Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.3050 din 09.01.2015

privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.644/2012 privind unele măsuri de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare
ACT EMIS DE: Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 28 din 14 ianuarie 2015



SmartCity1

În conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare,luând în considerare prevederile art. 8 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.644/2012 privind unele măsuri de organizare şi funcţionare ale Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, cu modificările ulterioare,având în vedere propunerile membrilor Consiliului general al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare privind modificarea şi completarea componenţelor comisiilor de specialitate,în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin. Articolul I Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.644/2012 privind unele măsuri de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 7 septembrie 2012, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul IIDirecţia generală învăţământ superior, Direcţia generală buget-finanţe şi resurse umane din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi instituţiile de învăţământ superior, Academia Română şi institutele naţionale de cercetare-dezvoltare vor duce la îndeplinire prezentul ordin. Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu
ANEXĂ(Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 5.644/2012) STRUCTURA Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare Comisii de specialitate şi domeniile arondate

Domeniul fundamental Comisia de specialitate Domeniile ştiinţifice arondate
MATEMATICĂ ŞI ŞTIINŢE ALE NATURII Matematică Matematică
Informatică Informatică
Fizică Fizică
Chimie Chimie
Ştiinţele pământului Geologie şi planetologie
Geofizică şi geodezie
Geografie, geomorfologie, hidrologie
Ştiinţele atmosferei
Oceanografie
Domeniul fundamental Comisia de specialitate Domeniile ştiinţifice arondate
ŞTIINŢE INGINEREŞTI Inginerie civilă şi management Inginerie civilă şi instalaţii
Ingineria materialelor Ingineria materialelor
Inginerie chimică, inginerie medicală, ştiinţa materialelor şi nanomateriale Inginerie chimică
Inginerie electrică Inginerie electrică
Inginerie energetică Inginerie energetică
Electronică, telecomunicaţii şi nanotehnologie Electronică
Telecomunicaţii
Nanotehnologie
Inginerie geologică, inginerie geodezică, mine, petrol şi gaze Inginerie geologică
Inginerie geodezică
Mine, petrol şi gaze
Inginerie aerospaţială, autovehicule şi transporturi Inginerie aerospaţială
Ingineria autovehiculelor
Ingineria transporturilor
Inginerie marină şi navigaţie
Ingineria resurselor vegetale şi animale Inginerie forestieră
Ingineria produselor alimentare
Biotehnologii
Agronomie
Horticultură
Silvicultură
Zootehnie
Calculatoare, tehnologia informaţiei şi ingineria sistemelor Calculatoare şi tehnologia informaţiei
Ingineria sistemelor
Inginerie industrială şi management Inginerie industrială
Inginerie şi management
Inginerie mecanică, mecatronică şi robotică Inginerie mecanică
Mecatronică
Robotică
Ingineria mediului Ştiinţa şi ingineria mediului
ŞTIINŢE BIOLOGICE ŞI BIOMEDICALE Biologie şi biochimie Biologie
Biochimie
Medicină Medicină
Medicină veterinară Medicină veterinară
Medicină dentară Medicină dentară
Farmacie Farmacie
ŞTIINŢE SOCIALE Ştiinţe juridice Drept
Sociologie, ştiinţe politice şi administrative Sociologie
Ştiinţe politice
Relaţii internaţionale şi studii europene
Ştiinţe administrative
Ştiinţe ale comunicării
Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică Ştiinţe militare
Informaţii şi securitate naţională
Ordine publică şi siguranţă naţională
Ştiinţe economice şi administrarea afacerilor Economie
Administrarea afacerilor
Finanţe
Domeniul fundamental Comisia de specialitate Domeniile ştiinţifice arondate
Contabilitate
Cibernetică, statistică şi informatică economică
Economie şi afaceri internaţionale
Management
Marketing
Psihologie, ştiinţe ale educaţiei, educaţie fizică şi sport Psihologie
Ştiinţe ale educaţiei
Educaţie fizică şi sport
ŞTIINŢE UMANISTE ŞI ARTE Filologie Filologie
Filosofie Filosofie
Istorie şi studii culturale Istorie
Studii culturale
Teologie Teologie
Arhitectură şi urbanism Arhitectură
Urbanism
Arte vizuale Arte plastice, decorative şi design
Artele spectacolului Teatru
Coregrafie
Cinematografie şi media
Muzică

Componenţa nominală a Consiliului general

Nr. crt. Numele şi prenumele Instituţia
1 ABRUDAN IOAN VASILE Universitatea „Transilvania“ din Braşov
2 ACHIMESCU NICOLAE Universitatea din Bucureşti
3 ALEXA VISARION Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti
4 ANDRONESCU ECATERINA Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
5 ANDRUH MARIUS Academia Română; Universitatea din Bucureşti
6 BADEA ADRIAN Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
7 BARBU DANIEL Universitatea din Bucureşti
8 BĂCIUŢ GRIGORE Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca
9 BOROI GABRIEL Universitatea „Nicolae Titulescu“ din Bucureşti
10 BREAZ VALER DANIEL Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia
11 BURILEANU CORNELIU Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
12 COLOJA PASCU MIHAI Universitatea „Petrol-Gaze“ din Ploieşti
13 CRISTEA DAN Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
14 CRISTEA VASILE Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
15 DAMIAN RADU Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti
16 DUMITRU MIRCEA Universitatea din Bucureşti
17 EFTENIE MARIANA Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti
18 GAFTON ALEXANDRU Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
19 GAVRILESCU MARIA Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi
20 GRIGORESCU SORIN DAN Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
21 HAIDUC IONEL Academia Română
22 HURDUC NICOLAE Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi
Nr. crt. Numele şi prenumele Instituţia
23 IANOŞ IOAN Universitatea din Bucureşti
24 IRIMIE ALEXANDRU Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca
25 ISTUDOR NICOLAE Academia de Studii Economice din Bucureşti
26 MUNTEAN DANIELA LUCIA Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş
27 NISTOR GHEORGHE VLAD Universitatea din Bucureşti
28 POP IOAN AUREL Academia Română; Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
29 POPA FLORIAN Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti
30 POPESCU EMILIAN Academia Română
31 POTOLEA DAN Universitatea din Bucureşti
32 PREDOI GABRIEL Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
33 PRISECARU TUDOR Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
34 PURCĂREA ANCA ALEXANDRA Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
35 RAICU ŞERBAN Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
36 SIMION EUGEN Academia Română
37 SIMIONESCU BOGDAN Academia Română
38 SURDU ALEXANDRU Academia Română
39 ŞERBAN VIOREL AUREL Universitatea „Politehnica“ din Timişoara
40 THEODORESCU RĂZVAN Academia Română
41 TOMA GHEORGHE Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul“ din Bucureşti
42 ŢĂPUŞ NICOLAE Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
43 VLAD VALENTIN IONEL Institutul Naţional pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiilor
44 ZAMFIR NICOLAE Academia Română

Componenţa nominală a comisiilor de specialitate ale Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare

Matematică şi ştiinţe ale naturii
Nr. crt. Numele şi prenumele Instituţia
1. MATEMATICĂ
1 BREAZ VALER DANIEL - preşedinte Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia
2 PETRUŞEL ADRIAN - vicepreşedinte Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
3 AGRATINI OCTAVIAN Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
4 BERINDE VASILE Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
5 BEZNEA LUCIAN Academia Română
6 BRÂNZĂNESCU VASILE Academia Română
7 HALANAY ANDREI Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
8 IVAN MIRCEA Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
9 LEFTER CĂTĂLIN GEORGE Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
10 MEGAN MIHAIL Universitatea de Vest din Timişoara
11 MUNTEANU GHEORGHE Universitatea „Transilvania“ din Braşov
12 POSTOLACHE MIHAI Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
13 PREDA VASILE Universitatea din Bucureşti
14 SASU BOGDAN Universitatea de Vest din Timişoara
15 ŢIGOIU SANDA Universitatea din Bucureşti
2. INFORMATICĂ
1 CRISTEA DAN - preşedinte Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
2 PÂRV BAZIL - vicepreşedinte Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
Matematică şi ştiinţe ale naturii
Nr. crt. Numele şi prenumele Instituţia
3 LUCHIAN HENRI Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
4 CZIBULA GABRIELA Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
5 ENACHESCU DENIS MELVIN NICOLAE Universitatea din Bucureşti
6 NEGRU VIOREL Universitatea de Vest din Timişoara
7 PĂUN ANDREI Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ştiinţe Biologice din Bucureşti
8 ŞTEFĂNESCU GHEORGHE Universitatea din Bucureşti
9 ZAHARIA DANIELA Universitatea de Vest din Timişoara
3. FIZICĂ
1 ZAMFIR NICOLAE - preşedinte Academia Română
2 CĂTA-DANIL GHEORGHE - vicepreşedinte Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
3 BICA IOAN Universitatea de Vest din Timişoara
4 BUNOIU MĂDĂLIN Universitatea de Vest din Timişoara
5 CĂLIN ALEXANDRU UR Universitatea din Padova, Italia
6 CHIRIAC HORIA Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică Tehnică - IFT Iaşi
7 CONSTANTINESCU RADU Universitatea din Craiova
8 CULEA EUGEN Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
9 DINESCU GHEORGHE Institutul Naţional pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiilor
10 DRAGOMAN DANIELA Universitatea din Bucureşti
11 JIPA ALEXANDRU Universitatea din Bucureşti
12 MARDARE DIANA MIHAELA Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
13 NAGY LADISLAU Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
14 POP VIOREL Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
15 SIMON SIMION Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
4. CHIMIE
1 HURDUC NICOLAE - preşedinte Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi
2 NEDA ION - vicepreşedinte Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie şi Materie Condensată din Timişoara
3 BÂCU ELENA Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
4 CARP OANA Institutul de Chimie Fizică „Ilie G. Murgulescu“ al Academiei Române, Bucureşti
5 CIUCANU IONEL Universitatea de Vest din Timişoara
6 COSTIŞOR OTILIA Academia Română
7 DAVID VICTOR Universitatea din Bucureşti
8 DELEANU CĂLIN Centrul de Chimie Organică „Costin Neniţescu“ al Academiei Române
9 FRUNZĂ LIGIA Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor - Măgurele
10 GROSU ION Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
11 HARABAGIU VALERIA Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ al Academiei Române, Iaşi
12 OANCEA DUMITRU Academia Română
13 PALAMARU MIRCEA NICOLAE Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
14 PINTEALA MARIANA Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ al Academiei Române, Iaşi
15 ZAHARESCU MARIA Academia Română
5. ŞTIINŢELE PĂMÂNTULUI
1 IANOŞ IOAN - preşedinte Universitatea din Bucureşti
2 DAMIAN GHEORGHE ŞTEFAN - vicepreşedinte Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (CUNBM)
3 BUCUR ION Academia Română; Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
4 CREŢAN REMUS Universitatea de Vest din Timişoara
Matematică şi ştiinţe ale naturii
Nr. crt. Numele şi prenumele Instituţia
5 IANCU OVIDIU GABRIEL Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
6 ILIEŞ ALEXANDRU Universitatea din Oradea
7 IONIŢĂ ION Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
8 MOCANU VICTOR Universitatea din Bucureşti
9 PANIN NICOLAE Academia Română
10 PETREA DĂNUŢ Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
11 POPA NICOLAE Universitatea de Vest din Timişoara
12 RĂDOANE MARIA Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava
13 UDUBAŞA GHEORGHE Academia Română
Ştiinţe inginereşti
Nr. crt. Numele şi prenumele Instituţia
6. INGINERIE CIVILĂ ŞI MANAGEMENT
1 DAMIAN RADU - preşedinte Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti
2 GIURMA ION - vicepreşedinte Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi
3 ANTON ANTON Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti
4 BUDESCU MIHAI Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi
5 BURCHIU SORIN Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti
6 CHIRICĂ ANTON Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti
7 DUBINĂ DAN Universitatea „Politehnica“ din Timişoara
8 ILIESCU MIHAI Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
9 IOANI ADRIAN Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
10 RĂDUCANU DAN GABRIEL Academia Tehnică Militară din Bucureşti
11 STANCIU ANGHEL Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi
12 STOIAN VALERIU Universitatea „Politehnica“ din Timişoara
13 ŢĂRANU NICOLAE Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi
7. INGINERIA MATERIALELOR
1 ŞERBAN VIOREL AUREL - preşedinte Universitatea „Politehnica“ din Timişoara
2 RIPOŞAN IULIAN - vicepreşedinte Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
3 ABRUDEANU MARIOARA Universitatea din Piteşti
4 BUJOREANU LEANDRU GHEORGHE Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi
5 BUZATU MIHAI Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
6 GHIBAN BRÂNDUŞA Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
7 GUTT GHEORGHE Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava
8 ION RODICA MARIANA Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie si Petrochimie -INCDCP-ICECHIM, Bucureşti; Universitatea „Valahia“ din Târgovişte
9 MITELEA ION Universitatea „Politehnica“ din Timişoara
10 MUNTEANU DANIEL Universitatea „Transilvania“ din Braşov
11 MUŞAT VIORICA Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi
12 PETRIŞOR TRAIAN Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
13 RĂDUCANU DOINA Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
14 TIEREAN MIRCEA Universitatea „Transilvania“ din Braşov
15 VIDA-SIMITI IOAN Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
8. INGINERIE CHIMICĂ, INGINERIE MEDICALĂ, ŞTIINŢA MATERIALELOR ŞI NANOMATERIALE
1 ANDRONESCU ECATERINA - preşedinte Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
2 AGACHI PAUL ŞERBAN - vicepreşedinte Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
3 BĂDĂNOIU ALINA IOANA Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
4 BOZGA GRIGORE Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
Ştiinţe inginereşti
Nr. crt. Numele şi prenumele Instituţia
5 CAŞCAVAL DAN Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi
6 CURTEANU SILVIA Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi
7 ILEA PETRU Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
8 IOVU HORIA Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
9 MUREŞAN AUGUSTIN Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi
10 PODE RODICA Universitatea „Politehnica“ din Timişoara
11 ROŞCA PAUL Universitatea „Petrol-Gaze“ din Ploieşti
12 RUSNAC LUCIAN Universitatea „Politehnica“ din Timişoara
13 STAN RALUCA Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
9. INGINERIE ELECTRICĂ
1 GRIGORESCU SORIN DAN - preşedinte Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
2 ANDEA PETRU - vicepreşedinte Universitatea „Politehnica“ din Timişoara
3 LIVINŢ GHEORGHE Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi
4 MANOLEA GHEORGHE Universitatea din Craiova
5 MOREGA ALEXANDRU MIHAIL Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
6 MUNTEANU CĂLIN Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
7 POPESCU MIHAI OCTAVIAN Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
8 TOADER DUMITRU Universitatea „Politehnica“ din Timişoara
9 ŢOPA VASILE Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
10. INGINERIE ENERGETICĂ
1 BADEA ADRIAN - preşedinte Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
2 KILYENI ŞTEFAN - vicepreşedinte Universitatea „Politehnica“ din Timişoara
3 BICĂ DORIN Universitatea „Petru Maior“ din Târgu Mureş
4 DARIE GEORGE Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
5 GAVRILAŞ MIHAI Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi
6 HAZI ANETA Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău
7 IONESCU GHEORGHE CONSTANTIN Universitatea din Oradea
8 ISTRATE DUMITRU MARCEL Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi
9 MĂNESCU LEONARDO GEO Universitatea din Craiova
10 NECULA HORIA Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
11 POPESCU LUMINIŢA Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu
12 PRISECARU ILIE CONSTANTIN Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
13 VASILIU NICOLAE Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
11. ELECTRONICĂ, TELECOMUNICAŢII ŞI NANOTEHNOLOGIE
1 BURILEANU CORNELIU - preşedinte Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
2 TEODORESCU HORIA NICOLAI - vicepreşedinte Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi
3 BIZON NICU Universitatea din Piteşti
4 BREZEANU GHEORGHE Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
5 NEGRESCU CRISTIAN Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
6 NICOLAESCU IOAN Academia Tehnică Militară din Bucureşti
7 POPA VALENTIN Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava
8 RUSU CORNELIU GHEORGHE Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
9 ŞTEFAN GHEORGHE Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
10 TĂRNICERIU DANIELA Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi
11 VASIU RADU Universitatea „Politehnica“ din Timişoara
12. INGINERIE GEOLOGICĂ, INGINERIE GEODEZICĂ, MINE, PETROL ŞI GAZE
1 COLOJA PASCU MIHAI - preşedinte Universitatea „Petrol-Gaze“ din Ploieşti
2 ARAD VICTOR - vicepreşedinte Universitatea din Petroşani
Ştiinţe inginereşti
Nr. crt. Numele şi prenumele Instituţia
3 MINESCU FLOREA Universitatea „Petrol-Gaze“ din Ploieşti
4 NEUNER JOHAN Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti
5 ONOSE DUMITRU Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti
6 ORTELECAN MIRCEA VASILE Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca
7 PĂUNESCU CORNEL Universitatea din Bucureşti
8 RADU SORIN MIHAI Universitatea din Petroşani
9 SCRĂDEANU DANIEL Universitatea din Bucureşti
13. INGINERIE AEROSPAŢIALĂ, AUTOVEHICULE ŞI TRANSPORTURI
1 RAICU ŞERBAN - preşedinte Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
2 DUMITRESCU HORIA - vicepreşedinte Institutul Naţional de Cercetări Aerospaţiale INCAS
3 ANDREESCU CRISTIAN NICOLAE Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
4 CHIRU ANGHEL Universitatea „Transilvania“ din Braşov
5 DĂNĂILĂ STELIAN Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
6 PANTAZOPOL DAN Institutul Naţional de Cercetări Aerospaţiale INCAS
7 POPA DINEL Universitatea din Piteşti
8 STANCIU VIRGIL Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
9 STROE ION Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
14. INGINERIA RESURSELOR VEGETALE ŞI ANIMALE
1 ABRUDAN IOAN VASILE - preşedinte Universitatea „Transilvania“ din Braşov
2 VÎNTU VASILE - vicepreşedinte Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi
3 ALECU IOAN NICULAE Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
4 BAHRIM GABRIELA Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi
5 BOTĂU DORICA Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara
6 BUCUR DANIEL Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi
7 CĂLIN IOAN Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
8 CÎMPEANU SORIN MIHAI Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
9 CORNEA PETRUŢA Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
10 DINU TOMA ADRIAN Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
11 IONESCU OVIDIU Universitatea „Transilvania“ din Braşov
12 JITĂREANU GERARD Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi
13 MICLEA VASILE Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca
14 OTIMAN PĂUN IOAN Academia Română
15 PAMFIL DORU Academia Română
16 PĂSĂRIN BENONE Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi
17 PÂRŞAN PAUL Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara
18 ROBU TEODOR Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi
19 ROTAR IOAN Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca
20 SESTRAŞ RADU Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca
21 STĂNICĂ FLORIN Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
22 TEODORESCU RĂZVAN IONUŢ Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
Ştiinţe inginereşti
Nr. crt. Numele şi prenumele Instituţia
23 TRAŞCĂ TEODOR Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara
15. CALCULATOARE, TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI ŞI INGINERIA SISTEMELOR
1 ŢĂPUŞ NICOLAE - preşedinte Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
2 MUNTEAN TRAIAN - vicepreşedinte Université Aix-Marseille, Franţa
3 CIOCÎRLIE HORIA Universitatea „Politehnica“ din Timişoara
4 CRISTEA VALENTIN Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
5 DUMITRACHE ION Academia Română
6 FLOREA ADINA Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
7 MANTA VASILE ION Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi
8 MICLEA LIVIU CRISTIAN Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
9 NEDEVSCHI SERGIU Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
10 PATRICIU VICTOR VALERIU Academia Tehnică Militară din Bucureşti
11 PĂSTRĂVANU OCTAVIAN CEZAR Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi
12 POPESCU DECEBAL Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
13 POPESCU DUMITRU Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
14 PRECUP RADU EMIL Universitatea „Politehnica“ din Timişoara
15 SALOMIE IOAN Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
16 SLUŞANSCHI EMIL Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
17 VLADIMIR RĂZVAN Universitatea din Craiova
16. INGINERIE INDUSTRIALĂ ŞI MANAGEMENT
1 PURCĂREA ANCA ALEXANDRA - preşedinte Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
2 ABRUDAN IOAN - vicepreşedinte Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
3 ACHIM MOISE IOAN Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia
4 BERCE PETRU Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
5 BRÎNDAŞU DAN Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu
6 BUNGĂU CONSTANTIN Universitatea din Oradea
7 CIOCA LUCIAN Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu
8 DANALACHE FLORIN Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
9 DOICIN CRISTIAN Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
10 DRĂGHICI ANCA Universitatea „Politehnica“ din Timişoara
11 DUMITRAŞ CĂTĂLIN GABRIEL Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi
12 FETECĂU CĂTĂLIN Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi
13 GHEORGHE MARIAN Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
14 IZVERCIANU MONICA Universitatea „Politehnica“ din Timişoara
15 MOGAN GHEORGHE Universitatea „Transilvania“ din Braşov
16 POPESCU SORIN GABRIEL Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
17 SCARLAT CEZAR Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
18 SIMION IONEL Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
19 ŢUCU DUMITRU Universitatea „Politehnica“ din Timişoara
17. INGINERIE MECANICĂ, MECATRONICĂ ŞI ROBOTICĂ
1 PRISECARU TUDOR - preşedinte Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
2 ULMANU VLAD - vicepreşedinte Universitatea „Petrol-Gaze“ din Ploieşti
3 BĂLAN CORNELIU Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
4 BÎZDOACĂ NICU GEORGE Universitatea din Craiova
5 BORDEAŞU ILARE Universitatea „Politehnica“ din Timişoara
6 BRATU POLIDOR Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi
Ştiinţe inginereşti
Nr. crt. Numele şi prenumele Instituţia
7 BURNETE NICOLAE Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
8 BUZBUCHI NICOLAE Universitatea Maritimă din Constanţa
9 CONDURACHE DANIEL Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi
10 DAVID ION Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti
11 GHEORGHE GHEORGHE Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică şi Tehnica Măsurării, Bucureşti
12 HADĂR ANTON Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
13 IGNAT SORIN École Nationale Supérieure d’Arts et Métiers, Cluny - Franţa
14 IONEL IOANA Universitatea „Politehnica“ din Timişoara
15 NEGREAN IULIU Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
16 PARASCHIV GIGEL Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
17 RUSU EUGEN Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi
18 SUSAN-RESIGA ROMEO FLORIN Universitatea „Politehnica“ din Timişoara
19 TALABĂ DORU Universitatea „Transilvania“ din Braşov
20 VIŞA ION Universitatea „Transilvania“ din Braşov
21 VOICU GHEORGHE Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
18. INGINERIA MEDIULUI
1 GAVRILESCU MARIA - preşedinte Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi
2 RUSU TIBERIU - vicepreşedinte Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
3 BACIU CĂLIN LAURENŢIU Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
4 COSTACHE CRISTINA Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
5 IORDAN ALEXANDRA RALUCA Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
6 LAZĂR GABRIEL OCTAVIAN Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău
7 RÎŞNOVEANU GETA Universitatea din Bucureşti
8 ROBESCU DAN Universitatea „Politehnica“ din Bucureşti
9 STĂTESCU FLORIAN Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi
Ştiinţe biologice şi biomedicale
Nr. crt. Numele şi prenumele Instituţia
19. BIOLOGIE ŞI BIOCHIMIE
1 CRISTEA VASILE - preşedinte Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
2 PETRESCU ŞTEFANA MARIA - vicepreşedinte Academia Română
3 COSTACHE MARIETA Universitatea din Bucureşti
4 FLONTA MARIA LUISA Academia Română
5 GOMOIU MARIAN TRAIAN Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină - GEOECOMAR
6 POPOV DOINA LUCIA Academia Română
7 ZAMFIRACHE MARIA MAGDALENA Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
20. MEDICINĂ
1 POPA FLORIAN - preşedinte Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti
2 POPA CONSTANTIN - vicepreşedinte Academia Română
3 POPESCU IRINEL - vicepreşedinte Academia de Ştiinţe Medicale
4 AZOICĂI DOINA Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi
5 BARBILIAN ADRIAN Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti
6 BĂJENARU OVIDIU ALEXANDRU Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti
7 BORDEI PETRU Universitatea „Ovidius“ din Constanţa
Ştiinţe biologice şi biomedicale
Nr. crt. Numele şi prenumele Instituţia
8 BUZOIANU ANCA Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca
9 CĂRUNTU IRINA DRAGA Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi
10 CIUREA TUDOREL Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova
11 COMAN ION Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca
12 COPOTOIU CONSTANTIN Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş
13 FLORIAN IOAN ŞTEFAN Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca
14 IONAC MIHAI Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“ din Timişoara
15 LASCĂR IOAN Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti
16 MISCHEANU DAN Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti
17 SARAFOLEANU CAIUS CODRUŢ Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti
18 SIMIONESCU DANA-OLGA Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti
19 SINESCU CRINA Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti
21. MEDICINĂ VETERINARĂ
1 PREDOI GABRIEL - preşedinte Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
2 COZMA VASILE - vicepreşedinte Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca
3 BOGDAN ALEXANDRU Academia Română
4 GROZA IOAN ŞTEFAN Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca
5 HERMAN VIOREL Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara
6 SOLCANU GHEORGHE Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi
7 ŞONEA ALEXANDRU Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
22. MEDICINĂ DENTARĂ
1 BĂCIUŢ GRIGORE - preşedinte Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca
2 BUCUR ALEXANDRU - vicepreşedinte Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti
3 BADEA MÂNDRA Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca
4 FORNA CONSUELA NORINA Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi
5 IONESCU ECATERINA Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti
6 PĂCURAR MARIANA Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş
7 POPESCU EUGENIA Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi
23. FARMACIE
1 MUNTEAN DANIELA LUCIA - preşedinte Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş
2 HÂRJEU VICTORIA - vicepreşedinte Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti
3 ANDRIEŞ ADRIAN Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti
4 HANCIANU MONICA Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi
5 LOGHIN FELICIA Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca
6 MIRCIOIU CONSTANTIN Academia de Ştiinţe Medicale
7 MIRON ANCA Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi
8 NEAMŢU JOHNY Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova
9 OPREAN RADU Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca
Ştiinţe sociale
Nr. crt. Numele şi prenumele Instituţia
24. ŞTIINŢE JURIDICE
1 BOROI GABRIEL - preşedinte Universitatea „Nicolae Titulescu“ din Bucureşti
2 ANGHENI SMARANDA - vicepreşedinte Universitatea „Titu Maiorescu“ din Bucureşti
3 BĂLAN EMIL Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti
4 CATANĂ RADU Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
Ştiinţe sociale
Nr. crt. Numele şi prenumele Instituţia
5 DĂNIŞOR DAN CLAUDIU Universitatea din Craiova
6 DIDEA IONEL Universitatea din Piteşti
7 DOGARU ION Academia Română
8 DUMITRESCU CORINA ADRIANA Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir“ din Bucureşti
9 DUŢU MIRCEA Academia Română
10 POPA GHEORGHE Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ din Bucureşti
11 TĂNĂSESCU SIMINA ELENA Universitatea din Bucureşti
12 TOADER TUDOREL Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
13 TRĂILESCU ANTON Universitatea de Vest din Timişoara
14 VASILESCU PAUL Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
15 VEDINAŞ VERGINIA Universitatea din Bucureşti
25. SOCIOLOGIE, ŞTIINŢE POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE
1 BARBU DANIEL - preşedinte Universitatea din Bucureşti
2 PUŞCAŞ VASILE - vicepreşedinte Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
3 BALAHUR DOINA Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
4 BĂRGĂOANU ALINA Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti
5 DÂNCU VASILE Universitatea din Bucureşti
6 DOBRESCU PAUL Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti
7 DUMITRU SANDU Universitatea din Bucureşti
8 GORUN ADRIAN Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu
9 HINŢEA CĂLIN EMILIAN Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
10 HORGA IOAN Universitatea din Oradea
11 OLTEANU GABRIEL EDMOND Universitatea din Craiova
12 PĂUN NICOLAE Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
13 PIELEANU MARIUS Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti
14 POEDE GEORGE Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
15 PROFIROIU MARIUS Academia de Studii Economice din Bucureşti
16 ROTH MARIA Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
17 ZAMFIR CĂTĂLIN Academia Română
26. ŞTIINŢE MILITARE, INFORMAŢII ŞI ORDINE PUBLICĂ
1 TOMA GHEORGHE - preşedinte Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul“ din Bucureşti
2 PÎNZARIU SORIN - vicepreşedinte Universitatea Naţională de Apărare „Carol I“ din Bucureşti
3 CAVAROPOL DAN Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ din Bucureşti
4 CIUPERCĂ ELLA Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul“ din Bucureşti
5 CRĂCIUN ION Universitatea Naţională de Apărare „Carol I“ din Bucureşti
6 DUMITRU DANIEL Universitatea Naţională de Apărare „Carol I“ din Bucureşti
7 DUMITRU IRENA Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul“ din Bucureşti
8 MINCULETE GHEORGHE Universitatea Naţională de Apărare „Carol I“ din Bucureşti
9 PRUNĂ ŞTEFAN Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ din Bucureşti
10 ROCEANU ION Universitatea Naţională de Apărare „Carol I“ din Bucureşti
11 ŢICAL GEORGE Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ din Bucureşti
27. ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR
1 ISTUDOR NICOLAE - preşedinte Academia de Studii Economice din Bucureşti
2 PIRTEA MARILEN GABRIEL - vicepreşedinte Universitatea de Vest din Timişoara
3 MARCU NICU - vicepreşedinte Universitatea din Craiova
4 AILENEI DOREL Academia de Studii Economice din Bucureşti
5 AIRINEI DINU Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
6 ANGHEL LAURENŢIU-DAN Academia de Studii Economice din Bucureşti
Ştiinţe sociale
Nr. crt. Numele şi prenumele Instituţia
7 BIBU NICOLAE Universitatea de Vest din Timişoara
8 COCRIŞ VASILE Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
9 COJANU VALENTIN Academia de Studii Economice din Bucureşti
10 DIMA BOGDAN Universitatea de Vest din Timişoara
11 DOBRE COSTINEL Universitatea de Vest din Timişoara
12 DOBRIN OCTAVIAN Academia de Studii Economice din Bucureşti
13 DUMITRESCU DALINA Academia de Studii Economice din Bucureşti
14 DUŢESCU ADRIANA Academia de Studii Economice din Bucureşti
15 FELEAGĂ LILIANA Academia de Studii Economice din Bucureşti
16 FRANC VALERIU IOAN Institutul Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu“ Academia Română
17 GRIGORESCU ADRIANA Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti
18 HURDUZEU GHEORGHE Academia de Studii Economice din Bucureşti
19 LUNGU ION Academia de Studii Economice din Bucureşti
20 LUŢAŞ MIHAELA Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
21 MATIŞ DUMITRU Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
22 MINEA ALEXANDRU Université D`Auvergne, Clermont-Ferrand, Franţa
23 MITRUŢ CONSTANTIN Academia de Studii Economice din Bucureşti
24 PASCARIU GABRIELA Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
25 PÂRGARU ION Universitatea „Politehnica“ Bucureşti
26 PLĂIAŞ IOAN Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
27 POPA ION Academia de Studii Economice din Bucureşti
28 PRELIPCEAN GABRIELA Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava
29 ROTARIU ILIE Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu
30 TODEA NICOLAE Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia
31 ŢIGU GABRIELA Academia de Studii Economice din Bucureşti
28. PSIHOLOGIE, ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI, EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
1 POTOLEA DAN - preşedinte Universitatea din Bucureşti
2 OPRE NICULAE ADRIAN - vicepreşedinte Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
3 ANIŢEI MIHAI Universitatea din Bucureşti
4 CHIŞ VASILE Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
5 COJOCARU VIOREL Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti
6 CREŢU MIHAELA CARMEN Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
7 GAVRILUC ALIN Universitatea de Vest din Timişoara
8 GRIGORE VASILICA Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti
9 GROSU EMILIA FLORINA Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
10 HĂVÂRNEANU CORNELIU Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
11 IUCU ROMIŢĂ Universitatea din Bucureşti
12 MARINESCU GHEORGHE Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti
13 MIHĂILESCU LILIANA Universitatea din Piteşti
14 NEAMŢU MIRCEA Universitatea „Transilvania“ din Braşov
15 TOMA STELIANA Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti
Ştiinţe umaniste şi arte
Nr. crt. Numele şi prenumele Instituţia
29. FILOLOGIE
1 GAFTON ALEXANDRU - preşedinte Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
2 CORNILESCU ALEXANDRA - vicepreşedinte Universitatea din Bucureşti
3 BECHET FLORICA Universitatea din Bucureşti
Ştiinţe umaniste şi arte
Nr. crt. Numele şi prenumele Instituţia
4 BOLDEA IULIAN Universitatea „Petru Maior“ din Târgu Mureş
5 DIACONU MIRCEA Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava
6 LUPU COMAN Universitatea din Bucureşti
7 MANOLACHE GHEORGHE Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu
8 MUNTEANU EUGEN Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
9 OLTEAN ŞTEFAN Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
10 SIMUŢ ION Universitatea din Oradea
11 TEODORESCU CRISTIANA NICOLA Universitatea din Craiova
30. FILOSOFIE
1 SURDU ALEXANDRU - preşedinte Academia Română
2 BRÂNCOVEANU VASILE ROMULUS - vicepreşedinte Universitatea din Bucureşti
3 BIRIŞ IOAN Universitatea de Vest din Timişoara
4 CIOMOŞ VIRGIL Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
5 COZMA CARMEN Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
6 DUR ION Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu
7 ILIESCU ADRIAN PAUL Universitatea din Bucureşti
8 RÂMBU NICOLAE Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
9 VERESS CAROL Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
31. ISTORIE ŞI STUDII CULTURALE
1 NISTOR GHEORGHE VLAD - preşedinte Universitatea din Bucureşti
2 BOLOVAN IOAN - vicepreşedinte Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
3 CAZAN ILEANA Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ din Bucureşti
4 CÂNDEA IONEL Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi
5 EDROIU NICOLAE Academia Română
6 LUCA SABIN ADRIAN Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu
7 IACOB GHEORGHE Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
8 MÂRZA EVA Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia
9 NICOARĂ TOADER Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
10 PLATON ALEXANDRU FLORIN Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
11 RETEGAN MIHAI Universitatea din Bucureşti
12 SIGMIREAN CORNEL Academia Română
13 SPINEI VICTOR Academia Română
14 ŞIPOŞ SORIN Universitatea din Oradea
15 VULPE ALEXANDRU Academia Română
32. TEOLOGIE
1 ACHIMESCU NICOLAE - preşedinte Universitatea din Bucureşti
2 PĂTULEANU CONSTANTIN - vicepreşedinte Universitatea din Craiova
3 BUCHIU ŞTEFAN Universitatea din Bucureşti
4 BUNACIU OTNIEL IOAN Universitatea din Bucureşti
5 CHIFĂR NICOLAE Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu
6 CHIRILĂ IOAN Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
7 DANCĂ WILHELM Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti
8 HIMCINSCHI MIHAI Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia
9 MARTON JOZSEF Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
10 MOLNAR JANOS Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
Ştiinţe umaniste şi arte
Nr. crt. Numele şi prenumele Instituţia
11 RUNCAN NECHITA Universitatea „Ovidius“ din Constanţa
12 NEGRUŢ PAUL Universitatea „Emanuel“ din Oradea
13 PETRARU GHEORGHE Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
14 SAVA VIOREL Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi
15 TOFANĂ STELIAN Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
33. ARHITECTURĂ ŞI URBANISM
1 EFTENIE MARIANA - preşedinte Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti
2 MATEI ADRIANA - vicepreşedinte Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
3 BICA SMARANDA Universitatea „Politehnica“ din Timişoara
4 BOGDĂNESCU ZENO Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti
5 GOCIMAN CRISTINA OLGA Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti
6 MOICEANU MARIAN Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti
7 ŞTEFAN DORIN Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti
34. ARTE VIZUALE
1 THEODORESCU RĂZVAN - preşedinte Academia Română
2 SBÂRCIU IOAN - vicepreşedinte Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca
3 DEMETRESCU RUXANDRA SILVELIA Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti
4 GHEORGHIU DRAGOŞ Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti
5 MIHĂILESCU DOINA VALERIA Universitatea de Vest din Timişoara
6 SOLOVĂSTRU RADU CĂLIN Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca
7 ZAHARIA DUMITRU Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi
35. ARTELE SPECTACOLULUI
1 ALEXA VISARION - preşedinte Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti
2 PRELIPCEAN DAN - vicepreşedinte Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi
3 BĂLĂIŢĂ AURELIAN Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi
4 CHIRIAC CONSTANTIN Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu
5 CRIŞAN SORIN ION Universitatea de Arte din Târgu Mureş
6 DEDIU SANDU VALENTINA Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti
7 DRĂGULIN STELA Universitatea „Transilvania“ din Braşov
8 GOLOGAN DANIELA (MIRUNA RUNCAN) Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca
9 POP ADRIAN Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca
10 TITIENI ADRIAN Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti
11 ZONTE VIOLETA Universitatea de Vest din Timişoara


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 3050/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 3050 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Nabídka půjčky!!! Potřebujete půjčku s nízkou úrokovou sazbou 2%? Byla vám banka odepřena půjčka, protože nemáte žádné zajištění nebo špatný úvěr? Potřebujete půjčku k zahájení vašeho osobního podnikání? Jste unaveni z bankovního stresu? Pokud potřebujete další finanční prostředky na dlouhodobé a krátkodobé půjčky od 5 000 Kč do 80 000 000 Kč, pak jste na správném místě kontaktujte nás na e-mailu: Radeknovotny777@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 3050/2015
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu