ORDIN
Nr. 817 din 14 aprilie 1998
pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea si functionarea Garzii
financiare
ACT EMIS DE: MINISTERUL FINANTELOR
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 159 din 22 aprilie 1998
Ministrul finantelor,
in baza prevederilor art. 20 din Legea nr. 30/1991 privind organizarea si
functionarea controlului financiar si a Garzii financiare,
in temeiul Hotararii Guvernului nr. 447/1997 privind organizarea si
functionarea Ministerului Finantelor, cu modificarile ulterioare,
emite urmatorul ordin:
Art. 1
Se aproba Regulamentul privind organizarea si functionarea Garzii
financiare, anexa la prezentul ordin.
Pe data intrarii in vigoare a prezentului ordin, Regulamentul privind
organizarea si functionarea Garzii financiare, aprobat prin Ordinul ministrului
finantelor nr. 1.079/1992, cu modificarile ulterioare, se abroga.
Art. 2
Garda financiara si Directia generala de organizare, resurse umane si financiar
vor aduce la indeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Ministrul finantelor,
Daniel Daianu
ANEXA 1
REGULAMENT
privind organizarea si functionarea Garzii financiare
I. Dispozitii generale
Art. 1
Garda financiara este un corp de control financiar specializat al statului,
militarizat, neincazarmat, care functioneaza, potrivit legii, in cadrul
Ministerului Finantelor.
Art. 2
(1) Garda financiara efectueaza controale operative si inopinate pentru
constatarea incalcarii legilor fiscale, a reglementarilor vamale, a normelor de
comert si de circulatie a bunurilor si serviciilor, urmarind identificarea si
sanctionarea, in conditiile legii, a evaziunii fiscale, a activitatilor de
contrabanda si a altor fapte nepermise de lege, savarsite in domeniile pentru
care Garda financiara este imputernicita prin lege sa execute control.
(2) Constatarile rezultate ca urmare a controalelor efectuate se
consemneaza in acte de control in care se descriu faptele, se mentioneaza
prevederile legale incalcate, se stabilesc obligatiile fata de bugetul de stat,
bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale, se aplica sanctiuni si se
dispun masurile prevazute de lege.
Art. 3
(1) Personalul Garzii financiare este constituit pe doua structuri:
comisari si personal auxiliar si se subordoneaza ierarhic comisarului general.
(2) Subordonarea ierarhica impune respectarea drepturilor si obligatiilor
ce decurg din relatia sef-subordonat, care, pentru comisari, are urmatoarea
ierarhie: comisar, comisar sef divizie, comisar adjunct sef sectie, comisar sef
sectie, comisar general adjunct si comisar general.
(3) Comisarii sunt functionari publici, cu studii superioare sau cu studii
medii.
(4) Comisarii cu studii superioare sunt incadrati pe grade profesionale,
avand urmatoarea ierarhie: comisar debutant, comisar principal IV, comisar
principal III, comisar principal II, comisar principal I, comisar principal
I.A.
(5) Comisarii cu studii medii au urmatoarea ierarhie pe trepte
profesionale: comisar debutant, comisar IV, comisar III, comisar II, comisar I,
comisar I.A.
Art. 4
Personalul aparatului central al Garzii financiare, al sectiilor judetene
si al municipiului Bucuresti raspunde ierarhic in fata comisarului general sau
a adjunctilor acestuia in ceea ce priveste modul in care sunt indeplinite
atributiile functionale si sarcinile de serviciu, precum si pentru abateri ce
decurg din deontologia profesiei.
Art. 5
In exercitarea atributiilor legale, comisarii sunt investiti cu exercitiul
autoritatii publice, beneficiind de protectie potrivit legii.
Art. 6
(1) In calitate de functionari publici care lucreaza in sistem militarizat,
comisarilor le este interzis sa fie membri ai vreunui partid politic sau sa
faca parte din organizatii politice.
(2) Comisarii se pot constitui in sau pot face parte din organizatii profesionale,
cu respectarea dispozitiilor legale si ale prezentului regulament.
II. Organizarea si functionarea Garzii financiare
Art. 7
(1) Garda financiara este pusa sub comanda unui comisar general si dispune
de un aparat central, abilitat sa actioneze pe intreg teritoriul Romaniei, si
de un aparat teritorial, constituit in sectii judetene si a municipiului
Bucuresti. Activitatea Garzii financiare este coordonata de comandamentul
garzii, constituit in conditiile legii.
(2) Sectiile Garzii financiare au competenta de control pe teritoriul
judetului si al municipiului Bucuresti, in care sunt organizate. Daca se impune
continuarea sau extinderea controlului pe raza teritoriala a altor judete sau a
municipiului Bucuresti, acesta se poate efectua numai cu aprobarea comisarului
general sau a unuia dintre adjunctii acestuia.
(3) Fiecare sectie a Garzii financiare este condusa de un comisar sef
sectie, care este subordonat comisarului general.
(4) Operatiunile financiar-contabile si administrative, aferente sectiilor
Garzii financiare, sunt realizate prin directiile generale ale finantelor
publice si controlului financiar de stat.
Art. 8
(1) Aparatul central si cel al sectiilor Garzii financiare se organizeaza
in divizii de specialitate, conduse de catre un comisar sef divizie, si in alte
compartimente, potrivit organigramei aprobate de ministrul finantelor.
(2) In activitatea de conducere, comisarul general si comisarii sefi sectie
sunt ajutati de un numar de comisari generali adjuncti si, respectiv, comisari
adjuncti sefi sectie, stabilit prin ordin al ministrului finantelor.
Art. 9
(1) Comandamentul Garzii financiare isi desfasoara activitatea in baza
programului de activitate, se intruneste trimestrial sau ori de cate ori este
necesar si analizeaza, in principal:
a) rapoartele de activitate periodice ale Garzii financiare, stabilind
masurile ce se impun pentru imbunatatirea activitatii acesteia;
b) colaborarea Garzii financiare cu directiile din cadrul Ministerului Finantelor;
c) global si pe etape, rezultatele obtinute de Garda financiara in cadrul
actiunilor organizate impreuna cu diferite organisme guvernamentale;
d) propunerile de masuri privind imbunatatirea cadrului legislativ, in
scopul eliminarii suprapunerilor, lacunelor, si a oricaror disfunctionalitati;
e) completarea si actualizarea programelor de activitate, in functie de
necesitatile curente.
(2) Despre problemele mai deosebite, cu propuneri de masuri, dupa caz,
Comandamentul Garzii financiare va prezenta informari conducerii Ministerului
Finantelor.
Art. 10
Comisarul general raspunde in fata ministrului finantelor pentru intreaga
activitate a Garzii financiare si are urmatoarele atributii principale:
a) asigura, in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare, conducerea
cu eficienta si operativitate a aparatului Garzii financiare;
b) asigura ca fiecare persoana din aparatul Garzii financiare sa-si
indeplineasca indatoririle si sa aplice dispozitiile prevazute de legi, regulamente
si ordine;
c) asigura controlul propriu si indrumarea activitatii sectiilor
teritoriale, urmarind ca intervalul dintre doua controale consecutive sa nu
depaseasca 2 ani;
d) executa anchete si inspectii speciale, ordonate de ministrul finantelor
sau din proprie initiativa, in legatura cu activitatea si cu comportamentul
personalului Garzii financiare, iar in cazul constatarii de nereguli si
incorectitudini, dispune masurile ce se impun, potrivit legii;
e) primeste si asigura solutionarea sesizarilor si reclamatiilor, conform
competentelor legale, in legatura cu faptele de evaziune fiscala, abaterile de
la legile fiscale, de la reglementarile vamale, precum si de la normele de
comert, cu consultarea, dupa caz, a directiilor de specialitate din cadrul
Ministerului Finantelor;
f) stabileste obiectivele de control pe anul in curs, asigura intocmirea
proiectului programului de activitate trimestrial al intregului aparat si
urmareste indeplinirea acestora;
g) aproba programele de activitate trimestriale ale sectiilor judetene si a
municipiului Bucuresti;
h) reprezinta Garda financiara in relatiile cu tertii si in fata
autoritatilor publice, pe care o angajeaza in limita competentelor;
i) participa sau deleaga reprezentanti la analiza bilanturilor de
activitate ale sectiilor judetene si a municipiului Bucuresti;
j) emite delegatii subordonatilor pentru misiuni sau insarcinari speciale
si analizeaza rapoartele acestora;
k) supune, la timp, aprobarii conducerii Ministerului Finantelor necesarul
de resurse pentru asigurarea conditiilor de desfasurare normala a activitatii;
l) analizeaza dosarele candidatilor la angajarea in aparatul central si
aproba inscrierea acestora la concurs;
m) prin delegare de competenta, emite decizii de angajare si incetare a
activitatii, aproba transferul si aplica sanctiunile prevazute de lege
personalului Garzii financiare, cu exceptia personalului mentionat la art. 19;
n) stabileste si supune aprobarii ministrului finantelor atributiile
specifice, precum si pe cele aferente functiilor din aparatul central si
teritorial al Garzii financiare, care nu au fost cuprinse in prezentul
regulament;
o) poate negocia, incheia si semna protocoale sau conventii de colaborare
intre Garda financiara si institutii similare din alte tari, in limita
mandatului dat de ministrul finantelor;
p) intocmeste raportul privind bilantul activitatii anuale, pe care il
prezinta conducerii Ministerului Finantelor;
r) convoaca conducerea sectiilor teritoriale pentru prezentarea raportului
privind bilantul anual de activitate sau ori de cate ori se impune.
Art. 11
Comisarul general este imputernicit sa emita norme de lucru, metode si
procedee privind executarea controlului de catre comisarii Garzii financiare,
raportarea rezultatelor, executarea serviciului de permanenta, utilizarea
mijloacelor tehnice din dotare, folosirea echipamentului, pregatirea si
perfectionarea pregatirii profesionale a comisarilor, precum si alte dispozitii
necesare indeplinirii atributiilor functionale.
Art. 12
Comisarul sef sectie are urmatoarele atributii:
a) organizeaza si conduce activitatea sectiei pentru realizarea
obiectivelor, sarcinilor, planurilor sau programelor tematice rezultate din
legi, ordine si instructiuni de linie sau din propriile programe de activitate;
b) mentine ordinea si disciplina in randul personalului sectiei;
c) colaboreaza in activitatea sa cu conducerea directiei generale a
finantelor publice si controlului financiar de stat, a directiilor de
specialitate din cadrul acesteia, precum si cu organele vamale;
d) raspunde de utilizarea cu eficienta a timpului de lucru, de incarcatura
cu sarcini a fiecarui subordonat, urmareste respectarea normelor ce impun
subordonarea si executarea ordinelor sau a sarcinilor;
e) analizeaza dosarele candidatilor la angajare in sectia Garzii financiare
si intocmeste referatul privitor la cunoasterea candidatului;
f) reprezinta sectia in relatiile cu autoritatile publice, in limita
competentelor acordate;
g) organizeaza si controleaza modul in care se executa serviciul de
permanenta pe sectie, urmarind mentinerea starii operative si posibilitatea de
interventie imediata, indiferent de ora, loc sau starea vremii;
h) urmareste modul de folosire a mijloacelor tehnice din dotare, luand
masurile ce se impun;
i) urmareste realizarea optima a legaturilor radio sau telefonice intre
echipele de control cu celelalte sectii si cu unitatea centrala;
j) controleaza modul de folosire a uniformei, insignelor de imputernicire,
a insemnelor, potrivit functiilor ierarhice, a sigiliilor, a legitimatiilor
etc.;
k) asigura controlul periodic al armamentului din dotare, al celorlalte
mijloace de protectie si autoaparare si verifica gradul de cunoastere a
prevederilor legale in domeniu;
l) organizeaza si conduce sedintele de verificare a cunoasterii si
utilizarii armamentului din dotare, de formare a deprinderilor de tragatori si
de executare a tragerilor cu munitie de razboi;
m) urmareste respectarea programului stabilit pentru perfectionarea
pregatirii profesionale, de pregatire fizica si militara;
n) raspunde de acuratetea si de realitatea raportarilor, de respectarea
termenelor de executare a lucrarilor, de pregatirea si desfasurarea bilantului
anual privind activitatea sectiei.
III. Conditiile de recrutare, de angajare si de avansare a personalului
Art. 13
Angajarea personalului si avansarea in functii, grade si trepte
profesionale se fac prin concurs, potrivit legii.
Art. 14
(1) In vederea participarii la concursul de angajare in Garda financiara,
pentru functia de comisar pot candida barbati, care trebuie sa indeplineasca,
cumulativ, urmatoarele conditii:
a) sa fie cetatean roman, cu domiciliul stabil in Romania;
b) sa aiba stagiul militar satisfacut, sa fie apt pentru serviciul operativ
si sa nu depaseasca varsta de 45 de ani. In cazuri bine justificate, ministrul
finantelor poate aproba participarea la concurs pentru angajare in functia de
comisar si peste aceasta limita de varsta;
c) sa fie absolvent, cu diploma de licenta, a unei institutii de invatamant
superior economic sau juridic, forma lunga, cu recunoasterea vechimii in
specialitate. Pot fi angajate si persoane cu pregatire medie de specialitate
economica, in limita a 20% din numarul de posturi de specialitate;
d) sa nu fi fost condamnat pentru savarsirea vreunei infractiuni, sa aiba
un comportament demn si civilizat in societate;
e) sa fie declarat admis la examenul medical si la testul psihologic;
f) sa nu fie membru al vreunui partid politic si sa nu activeze in
organizatii politice.
(2) Pentru functiile destinate personalului auxiliar pot participa la
concurs si femei, cu respectarea conditiilor de studii si de vechime cerute
pentru fiecare functie in parte, precum si a celor prevazute la alin. (1), cu
exceptia lit. b) si c).
Art. 15
Candidatii care solicita incadrarea in Garda financiara vor fi supusi unei
preselectii medicale si psihologice, care este eliminatorie, ce se va organiza
si desfasura prin unitatile medicale specializate ale Ministerului Apararii
Nationale sau ale Ministerului de Interne.
Art. 16
Candidatii admisi la preselectie se pot inscrie la concursurile organizate
potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului finantelor, prin
depunerea dosarului de inscriere mentionat la art. 18.
Art. 17
Pentru ocuparea unei functii de conducere pot participa la concurs numai
comisarii care, deosebit de celelalte conditii, au o vechime minima de 2 ani in
Garda financiara. Aceasta conditie nu se aplica functiei de comisar general.
Art. 18
Dosarul de inscriere la concursul pentru ocuparea unui post de comisar in
structura Garzii financiare va cuprinde:
a) cerere-tip de inscriere;
b) copie legalizata de pe diploma de licenta sau de pe diploma echivalenta,
in cazul absolventilor invatamantului superior, respectiv de pe diploma de
bacalaureat, in cazul absolventilor invatamantului liceal;
c) copie de pe livretul militar;
d) carnetul de munca sau copie de pe acesta;
e) curriculum vitae;
f) recomandare de la ultimul loc de munca sau de la institutia de
invatamant, pentru debutanti care se angajeaza pentru prima data;
g) declaratie pe propria raspundere ca nu este membru al nici unui partid
politic sau organizatie politica;
h) certificat de cazier judiciar;
i) aviz privind testul psihologic, in conditiile prezentului regulament;
j) fisa medicala tip Garda financiara;
k) aviz de portarma;
l) calificativul pe ultimii 2 ani de activitate (exclusiv pentru
debutanti).
Art. 19
Numirea comisarului general, a comisarilor generali adjuncti, a comisarilor
sefi sectie si a comisarilor adjuncti sefi sectie se face prin ordin al
ministrului finantelor, in baza concursului organizat potrivit legii.
Art. 20
Metodologia de angajare, reangajare, delegare, detasare, transferare,
avansare in functie, grade sau trepte profesionale, sanctionare si incetare a
activitatii personalului Garzii financiare din aparatul central si din sectiile
teritoriale se aproba prin ordin al ministrului finantelor.
Art. 21
(1) La angajare, personalul Garzii financiare este obligat sa depuna
juramantul solemn prevazut de lege, care se va consemna intr-un act scris, semnat
de persoana in cauza si se va pastra la dosarul personal.
(2) Personalul Garzii financiare din aparatul central, precum si comisarii
sefi sectie vor depune juramantul solemn in fata comisarului general.
(3) Personalul sectiilor Garzii financiare din cadrul judetelor si al
municipiului Bucuresti vor depune juramantul in fata comisarului sef sectie.
IV. Executarea serviciului, drepturile si obligatiile personalului Garzii
financiare in exercitarea atributiilor de serviciu
Art. 22
(1) In exercitarea atributiilor prevazute la art. 15 din Legea nr. 30/1991
aparatul Garzii financiare executa:
a) serviciul curent;
b) serviciul exceptional.
(2) Serviciul curent se executa operativ si inopinat, potrivit
dispozitiilor primite de catre comisarii Garzii financiare, pe baza
legitimatiei de control si a insignei de imputernicire, fara a fi nevoie de un
inscris special.
(3) Serviciul exceptional se executa de catre personalul Garzii financiare
numai in baza ordinelor sau delegatiilor date de ministrul finantelor sau de
comisarul general, dupa caz, prin delegare de competenta.
(4) Persoana care dispune serviciul exceptional stabileste obiectivele de
verificat, contribuabilii supusi controlului si perioada cuprinsa in
verificare.
(5) La orice actiune de control participa minimum doi comisari.
Art. 23
(1) In sensul prevederilor prezentului regulament, controlul exercitat de
Garda financiara se caracterizeaza, in principal, prin:
a) declansarea actiunilor de control se face ca urmare a planurilor si a
programelor tematice, a sesizarilor, a rapoartelor, a informatiilor, a
solicitarilor motivate din partea organelor abilitate, a ordinului ministrului
finantelor sau al conducerii Garzii financiare;
b) actiunile se pot desfasura in functie de locul unde se afla sursa
impozabila, respectiv la sediul agentului economic, la oricare punct de lucru
al acestuia, pe cai de comunicatie, in orice loc in care se afla sau se
identifica documente sau probe, inclusiv la sediul organului de control;
c) controlul obiectivelor specifice pentru care s-a declansat actiunea,
inclusiv al faptelor ce decurg sau sunt direct corelate cu acesta, se va
executa prin verificari ale documentelor justificative si ale registrelor
contabile, ale stocurilor faptice si scriptice, incrucisate, supravegherea
obiectivelor, perchezitii si prin oricare alte procedee permise de lege;
d) pentru corecta fundamentare a constatarilor inscrise in actele de
control, in desfasurarea verificarilor vor fi examinate documente primare, de
gestiune, justificative, contabile, deconturi fiscale, documente bancare sau
vamale, jurnale si registre si orice alte documente utile controlului.
(2) In actiunile de control se va urmari respectarea caracterului operativ
si inopinat; aparatul Garzii financiare nu va fi antrenat in actiuni de control
fiscal curent, de natura celui executat periodic la contribuabili de catre alte
organe fiscale, exceptand actiunile desfasurate in acest sens din ordinul
ministrului finantelor.
Art. 24
In indeplinirea atributiilor de serviciu, comisarii Garzii financiare sunt
in drept:
a) sa efectueze controale in localurile si dependintele in care se produc,
se depoziteaza, se comercializeaza bunuri sau se desfasoara activitati care fac
obiectul impozitarii;
b) sa verifice existenta si autenticitatea documentelor justificative pe
timpul transportului, precum si in locurile de desfasurare a unor activitati de
productie, prestari de servicii, acte si fapte de comert, cand exista indicii
de sustragere de la indeplinirea obligatiilor fiscale sau de utilizare a unor
procedee interzise de lege;
c) sa verifice evidenta primara si contabila, registrele si orice alte
documente sau inscrisuri din care rezulta modul de indeplinire a obligatiilor
fiscale, sa constate fapte de evaziune fiscala si sa stabileasca, potrivit
legii, obligatiile de plata catre bugetul de stat, bugetele locale sau bugetele
fondurilor speciale;
d) sa efectueze, in conditiile si potrivit dispozitiilor Codului de procedura
penala, perchezitii in localuri publice sau particulare - case, curti,
dependinte si gradini -, daca exista indicii ca in aceste locuri sunt ascunse
marfuri sau instalatii cu care se fabrica produse fara indeplinirea
obligatiilor fiscale sau daca se comit alte fraude fiscale;
e) sa confiste, in conditiile legii, obiectele sau produsele - corpuri
delicte -, sustrase de la plata impozitelor si taxelor sau ale caror fabricatie
si desfacere sunt interzise, precum si sa ridice documentele care pot servi la
dovedirea fraudelor sau a contraventiilor descoperite;
f) sa constate contraventii si sa aplice sanctiunile corespunzatoare,
potrivit competentei prevazute de lege; sa ia masura confiscarii marfurilor sau
a produselor care au servit sau au fost destinate sa serveasca la savarsirea
vreuneia dintre faptele pentru care, prin lege, se prevede luarea unei astfel
de masuri;
g) sa sesizeze organele de urmarire penala in legatura cu infractiunile
constatate cu ocazia exercitarii atributiilor de serviciu;
h) sa ceara informatii si explicatii verbale si in scris, dupa caz, in
legatura cu problemele care formeaza obiectul controlului;
i) sa poarte uniforma, sa pastreze, sa foloseasca si sa faca uz de
armamentul si mijloacele din dotare, in conditiile legii.
Art. 25
(1) Personalul Garzii financiare are urmatoarele obligatii principale:
a) sa respecte intocmai Constitutia, legile in vigoare si juramantul
solemn;
b) sa fie permanent la dispozitia serviciului;
c) sa incheie, cu obiectivitate si fara partinire, acte scrise asupra
constatarilor facute si asupra rezultatelor controlului;
d) sa fie devotat serviciului, sa respecte ordinele date de sefii
ierarhici, informand asupra modului de indeplinire a acestora;
e) sa pastreze cu strictete secretul de serviciu, al actiunilor de control,
al informatiilor cu caracter confidential, detinute ca urmare a exercitarii
atributiilor de serviciu, si sa nu le faca publice, in afara cazului cand
indatoririle functiei sau necesitatile justitiei impun in mod absolut
contrariul;
f) sa nu pretinda si sa nu primeasca nici un fel de bunuri in natura sau
bani, nici sa-si creeze avantaje in legatura cu serviciul sau prin exercitarea
functiei;
g) sa pastreze in buna stare bunurile din dotare si insemnele de
legitimare;
h) sa respecte cerintele statutului functionarului public;
i) comisarilor Garzii financiare le este interzisa calitatea de asociat sau
de administrator la societati comerciale;
j) sa efectueze, conform programarii, serviciul de permanenta la sediu, in
regim militarizat (in uniforma, inarmat, cu durata de 24 ore), cu drept de
recuperare si odihna. Pe timpul serviciului de permanenta poarta raspunderea
asupra bunurilor, armamentului si munitiei din dotarea Garzii financiare. In
acest scop, comisarul general emite reguli interne privitoare la executarea
serviciului de permanenta.
(2) In exercitarea atributiilor, personalul Garzii financiare este obligat
sa-si faca cunoscuta, in prealabil, calitatea, sa prezinte legitimatia de
serviciu cu insigna de imputernicire. Este obligat sa aiba o conduita demna,
politicoasa, civilizata fata de cetateni, ferma si intransigenta fata de cei
care incalca legile tarii.
(3) Incalcarea oricarei obligatii de serviciu atrage aplicarea de sanctiuni
disciplinare, contraventionale sau penale, dupa caz.
Art. 26
Garda financiara sprijina, prin mijloace si procedee de control specifice,
organele de control financiar si celelalte servicii din cadrul Ministerului
Finantelor, la cererea scrisa a acestora si cu acordul prealabil al comisarului
sef sectie sau al comisarului general.
Art. 27
(1) Rezultatul controlului si masurile luate se consemneaza in documente de
control, iar evenimentele deosebite se raporteaza imediat sefului ierarhic.
(2) Documentele de control care se intocmesc de comisarii Garzii financiare
sunt: procesul-verbal de control, nota de constatare, procesul-verbal de
constatare si sanctionare a contraventiilor, semnate si de persoanele
imputernicite din cadrul agentilor economici controlati, si nota unilaterala,
semnata numai de comisari.
(3) Se pot intocmi si alte documente ajutatoare efectuarii controlului, cum
sunt: invitatii, proces-verbal de afisare, proces-verbal de ridicare
inscrisuri, proces-verbal de sigilare-desigilare, proces-verbal de lasare in
custodie etc.
(4) Valorificarea constatarilor cuprinse in actele de control se efectueaza
potrivit legii si metodologiilor elaborate de Ministerul Finantelor.
Documentele de control se depun si se inregistreaza la sediul Garzii
financiare, iar daca, in urma controlului, au fost efectuate confiscari de
bunuri, sume in lei sau in valuta, acestea se depun sau se predau, dupa caz,
potrivit prevederilor legale.
Art. 28
In situatia in care, ca urmare a controlului inopinat sau operativ al
Garzii financiare, se considera necesara extinderea sau aprofundarea
verificarii, vor fi informate in scris, in acest scop, organele in competenta
carora intra verificarile respective.
Art. 29
(1) Comisarii Garzii financiare pot efectua control numai in baza ordinului
primit pe cale ierarhica. In situatia in care comisarii detin date sau indicii
ca anumiti agenti economici practica evaziune fiscala sau incalca legislatia in
vigoare, au obligatia sa raporteze de indata si sa procedeze potrivit ordinului
primit.
(2) Personalul aflat in serviciu este obligat sa execute, in termenul
fixat, ordinele si dispozitiile primite.
Art. 30
Actiunile de control in porturi, aeroporturi, puncte de control vamal, asupra
mijloacelor de transport, precum si la depozite, locuri de productie sau de
comercializare se pot efectua la orice ora din zi sau din noapte, iar la
agentii economici, controlul se va face, de regula, in zilele cand acestia sunt
in activitate, tinand seama de prevederile legale in vigoare.
Art. 31
In cazuri deosebite, comisarii Garzii financiare, aflati in actiuni de
control, daca constata abateri de la dispozitiile legale si daca la locul
constatarii nu sunt conditii pentru clarificarea faptelor si intocmirea
documentelor, in acest scop pot lua masura ca faptuitorii sa fie condusi sau
invitati la sediul Garzii financiare ori la cea mai apropiata sectie a
acesteia, unde se vor depune si obiectele retinute.
Art. 32
Personalul Garzii financiare, in limitele atributiilor stabilite prin lege,
colaboreaza cu alte organe specializate ale statului, care au atributii in
domeniul fiscal si al reglementarilor vamale, al respectarii normelor de comert
sau de protectie a populatiei, pentru impiedicarea oricaror sustrageri sau
eschivari de la plata impozitelor si taxelor, a activitatii de contrabanda si a
oricaror procedee interzise de lege in activitatea de comert.
V. Procedura de constatare a faptelor si de contestare a actelor
Art. 33
(1) In activitatea sa, Garda financiara este obligata sa aplice prevederile
Legii nr. 30/1991, ale prezentului regulament, precum si ale altor norme legale
prin care i se stabilesc sarcini si competente.
(2) Documentele de control se intocmesc cu respectarea prevederilor legale,
a normelor de lucru pentru personalul Garzii financiare si a metodologiilor
elaborate de Ministerul Finantelor.
(3) Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor se
intocmeste atat pentru sanctionarea abaterilor de natura fiscala, cat si pentru
fapte de alta natura, prevazute in legi speciale, prin care se dispune si
masura complementara a confiscarii.
(4) Actele de control pot fi supuse cailor administrative de atac,
prevazute de Legea nr. 105/1997 sau de Legea nr. 32/1968.
Art. 34
In cazul obiectiilor, contestatiilor sau plangerilor impotriva actelor de
control intocmite de comisarii Garzii financiare se va proceda conform legii si
normelor referitoare la solutionarea acestora.
Art. 35
Documentele prin care s-au stabilit impozite, taxe si alte sume de virat la
bugetul de stat, ca urmare a controalelor efectuate, se transmit pentru
urmarire-incasare la organul fiscal, respectandu-se metodologia specifica
elaborata de Ministerul Finantelor.
Art. 36
La sectiile Garzii financiare, precum si in centrala va fi organizata si
condusa evidenta documentelor de control incheiate de comisarii Garzii
financiare si a masurilor dispuse pe termene si responsabilitati. Evidenta va
fi condusa dupa un model unitar, stabilit de Garda financiara centrala. Pe baza
acestei evidente sectiile vor raporta la centrala Garzii financiare, la
perioade prestabilite, rezultatele activitatii de control.
VI. Raspunderea disciplinara si materiala
Art. 37
Constituie abateri disciplinare si se sanctioneaza, potrivit legii,
urmatoarele fapte:
a) incalcarea indatoririlor prevazute in prezentul regulament;
b) refuzul nejustificat de a indeplini atributiile de serviciu;
c) neglijenta sau indeplinirea necorespunzatoare a atributiilor de
serviciu;
d) absentarea nemotivata de la serviciu sau parasirea nejustificata a
serviciului;
e) depasirea atributiilor functionale.
Art. 38
Sanctiunile disciplinare care se pot aplica personalului Garzii financiare
sunt reglementate prin lege si constau in:
a) mustrare;
b) avertisment;
c) diminuarea salariului de baza sau, dupa caz, a indemnizatiei de
conducere cu 5% - 10% pe o perioada de 1 - 3 luni;
d) retragerea unei gradatii sau unei trepte pe o perioada de 1 - 3 luni;
e) retrogradarea in functie pe o perioada de 1 - 3 luni;
f) desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.
Art. 39
(1) Sanctiunea disciplinara se aplica numai dupa cercetarea administrativa
a faptei si va fi in concordanta cu imprejurarile si consecintele acesteia,
respectandu-se dispozitiile Codului muncii. Cercetarea administrativa se
efectueaza de persoane desemnate de comisarul general sau, dupa caz, de
ministrul finantelor.
(2) In cazul in care ministrul finantelor dispune ca cercetarea
administrativa sa fie efectuata de alte organe din structura Ministerului
Finantelor, comisarul general poate propune ca, in astfel de actiuni, sa
participe si persoane din Garda financiara.
Art. 40
Contractul individual de munca se poate desface disciplinar in urmatoarele
cazuri:
a) savarsirea unei abateri grave sau savarsirea repetata a unor abateri;
b) incalcarea cu vinovatie a indatoririlor de serviciu, care are consecinte
grave;
c) absentarea nemotivata de la serviciu mai mult de 3 zile consecutive.
Art. 41
Sanctionarea disciplinara se aplica de catre cel in drept sa ia aceasta
masura, in cel mult 30 de zile de la luarea la cunostinta de savarsirea
abaterii, dar nu mai mult de 6 luni de la data comiterii acesteia, si se
comunica, in scris, celui in cauza.
Art. 42
Competenta de aplicare a sanctiunilor disciplinare revine comisarului
general, cu exceptia sanctiunilor care privesc personalul mentionat la art. 19.
Art. 43
Contestatiile impotriva deciziei de sanctionare se solutioneaza potrivit
legii.
Art. 44
Ori de cate ori se produc pierderi, degradari, distrugeri sau alte pagube
materiale in dauna patrimoniului administrat de Garda financiara, se dispune constituirea
unei comisii administrative de cercetare a evenimentului. Rezultatele
cercetarilor se consemneaza in rapoarte cu propuneri adresate comisarului
general sau comisarului sef sectie, dupa caz, care va dispune sau va propune,
motivat, masurile legale.
VII. Utilizarea armamentului si a echipamentului
Art. 45
Prin uz de arma se intelege executarea tragerii cu arma de foc asupra
persoanelor sau bunurilor.
Art. 46
Personalul Garzii financiare, care este dotat cu arme de foc, poate face uz
de arma, pentru indeplinirea atributiilor de serviciu sau a misiunilor
ordonate, in urmatoarele situatii:
a) impotriva acelora care incearca sa patrunda in mod ilegal in incinta
sediilor Garzii financiare;
b) impotriva persoanelor care riposteaza sau incearca sa riposteze cu arma
ori cu alte obiecte care pun in pericol viata ori integritatea corporala a
comisarului;
c) impotriva oricarui mijloc de transport folosit de persoanele prevazute
la lit. a) si b).
Art. 47
Personalul Garzii financiare, autorizat sa detina, sa poarte si sa
foloseasca arme pentru autoaparare sau paza, poate face uz de arma, in legitima
aparare sau in stare de necesitate, potrivit legii.
Art. 48
(1) Uzul de arma se poate face numai dupa ce s-a facut somatia legala.
(2) Somatia se face prin cuvantul "STAI". In caz de nesupunere,
se someaza din nou prin cuvintele "STAI, CA TRAG". Daca cel in cauza
nu se supune nici de aceasta data, se someaza prin tragerea unui foc de arma in
sus, in plan vertical.
(3) In cazul in care, dupa executarea somatiei legale, potrivit alin. (2),
persoana in cauza nu se supune, se poate face uz de arma impotriva acesteia.
(4) In cazuri deosebite, se poate face uz de arma, fara somatie, daca
lipseste timpul necesar pentru aceasta.
(5) In cazul folosirii armelor impotriva autovehiculelor, se executa un foc
in plan vertical, iar apoi se va trage in pneurile acestora, in scopul
imobilizarii.
Art. 49
(1) Uzul de arma, in conditiile si in situatiile prevazute in prezentul
capitol, se face in asa fel incat sa conduca la imobilizarea celor impotriva
carora se foloseste arma, tragandu-se, pe cat posibil, la picioare, pentru a
evita cauzarea mortii acestora.
(2) Daca uzul de arma si-a atins scopul prevazut la alin. (1), se inceteaza
recurgerea la un asemenea mijloc.
(3) Persoanei ranite trebuie sa i se dea primul ajutor si ingrijiri
medicale.
(4) Despre eveniment se va raporta imediat, pe cale ierarhica, comisarului
general.
Art. 50
(1) Se va evita, pe cat posibil, uzul de arma impotriva minorilor, femeilor
si batranilor.
(2) Se interzice uzul de arma:
a) impotriva copiilor, femeilor vizibil gravide, cu exceptia cazurilor in
care infaptuiesc un atac armat sau in grup, care pune in pericol viata sau
integritatea corporala a unei persoane;
b) in situatiile in care s-ar primejdui viata altor persoane ori s-ar viola
teritoriul, spatiul aerian sau apele nationale ale unui stat vecin.
(3) In actiunile intreprinse, comisarii Garzii financiare pot solicita
ajutorul organelor de politie, de graniceri, de control pentru trecerea
frontierei de stat, al oricarei alte autoritati.
Art. 51
Echiparea si dotarea Garzii financiare se fac, potrivit normelor legale, in
limita cheltuielilor aprobate de Ministerul Finantelor.
Art. 52
(1) Personalul Garzii financiare are in dotare uniforma de serviciu, cu
insemne distincte, potrivit functiilor ierarhice, precum si insigne de
imputernicire, dupa modelul si in conditiile stabilite de normele legale.
(2) In timpul serviciului, personalul militarizat al Garzii financiare va
purta uniforma regulamentara.
(3) In anumite situatii, la ordinul comisarului general sau al comisarului
sef sectie, dupa caz, se poate purta si tinuta civila.
(4) Pentru indeplinirea atributiilor de serviciu se vor folosi mijloace de
transport, aparatura tehnica adecvata si alte mijloace de lucru necesare pentru
asigurarea operativitatii si rapiditatii.
Art. 53
(1) Garda financiara si sectiile teritoriale vor avea un program de
pregatire profesionala, militara si fizica a personalului, cuprinzand studiul
si dezbaterea actelor normative, a regulamentelor si ordinelor privitoare la
atributiile acestuia, trageri cu armamentul din dotare etc.
(2) Programul de pregatire si tragere cu armamentul din dotare se
realizeaza in poligoane amenajate ale unitatilor Ministerului Apararii
Nationale, ale Ministerului de Interne sau ale altor institutii autorizate, pe
baza conventiilor incheiate cu comandamentul acestora.
VIII. Dispozitii finale
Art. 54
(1) Prezentul regulament privind organizarea si functionarea Garzii
financiare este aprobat prin Ordinul ministrului finantelor nr. 817/1998 si
inlocuieste Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului finantelor nr.
1.079/1992, cu modificarile ulterioare, si intra in vigoare la data publicarii
lui in Monitorul Oficial al Romaniei.
(2) Orice modificare sau completare a prevederilor prezentului regulament
in alte conditii decat prin ordin al ministrului finantelor, cu publicarea
acestuia in Monitorul Oficial al Romaniei, este nula de drept.