Ordinul Nr.180 din 16.09.2011privind aprobarea tarifelor pentru expertizarea pietrelor preţioase, naturale, fine, ornamentale, sintetice şi a perlelor libere sau montate în bijuterii ACT EMIS DE: Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 674 din 21 septembrie 2011
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 1/1.598 din 15 septembrie2011 al Direcţiei generale metale preţioase, pietre preţioase şi Proces Kimberley, în temeiul prevederilor art. 14 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 34 din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.344/2003, şi ale art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 882/2010 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emite următorul ordin: Articolul 1Se aprobă tarifele pentru expertizarea pietrelor preţioase, naturale, fine, ornamentale, sintetice şi a perlelor libere sau montate în bijuterii de către personalul Direcţiei generale metale preţioase, pietre preţioase şi Proces Kimberley din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, la cererea persoanelor fizice şi juridice interesate, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 536/2005 privind aprobarea tarifelor pentru expertizarea pietrelor preţioase, naturale, fine, ornamentale, sintetice şi a perlelor libere sau montate în bijuterii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 12 ianuarie 2006, se abrogă. Articolul 3Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Constantin Cerbulescu ANEXĂTARIFE pentru expertizarea pietrelor preţioase, naturale, fine, ornamentale, sintetice şi a perlelor libere sau montate în bijuterii 1. Tarife percepute pentru expertizele diamantelor şi altor pietre preţioase libere sau montate în bijuterii
Diamante (expertiză cantitativă*) |
Greutate (ct) |
Tarif - lei/buc. - |
0,005-0,09 ct |
3,00 |
0,10-0,25 ct |
4,50 |
Diamante (expertiză calitativă**) |
Greutate (ct) |
Tarif - lei/buc. - |
0,10-0,19 ct |
7,50 |
0,20-0,29 ct |
12,00 |
0,30-0,39 ct |
18,00 |
0,40-0,59 ct |
37,50 |
0,60-0,79 ct |
52,50 |
0,80-0,99 ct |
67,50 |
1,00-2,00 ct |
90,00 |
Pentru diamantele de peste 2,00 ct, tariful expertizei este de 10 lei pentru fiecare 0,50 ct sau fracţie de 0,50 ct în plus faţă de tariful aferent diamantelor de 2,00 ct. |
* Expertiza cantitativă cuprinde determinări sumare referitoare la forma de tăiere, finisajul şi masa diamantelor. Pentru diamantele sub 0,10 ct se realizează numai expertize cantitative. ** Expertiza calitativă cuprinde determinările expertizei cantitative (forma de tăiere, finisaj, masă) şi culoarea (conform scalei internaţionale, exprimată în litere de la D la Z şi Z+ - culori fantezie), puritatea, calitatea tăieturii, fluorescenţa în lumină ultravioletă (unde lungi - LW şi unde scurte - SW). Pentru diamantele peste 0,25 ct se realizează numai expertize calitative. Pentru diamantele între 0,10 şi 0,25 ct se pot realiza expertize cantitative sau calitative la solicitarea clientului.
Pietre preţioase colorate (rubine, safire, smaralde) |
Greutate (ct) |
Tarif - lei/buc. - |
0,01-0,09 ct |
3,00 |
0,10-0,24 ct |
4,50 |
0,25-0,34 ct |
6,00 |
0,35-0,49 ct |
7,50 |
0,50-0,79 ct |
10,50 |
0,80-0,99 ct |
15,00 |
1,00-3,00 ct |
45,00 |
Pentru pietrele de peste 3,00 ct, tariful expertizei este de 10 lei pentru fiecare 1,00 ct sau fracţie de 1,00 ct în plus faţă de tariful aferent pietrelor de 3,00 ct. |
2. Tarife percepute pentru expertizele perlelor naturale şi ale celor de cultură libere sau montate în bijuterii
Perle naturale (de apă dulce şi marină) - expertiză cantitativă* |
Greutate (ct) |
Tarif - lei/buc. - |
0,01-0,99 ct |
1,50 |
1,00-2,43 ct |
3,00 |
2,44-6,99 ct |
4,50 |
Perle naturale (de apă dulce şi marină) - expertiză calitativă** |
Greutate (ct) |
Tarif - lei/buc. - |
0,01-2,43 ct |
4,50 |
2,44-6,99 ct |
7,50 |
7,00-11,99 ct |
12,00 |
12,00-19,99 ct |
15,00 |
20,00-30,00 ct |
22,50 |
Pentru perlele de peste 30,00 ct, tariful expertizei este de 5,00 lei pentru fiecare 2,50 ct sau fracţie de 2,50 ct în plus faţă de tariful aferent perlelor de 30,00 ct. |
Perle de cultură - expertiză cantitativă* |
Greutate (ct) |
Tarif - lei/buc. - |
0,01-2,43 ct |
1,50 |
2,44-6,99 ct |
3,00 |
7,00-11,99 ct |
4,50 |
12,00-19,99 ct |
7,50 |
20,00-30,00 ct |
12,00 |
Pentru perlele de peste 30,00 ct, tariful expertizei este de 3,00 lei pentru fiecare 2,50 ct sau fracţie de 2,50 ct în plus faţă de tariful aferent perlelor de 30,00 ct. |
* Expertiza cantitativă cuprinde determinări sumare referitoare la forma, culoarea şi masa perlei. ** Expertiza calitativă cuprinde determinările expertizei cantitative (forma, culoarea, masa), determinarea originii culorii (naturală sau artificială) şi a orientului (pentru perlele necolorate artificial). Pentru perlele de peste 7,00 ct se realizează numai expertize calitative. Pentru perlele între 0,01 ct şi 6,99 ct se pot realiza expertize cantitative sau calitative la solicitarea persoanelor fizice sau juridice. 3. Tarife percepute pentru expertizele pietrelor naturale fine, ornamentale, sintetice şi ale imitaţiilor de pietre libere sau montate în bijuterii
Pietre naturale, fine, ornamentale, sintetice |
Greutate (g/ct)* |
Tarif - lei/buc. - |
Până la 1,00 g (5,00 ct) |
3,00 |
1,01 g-3,00 g (5,05-15,00 ct) |
7,50 |
Pentru pietrele peste 3,00 g, tariful expertizei este de 3,00 lei pentru fiecare 0,50 g sau fracţie de 0,50 g în plus faţă de tariful aferent pietrelor de 3,00 g. |
* 1 carat (ct) = 0,20 grame (g).
Imitaţii de pietre (sticlă, plastic etc.) |
Greutate (g) |
Tarif - lei/buc. - |
Orice greutate |
3,00 |
4. Tarifele aferente operaţiilor de expertiză efectuate pentru persoane fizice şi juridice autorizate se înscriu în Buletinul de expertizare. 5. Pentru tarifele aferente expertizelor de mai sus nu se percepe TVA.
|