Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.30 din 22.03.2013

pentru modificarea anexei nr. 27 la Norma sanitară veterinară privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor, a unităţilor implicate în depozitarea şi neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi a produselor procesate, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 16/2010, ca urmare a actualizării tarifelor în funcţie de rata inflaţiei din anul 2012
ACT EMIS DE: Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 184 din 02 aprilie 2013

SmartCity1

Văzând Referatul de aprobare nr. 208 din 28 ianuarie 2013, întocmit de Direcţia juridică, litigii şi resurse umane din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,având în vedere prevederile art. 10 lit. b), art. 18 alin. (5), precum şi ale art. 48 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin: Articolul IAnexa nr. 27 la Norma sanitară veterinară privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor, a unităţilor implicate în depozitarea şi neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi a produselor procesate, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 16/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 şi 194 bis din 26 martie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, ca urmare a actualizării tarifelor în funcţie de rata inflaţiei din anul 2012. Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vladimir Alexandru Mănăstireanu
ANEXĂ(Anexa nr. 27 la norma sanitară veterinară) TARIFE pentru autorizarea sanitar-veterinară a unităţilor şi a mijloacelor de transport supuse controlului sanitar-veterinar

Nr. crt. Denumirea unităţii conform legislaţiei specifice U.M. Tarife de autorizaţie - lei/U.M. -
1. Unităţi specializate care asigură servicii DDD unitate 300
2. Exploataţie comercială de bovine* unitate 257
3. Exploataţie comercială de ovine* Exploataţie comercială de caprine* Exploataţie comercială de ecvine* unitate 257
4. Exploataţie comercială de porcine* unitate 257
5. Exploataţie comercială de păsări* unitate 257
6. Staţie de incubaţie de tip industrial unitate 300
7. Exploataţie apicolă comercială unitate 257
8. Exploataţie de iepuri şi animale de blană* unitate 257
9. Exploataţie pentru creşterea animalelor ballai unitate 257
10. Exploataţie didactică şi experimentală unitate 257
11. Baze de achiziţii pentru animale vii unitate 257
12. Centre de colectare de animale vii unitate 257
13. Exploataţie de carantină unitate 257
14. Puncte de control unitate 257
15. Târguri de animale vii unitate 224
16. Exploataţie de producţie în domeniul acvaculturii unitate 257
17. Biobază pentru animale de experienţă unitate 111
18. Unităţi de prelucrare a subproduselor de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman din categoria I, în scopul neutralizării prin procesare unitate 770
19. Unităţi de prelucrare a subproduselor de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman din categoria a II-a, în scopul neutralizării prin procesare unitate 770
20. Unităţi de prelucrare a subproduselor de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman din categoria a III-a, în scopul neutralizării prin procesare unitate 770
21. Unităţi de prelucrare a subproduselor de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman sau a proteinelor animale procesate în scopul neutralizării prin incinerare - capacitate mare/mică unitate 770
22. Unităţi de prelucrare a subproduselor animale ce nu sunt destinate consumului uman, pentru utilizări tehnice unitate 643
23. Unităţi de prelucrare a subproduselor de origine animală/produselor procesate prin compostare unitate 770
Nr. crt. Denumirea unităţii conform legislaţiei specifice U.M. Tarife de autorizaţie - lei/U.M. -
24. Unităţi de prelucrare a subproduselor de origine animală prin producere de biogaz unitate 770
25. Centru de colectare a subproduselor de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman unitate 514
26. Unitate oleochimică categoria a II-a unitate 643
27. Unitate oleochimică categoria a III-a unitate 643
28. Unitate intermediară de subproduse animale ce nu sunt destinate consumului uman, în vederea neutralizării - categoriile I şi a II-a unitate 514
29. Unitate intermediară de subproduse animale ce nu sunt destinate consumului uman, în vederea neutralizării - categoria a III-a unitate 514
30. Depozit de subproduse animale ce nu sunt destinate consumului uman, pentru uz tehnic - categoriile I, a II-a şi a III-a unitate 643
31. Unitate de depozitare a produselor procesate categoriile I, a II-a şi a III-a unitate 257
32. Unitate pentru producerea produselor din peşte pentru hrana animalelor Fabrică de făină de peşte - categoria a III-a unitate 386
33. Genotecă de animale unitate 11
34. Mijloc de transport cu dotări specifice unitate 321
35. Transportator de animale vii unitate 321
36. Mijloc de transport de animale vii în călătorii rutiere de scurtă durată unitate 321
37. Mijloc de transport de animale vii în călătorii rutiere de lungă durată unitate 524
38. Mijloc de transport naval pentru animale vii unitate 1.019
39. Mijloc de transport de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman unitate 386
40. Unitate utilizatoare de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, conform art. 23 din Regulamentul (CE) nr. 1.774/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 3 octombrie 2002 de stabilire a normelor sanitare privind subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, cu amendamentele ulterioare unitate 11
41. Unitate utilizatoare de produse pentru obţinerea hranei nerumegătoarelor şi rumegătoarelor, conform anexei IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă, cu amendamentele ulterioare unitate 11
42. Unitate producătoare de hrană pentru animale de companie - hrană uscată, articole de masticaţie, hrană crudă, hrană umedă unitate 386
43. Instalaţie de combustie a grăsimilor animale ecarisate, conform Regulamentului (CE) nr. 1.774/2002, cu amendamentele ulterioare unitate 224

* În cererea formulată de către operatorul economic se menţionează obligatoriu profilul activităţii: exploataţie de vaci de lapte, îngrăşătorie; exploataţie comercială de porcine pentru reproducţie, reproducţie şi selecţie, îngrăşătorie; exploataţie de ovine pentru reproducţie, reproducţie şi selecţie, îngrăşătorie; exploataţie de păsări pentru reproducţie, inclusiv staţie de incubaţie; broiler; pui ecluzionaţi, ouă pentru incubat; herghelie, depozit de armăsari; fermă animale de blană; exploataţiile de origine care intenţionează să realizeze comerţ intracomunitar/export în ţări terţe trebuie să fie autorizate sanitar-veterinar pentru comerţ intracomunitar/export în ţări terţe.

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 30/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 30 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu