Ordinul Nr.2870 din 23.12.2010privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice ACT EMIS DE: Ministerul Finantelor Publice ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 889 din 30 decembrie 2010
În baza art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 4, 28 şi 37 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin: Articolul 1
(1) Potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, persoanele prevăzute la art. 1 din aceeaşi lege au obligaţia să întocmească situaţii financiare anuale, inclusiv în situaţia fuziunii, divizării sau încetării activităţii acestora, în condiţiile legii.
(2) Potrivit art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 82/1991, republicată, exerciţiul financiar reprezintă perioada pentru care trebuie întocmite situaţiile financiare anuale şi, de regulă, coincide cu anul calendaristic. Durata exerciţiului financiar este de 12 luni. Articolul 2Prezentul ordin se aplică de către entităţile care aplică Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 3Persoanele al căror exerciţiu financiar coincide cu anul calendaristic au obligaţia să întocmească şi să depună situaţii financiare anuale încheiate la 31 decembrie la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în condiţiile prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 4
(1) Pentru scopuri contabile, exerciţiul financiar poate fi diferit de anul calendaristic, în cazurile prevăzute la art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată.
(2) Pentru asigurarea informaţiilor destinate sistemului instituţional al statului, potrivit prevederilor art. 37 din Legea nr. 82/1991, republicată, se aprobă Sistemul de raportare anuală la 31 decembrie pentru entităţile care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.
(3) Sistemul de raportare anuală menţionat la alin. (2) se aplică societăţilor comerciale şi sucursalelor care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată.
(4) Entităţile prevăzute la alin. (3) întocmesc raportări anuale la 31 decembrie distinct de situaţiile financiare anuale încheiate la data aleasă pentru acestea.
(5) Formatul electronic al situaţiilor financiare anuale întocmite de entităţile al căror exerciţiu financiar este diferit de anul calendaristic, conţinând formularistica necesară şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare aferentă, se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice.
(6) La întocmirea situaţiilor financiare anuale prevăzute la alin. (5) sunt avute în vedere atât prevederile Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi prevederile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.878/2010 privind întocmirea situaţiilor financiare anuale de către entităţile care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată.
Articolul 5Persoanele prevăzute la art. 3, precum şi sucursalele cu sediul în România, care aparţin unei persoane juridice străine, respectiv filialele unei societăţi-mamă străine sau filialele filialelor unei societăţi-mamă străine care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, sunt denumite în înţelesul prezentului ordin entităţi. Articolul 6
(1) Se aprobă machetele formularelor „Date informative“ (cod 30) şi „Situaţia activelor imobilizate“ (cod 40), prevăzute în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2) Situaţiile financiare anuale la 31 decembrie, întocmite de entităţile prevăzute la art. 3 al căror exerciţiu financiar coincide cu anul calendaristic, respectiv raportările anuale la 31 decembrie, întocmite de entităţile prevăzute la art. 4 al căror exerciţiu financiar este diferit de anul calendaristic, conform art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, vor fi însoţite de formularele prevăzute la alin. (1).
Articolul 7
(1) Entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Banca Naţională a României, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private întocmesc situaţii financiare anuale la 31 decembrie, având în vedere, pe lângă reglementările aplicabile acestora, şi prevederile generale cuprinse la pct. I.1.3 şi la pct. I.1.4 din anexa nr. 1.
(2) Persoanele juridice fără scop patrimonial întocmesc situaţii financiare anuale la 31 decembrie, având în vedere, pe lângă reglementările aplicabile acestora, şi prevederile generale cuprinse la pct. I.1.2 din anexa nr. 1.
Articolul 8Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu ANEXA Nr. 1
Principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale încheiate la 31 decembrie de către entităţile al căror exerciţiu financiar coincide cu anul calendaristic I. Prevederi generale 1.1. Entităţile prevăzute la art. 3 din ordin întocmesc situaţii financiare anuale la 31 decembrie potrivit Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare. 1.2. Persoanele juridice fără scop patrimonial prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, întocmesc situaţii financiare anuale la 31 decembrie în conformitate cu Reglementările contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, aprobate prin Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 1.969/2007, utilizând programul de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice pentru acestea. 1.3. Instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare, Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, societăţile de asigurare, de asigurare-reasigurare şi de reasigurare, brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare şi entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private întocmesc situaţii financiare anuale la 31 decembrie în conformitate cu reglementările contabile aplicabile acestora, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată. Situaţiile financiare anuale vor fi însoţite de formularul „Date informative“ (cod 30) şi formularul „Situaţia activelor imobilizate“ (cod 40), în formatul stabilit de aceste instituţii cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii. 1.4. La întocmirea situaţiilor financiare anuale de către entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Banca Naţională a României sunt avute în vedere, pe lângă reglementările aplicabile acestora, şi prevederile cap. 5 „Aprobarea, semnarea şi publicarea situaţiilor financiare anuale şi a situaţiilor financiare anuale consolidate“ şi cap. 6 „Prevederi specifice privind publicarea documentelor contabile de către sucursalele din România ale instituţiilor de credit sau instituţiilor financiare nebancare străine“ din Reglementările contabile conforme cu directivele europene, aplicabile instituţiilor de credit, instituţiilor financiare nebancare şi Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, aprobate prin Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 13/2008, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru aceste entităţi, termenul de depunere la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice a situaţiilor financiare anuale, a documentelor şi informaţiilor prevăzute de reglementările menţionate mai sus este cel prevăzut la pct. III. Formatul electronic, conţinând formularistica necesară şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare aferentă, se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice. Programul de asistenţă este pus la dispoziţie gratuit de unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau poate fi descărcat de pe serverul de web al Ministerului Finanţelor Publice, de la adresa www.mfinante.ro 1.5. Entităţile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 82/1991, republicată, indiferent de forma de organizare, forma de proprietate şi de reglementările contabile aplicabile, au obligaţia să depună situaţii financiare anuale încheiate la 31 decembrie la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, potrivit prevederilor legale în vigoare. Situaţiile financiare anuale la 31 decembrie depuse la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice vor fi însoţite de formularul „Date informative“ (cod 30) şi de formularul „Situaţia activelor imobilizate“ (cod 40), în formatul cuprins în anexa nr. 3 la ordin. II. Cerinţe privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale încheiate la 31 decembrie 2.1. Entităţile care la data bilanţului depăşesc limitele a două dintre cele 3 criterii de mărime prevăzute la art. 3 alin. (1) din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume: – total active: 3.650.000 euro; – cifra de afaceri netă: 7.300.000 euro; – număr mediu salariaţi: 50,întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind: 1. bilanţ (cod 10); 2. cont de profit şi pierdere (cod 20); 3. situaţia modificărilor capitalului propriu; 4. situaţia fluxurilor de numerar; 5. note explicative la situaţiile financiare anuale. Acestea vor fi însoţite de formularul „Date informative“ (cod 30) şi de formularul „Situaţia activelor imobilizate“ (cod 40). 2.2 Societăţile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, astfel cum este definită de legislaţia în vigoare privind piaţa de capital, întocmesc situaţii financiare anuale cuprinzând cele 5 componente prevăzute la pct. 2.1, indiferent de totalul activelor, cifra de afaceri netă sau de numărul mediu de salariaţi. 2.3. Entităţile care la data bilanţului nu depăşesc limitele a două dintre criteriile de mărime prevăzute la art. 3 alin. (1) din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare, întocmesc situaţii financiare anuale simplificate care cuprind: 1. bilanţ prescurtat (cod 10); 2. cont de profit şi pierdere (cod 20); 3. note explicative la situaţiile financiare anuale simplificate. Opţional, acestea pot întocmi situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor de numerar. Acestea vor fi însoţite de formularul „Date informative“ (cod 30) şi de formularul „Situaţia activelor imobilizate“ (cod 40). 2.4. În vederea raportării unitare a informaţiilor, bilanţul va purta simbolul cod 10, iar contul de profit şi pierdere - simbolul cod 20. 2.5. În cazul entităţilor nou-înfiinţate, acestea pot întocmi pentru primul exerciţiu financiar de raportare situaţii financiare anuale simplificate sau situaţii financiare anuale cu 5 componente. Pentru al doilea exerciţiu financiar de raportare, aceste entităţi analizează indicatorii determinaţi din situaţiile financiare anuale ale exerciţiului financiar precedent şi indicatorii determinaţi pe baza datelor din contabilitate şi a balanţei de verificare încheiate la sfârşitul exerciţiului financiar curent, întocmind situaţii financiare anuale în funcţie de criteriile de mărime înregistrate. 2.6. Pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale la 31 decembrie, încadrarea în criteriile de mărime prevăzute la art. 3 alin. (1) din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se efectuează la sfârşitul exerciţiului financiar, pe baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare anuale la 31 decembrie aferente exerciţiului financiar precedent şi a indicatorilor determinaţi pe baza datelor din contabilitate şi a balanţei de verificare încheiate pentru sfârşitul exerciţiului financiar curent, utilizându-se cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data încheierii exerciţiului financiar. 2.7. Prevederile de mai sus referitoare la componentele situaţiilor financiare anuale se aplică şi subunităţilor înregistrate în România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate şi al căror exerciţiu financiar coincide cu anul calendaristic. În cazul acestor subunităţi, în scopul întocmirii situaţiilor financiare anuale, soldul conturilor 481 „Decontări între unitate şi subunităţi“ şi 482 „Decontări între subunităţi“ se transferă în contul 461 „Debitori diverşi“/analitic distinct sau 462 „Creditori diverşi“/analitic distinct, după caz, urmând ca, la începutul exerciţiului financiar următor, să se repună în conturile din care au provenit. 2.8. Notele explicative cuprinse în cap. II secţiunea 9 din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt limitative, acestea urmând să conţină cel puţin informaţiile cerute de această secţiune. 2.9. Formularele din cadrul situaţiilor financiare anuale sunt prevăzute în cap. VI din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare. 2.10. Situaţiile financiare anuale încheiate la 31 decembrie se semnează de persoanele abilitate potrivit legii. 2.11. Entităţile vor completa datele de identificare (denumirea entităţii, adresa, telefonul şi numărul de înmatriculare la registrul comerţului), precum şi datele referitoare la încadrarea corectă în forma de proprietate şi codul unic de înregistrare, citeţ, fără a se folosi prescurtări sau iniţiale. În căsuţe se vor trece codurile care delimitează încadrarea entităţii. Entităţile completează codul privind activitatea, cod format din 4 cifre (clase de activităţi), potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, cu modificările ulterioare. Prevederile de la acest punct referitoare la completarea formei de proprietate se vor avea în vedere şi de subunităţile înregistrate în România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate. Necompletarea corectă pe prima pagină a formularului „Bilanţ“ a datelor prevăzute mai sus sau completarea formularelor cuprinse în situaţiile financiare anuale cu date eronate conduce la imposibilitatea identificării entităţii ori a situaţiei economico-financiare şi, în consecinţă, se consideră că lucrarea nu a fost depusă, entitatea fiind sancţionată potrivit prevederilor art. 42 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată. 2.12. Persoanele juridice înscriu în formularul „Contul de profit şi pierdere“, la rândul 19 „Salarii şi indemnizaţii“, toate cheltuielile reprezentând drepturi salariale. La acest rând se cuprind şi drepturile colaboratorilor, stabilite potrivit legislaţiei muncii, care se preiau din rulajul debitor al contului 621 „Cheltuieli cu colaboratorii“, analitic „Colaboratori persoane fizice“. La rândul 30 din formularul „Date informative“ (cod 30) se cuprinde contravaloarea tichetelor de masă acordate salariaţilor în baza prevederilor Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările şi completările ulterioare. 2.13. Situaţiile financiare anuale se întocmesc în lei. Această unitate de măsură se va trece pe fiecare formular în parte. 2.14. În formularul „Situaţia activelor imobilizate“ (cod 40), informaţiile sunt înscrise la costul istoric sau la valoarea reevaluată a imobilizărilor, după caz. 2.15. În formularul „Date informative“, la rândurile 01 şi 02, coloana 1, entităţile care au în subordine subunităţi vor înscrie cifra 1, indiferent de numărul acestora. La rândurile privind plăţile restante se înscriu sumele de la sfârşitul exerciţiului financiar care au depăşit termenele de plată prevăzute în contracte sau în acte normative. 2.16. Entităţile prevăzute de prezentul ordin pot depune situaţiile financiare anuale la registratura unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau la oficiile poştale, prin scrisori cu valoare declarată, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 627/1995 privind îmbunătăţirea disciplinei depunerii bilanţurilor contabile şi a altor documente cu caracter financiar-contabil şi fiscal, de către agenţii economici şi alţi contribuabili. De asemenea, la depunerea situaţiilor financiare se vor avea în vedere şi prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.085/2003 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la implementarea Sistemului Electronic Naţional. 2.17. Entităţile care nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării până la sfârşitul exerciţiului financiar nu întocmesc situaţii financiare anuale, urmând să depună o declaraţie în acest sens, pe propria răspundere, la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, care să cuprindă toate datele de identificare a entităţii: – denumirea completă (conform certificatului de înmatriculare); – adresa şi numărul de telefon; – numărul de înregistrare la registrul comerţului; – codul fiscal/codul unic de înregistrare; – capitalul social.III. Termenul de depunere a situaţiilor financiare anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice 3.1. Termenele pentru depunerea situaţiilor financiare anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sunt următoarele: a)pentru societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar; b)pentru celelalte persoane prevăzute la art. 1 din Legea nr. 82/1991, republicată, 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar.Subunităţile din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate depun situaţii financiare anuale încheiate la 31 decembrie la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar. 3.2. Entităţile vor depune, potrivit legii, la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice situaţiile financiare anuale încheiate la 31 decembrie, întocmite cu ajutorul programului de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice. Situaţiile financiare anuale depuse la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice vor fi însoţite de formularul „Date informative“ (cod 30) şi de formularul „Situaţia activelor imobilizate“ (cod 40). 3.3. Entităţile care de la constituire nu au desfăşurat activitate, precum şi cele aflate în lichidare, potrivit legii, vor depune o declaraţie în acest sens, în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice. 3.4. Potrivit art. 29 şi 30 din Legea nr. 82/1991, republicată, „Situaţiile financiare anuale vor fi însoţite de raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz, şi de propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile. Situaţiile financiare anuale vor fi însoţite de o declaraţie scrisă a persoanelor prevăzute la art. 10 alin. (1) din lege prin care îşi asumă răspunderea pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale şi confirmă că: a)politicile contabile utilizate la întocmirea situaţiilor financiare anuale sunt în conformitate cu reglementările contabile aplicabile; b)situaţiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei financiare şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată; c)persoana juridică îşi desfăşoară activitatea în condiţii de continuitate“.IV. Completarea situaţiilor financiare anuale la 31 decembrie de către entităţi se efectuează folosindu-se Planul de conturi general prevăzut la cap. IV din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare V. Nomenclator - forme de proprietate
Codul |
Denumirea |
10 |
PROPRIETATE DE STAT |
11 |
Regii autonome |
12 |
Societăţi comerciale cu capital integral de stat |
13 |
Alte unităţi economice de stat netransformate în societăţi comerciale sau regii autonome |
14 |
Companii şi societăţi naţionale |
20 |
PROPRIETATE MIXTĂ (cu capital de stat şi privat) |
PROPRIETATE MIXTĂ (cu capital de stat - sub 50%) |
21 |
Societăţi comerciale cu capital de stat autohton şi de stat străin |
22 |
Societăţi comerciale cu capital de stat şi privat autohton şi străin |
23 |
Societăţi comerciale cu capital de stat şi privat autohton |
24 |
Societăţi comerciale cu capital de stat şi privat străin |
Codul |
Denumirea |
|
PROPRIETATE MIXTĂ (cu capital de stat - 50% şi peste 50%) |
25 |
Societăţi comerciale cu capital de stat autohton şi de stat străin |
26 |
Societăţi comerciale cu capital de stat şi privat autohton şi străin |
27 |
Societăţi comerciale cu capital de stat şi privat autohton |
28 |
Societăţi comerciale cu capital de stat şi privat străin |
30 |
PROPRIETATE INDIVIDUALĂ - PRIVATĂ (cu capital: privat autohton, privat autohton şi străin, privat străin, societăţi agricole) |
31 |
Societăţi comerciale în nume colectiv |
32 |
Societăţi comerciale în comandită simplă |
33 |
Societăţi comerciale în comandită pe acţiuni |
34 |
Societăţi comerciale pe acţiuni |
35 |
Societăţi comerciale cu răspundere limitată |
36 |
Societăţi agricole |
37 |
Societăţi comerciale cu capital de stat, privatizate în cursul anului curent |
40 |
PROPRIETATE COOPERATISTĂ |
41 |
Cooperative de consum |
42 |
Cooperative meşteşugăreşti |
43 |
Cooperative şi asociaţii agricole netransformate |
44 |
Cooperative de credit |
50 |
PROPRIETATE OBŞTEASCĂ (societăţi comerciale aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor politice şi obşteşti) |
VI. Formatul electronic al situaţiilor financiare anuale 6.1. Formatul electronic al situaţiilor financiare anuale întocmite de entităţile al căror exerciţiu financiar coincide cu anul calendaristic, conţinând formularistica necesară şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare aferentă, se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice. 6.2. Programul de asistenţă este pus la dispoziţia entităţilor gratuit de unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau poate fi descărcat de pe serverul de web al Ministerului Finanţelor Publice, de la adresa www.mfinante.ro ANEXA Nr. 2Sistemul de raportare anuală la 31 decembrie pentru entităţile care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată I. Prevederi generale 1.1. Entităţile prevăzute la art. 4 din ordin care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, indiferent de forma de organizare şi forma de proprietate, au obligaţia să întocmească şi să depună raportări anuale la 31 decembrie la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice. 1.2. Entităţile prevăzute la pct. 1.1 pot depune raportările anuale direct la registratura unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau la oficiile poştale, prin scrisori cu valoare declarată, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 627/1995 privind îmbunătăţirea disciplinei depunerii bilanţurilor contabile şi a altor documente cu caracter financiar-contabil şi fiscal, de către agenţii economici şi alţi contribuabili. De asemenea, la depunerea raportărilor anuale la 31 decembrie se vor avea în vedere şi prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.085/2003 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la implementarea Sistemului Electronic Naţional. II. Cerinţe privind întocmirea şi depunerea raportărilor anuale încheiate la 31 decembrie 2.1. Entităţile prevăzute la pct. 1.1 întocmesc şi depun la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice raportări anuale la 31 decembrie, care cuprind următoarele formulare: a)Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii (cod 10), în structura prevăzută la pct. 4.2; b)Situaţia veniturilor şi cheltuielilor (cod 20), în structura prevăzută la pct. 4.3; c)Date informative (cod 30), în structura prevăzută în anexa nr. 3 la ordin; d)Situaţia activelor imobilizate (cod 40), în structura prevăzută în anexa nr. 3 la ordin.2.2. Formularele „Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii“, „Situaţia veniturilor şi cheltuielilor“, „Date informative“ şi „Situaţia activelor imobilizate“, cuprinse în raportarea anuală la 31 decembrie, sunt întocmite pe baza balanţei de verificare a conturilor sintetice la data de 31 decembrie. 2.3. Entităţile completează datele de identificare (denumirea entităţii, adresa, numărul de telefon şi numărul de înmatriculare la registrul comerţului), precum şi datele referitoare la încadrarea corectă în forma de proprietate şi codul unic de înregistrare, citeţ, fără a se folosi prescurtări sau iniţiale. În căsuţe se vor trece codurile care delimitează încadrarea entităţii. 2.4. Entităţile completează codul privind activitatea, cod format din 4 cifre (clase de activităţi), din Clasificarea activităţilor din economia naţională - CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, cu modificările ulterioare. Necompletarea corectă pe prima pagină a formularului „Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii“, a datelor prevăzute mai sus sau completarea formularelor cuprinse în raportările anuale la 31 decembrie cu date eronate conduce la imposibilitatea identificării entităţii sau a situaţiei economico-financiare şi, în consecinţă, se consideră că lucrarea nu a fost depusă, entitatea fiind sancţionată potrivit prevederilor art. 42 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată. 2.5. Raportările anuale la 31 decembrie se semnează de persoanele abilitate potrivit legii să semneze situaţiile financiare anuale. 2.6. Formatul electronic al raportărilor anuale la 31 decembrie, conţinând formularistica necesară şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare aferentă, se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice pentru întocmirea raportărilor anuale la 31 decembrie, aplicabil entităţilor prevăzute la pct. 1.1. Programul de asistenţă este pus la dispoziţia entităţilor gratuit de unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau poate fi descărcat de pe serverul de web al Ministerului Finanţelor Publice, de la adresa www.mfinante.ro. Acest program este elaborat distinct de programul de asistenţă aplicabil pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale de către entităţile care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată. 2.7. Entităţile depun la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice raportările anuale la 31 decembrie, pe suport magnetic, însoţite de raportările anuale listate cu ajutorul programului de asistenţă, semnate şi ştampilate. 2.8. Formularele care compun raportările anuale la 31 decembrie se completează în lei. 2.9. La completarea formei de proprietate se va avea în vedere acelaşi nomenclator privind formele de proprietate, aplicabil entităţilor pentru care exerciţiul financiar coincide cu anul calendaristic, prevăzut în anexa nr. 1 la ordin. III. Termenul de depunere a raportărilor anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice 3.1. Depunerea la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice a raportărilor anuale la 31 decembrie, întocmite de entităţile prevăzute la pct. 1.1, se efectuează în termen de 150 de zile calendaristice de la încheierea anului calendaristic. 3.2. Entităţile care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic şi care nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării până la 31 decembrie, precum şi cele aflate în lichidare, potrivit legii, nu întocmesc raportări anuale la 31 decembrie, urmând să depună în acest sens la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice o declaraţie pe propria răspundere a persoanei care are obligaţia gestionării entităţii, care să cuprindă toate datele de identificare a entităţii: – denumirea completă (conform certificatului de înmatriculare); – adresa şi numărul de telefon; – numărul de înregistrare la registrul comerţului; – codul unic de înregistrare; – capitalul social.Depunerea la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice a declaraţiilor entităţilor care nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării până la data raportării, precum şi ale celor care se află în curs de lichidare, potrivit legii, se efectuează în termen de 30 de zile calendaristice de la încheierea anului calendaristic. 3.3. Nedepunerea raportărilor anuale la 31 decembrie sau a declaraţiilor menţionate la pct. 3.1 şi 3.2, după caz, se sancţionează conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 82/1991, republicată. IV. Structura formularelor cuprinse în raportările anuale la 31 decembrie 4.1. Completarea raportărilor anuale la 31 decembrie de către entităţile care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, se efectuează folosindu-se Planul de conturi general prevăzut la cap. IV din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare. 4.2. Structura formularului „Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii“ (cod 10)*), prevăzut la pct. 2.1 lit. a), este următoarea: Judeţul ........................ ...................................................I_I_I Entitatea ........................ ....................................................... Adresa: localitatea ........................................ , sectorul ....... str. ........................ ................................... nr. ..........., bl. ..... sc. ........ ap. ............ Telefon ............................. Fax ........................................... Număr din registrul comerţului ........................ ........................ Forma de proprietate........................ ..............................I_I_I Activitatea preponderentă (denumire clasă CAEN) ........................ .................................. Cod clasă CAEN ........................ ..............................I_I_I_I_I Cod unic de înregistrare ........................ ...........................................I_I_I_I_I_I_I_I_I_I *) Formularul „Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii“ este reprodus în facsimil. Administrator Numele şi prenumele …………… Semnătura …………… Ştampila unităţii Întocmit Numele şi prenumele …………… Calitatea …………… Semnătura …………… Nr. de înregistrare în organismul profesional 4.3. Structura formularului „Situaţia veniturilor şi cheltuielilor“ (cod 20)*), prevăzut la pct. 2.1 lit. b), este următoarea: SITUAŢIA VENITURILOR ŞI CHELTUIELILOR la data de 31 decembrie ......... - lei - *) Formularul „Situaţia veniturilor şi cheltuielilor“ este reprodus în facsimil. Administrator Numele şi prenumele …………… Semnătura …………… Ştampila unităţii Întocmit Numele şi prenumele …………… Calitatea …………… Semnătura …………… Nr. de înregistrare în organismul profesional ANEXA Nr. 3
Machetele formularelor „Date informative“ (cod 30) şi „Situaţia activelor imobilizate“ (cod 40) şi modul de completare a acestora 1. Formularele care compun situaţiile financiare anuale la 31 decembrie şi raportările anuale la 31 decembrie vor fi însoţite de formularul „Date informative“ (cod 30) şi de formularul „Situaţia activelor imobilizate“ (cod 40). 2. În formularul „Date informative“ (cod 30), la rândurile 01 şi 02, coloana 1, entităţile care au în subordine subunităţi vor înscrie cifra 1, indiferent de numărul acestora. 3. La rândurile privind plăţile restante din formularul „Date informative“ (cod 30) se înscriu sumele care la data de 31 decembrie au depăşit termenele de plată prevăzute în contracte sau în acte normative. 4. La rândul 30 din formularul „Date informative“ (cod 30) se va cuprinde contravaloarea tichetelor de masă acordate salariaţilor în baza prevederilor Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările şi completările ulterioare. 5. În formularul „Situaţia activelor imobilizate“ (cod 40), informaţiile sunt înscrise la costul istoric sau la valoarea reevaluată a imobilizărilor, după caz. În cadrul acestui formular, la „Situaţia ajustărilor pentru depreciere“ se înscriu informaţiile din contabilitate reprezentând ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare aferente imobilizărilor. DATE INFORMATIVE la data de 31 decembrie ……*) *) Formularul „Date informative“ este reprodus în facsimil. *) Pentru statutul de „persoane juridice afiliate“ se vor avea în vedere prevederile art. 7 alin. (1) pct. 21 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. **) Se va completa cu cheltuielile efectuate pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, respectiv cercetarea fundamentală, cercetarea aplicativă, dezvoltarea tehnologică şi inovarea, stabilite potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare. ***) Cheltuielile de inovare se determină potrivit Regulamentului (CE) nr. 1.450/2004 al Comisiei din 13 august 2004 de punere în aplicare a Deciziei nr. 1.608/2003/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind producţia şi dezvoltarea statisticilor comunitare privind inovarea, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 267 din 14 august 2004. 1) Titluri de valoare care conferă drepturi de proprietate asupra societăţilor negociabile şi tranzacţionate pe pieţe reglementate sau alte pieţe secundare. 2) Titluri de valoare care conferă drepturi de proprietate asupra societăţilor, care nu sunt negociabile sau tranzacţionate pe pieţe organizate. Administrator Numele şi prenumele …………… Semnătura …………… Ştampila unităţii Întocmit Numele şi prenumele …………… Calitatea …………… Semnătura …………… Nr. de înregistrare în organismul profesional ................... SITUAŢIA ACTIVELOR IMOBILIZATE la data de 31 decembrie .......................*) *) Formularul „Situaţia activelor imobilizate“ este reprodus în facsimil. SITUAŢIA AMORTIZĂRII ACTIVELOR IMOBILIZATE SITUAŢIA AJUSTĂRILOR PENTRU DEPRECIERE Administrator Numele şi prenumele …………… Semnătura …………… Ştampila unităţii Întocmit Numele şi prenumele …………… Calitatea …………… Semnătura …………… Nr. de înregistrare în organismul profesional ......................
|