 0,8 ml |
SANOFI ROMANIA S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 6 SERINGI PREUMPLUTE DIN STICLĂ INCOLORĂ DE TIP I, CU O CAPACITATE DE 1 ML, PREVĂZUTĂ CU AC CU UN CAP RIGID DIN PLASTIC FĂRĂ FILET ŞI PISTON X 0,8 ML SOL. INJ. |
PR/PRF |
6 |
15,641666 |
19,778333 |
0,000000 |
112 |
W63515002 |
J01XX08 |
LINEZOLIDUM |
LINEZOLID KRKA 2 mg/ml |
SOL. PERF. |
2 mg/ml |
KRKA, D.D., NOVO MESTO |
SLOVENIA |
CUTIE CU 10 PUNGI CU CAPACITATEA DE 300 ML DIN POLIOLEFINĂ MULTISTRAT |
PRF |
10 |
108,858000 |
122,470000 |
0,000000 |
113 |
W63515001 |
J01XX08 |
LINEZOLIDUM |
LINEZOLID KRKA 2 mg/ml |
SOL. PERF. |
2 mg/ml |
KRKA, D.D., NOVO MESTO |
SLOVENIA |
CUTIE CU 1 PUNGĂ CU CAPACITATEA DE 300 ML DIN POLIOLEFINĂ MULTISTRAT |
PRF |
1 |
116,430000 |
142,140000 |
0,000000 |
114 |
W63403001 |
J02AX04 |
CASPOFUNGINUM ** |
CASPOFUNGINA MYLAN 50 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
50 mg |
MYLAN S.A.S. |
FRANŢA |
CUTIE CU 1 FLAC. DIN STICLĂ TRANSPARENTĂ CU CAPACITATEA DE 10 ML, CARE CONŢINE PULB. PT. CONCENTRAT PT. SOL. PERF. |
PR |
1 |
820,670000 |
932,680000 |
0,000000 |
115 |
W63457001 |
J02AX04 |
CASPOFUNGINUM ** |
CASPOFUNGINA ZENTIVA 50 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
50 mg |
ZENTIVA, K.S. |
REPUBLICA CEHĂ |
CUTIE CU 1 FLAC. DIN STICLĂ TRANSPARENTĂ DE TIP I, CU CAPACITATEA DE 10 ML CARE CONŢINE PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
PR |
1 |
820,670000 |
932,680000 |
0,000000 |
116 |
W63505001 |
J02AX04 |
CASPOFUNGINUM ** |
CASPOFUNGINA ATB 50 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
50 mg |
ANTIBIOTICE S.A. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 1 FLAC. DIN STICLĂ TIP I CU CAPACITATEA DE 10 ML, CARE CONŢINE PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
PR |
1 |
820,670000 |
932,680000 |
0,000000 |
117 |
W63404001 |
J02AX04 |
CASPOFUNGINUM ** |
CASPOFUNGINA MYLAN 70 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
70 mg |
MYLAN S.A.S. |
FRANŢA |
CUTIE CU 1 FLAC. DIN STICLĂ TRANSPARENTĂ CU CAPACITATEA DE 10 ML, CARE CONŢINE PULB. PT. CONCENTRAT PT. SOL. PERF. |
PR |
1 |
1.061,930000 |
1.195,660000 |
0,000000 |
118 |
W63458001 |
J02AX04 |
CASPOFUNGINUM ** |
CASPOFUNGINA ZENTIVA 70 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
70 mg |
ZENTIVA, K.S. |
REPUBLICA CEHĂ |
CUTIE CU 1 FLAC. DIN STICLĂ TRANSPARENTĂ DE TIP I, CU CAPACITATEA DE 10 ML, CARE CONŢINE PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
PR |
1 |
1.061,930000 |
1.195,660000 |
0,000000 |
119 |
W63506001 |
J02AX04 |
CASPOFUNGINUM ** |
CASPOFUNGINA ATB 70 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
70 mg |
ANTIBIOTICE S.A. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 1 FLAC. DIN STICLĂ TIP I CU CAPACITATEA DE 10 ML, CARE CONŢINE PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
PR |
1 |
1.061,930000 |
1.195,660000 |
0,000000" |
27. La secţiunea P9 „Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană" subprogramul P9.4 „Transplant renal, transplant combinat de rinichi şi pancreas", poziţiile 13, 16, 17 şi 19 se abrogă. 28. La secţiunea P9 „Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană" subprogramul P9.4 „Transplant renal, transplant combinat de rinichi şi pancreas", după poziţia 190 se introduc douăsprezece noi poziţii, poziţiile 191-202, cu următorul cuprins:
„191 |
W63590002 |
B01AB05 |
ENOXAPARINUM |
CLEXANE 2000 UI (20 mg)/0,2 ml |
SOL. INJ. |
2000 UI (20 mg)/ 0,2 ml |
SANOFI ROMANIA S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 10 SERINGI PREUMPLUTE DIN STICLĂ INCOLORĂ DE TIP I, CU O CAPACITATE DE 0,5 ML, PREVĂZUTĂ CU AC CU UN CAP RIGID DIN PLASTIC FĂRĂ FILET ŞI PISTON X 0,2 ML SOL. INJ. |
PR/PRF |
10 |
5,083000 |
6,427000 |
0,000000 |
192 |
W63591002 |
B01AB05 |
ENOXAPARINUM |
CLEXANE 4000 UI (40 mg)/0,4 ml |
SOL. INJ. |
4000 UI (40 mg)/ 0,4 ml |
SANOFI ROMANIA S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 10 SERINGI PREUMPLUTE DIN STICLĂ INCOLORĂ DE TIP I, CU O CAPACITATE DE 0,5 ML, PREVĂZUTĂ CU AC CU UN CAP RIGID DIN PLASTIC FĂRĂ FILET ŞI PISTON X 0,4 ML SOL. INJ. |
PR/PRF |
10 |
9,222000 |
11,660000 |
0,000000 |
193 |
W63592002 |
B01AB05 |
ENOXAPARINUM |
CLEXANE 6000 UI (60 mg)/0,6 ml |
SOL. INJ. |
6000 UI (60 mg)/ 0,6 ml |
SANOFI ROMANIA S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 10 SERINGI PREUMPLUTE DIN STICLĂ INCOLORĂ DE TIP I, CU O CAPACITATE DE 1 ML, PREVĂZUTĂ CU AC CU UN CAP RIGID DIN PLASTIC FĂRĂ FILET ŞI PISTON X 0,6 ML SOL. INJ. |
PR/PRF |
10 |
12,277000 |
14,988000 |
0,000000 |
194 |
W63593002 |
B01AB05 |
ENOXAPARINUM |
CLEXANE 8000 UI (80 mg)/0,8 ml |
SOL. INJ. |
8000 UI (80 mg)/ 0,8 ml |
SANOFI ROMANIA S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 6 SERINGI PREUMPLUTE DIN STICLĂ INCOLORĂ DE TIP I, CU O CAPACITATE DE 1 ML, PREVĂZUTĂ CU AC CU UN CAP RIGID DIN PLASTIC FĂRĂ FILET ŞI PISTON X 0,8 ML SOL. INJ. |
PR/PRF |
6 |
15,641666 |
19,778333 |
0,000000 |
195 |
W63515001 |
J01XX08 |
LINEZOLIDUM |
LINEZOLID KRKA 2 mg/ml |
SOL. PERF. |
2 mg/ml |
KRKA, D.D., NOVO MESTO |
SLOVENIA |
CUTIE CU 1 PUNGĂ CU CAPACITATEA DE 300 ML DIN POLIOLEFINĂ MULTISTRAT |
PRF |
1 |
116,430000 |
142,140000 |
0,000000 |
196 |
W63515002 |
J01XX08 |
LINEZOLIDUM |
LINEZOLID KRKA 2 mg/ml |
SOL. PERF. |
2 mg/ml |
KRKA, D.D., NOVO MESTO |
SLOVENIA |
CUTIE CU 10 PUNGI CU CAPACITATEA DE 300 ML DIN POLIOLEFINĂ MULTISTRAT |
PRF |
10 |
108,858000 |
122,470000 |
0,000000 |
197 |
W63403001 |
J02AX04 |
CASPOFUNGINUM ** |
CASPOFUNGINA MYLAN 50 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
50 mg |
MYLAN S.A.S. |
FRANŢA |
CUTIE CU 1 FLAC. DIN STICLĂ TRANSPARENTĂ CU CAPACITATEA DE 10 ML, CARE CONŢINE PULB. PT. CONCENTRAT PT. SOL. PERF. |
PR |
1 |
820,670000 |
932,680000 |
0,000000 |
198 |
W63457001 |
J02AX04 |
CASPOFUNGINUM ** |
CASPOFUNGINA ZENTIVA 50 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
50 mg |
ZENTIVA, K.S. |
REPUBLICA CEHĂ |
CUTIE CU 1 FLAC. DIN STICLĂ TRANSPARENTĂ DE TIP I, CU CAPACITATEA DE 10 ML, CARE CONŢINE PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
PR |
1 |
820,670000 |
932,680000 |
0,000000 |
199 |
W63505001 |
J02AX04 |
CASPOFUNGINUM ** |
CASPOFUNGINA ATB 50 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
50 mg |
ANTIBIOTICE S.A. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 1 FLAC. DIN STICLĂ TIP I CU CAPACITATEA DE 10 ML, CARE CONŢINE PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
PR |
1 |
820,670000 |
932,680000 |
0,000000 |
200 |
W63458001 |
J02AX04 |
CASPOFUNGINUM ** |
CASPOFUNGINA ZENTIVA 70 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
70 mg |
ZENTIVA, K.S. |
REPUBLICA CEHĂ |
CUTIE CU 1 FLAC. DIN STICLĂ TRANSPARENTĂ DE TIP I, CU CAPACITATEA DE 10 ML, CARE CONŢINE PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
PR |
1 |
1.061,930000 |
1.195,660000 |
0,000000 |
201 |
W63404001 |
J02AX04 |
CASPOFUNGINUM ** |
CASPOFUNGINA MYLAN 70 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
70 mg |
MYLAN S.A.S. |
FRANŢA |
CUTIE CU 1 FLAC. DIN STICLĂ TRANSPARENTĂ CU CAPACITATEA DE 10 ML, CARE CONŢINE PULB. PT. CONCENTRAT PT. SOL. PERF. |
PR |
1 |
1.061,930000 |
1.195,660000 |
0,000000 |
202 |
W63506001 |
J02AX04 |
CASPOFUNGINUM ** |
CASPOFUNGINA ATB 70 mg |
PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
70 mg |
ANTIBIOTICE S.A. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 1 FLAC. DIN STICLĂ TIP I CU CAPACITATEA DE 10 ML, CARE CONŢINE PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF. |
PR |
1 |
1.061,930000 |
1.195,660000 |
0,000000" |
29. La secţiunea P9 „Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană" subprogramul P9.5 „Transplant celule pancreatice", după poziţia 30 se introduc două noi poziţii, poziţiile 31-32, cu următorul cuprins:
„31 |
W63515001 |
J01XX08 |
LINEZOLIDUM |
LINEZOLID KRKA 2 mg/ml |
SOL. PERF. |
2 mg/ml |
KRKA, D.D., NOVO MESTO |
SLOVENIA |
CUTIE CU 1 PUNGĂ CU CAPACITATEA DE 300 ML DIN POLIOLEFINĂ MULTISTRAT |
PRF |
1 |
116,430000 |
142,140000 |
0,000000 |
32 |
W63515002 |
J01XX08 |
LINEZOLIDUM |
LINEZOLID KRKA 2 mg/ml |
SOL. PERF. |
2 mg/ml |
KRKA, D.D., NOVO MESTO |
SLOVENIA |
CUTIE CU 10 PUNGI CU CAPACITATEA DE 300 ML DIN POLIOLEFINĂ MULTISTRAT |
PRF |
10 |
108,858000 |
122,470000 |
0,000000" |
30. La secţiunea P9 „Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană" subprogramul P9.6 „Transplant pulmonar", poziţiile 1, 4, 5 şi 7 se abrogă. 31. La secţiunea P9 „Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană" subprogramul P9.6 „Transplant pulmonar", după poziţia 149 se introduc şase noi poziţii, poziţiile 150-155, cu următorul cuprins:
„150 |
W63590002 |
B01AB05 |
ENOXAPARINUM |
CLEXANE 2000 UI (20 mg)/0,2 ml |
SOL. INJ. |
2000 UI (20 mg)/ 0,2 ml |
SANOFI ROMANIA S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 10 SERINGI PREUMPLUTE DIN STICLĂ INCOLORĂ DE TIP I, CU O CAPACITATE DE 0,5 ML, PREVĂZUTĂ CU AC CU UN CAP RIGID DIN PLASTIC FĂRĂ FILET ŞI PISTON X 0,2 ML SOL. INJ. |
PR/PRF |
10 |
5,083000 |
6,427000 |
0,000000 |
151 |
W63591002 |
B01AB05 |
ENOXAPARINUM |
CLEXANE 4000 UI (40 mg)/0,4 ml |
SOL. INJ. |
4000 UI (40 mg)/ 0,4 ml |
SANOFI ROMANIA S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 10 SERINGI PREUMPLUTE DIN STICLĂ INCOLORĂ DE TIP I, CU O CAPACITATE DE 0,5 ML, PREVĂZUTĂ CU AC CU UN CAP RIGID DIN PLASTIC FĂRĂ FILET ŞI PISTON X 0,4 ML SOL. INJ. |
PR/PRF |
10 |
9,222000 |
11,660000 |
0,000000 |
152 |
W63592002 |
B01AB05 |
ENOXAPARINUM |
CLEXANE 6000 UI (60 mg)/0,6 ml |
SOL. INJ. |
6000 UI (60 mg)/ 0,6 ml |
SANOFI ROMANIA S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 10 SERINGI PREUMPLUTE DIN STICLĂ INCOLORĂ DE TIP I, CU O CAPACITATE DE 1 ML, PREVĂZUTĂ CU AC CU UN CAP RIGID DIN PLASTIC FĂRĂ FILET ŞI PISTON X 0,6 ML SOL. INJ. |
PR/PRF |
10 |
12,277000 |
14,988000 |
0,000000 |
153 |
W63593002 |
B01AB05 |
ENOXAPARINUM |
CLEXANE 8000 UI (80 mg)/0,8 ml |
SOL. INJ. |
8000 UI (80 mg)/ 0,8 ml |
SANOFI ROMANIA S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 6 SERINGI PREUMPLUTE DIN STICLĂ INCOLORĂ DE TIP I, CU O CAPACITATE DE 1 ML, PREVĂZUTĂ CU AC CU UN CAP RIGID DIN PLASTIC FĂRĂ FILET ŞI PISTON X 0,8 ML SOL. INJ. |
PR/PRF |
6 |
15,641666 |
19,778333 |
0,000000 |
154 |
W63515001 |
J01XX08 |
LINEZOLIDUM |
LINEZOLID KRKA 2 mg/ml |
SOL. PERF. |
2 mg/ml |
KRKA, D.D., NOVO MESTO |
SLOVENIA |
CUTIE CU 1 PUNGĂ CU CAPACITATEA DE 300 ML DIN POLIOLEFINĂ MULTISTRAT |
PRF |
1 |
116,430000 |
142,140000 |
0,000000 |
155 |
W63515002 |
J01XX08 |
LINEZOLIDUM |
LINEZOLID KRKA 2 mg/ml |
SOL. PERF. |
2 mg/ml |
KRKA, D.D., NOVO MESTO |
SLOVENIA |
CUTIE CU 10 PUNGI CU CAPACITATEA DE 300 ML DIN POLIOLEFINĂ MULTISTRAT |
PRF |
10 |
108,858000 |
122,470000 |
0,000000" |
32. La secţiunea P10 „Programul naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică", poziţiile 10, 13, 14 şi 16 se abrogă. 33. La secţiunea P10 „Programul naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renală cronică", după poziţia 90 se introduc şase noi poziţii, poziţiile 91-96, cu următorul cuprins:
„91 |
W62870001 |
B01AB01 |
HEPARINUM ** |
HEPARINA GALENIKA 5000 UI/ml |
SOL. INJ. |
5000 UI/ml |
MESFARMA SRL |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 5 FIOLE DIN STICLĂ INCOLORĂ X 1 ML SOLUŢIE INJECTABILĂ |
PR |
5 |
3,310000 |
4,474000 |
0,000000 |
92 |
W62870002 |
B01AB01 |
HEPARINUM ** |
HEPARINA GALENIKA 5000 UI/ml |
SOL. INJ. |
5000 UI/ml |
MESFARMA SRL |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 10 FIOLE DIN STICLĂ INCOLORĂ X 5 ML SOLUŢIE INJECTABILĂ |
PR |
10 |
10,891000 |
13,296000 |
0,000000 |
93 |
W63590002 |
B01AB05 |
ENOXAPARINUM ** |
CLEXANE 2000 UI (20 mg)/0,2 ml |
SOL. INJ. |
2000 UI (20 mg)/ 0,2 ml |
SANOFI ROMANIA S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 10 SERINGI PREUMPLUTE DIN STICLĂ INCOLORĂ DE TIP I, CU O CAPACITATE DE 0,5 ML, PREVĂZUTĂ CU AC CU UN CAP RIGID DIN PLASTIC FĂRĂ FILET ŞI PISTON X 0,2 ML SOL. INJ. |
PR/PRF |
10 |
5,083000 |
6,427000 |
0,000000 |
94 |
W63591002 |
B01AB05 |
ENOXAPARINUM ** |
CLEXANE 4000 UI (40 mg)/0,4 ml |
SOL. INJ. |
4000 UI (40 mg)/ 0,4 ml |
SANOFI ROMANIA S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 10 SERINGI PREUMPLUTE DIN STICLĂ INCOLORĂ DE TIP I, CU O CAPACITATE DE 0,5 ML, PREVĂZUTĂ CU AC CU UN CAP RIGID DIN PLASTIC FĂRĂ FILET ŞI PISTON X 0,4 ML SOL. INJ. |
PR/PRF |
10 |
9,222000 |
11,660000 |
0,000000 |
95 |
W63592002 |
B01AB05 |
ENOXAPARINUM ** |
CLEXANE 6000 UI (60 mg)/0,6 ml |
SOL. INJ. |
6000 UI (60 mg)/ 0,6 ml |
SANOFI ROMANIA S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 10 SERINGI PREUMPLUTE DIN STICLĂ INCOLORĂ DE TIP I, CU O CAPACITATE DE 1 ML, PREVĂZUTĂ CU AC CU UN CAP RIGID DIN PLASTIC FĂRĂ FILET ŞI PISTON X 0,6 ML SOL. INJ. |
PR/PRF |
10 |
12,277000 |
14,988000 |
0,000000 |
96 |
W63593002 |
B01AB05 |
ENOXAPARINUM ** |
CLEXANE 8000 UI (80 mg)/0,8 ml |
SOL. INJ. |
8000 UI (80 mg)/ 0,8 ml |
SANOFI ROMANIA S.R.L. |
ROMÂNIA |
CUTIE CU 6 SERINGI PREUMPLUTE DIN STICLĂ INCOLORĂ DE TIP I, CU O CAPACITATE DE 1 ML, PREVĂZUTĂ CU AC CU UN CAP RIGID DIN PLASTIC FĂRĂ FILET ŞI PISTON X 0,8 ML SOL. INJ. |
PR/PRF |
6 |
15,641666 |
19,778333 |
0,000000" |
Articolul II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare începând cu luna decembrie 2017. Ministrul sănătăţii, Florian-Dorel Bodog Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Laurenţiu-Teodor Mihai
|